Sunteți pe pagina 1din 6

Mesteacn Mihaela

Studii europene, anul 3, grupa 3

FEMEIA N POLITIC

Promovarea continu i sistematic a principiului egalitii de anse ntre femei i


brbai constituie o preocupare relativ recent. Statutul juridic al femeilor, fr ndoial, s-a
mbuntit, dar egalitatea este departe de a fi o realitate. Chiar dac femeile au acelea i
drepturi ca i brbaii, ele nu au ntotdeauna acces egal la oportunitile oferite brbailor i,
deseori, nu reuesc s-i exercite drepturile pe deplin.
Dincolo de realitatea social n care mass media produce i reproduce un stereotip de
gen ce afecteaz imaginea femeilor n societate, s-au impus de-a lungul timpului anumite
standarde i valori. n logica politic valoarea cea mai preuit este cea a credibilitii. Astfel,
femeia a ncercat s obin credibilitate, din partea partidului i mai apoi n faa unui electorat
riguros nchistat ntr-o mentalitate cultural favorabil sexului masculin. Pe de alt parte,
femeile care au reuit s obin credibilitate i-au asumat riscul s o piard la fel de repede.
Concepte tradiionale cu privire la rolul femeilor n societate Egalitatea de gen este un
concept socioeconomic, cu derivate politice, de aici i importana analizei contextelor social,
economic i politic ale unei societi n continu schimbare cu privire la rolul brbailor i
femeilor. n accepiunea Consiliului Europei, egalitatea ntre femei i brbai nseamn
vizibilitatea, autonomia, responsabilitatea i participarea egal a femeilor i brbailor n toate
sferele vieii publice i private. Aceasta se opune inegalitii nu diferenei ntre cele dou
sexe. Egalitatea anselor ntre femei i brbai impune acceptarea i valorificarea, n mod egal,
a complementaritii femeilor i brbailor, precum i diversele roluri pe care le joac n
societate.
Eficiena unui sistem democratic nu poate fi evaluat fr a lua n consideraie gradul
de reprezentare a cetenilor n forurile decizionale. Nu putem vorbi despre o democraie
veritabil ntr-o societate. Participarea femeilor la viaa public i politic din Republica
Moldova 11 tate dac o parte semnificativ a electoratului nu este reprezentat n mod
constant. Un sistem bazat pe competiie politic n care se perpetueaz inegaliti nu este unul
deschis i nici nu ine cont de principiul meritocraiei i de competene. Creterea participrii
politice a femeilor n structurile de guvernare este considerat una dintre modalitile
principale de consolidare a echilibrului de gen n societate. n realitate, participarea femeilor

