Individul, n ecologie, reprezint veriga de baz n organizarea vieii, n

alctuireapopulaiei, dar i a sistemelor ecologice. Materia vie, n lipsa

individului nu poate exista.
Indiferent de treapta evolutiv, un individ biologic, de la virus la mamifer,
are nevoie de un spaiu de activitate, numit spaiu vital. n acest teritoriu,
individul rezist i se integreaz, graie instinctului de conservare, dar i
prin adaptarea la factorii abiotici i biotici specifici arealului respectiv.

Contents Page
HOLISM

FIAT LUX-

HOLISM- TEORIA REVOLUTIONEAZA LUMEA STIINTEI

Conceptul filosofic de holism este diametral opus atomismului. Atomistii
erau de parere ca orice intreg poate fi divizat si analizat in partile componente
precum si in relatiile existente intre aceste parti componente. Holistii afirma ca
intregul este in realitate mult mai mult decat o simpla suma a partilor
sale.Atomistul divide lucrurile pentru a le cunoaste mai bine; holistul abordeaza
lucrurile sau sistemele ca un agregat si este de parere ca putem sa aflam mai mult
despre ele, privite din aceasta perspectiva si sa intelegem mult mai bine natura lor
esentiala si scopul lor.
Atomismul antic a lui Leucipp si Democrit (al V-lea secol i.Ch.) a fost
punctul de plecare pentru teoria fizicii clasice. Conform parerii lor, totul in univers
este format din atomi (a-tomos inseamna indivizibil),indivizibili si indestructibili,
atomi de diferite tipuri. Schimbarea pentru ei reprezinta o rearanjare a acestor atomi
intr-o alta structura. Acest mod atomist de a gandi a fost o reactie
la holismultimpuriu al lui Parmenide,care era de parere ca la un nivelul primar,
esential, universul este o unitate care nu se schimba. Conform parerilor
lui : Totul este unul. Unul este indivizibil, de aceea este un intreg
continuu...Este complet in fiecare parte a lui precum masa unei sfere
compacte. vezi teoria HOLOGRAFICA A UNIVERSULUIIn secolul al XVII-lea, pe cand fizica clasica castiga teren datorita teoriilor
atomiste si reductioniste, Spinoza a dezvoltat o filosofie holistica avand ca sursa de
inspiratie filosofia lui Parmenide. Conform ideilor lui Spinoza, toate diferentierile
si separarea aparenta pe care le percepem in univers reprezinta in esenta aspecte
efemere ale ale unei singure substante, ale unei energii esentiale, ale unei vibratii

fundamentale, pe care el o numea DUMNEZEU sau Natura. Nascuta dintr-o

experienta-revelatie religioasa de tip pantheist (pantheismul este o conceptie
filosofica bazata pe ideea ca Dumnezeu si Creatia sa formeaza un tot inseparabil),
filosofia lui Spinoza accentueaza unitatea care sta la baza universului, unitate
reflectata in conceptia mistica a majoritatii traditiilor spirituale ale
umanitatii ; de asemenea unitatea esentiala este reflectata de descoperirile facute
in domeniul teoriei cuantice moderne, teorie care descrie existenta ca o excitatie
a vidului cuantic ca si cum toate lucrurile ar fi ca valurile unui ocean. De altfel
aceasta comparatie va fi reluata in capitolele ce vor urma.
Hegel ,de asemenea, a avut viziunea mistica a unitatii tuturor
lucrurilor care a generat filosofia holistica proprie cu privire la natura si la stat.
Natura in viziunea lui are ca substrat o realitate spirituala unificata, aflata in afara
timpului, rationala. Statul lui Hegel reprezinta un colectiv cvasi-mistic, o realitate
inalta si invizibila, la care participand indivizii isi descopera autentica identitate si
catre care ei sunt datori sa fie supusi si loiali. Toti ganditorii si politologii moderniincluzand de asemenea si pe Karl Marx- pun in evidenta o realitate colectiva mai
inalta, unitatea, intregul. In detrimentul individualismului toti pun accentul pe
intregul social, pe fortele sociale, care cumva au un caracter, o voita proprie, cu
mult deasupra personalitatii si vointei membrilor
Secolul XX a cunoscut o importanta miscare catre Holism, in domenii
diverse cum ar fi: politica,sociologie, psihologie, teoria managementului, medicina,
fizica etc. Acesta miscare include experimentele realizate de sociologi in
colectivitati, nasterea psihologiei de tip Gestalt (gestalt- O forma, configuratie,
structura, care ca obiect al perceptiei formeaza un intreg specific, sau o
unitate,incapabila de a fi exprimata doar prin partile sale-de exemplu o
melodie,spre deosebire de notele din care este compusa-), teoria sistemelor si
conceptia din medicina alternativa cu privire la tratarea organismului in ansamblul
sau etc. Toate acestea au aparut ca reactie la individualismul excesiv caracterizat de
alienare si fragmentare si demonstreaza, celor cu bun simt, interdependenta dintre
fiintele umane, precum si dintre oameni si mediul inconjurator.
Cand atomismul era aparent legitim, sustinut de succesul rasunator al fizicii
clasice, holismul nu era, la vremea aceea sustinut de cunostintele stiintifice
existente. Holismul era la un moment dat mai mult un punct de vedere decat o
pozitie filosofica. Au existat cateva incercari de a consolida pozitia holismului cu
ajutorul ideii de organism in biologie-emergenta formei biologice si relatia dintre
sistemele biologice si cele ecologice- dar, acestea, de asemenea, erau reductibile la
parti mai simple si la relatiile dintre ele. Chiar daca teoria sistemelor, subliniaza
complexitatea agregatelor, face aceasta in termenii feedback-ului cauzal dintre
variatele parti constituente.
Cu ajutorul teoriei cuantice si al dependentei existentei si chiar a identitatii
fiecarei entitati cuantice de contextul si relatiile cu mediul, holismul a fost
recunoscut ca o realitate indubitabila fiind acceptat chiar de cele mai sceptice minti
(inzestrate totusi cu bun simt-sa nu uitam ca EINSTEIN a zis: mai usor
dezintegrezi un atom decat o prejudecata umana prosteasca).

