Institutiile Financiare Internationale

ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 33
"Dominaţia constă în capacitatea unei ţări de a exercita

influenţe asimetrice şi ireversibile asupra partenerilor ei."
F r. P e r r o u x
Capitolul 2
INSTITUŢIILE FINANCIARE INTERNAŢIONALE
U n rol important în derularea şi orientarea fluxurilor financiare

internaţionale revine instituţiilor internaţionale create de-a lungul timpului
în scopul promovării cooperării financiare internaţionale, a facilitării
accesului la resursele financiare a ţărilor mai puţin dezvoltate sau a celor care se
confruntă cu dezechilibre interne temporare, al promovării investiţiilor străine
private sau al stimulării dezvoltării economice şi sociale a ţărilor membre. Odată cu
extinderea şi adâncirea procesului de globalizare şi pe pieţele financiare
internaţionale, rolul acestor instituţii internaţionale a crescut semnificativ. În prezent
există un număr însemnat de asemenea organisme financiare internaţionale cu
obiective şi mecanisme de finanţare diferite: Fondul Monetar Internaţional, Grupul
Băncii Mondiale (B.I.R.D., I.D.A., C.F.I.), Banca Europeană de Reconstrucţie şi
Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii, sau Banca Reglementelor Internaţionale.
Fiecare dintre aceste instituţii s-au dezvoltat în permanenţă de-a lungul timpului,
mărindu-şi în permanenţă forţa financiară de care dispun, încercând practic să-şi
asume un rol cât mai activ în finanţarea internaţională.
1.1. Fondul Monetar Internaţional
După al doilea război mondial, situaţia dificilă cu care se confruntau toate statele
lumii a impus organizarea de reuniuni internaţionale care să găsească soluţii în
vederea relansării economiei mondiale. Desfăşurată între 1 şi 22 iulie 1944,
conferinţa de la Bretton Woods a rămas în amintirea participanţilor ca una dintre
cele mai strălucite reuniuni internaţionale consacrate vreodată unor scopuri
specifice. Această conferinţă internaţională s-a ţinut în staţiunea estivală Bretton
Woods, din statul New Hampshire (SUA), şi la ea au participat câteva mii de
specialişti în probleme economice, politice şi financiare, doctrinari, experţi, jurişti,
reprezentanţi ai 44 de state.
Impunătorul hotel “Mount Washington” din Bretton Woods a găzduit, pe durata a
trei săptămâni, convorbirile şi lucrările ce aveau ca scop căutarea şi prezentarea
remediilor pentru combaterea dezordinii şi instabilităţii monetare cronice, soluţii de
înlăturare a barierelor vamale excesive şi a restricţiilor netarifare din calea
34 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE
comerţului internaţional şi alte probleme acute cu care se confruntau statele;

soluţionarea acestor probleme viza un nou stil de viaţă economică internaţională,
care să aibă la bază dezvoltarea schimburilor, a tranzacţiilor şi mişcarea capitalului
internaţional în context multilateral.
„Planul Keynes" (după numele autorului său - John Maynard Keynes, recunoscut
ca cel mai mare economist al lumii între cele două războaie mondiale) preconiza
înfiinţarea unei „Uniuni Internaţionale de Clearing", care să administreze un fel de
monedă internaţională cu valoare fixă în raport cu aurul, denumită „BANCOR",
emisă într-un volum corespunzător nevoilor comerţului internaţional şi din care
fiecare ţară trebuia să deţină automat o cotă necesară dezvoltării schimburilor sale
comerciale externe.
„Planul White" (după numele ministrului de finanţe al SUA - Harry B. White)
preconiza înfiinţarea unui „Fond Monetar Internaţional", constituit din aur şi monede
naţionale, care să fumizeze ţărilor membre, în schimbul monedei lor naţionale,
valuta străină necesară pentru realizarea tranzacţiilor comerciale externe şi pentru
stabilirea echilibrului balanţelor de plăţi. Poziţia americană a avut câştig de cauză,
Conferinţa adoptând în liniile sale principale „Planul White". Astfel, prin acordurile
încheiate Conferinţa monetară din iulie 1944 a prevăzut înfiinţarea a două instituţii:
Fondul Monetar Internaţional (F.M.I.) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie
şi Dezvoltare (BIRD). În conformitate cu acordurile de la Bretton - Woods, F.M.I.
urma să deţină rolul principal în cadrul noului sistem monetar internaţional. In
acelaşi timp, s-a făcut precizarea că o „ţară nu poate deveni membră a BIRD, atâta
timp cât nu este membră a F.M.I".
La 15 noiembrie 1947, F.M.I. a obţinut statutul de instituţie specializată a O.N.U.,
după ce Adunarea Generală a O.N.U. a aprobat acordul încheiat de ECOSOC cu
F.M.L, în conformitate cu Articolele 57 şi 63 din Carta Naţiunilor Unite. Ca
instituţie specializată a sa, O.N.U. coordonează acţiunile F.M.I. prin consultări şi
recomandări, însă nu poate interveni direct în activitatea acestuia. Statutul iniţial al
F.M.L, cuprins în acordurile de la Bretton - Woods, a fost modificat de două ori: în
1969, prin adăugarea prevederilor referitoare la Drepturile Speciale de Tragere
(primul amendament al statutul F.M.I.) şi în 1978, prin ratificarea Acordurilor de la
Kingston (Jamaica), care au adus statutului iniţial importante modificări de fond (al
doilea amendament). Numărul ţărilor membre ale F.M.I. a crescut rapid, de la 29 de
ţări în 1945 la 125 de' ţâri în 1973, la 151 de ţări în 1989 şi 181 de ţări membre în
1996 (octombrie). România este membră din 15 decembrie 1972 şi a beneficiat până
în prezent de un sprijin direct din partea Fondului în ceea ce priveşte problema
echilibrării balanţei de plăţi externe (mai ales după 1990). În cazul României, ca
dealtfel al tuturor ţărilor în tranziţie, Fondul Monetar Internaţional a avut un rol
complex şi multiplu: soluţie financiară de ultimă instanţă pentru rezolvarea crizelor
profunde, consultant activ în elaborarea măsurilor de politică macroeconomică dar şi

garant pe şi promotor pentru investitorii şi creditorii privaţi străini.
Potrivit Articolului 1 din statutul său, F.M.I. are următoarele obiective majore:
- să promoveze cooperarea monetară;
- să faciliteze expansiunea comerţului internaţional;
- să înlăture restricţiile valutare din calea comerţului internaţional şi a
fluxurilor financiare internaţionale;
- să acorde ţarilor membre credite pe termen scurt şi mijlociu, în vederea
reducerii dezechilibrelor temporare din balanţa de plăţi externe provocate
de cauze imprevizibile, fără ca aceste ţări să recurgă la măsuri care ar
putea impieta asupra prosperităţii naţionale şi internaţionale;
- să promoveze stabilitatea cursurilor valutare şi evitarea devalorizărilor
monetare ca mijloc de concurenţă internaţională;
- să scurteze durate şi să micşoreze dezechilibrul balanţelor de plăţi externe
ale ţărilor membre.
În funcţie de obiectivele sale şi de mijloacele de care dispune F.M.I. pentru
realizarea lor, se pot distinge următoarele segmente mai importante ale activităţii
sale:
a. acordarea de credite membrilor săi pe bază de garanţii (în monedă
naţională), astfel încât, pe de o parte, aceştia să fie sprijiniţi la nevoie în
eforturile proprii de echilibrare a balanţelor de plăţi, iar, pe de altă parte, să
contribuie la stabilirea unui sistem multilateral al decontări, care să
faciliteze tranzacţiile comerciale şi financiare internaţionale. în principiu,
ţara membră a F.M.I. care a primit un credit de la Fond este obligată să-1
folosească numai pentru echilibrarea balanţei sale de plăţi;
b. limitarea cât mai mult posibil a restricţiilor valutare care frânează
dezvoltarea comerţului internaţional. În acest sens, membrii F.M.I. simt
obligaţi să evite restricţiile valutare asupra plăţilor curente. în acelaşi timp,
F.M.I. are sarcina de a veghea şi interzice încheierea de acorduri valutare
discriminatorii între ţările membre;
c. menţinerea parităţii monedelor naţionale ale ţărilor membre şi urmărirea
stabilităţii cursului de schimb. Potrivit prevederilor statutare iniţiale ale
F.M.L, cursul de schimb al monedei unei ţâri membre putea să oscileze în
raport cu valutele celorlalţi membri în cadrul unei marje înguste, de ± 1%
faţă de paritatea oficială. Acest principiu însă nu se mai aplică după 15
august 1971, când s-a declanşat criza sistemului monetar internaţional
iniţiat la Bretton - Woods, cursurile de schimb ale monedelor fiind lăsate

să floteze liber.
F.M.I. are două categorii de membri: membri originari şi alţi membri. Membrii
originari sunt considerate acele ţări care au ratificat acordul de creare a F.M.I. până
la intrarea lui în vigoare (27 decembrie 1945). Alţi membri sunt socotite toate
celelalte ţări care au aderat la F.M.I. după intrare în vigoare a acordului. Această
delimitare a membrilor F.M.I. în membri originari şi alţi membri are, în principal,
caracter onorific, dar uneori se ţine cont de acest lucru m desfăşurarea activităţii
F.M.I. Conform statutului F.M.I, orice ţară membră se poate retrage oricând de la
Fond, pe baza unui aviz scris. Totodată, orice ţară membră poate să fie privată de
drepturile sale de a folosi resursele F.M.I, dacă nu-şi îndeplineşte obligaţiile asumate
prin semnarea acordului.
Pentru constituirea, la dispoziţia F.M.I., a unei rezerve de aur şi devize, potrivit
statutului iniţial, fiecare membru este obligat să subscrie o sumă (cotă), vărsată
integral la aderare, din care 25% se varsă în aur şi 75% în monedă naţională. Aurul
este depus la unul dintre cei patru „depozitari" acreditaţi: Banca (Sistemul) Federal
de Rezerve din New - York, Banca Angliei, Banca Franţei şi Banca Indiei, iar
moneda naţională este păstrată într-un cont special la Banca centrală sau o altă bancă
a ţării emitente, la dispoziţia F.M.I. Acest nivel de 75 % din cotă are o importanţă
deosebită în activitatea Fondului. El reprezintă “ poziţia neutră “ sau “ ideală “ a
unei ţări fata de Fond, în care ţara nu este nici creditoare nici debitoare a Fondului.
Ca urmare, Statutul FMI interzice ţărilor membre sa reducă prin răscumpărare
disponibilităţile Fondului în moneda naţională sub 75 % din cotă; totodată el
interzice ca la răscumpărare să se utilizeze o valută care ar determina majorarea
disponibilităţilor Fondului în aceasta valută la peste 75 % din cota statului membru.
In aceste condiţii, sumele în moneda naţională cu care disponibilităţile Fondului
depăşesc nivelul de 75 % din cotă, reflectă datoria ţării membre faţă de Fond, iar
sumele cu care disponibilităţile sunt inferioare acestui nivel reflectă datoria Fondului
faţă de ţara membră. Aceasta din urmă provine din creditele pe care FMI le-a acordat
în aceasta monedă la solicitarea ţărilor membre.
Mărimea cotei fiecărei ţări membre, exprimată în dolari, a fost stabilită iniţial în
funcţie de o formulă, bazată pe: mărimea P.I.B., mărimea rezervelor oficiale de aur
şi devize convertibile şi volumul comerţului exterior . Stabilirea cotelor ţărilor care
au aderat după 1963 s-a făcut după criterii mai elastice, prevalând comparaţia cu
cotele ţârilor membre care au aproximativ acelaşi nivel de dezvoltare. Prin
prevederile celui de-al doilea amendament al F.M.I. (1978), „tranşa-aur" s-a
transformat în „tranşa-rezervă" şi ea poate fi vărsată, la alegere, în: Drepturi Speciale
de Tragere (DST) sau valute acceptate de Fond.
Periodic, pentru a permite F.M.I. să facă faţă solicitărilor de credite din ce în ce mai
mari, se procedează la o majorare generală a cotelor de participare, anterior la 5 ani,
în prezent la 3 ani, care însă nu se face în mod uniform, ci diferenţiat de la ţară la
ţară. După ultima majorare a cotelor (1994), volumul total al acestora, exprimate în
D.S.T., a crescut de la 28,4 miliarde în 1970 la 59,6 miliarde în 1980, la 91,1
miliarde în 1990 şi la 144,9 miliarde în 1994. Ţările dezvoltate deţin împreună 88,4
miliarde DST, iar ţările în dezvoltare 56,5 miliarde DST. Cota de participare a unei
ţări care prezintă cerere de admitere la FMI este determinată după o formula cu
variabile financiar-economice, cum ar fi, PIB contul curent al balanţei de plăţi şi
mărimea rezervelor oficiale. Atunci când o ţară aderă la FMI experţii calculează cota
şi o compară cu mărimea cotelor pentru celelalte ţări de acelaşi nivel economic.
Serviciile FMI propun o cotă arte iniţială într-un document pe care îl supun
examinării unui comitet emanat din Consiliul de Administraţie. După ce ţara a
acceptat condiţiile de aderare la FMI şi cota-parte, Consiliul de Administraţie
examinează recomandările Comitetului şi după ce le-a aprobat, întocmeşte un proiect
de hotărâre de admitere către Consiliul Guvernatorilor. O data aprobata de către
Guvernator şi îndeplinite formalităţile aferente, ţara semnează Statutul şi devine
membră a FMI. Mărimea cotei de participare este hotărâtoare pentru poziţia unei ţări
în cadrul F.M.I: de ea depinde numărul voturilor de care dispune ţara respectivă,
precum şi capacitatea sa de împrumut de la Fond.
Cotele cele mai mari le au ţările dezvoltate, care deţin 3/4 din cotele de participare
şi, deci, din voturi. Statele Unite ale Americii, singure, deţin o cotă de participare de
aproximativ 20% din resursele totale ale F.M.I. (aproape jumătate din cota de
participare totală a ţârilor în dezvoltare), având astfel putere de veto asupra deciziilor
importante, luate în cadrul Fondului cu o majoritate de 4/5. Dreptul de a primi
credite în valută şi alocaţii de DST de la FMI este şi el proporţional cu cotele-părţi
vărsate Fondului.
Acest fapt creează diferenţieri accentuate în redistribuirea resurselor Fondului.
Diferenţierile se manifestă cel puţin sub două aspecte. Astfel, ţările cu o bună
situaţie economică şi financiară au şi posibilităţi mai mari de a apela la creditele FMI
şi, în plus, primesc cele mai mari alocaţii de DST, ceea ce constituie un paradox,
deoarece nevoi suplimentare de resurse manifestă ţările în curs de dezvoltare, ţări cu
situaţie financiară slabă, reflectată şi în mărimea cotei lor subscrise şi vărsate
Fondului. Deci după acest sistem de repartizare sunt dezavantajate ţările în curs de
dezvoltare, cărora le este limitat accesul la resursele Fondului. Reglementările de
conduită a ţărilor sunt impuse de către organele conducătoare ale FMI, de regulă prin
condiţionarea ce însoţeşte acordarea de credite. La nivelul anului 1994, după ultima
majorare generală, cota de participare la F.M.I. a S.U.A. se ridica la 26,5 miliarde
D.S.T. (cca 38,5 miliarde dolari), în timp ce, spre exemplu, cota României este de
754 milioane D.S.T. (cca 1,1 miliarde dolari).
In cadrul F.M.I. se aplică un sistem de vot ponderat cu cota de participare. Fiecărei

