ngerii domnului Plesu

Sorin Dumitrescu
http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=6852
n ciuda tirajelor epuizate aproape instantaneu, ct si a bogatelor
ofrande verbale aduse cartii, Despre ngeri ramne un titlu
notoriu despre care s-a scris frugal, mediocru si, mai cu seama,
formal. Fapt surprinzator, pentru un volum ale carui cota alpina si
anvergura a provocarii sar n ochi. Articolele aparute pareau sa se
fi dorit citite mai mult ca dovezi de fidelitate dect ca recenzii
propriuzise. Pe de alta parte, este greu de crezut ca selectia att
de marcat plesiana, aplicata unui stoc la rndul lui urias si
extrem de divers n informatie, puncte de vedere, orientari,
ideologii, asertiuni, doctrine, istorii, rnduieli s.a.m.d., sa fi avut
numai suporteri absoluti si zero reactii. Este drept ca bine
cunoscutul geniu expozitiv al autorului parca mai luxuriant, dar
si mai geometric ca niciodata n aceasta lucrare naste inhibitie
la cei mai reputati comentatori. La vremea lor, au patit-o si ilustrii
precursori ai autorului: nici Noica, nici Staniloae, nici Scrima, nici
Galeriu, si, mai nou, nici Sora sau Paleologu n-au avut parte de
recenzentii pe care i-ar fi meritat. Si n cazul Domnului Plesu
replica ezita sa se pronunte dinaintea formei unei scriituri ale
carei calibru intelectual si vraja lexicala convertesc, produc
instantaneu prozeliti, avnd puterea de a formata chiar si o
inconfundabila tipologie de prestatie si comportament culturalspirituale. Desi pare ridicol ca cineva att de prost instruit n
nenumaratele discipline si izvoare convocate de autor sa-si dea cu
parerea asupra lucrarii, tin sa avertizez ca observatiile mele nu
tintesc att aprecierea cartii, oricum admirabila si fara precedent,
ct aflarea masurii n care coincid ngerii din cartea Domnului
Plesu cu ngerii mei, cei ai Bisericii. La originea acestei investigari,
care poate parea unora nenvatata si oarecum straina de sfera
adulta a culturii, este o constatare simpla: lipsa de interes aratata
unei lucrari despre sfintii ngeri tocmai de mediile Bisericii si ale
crestinilor mbisericiti si, dimpotriva, uriasa audienta pe care a
avut-o n spatiul culturii si al religiozitatii nembisericite. De aici, o

seama de ntrebari: Este angelologia cartii o angelologie

necrestina? Reprezinta angelologia crestina a Bisericii discursul
despre ngeri cel mai duhovnicesc, mai complet si mai la zi?
Poate fi considerata angelologia Bisericii reperul realismului si
calitatii oricarei abordari a temei ngerilor? Sunt ngerii
transconfesionali?
nainte de a ncerca sa aflu raspunsul la aceste ntrebari, voi face
cteva observatii privind strategiile stilistice si modurile de
exprimare ale tematicii generale puse n lucru de autor pentru a
descrie fiinta, functiunile si comportamentul ngerilor. Mai nti sa
subliniem faptul ca, distinct n mod autoritar de restul confratilor,
Andrei Plesu are ceea ce poetii numesc proprietatea cuvintelor; le
cunoaste si le stapneste puterea deopotriva euforic si riguros,
cum doar poetii de vocatie aleasa reusesc sa o faca. De aici,
dinspre gena poetica a nzestrarii sale, se trag aspectul regal al
sentintelor si acuratetea fara de asemanare a definitiilor si a
sarpantelor discursive. Stilistic vorbind, abordarea ngerilor este
att de persuasiva, de limpida si de prodigioasa, nct putin i
lipseste celui care o urmareste ngereste, adica plin de luare
aminte, sa devina ferventul acestei veritabile angelologii dupa
Plesu.
n al doilea rnd, cititorul este ademenit nspre cauza profunda si
bine ascunsa a cartii nu numai prin omiletica dizertatiilor,
nadins simpatica si destinsa duhovniceste, ci mai ales prin
diversitatea ametitoare a ofertei culturale. Autorul etaleaza
abundent, uneori de-a dreptul bulimic, toata gama de bunatati la
care ar putea rvni specific si pofta intelectualului postmodern, si
evlavia civila a liberei cugetari, si studentul frustrat de la teologie,
filologie sau filozofie, si exigent ele omului recent, si cele ale
partidei sincretice, si obiectivele partidei confesionale, si visarea
globalista, si chiar mohortele grile fundamentaliste toate
descoperindu-se ca prin minune convergente n dumnezeiestile
entelehii angelice, toate avnd satisfactia de a-si recunoaste
continuturile pomenite elegant, echidistant si oportun, undeva n
vreuna sau alta din alveolele cartii. n mod evident, ceea ce
anima elanul acestei neobisnuite deschideri este intentia de a
convinge ca lucrarea expune, nu judeca, mai precis, constata, nu
emite judecati axiologice.

