Floroaia Andrei Razvan

Clasa a XI-a E

Limonelul

Limonenul se gaseste in uleiurile esentiale din citrice si din alte specii de plante si este
principalul compus de aroma in portocale. Numele sau provine de la numele lamaii, din moment
ce coaja fructului, ca la toate celelalte citrice, contine cantitati mari din aceasta substanta si ii
confera mirosul specific.
Molecula de limonen (C10H16) se gaseste in doua forme ce sunt imagini in oglinda:
L-limonenul, care are un miros de pin si terebentina si D-limonenul, care are un parfum agreabil
de portocale. Diferitele miresme sunt datorate interpretarii diferite in creier a formei moleculelor.

Bicarbonatul de sodium

Bicarbonatul de sodiu (NaHCO3) este un compus chimic anorganic care face parte din

categoria sarurilor. Denumirea stiintifica estehidrogenocarbonat de sodiu.Denumirea

de bicarbonat de sodiu trebuie considerata o denumire uzuala, fara pretentii stiintifice.
Radicalul carbonat acid (HCO3-) si ionul de sodiu(Na+) alcatuiesc bicarbonatul de sodiu.
Bicarbonatul de sodiu este o pulbere alba. La incalzire (peste 65 C) se descompune
in carbonat de sodiu (Na2CO3), dioxid de carbon(CO2) si apa (H2O)
Datorita acestei proprietati se foloseste ca praf de copt si la fabricarea extinctoarelor cu
dioxid de carbon (CO2). NaHCO3 hidrolizeaza bazic, adica solutia este bazica.

Floroaia Andrei Razvan

Clasa a XI-a E

Acidul lauric

Acidul lauric (cunoscut si sub denumirea IUPAC acid dodecanoic) este un acid
carboxilic natural cu formula de structura restransa CH 3 -(CH 2 ) 10 -COOH. Este un acid
gras saturat. Reprezinta 40% din acizii continuti de laptele de nuca de cocos. O alta sursa
naturala de acid lauric, care sa contina acest acid in aceeasi masura, este laptele matern al
femeilor. Si laptele de vaca il contine, insa el reprezinta numai 2% din totalul acizilor grasi.
Acest acid este deseori folosit la fabricarea sampoanelor si cosmeticelor si intra in compozitia
multora dintre produsele cosmetice bio.
Ar fi bine sa fie folosit, caci este natural, ieftin, non-toxic si are un termen de valabilitate
mare, fapt care contribuie la creearea unui produs impotriva acneei. Acidul lauric poate
interactiona cu grasimea, acesta fiind motivul pentru care acidul lauric este folosit in fabricarea
samponurilor. Acidul lauric este capabil sa se ataseze de grasimea gasita in par, iar apa poate fi
ulterior folosita pentru a o indeparta. Tot gratie acestei proprietati, acidul lauric face parte din
compozitia produselor anticelulitice (contribuie la blocarea procesului de stocare a noi grasimi in
ogranism). Acidul lauric este benefic de asemenea si pentru a calma infectiile pielii, pentru
eczeme si psoriasis. Acidul lauric se pare ca protejeaza si organismul impotriva virusilor racelilor
si gripelor.

Floroaia Andrei Razvan

Clasa a XI-a E

Proteinele
Proteinele sunt substante organice macromoleculare formate din lanturi simple sau
complexe de aminoacizi; ele sunt prezente in celulele tuturor organismelor vii in proportie de
peste 50% din greutatea uscata. Toate proteinele sunt polimeri ai aminoacizilor, in care secventa
acestora este codificata de catre o gena. Fiecare proteina are secventa ei unica de aminoacizi,
determinata de secventa nucleotidica a genei.
Prima mentionare a cuvantului proteina a fost facuta de catre Jakob Berzelius,
descoperitorul acestora, in scrisoarea sa catre Gerhardus Johannes Mulder din 10 iulie 1838.
Biosinteza:
Biosinteza proteinelor este un proces prin care fiecare celula isi sintetizeaza proteinele
proprii, prin intermediul unui proces care include multe etape, sinteza incepind cu procesul
de transcriptie si terminind cu procesul de translatie. Procesul desi similar, este diferit in functie
de celula: eucariota sau procariota.
Transcriptia:
Procesul de transcriptie necesita prezenta unei singure molecule de ADN dublu catenar,
numit ADN sablon, molecula care intra in procesul de initiere. Aici actioneaza enzima ARN
polimeraza, enzima care se leaga de o anumita regiune din molecula de ADN, regiune
(denumita promoter), de unde va incepe transcriptia. Pe masura ce ARN polimeraza se leaga de
promoter, lanturile de ADN vor incepe sa se desfaca. Urmatorul proces in care intra ADN este
procesul de elongatie (alungire a catenei). Pe masura ce ARN polimeraza se misca de-a lungul
catenei de ADN, are loc sinteza ribonucleotidelor complementare (ARNm - ARN mesager).
Acest ARN, dupa cum ii arata si numele, se poate deplasa si in alte parti ale celulei cum ar
fi reticulul endoplasmatic sau citoplasma.
Tipuri de protein:
In functie de compozitia lor chimica ele pot fi clasificate in:

Holoproteine cu urmatoarele clase de proteine

Proteine globulare (sferoproteine) sunt de regula substante solubile in apa sau in

solutii saline: protaminele, histonele, prolaminele, gluteinele, globulinele, albuminele.