ţări membre îi sunt acordate 250 de voturi, la care se adaugă câte un vot suplimentar
pentru fiecare facţiune de 100 000 dolari din cota de participare a ţării respective;
astfel că participarea statelor membre la luarea deciziilor este proporţională cu
numărul total de voturi. Totuşi, pentru anumite hotărâri de importanţă deosebită
pentru ţările membre (de exemplu modificarea cotelor de participare) este necesară
unanimitatea. Organele de conducere ale F.M.I. sunt reprezentate de: Consiliul
Guvernatorilor, Consiliul de Administraţie şi Directorul General. Forul conducător al
F.M.I. este Consiliul Guvernatorilor, unde fiecare ţară membră este reprezentată de
un guvernator, care, în general, este preşedintele Băncii Centrale sau Ministrul de
Finanţe, şi un supleant, numiţi de ţara respectivă pe o perioadă de 5 ani. în atribuţiile
exclusive ale Consiliului Guvernatorilor intră: primirea de noi membri, retragerea
membrilor, modificarea statutului F.M.L, stabilirea şi revizuirea cotelor de
participare, încheierea de aranjamente de cooperare cu alte organizaţii internaţionale
ş.a. De regulă, în luna septembrie a fiecărui an, Consiliul Guvernatorilor se
întruneşte într-o sesiune ordinară, în cadrul căreia se examinează activitatea
Fondului în cursul anului financiar încheiat (1 aprilie - 31 martie) şi se stabilesc
liniile directoare ale activităţii viitoare.
Tragerile normale asupra F.M.I. se efectuează strict în funcţie de mărimea cotei de
participare a ţării membre care le efectuează, avantajând din start ţările dezvoltate,
cu cote mari la Fond. Termenul de răscumpărare a monedei naţionale (adică
termenul de rambursare) este stabilit în funcţie de posibilităţile de echilibrare a
balanţei de plăţi, dar, de regulă, nu depăşeşte 5 ani. Asupra „creditelor" astfel
acordate, F.M.I. percepe un comision bancar de 0,50%, aplicat o singură dată asupra
sumelor date de şi o dobândă ce variază între 1 şi 5% pe an, în funcţie de mărimea
creditului şi de perioada de folosire a acestuia.
Tragerile normale pot fi efectuate în două mari categorii: tranşele propriu-zise şi
facilităţile de finanţare. Primul mecanism, destinat finanţării deficitelor generale ale
balanţelor de plăţi, prevede 5 tranşe, fiecare de mărime egală cu 25% din cota de
participare a ţării solicitatoare. Tragerea în prima tranşă, denumită „tranşă rezervă"
(fost „tranşă-aur") se face automat, în momentul în care doreşte ţara membră. In
plus, faţă de această tranşă, există 4 „tranşe de credit", în care tragerile în cadrul lor
se pot face succesiv, după epuizarea disponibilităţilor din „tranşa rezervă" şi după
examinarea situaţiei concrete din ţara solicitatoare de către experţii F.M.I. în
acordarea tranşelor de credit, F.M.I. aplică principiul „condiţionalităţii": cu cât
sumele trase cumulativ de o ţară membră sunt mai mari comparativ cu cota sa, cu
atât F.M.I. va trebui să se asigure că politica dusă de statul respectiv este de natură să
echilibreze balanţa de plăti şi să ramburseze fondurile împrumutate. Prin
mecanismul tranşelor, o ţară poate obţine maxim 125% din cota sa de participare,
dar tranşele de credit superioare se obţin cu condiţionalitate sporită.
Mecanismul lărgit de credit - a fost instituit în 1974 - permiţând Fondului să

furnizeze statelor ajutoare echivalente cu un procent mai mare din cota lor parte şi
pentru o perioada mai lunga decât prin mecanismul tranşelor de credit. Durata
acordului lărgit este în mod normal de 3 ani ( în cazuri excepţionale ajunge la 4 ani ).
Obiectivul este ajutorarea statelor membre pentru a depăşi dificultăţile de origine
structurală ale balanţei de plăţi, care necesită în general o perioadă de ajustare mai
mare. Tragerile în mecanismele tranşelor se pot face fie sub forma cumpărării directe
şi imediate cu monedă naţională a sumei corespunzătoare, fie sub forma unor
aranjamente speciale, pe baza cărora ţara solicitatoare poate să obţină sumele
cuvenite, atunci când are nevoie, într-un interval stabilit de 1-3 ani (aranjamente sau
credite „stand - by"). în prezent, majoritatea creditelor acordate de F.M.I. se
efectuează în baza aranjamentelor „stand - by" încheiate de statele membre, acestea
prezentând şi avantajul că, pentru perioada convenită, condiţiile stabilirii tranşelor de
credit se stabilesc o singură dată.
Spre deosebire de mecanismul „tranşelor", tragerile în cadrul „facilităţilor de
finanţare" pot fi obţinute numai în anumite cazuri, bine specificate, de deficite ale
balanţelor de plăţi, în special de către ţările în dezvoltare, după cum urmează:
• Facilitatea de finanţare compensatorie, creată în 1963, permite ţărilor
membre care înregistrează scăderi bruşte şi importante ale încasărilor valutare
din exporturi (în special de materii prime semifabricate din acestea) şi, în
consecinţă, majorări ale deficitelor balanţelor de plăţi, să tragă asupra F.M.I.
până la 75% din cota de participare.
• Facilitatea de finanţare a situaţiilor neprevăzute constă în faptul că ţările
pot obţine în contul acestui mecanism 30 % din cota-parte pentru deficitul
încasărilor din export, 30 % pentru situaţii neprevăzute. In plus, se acorda ţării
o tranşă de credit facultativă de până la 20 % din cota-parte. In total, dreptul
de tragere în contul. este de 80 % din cota-parte. Atunci când situaţia balanţei
de plăţi este satisfăcătoare, accesul la credite nu poate fi mai mare de 65 % din
cota-parte.
• Facilitatea de finanţare a stocurilor tampon - este destinată ţărilor care au
dificultăţi ale balanţelor de plăţi cauzate de participarea lor la acorduri sau
aranjamente internaţionale privind formarea şi funcţionarea stocurilor de
materii prime. Tragerile în această facilitatea pot atinge 50% din cotă;
• Facilitatea petrolieră - a funcţionat temporar în anii 1974-1975 şi a fost
destinată să finanţeze ţările membre care au înregistrat deficite ale balanţelor
de plăţi ca urmare a majorării preţului ţiţeiului, consecinţă a primului „şoc"
petrolier (octombrie 1973);
• Facilitatea de finanţarea pe termen prelungit, este destinată ţărilor membre

care înregistrează deficite importante şi de structură ale balanţelor de plăţi.
Tragerile în cadrul acestei facilităţi pot atinge 140% din cota de participare,
iar rambursarea se face într-o perioadă de 4-8 ani. Pentru a beneficia de
această facilitate, ţara solicitatoare trebuie să dovedească şi să aplice im
program adecvat de măsuri de corectare a dezechilibrului;
• Facilitatea „ Witteveen" - a fost înfiinţată în 1980 (după numele di-
rectorului general al F.M.I. din acea perioadă) şi este destinată să acorde
asistenţă financiară suplimentară acelor ţări membre care înregistrează deficite
ale balanţelor de plăţi şi care au epuizat celelalte posibilităţi de tragere asupra
F.M.I.
• Facilitatea de ajustare structurală ( FAS ) şi facilitatea de ajustare
structurală extinsa ( FASE ). Aceste credite contribuie la modificarea
structurală a economiei. Sunt credite acordate pe o perioadă de 10 ani, din
care 5,5 ani este perioada de graţie, iar dobânda ce trebuie plătită de ţările
debitoare este de 0,5 % pe an. Eşalonarea plăţilor şi criteriilor de realizare
sunt compatibile cu cele ale acordului stand - by, chiar dacă vărsămintele pot
fi semestriale. Cuantumul total al unui credit F.A.S. este echivalent cu 50 %
din cota-parte a ţării, plătibilă în 3 anuităţi
• Facilitatea pentru Transformare Sistemică (F.T.S.) a fost o facilitate
înfiinţată special pentru a răspunde nevoilor ţărilor în tranziţie. A funcţionat
între aprilie 1993 şi decembrie 1995. A avut ca obiect asigurarea asistenţei
financiare ţărilor membre cu dificultăţi ale balanţei de plăţi datorate gravelor
perturbaţii ale sistemului lor tradiţional de comerţ şi de plăţi.
• Facilităţi concesionale sunt credite propriu-zise pe care F.M.I. le acordă
ţărilor membre foarte sărace. Sunt credite condiţionate şi sunt destinate numai
rezolvării unor dezechilibre ale balanţei de plăţi externe. Creditele se acordă în
condiţii de favoare. Pentru aceste credite se plătesc dobânzi, nu comisioane.
În scopul sporirii lichidităţii monetare internaţionale, cu prilejul sesiunii anuale a
Consiliului Guvernatorilor al F.M.I, din luna septembrie 1969, a fost hotărâtă crearea
de „drepturi speciale de tragere" asupra Fondului. Noul activ de rezervă creat în
cadrul F.M.I. sporeşte posibilităţile ţărilor membre de tragere asupra Fondului. El a
fost denumit „drepturi speciale de tragere" („Special Drawing Rights"), întrucât -
spre deosebire de drepturile de tragere obişnuite asupra F.M.I. - sumele care sunt
utilizate în cadrul noilor drepturi de tragere urmează să fie rambursate în proporţie
de 30%, restul de 70% fiind alocate cu titlul nerambursabil, iar folosirea D.S.T. se
face fără îndeplinirea formalităţilor şi condiţiilor care însoţesc drepturile obişnuite de
tragere.
Alocarea de DST însemnă deci transcrierea în „contul de drepturi speciale" al unui

