UNVRSTT DN RD

FCULTT D MDCN S FRMC

Tulburari convertive

Crd. f Lucrr: Md V. Tdr

Studnt: Chindris Dumitru- Daniel
Prgrm d stud: Mdcn gnrl
nul , Grup V, Subgrup 8
2015

CUPRINS
I.Introducere; pg. 3
II.Clasificare; pg. 4
III.Amnezie; pg. 5
IV.Prognostic; pg. 6
V. Semne si simtome; pg. 7
VI.Tulburari de somatizare; pg. 9
VII.Convulsiile; pg. 10
VIII.Diagnosticul; pg. 12
XIX.Tratamentul; pg. 13

X.Diagnosticarea diferentiala; pg. 17

XI.Psihoze isterice; pg.18
XII. Concluzii; pg. 21
XIII.Bibliografie; pg. 22
XIV.Terminologie medicala; pg. 23

I. Introducere.Universul isteric a fost descris intodeauna mai mult ca un mod de a

exprima o patologie, o suferinta sau o problematica, decat ca o patologie in sine. Adica imitand
aproape orice patologie, de la o tumoare intracraniana, la o simpla frustrare, decompensarea unei
persoane cu o structura specifica se poate exprima in mod isteric, pe un palier larg, care se intinde
intre simpla expunere de simptome nevrotice minore si o tulburare totala de tip psihotic.
Daca intreaga patologie isterica este ecranata de catre modul discursiv
oarecum tipic, nucleul spectrului este o patologie de sine statatoare, cu vulneralitati biologice si
psihologice specifice.
O parte din acest univers o reprezinta patologia exprimata de etichetele diagnostice
denumite drept tulburari disociative. Ele se refera la pierderea partiala sau completa, a functiei

normale de integrare a amintirilor, a constiintei identitatii sau a senzatiilor imediate si a

controlului miscarii corporale. Exista aici o adanca schizoatitudine. Pe de o parte avem o
definitie pur patogenica intr-o clasificare autodeclarata antipatogenica, pe de alta parte ,specificul
absolut al acestei patologii este aspectul si continutul clinic, simptomatologic. Aceasta
contradictie subliniaza riscul oricarei exagerari, fie ea si adevarul.
Aspecte istorice. Descrieri clinicede cazuri pe care noi le-am eticheta azi drept
disociative se gasesc in papirusurire Ebers si Khun. Prima circumscriere diagnosticata propriuzisa, cu propunerea patogenica, este cea a lui Hipocrate care ofera o eticheta milienara: isteria.
Hystera in limba veche inseamna o boala a uterului. Hipocrate presupunea ca, fie printr-un efect
mecanic generat prin miscari anormale ale uterului, fie prin unul chimic, prin producerea de
vapori de catre uter, care vaporii apoi migreaza in organism se produce compresia altor organe,
producindu-le tulburari monofunctionare. Asa explica el bula esofagiana, tahipneea, lesinul etc.
Aceste orientarii materialiste, naive, fiind totusi de factura paradinica rational obiectiva,
au fout inlocuite in Evul Mediu de gandireaafectiv-religioasa (paradigma mitologica), cu explictii
mitologic religioase: istericii erau posedati de duhurile rele de draci, de forte supranaturale etc.
Fiind deci vinovati si tratati prin condamnare, in aria catolica prin arderea pe rug. Abia in secolul
XVII Sydenhan lanseaza din nou ideea ca isteria este o boala care trebuie tratata ca atare.
Cu Charcot (sfarsitul secolului XIX) incepe studiul clinic al isteriei, pe care o considera
insa o boala neurologica. Era neurolog, iar gandirea lui era cu limitata ca intelegere, la ceea ce
invatase. Intelegem si interpretam totul in functie de ceea ce stim pana in acel moment. Sunt rari
si sunt numere mari oamenii care pot propune un pas inainte, dincolo de ceea ce au invatat.
Charcot facea demonstratii clinice publice in care persoanele feminine cu o
structura histrionica a personalitatii faceau la sugestie spectaculoase crize de isterie
pseudoepileptice, sau de moarte aparenta etc... Sistematica riguroasa a desfasurarii clinice a unei
crize, nu a mai putut fi reprodusa, ori regasita in alte arii culturale. Mai mult, de fiecare data in
joc intra intraga unitate a fiintei. Astfel orice fel de solicitare de mare intensitate si de durata (fara
a respecta raportul sistola/diastola o alta lege generala a naturii biologice) fie intelectuala, fie
emotionala, fie conflictual intrapsihica, fioe de nesiguranta etc. va aparea ceea ce neuropsihologii
numesc sindrom de oboseala cronica, iar psihiatrii neurastenie.
Acest fapt a sugerat ca plasticitatea clinica a simptomelor este indusa prin
sugestie sau autosugestie, dupa modelele cele mai vehiculate de catre mentalul colectiv al zonei
culturale respective . In opozitie cu Charcot, in aceeasi perioada , P. Janet considera, cu
argumente, ca isteria este o boala functionala, un fel de varietate a psihasteniei. El a scos in
evidenta trasaturile de vulnerabilitate isterica care au condus la definirea psihopatiei isterice, dar
si rolul evenimentelor psihotraumatizante in geneza nevrozei isterice
Bemhein a aratat ca simptomele pot fi provocate dar si remise prin sugestie. Aceste
cercetari continuate de Babinski, care a creat termenul de pitiatism (peithos=persuasiune,
iatos=vindecare ),au plasat definitiv simptomatologia istericain randul psihogenilor. De aici
problema a fost preluata de catre Freud , care va dezvolta un model psihanalitic de explicare a
nevrozelor.
II. Clasificari. Noile clasificari, care in mod declarat se debaraseaza de orice sistem
teoretic explicativ, impart spectrul isteric in:
-tulburarile disociative (de conversie) care se refera la alterarea psihogenica a senzatiilor
(orbire psihogema, surzire etc.) si a functiilor fizice (motorii,reactiv comportamentale etc.) aflate
sub controlul vointei;
-tulburarile somatoforme, care se refera la perturbarea psihogena a functiilor autonomvegetative,precum si la manifestariile dureroase psihogene (desi perturbarea celorlalte senzatii
sunt plasate la pct a).
Nevroza isterica (de conversie-tulburari disociative)
Aspecte clinice ; Caractere generale:
Simptomele apar de obicei pe un fond de personalitate indemn. T.p. de tip histrionic se
poate si ea decompensa, iar simptomele rezultate confera cazului un tablou nevrotic, care
tranzitor ecraneaza tulburarile de personalitate . Aparitia simptomelor este determinata de frustrari
, de conflicte intrapsihice si de orice fel de emotii negative. Ele cedeaza odata cu rezolvarea

conflictului.Apar mai fregvent la femei, variaza de la un subiect la altul si la acelasi subiect de la

o decompensare la alta (episod, criza etc.)
Debutul este in adolescenta si postadolescenta. Simptomatologia se poate repeta,in stari
conflictuale, toata viata, dar paralel cu varsta este tot mai stearsa. Simptopologia poate imita
aproape toate bolile somatice, continutul clinic cuprinde : simptomele psihice definind universul
isteric (teatrialism, dramatizare,actor la rampa , inautenticitate , egoism ,lamentari zgomotoase
si cverulente de a fi cea mai bagata in seama etc.) si pseudoafectarea functiilor de relatie (mai
ales martorii) dar si senzitive corporale. Nu exista cazuri pure: nevroze de conversie si tulburari
somatoforme .Cazurile reale sunt mixturi unitare .
Simptomele au un caracter demonstrativ (histrionic), in prezenta unei persoane sau a nuei
asistente. Este cu atat mai zgomotoasa cu cat asistenta este mai in tema cu starea conflictuala ce
declanseaza simptomele. Cu toate acestea ele, nu sunt simulari, desi vizeaza beneficii
.Simptomele pot fi sugerate si anulate prin persuasiune .Exista o mare diferentiate intre
dramatismul spectacolului simptologic si durerea trairii simptomelor. Charcot a denumit acest
aspect la belle indifference. Freud a semnalat existenta beneficiului secundar. Beneficiul
primar, obtinut prin aparitia simptomelor, nu este constientizat , dar cel secundar este cel putin
constientizat. Astfel un barbat care incepe sa aiba probleme cu potenta va avea parte din partea
sotiei de o alta intelegere daca e bolnav. Este aproape imposibil de spus, cat din simptomalogie
tine de constient si de cat de incontient.
Caile patoplastice sunt cu adevarat potentiale
specific individuale cu fundament biologic, dar ele sunt selectionate si valorificate sociocultural.
Spre deosebire de acum cativa ani, cand tablourile nevrotice isterice erau fregvente in sectiile de
nevroze, in epoca tranzitiei aproape ca lipsesc , fiind acoperite de universul depresiv si anxios, de
somatizari si epuizari. Asadar, patoplasticitatea in exprimarea nu este doar o dimensiune
individuala.
Cultura mintalului colectiv de azi
impune un alt discurs patologic ca strigat de ajutor, ca atentionare , ori ca santaj, decat impunea
cultura mintalului colectiv al altor generatii , diparute. De aceea exista o mare diferenta
descriptiva a capitelor in literatura de specialitate si o diferita atentie acordata diverselor
diagnostice nevrorice .
Tulburari
disociative = imposibilitatea de a integra normal amintirile, perceptiile, identitatea sau constiinta.
Fiecare om traieste ocazional experienta disocierii fara a fi rupt de realitate. De exemplu o
persoana care conduce automobilul spre o anumita directie si, la un moment dat, sa realizeze ca
nu-si reaminteste multe aspecte din perioada in care conducea, datorita preocuparilor legate de
grijile personale, unui program de la radio sau a unei conversatii cu un pasager. Perceptia durerii
poate fi disociata sau hipnoza. Cu toate acestea alte forme de disociere perturba sensul sinelui
persoanei si memoria evenimentelor vietii. Cand memoria este prost integrata apare amnezia
disociativa. Cand identitatea este fragmentata impreuna cu memoria apare amnezia completa sau
tulburarile disociative de identitate.
Cand trairea si perceperea sinelui sunt tulburate , apar tulburarile de depersonalizare.
Tulburarile disociative sunt de obicei acociate cu stress coplesitor, care poate fi generat de
evenimente traumatizante de viata, accidente sau dezastre traite direct sau la care s-a asistat ca
martor sau de conflicte interioare de nesuportat care forteaza mintea sa separe informatiile si
sentimentele incompatibile sau de neacceptat.
III. Amnezia. Amnezia disociativa este o incapacitate de amintire a unor informatii
personale importante, de obicei de natura traumatizanta sau stresanta, care este prea ampla pentru
a fi explicata de procesul normal de uitare. Informatia pierduta ar fi trebuit in mod normal sa faca
parte din starea de constienta, care poate fi prezentata drept memorie autobiografica. De exemplu,
cine este cineva, unde a mers, cu cine a vorbit, ce a spus, ce a gandit, ce a trait si ce a simtit.
Informatia pierduta influienteaza uneori comportamentul din spatele scenei.
Este caracteristica o lacuna de cateva minute,
pana la cateva ore sau zile, pentru unul sau mai multe episoade. Unele persoane uita anumite
evenimente dintr-o perioada de timp, dar nu toate evenimentele; atlele nu pot sa-si aminteasca
perioade de ani de zile din viata dau uita lucrurile pe masura ce se desfasoara. De obicei, perioada
de timp uitata este clar demarcata. Majoritatea pacientilor sunt constienti ca au uitat o perioada