Mesteacn Mihaela
Studii europene, anul 3, grupa 3

la procesul decizional este neomogen, mai ales la treptele superioare ale ierarhiei
administrative. Participarea politic a femeilor depinde de un ir de factori, precum:
cunoaterea drepturilor i revendicarea lor; accesul la informaii privind legile, politicile,
structurile care le guverneaz viaa; ncrederea n sine, stima de sine nalt i capacitatea de
a provoca i confrunta (n caz de necesitate) structurile de stat; cunoaterea instituiilor/
organizaiilor care s le acorde suport i modele de rol pozitive; existena unui mediu politic,
legal, economic i cultural care le-ar permite s se angajeze plenar n procesele de luare a
deciziilor. Ali factori demni de a fi luai n calcul snt: dependena economic i lipsa
resurselor financiare adecvate; oportuniti diferite de angajare n cmpul muncii (i, implicit,
de dezvoltare a carierei); atitudini discriminatorii i stereotipuri negative perpetuate n familie
i n viaa public; suprasolicitarea cu responsabiliti casnice; intimidare, hruire i violen.
Participarea femeilor n structurile i procesele politice, acolo unde se iau decizii cu
privire la utilizarea resurselor generate att de brbai, ct i (mai ales) de femei, rmne a fi
insignifiant. Or, creterea participrii femeilor n structurile de guvernare este considerat
una dintre modalitile de baz de restabilire a echilibrului de gen n societate.
Femeile au fost absente prea mult din procesul decisional de pe scena international. Devine
astfel justificata intrebarea Unde sunt femeile? , mai ales in contextul in care femeile
reprezinta, grosso modo, jumatate din populatia globului si au fost tinute departe de institutiile
care au ajutat la modelarea societatii. Emanciparea femeilor in acest domeniu a pornit de
acum numai 4 decenii, dupa cresterea numarului de student in universitatile vestice, care au
ridicat problema modificarii acestei administratii patriarhale.
In 1919 America acorda drept de vot femeilor, pana in anul 1944 cetatenia femeilor a
progresat considerabil, dar peste mai bine de un secol, in timpul Summit-ului for the
millennium de la New York din anul 2000, se pot observa numai 6 femei printre sefii statelor
celor 181 de tari intr-o poza cu acestia in jurul secretarului general al ONU.
De-a lungul timpul, politica si relatiile international au fost comparate cu o gospodarie unde
relatille trebuie sa se desfasoare in armonie, astfel incat sa nu apara conflicte. Privind din
aceasta perspectiv, devine clar de ce succesul traditional al femeii in manageriatul
gospodariei reprezinta un garant al potentialului success al femeii in politica. Desi
generalmente recunoscut acest punct de vedere, el nu se reflecta in ordirea sociala a
administratiei. Dreptul femeii la vot a trebuit sa astepte timp de secole deoarece conservatorii
societatilor patriarhale priveau cu ochi sceptici amestecul femeilor in politica.

Mesteacn Mihaela
Studii europene, anul 3, grupa 3

Femei celebre in politica

Margaret Thatcher

Margaret Thatcher a studiat chimia si


dreptul. Atunci cand a devenit un ministru al
educatiei,

s-a

lovit

revolutionarilor

de

rezistenta

studenti. Margaret

Thatcher a fost prim ministrul Regatului


Unit pentru mai mult de 11 ani (trei
mandate). A fost o conservatoare a carei
diplomatie a facilitat destramarea Uniunii
Sovietice, ceea ce a ajutat la sfarsirea
Razboiului Rece. A fost, de asemenea, un
capitalist cu o mana de fier care a redus
cheltuielile guvernamentale si a fost mereu
in favoarea dereglementarii si a privatizarii.
Si-a castigat popularitatea cand a dus un
razboi impotriva Argentinei asupra Insulelor Falkland. In timpul celui de-al treilea mandat,
politica sa fiscala nu le-a placut multora. S-a opus cu fermitate Comunitatii Europene,
deoarece a simtit ca intervenea in suveranitatea Marii Britanii si ar fi putut cauza alte
probleme care veneau odata cu un guvernnamant mai mare. A trebuit sa se confrunte cu
opozitia sindicatelor minerilor si a Armatei Republicane Irlandeze (IRA). Margaret Thatcher a
fost un mare orator si a devenit una dintre cele mai notabile figuri istorice si prima femeie
care a condus un partid politic intr-o tara europeana.

Indira Gandhi

Indira Gandhi a fost prim-ministrul Indiei pentru trei mandate (14 ani). Jawaharlal Nehru,
tatal ei, a fost primul prim-ministru al Indiei. Politica ei de Garibi Hatao (abolirea saraciei) a
jucat un rol esential in victoria ei in alegerile din 1971. A castigat razboiul impotriva
Pakistanului, dupa care a instaurat o stare de urgenta in India. Aceasta miscare a facut-o

Mesteacn Mihaela
Studii europene, anul 3, grupa 3

costat-o scump in fata maselor indiene si a fost motivul


pentru care a pierdut urmatoarele alegeri. Dupa ce a
revenit la putere, Indira Gandhi si-a castigat intr-un fel
ura sikh-ilor. A autorizat un atac asupra Templului de
Aur, un lacas de cult al credinciosilor Sikh din Punjab,
vizand anumite informatii secrete pe care teroristii le
ascundeau acolo. In timpul unei actiuni de represalii,
bodyguarzi ei Sikh au asasinat-o.