Fara sa para ca ar tine mortis sa fie obiectiva, pledoaria pusa la

cale de Andrei Plesu se multumeste sa pluteasca senin si calm ca
un mongolfier cultural, suspendat undeva deasupra zavistiilor
intelectuale, ideologice si confesionale. Cnd totusi pomeneste de
ele, le pomeneste cu humor, din nalt, si mai mult ca ingrediente
ale textului. O astfel de performanta colocviala o reusesc doar asii
discursului public, cei n stare sa biruie pna si indiferenta
atenienilor! Si ca sa mai ramnem o clipa n sfera modala a
lucrarii, sa notam calitatea peste tot magnifica a citatelor, alese
pe sprnceana, parca pentru a trece grabnic cititorul la credinta
cartii. Adesea acestea sunt cu adevarat irezistibile, dar nicaieri nu
sunt folosite exclusiv duhovniceste, ci n primul rnd retoric, din
grija ca nu cumva discursul sa depaseasca cotele fervorii
rezonabile. n mod intentionat, elocutia se doreste masurata si
academica, motiv pentru care autorul desfasoara o asceza
aproape voluptuoasa de abtinere de la declaratii patetice sau de
la arborarea grimasei devote. Pe scurt, se vorbeste doctoral
despre simtiri si liric despre concepte. Reteta prinde napraznic si
si arata eficacitatea cu fiecare capitol n plus. Cititorul descopera
treptat ca asupra ostilor ngeresti ale lui Hristos a fost iscusit
aruncata o redutabila retea conceptuala, ca un navod urias, dar
cu ochiuri strmte, care da impresia ca nu lasa sa i scape la loc
n indistinct nici una din semnificatiile, functiunile sau
comportamentele atribuite, de la Geneza si pna n prezent,
nevazutilor si netrupestilor nostri pazitori. Si totusi, aproape
involuntar, cititorului avizat nu are cum sa-i scape strania nrudire
a calitatilor acestui text de exceptie cu ispititoarele nsusiri ale
fructului oprit: o avertizare care pretinde oricui nitica expectativa
nainte de a musca din cuprinsul zemos al cartii si de a constata
cu precauta ngrijorare ca, ntr-adevar, este bun la gust, frumos
la vedere si da stiinta. Corecta n intuitie, lumea intelectuala a
simtit si ea ca, parcurgndu-l, i se pune la dispozitie, mai mult
dect iluzoriu, unica sansa ca, prin cultura si mai cu seama, fara
nevointe popesti, sa acceada ct de ct la mistere altminteri
intangibile: la competenta angelica, la o buna si nalta cunoastere
a habitusurilor specifice lumilor intermediare, la o percepere
intelectuala si discursiva a tainei sfintilor ngeri, ba, la nevoie,
chiar si la stiinta de a le folosi vocatiile si avantajele pe care fiinta

lor netrupeasca le poate aduce neputintelor noastre sufletesti. Nar fi exclus ca tocmai presimtirea acestui ultim beneficiu sa
explice difuzarea fulgeratoare a unui text care, orict de atragator
ar fi, face totusi parte dintre scrierile elitiste, n mod specific mai
dificile. De asemenea, n-ar fi exclus ca n viitor placerile acestui
nou consumism angelic sa ia locul treptat traditionalei
contemplari nfricosate a sfinteniei si tainei ngerilor!
Ajungem astfel la miza cartii. Bine disimulata, cum spuneam
putin mai nainte, ea se bazeaza pe o deconcertanta rasturnare
de planuri: n loc ca ngerii, invocati de autor att de divers si pe
attea canale culturale, sa focalizeze toate temele discursului, asa
cum se sugereaza deja din titlu, descoperi ca de fapt convocarea
lor a avut ca tel sa umple cu viata si substanta un concept
metafizic conceptul metafizic de interval. Palierele, temele si
tintele angelologice vizate de autor probeaza tacut ca nu simtirea
inefabilei si tainicei fiinte a ngerilor constituie obiectul cartii, ci ca
prin ngeri se urmareste sa se ofere cititorului simtirea ct mai
intensa si mai aievea a unei alte taine a tainei intervalului. Va
sa zica, sfintii ngeri sunt folositi nici mai mult nici mai putin dect
pentru a sluji la simtirea filozofica a unui concept, adica la
ntetirea palparii locatiei si dimensiunilor metafizice ale
intervalului, att de ndragite de autor si folosite altadata chiar si
ca modele de situare existentiala (vezi Minima moralia).
Neputnd fi materializat efectiv, se recurge la redarea realitatii
lui concrete pe cale indirecta, printr-un fel de ipostaza spiritistangelica, prin urma pe care o lasa intervalul n ngeri! Iata de
ce, n mod normal, cartea ar fi trebuit sa poarte titlul Despre
interval, titlu mult mai adecvat nu numai acestei disimulate
proslaviri a respectivului topos metafizic, ci si fiindca corespunde
ntru totul formei discursului. Cititorul si-l poate nchipui ca o
sfera, avnd, ca orice corp sferic, un miez si o stratosfera. n
cazul nostru, miezul l reprezinta conceptul de interval, iar
straturile, care l nconjoara si l nvelesc succesiv si divers,
reprezinta forme, functiuni si comportamente al entelehiilor
angelice. Straturile angelice ale acestei sfere sunt deci
mobilizate sa doxologeasca nalt si hipercult frumusetea insigna a
prefacerii unui concept n nger! Odata admise aceste premise
poetico-filozofice, nimic mai normal ca aceasta cntare angelica

a nomans-land-ului, cum ar putea fi socotita n ansamblu cartea,

sa ajunga sa i descrie pna si pe ngerii Domnului ca fiinte de
interval, purtnd pecetea intervalului pna la confiniile realitatii
lor ontologice. Intervalul devine arhetipul ngerului, nct, n
pofida Genezei care ne asigura nca din primul verset ca mai nti
au fost ziditi ngerii (cerul) si apoi pamntul, cititorul nclina sa
creada ca mai nti a fost intervalul si abia apoi ngerul!
Contemplarea ngerilor devine la Domnul Plesu o savanta, dar nu
mai putin stranie contemplare, cel mai adesea orientata tomist,
de intervaluri angelice sau de modalitati prin care intervalurile si
mpropriaza si ncapsuleaza metafizic naturi angelice!? Pe scurt,
taina ngerului ar fi intervalul! Ca intervalul este o obsesie a
autorului, pe ct de veche si de marturisita, pe att de stabila si
asumata, nu mai este o taina pentru nimeni. Dar fascinatia sa
fata de misterul si binefacerile filozofice ale intervalului n-a
expandat parca niciodata att de enorm, pna la a face din fiinta
ngerilor o realitate vasala unui concept. n cartea Domnului
Plesu, intervalul ajunge sa fie un produs metafizic mai plauzibil si
mai viu dect ngerul. Un astfel de interval angelic nu putea
capata consistenta dect printr-un limbaj ridicat magic la putere,
capabil sa transsubstantieze orice continut, fie el fictiune sau
eroare, ntr-o realitate aievea.
La modul practic, vestea cea buna a cartii, sugerata si ea indirect,
ar fi ca intervalul are natura ngereasca, ca el poate dobndi
aceasta natura si ca de toposul lui angelic ar putea automat
beneficia tot omul, crestinul, filozoful care ar avea ntelepciunea
de a-l cauta si ndemnarea de a-l locui corect. De aici ncolo,
lucrurile se desfasoara aproape linear: fiecare capitol, indiferent
de tema angelica, poate fi decodat si developat prin
corespondentul sau catehetic la nivelul intervalului. Astfel, temele
angelice si vocatiile ngerilor care le exprima sunt folosite n mod
paradoxal pentru a da relief fie descrierii pravilei care
guverneaza intervalul, fie explicarii bunei plasari a novicilor n
interval sau a caracteristicilor acestui ciudat loc metafizic, fie
pentru a da o idee asupra atitudinii si cuvntarii optime din
interval s.a.m.d. Este de retinut ca, peste tot, modelul acestor
comportamente si pozitionari ramne ngerul, dar nu ca faptura,
ci numai ca expresie sau mascota divina a ,,fiintei intervalului! n