stat membru al F.M.I, a unei sume proporţionale cu cota sa de participare la Fond.
D.S.T. constituie o linie automată de credit asupra F.M.I. şi dau posibilitatea ţărilor
membre la Fond cu balanţă de plăţi deficitară să obţină devize libere de la ţările
membre care au balanţe de plăţi excedentare, prin intermediul F.M.I, pentru
echilibrarea acesteia. Avantajele DST pentru participanţii la FMI sunt numeroase.
Astfel, achiziţionând D.S.T în locul dolarilor., ţările dezvoltate îşi reduc riscurile
legate de operarea pe pieţele valutare. Ţările în curs de dezvoltare pot oferi
creditorilor o garanţie, alocările de DST pentru împrumuturile bancare obţinând
astfel mai multe fonduri. Noile emisiuni de DST contribuie la ameliorarea imaginii
şi credibilităţii FMI.
Tranzacţiile şi operaţiile în D.S.T. (tragerile speciale) pot fi grupate în două
categorii:
• tranzacţii şi operaţii între deţinătorii de D.S.T.: tranzacţii de desemnare,
tranzacţii prin acord direct şi alte utilizări;
• tranzacţii şi operaţii între ţările membre şi Contul de Resurse Generale al
F.M.I.
Tranzacţiile de desemnare constituie mecanismul iniţial de utilizare al D.S.T. In
cadrul acestui mecanism, ţărilor membre li se asigură posibilitatea de a cumpăra
D.S.T în schimbul valutelor liber-convertibile numai dacă exista un dezechilibru al
balanţei de plăţi. F.M.I. este cel care decide dacă una dintre ţările membre va primi
D.S.T. şi va da în schimb, echivalentul în valută liber-convertibilă. Funcţionarea
acestui mecanism este asigurată de Directorii Executivi ai Fondului, care trimestrial
înlocuiesc lista ţărilor şi sumele pentru care fiecare dintre acestea ar putea fi
desemnate în următoarele trei luni.
Stabilirea sumelor de D.S.T. pe care fiecare ţară poate fi desemnata sa le primească,
contra valuta convertibilă, se face pe baza unor principii. Statutul F.M.I. stabileşte ca
un stat membru nu poate furniza moneda atunci când disponibilităţile sale de D.S.T.
ating triplul alocaţiilor sale cumulative nete. Tranzacţiile cu desemnare reprezintă
mecanismul principal de utilizare al D.S.T. de către ţările membre ale F.M.I. Totuşi,
din septembrie 1987 nu a avut loc nici o tranzacţie cu desemnare.
Tranzacţiile prin acord de credit sunt prevăzute în noul statut al F.M.I.. Acesta
prevede ca ţările membre şi ceilalţi deţinători acceptaţi prin acord direct, fără a mai
fi nevoie de intermedierea Fondului. Prin aceste tranzacţii ţările membre şi
deţinătorii acceptaţi pot sa schimbe D.S.T. contra oricărei monede pentru care
Fondul a stabilit un curs reprezentativ, printr-un acord mutual. Nu exista obligaţia de
a demonstra că există nevoi de balanţă şi nici de a cere aprobarea Fondului. Singura
obligaţie este de a informa Fondul despre efectuarea tranzacţiilor respective.
Alte utilizări ale D.S.T - urmărind ameliorarea caracteristicilor D.S.T ca unitate de

rezerva internaţională, F.M.I. a autorizat pe deţinătorii de D.S.T. să le utilizeze şi în
alte operaţii. Aceste utilizări suplimentare sunt efectuate tot pe baza de acord direct
între participanţi. In prezent există următoarele modalităţi de utilizări de acord:
• în acordurile de swap, în cadrul cărora o ţară poate transfera D.S.T. altei ţări
în schimbul echivalentului în altă monedă sau în alt activ monetar, altul decât
aurul;
• în operaţiile la termen, statele membre sau alţi deţinători pot cumpăra sau
vinde D.S.T. cu livrare la o data ulterioară, în schimbul unei monede sau a
altui activ monetar la un curs convenit mai înainte cu un alt deţinător;
• pentru efectuarea de împrumuturi în D.S.T., însoţite de dobânda şi scadenţa
convenită intre părţi; pentru reglementarea obligaţiilor financiare;
Oferind o mare varietate de facilităţi de finanţare, Fondul Monetar Internaţional
rămâne pilonul de bază al Sistemului Monetar Internaţional actual. Nu sunt puţine
cazurile în care însă recomandările sau politice "impuse" de F.M.I. ca o condiţie
prealabilă acordării fondurilor solicitate s-au dovedit a avea efecte contrare asupra
economiilor vizate, adâncind şi mai mult criza acestora. Există în ultima perioadă tot
mai multe voci care susţin reformarea acestei instituţii şi adaptarea ei la noile
condiţii din economia mondială. În spiritul acestei reforme se acţionează în prezent
pentru crearea unui „cod de bună conduită economică" agreat de toate cele 181 de
ţări membre care să includă o serie de angajamente din partea acestora în vederea
crearea unui mediu economic favorabil economiilor sectorului privat, reducerea
inflaţiei, pornind de la credibilitatea acceptată dificil în materie de politică monetară
restrictivă, încurajarea trecerii la convertibilitatea monedelor şi la libera circulaţie a
capitalurilor, adoptarea unei gestiuni sănătoase a sectorului public, respectându-se
legea şi lupta contra corupţiei sau întărirea supravegherii sistemului bancar, pentru a
controla şi elimina riscurile şi a lupta contra falsificării banilor.
1.2. Grupul Băncii Mondiale

Grupul Băncii Mondiale este format din trei instituţii: Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.I.R.D.), Corporaţia Financiară Internaţională (C.F.I.)
şi Agenţia Internaţională de Dezvoltare (I.D.A.). Banca Mondială, ca instituţie
internaţională, s-a remarcat printr-o activitate concretă pe planul reconstrucţiei şi
dezvoltării economice a tuturor ţărilor membre, iar mai apoi în exclusivitate, a ţărilor
în curs de dezvoltare; paradoxul polarizării activităţii Băncii Mondiale în jurul
procesului de dezvoltare a ţărilor din lumea a treia se explică prin faptul că aceste
ţări nu au fost reprezentate la Conferinţa de la Bretton Woods. Astfel, a crescut
numărul statelor care au considerat necesar să intre în rândul membrilor Băncii,
sporindu-i capitalul, consolidându-i forţa economică şi prestigiul mondial de

instituţie internaţională de ajutor financiar.
Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
Un stat poate deveni membru al B.I.R.D. când acceptă regulile de conduită în
materie de finanţe internaţionale, respectiv aderă, mai întâi, la Fondul Monetar
Internaţional. În articolul 2, secţiunea 1, punctul b din statut se prevede că orice stat
membru al Fondului poate adera la Bancă, lista rămânând deschisă. O altă condiţie
necesară pentru ca o ţară să devină membru al Băncii o reprezintă subscrierea unei
contribuţii la fondul statutar. Subscripţia fixată unei ţări doritoare de a deveni
membru al BIRD se negociază, nivelul ei depinzând de situaţia economică şi
financiară a ţării solicitante, care intră în corelaţie şi cu participarea la FMI. Formal,
calitatea de membru al BIRD conferă o egalitate deplină oricărui stat, faptul fiind
reflectat de numărul egal de voturi în Consiliul Guvernatorilor, câte 250 de fiecare
stat membru.
Capitalul autorizat al Băncii la înfiinţare a fost de 10 miliarde dolari (curs 1 iulie
1944), divizat în 100000 de acţiuni cu o valoare nominală de 100000 dolari fiecare.
Decizia de suplimentare a capitalului e condiţionată de un minim de ¾ din totalul
voturilor. Numărul părţilor subscrise a crescut treptat, ajungând în 1988 la 786 500
cu o valoare totală de aproximativ 98,88 mld dolari, în 1994 valoarea capitalului
ridicându-se la aproximativ 170 miliarde dolari, iar în 1997 la 182,426 miliarde
dolari (97% din capitalul autorizat de 188 miliarde dolari), în timpul anului fiscal
1997, subscripţiile la mărirea de capital din 1988 fiind închise. 27 de ţări au subscris
împreună în acest an 1,8 miliarde dolari. Subscripţiile totale la majorarea de capital
din 1988 au fost de 79,1 miliarde dolari. Până în prezent au fost consemnate trei mari
majorări de capital: în 1959 dublarea capitalului de la 10 miliarde la 20 miliarde
dolari; în 1979 mărirea cu 97,5% de la 41 la 81 miliarde dolari şi ultima în 1989, ca
urmare a acordului semnat în primăvara anului 1988. Principalii acţionari ai BIRD
sunt: SUA cu 162773 părţi ce reprezintă 17% din fondurile subscrise, Japonia cu
94020 părţi (9,8%), Germania (7,29%), Marea Britanie (6,99%), Franţa (4,76%),
Canada (2,78%), Italia (2,55%). România a aderat la Banca Mondiala în 1973, cu o
subscripţie de 162,1 milioane dolari (1621 părţi), aceasta reprezentând, în 1982,
0,41% din totalul fondurilor Băncii, respectiv 0,43% din voturi. În funcţie de
mărimea fondurilor subscrise, ţara noastră se plasează între primele cincizeci de
state membre ale BIRD.
Organul superior de conducere al B.I.R.D. îl reprezintă Adunarea anuală a
Consiliului Guvernatorilor, care reuneşte câte un guvernator (ministrul de finanţe) şi
câte un supleant (de obicei, conducătorul băncii centrale sau al altei bănci din ţara
respectivă) din fiecare ţară membră. Ei sunt numiţi pe o perioada de 5 ani, cu
posibilitatea de a fi realeşi. Supleantul are drept de vot doar în lipsa guvernatorului.
Consiliul se întruneşte odată pe an, când are loc şi o şedinţa comună cu Consiliul
Guvernatorilor FMI, analizând Raportul anual prezentat de administratori şi alte
probleme legate de desfăşurarea activităţii viitoare a Băncii Mondiale. Conform
statutului Băncii, guvernatorii deleagă conducerea activităţii Consiliul Directorilor
Executivi, obligat să conducă toate instituţiile membre ale Grupului Băncii
Mondiale, cu excepţia admiterii de noi membrii şi a condiţiilor de aderare a acestora,
a hotărârii de a proceda la majorări sau micşorări de capital, suspendării de membri,
angajării în colaborarea cu alte organizaţii internaţionale, suspendării operaţiunilor
Băncii sau a hotărârii de distribuire a venitului net realizat.
Consiliul Directorilor Executivi are 24 de membri, primii 5 acţionari numesc câte un
director executiv, iar ceilalţi 19 reprezintă fiecare câte un grup de ţări (în total 175 de
ţări, Banca având în prezent peste 180 de membri). Drepturile de vot sunt distribuite
proporţional cu capitalul investit, administratorii aleşi având un număr de voturi
rezultat din numărul părţilor subscrise. Consiliul este condus de un preşedinte ales pe
5 ani, care este şi şeful întregului personal. Consiliul Directorilor Executivi se
întruneşte de două ori pe săptămână, luând hotărâri în prezenţa unei majorităţi a
directorilor, cu cel puţin o jumătate din totalul voturilor. Membrii acestui consiliu
trebuie să apere interesele Băncii şi ale celor pe care îi reprezintă. În subordinea
Consiliului Administratorilor se găsesc mai multe comitete de specialitate
permanente sau constituite ad-hoc în vederea studierii unei anumite probleme a
Băncii (Comitetul mixt de control al gestiunii, Comitetul pentru politica de personal,
Comitetul pentru studierea costurilor şi eficacităţii practicilor bugetare, Comitetul
special pentru determinarea valorii capitalului Băncii, Comitetul mixt Bancă-FMI,
Comitetul special pentru studierea atribuirii echitabile a numărului de voturi etc.).
Potrivit statutului său, obiectivele BIRD sunt :
• să contribuie la reconstrucţia şi dezvoltarea statelor membre, stimulând
investiţiile de capital în scopuri productive, inclusiv refacerea economiilor
afectate de război, readaptarea aparatului de producţie la necesităţile din timp
de pace şi încurajarea dezvoltării mijloacelor şi resurselor productive în ţările
mai puţin dezvoltate;
• promovarea investiţiilor străine private prin garanţii sau participaţii la
împrumuturi şi alte investiţii efectuate de furnizorii de capitaluri private.
Atunci când nu sunt disponibile capitaluri private în condiţii rezonabile,
Banca completează, cu fonduri suplimentare, investiţia privată; mijloacele
financiare din capitalul său propriu, din cel atras sau din alte surse sunt
furnizate în condiţii favorabile şi pentru scopuri productive;
• promovarea dezvoltării echilibrate, pe termen lung, a comerţului
internaţional şi echilibrul balanţelor de plăţi, prin stimularea investiţiilor
destinate dezvoltării resurselor productive ale statelor membre, contribuind, în
acest mod, la creşterea productivităţii, ridicarea nivelului de trai şi ameliorarea