de timp , dar unii au amnezia amneziei si devin constienti de aceasta doar cand afla sau cand
sunt confruntati cu dovezi ca au facut anumite lucruri pe care nu si le amintesc. Incidenta
amneziei disociative nu este cunoscuta, dar ea se manifesta cel mai fregvent asociata cu
experiente traumatizate. S-au raportat multe amnezii legate de episoade de abuz sexual in
copilarie, amintirea acestora revenind la viata adulta. Desi amnezia legata de traume survine si
poate fi reversibila mai tarziu prin tratament, printr-un eveniment sau expunerea la anumite
informatii, aceste amintiri sunt considerate destul de controversate , iar acuratetea acestor
raporturi este adesea necunoscuta.
Etiologie
Amnezia disociativa pare sa fie produsa de stres este asociata cu
experiente traumatizante traite sau la care s-a luat parte ( de exemplu abuz fizic sau sexual, viol
,lupta, dezastre naturale ), factori stresanti majori de viata (cum ar fi abandonul, decesul unei
persoane iubite, neplacerile financiare) sau conflicte interioare imense ( ca hartuirea datorata
pulsiunilor de vinovatie- asuprire, dificultatile interpersonale aparent de nerezolvat,
comportamente criminale). In plus, se presupune ca unele persoane sunt mai predispuse la
amnezie, cum ar fi cele usor de hipnotizat (sugestive)
Simptome si diagnostic
Simptomul
cel
mai
fregvent al amneziei disociative este pierderea memoriei intr-o perioada de timp. Persoanele
consultate la scurt timp dupa ce devin amnezice pot sa para confuze si oarecum depresive. Unii
sunt foarte tulburati de amnezie in timp ce altii nu sunt. Alte simptome si temeri depind de
importanta celor uitate, de legatura acestora probleme si conflictele personale sau cu consecintele
comportamentului uitat. Cand amnezia disociativa este un simptom al altei tulburari psihiatrice,
ea nu este diagnosticata ca tulburare distincta. Diagnosticul se bazeaza pe examenul fizic si
psihiatric, cu analize de sange si urina pentru a elimina cauzele toxice de amnezie(medicamente
sau droguri). EEG poate fi utila pentru eliminiarea unei tulburari conclusive. Testele psihologice
ajuta la caracterizarea naturii experientelor disociative.
IV.Prognostic si tratament
Majoritatea pacientilor recupereaza ceea ce pare a fi memoria absenta si isi rezolva
amnezia. Cu toate acestea, unii nu pot depasi barierele si nu isi pot reconstrui trecutul absent.
Pronosticul este determinat in principal de circumstantele de viata ale pacientului, in special de
factorii stresanti si de conflictele asociate cu amnezia si de adaptarea psihologica generala a
pacientului. Frecvent, numai aceasta masura duce treptat la recuperarea spontana a amintirilor
care lipsesc.
Atunci cand ea nu are efect sau cand este necesara
recuperarea rapida a memoriei, strategiile de restabilire, cum ar fi chestionarea sub hipnoza sau
stare semihipnotica indusa de medicamente sunt adesea incununate de succes. Aceste strategii se
efectueaza cu blandete, deoarece circumstantele care au simulat pierderea memoriei pot fi retraite
si pot fi foarte stresante. Acuratetea amintirilor recapatate prin aceste strategii poate fi determinata
numai prin coborare extrema. Totusi cufundarea cat se poate de prelungita in lacuna este adesea
utila din punct de vedere terapeutic, restabilind continuitatea identitatii pacientului si perceperea
sinelui.
Dupa ce amnezia a fost
indepartata tratamentul ajuta pacientul sa isi clarifice trauma sau conflictele si sa isi rezolve
problemele asociate cu episodul amnezic. Amnezia disociativa completa este unul sau mai multe
episoade de amnezie in care incapacitatea de a rememora o parte sau intregul trecut si pierderea
identitatii sau formarea unei noi identitati apare odata cu plecarea de acasa, brusca, neasteptata si
cu scop.
Amnezia
completa are loc pentru o durata cuprinsa intre ore si saptamani sau luni, uneori fiind mai lunga.
In timpul amneziei complete, persoana poate sa para normala si sa nu atraga atentia.Ea isi poate
asuma un nume nou, o noua identitate si un nou domiciliu ce poate avea interactiuni sociale
complexe. Totusi, la un moment dat, persoana poate deveni constienta de amnezie sau poate fi
tulburata de confuzia cu privire la identitatea sa sau de revenire la indentitatea originala.
Prevalenta amneziei disociative complete a fost estimata la 0.2% dar este mult mai frecventa in
cazurile de razboaie, accidente si dezastre naturale. Persoanele cu tulburari disociative de

identitate manifesta frecvent tulburari de comportament cu amnezie completa.

Etiologia
Cauzele sunt similare celor din amnezia disociativa, cu unii factori suplimentari. Amnezia
completa este adesea simulata pentru ca ea poate sa suprime responsabilitatea persoanei pentru
actiunile sale, poate sa o absolveze de unele responsabilitati sau poate reduce expunerea la un
anumit risc ( cum ar fi sarcina de munca periculoasa ). Multr din amneziile complete par sa
reprezinte definirea deghizata a unei dorinte. De exemplu un director financiar paraseste viata
agitata si traieste ca muncitor la o ferma la tara. Amnezia completa poate scoate subiectul dintr-o
situatie jenanta sau dintr-un stres insuportabil, sau poate fi legata,de problemele de respingere sau
separare.
De exemplu, un amnezic complet poate marturisi ca de defapt
nu sunt omul care a descoperit ca sotia ii este infidela.Unele amnezii complete par sa protejeze
persoana de pulsiuni suicidare sau de omucidere.
Patofiziologie
Simptomele de conversie sugereaza o tulburare fizica dar sunt rezultatul unor factori psihologici.
Dupa modelul psihodinamic, simptomele sunt o consecinta a conflictului emotional cu represia
acestuia in inconstient. In 1880 Freud si Breuer sugereaza ca simptomele de isterie sunt rezultate
din intruzimea memoriilor conectate la trauma fizica in inervatia somatica.
Acest proces minte-corp este denumit conversie. In multe cazuri
pacientul poate avea o boala secundara sau primara. In cea primara simptomele permit pacientului
sa-si arate conflictul care a fost suprimat inconstient. In cel secunadar simptomele permit
pacientului sa evite situatiile neplacute sau sa castige sustinere de la prieteni, familie si sistemul
medical care astfel ar fi indisponibile.
Dupa teroriile socioculturale, expresia directa a
emotiilor este impermisiva avand loc somatizarea. In modelele omportamentale conversia
simptomelor este vazuta ca un comportament invatat maladaptiv care este reactivat de mediul
inconjurator.
Ideea ca, conversia nu are o baza
organica a devenit inradacinata. Totusi unele date sustin o notine opusa. Studiile asupra evolutiei
naturale a conversiei indica ca multi pacienti sunt descoperiti a avea boala neurologica
preexistenta. Aparitia simultana a bolii organice cerebrale alaturi de simptomele de conversie,
mai ales asociate cu convulsiile monepileptice psihogenice.
Studiile familiale
arata ca conversia la femeile rude de grad I este de pana la 14 ori mai mae fata de populatia
generala.
V.Semne
si simptome
Exemple
fregvente de simptome de conversie cuprind orbirea, diplopia, paralizia, distonia, convulsii
psihogene nonneuroleptice, amnezia, afonia, amnezia, dementa, disfagia, tisuri,fobia
motorii,halucinatii si dificultate a mersului.Fobia este o manifestare importanta a tulburarilor de
conversie. Frt mult mn smt cum l bt nm m rpd su l trnspr mnl n
numt stut scl p cr l nfrunt cu tm su cu un num grd d tnsun ntrr.
Nu st nbsnut s f nxs tunc cnd mrg l prm ntlnr cu cnv, cnd trbu s
vrbst n publc, cnd mrg l ptrcr und st mult lum ncunscut su cnd ms
cu sful. C c st dfrt l fb scl, cunscut s sub dnumr d nxtt scl, st
tm frt putrnc s prsstnt d f judct d lt mn su d t purt ntr-un fl
nptrvt, rdcl s n cnscnt umltr n stutl rspctv.
Gndul c put f n cntrul tnt su c put trg
prvrl tuturr prntr-un cmprtmnt nptrvt dvn d nsuprtt.xpunr l stfl d
stut duc l mnfstr nxs cr pt tng ctl unu tc d pnc. Pt s rsst, s
plptt, rsprt s dvn dfcl, s-t trmur mnl, s trnspr bundnt s mtl
s grt. n mmntul prt cstr smptm, tm c m mr c cllt l vr ssz s
v sfrs prn t fc d rs. prsn cr sufr d fb scl ndur cu stcsm
nxtt s nu st tt d prcupt d str d ru p cr trst, ct d fptul c r
put f rmrct. nxtt pr nnt d cnfruntr cu stut tmut, prsst p tt
durt s nc dstul tmp dup nchr cst. nlz rtrspctv prprlr rct n
stut tcm ncht st un lucru d l cr prsn nu s pt btn, r cncluzl