Proteinele fibrilare (scleroproteinele) caracteristice regnului animal, cu rol de

sustinere, protectie si rezistenta mecanica: colagenul, cheratina si elastina.
Heteroproteinele sunt proteine complexe care sunt constituite din o parte proteica si o
parte prostetica; in functie de aceasta grupare se pot clasifica astfel:

Glicoproteine

Lipoproteine

Nucleoproteine

Floroaia Andrei Razvan

Clasa a XI-a E

Masa moleculara:
Datorita formarii aproape in exclusivitate din aminoacizi, putem considera proteinele ca
fiind de fapt niste polipeptide, cu masa moleculara foarte mare, intre 10.000 si 60.000.000. Masa
moleculara se determina prin diferite metode, mai ales in cazul proteinelor cu masa moleculara
foarte mare ca de exemplu proteina C reactiva.

Structura proteinelor:
Dupa cum s-a vazut mai sus lanturile peptidice sunt formate de gruparile carboxil si aminice a
aminoacizilor; exista de fapt 2 forme pentru fiecare proteina, numite forme de rezonanta:

una datorata dublei legaturi care asigura rigiditatea si nu permite rotatia in jurul axei sale;

a doua forma de rezonanta este data de unghiul diedru (planul atomilor C'-N-C -C'),
(planul atomilor N-C-C'-N), (planul atomilor C-C'-N-C), unghiurile si pot avea
diferite valori fiind responsabile de gradul de libertate a proteinelor, controlind structura
tridimensionala a lantului proteic.

Structura substantelor proteice este inca insuficient cunoscuta datorita dinamicitatii structurii
proteinelor, deoarece ele sunt in permanenta supuse unor procese de sinteza si de degradare.
Pentru evidentierea succesiunii aminoacizilor in structura proteinelor se folosesc 2 metode:[4]

Degradarea Edman

Degradarea Edman foloseste ca reactiv izotiocianatul de fenil care evidentiaza selectiv

aminoacidul. Grupa amino terminala se aditioneaza la izotiocianat trecind printr-un derivat de
tiouree. Dupa ce se trateaza cu un acid slab, aminoacidul marcat sub forma de feniltiohidantoina
se detaseaza de restul polipeptidei. Aceasta cu noul sau aminoacid terminal poate fi supusa la un
nou ciclu de tratari pentru identificarea urmatoarei grupe amino.

Floroaia Andrei Razvan

Clasa a XI-a E

Zaharoza
Zaharoza, numita si sucroza este o dizaharida foarte raspandita in natura, intalnindu-se
in special in sfecla de zahar 12-23% si in trestia de zahar 20-27%, fiind cea mai comuna forma
de zahar utilizata inalimentatie.
Zaharul este un aliment obtinut din sfecla de zahar sau din trestia de zahar, cu un
continut mare de zaharoza (un dizaharid solid, alb, cristalin), care ii confera un gust dulce
pronuntat. Este folosit in alimentatie pentru a indulci mancarurile si bauturile, dar si drept
conservant. Se digera repede, constituind o sursa rapida de glucoza, un monozaharid care este
folosit in celulele biologice pentru producerea de energie. Exista doua tipuri de zahar: zaharul
brut, nerafinat, care, pe langa zaharoza, mai pastreaza si urme din alte substante naturale
provenite din planta de extractie, si zaharul alb rafinat, care contine exclusiv zaharoza, toate
celelalte substante fiind inlaturate prin procedee chimice. Zaharul comercializat sub denumirea
de zahar brun poate fi zahar brut, nerafinat, sau zahar alb rafinat, care a fost colorat dupa rafinare
cu melasa sau caramel.
In tarile cu clima temperata, zaharul se obtine din sfecla de zahar, iar in tarile cu clima calda
(tropicala, subtropicala si ecuatoriala) - din trestia de zahar. Tarile cu productiile cele mai mari de
zahar sunt Brazilia , India si China. Dintre tarile europene, producatoare mai importante
sunt Franta, Germania si Polonia.
Etimologia denumirii provine din limba araba sukkar (verb: sakkara) ce
inseamna aliment, "placere".
Termenul a ajuns in Anglia de la comercianti italieni. In italiana, cuvantul zahar este
tradus Zucchero, in timp ce cuvintele spaniola si portugheza, Azucar si respectiv Acar, au
pastrat o urma din forma araba. In franceza veche (1180) zahar este zucre, care, foarte repede,
in secolul XIII, ia forma contemporana sucre.
Energia calorica a zaharului este 16,8 kJ (4,1 kcal) pe gram, pe cand cea a alcoolului
atinge 29,8 kJ (7 kcal) pe gram.
Din punct de vedere stiintific , zaharul face parte din categoria carbohidrati , cum ar fi
monozaharide , dizaharide sau oligozaharide . Monozaharidele sunt numite " zaharuri simple, "
cel mai important dintre ele fiind glucoza. Aproape toate zaharurile au formula CnH2nOn ( n este
intre 3 si 7 ) . Glucoza are formula moleculara C6H12O6.