condiţiilor de muncă pe teritoriul statelor membre;
• să coordoneze împrumuturile acordate sau garantate de ea cu împrumuturile
internaţionale de altă provenienţă, vizând acordarea de prioritate celor mai
utile şi mai urgente proiecte, indiferent de dimensiunile lor;
• să-şi conducă operaţiunile în funcţie de efectele investiţiilor internaţionale
asupra condiţiilor economice din statele membre şi, în primii ani după război,
să faciliteze tranziţia de la economia de război la economia de pace.
Gradul de angajare a fondurilor Băncii este menţinut relativ constant, întrucât
valoarea împrumuturilor acordate este restricţionată de aşa-numitul “multiplicator
1:1” ($/$), criticat adesea de către statele sărace datorită efectului de limitare a
accesului lor la fondurile Băncii Mondiale. Regula adoptată de Bancă potrivit căreia
totalul împrumuturilor acordate nu poate depăşi întregul capital subscris, inclusiv
rezervele şi beneficiile, conferă acesteia siguranţă, reflectând o prudenţă extremă,
însă îi limitează mult posibilităţile de ajutor. Creditele acordate de BIRD vizează
guvernul ţării membre, organisme politice sau întreprinderi de stat din ţara
respectivă, precum şi organisme sau societăţi private, însă doar cu condiţia garantării
de către stat a împrumuturilor. De asemenea, Banca nu acordă împrumuturi pentru
obiective şi proiecte militare sau în scopuri ce vizează facilitarea exporturilor unei
anumite ţări industrializate.
Împrumuturile BIRD diferă de cele obţinute pe pieţele particulare, Banca dispunând
o analiză economică, premergător acordării împrumutului; această analiză
economică se realizează în contextul unor parametri de eficienţă şi solvabilitate
financiară a împrumutului, accesul la fonduri revenind doar ţărilor cu capacitate de
îndatorare, considerate solvabile. În termeni subiectivi, Banca consideră solvabilă
ţara a cărei politică şi performanţe economice inspiră încredere. Criteriul de
referinţă, în funcţie de care se admite la împrumut o ţară sau alta, este nivelul
dezvoltării, apreciat prin indicatorul economic “produsul naţional brut” (PNB) pe
cap de locuitor.
Când ţara solicitatoare atinge un anumit nivel de dezvoltare, îşi realizează
capacitatea de administrare şi obţine accesul la pieţele financiare care îi permit
renunţarea la sprijinul financiar al Băncii Mondiale, are loc aşa-numita operaţiune de
“reclasare”. Politica de reclasare are următoarele caracteristici:
- reprezintă un proces suplu şi echitabil, având în vedere condiţiile specifice
de dezvoltare a fiecărei ţări; reclasarea nu trebuie să intervină mai repede de 5
ani, de la data când ţara respectivă a atins limita stabilită pentru aceasta,
respectiv nivelul stabilit al PNB pe locuitor;
- după reclasare, sprijinul BIRD continuă sub formă de asistenţă tehnică

pentru lucrări sau pentru organizarea unor instituţii de management, studii de
politică economică sau acorduri pentru obţinerea de ajutor financiar de la alţi
creditori etc.;
- problema reclasării e supusă unei reexaminări anuale, alături de posibilele
dificultăţi ce ar putea surveni în urma aplicării sistemului de apreciere a
momentului operării reclasării, bazat pe nivelul PNB pe locuitor.
Agenţia Internaţională de Dezvoltare
I.D.A. (International Development Association), înfiinţată în 1960, este o agenţie
internaţională care acordă împrumuturi preferenţiale ţărilor membre mai puţin
dezvoltate din punct de vedere economic, capabile să realizeze proiecte productive
de mare prioritate, bine fundamentate din punct de vedere tehnic şi economic, ţări
care nu au mijloace să obţină împrumuturi în condiţii clasice, similare celor acordate
de către BIRD sau alte instituţii internaţionale de credit. Împrumuturile acordate de
IDA generează o povară financiară relativ suportabilă pentru ţările îndatorate,
întrucât prevăd un termen lung de rambursare, au un nivel redus al comisionului şi se
renunţă la perceperea oricăror dobânzi. Datorită acestui fapt, IDA acordă credite în
condiţii mai favorabile decât BIRD, fiind un organism ce preia sarcina de creditare
pe termen lung a statelor membre foarte sărace, alături de riscurile ce decurg din
situaţia precară a acestora. Spre deosebire de BIRD, fondurile IDA nu provin din
emisiuni de obligaţiuni, ci din contribuţia iniţială a statelor membre bogate, majorată
cu vărsăminte ulterioare. Resursele IDA se mai constituie şi din rambursarea
creditelor anterioare acordate de către ea, la care s-a adăugat, începând de la 1 iulie
1985, Fondul Special de Ajutor African (FSA), înfiinţat special în vederea finanţării
programelor de ajutor al ţărilor africane cel mai puţin dezvoltate.
Creditele pentru dezvoltare acordate de IDA sunt rambursabile în termen de 40 de
ani, pentru ţările mai puţin dezvoltate şi respectiv, în termen de 35 de ani, pentru
celelalte ţări beneficiare, conform clasificării O.N.U. În timp ce împrumuturile
BIRD se acordă în condiţii de piaţă, percepându-se dobânzi corespunzătoare
conjuncturii de pe pieţele financiare, creditele IDA sunt acordate în condiţii de
favoare şi cu un mare grad concesional sau procent de donaţie (subvenţie), ajungând
până la 80% ; mai mult decât atât, aceste credite nu sunt purtătoare de dobânzi, ci
doar de un comision de serviciu de 0,75% şi unul de angajare de 0,50%, ceea ce face
din IDA instituţia financiară internaţională cu cel mai ridicat grad de imobilizare a
fondurilor sale, care incumbă şi posibilele riscuri legate de necunoscut, de
insuficientă previziune, etc. Acest grad sporit de imobilizare a fondurilor IDA este
generat şi de acordarea unei perioade de graţie de 10 ani, urmată de o altă perioadă
de 10 ani, în care se rambursează câte 1% din datorie anual, în timp ce, în următorii
ani se vor rambursa câte 3% anual.
Membrii IDA se împart în două categorii: în prima categorie sunt cuprinse statele cu
economie dezvoltată, furnizori ai majorităţii fondurilor de ajutoare (peste 95% din
totalul fondurilor subscrise şi a resurselor suplimentare) şi subscriptori integrali ai
fondului african şi ai fondului special. În categoria secundă intră statele în curs de
dezvoltare, atât cele îndreptăţite la împrumuturile BIRD, cât şi cele cu acces la
creditele IDA. Statutul Asociaţiei, completat cu acorduri ulterioare, prevede ca
vărsămintele în moneda naţională nu pot fi utilizate de IDA pentru finanţarea
proiectelor localizate în afara teritoriului ţării membre a cărei monedă este în joc, cu
excepţia situaţiei când ţara respectivă şi-a dat acordul.
Partea cea mai reprezentativă a fondurilor utilizate de IDA pentru finanţarea
concesională provine din reconstituirile periodice ale resurselor, proces îndelungat şi
complicat, ce durează, de obicei, între 12-16 luni. Până în 1990 au avut loc nouă
reconstituiri, ultima reconstituire şi-a propus operarea pe trei direcţii în politica de
credite IDA şi anume: lupta împotriva sărăciei, susţinerea unei politici
macroeconomice şi sectoriale adecvate şi protecţia mediului înconjurător. Activitatea
desfăşurată de IDA în ultimele decenii justifică încrederea şi optimismul în viitorul
acestei instituţii de ajutor financiar interguvernamental, principala sursă multilaterală
de finanţare concesională pentru ţările membre cu venituri scăzute. Obiectivul
acestei filiale integrate a Băncii Mondiale este combaterea sărăciei, lucru constatat
prin analizarea structurii finanţărilor pe obiective, sectoare economico-sociale şi
regiuni ale Globului. IDA se remarcă prin sprijinul acordat agriculturii şi dezvoltării
rurale, menţinut la 1/3 din eforturile sale, având o rentabilitate superioară a
proiectelor finanţate, comparativ cu BIRD.
Corporaţia Financiară Internaţională
Întrucât BIRD, potrivit statutelor de organizare şi funcţionare, nu-şi poate angaja
fondurile în operaţiuni cu întreprinderile din sectorul privat al statelor membre, în
1956 s-a înfiinţat, pentru a acoperi această deficienţă, Corporaţia Financiară
Internaţională (International Finance Corporation). Primul articol al statutului său
precizează scopul IFC ca fiind acela de “ a stimula expansiunea economică,
încurajând dezvoltarea întreprinderilor particulare cu caracter productiv… în special
cele din regiunile mai puţin dezvoltate, completând astfel operaţiunile BIRD “.
Această filială a Băncii Mondiale are un vast spectru de activitate, contribuind la
identificarea şi propunerea proiectelor, realizarea de studii de preinvestiţii, de studii
tehnice şi ale pieţelor, găsirea de parteneri susceptibili, furnizarea de fonduri şi
asistenţă tehnică, participă la organizarea instituţiilor speciale de finanţare a
dezvoltării economice, încurajează intrarea capitalurilor în ţările care au nevoie de
ele, cedând investitorilor din ţările generatoare de capitaluri fracţiuni din investiţiile
sale, colaborează cu guvernele respective măsurile de luat în vederea creşterii
investiţiilor private, studiază raportul dintre rata de schimb, politicile tarifare, fiscale
şi practicile de contingentare, acordarea licenţelor, pe de o parte şi expansiunea

industrială pe de altă parte, dar întreţine şi întreprinde şi acţiuni de cooperare pentru
furnizarea de asistenţă tehnică.
Împrumuturile acordate de IFC sunt pe termen lung, iar dobânzile sunt fixate pe baza
condiţiilor existente pe pieţele monetare internaţionale pe termen lung, în strânsă
legătură cu volumul investiţiilor, tipul proiectului şi riscurile pe care le implică.
Împrumuturile respective pot fi utilizate în ţările membre sau în Elveţia, pentru
achiziţionări de echipamente, acoperirea operaţiunilor de schimb, cheltuieli locale,
fonduri de rulment sau pentru oricare alte operaţiuni comerciale legitime; având în
vedere toate acestea, Corporaţia funcţionează ca o bancă de investiţii, participând la
riscurile întreprinderilor în care s-a angajat.
În ceea ce priveşte originea fondurilor de finanţare a proiectelor care au beneficiat de
asistenţa corporaţiei, contribuţia cea mai mare o aduc ţările în curs de dezvoltare,
beneficiare ale acestor proiecte, urmate de IFC cu circa 21% din fonduri şi sursele
statelor dezvoltate, puţin peste 10%. În ochii ţărilor industrializate, finanţarea ţărilor
lumii a treia apare ca plină de riscuri, la care acestea subscriu rareori. De aceea, IFC
acceptă aceste riscuri, lansându-se în iniţiative pe care alţii nu le-ar putea concepe,
caută sisteme juridice pentru diminuarea riscurilor şi metode de stimulare a
fluxurilor de capital străin în sectorul privat al acestor ţări, plecând de la ideea că
principala cauză care se opune canalizării resurselor de investiţii neguvernamentale
este legată de frică: “frica riscurilor politice, expropriere, naţionalizare, schimbarea
reglementărilor o dată investiţia terminată, precum şi schimbări în reglementare ce
se aplică repatrierii beneficiilor”4. În acest sens, conducerea Grupului Băncii
Mondiale s-a preocupat de “găsirea mijloacelor de acţionare utile în vederea
atenuării, chiar suprimării anumitor obstacole ce opresc investiţiile străine”5.
Soluţia prefigurată în această direcţie de Grupul Băncii Mondiale, a constat în
înfiinţarea unui sistem multilateral de asigurare a investiţiilor, care să vizeze şi
programele naţionale existente şi ajungerea la un sistem global de asigurare pe scară
mondială şi care să –şi aducă contribuţia la stimularea investiţiilor străine directe în
ţările beneficiare .În acest scop, a fost creată, în 1985, Agenţia Multilaterală de
Garantare a Investiţiilor (AMGI),având ca obiectiv sprijinirea ţărilor în curs de
dezvoltare de a mobiliza investiţiile străine productive, întărirea înţelegerii şi
încrederii între ţările beneficiare şi investitorii străini, o informare mai bună asupra
posibilităţilor investiţionale. Agenţia şi-a propus atingerea acestui obiectiv prin
acoperirea a patru mari categorii de riscuri necomerciale:
- riscul transferurilor – ce rezultă din restricţiile create de guvernul ţării –
gazdă la primirea conversiunii şi la transferurile de devize;
- riscul pierderilor ce rezultă din măsuri legislative, administrative sau de
omisiune a guvernului de primire;
- denunţarea de către un guvern a unui contract care îl leagă pe investitor,