Holismul dupa cum am inteles reprezinta in esenta ideea ca intregul este

mult mai mult decat suma partilor sale. Acesta teorie s-a dovedit a fi de o
importanta covarsitoare pentru fizica. Un adevar initial facut public in lumea
stiintei cu privire la starea de nonseparabilitate este: starea intregului nu este
constituita din stari ale partilor. Astfel holismul si non-separabilitatea sunt
notiuni inrudite.
O interpretare este ca holismul reprezinta o teza metodologica afirmand ca
cea mai buna modalitate de a studia comportamentul unui sistem complex este sa-l
tratezi ca un intreg si dupa aceea sa analizezi structura si comportamentul partilor
componente.
O a doua interpretare-holismul teza metafizica: natura unui intreg nu este
determinata doar de natura partilor intregului. Holismul metodologic este opus
reductionismului metodologic, in fizica precum si in alte stiinte.
Vom descrie acum modul in care notiunea holism-interconexiune de baza a
naturii apare in teoria cuantica, teoria fenomenelor atomice. Reteaua matematica a
teoriei cuantice atrecut testele cu succes si este acum universal acceptata ca o
descriere consistenta si de acuratete a fenomenului atomic. Interpretarea verbala pe
de alta parte si metafizica teoriei cuantice este de departe un teren mai putin solid.
Descrierea urmatoare se bazeaza pe interpretarea de la Copenhaga a teoriei
cuantice care a fost dezvoltata de Bohr si Heisemberg si care este inca acceptata ca
model. In abordarea noastra vom urma prezentarea data de Henry Stapp de la
Universitatea din California care se concentreaza pe anumite aspecte ale teoriei si
pe un anumit tip de situatie experimentala care este frecvent utilizata in fizica
subatomica. Prezentarea lui Stapp arata mult mai clar cum teoria cuantica implica o
interconectare esentiala a naturii pe multiple planuri si plaseaza de asemenea teoria
intr-o retea care poate fi intr-adevar extinsa la modelele relativiste ale particulelor
subatomice care vor fi discutate mai tarziu.
Punctul de plecare in interpretarea de la Copenhaga este diviziunea lumii
fizice intr-un sistem observabil (obiect si un sistem observator). Sistemul
observat poate fi un atom, o particula subatomica, un proces atomic etc. sistemul
observator consta in aparatura experimentala si poate include unul sau mai multi
observatori umani. O dificultate serioasa apare acum in faptul ca cele doua sisteme
sunt tratate in mod diferit. Sistemul observator este descris in termenii fizicii
clasice dar acesti termeni nu pot fi utilizati in mod consistent pentru descrierea
obiectului observat. Conceptele clasice sunt neadecvate la nivel atomic, cu toate ca
va trebui sa le utilizam pentru a descrie experimentele noastre si stadiul rezultatelor.
Nu exista nici o cale de iesire din acest paradox. Limbajul tehnic al fizicii clasice
este doar un rafinament al limbajului uzual si este singurul limbaj pe care il avem
pentru a comunica rezultatele noastre experimentale. Sistemele observate sunt
descrise in teoria cuantica in termeni probabilistici. Acesta inseamna ca nu vom
putea niciodata prezice cu certitudine unde se va afla o particula subatomica la un
moment dat, sau cum se va desfasura un proces atomic. Tot ce putem face este doar
sa indicam o desfasurare probabila. De exemplu multe dintre particulele
subatomice cunoscute astazi sunt instabile, adica, se dezintegreaza,se transforma
sau decad in alte particule dupa un anumit timp. Nu este posibil totusi sa