Floroaia Andrei Razvan

Clasa a XI-a E

In anul 2014, un roman consuma in medie 30 kg de zahar anual, fata de circa 16 kg cat
consuma in medie un european.

Amidonul
Amidonul este o polizaharida care, din punct de vedere structural, este alcatuita
din amiloza si amilopectina. Amidonul este una dintre sursele energetice importante ale
organismelor uman si animal. Nimerind in organism cu hrana, amidonul se supunehidrolizei
enzimatice in prezenta amilazelor, transformandu-se in glucoza. Aceasta este transportata
spre celule, unde se consuma partial pentru necesitatile energetice ale organismului, conform
schemei:
C6H12O6 + 6O2 = 6CO2+ 6H2O + Q
Amidonul se gaseste in semintele, fructele si tuberculii plantelor si care se foloseste
in industria alimentara, chimica etc. Formula bruta a amidonului, determinata prin
analiza elementara, este (C6H10O5)n, la fel ca a celulozei. Prin hidroliza cu acizi, amidonul trece
in D-glucoza, cu randament cantitativ. Din punct de vedere al compozitiei chimice, amidonul
este un amestec, format din 2 polizaharide: amilopectina si amiloza, care difera intre ele prin
structura si reactivitate.
Amidonul se formeaza in plante, fiind o sursa importanta de glucide pentru animale.
Ecuatia reactiei generale a formarii amidonului ar fi format din doua etape:

CO2 + H2O ----> CH2O + O2

6 CH2O ----> C6H10O5 + H2O, ambele reactii infaptuindu-se in cloroplaste (cu participarea
clorofilei), la lumina.
Amidonul are o structura amorfa, insolubila in apa, desi la contact cu apa acesta se umfla.
La recunoasterea amidonului se foloseste iodul: la contact cu acesta, amidonul da o culoare
violet inchisa la rece.

Floroaia Andrei Razvan

Clasa a XI-a E

Celuloza
Celuloza este o substanta macromoleculara naturala din clasa glucidelor, fiind
constituentul principal al membranelor celulelor vegetale. Celuloza este polizaharida si impreuna
cu lignina (un compus macromolecular aromatic) si alte substante, formeaza peretii celulelor
vegetale si confera plantei rezistenta mecanica si elasticitate. Aceasta are aceeasi formula bruta
ca si amidonul (C6H10O5)n, unde n poate atinge cifra miilor.
Celuloza a fost prezenta pe Terra de cand au aparut copacii si plantele fiind constituentul
principal al peretilor celulari vegetali. Datorita acestui fapt nu exista o data anume pentru
descoperirea ei; a aparut inainte de nasterea omului. Recunoasterea celulozei ca fiind un
constituent principal al peretelui celular vegetal a fost in glucoza.
Hartia (cea mai utilizata celuloza) a fost creata prima data in anul 1838 datorita
descoperirilor botanistului francez Anselme Payen care a izolat celuloza pentru prima data din
lemn. Atunci a fost inteleasa structura sa. In prezent celuloza este polizaharida cea mai raspandita
in natura si se afla sub observatia oamenilor de stiinta producandu-se schimbari in procesul de
prelucrare, utilizari si genetica plantelor (multi fermieri fiind interesati de mutatiile genetice
pentru a produce cantitati mai mari de bumbac).
Celuloza apare in stare pura in componenta bumbacului. Din acesta se obtine cea mai
pura celuloza prin indepartarea semintelor si spalarea vatei din capsulele de bumbac, iar celuloza
rezultata este folosita in industria textila deoarece are un procent de 91% celuloza. Se gaseste in
combinatie cu lignina in lemn (40-60%). Fibrele de celuloza prezente in lemn sunt sub forma
unui polimer complex: lignina. Acesta tratat cu substante alcaline duce la formarea hartiei. Alte
surse sunt inul, canepa, stuful (50%). Formarea celulozei in plante este rezultatul unui proces de
biosinteza fotochimica. Peretele celular vegetal este alcatuit din celuloza cu exceptia catorva
tipuri de alge. Celuloza este organizata in microfibre. Structura confera rigiditate plantei si un
mediu poros favorabil circulatiei apei, mineralelor si altor substante nutritive. Celuloza formeaza
partile de sustinere ale plantelor impreuna cu lignina si alte substante necelulozice, si confera
acestora elasticitate. Multe din speciile de plante care contin un nivel ridicat de celuloza sunt
benefice omului.