supr prstt sl scl sunt nttdun ngtv. cst lucru cnduc l cndut d
vtr stutlr prblm.
D smn, s pr c numt vnmnt crtc dn cplr pt prdspun p mn s
dzvlt fb scl. D xmplu, unl stud u rtt c 40-50% dn prsnl cu fb
scl pt duc mnt d unul su m mult vnmnt scl trmtc d xmplu s
f umlt n publc, s f tchnt su grst d clg, s f bndnt d prsn mprtnt.
lt stud u gst lgtur ntr prznt unr vnmnt ngtv mjr prcum dvrtul
prntlr, vlnt n fml, prblm pshc l prntlr, buzur fzc su sxul rscul
d dzvlt tulburr d nxtt su dprs n gnrl.
Fctr spcfc. Numrs stud d spcltt rlzt d Rchrd Hmbrg (Tmpl
Unvrsty), Rnld Rp (Mcqur Unvrsty, Sydny), drn Wlls (Unvrsty f
Mnchstr) Dvd Clrk (Kngs Cllg Lndn) u scs l vl sr d fctr spcfc
cr prvc nxtt n stutl scl. c t s rfr l mdul d functnr l mnt
dn tmpulu vnmntlr scl.Multiple simptome sugereaza o tulburare de somatizare.
Tulburarea de conversie este un tip de afectiune somatoforma in care simptomele fizice sau
semnele sunt prezente si nu pot fi explicate de o conditie medicala. Foarte important fata de
tulburarile factice simptomele somatoforme nu sunt intentionale sau sub controlul voluntar al
pacientului.
VI.Tulburari de somatizare
Este definita a cuprinde urmatoarele:
unul sau mai multe simptome sau deficite prezente care afecteaza functia motorie sau senzoriala
voluntar sugestive pentru o conditie neurologica sau de alta factura medicala
.
factorii psihologici sunt judecati a fi asociati cu simptomul sau deficitul sau alti stresori care
preced initierea sau exacerbarea simptomului sau a deficitului.
- simptomul sau deficitul nu sunt produse international sau prefacute.
- simptomul sau deficitul, dupa o evoluare adecvata nu pot fi explicate complet de
conditia medicala generala, efectele directe ale unei substante sau o sxperienta psihica.
- simptomul sau deficiyul determina distress sclini semnificativ sau afectarea
social.
- simptomul sau deficitul determina destress clinic semnificativ sau afectarea
sociala.
- simptomul sau deficitul nu este limitat la durere sau disfunctie sexuala,
un apare exclusiv in timpul somatizarii tulburarii si nu este explicata mai bine de o alta conditie
medicala.
Majoritatea au simptome de depresie, manifestari de anxietate,
fobi, atacuri de panica, simntome somatice, disfunctii sexulae, tulburari de apetit si de stress,
postraumatic. Sunt fregvente preocuparile suicidare si tentativele de suicid, la fel ca si episoadele
de automutilare. Multi au abuzat la un moment dat de subiectele psihotrope. Schimbarile de
personalitate si barierele amnezice, dintre ele au ca rezultat fregvent o viata haotica. Pentru ca
personalitatile interactioneaza fregvent intre ele, pacientii cu tulburari disociative de identitate
acuza prezenta unor conversi interioare si a vocilor altor personalitati care comenteaza sau se
adreseaza pacientului. Vocile sunt percepute ca niste halucinatii. Sunt mai mult simptome
caracteristice pentru tulburarea de identitate disociativa. Tabloul simptomatic fluctuant nivelul de
activitate fluctuanta , de la foarte activ pana la pierderea capacitatii de munca, cefalee severa sau
alte dureri somatice, dezorientare temporala, lapsusuri si amnezie, depersonalizare si derealizare.
Depersonalizarea se refera la senzatia de ireal, de instrainare de propriul sine si de detasarea de
procesele fizice si mentale.
Simptome. Adesea, persoana nu are simptome, sau este doar usor confuza. Totusi, cand
amnezia completa ia sfarsit, pot sa apara depresia, disconfortul, amaraciunea, rusinea, conflictul
intens si pulsiunile suicidare sau agresive, adica persoana trebuie sa faca fata lucrurilor de care a
fugit. Incapacitatea de a-si reaminti evenimente din timpul perioadei de amnezie poate creea
confuzie, suferinta chiar teroare.
Amnezia completa in desfasurare este rareori recunoscuta. Ea este

suspecta cand o persoana pare confuza in privinta propriei identitati si nesigura de trecut sau se
confrunta cu noua sa identitate sau cu absenta oricarei identitati. Uneori amnezia completa nu
poate fi diagnosticata pana cand persoana nu revine brusc la identitatea sa de dinainte de amnezia
completa si este tulburata de faptul ca se gasestein circumstantele familiare. Diagnosticul se pune
de obicei retroactiv, pe baza istoricului si probelor circumstantelor de dinainte de amnezia
completa, pe baza amneziei complete si pe realizarea unei vieti alternative. Desi amnezia
completa disociativa poate sa reapara, pacientii cu amnezie completa au de obicei tulburari de
identitate disociative.
Prognostic si tratament
Majoritatea amneziilor complete sunt scurte si autolimitate. Comportamentul de dinainte
si din timpul amnezie complete pot avea propriile complicatii, dar, in afara acestora, tulburarile
sunt de obicei usoare si de scurta durata. Daca amnezia completa a fost prelungita, iar
complicatiile datorate comportamentului de dinaintea sau din timpul amneziei complete sunt
semnificative, personala poate avea multe dificultati de dinainte sau din timpul amneziei
complete sunt semnificative, personala poate avea multe dificultati, cum ar fi situatia unui soldat
care este declarat dezertor sau a unei persoane casatorite care devine bigma.
In cazurile rare in care persoana se afla
inca in sitati de amnezie completa si recapata informatii despre adevarata sa identitate, deducerea
motivelor de abandon si facilitarea restabiliriii sunt importante. Tratamentul implica unele metode
utilizate, interviul asistat medicamentos cu amobarbital sau hipnoza. Totusi, eforturile de
restabilire a memoriei din momentulde amnezie completa adesea fara succes.
Psihiatru poate fi util pentru exploatarea
interioara a persoanei si a modelelor de relatii interpersonale in functie de diferitele tipuri de
conflicte si stari de dispozitie care au precipitat amnezia completa, in scopul evitarii unui
comportament similar in viitor c.Tulburari de conversie a identitatii este o tulburare caracterizata
prin existenta a doua sau mai multe identitati sau personalitati care conduc alternativ
comportamentul persoane. Este prezenta amneziei care implica incapacitatea de a-si reaminti
informatii personale importante legate de unele dintre identitati.
Amnezia
nu este uniforma pentru toate identitatile. Ceea ce nu este cunoscut de o personalitate poate fi
cunoscut de o alta. Unele tipuri de personalitati par sa cunoasca si sa interactioneze cu altele in
cadrul unei lumi interioare elaborate. De exemplu unele personalitati, de existenta carora
personalitatea A nu este constituenta, pot cunoaste personalitatea A si pot sti ce face aceasta, ca si
cand i-ar observa comportamentul. Altele pot sa nu stie de personalitatea A sau pot sa o cunoasca
dar sa lipseasca co-constienta ( constienta simultana a evenimentelor pentru mai mult de o
personalitate )cu personalitatii.
Tulburarea de personalitate este grava si cronica si poate duce la invaliditate si
incapacibilitate. Ea este asociata cu o incidenta crescuta a tentativelor de suicid si se presupune ca
sfarseste mai fregvent decat orice alta tulburare mintala prin suicid. Mai multe studii au aratat ca
tulburarile disociative de personalitate nediagnosticate anterior sunt prezente la 3-4% din
pacientii psihiatri acuti,institutionalizati, si la o minoritate destul de importamta dintre pacientii
internati pentru tratamentul abuziv de substante psihotrope.
Ele par sa fie mai degraba fregvente, fiindca diagnosticate mai mult in
ultimii ani datorita cunoasterii lor, inbunatatirii metodelor de diagnostic si a unei mai bune
descoperiri a comportamentelor neadecvate din copilarie si a consecintelor care deriva din
acestea.Desi unii specialisti sunt de parere ca raportarile crescute ale acestei tulburari reflecta
influenta medicilor asupra pacientilor sugestibili, nu exista dovezi clare care sa sprijine aceasta
parere.
Etiologie
Tulburarea disociativa de identitate este atribuita interactiunii mai multor factori: stres
coplesitor, capacitatea de disocire ( inclusiv capacitatea de a declupa propriile amintiri, perceptii
saupropria identitate de cunostintele constituiente ), inregostrarea unor etape ale procesului