mintea unora, teribila inversiune filozofica operata de Domnul

Plesu si de ngerii sai metafizici ar putea sa-si gaseasca o
urgenta si extrem de productiva aplicare religios-ascetica,
atunci cnd s-ar cere descrise procedurile dreptmaritoare ale
Ortodoxiei. De altfel, nsasi Ortodoxia, asa cum se lasa ea
perceputa n destule sintagme memorabile ale cartii, este redata
tot plesian, ca religie a intervalului! S-ar putea deduce de aici
ca lucrarea a fost scrisa tocmai pentru a acredita, printre rnduri,
tipologia pluralist religioasa si mbunatatita teologic a bunului
ortodox, ca ipostaza performera a credinciosului luminat caruia
i-ar fi reusit imposibilul: sa se situeze neantagonic n raport si cu
polul sincretic, si cu polul confesional. Bunul ortodox, n mod
prezumtiv una cu autorul, ar fi deci acel exemplar crestin
providential care, fara sa faca rabat adevarului propriei credinte,
poate socoti netulburat la fel de adevarate si adevarurile altor
doctrine confesionale. Cartea pare a ne asigura ca aceasta
evlavie pluralista binevoitoare si impartiala este posibila daca se
conformeaza mirabilelor nsusiri metafizice ale intervalului. De aici
reiese, ntr-o logica destul de dubioasa, ca nsasi jertfa abundenta
a primelor secole crestine n-ar fi avut loc daca sfintii mucenici siar fi cazat credinta si fervoarea n interval! De fapt, aici are loc
flagrantul metafizic al lucrarii Despre ngeri, n ncercarea de a
propune, de-a lungul unei nevinovate angelologii, despatimita,
chipurile, doctrinar si confesional, o iluzie cultural-concilianta si
personal convenabila autorului drept solutie pentru evitarea sau
macar ntrzierea marturisirii n mod ineluctabil fatisa,
periculoasa si inacceptabila cultural adevarului unic. Odata
admisa premisa omniprezentei intervalului, nimic nu ne mai poate
opri sa socotim ca nsasi teologhisirea divino-umanitatii Celei de a
Doua Persoane a Sfintei Treimi poarta pecetea intervalului si, ca
urmare, ca nsusi faimosul iconoclasm ar putea fi si el definit ca
o criza a intervalului, ca un scandal provocat, chipurile, de
proasta locuire/traire n intervalul dintre natura divina si natura
umana a lui Hristos si deci de gresita raportare la esenta
teandrica a Persoanei cristice. Or, bunaoara Parintii de la Calcedon
n-au identificat modul neamestecat, nedespartit, neschimbat si
nempartit n care exista mpreuna cele doua naturi n Hristos,
asezndu-se filozofic, prudent si tacticos n vreun interval. Divino-

umanitatea Persoanei lui Hristos n-a fost dedusa si nici macar

indusa metafizic, adica dinspre esenta ei. Cum bine se stie,
prapastia ontologica, care separa natura zidita de cea a Ziditorului
ei, ne limiteaza n mod absolut cunoasterea naturii Ziditorului
nostru. Din punct de vedere practic, natura umana si, laolalta cu
ea, si natura angelica, fiind ambele zidite, sunt incapabile sa
identifice si mai cu seama sa locuiasca vreun interval divinouman. Locuirea intervalului se lasa astfel ntrezarita ca pura
fictiune teoretica. De aceea, cel putin n acest caz, realismul
teologic al Bisericii i deprinde pe membrii sai sa respecte
distanta legala fata de cele doua naturi unite n Hristos, sa sara
peste cercetarea lor si sa se adreseze direct, folosind traditia
Sfintilor Parinti, nsasi Persoanei divine a lui Hristos, care le
subntinde pe amndoua. Este si motivul pentru care cateheza
Parintilor nu priveste buna situare n vreun interval, ci corecta
accesare a lui Hristos. Binenteles, a lui Hristos ca Persoana, nu
ca interval!
Prin urmare, crestinul mbisericit nu va face niciodata greseala de
a gndi religios intervalul, de a se ndulci cu mireasma lui
metafizica, ci, urmnd psalmistului Gustati, ca bun e Domnul
, se repede si el si gusta din Hristos. Dar cum se gusta corect
din Hristos este deja o taina pe care, singura, doar Biserica stie
sa o administreze. Sa mai adaugam, pentru a ne clarifica
observatiile, ca acelasi crestin mbisericit respinge sa-l gndeasca
pe Hristos, si implicit pe ngerii sau pe sfintii sai, cu gndirea lui
omeneasca. Gusta nsa din Domnul, se mpartaseste euharistic
din El, ca prin manducatia Cuvntului sa patrunda si sa aiba n el
gndul lui Hristos, cum recomanda memorabil Apostolul
Neamurilor. Abia avnd gndul Lui poate si gndirea lui sa-L
gndeasca pe El si Persoana Lui n doua naturi. Orice alta
abordare nu conteneste sa zica de doua milenii Biserica duce
la concluzii parelnice, cum e si ntelepciunea acestei lumi.
Subliniem ca tocmai acest mod antimetafizic de a catehiza al
Bisericii a facut ca mesajul cartii Domnului Plesu sa nu fi fost
nregistrat de sinaxele ecleziale ca avnd vreo legatura directa cu
tematica curenta a credintei. La aceasta se adauga faptul ca
Despre ngeri n-a percutat nici evlavia, nici interesele
duhovnicesti ale intelectualilor mbisericiti. Fenomen usor de