Floroaia Andrei Razvan

Clasa a XI-a E

Timp de multi ani s-a acceptat ca celuloza este un lant lung de polimeri, alcatuit din
glucoza. In anii 1900 celuloza a fost descrisa mai amanuntit de Cross si Bevan. Ei au indepartat
partile vegetale prezente in mod normal in celuloza prin dizolvarea lor in solutie concentrata de
hidroxid de sodiu. Partea care nu s-a dizolvat a fost numita alpha-celuloza. Materialul solubil (celuloza si -celuloza) s-a dovedit mai tarziu a nu fi celuloza ci zaharuri si carbohidrati.
Astfel -celuloza descoperita de Cross si Bevan este ceea ce numim noi astazi celuloza. Formula
chimica este (C6H10O5)n unde n variaza intre 700 - 800 si 2500 - 3000. Celuloza este formata
din molecule de glucoza unite in pozitia 1-4.
Este o substanta organica, un polimer sau mai specific o polizaharida care este formata
din peste 3 000 de molecule de glucoza. Un polimer este o macromolecula formata din molecule
mai mici care se repeta (glucoza in acest caz). Acest lucru explica faptul ca structura celulozei
este formata din molecule de glucoza sau C6H12O6.
Glucoza este o substanta care are rol foarte important in respiratia celulara si in
fotosinteza:
CO2 (g) + H2O (l) + lumina = C6H12O6 (s) + O2 (g) (ecuatia fotosintezei).
Polizaharidele, precum celuloza sunt produse eliminand apa continuta in moleculele
monozaharoase. In acest caz glucoza este monozaharida. Companiile de bumbac si alte fabrici de
materiale textile impreuna cu alte metode folosesc acest proces pentru a rafina celuloza. Cea mai
pura varietate de celuloza se obtine din bumbac prin egrenarea (indepartarea semintelor) si apoi
spalarea vatei din capsulele plantei de bumbac. Aceasta varietate este folosita aproape exclusiv in
scopuri textile. O celuloza mai putin pura se obtine din lemn, stuf sau paie. In acestea celuloza
este amestecata cu diferiti componenti necelulozici, numiti irecruste (lignina, oligozaharide,
ceruri, rasini.), care trebuie indepartati.
Deoarece contine un numar mare de grupari de hidroxil, reactioneaza cu acizi si formeaza
esteri sau cu alcool si formeaza eteri. Din modul in care celuloza reactioneaza cu diferiti reactivi
s-a dedus ca in macromolecula sa fiecare rest de glucoza prezinta trei grupari hidroxil capabila sa
reactioneze chimic. Gruparile hidroxil din celuloza au reactivitate normala si participa la reactiile
specifice lor: formarea de eteri, de esteri, de alcooli. Dupa numarul gruparilor hidroxil dintr-un
rest glucozic, care participa la asemenea reactii se obtin produsi cu diferite grade de transfer.
Tratata cu amestec de acid acetic si anhidrida acetica, celuloza poate forma mono-, disau tri-acetatul de celuloza. Prin tratare cu solutii concentrate de hidroxid de sodiu, celuloza
formeaza un produs de tip alcoolat (alcoxid), denumit alcaliceluloza, ce poate avea, de asemenea,
diferite grade de transformare. Asemenea produsi sunt obtinuti si folositi direct la fabricarea
fibrelor artificiale. Fibrele de celuloza din bumbac au lungimi de 20-30 mm si de aceea pot fi
toarse in fire care apoi se tes. Fibrele celulozice din lemn sunt foarte scurte, 3-5 mm si incercarea
de a le toarce nu a condus la nici un rezultat. Prin prelucrare fizico-chimica a acestora s-au
realizat fibrele artificiale, denumite curent matase artificiala (au luciu asemanator cu cel al

Floroaia Andrei Razvan

Clasa a XI-a E

matasii naturale). Celuloza este utilizata la obtinerea substantelor explozibile de tip pulbere fara
fum; a matasii artificiale de tip vascoza (milaneza) si a matasii acetat; a nitrolacurilor si
nitroemailurilor (lacuri de acoperire cu uscare rapida si luciu puternic); a celofanului. Este o
materie prima de mare valoare economica si constituie punctul de plecare in fabricarea unor
produse importante, dintre care cea de hartie ocupa un loc principal (a fost folosita pentru
obtinerea hartiei inca din secolul al II-lea).