prezicem acest moment cu exactitate. Putem doar prezice posibilitatea de cadere

dupa un anumit timp sau cu alte cuvinte timpul de viata probabil al unui mare
numar de particule de acelasi fel. Aceleasi lucruri sunt aplicabile si modului de
recadere. In general o particula instabila decade in variate combinatii de alte
particule si din nou noi nu putem prezice care combinatie de particule va fi aleasa.
Tot ce putem prezice este ca dintr-un numar foarte mare de particule, 60% sa
spunem, se vor transforma intr-un anumit fel , 30% in altul, 10% in al treilea mod.
Este clar ca o astfel de prezicere statistica are nevoie de foarte multe masuratori
pentru a fi verificata. Intr-adevar, in experimentele de coeziune ale fizicii inalte
energetice, coliziunea a mii de particule este inregistrata si analizata pentru a
determina probabilitatea unui proces particular.
Este important sa realizam ca formularea statistica a legilor fizicii atomice si
subatomice nu reflecta ignoranta noastra asupra situatiei fizice, ca in cazul utilizarii
probabilitatilor de catre companiile de asigurari sau in jocurile de noroc. In teoria
cuantica probabilitatile constituie o trasatura fundamentala a realitatii atomice care
guverneaza toate procesele si chiar existenta materiei. Particulele subatomice nu
exista cu certitudine intr-un loc definit. Ci au mai curand o tendinta de existenta,
iar evenimentele atomice nu se desfasoara cu certitudine la un moment definit de
timp, ci intr-un mod definit mai curand putand sa le atribuim anumite tendinte de
desfasurare.
Nu este posibil, de exemplu, sa spunem cu certitudine unde va fi plasat un
electron intr-un atom la un anumit moment. Pozitia sa depinde de forta de atractie
manifestata in nucleul atomic si de influenta celorlalti electroni din atom. Aceste
conditii determina o probabilitate de baza care reprezinta tendintele electronului de
a se afla intr-o anumita regiune a atomului. Aceste situatii pot fi analizate cu
ajutorul unor modele care reprezinta un electron la un anumit moment dat. Cu un
model insa, nu putem vorbi despre pozitia electronului, ci doar de tendintele sale de
a se afla intr-o anumita regiune. In formalismul matematic al teoriei cuantice aceste
tendinte sau probabilitati sunt reprezentate de asa numitele functii de probabilitate,
cantitati matematice care sunt in legatura cu probabilitatea de a gasi electronul in
diferite locuri si la diferite momente de timp.
Contrastul dintre cele doua tipuri de scriere-termenii clasici pentru
aranjamentul experimental si functiile probabilistice pentru obiectivele observateconduc la profunde probleme metafizice. In practica aceste probleme sunt invinse
prin scrierea sistemului observat in termeni operationali; adica, in termenii
instructiunilor care permit oamenilor de stiinta sa-si puna la punct si sa duca la bun
sfarsit experientele lor. In acest fel compartimentele de masurare si oamenii de
stiinta sunt in mod efectiv uniti intr-un sistem complex care nu are parti distincte
bine definite iar aparatele experimentale nu trebuiesc descrise ca o entitate fizica
izolata.
Pentru discutarea ulterioara a procesului de observatie va fi folositor sa
consideram un exemplu definit si cea mai simpla entitate fizica putand fi utilizata in
acest scop este o particula subatomica, electronul spre exemplu. Daca dorim sa
masuram si sa observam o astfel de particula va trebui mai intai sa o izolam sau
chiar sa o creem intr-un proces care poate fi numit proces pregatitor. Odata ce

particula ce a fost pregatita pentru observatie, proprietatile sale pot fi masurate si