acesta neavând acces la instanţe competente;
- riscurile datorate conflictelor armate şi tulburărilor civile.
Încă de la înfiinţarea AMGI, IFC a stabilit contracte cu aceasta, lucrând în strânsă
colaborare, prin intermediul unui serviciu consultativ comun, a cărui funcţionare e
supravegheată de înalţi funcţionari ai ambelor instituţii.
Capacitatea de ajutorare dovedită de Corporaţie până în prezent nu se datorează doar
sporirii mijloacelor financiare proprii alocate sau a celor mobilizate şi dirijate spre
ţările în curs de dezvoltare, ci într-o mai mare măsură eficacităţii şi rentabilităţii cu
care au fost consumate în sectoarele economice prioritare, cu influenţe pozitive
asupra creşterii macroeconomice şi cu efecte benefice în combaterea sărăciei. IFC a
adoptat criteriul eficienţei economice, finalizate cu rentabilitatea generală, printr-o
tehnică şi o procedură de lucru bazate pe trei etape distincte. În prima etapă se
studiază bilanţul şi se face evaluarea întreprinderii, urmată de un studiu financiar
detaliat, după care se negociază ajutorul şi investiţia. Această procedură s-a dovedit
a fi corespunzătoare, întrucât analizele finale ale proiectelor au confirmat precizia
evaluărilor şi calculelor la promovarea investiţiilor, precum şi nivelul corespunzător
al rentabilităţii economice.
2.3. Banca Europeană de Investiţii
Odată cu Tratatul de la Roma, care a prevăzut obiectivul unei pieţe comune şi a
analizat impactul acesteia asupra dezvoltării regionale, s-a decis şi constituirea unei
instituţii de credit independente, Banca Europeană de Investiţii (EIB - European
Investment Bank), pentru partajarea costurilor reconstrucţiei între regiunile Europei,
prin acordarea de împrumuturi pe termen lung în vederea integrării europene. Astfel,
banca finanţează proiecte de investiţii de importanţă deosebită pentru dezvoltarea
Uniunii Europene.
Obiectivul BEI este acela de a asigura ca toate regiunile Europei să beneficieze de
posibilităţile oferite de piaţa comună. Decizia de a constitui nu un fond ci o bancă,
capabilă să selecţioneze proiecte şi să decidă asupra condiţiilor de credit şi astfel să
poarte responsabilitatea menţinerii bonităţii, a fost deosebit de semnificativă. A
însemnat că banca se va comporta cu răspundere în tranzacţiile ei de afaceri şi va
investi banii în proiecte de investiţii sănătoase şi rentabile. Dacă s-ar fi decis
înfiinţarea unei instituţii susţinute cu fonduri din taxele statelor membre, riscul unor
conflicte politice ar fi fost mult mai mare, fiecare ţară exercitând presiuni politice
pentru a câştiga beneficii maxime din facilităţile băncii.
Poziţia independentă a BEI în cadrul Uniunii Europene în raport cu instituţiile
comunitare, poate fi comparată cu poziţia similară a instituţiilor de la Bretton
Woods în raport cu Naţiunile Unite; în concluzie, statutul BEI e foarte asemănător
cu articolele Acordului Băncii Mondiale. Instituirea BEI nu a fost în întregime lipsită

de dispute, în măsura în care Banca Mondială funcţiona deja eficient în sfera de
activitate, care era avută în vedere şi pentru BEI. Cu toate acestea, consideraţiile
politice au prevalat: prin recâştigarea forţei economice, europenii voiau să se
distanţeze de ceea ce se considera o instituţie dominată de SUA. BEI trebuie privită
ca un compromis între italieni, care vizau un fond pentru ajutorarea sudului Italiei
(Mezzogiorno) în condiţii favorabile şi ministrul german al afacerilor economice,
lipsit de entuziasm, care nu a văzut nimic de câştigat, decât “o altă instituţie
controlată de la centru”...
BEI e o instituţie autonomă, la care participă toate statele membre ale UE,
funcţionând ca o bancă independentă juridic. Consiliul de Miniştri şi Parlamentul
European nu exercită vreun control direct asupra BEI. Oficial, ea trebuie să ceară
sfatul Comisiei cu privire la proiecte, însă aceasta nu a creat niciodată greutăţi.
Statutul ei face parte integrantă din Tratatul de la Roma, neputând fi amendat decât
cu aprobarea şi ratificarea statelor membre. Autoritatea supremă este Consiliul
Guvernatorilor, în care statele membre sunt reprezentate prin miniştrii de finanţe.
Consiliul, care se reuneşte o dată pe an, stabileşte liniile directoare ale politicii de
credit, decizând normal cu o majoritate de voturi, care trebuie să reprezinte cel puţin
45% din capitalul subscris, dar se cere unanimitate pentru decizii importante, cum ar
fi majorarea capitalului.
Preşedinţia se deţine prin rotaţie. Comitetul Director decide în privinţa alocării
împrumuturilor şi garanţiilor, strângerii de fonduri şi fixării ratei dobânzii. Este
format din oficiali cu ştate vechi de serviciu din ministerele de finanţe, ai afacerilor
economice, ai băncilor comerciale şi instituţiilor publice de credit şi un director
numit de Comisie. Ţările mari au câte trei directori, Spania are doi, iar celelalte ţări,
câte unul fiecare şi dispun de voturi egale.
Proiecte finanţate de BEI (2003) Beneficiar BEI Valoare
„Europpass LKW Maut” Austria 130 mil. euro 260 mil. euro
„Regional Development Northern Germany” Germania 400 mil. euro 800 mil. euro
„DEPFA Bank” Spania 100 mil. euro 300 mil. euro
„Infraestructura de Castilla la Mancha” Spania 250 mil. euro 500 mil. euro
Tabel 2.1.: Lista principalelor proiecte finanţate de BEI (2003)
BEI acordă împrumuturi în primul rând, pentru proiecte în statele membre ale UE şi
ţările asociate, dar în situaţii excepţionale pot fi finanţate proiecte şi în alte ţări; însă,
cu toate acestea, aproximativ 95% din împrumuturi merg spre ţările UE.
Sarcina BEI este de a-şi aduce contribuţia, prin recurgerea la pieţele de capital şi
folosirea propriilor resurse, la dezvoltarea echilibrată şi continuă a pieţei comune în
interesul Comunităţii. Astfel, banca funcţionează pe bază de nonprofit şi acordă
împrumuturi şi garanţii care facilitează finanţarea următoarelor proiecte în toate

sectoarele economice:
- proiecte pentru dezvoltarea regiunilor mai sărace;
- proiecte pentru modernizarea sau reprofilarea unor obiective sau pentru
dezvoltarea unor activităţi noi, cerute de instaurarea progresivă a pieţei
comune, în care aceste proiecte sunt de o astfel de amploare sau natură, încât
nu pot fi finanţate integral cu ajutorul diferitelor mijloace la dispoziţie în
fiecare stat membru în parte;
- proiecte de interes comun pentru mai multe state membre, care sunt de o
asemenea amploare sau natură, încât nu pot fi finanţate în întregime cu
mijloace disponibile în fiecare stat membru în parte.
Ţara 1997 - 2002 (în EURO)
Austria 3,489,024,550
Belgia 2,430,215,584
Germania 29,103,149,340
Danemarca 4,825,716,127
Spania 21,301,743,153
Finlanda 3,011,255,007
Franţa 18,459,364,411
Marea Britanie 15,174,729,802
Grecia 6,606,827,534
Irlanda 1,646,858,308
Italia 25,450,720,996
Luxemburg 489,322,960
Olanda 2,294,699,281
Portugalia 8,515,015,810
Suedia 3,490,452,674
Tabel 2.2.: Finanţarea BEI a ţărilor membre UE

Pentru BEI nu are nici o importanţă dacă proiectele sunt propuse aprobării de către
companii particulare sau instituţii (cvasi) guvernamentale. Proiectele din cadrul U.E
trebuie să îndeplinească una din următoarele condiţii:
- trebuie să contribuie la dezvoltarea regiunilor mai puţin dezvoltate;
- să faciliteze modernizarea întreprinderilor;
- să fie de interes comun pentru două sau mai multe ţări membre.
Împrumuturile băncii pot acoperii doar o parte din costurile totale ale proiectului:
maxim 50%, dar, practica a demonstrat că banca nu a depăşit, în medie, 25% pentru
cofinanţare. Ca urmare, banca este în esenţă, o sursă financiară suplimentară şi

cooperează intens cu alte instituţii financiare publice (BERD) şi private.
În principiu, împrumutul este furnizat în rate şi valute la dispoziţia băncii, la
momentul respectiv, rambursarea făcându-se în aceleaşi valute. Rata dobânzii este
fixată pe baza condiţiilor în care banca poate obţine fonduri pe pieţele de capital.
Prin statut, băncii nu îi este permis să acorde subvenţii la dobândă; subvenţiile la
dobânzi, la împrumuturile condiţionate acordate ţărilor în curs de dezvoltare din
Africa – Caraibe – Pacific asociate la U.E prin Convenţiile de la Lome (Togo), sunt
plătite din Fondul European de Dezvoltare. Durata împrumutului este condiţionată
de perioada de devalorizare (depreciere) a proiectului, adesea cu o perioadă fără
amortizare şi este în general de la 10 la 15 ani.
BENEFICIARI AI FINANŢĂRII BEI (2003) %
UE 84,63%
AELS 0,53%
Ţări candidate 8,10%
Ţări mediteraneene 3,41%
Africa, Caraibe şi Pacific 1,24%
Africa de Sud 0,36%
Ţări balcanice 0,61%
Asia, America Centrală şi de Sud 1,11%
Tabel 2.3.: Ponderea beneficiarilor finanţării prin BEI
În afară de furnizarea de fonduri din propriile resurse, BEI administrează, de
asemenea, împrumuturi pentru statele membre, pentru Comunitate sau pentru
EURATOM.
BEI este implicată în cofinanţarea a peste 4% din investiţiile globale de capital din
Europa, totuşi, în unele regiuni ale U.E, mai puţin dezvoltate, ponderea BEI poate
ajunge până la 12%. Aceasta include, de asemenea, activitate mai intensă în Europa
Centrală şi de Est, parţial cofinanţată de BERD, în care BEI este coacţionar printr-un
aranjament unic. BEI finanţează proiecte de infrastructură, finanţează activitatea de
energie nucleară, evidenţiindu-se în punerea unor standarde stringente de securitate.
În ceea ce priveşte mediul înconjurător, banca s-a implicat cu uzine de tratare a
reziduurilor şi proiecte de operare mai curată a rafinăriilor. În ceea ce priveşte
structura financiară, toate statele membre ale UE participă la BEI cu un capital
proporţional cu puterea lor. În 1991, capitalul s-a dublat la 56,6 miliarde ECU, din
care nu a trebuit plătit, de fapt, decât 7,5%. A fost ridicat apoi la 62 miliarde ECU
prin aderarea Austriei, Suediei şi Finlandei la UE. Restul de capital subscris are rol
de capital de garanţie. Cea mai mare parte a resurselor necesare sunt împrumutate de
pe pieţele de capital naţionale şi internaţionale.
Împrumuturile pe care le acorda banca pot depăşi capitalul subscris cu maxim 250%,
limita creditului fiind de 155 miliarde EURO. În această privinţă, BEI se deosebeşte
de Banca Mondială şi celelalte bănci regionale de dezvoltare, care, fiecare, are un
raport de manevră maxim de 1:1 (raportul dintre împrumuturile acordate şi capital).
Motivul acestei posibilităţi financiare mai largi rezidă în faptul că proiectele
finanţate de către bancă sunt amplasate in principal, în ţările industrializate, în timp
ce capitalul de garanţie este, de asemenea, deţinut exclusiv de aceste ţări puternice
financiar. Cu toate acestea, creşterea privatizării in Europa implică faptul că
guvernele sunt acum mai puţin pregătite decât în trecut, să garanteze împrumuturi
ale BEI, doar 50% din împrumuturi sunt susţinute acum de garanţii guvernamentale,
faţă de 80-90% la începutul anilor ’80. De asemenea, BEI se deosebeşte de celelalte
bănci regionale de dezvoltare în ceea ce priveşte rapiditatea cu care sunt executate
proiectele odată ce au fost începute. Perioada dintre angajarea împrumutului şi
achitarea fondurilor este, de regulă, scurtă pentru ţările în curs de dezvoltare
contractante a unor astfel de împrumuturi. În Europa, BEI funcţionează ca un
important mijloc de canalizare a capitalului furnizat de ţările cu surplus în balanţa de
plăţi ţărilor cu resurse de capital deficitare.
2.4. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
Tranziţia de la sistemul centralizat la cel de piaţă a devenit un eveniment de
importanţă majoră atât pe plan politic, cât şi economic, al ultimului deceniu al
secolului al XX-lea, cuprinzând peste 1/3
"I am sure you will all agree that the most important
event for Europe, perhaps for the world, since the
din populaţia Globului, respectiv ţările
Second World War is what is happening în eastern din Europa Centrală şi de Est, noile state
Europe … What can Europe do? So much more! Why independente din fosta URSS, precum şi
not set up a bank for Europe."
François Mitterrand, în Parlamentul European,, 25 China, Mongolia şi Vietnam. Într-un
Octombrie 1989 interval de timp foarte scurt (de doar 1
an) şi într-un curent de integrare
europeană, a apărut şi prima instituţie financiară internaţională consacrată tranziţiei,
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), orientată pe linia
sprijinirii doar a ţărilor din Europa Centrală şi de Est, care aveau tangenţe
geografice, afinităţi culturale şi multe elemente istorice comune cu celelalte ţări
europene. România a aderat de la început la această instituţie, devenind şi membru
fondator, în scopul obţinerii de ajutor financiar pe linia înscrierii în rândul statelor
dezvoltate cu economie de piaţă din Europa.
BERD a fost înfiinţată din necesitatea finanţării ţărilor în tranziţie de la sistemul
centralizat la cel de piaţă. Banca a fost concepută ca o instituţie financiară regională,
bună cunoscătoare a particularităţilor tranziţiei, care să elaboreze politici adecvate şi
să opereze în zonă după procedee specifice. în aceste condiţii, la 29 mai 1990 s-a
semnat la Paris acordul de înfiinţare a BERD, la care au aderat 62 de membri (60 de
ţări şi două instituţii internaţionale: Comisia Comunităţii Europene şi Banca
Europeană de Investiţii ) din patru continente1. La 16 aprilie 1991 BERD lua fiinţă la
Londra, ca instituţie specializată în finanţarea ţărilor din Europa Centrală şi de Est pe
linia tranziţiei la economia de piaţă. BERD este în prezent cel mai mare investitor
direct cu finanţare proprie având acţionari din 58 de ţări şi două Instituţii
Interguvernamentale (Comunitatea Europeană şi Banca Europeană de Investiţii).
Capitalul total al băncii în prezent este de 20 miliarde de dolari din care 5 miliarde
subscris de acţionarii săi şi 15 miliarde în titluri de participare.
Creată pentru a ajuta ţările în tranziţie să parcurgă mai uşor calea către o economie
funcţională de piaţă, BERD promovează prin acţiunile sale:
• reformele structurale şi funcţionale;
• concurenţa, privatizarea şi asocierea în afaceri;
• realizarea unui sistem financiar puternic;
• crearea unui cadru legislativ coerent;
• dezvoltarea infrastructurii care să susţină dezvoltarea sectorului privat;
• co-finanţarea şi atragerea investiţiilor străine directe;
• mobilizarea resurselor de capital locale;
• crearea unui cadru instituţional cară să asigure o guvernare eficientă
(inclusiv asumarea cu seriozitate a problemelor de mediu).
Mandatul BERD menţionează că ea va lucra numai în ţările în care sunt respectate
principiile democratice. În mod specific, BERD promovează dezvoltarea sectorului
privat prin investiţii în proiecte alese cu foarte mare atenţie, care vor atrage investiţii
străine şi autohtone, participând şi la împărţirea riscului, faţă de celelalte instituţii
financiare care nu o fac. Având ratingul de AAA 2, BERD se refinanţează de pe piaţa
internaţională de capital cu cele mai avantajoase dobânzi. BERD are sediul central la
Londra şi are filiale în 32 de ţări cu un număr total de 250 angajaţi. BERD oferă o
gama larga de instrumente de finanţare, având o abordare flexibila în structurarea
finanţării produselor sale. Implicarea standard a BERD este de minimum 5 milioane
Euro dar nu mai mult de 22 milioane Euro pentru o ţară / perioadă. BERD, în
principiu, nu finanţează direct, proiecte destinate întreprinderilor mici şi mijlocii,
chiar dacă are pregătite instrumentele necesare.
1
Printre cei mari acţionari ai băncii se numără: SUA, Japonia, Marea Britanie, Franţa, BEI şi Comisia Europeană.
România a devenit acţionar al băncii în mai 1990, subscripţia sa la capitalul BERD fiind modică în comparaţie cu
ceilalţi membrii.
2
AAA de la Standard & Poor’s şi Aaa de la Moody’s.
BERD a fost proiectată ca o bancă de dezvoltare şi comercială, care să asigure