nteles odata ce publicul-tinta al cartii a fost alcatuit n majoritate

din intelectualitatea crestina, deopotriva anticlericalista,
nembisericita sau dezinvolt cugetatoare. Acestia sunt cei care au
format publicul uimit sa constate ca despre ngeri, adica despre
ceva bisericesc!, iata ca se poate vorbi si n afara Bisericii, a
Bisericii nteleasa ca institutie a popilor! n mod evident,
aceasta lume religioasa, dar cu o constiinta ecleziala atrofiata, a
fost captivata n principal de unghiul de abordare a temei, desigur
ireductibil religios si cult, dar, n opinia ei, n primul rnd
nepopesc, adica altul dect cel teologic. Pe partea lor, nici
crestinilor mbisericiti nu le-a trebuit prea mult pentru a observa
ca realitatea sfintilor ngeri nu este descrisa n carte ecleziologic,
ci narata de autor filozofic, metafizic, avnd mai curnd
coloratura ezoterica dect cultica sau liturgica. Constiinta
ecleziala a sesizat imediat excelenta culturala a cartii, dar la fel
de bine a sesizat si faptul ca, citind Despre ngeri, nu va spori nici
n vederea duhovniceasca, nici n simtirea ntelegatoare a
dumnezeiestilor sai protectori si sfatuitori. Biserica nsasi a trecut
oarecum razant pe lnga mesajul lucrarii, laudndu-i demersul,
dar fara a lasa impresia ca ar putea extrage vreo teologumena
din cuprinsul ei. Si nu a gresit prea mult, odata ce, n mod
manifest, mai mult de 85% din textul cartii este masiv orientat
metafizic.
Sa vedem atunci ce anume deosebeste angelologia Domnului
Plesu de angelologia proprie Bisericii. Probabil ca ele se
deosebesc drastic prin faptul ca prima este sincrona, n vreme ce
a doua este diacronica, mai simplu spus, la Domnul Plesu
discursul despre ngeri prezinta si comenteaza cohortele de
simboluri, de calitati, functiuni si comportamente ale ngerimii
mapamondului n mod global, anistoric, sincronic si indistinct
religios, pe cnd angelologia Bisericii comenteaza, descrie si
stocheaza aceleasi caracteristici si functiuni ngeresti dupa modul
n care au fost revelate de divinitate n timp, succesiv, la diferite
soroace si de-a lungul istoriei. Aceasta face ca forma angelologiei
lui Andrei Plesu sa fie nu numai sferica, asa cum notam mai
devreme, dar si centrifugala, ntocmai unei galaxii n centrul
careia, aflndu-se intervalul, ngerii si semnificatiile lor religioase,
ezoterice sau oculte, indiferent cui au apartinut, exista si si

exprima specifi- cul si rangul dupa distanta la care se afla fata de

centru. Spre deosebire de aceasta, structura formala a
angelologiei crestine seamana izbitor cu cea a unui iconostas,
adica este simultana vizual, expozitiva formal si ierarhica tematic.
Si tot ntocmai iconostasului, dar diferit de sincretismul
centrifugal al discursului despre ngeri din lucrarea Domnului
Plesu, angelologia revelata divin a Bisericii are patru stlpi
sustinatori care articuleaza n timp, ca niste halte providentiale,
drumul descoperirii treptate a adevarului despre ngeri: Izgonirea
din Rai, Revelatia de pe Sinai, ntruparea Logosului n istorie si
Pogorrea Duhului Sfnt. Este suficienta doar contemplarea
formei discursive a celor doua angelologii pentru a observa pe deo parte inapetenta axiologica ce caracterizeaza discursul
Domnului Plesu si, pe de alta, rnduiala frumoasa si neabatuta
care orienteaza ierarhic discursul Bisericii despre sfintii ngeri. Cei
patru stlpi teologici, pomeniti mai sus, care sustin angelologia
crestina sunt cei care structureaza si ordinea etajelor
corespunzatoare celor patru definitii atribuite n timp de Biserica
ostilor ngeresti: etajul mitic, cel de dupa Izgonire, etajul veterotestamentar, de dupa descoperirea facuta lui Moise, etajul
cristologic, de dupa ntrupare, si etajul ecleziologic, de dupa
Cincizecime. Aceasta revelare si crestere treptata a cunoasterii
ngerilor se afla la originea personalismului angelologiei crestine a
Bisericii. Iata de ce, daca angelologia cartii Despre ngeri este
pronuntat de factura metafizico-religioasa, angelologia crestina se
recomanda ca fiind eminamente ecleziologica[bisericeasca].
Sa observam si faptul surprinzator si doar aparent paradoxal ca
tocmai de aici, dinspre incompatibilitatea de fond a
metafizicului[METAFZIC, -, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care
studiaz tiina despre fiina ca fiin (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea
exterioar (Thomas dAquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existen ei i
cunoaterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critic a condi iilor de posibilitate a gndirii
noastre (Kant) etc. 2. S. m. (nv.) Metafizician. 3. Adj.Care aparine metafizicii (1), privitor la
metafizic; care nu poate fi perceput cu simurile noastre, depind cadrul realitii; conform cu

] si teologicului, precum si a corespondentilor lor la

nivelul religiozitatii si respectiv al eclezialitatii, i se trag cartii
notorietatea si aplauzele la scena deschisa. Faptul are o
importanta capitala pentru elucidarea, fie si prin contrast, a
genului de scriere pe care l reprezinta aceasta singulara
principiile metafizicii