acesta constituie procesul de masurare. Situatia poate fi reprezentata simbolic dupa
cum urmeaza. O particula este pregatita in regiunea A, calatoreste de la A catre B, si
este masurata in regiunea B. In practica atat pregatirea cat si masurarea particulei
poate consta intr-o intreaga serie a unui proces complicat. In coliziunile
experimentale ale fizicii energiilor inalte, de exemplu, pregatirea particulelor
utilizate ca proiectile consta in trimiterea lor pe o pista circulara si accelerarea pana
cand energia lor este suficient de ridicata. Acest proces are loc intr-un accelerator
de particule. Atunci cand energia dorita este atinsa, ele trebuie sa paraseasca
acceleratorul A si sa calatoresca catre aria tintei B unde va avea loc coliziunea cu
celelalte particule. Coliziunea are loc intr-o camera balon unde particulele produc
urme vizibile care sunt fotografiate. Proprietatile particulelor sunt deduse apoi prin
analiza matematica a urmelor lor; o astfel de analiza putand fi chiar complexa si
adeseori implicand ajutorul computerelor. Toate aceste procese si activitati
constituie actul de masurare. Punctul important al acestor analize de observare este
faptul ca particula constituie un sistem intermediar ce conecteaza cele doua
procese. Ea exista si are sens doar in acest context, si nu ca entitate izolata, ci ca
interconexiune intre procesul de pregatire si cel de masurare. Proprietatile particulei
nu pot fi definite independent de aceste procese. Daca pregatirea si masurarea sunt
modificate proprietatile particulei se vor schimba de asemenea.
Pe de alta parte faptul ca noi am vorbit despre o particula sau orice alt sistem
observat arata ca noi avem in minte o entitate fizica independenta care este mai
intai pregatita si apoi masurata. Problema de baza in cazul observarii fizicii atomice
este- in cuvintele lui Henry Stapp faptul ca sistemul observat necesita izolarea
pentru a fi definit, inca interactionand pentru a fi observat. Aceasta problema este
rezolvata in teoria cuantica intr-un mod pragmatic cerand ca sistemul de observat sa
fie liber de orice perturbari externe cauzate de procesele de observatie in timpul
intervalului de timp cuprins intre pregatire si subsecventa de masurare. O astfel de
conditie este de asteptat daca laturile de pregatire si masurare sunt fizic separate la
mare distanta, astfel incat obiectul observat sa poata calatori din regiunea de
pregatire catre regiunea de masurare. Cat de mare trebuie sa fie deci, acesta
distanta? In principiu, ea trebuie sa fie infinita. In cadrul teoriei cuantice, conceptul
unei unitati fizice distincte poate fi definit cu precizie doar daca acesta entitate este
infinit indepartata de agentii de observatie. In practica aceasta este imposibil si nici
macar necesar. Trebuie sa ne reamintim aici atitudinea de baza a stiintei moderneca toate conceptiile si teoriile sunt aproximative. In cazul de fata aceasta inseamna
ca notiunea unei entitati fizice distincte nu are nevoie de o definire precisa ci doar
de una aproximativa. Aceasta se realizeaza in urmatorul mod:
Obiectul observat este o manifestare a interactiunii intre procesul de
pregatire si cel de masurare. Aceasta interactiune este in general complexa si
implica variate efecte extinzandu-se la distante diferite, implicand arii diferite, asa
cum se spune in fizica. Acum daca partea dominanta a interactiunii are o arie lunga,
manifestarea acestui efect de arie lunga va calatori pe o distanta mare. Va fi apoi
eliberata de perturbari externe si va putea constitui pentru noi o entitate fizica
distincta. In cadrul teoriei cuantice,entitatile fizice distincte sunt din aceasta cauza