normal de dezvoltare drept defensiv si, in timpul copilariei, lipsa unei educatii suficiente si a
compasiunii ca raspuns la experientele dureroase sau lipsa de protectie fata de experientele
coplesitoare ulterioare. Copiii nu se nasc cu sentimentul unei identitati unificate ea se dezvolta
din mai multe surse si experiente.
copiii supusi presiunilor, dezvoltarea sa este obstructionata, astfel
ca multe comportamente care ar fi trebuit sa se combine in tr-o identitate raporteaza abuzuri in
copilarie. In unele culturi consecintele razboiurilor si dezastrelor joaca un ral important.Nu
inseamna neaparat ca toate abuzurile raportate de acesti pacienti s-au intamplat cu adevarat.
De asemenea, altii nu au suferit un abuz,
dar au suferit o pierdere precoce importanta( cum ar fi decesul unui parinte ), boli grave sau alte
evenimentefoarte stresante. De exemplu, un pacient care a suferit excesiv, desi nu afost supus
unui abuz.
Dezvoltarea
fiintei
umane presupune capacitatea copilului de a integra informatii complicate si de tipuri diferite si de
a trai reusite.
Pe masura ce
copilul realizeaza coeziunea, aprecierea complexa a propriei persoane si a celorlalti, el trece prin
fazele in care diferitele perceptii si sentimente sunt segregate. Fiecare faza de dezvoltare poate fi
utilizata pentru a genera modele diferite ale sinelui. Nu orice copil care a suferit un abuz, o
pierdere importanta sau o trauma, are capacitatea de a dezvolta personalitate multipla. Pacientii
cu tulburari disciative de identitate pot fi utilizata pentru a genera modele diferite ale sinelui. Nu
orice copil care a suferit un abuz, o pierdere importanta sau o trauma, are capacitatea de a
dezvolta personalitate multipla. Aceasta capacitate, strans legata de cea de disociere, se presupune
a fi un factor in aparitia acestei tulburari.
Cu toate acestea, majoritatea copiilor care au aceste capacitati au si
mecanisme adaptative normale, cei mai multi fiind suficient de protejati si ingrijiti de adulti
pentru a evita aparitia acestei tulburari.
Simptome si semne
Pacientii au adesea o diversitate remarcabila de simptome care pot sa semene cu afectiuni
neurologice si psihiatrice, cum ar fi tulburarile de anxietate, tulburarile de personalitate, psihozele
schizo si afective cu tulburarile epileptice. Majoritatea au simptome de depresie, manifestari de
anxietate ( transpiratii, puls rapid, palpitatii), fobi, atacuri de panica, simntome somatice,
disfunctii sexulae, tulburari de apetit si de stress, postraumatic. Sunt fregvente preocuparile
suicidare si tentativele de suicid, la fel ca si episoadele de automutilare. Multi au abuzat la un
moment dat de subiectele psihotrope. Schimbarile de personalitate si barierele amnezice, dintre
ele au ca rezultat fregvent o viata haotica.
Pentru ca personalitatile interactioneaza fregvent intre ele, pacientii cu
tulburari disociative de identitate acuza prezenta unor conversi interioare si a vocilor altor
personalitati care comenteaza sau se adreseaza pacientului. Vocile sunt percepute ca niste
halucinatii. Sunt mai mult simptome caracteristice pentru tulburarea de identitate disociativa.
Tabloul simptomatic fluctuant nivelul de activitate fluctuanta , de
la foarte activ pana la pierderea capacitatii de munca, cefalee severa sau alte dureri somatice,
dezorientare temporala, lapsusuri si amnezie, depersonalizare si derealizare. Depersonalizarea se
refera la senzatia de ireal, de instrainare de propriul sine si de detasarea de procesele fizice si
mentale. Pacientul se simnte ca un observator al propriei vieti si poate practic sa se vada ca si
cum ar urmari un film. Deralizarea se refera la perceperea unor locuri familiare drept nefamiliare
si bizare sau ireale.
Daca amnezia completa a fost prelungita, iar complicatiile datorate
comportamentului de dinaintea sau din timpul amneziei complete sunt semnificative, personala
poate avea multe dificultati de dinainte sau din timpul amneziei complete sunt semnificative,
personala poate avea multe dificultati, cum ar fi situatia unui soldat care este declarat dezertor sau
a unei persoane casatorite care devine bigma.
Sunt
rare
cazurile in care persoana se afla inca in sitati de amnezie completa si recapata informatii despre
adevarata sa identitate, deducerea motivelor de abandon si facilitarea restabiliriii sunt importante.
Tratamentul implica unele metode utilizate, interviul asistat medicamentos cu amobarbital sau
hipnoza. Totusi, eforturile de restabilire a memoriei din momentulde amnezie completa adesea

fara succes.
Alutorul
psihiatrului poate fi util pentru exploatarea interioara a persoanei si a modelelor de relatii
interpersonale in functie de diferitele tipuri de conflicte si stari de dispozitie care au precipitat
amnezia completa, in scopul evitarii unui comportament similar in viitor
Este prezenta amneziei care implica incapacitatea de a-si reaminti informatii personale
importante legate de unele dintre identitati. Persoanelor cu tulburare disociativa de identitate li se
spunea adesea despre lucrurile pe care le-au facut si de care nu-si amintesc, ca si despre
modificarile notabile de comportament. Ele pot sa descopere obiecte, lucruri facute sau scrieri de
mana pe care nu le pot recunoaste sau pe care nu si le pot asuma; ele se pot referi la propria
persoana folosind pruralul) sau cu persoana a treia si pot avea amnezia evenimentelor care au
aparut la o varsta frageda.
Aceasta forma de amnezia a evenimentelor aparute mai
devreme este normala si larg raspandita. Pentru ca tulbuurarea disociativa de identitate are
tendinta de a semana cu alte tulburari psihiatrice, pacientii relateaza in mod caracteristic existenta
a trei sau mai multe diagnostice diferite si a esecului terapeutic anterior. Ca un grup , ei sunt
foarte preocupatide problemele de control, atat de autocontrol cat si controlul altora.
VIII.Diagnosticul.
Diagnosticul
necesita
evaluare medicala si psihiatrica, inclusiv chestionarul specific legat de fenomenele disociative. In
unele circumstante, psihiatrul poate folosi interviurile prelungite, hipnoza sau chestionare
facilitata de medicamente si poate solicita pacientului sa tina un jurnal.
Toate aceste masuri incurajeaza schimbarea de la o personalitate la alta pe durata
evaluarii. Chestionarele special concepute pot fi utile. Psihiatrul poate incerca sa intre in contact
sau sa scoata la lumina alte personalitati, prin solicitarea de a vorbi cu acea parte mentala
implicata in comportamente pentru care pacientul are amnezie sau care au apartinut intr-o
maniera de depersonalizare sau de derealizare.
Prognostic. Pacientii pot fi impartiti in trei grupe din punct de vedere al prognosticului.
Primii au in special simptome disociative si semne clinice post-traumatice, au o activitate buna in
general si se recupereaza complet dupa tratament specific. Cei din a doua grupa au simptome
psihiatrice grave, cum ar fi tulburarile de personalitate, de dispozitie, de apetit si de abuz de
substante.
Ei se amelioreaza mai lent, iar tratamentul poate fi prelungit cu
succes mai redus datorita ezistentei mai multor perioade de criza. Pacientii din a treia grupa nu
numai ca au o psihopatologie grava coexistenta, dar pot sa si ramana prinsi in plasa asa-ziselor
posedatori. Tratamentul este lung si nesistematic, fiind indreptat mai degraba spre reducerea si
ameliorarea simptomelor, decat spre realizarea integrarii. Uneori, terapia este adesea lung si
nesesistemat, fiind indreptat mai degraba spre reducerea si ameliorarea simptomelor, decat spre
realizarea integrarii.
Uneori, terapia ajuta pacientii cu
prognostic mai defavorabil sa faca progrese rapide spre recuperare. Tratamentul este adesea lung
si nesistematizat, fiind indreptat mai degraba spre reducerea si ameliorarea simptomelor, decat
spre realizarea integrarii. Uneori, terapia ajuta pacientii cu prognostic mai defavorabil sa faca
progrese rapide spre recuperare.
XIX. Tratament
Simptomele se accentueaza si se rezolva spontan. Medicamentele ajuta in tratarea
simptomelor specifice, dar nu influenteaza direct tulburarea de fond. Toate tratamentele de
succes, care isi propun sa obtina integrarea. Pentru ei, tratamentul are ca scop facilitara cooperarii
si colaborarii dintre diferitele personalitati si reducerea simptomelor. Acest tratament este adesea
dificil si dureros, existand tendinta de aparitie a mai multor crize ca rezultat al actiunii
personalitatiilor si al disperarii pacientului atunci cand se confrunta cu amintiri traumatizante.
Pentru a-i ajuta pe pacientii care trec prin peerioade grele sau care se afla in timpul procesarii
unor amintiri dureroase, pot fi necesare una sau mai multe perioade de specializare.
Hipnoza este adesea utilizata pentru a contacta diferitele
personalitati, pentru a facilita comunicarea dintre ele si pentru a le stabiliza si interpreta. Este

utilizata de asemenea si pentru a comenta amintirile traumatice si de a le diminua efectul.