resursele pe termen mediu şi lung pentru economiile în tranziţie. Îmbinarea acestor
tipuri de activităţi reprezintă o noutate în materie bancară, atenţia urmând să se
concentreze pe nevoile ţărilor beneficiare, renunţându-se la specializarea clasică pe
cele două domenii distincte. Concepţia mai prevedea ca BERD, care e o instituţie
publică formată prin contribuţii ale guvernelor să se orienteze aproape în
exclusivitate către sectorul particular, sectorul de stat fiind în mod limitat şi temporar
finanţat, doar în măsura în care creează condiţii pentru dezvoltarea sectorului privat.
Banca trebuie să fie sursa principală de finanţare a acestor ţări, până când acestea vor
pătrunde pe piaţa financiară, la început cu sprijin BERD, ulterior, pe măsura
progreselor realizate, urmând să opereze independent. Acest proces se estimează a fi
mai lung, întrucât pătrunderea pe piaţă se face progresiv, accesul fiind mai uşor
pentru finanţarea pe termen scurt şi mai dificil pentru finanţarea pe termen lung.
Resursele BERD din care aceasta acordă asistenţă financiară se compun din:
capitalul social al băncii (20 miliarde de dolari asigură acestei instituţii o
forţă financiară importantă);
 fonduri împrumutate de BERD de la alte bănci sau instituţii financiare
sau atrase prin emisiuni de obligaţiuni pe pieţele financiare
internaţionale;
 fonduri rambursate ca urmare a rambursării creditelor acordate,
răscumpărării obligaţiunilor sau a acţiunilor la care BERD a subscris;
 venituri din creditele acordate sau subscrierile pentru acţiuni sau
obligaţiuni emise de companiile din ţările în tranziţie (dobânzi,
dividende, cupoane);
 venituri din alte surse.
Deşi de finanţarea BERD beneficiază numai ţările în tranziţie din centrul şi estul
Europei, precum şi cele din Comunitatea Statelor Independente, la capitalul băncii
participă ţări de pe cinci continente în proporţii diferite. Forţa acestei bănci constă în
cunoaşterea foarte bine a regiunii în care acţionează. În calitate de cel mai mare
investitor străin direct în sectorul privat (investiţiile în sectorul privat au depăşit cu
mult pragul fixat de 40 % ajungând undeva în jurul a 68 % din totalul plasamentelor
realizate de această bancă) este conştientă de problemele şi de potenţialul fiecărei
ţări finanţate oferindu-le o mare varietate de instrumente (cu rată fixă sau variabilă,
cu participare egală, datorii convertibile, cotă preferenţială, scadenţe diferite).
Principalele direcţii de acţiune pentru care a fost creată această instituţie financiară
internaţională sunt:
- intrarea pe pieţele de capital din ţările beneficiare, prin înfiinţarea unei

varietăţi de fonduri de investiţii, care să sprijine procesul post privatizare şi
să contribuie la dezvoltarea tranzacţiilor de valori mobiliare:
- finanţarea infrastructurii ca o condiţie pentru dezvoltarea economică şi în
special a telecomunicaţiilor, transporturilor, alimentărilor cu apă, altor
servicii municipale, etc., care să sprijine apariţia şi extinderea sectorului
privat;
- finanţarea cu prioritate, a proiectelor regionale de infrastructură (autostrăzi,
căi ferate, poduri), la care participă mai multe ţări şi care creează
posibilităţi pentru extinderea şi consolidarea relaţiilor între ţări, dezvoltarea
unor zone geografice inter-ţări, care au anumite afinităţi etnice, culturale,
etc., precum şi pentru integrarea europeană;
- finanţarea proiectelor din sectorul privat, fără garanţia statului, pe baza
condiţiilor de piaţă, concentrându-se asupra analizei de eficienţă
economică şi de marketing, bonităţii investitorilor, precum şi asupra
introducerii mecanismelor de piaţă pentru finanţare şi creditare;
- protejarea mediului înconjurător, condiţie esenţială a finanţării, ridicată la
rang de principiu obligatoriu şi nu facultativ, ca în cazul altor instituţii
financiare sau bănci comerciale;
- acordarea de asistenţă tehnică gratuită (studii de piaţă, de mediu,
organizare de licitaţii, supravegherea tehnică a investiţiilor, asistenţă de
specialitate pentru băncile comerciale care finanţează proiecte din resurse
BERD, etc.) pentru proiecte de valori mai mari sau pentru cele de protejare
şi conservare a mediului.
BERD e o bancă multilaterală de dezvoltare, care se deosebeşte de celelalte instituţii
similare şi din punct de vedere al acţionariatului, capitalului, organizării şi
conducerii. BERD e constituită sub forma unei societăţi pe acţiuni, cu un număr de
60 de acţionari, din care 58 de ţări şi cele două instituţii internaţionale. Acordul de
înfiinţare grupează acţionarii fondatori şi proporţia de participare la capital, după
cum urmează (situaţia iniţială): U.E (51%), ţări membre (45%), instituţii U.E. şi
BEI (6%), alte ţări europene (11,37%), ţări beneficiare (13,45%), ţări ne-europene
(24,16%). BERD s-a înfiinţat cu un capital subscris de 10 miliarde ECU, din care 3
miliarde ECU capital vărsat (30%), iar în 1997 capitalul s-a majorat la 20 miliarde
ECU, din care 5,25 miliarde ECU capital vărsat3. Trebuie remarcat faptul că cele
şapte ţări puternic industrializate deţin mai mult de jumătate din capitalul social al
băncii (56.4 %) şi mai mult de jumătate din voturi (57.5 %).
3
În prezent Euro.
Majoritatea deciziilor se iau de către Consiliul Directorilor Executivi, organul

suprem al BERD fiind Consiliul Guvernatorilor. Acesta se întruneşte o dată pe dată
pe an, cu ocazia adunării generale, pentru aprobarea bilanţului pe anul expirat,
bugetul pe anul curent şi stabilirea direcţiilor de activitate ale băncii. Activitatea
BERD este guvernată de trei principii. Importanţa lor a fost puternic demonstrată de
experienţa sa de mai bine de 10 ani în susţinerea financiară a procesului de tranziţie
est – european. Principiile de funcţionare sunt: operaţiuni de finanţare eficace,
„adiţionalitatea” şi impactul tranziţiei.
Orientarea către dezvoltarea unei pieţe eficace nu poate fi promovată de investiţii
care nu sunt eficace din punct de vedere comercial. Lucrând în colaborare cu
guvernele, BERD poate pune în valoare asistenţa tehnică de care dispune pentru
promovarea dezvoltării practicii şi a experienţei în derularea de afaceri eficiente.
„Adiţionalitatea” se referă înseamnă că participarea BERD încurajează sectorul
privat şi investiţiile locale (studiile demonstrează că la fiecare euro investit de BERD
acesta a mai atras încă doi euro din surse externe sau locale). Pentru BERD impactul
tranziţiei este mai mult decât un principiu după care se ghidează această instituţie
financiar – bancară, este scopul său de bază. Prin mandatul său, banca promovează
procesul de tranziţie, cu proiecte de investiţie menite să faciliteze dezvoltarea
sectorului privat.
Obiectivul pe termen lung al BERD vizează:
• promovarea, prin intermediul investitorilor privaţi şi al interesaţi, stabilirea,
ameliorarea şi dezvoltarea activităţilor sectorului productiv, concurenţial şi
privat, cu deosebire a întreprinderilor mici şi mijlocii;
• mobilizarea capitalurilor autohtone şi străine precum şi a unor echipe
manageriale cu experienţă;
• să favorizeze investiţiile productive, inclusiv în sectorul serviciilor şi în cel
financiar, precum şi în infrastructură, când acest lucru este necesar pentru
susţinerea iniţiativei private şi a spiritului întreprinzător, susţinându-se
astfel crearea unui mediu concurenţial, creşterea productivităţii, a nivelului
de trai şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;
• să acorde asistenţă tehnică la elaborarea, finanţarea şi executarea proiectelor;
• să stimuleze şi să încurajeze dezvoltarea pieţelor de capital;
• să sprijine proiectele fiabile sub aspect economic, care prezintă interes
pentru mai multe ţări membre beneficiare;
• să promoveze, în cadrul ansamblului activităţilor sale, o dezvoltare
sănătoasă şi durabilă din punct de vedere al mediului.
De finanţarea BERD au beneficiat toate ţările în tranziţie, valoarea totală a finanţării

fiind în ultimul an de 13,745 miliarde de euro. În ultima perioadă banca a fost
criticată pentru că îşi menţine încă puternică implicarea în unele ţări în tranziţie care
au atins un anumit nivel de dezvoltare. Reacţia băncii a fost într-o gradare a
operaţiunilor sale, determinată în parte de modul de funcţionare a mecanismelor
pieţei, banca urmând să se retragă în momentul în care impactul intervenţiei sale
asupra procesului de tranziţie nu va mai fi evident.
Ţara Nr. acorduri % în total Ţara Nr. acorduri % în total
Fed. Rusă 85 19,81 Kazahstan 11 3,69
România 46 10,59 Slovacia 22 3,50
Polonia 76 10,17 Slovenia 20 2,39
Ungaria 54 8,05 Bulgaria 24 2,36
Ucraina 29 6,05 Estonia 33 2,29
Cehia 27 4,67 Azerbaidjan 10 1,85
Croaţia 25 4,11 Letonia 19 1,83
Uzbekistan 14 3,78 Lituania 17 1,81
Tabel 2.4.: Cei mai importanţi beneficiari de finanţări BERD (2003)
Pentru evaluarea progreselor înregistrate în tranziţie, atât pentru nevoi de analiză, cât
şi pentru politicile de finanţare, BERD a elaborat un sistem de indicatori proprii, care
vizează principalele fenomene ale tranziţiei din zonele: întreprinderile, piaţa,
sectorul bancar şi juridic, cu un punctaj de la 1 la 4 pentru fiecare indicator, după
cum urmează:
- ponderea sectorului particular în PIB;
- privatizarea pe scară mare;
- privatizarea pe scară mică;
- liberalizarea preţurilor;
- liberalizarea comerţului şi schimbului valutar;
- politica concurenţei;
- reforma bancară şi liberalizarea dobânzii;
- dezvoltarea pieţei de capital şi a instituţiilor financiare nebancare.
Pe baza evaluării acestor indicatori, ţările ce primesc asistenţă financiară BERD au
fost departajate în trei grupuri : avansate, intermediare (este şi cazul României) şi în
faza timpurie a reformei. Instrumentele de finanţare ale BERD sunt structurate pe
următoarele categorii:
A. Împrumuturi:
BERD acordă împrumuturi care sunt realizate astfel încât să corespundă