idealizari care sunt utile doar pentru a extinde aceeasi parte a interactiunii pentru o
arie nai mare. O astfel de situatie poate fi definita matematic intr-un mod precis.
Fizic, aceasta inseamna ca mijloacele de masurare sunt plasate atat de departe incat
interactiunea lor se va realiza prin schimbarea unei particule sau ,in cazurile mai
complicate a unei retele de particule. Intotdeauna vor exista si alte efecte prezentate
de asemenea, dar atat timp cat separarea diviziunii de masurare este suficient de
mare aceste efecte pot fi neglijate. Doar atunci cand aparatele nu sunt suficient de
distantate,efectele de raza scurta vor fi dominante. Intr-un astfel de caz intregul
sistem macroscopic formeaza un intreg unificat si notiunea de observare a
obiectului cade.
Teoria cuantica ne demonstreaza o interconexiune esentiala a
universului. Ea ne arata ca nu putem descompune intregul in unitati
existentiale mai mici. Pe masura ce patrundem in materie, descoperim ca ea este
facuta din particule, dar acestea nu constituie constructia de baza in sensul pe
care l-au dat Democrit si Newton. Acestea sunt doar idealizari utile din punct de
vedere practic, dar nu au nici o semnificatie fundamentala. In lumea lui Niels Bohr,
particulele materiale izolate sunt abstractiuni, proprietatile lor fiind definibile si
observabile doar prin interactiunea lor cu alte sisteme.
Interpretarea teoriei cuantice asa cum s-a facut la Copenhaga, a iscat multe
controverse si opinii contrare. Totusi interconexiunea universala a fiintelor,
lucrurilor si evenimentelor este o trasatura fundamentala a realitatii care nu depinde
de o interpretare particulara a unei teorii matematice. Urmatorul pasaj dintr-un
articol recent,care desi apartine unuia dintre fostii -spunem fost pentru ca acum
el a devenit un sustinator al teoriei - cei mai de seama oponenti ai interpretarii de la
Copenhaga, David Bohm,confirma acest fapt foarte elocvent:
Unitarul este condus catre o notiune a totalitatii de nedescompus care
neaga ideea clasica a analizabilitatii lumii in partile existentiale separate si
independente Am inversat notiunea uzuala care sustinea ca particulele
elementare independente ale lumii, sunt realitatea fundamentala, si ca variatele
sisteme sunt doar forme particulare costituente si aranjamente ale acestor particule.
Mai curand am spune ca acest cuantum inseparabil interconectat cu intregul univers
este realitatea fundamentala, iar aceste parti avand o anumita comportare sunt mai
curand forme particulare si contingente ale intregului.
La nivel atomic, atunci, obiectele materiale solide ale fizicii clasice se
dizolva in esantioane de probabilitate si aceste esantioane nu reprezinta
probabilitatile lucrurilor, ci mai curand probabilitatile interconexiunilor. Teoria
cuantica ne forteaza sa privim universul nu ca o colectie de obiecte fizice, ci mai
curand ca pe o complicata tesatura de relatii intre diferitele parti ale intregului
unificat.
Aceasta filosofie, confirmata acum de descoperirile stiintei, reprezinta o
conceptie, un mod in care inteleptii planetei noastre au experimentat lumea,
conceptie putem spune veche de mii de ani.
Redam aici relatarile unor intelepti a caror nume este mai putin important:
Obiectele materiale devin atunci. Ceva diferit fata de ceea ce vedem
acum noi, ele nu mai sunt un obiect separat al fundalului sau al mediului

inconjurator, al restului naturii, ci doar o parte invizibila, o manifestare subtila care

ne apare ca o expresie a unitatii a tot ceea ce vedem.
Lucrurile isi au existenta si natura derivata din dependenta mutuala si nu
reprezinta nimic prin ele insele.
Daca aceste afirmatii pot fi luate si ca o marturie a modului in care natura
apare in fizica atomica, urmatoarele doua expuneri din fizica atomica pot, la randul
lor,fi citate ca o descriere a experientei spirituale a naturii:
O particula elementara nu este o entitate existentiala independenta
neanalizabila. Este in esenta, un set de relatii extinse in exterior cu celelalte
lucruri.
Lumea ne apare din aceasta cauza ca o complicata tesatura de evenimente,
in conexiune cu diferite tipuri de alternative sau de supuneri partiale sau combinate,
determinand prin aceasta textura intregului.
Aceasta imagine a unei tesaturi multiple de interconexiuni cosmice care este
atat de pregnanta in fizica atomica moderna a fost utilizata atat in sistemele
esoterice occidetale cat si in cele orientale.
Pentru Kabbala- ROBERT FLUDD in sec XVI-lea prezinta aceasta realitate
in modul ocultat, ascuns, cifrat, caracteristic oricarui sistem ermetic,ezoteric:
Lumina, amestecandu-se cu aerul invizibil a produs eterul, alta specie de
foc mai subtil si mai activ,principiu al generarii,vehicul al vietii pe tot intinsul
Universului.
Eterul nu este propriu zis un corp,ci un termen mediu, un fel
de mediator,intre corpuri si forta insufletitoare de care acestea sunt penetrate, adica
sufletul lumii.
Marele initiat PITAGORA afirma: In ultima instanta,corpul uman se reduce
la celula, umanitatea se reduce la molecula sociala care este omul, lumea se reduce
la astru, iar Universul se reduce la Lume. Dar celula, umanitatea,astrul, lumea,
Universul, nu sunt decat octave ale unei aceleiasi Unitati
Pentru hindusi Brahman este firul unificator al tesaturii cosmice, esenta
ultima a tuturor fiintelor:
Acela pentru care cerul,pamantul si atmosfera sunt vesmantul precum si
vantul, impreuna cu toate suflurile vitale, doar Acela stie cu adevarat si esrte
cunoscut ca Sinele Suprem.
In budism,imaginea conexiunii cosmice joaca un rol major. Avatamsaka
Sutra, una din cele mai importante texte din budismul mahayana, este descrierea
lumii ca o perfecta retea de relatii mutuale in care toate fiintele, lucrurile si
evenimentele interactioneaza permanent intre ele intr-un mod infinit de complex.
Budistii mahayana au dezvoltat multe parabole si similitudini pentru a ilustra
aceasta interrelatie universala. In spiritualitatea planetei aceasta interdependenta
universala include intotdeauna atat observatorul uman cat si constiinta sa, ceea ce
este de asemenea adevarat in fizica atomica. La nivel atomic, obiectele pot fi
intelese doar in termenii interactiunii intre procesele de pregatire si masurare.
Sfarsitul acestui lant de procese se bazeaza intotdeauna pe constiinta observatorului
uman. Masuratorile sunt interactiuni care creeaza senzatii in constiinta noastra-de
exemplu senzatia vizuala a unui flash luminos sau al unui spot intunecat pe o placa