angelologie metafizica, un caz unic si fara precedent, cel putin

n cultura spirituala europeana. S-ar putea ca Andrei Plesu sa fi
dobndit entuziasmul si silinta scrierii acestui fals tratat despre
ngeri n momentul n care bine cunoscuta sa acuitate critica,
precum si justificatele exasperari metafizico-teologice, facute
publice de-a lungul timpului, luasera act de existenta
nenorocitului interval dintre religie si Biserica. Falia fusese deja
descrisa si omologata de Parintele Alexandr Schmemann, n
celebra sa Euharistie. Urmnd lui Leonid Uspenski, iata-ne si pe
noi recomandnd util acelasi citat semnificativ: Religia nu
nseamna nca Biserica. Religia a luat nastere concomitent din
dorinta, din nevoia de sfintenie, din cunoasterea ca acest absolutaltul exista si din necunoasterea a ce este el. De aceea, nu exista
pe pamnt fenomen mai ambiguu si, n ambiguitatea sa, mai
tragic dect religia. Numai religiozitatea noastra
contemporana, rasuflata si sentimentala, e convinsa ca religia
este totdeauna ceva bun, pozitiv, plin de bunatate si folositor si
ca oamenii au crezut ntotdeauna n acea bunatate si indulgenta
ale lui Dumnezeu, au crezut n Tatal creat de fapt dupa
chipul si asemanarea micii noastre bunatati cu o morala ce nu
mpovareaza, cu o nduiosare traditionala si cu o frumusete
sufleteasca ieftina. Noi am uitat ct sunt de apropiate religiei,
ntr-un anumit sens, conaturale ei, adncurile ntunecate ale fricii,
ale nebuniei, ale urii, fanatismului, toata aceasta superstitie
sinistra pe care crestinismul primar a demascat-o cu atta
intensitate, vaznd n ea halucinatie diavoleasca. Cu alte cuvinte,
noi am uitat ca religia este att de la Dumnezeu, de la
nsetarea si cautarea Lui de nesters n om, ct si de la printul
lumii acesteia, care l-a rupt pe om de Dumnezeu si l-a scufundat
n ntunericul ngrozitor al orbirii1.
Solutia Domnului Plesu la acest impas religios este ncercarea de
a fenta filozofic cei doi versanti ai dilemei, prin ncorporarea
ngerilor ntr-un al treilea loc misteriosul loc metafizic al
intervalului, cu alte cuvinte garnd angelologia pe o linie religiosfilozofica moarta. Prin aceasta fofilare metafizica, orict de
inventiva sau de simpatica ar socoti-o unii, Domnul Plesu s-a pus
singur n situatia ingrata de a proceda angelologic n mod desuet,
ca si cum ntruparea Celei de a Doua Persoane a Sfintei Treimi n-

ar fi avut loc, adica ntocmai hibridei filozofari mistice a

Renasterii, care, reactualiznd cadrele religiilor antice, a
religiozificat la loc patrimoniul crestin, dezmbisericindu-i
teologia si odata cu aceasta si angelologia. Prapadul duhovnicesc
savrsit de Apusul crestin-renascentist poate fi nteles numai n
lumina constatarii aceluiasi Parinte Schmemann care pe drept
afirma ca crestinismul nu este o religie, ci capatul religiilor, dar nu
fiindca ar fi cel mai capatuit teologic dintre toate, ci fiindca
ntruparea Domnului, a aratarii Dumnezeului pna atunci invizibil,
a evacuat definitiv din credinta atitudinea religioasa. Dimensiunea
religioasa fusese utila att timp ct divinitatea si-a ascuns chipul.
Hristos ntrupat substituie traditionalei religiozitati antice
eclezialitatea erei moderne, de dupa ntrupare. Adica
mbisericeste credinta, aseznd n locul religiei Biserica. Urmnd
acestei dumnezeiesti substituiri, Parintii Bisericii reusisera sa
dezreligiozifice compartimentul angelic al credintei crestine
dreptmaritoare, mbisericindu-l, dar n nici un caz livrndu-l
filozofiei. Pentru a ntelege concret si limpede n ce consta
defazarea Renasterii si pasul ei napoi este suficienta bunaoara
contemplarea aspectului extramundan al ngerilor din icoana, cu
antropomorfismul edulcorat si fad al ngerilor din tabloul religios.
Indubitabil, reprezinta persoane angelice diferite, apartinnd unor
crestinisme diferite si ele.
n spiritul aceleiasi defazari, Andrei Plesu a preferat si el sa dea
ceasul napoi, motiv pentru care elanul recapitulativ, fervoarea
enciclopedica si stiinta iluminata fac ca, n raport cu revelatia
crestina, Despre ngeri sa reprezinte un discurs religios defazat si
el, semannd cel putin conceptual cu capodoperele renascentiste.
Cea mai vie proba a procedurilor religios-filozofice care
articuleaza angelologia plesiana este nsasi marturisirea autorului
asupra motivatiei cartii dupa parerea noastra, si fara sa
exageram, un esantion de strigate si pretentii daimonice tipic
renascentiste: Vreau sa am intuitia anticipativa a peisajului
transcendent, a regnurilor sale, a climatului sau. Vreau sa
stiu cum functioneaza energiile increate, vreau sa-mi fac o idee
despre sociologia cerului, despre programul si strategiile ngerilor,
despre modul cum fuzioneaza ritmurile si formele spiritului cu
ritmurile si formele lumii pamntesti. Nu numai ca vreau sa stiu

ceva despre toate astea, dar mi se pare ca nici nu merita sa vrei

sa stii altceva Cine spune nsa vreau n propozitiile de mai sus?
ma ntreaba precaut si putin iritat prietenul evlavios sau
daimonul meu!2. Raspunsul apare formulat nitel mai trziu si
amesteca n acelasi meniu sincretic temeritatea investigarii
spirituale iudaice, arabesti sau ale metafizicii religioase scolastice
cu scrierile bisericesti ale Areopagitului si cu restul Scripturilor ,
actiune, la urma urmelor, n perfect acord cu orientarea sincretica
generala a lucrarii.
De altfel, aceasta optiune, disimulat prezenta totusi n carte, este
din nefericire facuta manifesta si consolidata public cu prilejul
unui interviu dat ulterior poetului Robert Serban: Mi se pare ca si
textele scripturale ne ndeamna sa credem acest lucru; daca se
vorbeste de ngeri ai Persiei sau ai grecilor, care nu erau crestini,
e greu de crezut ca ngerii sunt specializati doar pe crestinism. As
ndrazni sa spun un lucru care la prima vedere pare riscant, dar,
daca ne gndim mai bine, o sa vedem ca e destul de cuviincios:
Dumnezeu nsusi nu e crestin! Noi suntem crestini n raport cu
Dumnezeu, altii au alte optiuni, dar Dumnezeu nsusi e dincolo de
confesiuni; nu e din Buzau sau Honolulu, are alta situare dect
aceea a geografiei cu care lucram noi de obicei3.
Pe lnga faptul ca Andrei Plesu ignora ca Logosul s-a ntrupat n
Nazaret un orasel mai modest si mai provincial dect Buzaul! ,
se pare ca nu tine seama nici de deosebirea dintre ostile ngeresti
ale lui Hristos zidite de Domnul la Facerea lumii si idolii angelici
produsi de nchipuirea si simbolizarea deviata a religiilor si
civilizatiilor antice. Pe acestia si ngaduie sa i amestece,
nesanctionate, numai mentalitatea si procedurile sincretice. Oare
de ce sa se fi aratat Domnul att de intransigent si sa fi sistat
att de drastic idolatria Israelului daca nu din cauza faptului ca
iudeii, ntocmai celorlalte neamuri ale pamntului, ajunsesera sa
se roage la idoli, adica la demoni din tagma carora fac parte si
entitatile angelice scornite de batrna Antichitate?! Si iarasi, de
ce oare sa se mai fi ntrupat Domnul daca nu pentru a ne arata
adevaratul sau Chip, adevaratul cer caruia sa ne rugam si,
varsndu-si dumnezeiescul Sau snge, pentru a ne revela si a ne
face posibila divino-umanitatea Bisericii Sale, singura detinatoare
a adevarului despre El, despre ngerii Sai si sfintii Sai si, implicit,