cerinţelor particulare ale fiecărui proiect. Riscul de credit poate fi preluat fie în
totalitate de BERD sau parţial („syndicated insurance”) pe piaţă. Garantarea
împrumutului poate făcută de către beneficiar, prin activele ce le deţine şi / sau
convertirea valorii împrumutului în acţiuni ale proiectului finanţat.
Moneda folosită poate fi USD sau EURO. BERD a început să acorde
împrumuturi şi în unele monede locale. În cazul unui împrumut acordat
întreprinderilor comerciale private, BERD în mod normal nu cere garanţii din
partea guvernului respective. Condiţia de bază pentru obţinerea unui credit
este capitalul lichid necesar precum şi capacitatea de rambursare în condiţiile
convenite.
B. Acţiuni
Finanţarea prin acţiuni se poate face printr-o varietate de forme, inclusiv
subscrierea la acţiuni ordinare sau preferenţiale. Când BERD preia ia un stoc
de acţiuni, ea se aşteaptă la o rambursare corespunzătoare a împrumutului.
BERD de asemenea, poate subscrie la acţiunile unei firme private ori publice.
BERD va considera finanţarea transferului acţiunilor întreprinderilor existente
numai în cazul privatizării unde un astfel de transfer va conduce definitiv la
creşterea eficientei.
C. Garanţii
BERD poate sprijini împrumutătorii pentru a avea acces la finanţare prin
oferirea de garanţii, folosind o gama larga de modalităţi, cum ar fi de exemplu
creşterea gamei garanţiilor de la “pentru toate riscurile” la “riscul parţial
specific garanţiei”, dar în toate cazurile, expunerea maxima trebuie cunoscuta
şi măsurabilă, iar riscul de credit trebuie acceptat.
D. Finanţarea prin intermediari;
• Sprijinirea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii(IMM).
Finanţarea IMM-lor este posibila prin intermediarii menţionaţi de către BERD.
Dezvoltarea sectorului micilor întreprinzători este unul dintre obiectivele
centrale ale BERD, în condiţiile în care această categorie de operatori au acces
mai restrâns la resursele financiare externe.
• Linii de credit.
BERD oferă finanţări directe pe termen mediu şi lung, de la finanţatorii
intermediari selectaţi. Uneori, BERD poate oferi aceleaşi linii de credit, şi
guvernelor care vor finanţa sectorul privat de IMM, prin intermediul băncilor
comerciale şi de investiţii.
• Facilităţi de co-finanţare.
BERD co-finanţează proiecte cu bănci locale şi internaţionale. În aceste
cazuri, pregătirea şi evaluarea sunt delegate băncilor co-finanţatoare, dar
politica de finanţare BERD va trebui luată în considerare în fiecare caz în
parte.
• Participarea la acţiuni a fondului de investiţii.
BERD participa la fonduri de investiţii, către întreprinderile private care
doresc sa-si dezvolte activitatea. Aceste fonduri sunt destinate unor regiuni,
ţări, sau industrii specifice şi vor fi coordonate de către profesionişti
aparţinând unor societăţi specializate.
• Facilităţi comerciale.
BERD are o gama larga de produse care sa faciliteze comerţul intra-regional
sau internaţional al ţărilor unde operează. BERD emite garanţii ( la un rating
AAA) în favoarea băncilor internaţionale în vederea acordării de facilităţi de
creditare, asumându-si riscul.
• Participarea la acţiuni în bănci.
In vederea sprijinirii şi dezvoltării sectorului de servicii de creditare, BERD
face investiţii sub forma de acţiuni în băncile private sau în curs de privatizare.
Investiţiile de capital, în cadrul BERD sunt prezente sub două forme: investiţii
directe şi fonduri de investiţii. Investiţiile directe de capital (acţiuni) vizează, în
special, întreprinderile de mărime medie, care trebuie să fie unităţi economice
rentabile şi constau în majorarea capitalului social prin emisiuni de acţiuni noi, care
sunt cumpărate de către BERD. Condiţiile generale ale băncii pentru investiţiile
directe de capital ar putea fi rezumate astfel: investiţii de până la 35 din capitalul
social al întreprinderii, rata financiară şi cea economică de rentabilitate de minimum
15, orizont de ieşire din investiţie de circa 5-8 ani, beneficiari numai din sectorul
particular sau în curs de privatizare.
Participarea BERD la fondurile de investiţii are la bază de asemenea o serie de
criterii asemănătoare: conducere experimentată, bazată pe investiţii finalizate cu
succes pe pieţe similare şi remunerată în funcţie de performanţele fondului, partener
local experimentat, cu acces pe piaţa locală, capacitatea şi dorinţa de a acorda sprijin
întreprinderilor cliente (asistenţă şi supraveghere în realizarea, şi ulterior,
exploatarea investiţiilor), angajamentul ferm al partenerilor de a pune la dispoziţie
capitalul subscris, mobilizarea unor resurse de către BERD, prezenţa reprezentanţilor
BERD în organele de conducere ale fondului, pentru a se asigura adoptarea de

politici adecvate şi reguli prudenţiale, o rată de rentabilitate, în funcţie de gradul de
risc al investiţiei. În plus de aceste participări la investiţiile directe sau la fondurile
de investiţii, B.E.R.D. mai este implicată puternic în finanţarea de proiecte destinate
accelerării procesului de privatizare în ţările în tranziţie, sprijinirea întreprinderilor
mici şi mijlocii sau finanţarea unor programe de restructurare în aceste ţări.
Etapele de realizare a unui proiect BERD

1.Identificarea proiectului : După primirea cererii de acordare a unui
împrumut, BERD analizează daca proiectul este pretabil finanţării BERD
în principal este analizat “business planul” şi se decide daca proiectul este
pretabil sau nu. în aceasta etapa, solicitantul împrumutului trebuie sa
furnizeze BERD propunerea completa (aspecte comerciale şi economice,
informaţii privind protecţia mediului înconjurător cum ar fi aprobările
necesare, impactul şi politica aplicata). Pe baza acestor date, BERD
efectuează aprecieri preliminare cu privire la fezabilităţii tehnice,
financiare, economice, de mediu şi instituţional al proiectului. De
asemenea BEDR determina daca proiectul propus se încadrează politicii
sectoriale şi de tara a BEDR. La sfârşitul acestei etape, specialiştii BERD
pregătesc primele documentaţii de aprobare, un “concept de memorandum
de acceptare”, care nu este făcut public pentru organizarea licitaţiilor. El
este cunoscut sub denumirea de proiect “pipeline”.
2.Stabilirea condiţiilor şi a formelor de finanţare: Aceasta etapă este împărţită
în două părţi: în cadrul primei părţi, BERD şi garantului proiectului convin
asupra unei structuri generale a proiectului, iar în partea finală sunt
stabilite condiţiile de detaliu finanţării proiectului. Specialiştii BERD sunt
responsabili pentru realizarea acestei etape precum şi pentru anunţarea
începerii realizării proiectului. Procedura de mediu a BERD cere un raport
de la un organism independent referitor la respectarea mediului de către
proiect. Secţiunea de mediu cuprinsă în cea de a doua etapă trebuie să
evidenţieze:
 Stadiul curent al proiectului privind respectarea mediului;
 Impactul potenţial al proiectului asupra mediului;
 Îmbunătăţirea mediului;
 Stadiul consultărilor publice.
Toate documentele elaborate pana în aceasta etapa (raportul iniţial, memorandum,
raportul final şi documentele BERD) nu sunt publice.
3.Aprobarea documentaţiei: se referă la angajamentul BERD de a asigura
finanţarea). Raportul final împreuna cu recomandarea preşedintelui şi alte
documente referitoare la împrumut sunt prezentate Consiliului Director al
BERD pentru decizia finală. Daca Consiliul Director aproba operaţiunea,

contractul de împrumut este semnat. Garantul proiectului începe
implementarea După aprobarea documentaţiei de către Consiliul Director
nu se mai pot face schimbări în aceasta.
4.Implementarea proiectului: începe cu deblocarea fondurilor necesare
implementării proiectului. Implementarea este în responsabilitatea
garantului proiectului. Rolul BERD este de a superviza realizării
proiectului. BERD nu accepta utilizarea împrumutului la alte proiecte sau
în alte scopuri decât pentru cele pentru care a fost aprobat.
Între 1996 şi 2001, 53 % dintre proiectele evaluate şi finanţate au atins o rată de
reuşită sau foarte reuşită. Succesul ridicat al acestor proiecte finanţate de BERD pot
fi explicate în parte şi prin accentul pus de această instituţie pe impactul pe care îl
are tranziţia asupra economiilor asistate financiar. Dintre cele 261 de operaţiuni
BERD evaluate între 1996 şi 2001, 46 % au atins o rată medie privind impactul
asupra procesului de tranziţie, în timp ce 25 % din proiecte au fost clasificate ca
având un impact final major, influenţând procesul de tranziţie al ţărilor finanţate. În
ultima perioadă însă situaţia a stagnat sau chiar a înregistrat un uşor regres (în 2001
un procent relativ ridicate din totalul proiectelor finanţate de BERD de circa 32 % au
avut un impact marginal – negativ asupra procesului de tranziţie, procent mult mai
ridicat decât în anii anteriori. Explicaţia rezidă în faptul că în ultima perioadă BERD
s-a implicat în proiecte de anvergură mult mai riscante.).
Domenii prioritare în finanţările acordate de BERD:
• Restructurare şi privatizare: ca investitor şi creditor, BERD este iniţiatorul
şi executantul inovării în privatizare şi restructurare economică. BERD va
continua să sprijine întreprinderile de stat în vederea accesului acestora la
finanţarea pentru restructurare. În acest sens se poate remarca sprijinul
substanţial şi continuu furnizat de BERD pentru Programele de Privatizare
din ţările est - europene (cazul Rusiei este relevant), organizând echipe care
să asiste la implementarea licitaţiilor garantate în regiune şi a coordonat o
serie de activităţi menite să ajute companiile locale să-şi găsească parteneri
străini strategici. Sub angajamentul dezvoltării contractului cu programul
PHARE al Comisiei Europene, BERD va continua să furnizeze servicii
tehnice Comisiei şi câtorva ţări beneficiare privind restructurarea şi
privatizarea activităţilor finanţate prin programul de asistenţă
nerambursabilă respectiv;
• Agricultura: BERD va continua să finanţeze sectorul alimentar prin
susţinerea financiară a producţiei primare din amonte, va promova
concurenţa în acest domeniu, expansiunea pieţei şi transferul de tehnologie
şi know–how. Susţinerea directă a agriculturii primare va fi selectivă şi
limitată la operaţiuni şi sectoare unde principiile de finanţare proprii pot fi

implementate. Banca îşi va îndrepta atenţia spre industrii cu legături
puternice cum ar fi procesarea primară sau distribuţia produselor agricole
primare, acordând atenţie companiilor locale de succes. Se va urmări
extinderea programului de facilităţi de finanţare pentru acest sector cu o
concentrare asupra dezvoltării unor sisteme de achiziţionare în leasing a
utilajelor agricole, de creştere şi modernizare a capacităţilor de depozitare şi
păstrare a produselor agricole şi de îmbunătăţire a reţelelor de distribuţie
locale. Un alt domeniu unde BERD îşi va întări eforturile va viza creşterea
creditului rural prin promovarea sistemelor de asigurare a riscurilor
(inundaţii, secete), programe de încasări pentru depozite, asistenţă tehnică
pentru băncile agricole locale sau alte instituţii de credit similare.
• Transport şi infrastructura urbană: pentru perioada următoare se estimează
că nevoile de finanţare în vederea dezvoltării infrastructurii de transport
rămân mari. Finanţările BERD au ca obiectiv sprijinirea dezvoltării
infrastructurii de transport pentru a creşte gradul de integrare regională,
pentru a reduce costurile de transport, pentru a intensifica schimburile şi
libera circulaţie a bunurilor şi persoanelor. Modernizarea transporturilor
aeriene, dar mai ales feroviare (serviciile feroviare sunt sursa unor deficite
importante în cea mai mare parte a ţărilor în tranziţie) constituie priorităţi
investiţionale pentru BERD. Banca deja sprijină administraţiile feroviare în
vederea restructurării lor pentru o mai bună comercializare a serviciilor lor şi
pentru modernizarea mijloacelor de transport. Banca este conştientă că fără o
eforturi financiare concertate şi susţinute şi fără implicarea / subcontractarea
unor servicii către sectorul privat, sistemul de transport urban din cele mai
multe ţări în tranziţie se va degrada iremediabil, efectul pe termen scurt fiind
creşterea costurilor de transport.
• Turismul şi infrastructura aferentă: un domeniu de acţiune ce prezintă un
interes din ce în ce mai mare pentru BERD. Banca este interesată în
finanţarea creşterii calităţii manageriale ale hotelurilor, crearea de facilităţi
adecvate pentru comunitatea de afaceri, dezvoltarea unei adevărate industrii
în turism. În paralel cu aceste investiţii, BERD este interesată şi de
dezvoltarea infrastructurii pentru derularea afacerilor (birouri, sedii, spaţii de
închiriat, spaţii comerciale, spaţii de depozitare).
• Sectorul energetic: fiind cel mai mare investitor în zonă, BERD susţine
financiar consumul energetic, fiind, indirect, cel mai mare consumator zonal
de energie. Având importante investiţii şi în sectorul energetic, BERD este
totodată şi principalul furnizor de energie. Vechiul sistem economic al ţărilor
în tranziţie nu a furnizat suficiente stimulente pentru raţionalitatea folosirii
energie, pieţele din zonă fiind mari risipitoare de energie. În cazul ţărilor
importatoare de energie cele mai presante probleme sunt legate de adaptarea