fotografica- si legile fizicii atomice ne spun cu ce probabilitate un obiect atomic va

da nastere unei anumite senzatii daca il vom lasa sa interactioneze cu noi. Stiinta
naturala spune Heisenberg, nu realizeaza pur si simplu o descriere si o explicare a
naturii; ea este parte a unei relatii interne intre natura si noi insine.
Trasatura cruciala a fizicii este aceea ca observatorul uman nu este doar
necesar pentru a observa proprietatile unui obiect, dar este necesar si pentru a defini
aceste proprietati. In fizica atomica nu putem vorbi despre proprietatile unui astfel
de obiect. Ele au sens doar in contextul unei interactiuni intre obiecte si observator.
In cuvintele lui Heisenberg, ceea ce noi observam nu este natura insasi, ci natura
expusa metodelor noastre de cercetare. Observatorul decide cum se vor face
masuratorile si aranjamentul sau va determina, pana intr-un anumit punct,
proprietatile obiectului observat. Daca aranjamentul experimental este modificat,
proprietatile obiectului observat se vor schimba la randul lor.
Aceasta se poate ilustra in cazul simplu al unei particule subatomice. Cand
observam o astfel de particula, ne putem hotari sa masuram-printre alte cantitatipozitia momentului si momentul sau. Principiul incertitudinii al lui Heisenberg
afirma ca doua cantitati nu pot fi niciodata masurate cu precizie simultan in lumea
cuantica. Putem obtine doar cunoasterea precisa a pozitiei particulei, dar vom
ramane total ignoranti in ceea ce priveste momentul sau (si aceasta datorita vitezei
sale), sau viceversa; nu putem avea decat o cunoastere imprecisa si accidentala a
ambelor cantitati. Punctul important acum este ca aceasta limitare nu are nimic cu
imperfectiunea masuratorilor tehnice. Este o limitare principala datorata realitatii
atomice. Daca ne hotaram sa determinam pozitia particulei cu precizie, pur si
simplu particula nu va avea un moment bine definit, iar daca ne vom decide sa
masuram momentul,ea nu va avea o pozitie bine definita.
In fizica atomica,oamenii de stiinta nu pot juca rolul unor observatori
obiectiv detasati, ci devin implicati in lumea pe care ei o observa, influentand astfel
inconstient proprietatile obiectului observat. John Wheeler a observat aceasta
implicare a observatorului ca fiind cea mai importanta trasatura a teoriei cuantice si
a sugerat din acesta cauza legatura dintre cuvantul observat si cuvantul
participator. In cuvintele lui Wheeler acest aspect este prezentat astfel:
Nimic nu este mai important in principiul fizicii cuantice decat acesta:
faptul ca este distrus conceptul lumii de a fi in afara, cu un observator separat in
siguranta de ea de un perete de 20 cm de sticla. Chiar si pentru a observa un obiect
atat de minuscul cum este un electron, el trebuie sa sparga aceasta sticla. El trebuie
sa patrunda inauntru si sa-si instaleze echipamentul de masurare ales. Depinde de el
sa decida pozitia si momentul in care se va face masurarea. A instala echipamentul
pentru masurarea uneia dintre calitati exclude instalarea echipamentului pentru
masurarea celeilalte. Mai mult, masurarea schimba starea electronului. Universul
nu va fi niciodata acelasi dupa masurare. Pentru a descrie ce s-a intamplat trebuie
sa inlocuim cuvantul observator si sa punem in locul sau cuvantul participator.
Intr-un sens ciudat universul este un univers participator.
Ideea de participare in locul observatiei a fost formulata in fizica moderna
doar recent.