Desensibilizarea si reelaborarea miscarilor
oculare, incearca sa prelucreze amintirile traumatice si sa inlocuiasca gandurile negative despre
sine asociate cu aceste amintiri cu unele pozitive. In general sunt necesare 2 sau mai multe
sedinte de psihoterapie pe saptamana timp de 3 pana la 6 ani pentru a integra personalitatile sau
pentru a obtine o interactiune armonioasa intre ele, care sa permita o activitate normala, fara
simtome. Integrarea personalitatilor multiple este rezultatul cel mai avantajos.
Psihoterapia are trei faze
principale. In prima, prioritatea este reprezentata de siguranta, stabilizarea si intarirea pacientului,
pregatind-ul pentru dificilul proces de prelucrare
a materialului traumatic si pentru
confruntarea cu personalitatile problematice. Sistemul personalitatii este explorattopografiat in
vederea aplicarii restului tratamentului. In a doua faza, pacientul este ajutat sa prelucreze
episoadele dureroase din trecutul sau si sa deplanga
pierderile
suferite si consecitele
negative ale traumelor. Atunci cand sunt evaluate motivatiile, pentru disocierile restante pierderile
suferite si consecintele negative ale traumelor. Atunci cand sunt evaluate motivatiile, pentru
disocierile restante, terapia poate fi indreptata catre faza finala, in care sinele multiplu al
pacientului si interrelatiile si activitatea sociala pot fi refacute, integrate si reabilitate.
Unele integrari apar spontan, dar multe trebuie incurajate prin discutii si
prin punerea la cale a unui acord de unificare a personalitatilor, sau trebuie facilitate prin punerea
la cale a unui acord de unificare a personalitatilor, sau trebuie facilitate prin reverie dirijata sau
sugestie hipnotica.
Dupa integrare, pacientii continua tratamentul, pentru a face fata
unor probleme care au ramas nerezolvate. Dupa ce tratamentul post-integrare pare complet,
vixitele la terapeut sunt intrerupte, dar rareori sunt terminate definitiv. Pacientii ajung sa
considere psihiatrul drept o persoana care poate sa-i ajute sa faca fata problemelor psihologice, in
acelasi modin care au nevoie periodic de asistenta medicului de familie.
d. Tulburari de depersonalizare
Senzatia persistenta sau recurenta de a fi atasat de propriul corp sau de procesele mentale
si, de obicei , sentimentul de a fi un observator din afara al propriei vieti reprezinta tulburarea de
depersonalizare.
Depersonalizarea este al treilea simptom psihiatric ca frecventa si apare mai ales in
pericolele amenintatoare cu viata, cum ar fi accidente, agresiunile, violentele si bolile sau
leziunile grave; poate sa apara ca simptom in mai multe alte afectiuni psihiatrice si in tulburari
convulsive. Ca tulburareseparata , depersonalizarea nu a fost studiata pe larg, iar incidenta si
etiologiasa nu sunt cunoscute.
Simptome si diagnostic; Pacientii au o perceptie distorsionata a propriei
persoane, a propriului corp si a propriei vieti, ceea ce le creeaza disconfort. O persoana poate sa
se simpta ca si cum ar fi un automat sau ca si cum s-ar afla intrun vis. Adesea simptomele sunt
tranzitorii si apar impreuna cu simptomele de anxietate, panica sau fobie.
Cu toate acestea, simptomele spot fi cronice si pot
persista si pot sa reapara timp de ani de zile. Pacientilor le este adesea dificil sa-si descrie
simptomele si se pot teme sau pot sa creada ca simptomele inseamna ca sunt nebuni. Pacientul are
adesea senzatia de ireal si poate percepe lumea ca ireala si asemanatoare visului.
Unii pacienti prezinta tulburari
minime altii sunt sever afectati sau chiar isi pot pierde capacitatea de munca. Desi unii se pot
adapta tulburarii de depersonalizare sau chiar ii pot bloca efectele, altii au anxietate cronica legata
de starea lor mintala, se tem sa nu innebuneasca sau sunt macinati de implicatiile tulburarii lor
asupra organismului si de senzatia de instrainare, de separare de ei insasi de lume.
Diagnosticul se pine pe
baza simptomelor. Medicul trebuie sa excluda afectiunile organice, abuzul de substante si alte
tulburari disociative. Testele psihologice si shestionarele speciale sunt utile pentru diagnostic.

Prognostic si tratament
Recuperarea completa este posibila la multi pacienti, in special la cei caror simptome au
aparut in legatura factorii de stres, care pot fi rezolvati prin tratament. Alti pacienti nu raspund la
tratament, dar se pot ameliora singuri, treptat.
Senzatia de depersonalizare este adesea tranzitorie si se rezolva spontan. Tratamentul este
justificat doar daca tulburarea este persistenta, recurenta sau deranjanta. Pentru unii pacienti sunt
folosite cu succes variantele psihoterapii ( cum ar fipsihoterapia psihodinamica, terapia
comportamental cognitiva, hipnoza), dar nici unul dintre tratamente nu s-a dovedit eficient pentru
toti pacientii.
Tranchilizantele si antidepresivele au fost utile pentru unii pacienti. Trebuie tratate si alte
tulburari psihiatrice, care sunt adesea asociate sau precipitate de depersonalizare.
Tratamentul trebuie directionat spre toti factorii stresanti asociati aparitiei tulburarii.
Crizele isterice
Isi alege drept criteriu de ordonare a simptomalogiei oarecum functia compromisa .
Psihiatria medicala isi avea drept criteriu de sortare a simptomelor patogenia si intensitatea
psihopatogenica (reactie, dezvoltare, nevrotica, psihotica etc.). Expunerea din punct de vedere
patogenic ofera o mai mare coerenta tabloului clinic, de aceea o vom folosi in descrierea clinica.
Crizele paroxistice apar reactiv ca amnifestari extrem de zgomotoase si impresionate
pentru neavizati . Pot imita : lipotimii, moarte clinica, crize epileptice ,crize tetaniforme , crize de
agitatie agresiva, crize de excitatie cu ras ori plans etc.,pana la autolezari (minore) demostrative si
chiar comportament parasuicidar, demonstrativ, in scopuri de santaj.
Acest ultim aspect face ca crizele paroxistice isterice sa fie considerate totusi o
urgenta psihiatrica ,deoarece el poate aparea oricand si se poate termina suicidar chiar din
greseala, faraintentia reala a pacientului . Este posibil acest deznodamint , deoarece in toate aceste
crize constiinta este ingusta.
Fiindca ele pot constitui la unii pacienti singura modalitate de comunicare patologica pe
care o au la dispozitie , crizele se pot repeta in toate situatiile frustrante, ori
conflictuale.Convulsiile pseudoepileptice se caracterizeaza prin caderi protejate (niciodata nu
se loveste ), prin lipsa eliberarii sficteriene si a spumegatiei .
Dupa rezolutia unei crize majore ramane fundalul
simptomatologic nevrotic isteric, cu simptome din aceeasi garderoba patoplastica , dar de
intensitate mult mai discreta .
Acest fundal reprezinta de fapt nevroza isterica ce exista si fara marile crize isterice.
Aceste crize reprezinta raspunsul patologic exploziv la o mare trauma ,mare frustrare,conflict
etc ...Patologia isterica indiferent de intensitatea manifestarii ei este unpatern reactiv personologic
obtinut prin amprentare culturala in ontogenie. De aceia putem observa exprimari patologice de
tip isteric si in depresii , chiar si in schizofrenii, sau conjunctural reactiv la personalitati diferite
fara nici o trasatura histrionica in antecedente.
Exista un algoritm reactiv isteric de origine culturala.Charcot, in secolul XIX observase la
bolnaviiinternati fenomenul de contagiune psihica . Odata produs, un simptom era reprodus
prin imitatie de ceilalti isterici. A numit fenomenul isterie de cultura. Prin acelasi mecanism
este posibila aparitia unor adevarate epidemii isterice , in diverse colectivitati. Atentia si
compatimirea ,anturajul,accentueaza si prelungesc spectacolul patologic , iar nebagarea de seama
il atenueaza si-i scurteaza durata . Aceste tablouri, desi acute si-i scurteaza durata . Aceste
tablouri, desi acute si terapeutic necesar urgente , raman dincolo de zgomotul lor ,niste tablouri
nevrotice, prin lipsa semnelor psihotice caracterul rapid tranzitor si benignitatea lor.
Simptomatologia neuronala cuprinde: tulburari motorii de relatie si t. senzitivosenzoriale
Tulburarile motorii de relatie cuprind la randul lor :
1. paralizi psihogene
2. miscari anormale
3. spasme,contracturi si atonii psihogene
4. psihomotorii

1. Paraliziile pot imita orice tip de paralizie ,care insa intodeauna urmeaza topografia imaginii
corporale si nu pe cea anatomica . Astfel o monoporeza de membru inferior, cuprinde
imposibilitatea tuturor miscarilor membrului inferior respectiv si se acompaniaza cu o
anestezie in soseta.
Daca imita o pareza faciala, observam ca ea dispare in timpul vorbirii si ca niciodata
pareza imitata nu este completa simptomatologic neurologic. Sau in cazul unei afonii, ori disfonii
isterice, pacientul poate comunica perfect in soapta , orice examinare ORL sau neurologica
neputand sesisa modificarile organice.
Hemiplegia isterica nu afecteaza faciesul. Atat parezele cat si anesteziile acompaniatoare
variaza, de obicei, de la o zi la alta , nu doar ca intensitate , dar si ca nuante anatomice. Recaderile
vizeaza aceleasi zone .Parezele si plegiile sunt mai frecvente pe stanga ,la dreptaci( ca o cedare
minora) , iar atunci cand li se cere sa miste segmentul afectat, deseori, apare contractura
antagonistilor ( ca o opozitie inconstienta, sau ca o comanda motorie eronata).
2. Miscarile anormale constau in : tremuraturi, ticuri si miscari coreice.
Tremuraturiile apar doar cand bolnavul sta in picioare , se linistesc cand nu este observat,
sunt ample si vizeaza membrele , capul (oscilatii bruste) , ori tot corpul. In cazul miscarilor
coreiforme , miscarile sunt mai ample , mai organziate si mai stereotipe decat cele coreice.
3. Spasme, contracturi si atonii.
Dintre atonii amintim astazi-abazia,cand bolnavul nu poate , uneori pentru minute ,
alteori pentru saptamani, sa stea in picioare sau in sezut, sa-si mensina echilibrul. Cand cade , nu
se loveste .Cauta demonstrativ sprijin si pozeaza miscari ciudate ataxice, trepidatii etc. In pozitie
culcata executa orice miscare la comanda.
Invers , sunt posibile diverse spazme; a antebratului, a coapsei, a flexorilor degetelor,
torticolis isteric prin spasmul sternocleidomastoidianului, blefarospasme unilateral, hemispasm
facial etc. Dar! Una dintre cele mai penibile experiente medicale dateaza din primul meu an de
specialist psihiatru.
Cazulunui barbat de 62 de ani ; care avea intr-adevar o personalitate histrionica ,
prezenta de doi ani de zile simptome pe care specialisti cu renume, internisti, neurologi,si
psihiatri, le etichetasera cu totii conversii, mai ales ca erau variabile, tot timpul se plangea de
altceva si erau tranzitori.
Mijloacele clasice de investigatie: EKG, Rgr, pneumoencefalografie si examen de LCR
nu indicau nimic . Inca nu existau mijloace moderne de examinare imagistica neinvaziva. Cazul a
decedat brusc si spre surprinderea tuturor la necropsie a aparut o T.U. cerebrala, parietala dr. De
cca 5 cm. Acest caz demonstreaza ca un diagnostic de conversie nu poate fi decat un diagnostic
de excludere . Acest caz mai subliniaza faptul ca exista un mod isteric de exprimare
psihopatologica, care este altceva si mai ales in plus fata de patologia isterica propriu zisa.
Acest motiv de exprimare patologica poate fi regasit , cel putin ca nuante si in alte boli
psihice si psihosomatice .
4. Tulburari psihomotorii cuprind catalepsia si letargia isterica . Catalepsia se manifesta printr-o
rigiditate maxima a corpului in extensie, constiinta fiind suspendata. Ea poate apare reactiv
isteric, sau la comanda in transa hipnotica . Rigiditatea este atat de intensa incat corpul corpul
poate fi suspendet ( ca la circ) pe sulite, sabii, sticle, etc.Letargia isterica apare ca un somn
profund, cu o lipsa de raspuns la stimuli, simuland moartea . De fapt este o opozitie activa la
orice solicitare : daca incerci sa-i deschizi pleoapele bolnavul se contracta, daca incerci sa-l
rostogoletti bolnavul isi contracta muschii corespunzatori opunerii, etc.
Tulburari senzitivosenzoriale. Anesteziile si hiper esteziile, de obicei acompaniind
tulburarile motorii, dar aparand si separat, respectand cum spuneam imaginea corporala au fost
numite de Charcot stigmate isterice. Dintre cele senzoriale mai fregventa este cecitatea isterica.
Cazul F.M. functionara, necasatorita, de 20 de ani. Avea ca partener un coleg de birou cu
care era convinsa ca se va casatori. Facandu-i , pe neasteptate o vizita la domiciliu , il gaseste in

