Dislipidemia obezitatii

Dislipidemia = modificarea in exces a concentratiei de lipidelor sangvine.

INTRODUCERE
Din punct de vedere metabolic al adipozitatii, dislipidemia este un alt caz al rezistentei
la insulina.
Obezitatea, sau excesul de grasime corporala, duce la dezvoltarea de probleme, in
special hipertensiunea, cresterea intr-un ritm accentuat al hiperglicemiei ( mai ales dupa mese)
, iar dislipidemia este caracterizata prin fluctuatii ale trigliceridelor, producerea de particule
LDL mici, dense si reduce colesterolul HDL. In general, excesul de grasime este daunator,
dar este si mai evident cand este depozitat in cavitatea intra-abdominala. Se presupune ca
dislipidemia obezitatii ar fi principalul declansator de risc cardiovascular, conferit de
obezitate.
Dislipidemia obezitatii
Rapoarte separate ale dislipidemiei la barbati, femei si copii, si printre alte grupuri de
esantioane reflecta dislipidemia comuna paterna a trigliceridelor crescute, al particulelor LDL
mici si dense si a colesterolului HDL redus.
In general, cu cat este mai multa grasime, cu atat este mai posibil ca un individ sa fie
dislipidemic si exprima elemente ale sindromurilor metabolismului. Gram cu gram, celulele
grase, au cel mai devastator impact cand sunt localizate in zona centrala. In comparatie cu
grasimea din zonele periferice, grasimea din zonele centrale este mai rezistenta la insulina si
recicleaza mai rapid acizii grasi prin lipide.
Deasemena , baietii si fetele supraponderale demonstreaza ca acest esantion(calibru)
aterogenic dislipidemic este reflectat si de corelatiile pozitive ale BMI cu trigliceridele,
colesterolului LDL, si trigliceridele si asocierea negativa cu colesterolul HDL .
Studiul Bogalusa a descoperit faptul ca s-au gasit diverse cote de seruri lipoproteice ,
in principal la fetele obeze, dar nu si la baieti. Aceste schimbari nefavorabile in lipoproteine,
se reflecta cel mai probabil in grasime arteriala, care apare in primele decade ale vietii.

Esantionul dislipidemic descris printre barbatii, copii si femeile americane, a fost de

asemenea gasit si intr-o varietate etnica , incluzand asiatici care locuiesc in Singapore,
americani hispanici si amerendieni.
Pierderea greutatii
Daca obezitatea este asociata cu dislipidemia, atunci o chestiune practica si importanta
este ca pierderea de greutate compenseaza cu toate acele schimbari si rezulta intr-un mod
benefic pentru lipide. Este o confuzie foarte mare in legatura cu impactul piederii in greutate
asupra unor anume clase de lipoproteine, si aceasta duce la un impas in legatura cu separarea
stadiilor incipite sau de scurta durata de pierdere a greutatii si pierderea de lipoproteine ,
oberservate dupa sustinerea unui proces de slabire indelungat.
Obezitatea umana indusa experimental
Sutdiul Vermont este un studiu contemporar despre controlul greutatii efectuat cu
voluntari sub atenta supraveghere medicala. Voluntarii au luat in greutate in medie cam 21%
peste greutatea lor normala , pe o perioada de 6 luni. Printre 19 subiecti, au aparut schimbari
semnificative ale sindrumului metabolic. Acest sindrom include nivelul ridicat al
trigliceridelor din sange, al glucozei si al insulinei.
Un numar surprinzator de calorii au fost necesare pentru mentinerea greutatii
experimentale( 2700/m2), in comparatie cu caloriile necesare pentru startul de baza(1800/m2)

Timp Scurt(12saptamani sau mai putin) si mediu(12-24saptamani) de pierdere a

greutatii
Efectul unei diete hipocalorice pe lipo-proteine, poate fi relativ dramatica si rapida.
Sharman(18) a monitorizat nivelul de lipoproteine printre oamenii obezi , in timpul unei diete
bazate pe carbohidrati josi(ketogenici) de 6 saptamani si a observat o scadere de 33% a
nivelului de trigliceride , in timp ce colesterolul LDL, colesterolul total si concentratiile
oxidate de LDL au fost neschimbate.
Dietele intermediare( de pana la 6luni) sunt raportate de cand FDA a setat aceasta
perioada pentru dieta ca fiind eficace clinic pentru droguri de obezitate.
Utilizarea Orlistatului, care este un blocator partial al lipazei intestinale, efecte
raportate in legatura cu nivelul lipidelor intr-un trial placebo controlat( mediu controlat din

punct de vedere medical) , care a inclus o dieta de 30%grasime(de calorii) si un deficit