Aceasta conceptie este intalnita si in traditia spirituala a umanitatii. Spre

exemplu in cazul alchimiei participarea la procesul alchimic este atat de
puternica incat transformarea plumbului in aur se produce concomitent cu
transformarea si spiritualizarea Alchimistului,astfel in momentul cand in creuzet
este obtinut metalul pretios fiinta participantului este complet transmutata si
sublimata intr-o fiinta completa,perfecta.
Acesta este intelegerea finala a unitatii tuturor fiintelor si lucrurilor-adica a
filosofiei si curentului stiintific holistic . Ea este atinsa, asa cum sustin inteleptii in
stadiul superior de constiinta in care individualitatea se dizolva in unicitatea
nediferentiata, in care lumea simturilor este transcensa si notiunea de lucruri este
depasita. Iata cum este exprimata aceasta situatie prin cuvintele lui Chuang Tzu:
Constiinta corpului si a partilor sale este dizolvata. Organele mele de
perceptie sunt transcense; aceasta indeparteaza forma ,materiala si ma tot invita sami iau ramas bun de la cunoastere si astfel sa devin una cu marele TOT. Aceasta
numesc eu a fi situat in Unic si a uita lucrurile.
Pentru a esentializa conceptia holistica,cuvintele unui budist, Lama
Anagarika Govinda, par sa fie perfect potrivite:
Budistii nu cred in existenta unei lumi exterioare independente sau separate
in a carei forte dinamice,ne-am putea insera noi insine. Lumea exterioara si lumea
interioara sunt pentru el doar doua fatete ale aceleiasi monezi, in care unitatea
tuturor fortelor , evenimentelor, a tuturor formelor si constiintelor precum si a
tuturor obiectelor este regasita intr-o retea inseparabila si infinita , de relatii mutual
conditionate.
Fiecare fiinta umana este unica prin ceea ce este sau prin cele ce le-ar putea efectua pe tot
parcursul unei vieti in dimensiunea karmica. Cuprinsul ei, ca valoare in Creatie, poate aduce un
echilibru sau dizarmonia peste locul unde traieste. Fiecare traire a omului este si ea unica in
pasul sau, de aceea trebuie sa se respecte Liberul Arbitru al fiecarui om, caci doar prin aceasta
el, omul, poate fi ceea ce-si doreste. Prin aceasta dorinta a lui, ca si valoare a unei hotarari
personale, poate fi cu adevarat el, doar el, ca unicat in univers

Traditional=. Ansamblu de concepii, de obiceiuri, de datini i de credine care se

statornicesc istoricete n cadrul unor grupuri sociale sau naionale i care se transmit (prin viu
grai) din generaie n generaie, constituind pentru fiecare grup social trstura lui specific.
Obicei, uzan; datin. Informaie (real sau legendar) privitoare la fapte ori evenimente
din trecut, transmis oral de-a lungul timpului.
Netraditional traditional
Biologic=1. Care aparine biologiei, privitor la biologie.
* Chimie biologic = biochimie. 2. Care seprepar dintr-o materie vie.

Nebiologic=

Familia ca sistem[modificare | modificare surs]