pat cu cea mai buna prietena a ei , tot colega de birou . Socul emotional este atat de mare incat
orbeste (Cat n-ar fi vrut sa ii vada!). Din acel moment nu mai vorbea intr-un mod neutru, sec,
voit neimportant despre incidentul generator al patologiei acuzate (orbirea). Reflexele
pupilare erau normale . Nici o sugestie nu a putut-o ajuta . Cu atat mai putin chimiotereapia. La
insistanta disperata a familiei , se recurge la ES. Dupa doua sedinte vederea revine la nivelul
anterior. In continuare cazul a evoluat ca o distimie ( prabusirea emotionala a fost totala ).
Rolul terapeutic al ES , care aduce neurochimic la zero ( egalizand toate socurile ) ,
echilibrand sistemele de neurotransmisie, ne sugereaza ceva din relatia psihicneurosomatic.Psihodinamic sunt prezente ca mecanisme de aparare:
Negarea(ignorarea realitatii exterioare).
Regresiunea(blocarea inconstienta a informatiilor ce perturba constientul)
Disocierea(functionarea separata,paralela,a doua procese mentale).
Literatura descrie cazuri de diplopie, ambliopie, scotoame, de vedere in tunel, uneori
cecitate unilaterala etc. Surditatea psihica a fost descrisa deseori in perioada razboiului. Este
absenta in somn.
Pot exista si tulburari vegetative. Sunt cele mai rare cazuri. Isteria poate imita orice.
Exista cazuri de pseudograviditate isterica la care abdomenul era mai bombat la orice gravida in
luna a noua. Patologia exprima probleme maritale la un cuplu fara copii, in care sotul avea o
virilitate modesta, iar pacienta era anorgasmica. Masajul pubian rezolva in cateva minute un
asemenea caz, obligatoriu in prezenta cel putin a unei asistente, astfel riscul de calomnie devine
major. De astfel din precautie este necesara prezenta unei terte persoane la preluarea oricarei
isterice.Am vazut pseudoulceros cu pseudohematemeza, acuzand dureri si prezentand contractii
abdominala. Aceste imitatii de suferinte interne sunt dificil de transat la inceput. Este necesara
colaborarea cu internistul.
Diagnosticul de isterie la aceste cazuri poate fi pusa decat prin excluderea.
Simptomatologia psihica tetrada definitorie a tulburarilor bisociative(nevrozei isterice)
consta in:
a.Tetralism
b.Legatura inteligibila cu starile frustrante.
c.Evolutia in functie de atitudinea celor prezenti(spectatori).
d.Rolul sugestiei si al persuasiunii.
Relatia simptomelor cu dinamica factorilor psihici definesc isteria ca o
psihogenie.Psihic,
tabloul
descris
mai
sus
se
completeaza
cu:
labilitate
emotionala,hipoprocsesie,in primul rand voluntara, hipomnezie, un prag extrem de scazut la
frustratii, si tot felul de hipo, aspecte astenice, pana la ceea ce Jannet a numit oboseala de a trai.
Tulburarile psihice constau si in descrieri clasice ale senzatiilor
particulare:arsuri,furnicaturi,dureri,gadilat etc.in zone erogene:submamare, vertexul mamelar,
punctele ovariene etc.Uneori intreaga simptomatologie dispare la atingerea sau masajul acestor
zone.Ele releva dificultatile de cuplu si dificultatile din zona vietii erotice.Istericele,desi au un
comportament provocator erotic(nevoie de succes pe scena), sunt deseori frigide, au o modesta
viata sexuala.
Tulburarile disociative se pot colora depresiv, caz in care depresia este si ea zgomotasa,
teatrala, solicitand penibil compasiunea, ceea ce ii scade credibilitatea.Deseori solicitudinea se
poate transforma in santaj sentimental mai ales, cu probe parasuicidare, ceea ce aduce o nota de
gravitate si urgenta acestor cazuri.
XIX. Diagnosticul diferential se face cu:
a. Tulburarile neorologice mimate,in sprijinul carora vine obiectivitatea simptomatologica.
b. Epilepsia
c. Crizele spasmofile care au o simptomatologie completa, data de laborator concludente si
remedii terapeutice clare.
d. Simcopele cardiace,letargia si alte conditii alea pierderii cunostintei.La isterici
EEG,EKG,TA sunt normale.

Epidemiologia.In urma cu o generatie patologia isterica oferea procente de trei patru la

suta dintre bolnavii psihici, dominand in sectiile si sanatoriile de nevroze.schimbarea generatie sa produs concomitent cu schimbarea valorilor si standandelor sociale, care au devalorizat
exprimarea conversiva(disociativa) a frustratiei si a conflictualitatii intrapsihice.De aceea
cazoistica s-a rarit mult, desi nu a disparut.Centrul de greutate s-a mutat spre tulburarile
somatoforme,care au credibilitate in actul mental colectiv,sunt boli serioase.
Etiopatogenia
Psihiatria clasica a elaborat o intreaga biblioteca pentru a analiza patogenia nevrozelor in
general,a isteriei in special.S-au conturat seturi de vulnerabilitati:
a.Neurosomatice
b.Psihologenice individuale
c.Culturale
Vulnerabilitate somatica. Inca in 1952 Klotz evidentiaza existenta unor delegrari
spasmofilice si paratiroidiene la limita clinicului. Studiile EEG, clasate inca de atunci, au relevat
tendinta la hipersincronism, mai ales in hiperpnee, o alfa ascutit si frecvent unde beta in
repaus.Toate acestea releva o stare de hiperexitabilitate neuronala, care are drept consecinte:o
labilitate inclusiv emotionala, irabilitate si deci instabilitate, mai crescute decat normal.Lipotimii,
crampe musculare.
Nevrozism. Se poate observa traseul dominat de fusuri ascutite hipovoltate in repaus, la
trei minute dupa inceperea hiperpneei pastrarea caracterului ascutit al undelor, dar cu cresterea
amplitudinii de 2-3 ori si aparitia de unde teta izolate. Diagnosticul Tulburare de conversie; Intre
simptomele: crampe musculare si lipotimii, simptomele generale de nevrozism. Traseul este
dominat de fusuri ascutite hipovoltate in repaus,la trei minute dupa inceperea hiperpneei se
observa pastrarea caracterului ascutit al undelor, dar cu cresterea amplitudinii de 2-3 ori si cu
aparitia de unde teta izolate.
Vulnerabilitatea psihologica individuala.
Psihanalistii afirma ca simptomul isteric este consecinta tensitunii psihice anterograd
psihotraumei, care neputandu-se exprima datorita continutului neacceptabil social se converteste
exprimandu-se in suferinta organica. Comportamentalistii argumenteaza ca simptomul este un
raspuns gresit la o psihotrauma, devenind persistent prin invatare(invatare negativa) datorita
beneficiului retrocontrol pozitiv. Oricare ar fi caile de vulnerabilizare psihica, este certa slaba
rezistenta la frustrare, la conflictualitate intrapsihica, precum si modesta dotare intelectuala a
istericilor.
Teatralismul ca algoritm invariabil de dialog pseudoemotional cum mediul peristatic isi
are originea in egoismul narcisic al istericilor plus invitatia formala, lipsita de continut emotional
a modelelor imitate in cursul individuatiei.
Permisivitatea sociala este cea care promoveaza modelul copiat de catre cei aflati in
conditia psihologica de mai sus. Devalorizarea in mentalul colectiv de moment a mijloacelor de
apel duce la ocolirea lor .
X.Psihozele isterice. Psihozele isterice erau denumite in psihiatria clasica romaneasca
reactii psihotice isterice si faceau parte din reactiile acute de subsoc. Acestea sunt :
a. Simdromul Ganser
b. Pseudodementa isterica
c. Puierilismul
d. Starea crepusculara isterica
e. Reactia pseudocatatodica
Simdromul Ganser. Simptomul central este raspunsul pe alaturi. La intrebarea cate zile
are saptamana ? poate raspunde doi parinti. Tabloul clinic poate fi completat de halucinatii,
analgezii stare crepusculara, dezorientate temporo-spatiala, cu amnezie lacunara ulterioara.
Apare doar in conditii de stres extrem : arest, puscarie, prizonierat .
Pseudodementa. Apare in aceleasi conditii cu S. Ganser de care se deosebeste greu.
Pacientul ofera aceleasi raspunsuri pe alaturi, dar raspunsurile sunt aparent cautate sa fie cat