Benazir Bhutto

Benazir Bhutto a fost un politician care a prezidat


Partidul Popular din Pakistan (PPP). Bhutto a fost
primul sef de sex feminin al unei tari musulmane. Ea sia servit tara ca prim-ministru timp de doua mandate. A
fost o Sindhi si o musulmana siita. Ambele mandate ale
ei s-au incheiat, atunci cand a fost brusc indepartata de
la putere din motive de coruptie. A obtinut iertarea
presedintelui Musharraf pentru greselile ei, iar in timpul
unei adunari organizate de PPP pentru alegerile din
2008, Benzir Bhutto a fost asasinata.

Rosa Parks

Rosa Parks a fost un lider care a luptat pentru drepturile civile si pentru libertatea cetatenilor
de culoare ai Statelor Unite. In 1955, Parks a refuzat sa asculte ordinul unui sofer de autobuz
de a elibera scaunul pentru un calator alb. Acest lucru a declansat boicotulMontgomery Bus, o
miscare impotriva discriminarii rasiale in autobuze. Miscarea a dus la o scadere a veniturilor
pentru transportul public si ceea ce a determinat schimbarea legilor, facand segregarea rasiala

Mesteacn Mihaela
Studii europene, anul 3, grupa 3

ilegala. Rosa Parks a devenit un simbol important al


protestelor pentru drepturile civile. I s-a alaturat lui
Martin

Luther

partea Asociatiei

King

si

Nationale

primit
pentru

premii

din

Dezvoltarea

Oamenilor de Culoare (NAACP) si a Congresului


Statelor Unite ale Americii. Si-a scris autobiografia,
intitulata Rosa Parks: Povestea mea. In 2005, a murit la
varsta de 92.

Angela Merkel

Angela Merkel este actualul sef al guvernului


din Germania, presedinte al Uniunii CrestinDemocrate (CDU) din 10 aprilie 2000 si
presedinte al grupului CDU-CSU, care este o
alianta intre CDU si partidul sau omolog ,
Uniunea Crestin-Sociala, din Bavaria. Este, de
asemenea, liderul coalitiei dintre CSU si
Partidul Social Democrat din Germania (SPD),
presedinte al Consiliului European si presedinte
al G8. In ceea ce priveste afacerile interne
ale Germaniei, Angela

Merkel este

direct

implicata in problemele politicii de sanatate si a


politicii energetice. In 2008, a fost numarul 1 pe
lista revistei Forbes a celor mai puternice 100 de femei din lume. Tot in 2008 i s-a acordat
Premiul Charlemagne pentru contributia la imbunatatirea Uniunii Europene.
Aceste femei au fost si sunt lideri importanti care au schimbat lumea in bine. Nu sunt
singurele, pemtru mai exista multi alti lideri femei care au realizat lucruri importante. Unele
dintre ele s-au nascut lideri, in timp ce altii au dobandit abilitatile si calitatile necesare pentru
a deveni buni lideri. Sunt competente, eficiente, cu orizonturi largi si directe. Sunt etice si
hotarate, fiind in acelasi timp pasionate de viziunile lor.

Mesteacn Mihaela
Studii europene, anul 3, grupa 3

Egalitatea de gen este n primul rnd un drept fundamental - femeile au dreptul la o


via demn i liber, au dreptul de a-i valorifica potenialul lor, fr constrngeri, precum i
dreptul de a se bucura de anse egale n orice domeniu de activitate.
Abilitarea politic a femeilor este o strategie fundamental pentru dezvoltarea rii,
motiv pentru care este o stringen adoptarea 50 Participarea femeilor la viaa public i
politic din Republica Moldova unor msuri temporare pentru mbunt irea cadrului
legislativ n scopul creterii participrii femeilor n via a politic (de ex., cotele de
reprezentare obligatorii, sanciuni i stimulente, etc.)

BIBLIOGRAFIE
1. https://www.roportal.ro/articole/despre/5_femei_celebre_in_politica_3739/
2. http://www.politico.com/magazine/story/2015/04/victoria-woodhull-first-womanpresidential-candidate-116828
3. http://elitedaily.com/news/politics/first-woman-run-president/1253970/

S-ar putea să vă placă și