Sistemul n general este un ansamblu de elemente aflate ntr-o ordine nonntmpltoare care
funcioneaz pe baza unor reguli i dispune de echilibru. Prin sistem nelegem nu numai o sum
a prilor lui ci i relaiile dintre acestea. Raportat la familie aceasta este vzut ca o sum a
membriilor ei componeni i interaciunea dintre acetia, aceasta realizndu-se dup anumite
reguli, avnd anumite funcii i existnd permanent tendina meninerii unui echilibru n interiorul
acestuia. Ca i sistemele n general, familile pot fi nchise(nu relaioneaz aproape deloc cu
mediul nconjurtor)sau deschise(relaioneaz cu mediul nconjurtor). Familiile nchise
funcioneaz dup regulile i principiile proprii, fiind foarte rezistente la schimbare, exemple sunt
familiile care au foarte puini prieteni, care nu sunt vizitate de rude, vecini, prieteni, i educ copii
doar dup propriile principii i sunt reticente la idei sau modaliti noi de func ionare. Familiile
deschise sunt acele familii ce au multe relaii de prietenie, care i fac vizite reciproce, i sunt
deschii pentru modificarea regulilor i concepiilor dup modelul altor familii. Pentru a- i
menine stabilitatea i echilibru dinamic, familia folosete mecanisme de feedback acestea fiind
pozitive sau negative. Raportat la familie, feedback-ul pozitiv este reprezentat de ac iuni
ntreprinse, de exemplu atunci cnd n funcie de reaciile copilului ce merge la grdini sau la
coal, prinii i organizeaz stilul de via(programul zilei de lucru, timpul liber, timpul dedicat
leciilor sau activiti extracolare etc.). Feedback-ul negativ reprezint mecanisme cum sunt
pedepsirea, nvinovirea, umilirea, cearta, btaia, folosite pentru corectarea comportamentelor
greite ale membriilor familiei.
Familia are un rol important n societate, ndeplinind mai multe funcii. Principalele func ii ale
familiei sunt: economic, de socializare, de solidaritate i sexual-reproductiv. Funcia
economic joac un rol important prin asigurarea resurselor materiale, financiare, necesare
existenei familiei. O dat ndeplinit corespunztor, funcia economic d libertatea familiei de a
se concentra i a ndeplini i celelalte funcii. Aceast funcie este realizat de cei doi so i prin
aducerea veniturilor n urma exercitrii unor profesii, prin procurarea i producerea hranei, a
obiectelor de mbrcminte prin transmiterea profesiei i/sau sus inerea copiilor n alegerea
profesiei. Funcia de socializare este tradus ca fiind funcia de educare n scopul asimilrii de
ctre copii, dar i de ceilali membri ai familiei, a atitudinilor, valorilor, principiilor, modelelor de
comportament caracteristice unui anumit grup social. Rolul func iei de socializare este de a
integra n societate persoana(copilul), prin educaia fcut la toate nivelele cum ar fi: material,
fizic, psihologic, moral i spiritual. Aceast funcie are grade diferite de manifestare, de la o
familie la alta n funcie de preocuparea ntr-o mare sau mai mic msur privind educarea
membrilor si. Funcia de solidaritate const n asigurarea unitii i stabilitii familiei,
implicnd manifestarea sentimentelor de afeciune, de respect, de apartenen la grupul familial,
a ncrederii membrilor unii n alii, a dezvoltrii intimitii, a ajutorrii i sus inerii reciproce de-a
lungul timpului. Aceast funcie are un grad din ce n ce mai slab de manifestare n zilele noastre,
fapt dovedit prin creterea ratei divorurilor, a nmulirii relaiilor de concubinaj, a celibatarilor i a
familiilor monoparentale. Funcia sexual-reproductiv are n vedere satisfacerea sexual
reciproc a celor doi soi i a ducerea pe lume a copiilor. Cele dou componente ale acestei
funcii sunt tratate diferit n funcie de familie punndu-se accentul fie pe mplinirea sexual n
unele familii, n timp ce n alte familii se acord o importan deosebit aducerii pe lume a
copiilor. Realizarea acestei funcii depinde i de factori cum ar fi gradul de cultur avut de cei doi

parteneri, gradul i tipul de educaie primit, influenele religioase, dorina i caracteristicile fizice
i psihologice ale celor doi soi. S-a constatat c n zilele noastre, n societile mai avansate
economic, cuplurile i familiile tind s pun accent din ce n ce mai mult pe mplinirea afectivsexual n detrimentul celei reproductive.
titlu tabel
Schimbari de gradul
Etapele
ciclului vietii

Procesul emotional al

doi in statutul

tranzitiei: principiul

familiei cerute

cheie

pentru a continua
dezvoltarea

Parasirea
casei: adultii
tineri singuri

Angajarea in noul
sistem

*Diferentierea sinelui *dezvoltarea

in legatura cu familia relatiilor intime
de origine;

egale;

*stabilirea sinelui in
legatura cu munca
si independenta
financiara.

Formarea
familiilor prin

Angajarea in noul

casatorie: noul sistem

cuplu
Familii cu copii Acceptarea noilor
mici

membri in sistem
Marirea flexibilitii

Familia cu
adolesceni

granielor familiei
pentru a putea permite
independena copiilor i
slbiciunile bunicilor

Lansarea
copiilor i
plecarea lor de
acas

Acceptarea multitudinii
de ieiri i intrri n
sistemul familiei

Familii in viata Acceptarea schimbrii

tarzie

rolurilor generaionale

Diferentierea sinelui in legatura cu familia de origine; dezvoltarea relatiilor intime egale; stabilirea
sinelui in legatura cu munca si independenta financiara.