singura n stare sa deosebeasca rapid diversii idoli angelici

grecesti sau chiar si persani, de adevaratii si puternicii osteni
angelici ai lui Hristos?!
n fine, a considera ca Dumnezeu este crestin doar vazut dinspre
noi ar nsemna doua lucruri: fie ca doar dinspre noi Persoanele
Sfintei Treimi se vad ca fiind crestine, n vreme ce dinspre alte
unghiuri ale planetei se vad ca fiind islamice, aztece, budiste sau
mozaiste, fie ca Unul Domn Iisus Hristos nu este Unul, ci doar
unul dintre ,dumnezeii zonali, destinat zonei temperate! Credem
ca socantele afirmatii din interviu, ca si pluralismul axiologic
postmodern al lucrarii la care ne referim provin din teama
disproportionata a autorului ca textul sa nu care cumva sa poata
fi socotit fundamentalist si sa ajunga sa fie sanctionat pentru
ncalcarea normelor admise ale politetii ecumenice si ale
deschiderii culturale sincretice. Aceste scrupule conjuncturale,
incompatibile cu talia si anvergura autorului, se repercuteaza din
pacate asupra arhitecturii globale a discursului. Si prezentarea
doctrinelor angelologice, si impresionanta trecere n revista a
ipostazelor vocationale ale ngerilor sacrifica, n beneficiul vastei
ingeniozitati a schemelor recapitulative, tocmai edificarea oricarei
axiologii. Ceea ce irita este faptul ca, n pofida vizibilei inapetente
confesionale a textului, se doreste totusi ca, n mod discret si abil,
rasfoirea materialului angelic sa fie perceputa de cititor ca fiind de
sorginte crestina, dar ca a unei carti croite dupa tiparul manusii:
fie pe afara sincretica si pe dinauntru crestina, fie viceversa!
Exceptnd sincretismul subiacent definitiilor angelice, ceea ce

deosebirea dintre
ngerii Domnului Plesu si ngerii Bisericii
contrariaza si adnceste n plus

este aniconismul reprezentarilor si al instrumentarului. n

majoritatea cazurilor, primii sunt perceputi prin semnificatiile pe
care i le-au atribuit religiile traditionale, scolastica sau
ezoterismul medieval, folosind liniile de fuga ale perspectivei
clasice, albertiene. Asta nseamna ca, n acest caz, ngerii sunt
vazuti si comentati dinspre noi, fapt pentru care realitatea lor
risca distorsiunile si iluzionismul specifice mentalitatii binoculare.
Biserica, n schimb, ni i-a descris cum se vad ei iconic, de sus n
jos, dinspre cer nspre pamnt, adica cum i vede si i lasa sa fie

vazuti Dumnezeu. Iar cum arata ei vazuti de sus, iconic, dinspre

Domnul, ne descopera chiar dumnezeiestile revelatii ale Scripturii.
Bunaoara, cnd Daniel l vede si l descrie pe Sf. Arhanghel
Gavriil, nu el l vede si l descrie de fapt, ci vede ce i arata
Domnul, iar gura si cuvintele proorocului, fiind ndumnezeite de
harul Domnului, capata puterea de a reproduce verbal vederea si
descrierea Lui. De aici si aspectul nfricosator si neuman al
vedeniei, ca de altfel al tuturor dumnezeiestilor vedenii, imposibil
de a fi fost plasmuite de vederea ochiului sau nchipuirii omenesti.
Dimpotriva, pliate euforic pe intelect, rationalitatea si coerenta
aproape magice ale insolitei angelologii metafizice pe care o
comentam sunt fara echivoc destinate constiintei teoretice,
dispozitivului ei conceptual. Autorul si vrea lucrarea distincta si
de ticurile operationale ale omului recent, si de pravila
doctrinara a teologilor Bisericii. ngerii Domnului Plesu se vor cu
orice pret rezonabil-spontani, dar att ct neprevazutul lor sa nu
care cumva sa joace cuiva de sus sau de jos vreun renghi!, si
precis determinati, att ct sa fiarba/arda specific numai n
cadrele culturii, fara sa dea n foc vreodata Se vorbeste amplu
despre ierarhiile angelice ale Areopagitului, se gloseaza ncntator
asupra demersului scolastic, este pomenita veghea ngerilor
natiunilor, sunt comentate rugaciunea si celelalte nevointe de
sorginte angelica ce aureoleaza vocatia monahala etc., fara a
ngadui macar vreunuia din ngerii cartii sa se rataceasca pe
traiectoriile perspectivei rasturnate, teologice! Doctrinei teologice
asupra ngerilor i se opune o asa-numita intuitie operationala,
prin care cititorul este invitat sa nteleaga ca ar fi vorba despre un
fel de simtire rationala cu priza mai directa si mai deplina la
semnificatia si realitatea poliedrice ale ngerilor: Fie pentru ca
au de raspuns unor derapaje eretice, fie pentru ca au talente de
filozofi (adica o anumita neliniste speculativa), fie pentru ca nu se
pot sustrage gratuitatii iscoditoare a mintii omenesti, teologii
dintotdeauna si-au pus tot soiul de ntrebari despre ngeri care,
din punctul meu de vedere, nu merita foarte multa atentie.
Solicitante pentru inteligenta, ele nu duc prea departe cnd ceea
ce cauti e o intuitie operativa a regnului ngeresc. Eu cred ca
toate lucrurile despre care vorbim merita sa fie gndite si
asumate numai n masura n care pot deveni altceva dect simpla