calculat de 600kcal/d. dupa 24 de saptamani scaderea totala a colesterolului a fost de 11%,
LDL a scazut cu 17.6% si nici un efect asupra trigliceridelor nu a fost inregistrat. In adaos de
producere a unui deficit caloric aditional de circa 300kcal/d, s-a redus in special absorbtia de
grasime , asa ca impactul asupra nivelului de lipoproteine sa fie si pierderea in greutate.
Pierderea in greutate pe termen lung ( 1an sau mai mult)
In general studiile privind pierdierea in greutate pe termen lung la obezi, a aratat un
impact consistent , dar neinsemnat asupra nivelelor de lipoproteine. Urmarirea a 100 de
dietari, masurarea lipidelor s-a efectuat la 3, 6, 9, 51 de luni. In a 51 luna, principala greutate
corporala era mai jos cu 9% fata de punctul de inceput al dietei.
Colesterolul total scazuse foarte modest, fara schimbari semnificative. Analizele in
regresie au aratat ca cei cu un nivel de colesterol ridicat au demonstrat o reducere
semnificativa a colesterolului in baza cu pierderea de greutate.
Dattilo si Kris-Etherton au efectuat 70 de studii despre reducerea de greutate si au
raportat pe baza relatiei dintre pierderea de greutate si lipide plasma in meta-analize.
Pierderea in greutate a fost asociata cu scaderi semnificative si corelari pozitive cu
colesterolul total, cea a colesterolului LDL, a colesterolului VLDL, si cea a trigliceridelor.
Pierderea in greutate si riscul cardiovascualar
De asemenea, in mod intuitiv, pierderea in greutate are si anumite beneficii
cardiovasculare, ceea ce unele studii au demonstrat ca pierderea in greutate si schimbarile
aferente riscurilor

acesteia , au dus la imbunatatirea sanselor de viata si la reducerea

morbiditatii.

Patopsihologia dislipidemiei obezitatii

Obezitatea centrala este cauza principala de rezistenta a glucozei insulinei-mediate
pierdute si a hyper-insulinei compensatorie, care sunt responsabile pentru majoritatea,
abnomaliilor asociate lipoproteice.
Sunt 3 componente principale(majore) ale displidemiei care apar in obezitate :
cresterea accentuate si raspandirea trigliceridelor prin lipoproteine(TRL), HDL in scadere, si
particule LDL dense, mici , crescute. Din moment ce metabolismul tuturor lipoproteinelor

este interconectat, este probabil ca un defect metabolic fundamental comun explica toate
schimbarile lipoproteice in dyslipidemia insulinei rezistente.
Este intradevar rar cand sunt gasiti separate in rezisteta insulina sau indivizi obezi.
Studiile bazate pe populatie au gasit asocieri positive si constante despre masuri ale
rezistentei insulinei cu plasma total sau

a trigliceridelor VLDL si asocieri negative cu

concentratii de cholesterol HDL. Asocierile raman semnificative cand a fost vorba de in

principal de varsta, fumat, activitate psihica, si apare ca fiind consistent in ambele
genuri(sexe) si printre variatii de populatie, ca de exemplu albii.

Patogeneza
Ridicarea rapida a trigliceridelor

Producerea exagerata a VLDL hepatic, pare sa fie defectul primar si crucial a

rezistentei la insulina , lucru care acompaniaza obezitatea si si compenseaza hiperinsulina.
Neputand sa suprime producerea de glucoza hepatica , va aparea glucoza musculoasa impara
si oxidarea, si imposibilitatea de a opri eliberarea de acizi grasi din tisutul adipos, sunt cele
mai importante concesecinte ale rezistentei insulinei in ficat, muschi si tesut adipos.
Un alt punct important(cheie) din procesul de regularizare al secretiei de VLDL, este
rata de degradare al apo B-100. Nou sintetizat apo B-100 ramane asociat cu puternica
membrana reticulara endoplasmica (RER), si este degradat de sistemul protozoamelor, sau
este translocat in lumen(unitate de flux luminos) si incorporat in precursorul VLDL sarac in
lipide.
Cu toate acestea, supraproducerea de VLDL hepatic apo B in alimentatia grasa de
fructoza la hamster, un neasteptat model de rezistenta la insulina, apare sa rezulte din
stabilitatea intracelulara crescuta in formare apo B si expresia intensificata a MTP.
In plus pentru a creste sinteza, rezistenta insulinei in obezitate este caracterizata prin
claritatea scazuta a TRL-urilor. Insulina este un stimulator al activitatii lipoproteice lipase
(LPL), prin cresterea LPL mRNA si totodata intensificarea ca parte a sintezei.

Particulele VLDL sunt curatate din circulatie in principal de receptorul LDL(LDLR) ,

se asemenea cunoscut si sub denumirea de receptorul apo B/E . Transcrierea genei LDLR este
regulata de concentratia intracelulara a colesterolului, hormoilor si a altor factori in crestere.
Insulina opreste(taie) urgent productia totala de particule VLDL in principal prin
reducerea procesului de productie pe scara larga a VLDL1 , fara sa afecteze productia de celor
mai mici, cum ar fi TRLs, VLDL2. In diabetul de tip 2 , insulina pare sa nu aiba puterea de a
inhiba cu acuratete eliberarea de VLDL1 din ficat, in ciuda surpresiei eficiente a serului
NEFA.

PARTICULE LDL MICI, DENSE SI MARITE.

Colesterolul LDL crescut nu este o caracteristica uniforma al dislipidemiei in
obezitate.
In statul rezistent la insulina, compozitia si distributia de particule LDL este alterata,
rezultand o concentratie in crestere de LDL mici si dense.