mai absurde . Comportamentul este strident de tip demential, dar in acelasi timp evident
demonstrativ. Astfel, un dement nu va incerca niciodata ca un pseudonim isteric, sa imbrace
camasa bagand picioarele pe maneci , sau sa bea apa cu farfuria, etc.
Puerilismul. Apare in conditii similare cu primele si consta intr-o regresiune a
personalitatii la nivel infantil. Detinutul vorbeste si gesticuleaza imitand copiii mici, se joaca
stand pe jos, inventand jucarii, face pe poznasul, ii abordeaza pe ceilalti cu apelativele :
nene, tati,mami,cerepapa,vrea sa faca nana etc.
Starea crepusculara isterica. Consta intr-o ingustare a campului constiintei, cu o traire in
imaginar a scenei traumatizante . De exemplu dupa un accident auto, cu pierderea unor persoane
dragi bolnavul se poate comporta tipand ingrozitor, aparandu-se, ca in timpul accidentului, cu o
intensa descarcare emotionala. Accesele de ingustare isterica a constiintei sunt declansate de
stimuli, evocand intr-un fel oarecare trauma.
Reactia pseudocatatonica. Reactiile psihotice isterice pot imita orice stare psihotica:
depresiva, maniacala, schizoforma. Ele sunt lipsite de coerenta psihopatologica a psihozelor
autentice , sunt demonstrative, intodeauna urmaresc beneficiul secundar, iar atunci cand contextul
le ofera posibilitatea de a-si realiza un beneficiu direct (a evada, de exemplu ), o fac imediat ca si
cum nu ar mai fi bolnavi. Acest lucru nu plaseaza insa starea psihotica isterica in randul
simularilor simple. Intre altele, unii bolnavi pot prezenta aspecte pseudoautiste, cataleptoide, cu
flexabilitate ceroasa si aspect de absenta din mediu.
Fuga diasociativa se numea in psihiatria clasica fuga patologica, sau fuga reactiva.
Bolnavul, determinat de o emotie puternica, uneori declansata mnezic, fuge din locul in care era,
de obicei la distante mari, cu o aparenta de deplasare normala, dar cu amnezia momentelor fugii.
O varianta clinica a reactie de soc este agitatia psihomotorie reactiva, numita si
mecanism de ventil datorita descarcarii explozive a unei dramatice tensiuni emotionale. Agitatia
poate fi de mare violenta.
Stupoarea disociativa, fosta stupoare reactiva sau reactia de soc inhibata, in care
bolnavul nu mai are nici o rezonanta emotionala, nu-l mai impresionara nimic, desi constiinta
ramane clara, luciditatea integrala. Aflat in pericol de moarte, intelege exact situatia, dar nu il
impresioneaza, fata de pericol functionand ca un automat, asemanator cu aspectul robotic din
somnambulism. Variantele clinice sunt starea de transa si de posesie, precum si starile de extaz, in
care persoana este limitata in relatia cu realitatea la contextul emotional care declanseaza transa.
Amnezia disociativa. Este o tulburare tranzitorie si lacunara de memorie, pe care
psihiatria clasica o trata in cadrul reactiilor psihotice. Persoana este incapabila sa-isi reaminteasca
momentele extrem de traumatizante: o rapire, un viol, un accident etc., adica momentele extrem
de incarcate emotional negativ. Nu este o tulburare definitiva de memorie. Vizeaza doar
psihotrauma si blocajul dispare dupa descarcarea emotionala.
Tratamentul tuturor starilor disociative este medicamentos si psihoterapeutic. O stare de
agitatie beneficiaza de un sedativ, o stare psihotica acompaniind disocierea benefica de un
antidepresiv etc. Chimioterapia starilor acute este deci simptomatica. Tratamentul medicamentos
de fond vizeaza vulnerabilitatea neurosomatica, adica scaderea neuroexcitabilitatii si fortifierea
neuronala.
O echilibrare optima o ofera suplimentarea aportului de Mg in diverse forme (preferabil
Oroptat de Mg, oral, sau MgSO4 alaturi de glucoza, vitamina C si vitamina B6). Psihoterapia
starilor acute beneficiaza de persuasiune, convulsiile beneficiaza de hipnoza (sugestie hipnotica),
cure analitice, psihoterapie de grup, psihoterapie de cuplu si psihoterapia familiei.
Cum se pune diagnosticul de tulburare conversiva ?
Diagnosticul tulburarii de conversie implica trei elemente: excluderea afectiunii
neurologice, excluderea simularii si determinarea mecanismului psihologic. Fiecare dintre acestea
prezinta dificultati:
a) Excuderea afectiunii neurologice

Tulburarea de conversie prezinta simptome care in mod tipic seamana cu o afectiune neurologica,
precum atacul, scleroza multipla, epilepsia sau paralizie periodica hipokalemica. Neurologul
trebuie sa excluda cu atentie afectiunea neurologica prin examinarea atenta si prin investigatiile
potrivite.
Totusi, exista posibilitatea existentei afectiunii neurologice cat si a tulburarii de conversie. In
excluderea bolii neurologice, neurologul se bazeaza in mod traditional pe prezenta semnelor
pozitive ale tulburarii de conversie, anumite aspecte ale prezentarii care se considerau a fi rare in
boala neurologica, dar comune in tulburarea de conversie.
Validitatea multora dintre aceste semne a fost pusa la indoiala, totusi de un studiu care a
demonstra ca acestea apar de asemenea si in boli neurologice. Un astfel de simntom, de exemplu,
este Frumoasa indiferenta(La Belle induferance ), descris ca o lipsa relativa de legatura
despre natura sau implicatiile simptomelor. Intr-un studiu ulterior, nu s-a gasit nicio dovada ca
pacientii cu simptomelefunctionalesunt mai expusi sa-si manifeste aceste simptome, fata de
boala organica confirmata .
Un alt aspect considerat a fi important era ca simptomele tind sa fie mai severe pe partea
non-dominanta (in general stanga). Exista o varietate de teorii precum implicarea relativa a
emisferelor cerebrale in procesarea emotionala, sau mai simplu doar ca este mai usor de trait cu
un deficit functional pe partea non-dominanta.
b) Excluderea simularii
Tulburarea de conversie necesita excluderea simularii deliberate. Din nefericire, aceasta este mai
usor de demonstrat daca pacientul se confeseaza sau este prins.Un stadiu de neuroimagistica
sugereaza ca simularea ar putea fi diferentiata de tulburarea de conversie prin modul activitatii
lobului frontal. Totusi, aceasta este o cercetare mai mult decat partea tehnica clinica.
c) Stabilirea unui mecanism psihologic
Mecanismul psihologic poate fi cel mai dificil aspect al diagnosticului tulburarii de conversie.
Literatura necesita parerea clinicianului referitor la factori stresanti precedenti sau conflicte
asociate cu dezvoltarea afectiunii, cu toate ca mecanismul exact prin care acesti factori sau
conflicte asociate cu dezvoltarea afectiunii, cu toate ca mecanismul exact prin care acesti factori
conduc la aparitia tulburarii este neclar.
Care sunt cauzele tulburarii de conversie ?
Modelul original freudian sugereaza ca incarcatura emotionala a experientelor dureroase
ar fi represata in mod constient ca pe o cale de conducere a durerii, dar aceasta incarcatura
emotionala ar putea fi intr-un felconvertit in simptomele neurologice.
Freud a fost de acord ca experientele represate erau de natura sexua.
Janet a fost o mare teoriticiana a isteriei, argumentand faptul ca simptomele apar ca urmare a
fortei sugestiei, actionand asupra unei personalitati vulnerabile catre disociere. In acest proces
ipotetic, experienta subiectului legata de piciorul sau, de exemplu, este indepartata de restul
constientei sale,rezultand in paralizie sau amorteala a piciorului.
Exista confirmari ale modelului lui Freud venit din partea descoperirilor cu rate mari de
abuz sexual in copilarie, in cazul pacientilor care sufera de tulburare de conversie.
Un studiu realizat in anul 2007 a demonstrat ca tulburarea de conversie si tulburarile disociative
sunt asociate statistic, impart aspecte precum abuz si susceptibilitate mare in istoric si au cel mai
adesea cauze subiacente.
O explicatie psihologica pentru tulburarea de conversie este faptul ca simptomul ar fi
putut fi avantajos in evolutie.
Cat de frecvent este intalnita tulburarea de conversie?
Informatiile privind fregventa tulburarii de conversie sunt limitate, in parte din cauza
complexitatii procesului diagnostic.
In clinicile de neurologie, prevalenta raportata a simptomelor
inexplicabile printre pacienti este foarte mare, de aproximativ 30-60%.
Totusi, diagnosticul tulburarii de conversie necesita in mod tipic o evaluare psihiatrica
suplimentara si intrucat putini dintre pacienti consulta un medic psihiatru, este neclara proportia

simptomelor inexplicabile datorate tulburarii de conversie.