informat ie istorica si dogmatica. Putem, fireste, divaga sprintar,

putem construi rationamente si metafore, dar totul e inutil cta
vreme reflexia noastra nu are un impact durabil asupra modului
nostru de a fi, cta vreme ea nu se converteste ntr-o experienta
personala transfiguratoare4.
Orict de amanuntita, rasfoirea cartii de la un capat la celalalt nu
va descoperi vreun loc n care respectiva intuitie operationala a
autorului sa fi gasit de cuviinta ca ar merita luata n seama
contributia ngerilor, ca modele liturgice, la edificarea unitatii si
divino-umanitat ii Bisericii. Cu toate ca, la Mamvri, Sfnta Treime
i s-a aratat lui Avraam n chipul celor trei ngeri, iar ulterior relatia
intratrinitara a acestora a devenit modelul raporturilor ecleziale
din interiorul sinaxelor parohiale sau episcopale, cartea omite sa
prezinte ngerul ca agent si promotor al mbisericirii realului, ca
parte nevazuta, dar extrem de dinamica a Trupului lui Hristos,
adica a vietii Bisericii. Sunt eludari care probeaza neutralitatea
ecleziologica n care se complace discursul lucrarii. Dar o eludare
de proportii, cum este absenta oricarui comentariu asupra
scandalului determinarii sexului ngerilor, reprezinta dovada clara
ca angelologia Domnului Plesu nu este doar indiferenta
ecleziologic, ci produsul unei veritabile fobii teologice. A trebuit sa
vina epoca noastra postmoderna pentru ca stravechea ironizare
catolica a teologilor Rasaritului Crestin, de a fi fost preocupati, n
plin asediu turcesc, de stabilirea sexului ngerilor o parafraza
medievalaa tarii care arde, si a babei care se piaptana , sa
revina astazi ca un bumerang si sa loveasca imparabil penibilul
pietism care a scurtcircuitat mortal angelologia Apusului Crestin.
Or, mult ridiculizata tema a comenta rii sexului ngerilor
reprezinta de fapt pentru cercetatorii doctrinei ceea ce numim de
obicei o tema teologica grasa. Ea nseamna cu mult mai mult
dect contemplarea prezumtivelor bisexualitati, transsexualitat i,
androginism ale protectorilor nostri sau, pur si simplu asa cum
ne-ar putea sugera Domnul Plesu a modului paradoxal n care
acestia si misca nevazuta si netrupeasca lor orientare sexuala
undeva n intervalul dintre genurile masculin si feminin Daca la
prima vedere pare o tema sterila a gndirii teologice speculative,
asa cum a parut la vremea respectiva si teologilor catolici, ea
devine esentiala n clipa n care se ncearca explicarea

contrastului evident dintre numele barbatesc si nfatisarea

efeminata a ngerilor, asa cum apare n toate icoanele Traditiei.
Prezent n toate ipostazele ngerilor din icoanele Bisericii, el nu
face dect sa reproduca fidel modul n care au aparut n vedeniile
sfintilor. A teologhisi asupra originii si cauzelor acestui divin si
tainic contrast nseamna pna la urma a umbla la nsasi
identitatea ngerilor si a lumilor intermediare, a iscodi teologic
nsusi fondul ontologic caruia i apartin.
Prin urmare, care ar putea fi portretul-robot al ngerilor Domnului
Plesu si care al ngerilor Bisericii? Domnul Plesu a ncercat sa le
faca ngerilor sai un portret-robot care l exprima ca autor
aproape fara rest: ngerul plesian este irezistibil destept,
insuportabil tuturor si nimanui, proxim mai curnd evlaviei
citadine dect efuziunii isihaste; ca si distinsul lui exeget, este
suculent, repede intelectiv, iute pluralist, cordial ezoteric,
ocupnd cu slava tihnit asezata si notorie a arhetipului alveola
cultural-religioasa care i-a fost rezervata. n mod global, desenul
lui reface sugestiv bine cunoscuta echidistanta cu care autorul
ntmpina att mediul Bisericii ct si pe cel al religiozitatii
nembisericite, ba mai mult, a modului n care se complace sa
medieze ntre cele doua instante. Pentru Andrei Plesu, si cu riscul
de a fi socotit excesiv generic sau conventional, intervalul
reprezinta cratima ideal adecvata unei diplomatice mpacari si
conlucrari a celor doua angelologii adverse: cea
a imaginarului religios, al tabloidelor angelice vehiculate de
Antichitate, de restul monoteismelor sau de initiatica doctrinelor
oculte, si cea a imaginalului cum i place Domniei sale sa-i zica5
traditiei ipostazelor angelice pe care le furnizeaza patrimoniul
iconic al Bisericii. Ca atare, o deosebire importanta o constituie
faptul ca ngerii Domnului Plesu arata, functioneaza si se
comporta abstract, conventional si despersonalizat, dupa chipul
si asemanarea intervalurilor nchipuite metafizic de nsusi
genitorul lor terestru, n vreme ce ngerii Bisericii, ca persoane
teologice, chiar daca netrupesti si nevazute, arata, se comporta si
functioneaza nu dupa cum le-au nchipuit oamenii, ci conform
unui statut hotart n ceruri de nsusi Sfntul Arhanghel Mihail si
ncuviintat unanim de plenul ostilor ngeresti. Cu toate ca pna la
izgonirea cuplului primordial aflaseram doar ca au fost ziditi de

Domnul, fara sa stim nsa cum arata, ce fac si cum se misca, n

urma ucazului angelic al Arhistrategului, recunoasterea ngerilor
Bisericii se face precis, potrivit noii lor posturi liturgice: stau bine,
stau cu frica, iau aminte, pentru ca Sfnta Jertfa n pace sa fie
adusa. Sa adaugam ca, teologic, a sta bine nseamna a te afla
exact n acel vazduh unde pot fi prinse scurtele divine, adica
razele energiilor increate, a sta cu frica nseamna a sta cu teama
de a nu le rata traseul repede si a avea marea grija de a nu le
oglindi schimonosit sau fragmentar, iar a sta cu luare
aminte nseamna a ntelege primii sensul mesajului dumnezeiesc,
iar pentru pamnteni a fi cei dinti hermeneuti ai acestuia.
n fine, o concluzie globala: chiar daca arata moderni doar extrem
de sporadic si doar secvential, per ansamblu ngerii lui Andrei
Plesu pot fi calificati ca fiind esentialmente modernisti. Sa fim
mai clari: potrivit teologilor, ntruparea Domnului si icoana Lui
inaugureaza era Persoanei. Modelul Persoanei este Hristos. Fara
Persoana, adica fara Hristos, n-ar fi existat niciodata era modala a
modernitatii, fiindca Hristos ntrupat S-a facut vizibil oamenilor ca
Persoana, S-a aratat lor cum arata, sau, mai exact, cum S-a lasat
vazut. Sa observam ca, n absenta realitatii Persoanei, nici una
dintre civilizatiile antice n-a avut vreo epoca moderna si n-a
cunoscut modernitatea. Modernitatea este expresia persoanei.
Chiar daca inventat cu aproape doua mii de ani mai trziu,
cuvntul modern rezuma modul persoanei de a-i asuma si
exprima jertfelnic, existential pe ceilalti. A fi modern nseamna a-I
iubi ,,modal si pe Hristos si pe proximi, a Le iubi neuniform
unicitatea. Pe drept cuvnt, Hristos este considerat creatorul si
etalonul modernitatii, adica al vocatiei modale, al acelei puteri
nalte si singulare daruita umanitatii pentru a exprima tainele
descoperirilor divine. Expresia cea mai vie a modernitatii o
reprezinta actul zugravirii de icoane.
Irumperea n lume a ideologiilor a facut ca modernitatea crestina
sa devina treptat amnezica, apoi apostata si, ntr-un final, de-a
dreptul atee. Aceasta dramatica depreciere a dat napoi acele
modernitatii, transformnd-o automat n modernismul n care ne
como placem astazi. Caracteristic modernismului este faptul ca,
pastrnd perfect intact harul modal al modernitatii, daruit
odinioara, el pierde tocmai simtirea ntelegatoare a adevarului

unic, ntocmai modernismului definitiilor si continuturilor

din Despre ngeri inegalabile si admirabile ca forma si expresie,
dar aniconice, castrate axiologic si, mai grav, lipsite de maretie.
ngerul plesian nu rage divin si neuman, cu unul din picioare pe
un tarm al marii si cu celalalt picior pe celalalt tarm, nici nu
seamana cu nspaimntatoarea persoana eshatologica din
vedeniile proorocilor si sfintilor: Apoi am vazut un nger puternic
care se pogora din cer ntr-un nor. Deasupra capului era
curcubeul, fata lui era ca soarele si picioarele lui ca niste stlpi de
foc. n mna tinea o carticica deschisa. A pus piciorul drept pe
mare si piciorul stng pe pamnt si a strigat cu glas tare, cum
racneste un leu (Apoc. 10, 1-3). Oare ce are comun ngerul
plesian pazitor, intimist, confesiv si inteluctualist cum i sade
bine oricarui dublu ceresc nchipuit de laicatul caldicel , cu
alura apocaliptica a arhanghelului ntrezarit de autorul
Apocalipsei? Ar fi bine ca mpreuna cu autorul sa nu uitam ca
toate cele patru masuri luate de Arhistrategul ostilor ngeresti,
pomenite mai devreme, sunt forme ale ascultarii, iar n
monahism, urmnd modelul ngerilor, compun votul ascultarii.
Sfintii Parinti ai Bisericii observasera faptul ca, asistnd
neputinciosi la nfricosata Cadere si izgonire a omului din Rai,
board-ul angelic a decis sa renunte de bunavoie la libertatea cu
care fusesera nzestrati ngerii laolalta cu celelalte fapturi n
favoarea ascultarii. Vaznd atta dragoste jertfelnica n
cumintenia lor subita, Domnul i-a rasplatit daruindu-le
miraculoasa libertate canonica, cea vesnic incoruptibila. Despre
ngeri, cum spuneam mai nainte, nu este nsa o lucrare etansa si
compact metafizica. Orict de demiurgica, omogenitatea ei este
sparta de modestia frumoasa a textelor care formeaza cea de-a
doua secventa a cartii, intitulata smerit Experiente, tatonari,
lecturi. Piesele care o compun sunt cteva texte mai recente a
caror teologie destinsa, temeritate priceputa si precizie
incantatorie evoca ntelepciunea joviala a redactarilor patristice.
Ne-ar fi bucurat, pentru placerea lecturii, sa opunem strigatului
renascentist, reprodus anterior, fie Lupta lui Iacob cu ngerul,
fie ngerul si clipa, fie chiar citarea integrala a textului Aroma
lumii toate la un loc esantioane extrem de rare de exaltanta si
aplicata teologhisire dreptmaritoare. Pe lnga faptul ca acestea,

precum si celelalte texte care compun micuta secventa mediana a

cartii dezmint inapetent a teologica a autorului, ele profetesc
ngereste nu numai epura prezentei scrieri si desenul ei ideal,
ci si ipostaza viitoarelor lucrari ale lui Andrei Plesu. Lnga estele
fiecarui capitol al prezentei carti ne catehizeaza autorul ,
acelasi nger asaza un cum ar fi trebuit sa fie, prin care forma
actuala a unui caz european fara precedent ar putea deveni forma
viitoare a unui caz fara precedent n ceruri I-o doresc cu inima
de prieten, adica mai intens dect i-o doreste dublul sau
ceresc
1 Alexander Schmemann, Euharistia Taina mparatiei, Ed.
Anastasia, p. 186.
2 Andrei Plesu, Despre ngeri, Ed. Humanitas, p. 179.
3 Robert Serban, A cincea roata, Ed. Humanitas, p. 140.
4 Andrei Plesu, Despre ngeri, Ed. Humanitas, p. 86.
5 Andrei Plesu, Despre ngeri, Ed. Humanitas, p. 275.