Multi autori au gasit dovezi care atesta ca tulburarea de conversie este mai fregventa in
cazul pacientilor din mediul rural, cu statut socio-economic scazut, unde investigarea pacientiilor
este limitata iar indivizii ar putea sti mai putine despre conceptele medicale si psihologice.
In istorie, conceptul de isterie era relationat exclusiv cu sexul feminin, apoi acesta a fost extins
si la barbati.
In prezent, s-a demonstrat ca tulburarea de conversie apare la ambele sexe, cu o
predominanta la sexul feminin, de aproximativ 2-6/1.
Tulburarea de conversie poate aparea la orice varsta dar este rara la copiii mai mici de zece ani
sau la varstnici.
Studiile sugereaza un varf al debutului la varsta de peste 30 de ani.
Care este tratamentul tulburarii de conversie?
Tratamentul ar putea include urmatoarele: explicarea trebuie sa fie clara si
coerenta,intrucat atributele simptomelor fizice unei cauze psihologice nu este acceptata de multi
pacienti educati in diferite culturi. Acesta poate ilustra veridicitatea afectiunii, ceea ce este un
comun, potential reversivil a si nu indica faptul ca pacientul este psihotic.
Descrierea simptomelor ca functionale ar putea fi de ajutor, insa este necesara
confirmarea acestei ipoteze prin studii. In mod ideal, pacientul ar trebui urmatit de un medic
neurolog pentru un timp, pentru a se asigura ca diagnosticul este cel corect.
- fizioterapie
- terapie ocupationala pentru mentinerea autonomiei in activitatiile cotidiene
- tratamentul comorbiditatilor precum depresia sau anxietatea.
Exista prea putine dovezi care sa ateste eficinta tratamentului tulburarii de conversie. Alte
tratamente precum terapia comportamentala cognitiva, hipnoza, psihoterapie psihodinamica,
electroencefalograma s.a.
Care este pronosticul tulburarii de conversie?
Literatura de specialitate sustine faptul ca simptomele vor disparea in aproximativ doua
saptamani in cazul pacientilor specializat. O cicicme o patrime va avea o recurenta in cursul
unui an, acest lucru precizand recurentele viitoare. Debutul acut, stres identificabilsi timp scurt
intre debut si tratament sunt asociate cu un prognostic favorabil.
Rezultate
Tulburari disociative = imposibilitatea de a integra normal amintirile, perceptiile,
identitatea sau constiinta. Fiecare om traieste ocazional experienta disocierii fara a fi rupt de
realitate. De exemplu o persoana care conduce automobilul spre o anumita directie si, la un
moment dat, sa realizeze ca nu-si reaminteste multe aspecte din perioada in care conducea,
datorita preocuparilor legate de grijile personale, unui program de la radio sau a unei conversatii
cu un pasager. Perceptia durerii poate fi disociata sau hipnoza. Cu toate acestea alte forme de
disociere perturba sensul sinelui persoanei si memoria evenimentelor vietii. Cand memoria este
prost integrata apare amnezia disociativa. Cand identitatea este fragmentata impreuna cu memoria
apare amnezia completa sau tulburarile disociative de identitate.
Cand trairea si perceperea sinelui sunt tulburate , apar
tulburarile de depersonalizare. Tulburarile disociative sunt de obicei acociate cu stress coplesitor,
care poate fi generat de evenimente traumatizante de viata, accidente sau dezastre traite direct sau
la care s-a asistat ca martor sau de conflicte interioare de nesuportat care forteaza mintea sa
separe informatiile si sentimentele incompatibile sau de neacceptat.
XII. Concluzii
Tulburarea conversiva sau isterica este o afectiune psihiatrica care are capacitatea de a
transforma unele tensiuni psihice in manifestari corporale. Aceasta tulburare este o tulburare
centrala in medicina, tocmai din cauza dificultatii de diagnostic, pentru ca medicul de orice
specialitate, alta decat psihiatrie sau neurologie, pune simptomele conversive pe seama unui
microb aflat in organismsau pe o dereglare metabolica.

In opinia mea conversia este o boala compleza

care impresioneaza publicul prin manifestarile pe care le are, dispera familia si mai ales
partenerul de cuplu, iar pacientul se dramatizeaza si pune suferinta lui pe primul plan. Din aceasta
cauza medicul gaseste cu greu o cale de vindecare.

XIII. Bibliografie
[1] - Breviar de psihiatrie - Gavril Cornutiu
[2]- http://www.romedic.ro/tulburarile-de-conversie
[3] -http://www.despresuflet.ro/forum/psihopatologie-f68/tulburareade-conversie-t1528.html

[4]
-http://www.sfatulmedicului.ro/arhiva_medicala/tulburare-deconversie
[5]
-http://www.sanatateatv.ro/articolemedicale/psihologie/tulburarile-de-conversie-simptome-diagnostictratament/

Terminologie medicala.
1. AFONIE s. f. Imposibilitate de a vorbi ca urmare a lezrii laringelui sau a
nervilor acestuia.
2. EPILEPSIE, epilepsii, s. f. Boal a sistemului nervos, caracterizat prin crize

convulsive intermitente, nsoite de pierderea cunotinei, de halucinaii

senzoriale i de alte tulburri psihice; pedepsie, boala copiilor, duc-se-pepustii.
3. SCLEROZ, sclerozez, vb. I. Refl. A se mbolnvi de scleroz, a fi atins de
scleroz.
4. DISFORIC, - adj., s. m. f. (suferind) de disforie.
5.DISFORIE s. f. (Med.) Tulburare a dispoziiei (3) manifestat printr-o stare
(penibil) de tristee i fric, nsoit uneori de iritabilitate extrem i de
agresivitate.
6. ANOREXIE s. f. Lips a poftei de mncare ntlnit n multe boli febrile, digestive, cronice etc
7. HALUCINAIE, halucinaii, s. f. Tulburare psihic constnd n perceperea
unui obiect sau a unui fenomen fr ca acesta s existe n realitate. Produs al
acestei stri; nlucire, vedenie.
8. ATROFE s. f. Degenerare morfologic i funcional a unui esut sau a unui
organ.
9. TSH- hormonul stimulant al tiroidei
10.ANTIDEPRESIV, -, antidepresivi, -e, adj., s. n. (Medicament) care nltur
depresia Fluctuatii hormonale.
11. APRAXIE, apraxii, s. f. (Med.) Lips de coordonare n micri cauzat de
leziuni ale creierului.
12. SIMPTOMATOLOGIE s. f. Totalitate a manifestrilor clinice i de laborator
ale unei boli, care permit diagnosticarea bolii respective i diferenierea ei de
alte afeciuni; parte a medicinei care studiaz simptomele bolilor; semiologie.
13. CONVLSIE, convulsii, s. f. 1. Contracie brusc, involuntar, prelungit a
musculaturii unui segment corporal sau a ntregului corp; spasm. 2. Fig.
Frmntare, zvrcolire, ncordare. [Var.: convulsine s. f.] Din fr. convulsion,
lat. convulsio, -onis.
14. PSIHZ, psihoze, s. f. Boal psihic manifestat prin tulburri ale
comportamentului, gndirii sau afectivitii de care bolnavul nu este
contient i care necesit izolarea acestuia.
15. PARESTEZIE, parestezii, s. f. Senzaie fals de furnictur, amoreal,
neptur etc. care apare n unele boli ale sistemului nervos. Din fr.
paresthsie.
16. AKINEZIE ( gr.) s. f. (MED.) Stare patologic constnd n incapacitatea de
a efectua anumite micri.
17. CONSILIERE, consilieri, s. f. Aciunea de a consilia i rezultatul ei; sftuire.
18. DISCHINEZIE, dischinezii, s. f. Greutate n micri a unei persoane sau la
micarea unui organ.
19. AUTOMEDICAIE s. f. Medicaie stabilit de bolnav pentru sine.
20. PARALIZIE, paralizii, s. f. (Med.) Boal care se manifest prin pierderea
total sau parial a posibilitii de micare i a sensibilitii corpului sau a
unei pri a lui; dambla.
21. TRMOR s. n. (med.) micare uoar, involuntar, rapid, repetat a
corpului sau a unei pri a acestuia; tremur, tremurare (de frisoane, de fric).
(< lat. tremor)

22. ISTERIE, isterii, s. f. Tulburare mintal manifestat prin descrcri

emoionale, lein, sugestibilitate, simptome fr baz organic.
23. CEFALEE, cefalee, s. f. Durere de cap difuz sau localizat, continu sau
intermitent Nervozitate
24. INSOMNIE, insomnii, s. f. Tulburare a mecanismului de reglare a centrului
nervos somn-veghe, care determin reducerea duratei i a profunzimii
somnului i care este ntlnit n astenii, boli psihice, nevroze etc
25. TERAPIE, terapii, s. f. Terapeutic (1). Terapie tisular = histoterapie.
Terapie intensiv = terapie prin care bolnavii imediat operai sau n stare
foarte grav sunt permanent asistai de personal medical n saloane speciale;
reanimare.
26. CONSILIERE INTERPERSONALA- psihoterapie bazata nu numai pe teorie, ci
si pe o serie de date empirice legate de aspectele psihosociale ale depresiei.
Razele ultraviolete numite i raze UV sunt radiaii electromagnetice cu o
lungime de und mai mic dect radiaiaiile luminii percepute de ochiul
omenesc. Razele Rntgen (= radiaia X) au o lungime de und i mai mic.
27.PROFILAXIE, profilaxii, s. f. Ansamblul msurilor medico-sanitare care se
iau pentru prevenirea apariiei i a rspndirii bolilor.
28. CONVULSIE, convulsii, s. f. 1. Contracie brusc, involuntar, prelungit a
musculaturii unui segment corporal sau a ntregului corp
29. DISTONIE, distonii, s. f. Dereglare funcional a sistemului nervos
vegetativ.
30. PAROXISTIC, -, paroxistici, -ce, adj. Ajuns la paroxism; extrem.
31. DEMENT, -, demeni, -te, adj., s. m. i f. 1. Adj., s. m. i f. Alienat mintal,
nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc.
32.ALTERNARE, alternri, s. f. Aciunea de a alterna i rezultatul ei.
33. PSIHOLOGIE s. f. 1. tiin care se ocup cu studiul psihicului (1), al
legitii proceselor psihice (cognitive, afective, voliionale) i al nsuirilor
psihice ale persoanei (caracter, temperament etc.)
34.DELIR, deliruri, s. n. 1. Tulburare a contiinei, manifestat prin halucinaii,
aiurri, iluzii etc., ntlnit n unele boli mintale, n stri febrile etc.2. Fig.
Stare de exaltare, de extaz, de frenezie; entuziasm excesiv.
35. HIPOTALAMUS, hipotalamusuri, s. n. Formaie cenuie a creierului, care
corespunde prii inferioare a diencefalului, avnd rol important n reglarea
superioar a funciilor vegetative ale organismului.
36. NEVROTIC, -, nevrotici, -ce, adj., s. m. i f. 1. Adj., s. m. i f. (Persoan)
care sufer de nevroz.
37. SUPRARENAL, -, suprarenali, -e, adj. Care se afl deasupra rinichilor.
Gland suprarenal (i substantivat, f.) = fiecare dintre cele dou glande
endocrine care produc adrenalina, unii hormoni etc., situate deasupra
rinichilor. Relativ la glandele suprarenale sau la secreia acestora.
38. PATOGENIC, -, patogeniei, -ce, adj. (Med.) Referitor la patogenie, de
patogenie.
39. HORMON, hormoni, s. m. Substan secretat de glandele endocrine sau
de alte esuturi, care stimuleaz i coordoneaz activitatea anumitor organe
sau a ntregului organism.

40. TIROID, -, tiroide, adj. Tiroidian. Gland tiroid (i substantivat, f.) =

gland endocrin