rapidă a preţurilor la energie la preţurile mondiale, cu toate efectele
economice ce derivă din această politică. În ţările exportatoare de energie
din zonă se resimt de asemenea probleme legate de productivitatea şi nivelul
tehnologic scăzut, de încălcarea normelor de mediu, de conversie a energiei
şi siguranţa nucleară. Toate aceste probleme sunt în atenţia BERD şi
presupun o implicare directă şi din ce în ce mai activă. BERD susţine în
primul rând promovarea unor reforme de raţionalizare a consumului de
energie, de stabilizare a unei pieţe transparente şi deschise, de reabilitare a
reţelelor de distribuţie şi stocare a energiei. BERD caută să sprijine activ
eforturile de îmbunătăţire a siguranţei nucleare în zonă, prin finanţarea
investiţiilor în surse de energie non – nucleare;
• Resursele naturale: o mare parte dintre ţările în tranziţie au un important
stoc de resurse naturale variate între care predomină petrolul şi gazele
naturale. Din păcate în majoritatea acestor ţări există un scăzut nivel
tehnologic al extracţiei şi al transportului, fapt ce determină nivelul ridicat al
costurilor de producţie. Investiţiile BERD se vor îndrepta spre mărirea
capacităţilor de export şi spre diversificarea ofertei de materii prime, fără a
mai fi nevoie astfel de eforturi susţinute pentru depozitarea lor.
• Telecomunicaţiile: ţările din Europa centrală şi de est au în derulare în
prezent o serie de programe menite să contribuie la îmbunătăţirea serviciilor
de telecomunicaţii, pentru a răspunde astfel la presiunile pieţei. Obiectivele
principale ale BERD legate de acest sector în care s-au înregistrat progrese
semnificative vizează: expansiunea reţelelor şi promovarea utilizării unor
servicii avansate de telecomunicaţii, creşterea inovării în acest sector,
accesul mai mare la serviciile de telecomunicaţii, accelerarea procesului de
privatizare a majorităţii serviciilor de acest tip, dezvoltarea sistemului
legislativ în acest domeniu pentru a asigura o piaţă concurenţială. Strategiile
BERD prin care să fie atinse obiectivele de mai sus au în vedere: acordarea
de asistenţă în vederea transformării operatorilor naţionali de telecomunicaţii
în companii comerciale private4, mărirea participării capitalului privat local
sau străin la finanţarea operatorilor naţionali din domeniul
telecomunicaţiilor, promovarea unor relaţii strânse cu creditorii locali pentru
furnizorii de astfel de servicii;
• Cooperarea tehnică: BERD va dezvolta în strânsă colaborare cu alţi
donatori, în special Uniunea Europeană, o serie de programe de
4
În această privinţă BERD are o experienţă bogată jucând un rol important în
privatizarea operatorului de telefonie fixă din Ungaria, România, Polonia sau
Lituania.
supraveghere şi iniţiative tehnice de cooperare. Va căuta să întărească

reglementarea, evaluarea şi capacitatea de sancţiune a tuturor celor care
degradează, prin acţiunile lor, mediul înconjurător. O atenţie deosebită va fi
acordată cooperării regionale cum ar fi cele din zona Baltică, bazinul
Dunării sau zona Mării Negre, recunoscând că orice formă de cooperare
poate contribui activ la dezvoltarea durabilă a ţărilor din zonă.
Activităţile financiare ale BERD generează o serie de oportunităţi pentru furnizori,
contractanţi şi consultanţi din lumea întreagă. Politicile şi regulile de administrare
ale BERD sunt bazate pe principii fundamentale ale non – discriminării,
transparenţei şi obiectivităţii. Toate strategiile BERD sunt destinate să promoveze
eficienţa şi să minimizeze riscul în implementarea împrumuturilor sale şi în
operaţiunile investiţionale. BERD este recunoscută în prezent pentru flexibilitatea şi
diversitatea produselor sale financiare. Fiind o instituţie financiară independentă, al
cărui acţionar principal este Uniunea Europeană, BERD contribuie direct la
reconstrucţia şi dezvoltarea ţărilor în tranziţie şi indirect la apropierea şi reducerea
asimetriilor dintre aceste ţări şi ţările europene. Având în vedere toate acestea putem
afirma cu certitudine că BERD are un rol activ în accelerarea procesului de extindere
a integrării economice în zona europeană şi nu numai.
2.5. Banca Reglementelor Internaţionale
B.I.S. este o instituţie financiară internaţională creată în scopul intensificării
cooperării între Băncile Centrale din lume şi alte agenţii şi instituţii financiare
internaţionale pentru o mai mare stabilitate a sistemului financiar şi monetar
internaţional. Această instituţie acţionează ca un adevărat forum de promovare şi
facilitare a proceselor decizionale la nivelul Băncilor Centrale, ca finanţator al
Băncilor Centrale atunci când acestea se confruntă cu crize grave, centru important
de cercetare în domeniul economic şi financiar.
Această bancă internaţională are sediul la Basel (Elveţia), şi este cel mai vechi
institut financiar din lume, care constituie să joace un rol important în lume în
promovarea cooperării la nivelul Băncilor Centrale. Banca a apărut în 1930 în urma
planului „Young” care prevedea plata de compensaţii de război din partea Germaniei
(cuantumul acestora fiind stabilit prin Tratatul de la Versailles). Iniţial această bancă
a fost creată pentru a facilita recuperarea acestor datorii de război, foarte rapid însă
banca şi-a concentrat activitatea asupra cooperării între Băncile Centrale.
Dintre principalele obiective şi direcţii generale de acţiune ale acestei instituţii
financiare amintim:
• B.R.I. reprezintă un forum de cooperare al Băncilor Centrale din
întreaga lume, facilitând schimbul de informaţii între acestea;
• este un important institut de cercetare în domeniul financiar;
• acţionează ca o bancă independentă, furnizând importante fonduri

financiare membrilor săi (în anul 2000, valoarea totală a depozitelor la
această bancă se cifrau la aproximativ 128 miliarde dolari);
• acţionează ca un finanţator de urgenţă în cazul unor crize profunde
ale Sistemului Monetar şi Financiar Internaţional (această bancă şi-a
asumat un rol activ în soluţionarea acestor crize din 1930 încoace,
inclusiv în criza din Mexic –1982 sau Brazilia - 1998).
Această bancă internaţională este condusă de un Consiliu General şi de Consiliul
Director Subordonat acestuia. 49 de Bănci au drept de vot şi de reprezentare în
Consiliul General. Consiliul Director – organul executiv al instituţiei este condus de
17 membrii din care 11 sunt guvernatori de Bănci Centrale. Pe lângă facilităţile de
finanţare clasice oferite Băncilor Centrale, B.R.I. acceptă în custodie aur şi alte
valori monetare, scontează, rescontează efecte comerciale (cambii, bilete la ordin),
vinde valută în contul său sau în contul Băncilor Centrale pe care le reprezintă,
cumpără şi vinde titluri financiare negociabile (certificate de depozit, angajamente
de răscumpărare), acceptă depozite în cont curent ale Băncilor Centrale. După cum
se poate observa cu uşurinţă, B.R.I. se comportă ca o adevărată bancă a Băncilor
Centrale oferindu-le o mare varietate de servicii şi facilităţi de refinanţare.
Printre operaţiunile „interzise” de statutul său se numără: imposibilitatea acceptării
de cambii trase asupra sa, furnizării de sume în avans guvernelor ţărilor membre,
deschiderea unui cont curent în numele guvernelor ţărilor membre, emiterea de
titluri de creanţă plătibile la vedere, impunerea de dobânzi oneroase celor care-i
solicită sprijinul. Toate aceste lucruri „nepermise”, vin practic să întărească
independenţa şi credibilitatea acestei instituţii financiare internaţionale. Pentru o şi
mai mare credibilitate a instituţiei, în 8 Ianuarie 2001, Consiliul General a hotărât
răscumpărarea acţiunilor deţinute de diferiţi investitori privaţi restricţionând
participarea la capital doar la nivelul Băncilor Centrale. Pe viitor această instituţie
financiară internaţională cu o tradiţie îndelungată pe pieţele financiare se anunţă un
pilon de bază în asigurarea stabilităţii Sistemului Monetar şi Financiar Internaţional
alături de celelalte instituţii amintite. În plus, această instituţie continuă să rămână un
sprijin direct şi activ la îndemâna Băncilor Centrale, care, pe lângă facilităţile de
finanţare oferite, beneficiază de posibilitatea accesului la un forum de informare şi
cooperare între acestea.
În concluzie se poate observa că odată cu adâncirea relaţiilor economice şi politice
între ţări, au apărut şi s-au dezvolta o serie de instituţii financiare internaţionale (în
general publice) care au un rol din ce în ce mai important în supravegherea şi
stabilizarea sistemului financiar – monetar internaţional. Se poate prevedea cu
claritate că pe măsură ce pieţele financiare devin din ce în ce mai integrate, aceste
instituţii vor trebui să se implice şi să-şi asume un rol activ în eliminarea

imperfecţiunilor şi disfuncţionalităţilor pieţei financiare internaţionale.
q 1.
Întrebări de sinteză
Care sunt principalele facilităţi de finanţare oferite de Fondul Monetar
Internaţional ?
2. Care sunt instituţiile ce formează Grupul Băncii Mondiale şi cu ce se
ocupă fiecare dintre acestea ?
3. Ce sunt drepturile speciale de tragere şi principalele operaţiuni
efectuate cu acestea ?
4. Care este rolul Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi al
Băncii Europene de Investiţii în finanţarea internaţională ?
5. Ce este şi în ce constă activitatea Băncii Reglementelor Internaţionale ?

Institutiile Financiare Internationale

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Institutiile Financiare Internationale

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 33

"Dominaţia constă în capacitatea unei ţări de a exercita

U n rol important în derularea şi orientarea fluxurilor financiare

comerţului internaţional şi alte probleme acute cu care se confruntau statele;

profunde, consultant activ în elaborarea măsurilor de politică macroeconomică dar şi

iniţiat la Bretton - Woods, cursurile de schimb ale monedelor fiind lăsate

In cadrul F.M.I. se aplică un sistem de vot ponderat cu cota de participare. Fiecărei

Mecanismul lărgit de credit - a fost instituit în 1974 - permiţând Fondului să

• Facilitatea de finanţarea pe termen prelungit, este destinată ţărilor membre

Alocarea de DST însemnă deci transcrierea în „contul de drepturi speciale" al unui

Alte utilizări ale D.S.T - urmărind ameliorarea caracteristicilor D.S.T ca unitate de

1.2. Grupul Băncii Mondiale

sporindu-i capitalul, consolidându-i forţa economică şi prestigiul mondial de

acest mod, la creşterea productivităţii, ridicarea nivelului de trai şi ameliorarea

- după reclasare, sprijinul BIRD continuă sub formă de asistenţă tehnică

şi practicile de contingentare, acordarea licenţelor, pe de o parte şi expansiunea

- denunţarea de către un guvern a unui contract care îl leagă pe investitor,

cu articolele Acordului Băncii Mondiale. Instituirea BEI nu a fost în întregime lipsită

împrumuturi şi garanţii care facilitează finanţarea următoarelor proiecte în toate

Tabel 2.2.: Finanţarea BEI a ţărilor membre UE

cofinanţare. Ca urmare, banca este în esenţă, o sursă financiară suplimentară şi

BERD a fost proiectată ca o bancă de dezvoltare şi comercială, care să asigure

- intrarea pe pieţele de capital din ţările beneficiare, prin înfiinţarea unei

Majoritatea deciziilor se iau de către Consiliul Directorilor Executivi, organul

De finanţarea BERD au beneficiat toate ţările în tranziţie, valoarea totală a finanţării

BERD acordă împrumuturi care sunt realizate astfel încât să corespundă

BERD în organele de conducere ale fondului, pentru a se asigura adoptarea de

Etapele de realizare a unui proiect BERD

BERD pentru decizia finală. Daca Consiliul Director aproba operaţiunea,

limitată la operaţiuni şi sectoare unde principiile de finanţare proprii pot fi

importatoare de energie cele mai presante probleme sunt legate de adaptarea

supraveghere şi iniţiative tehnice de cooperare. Va căuta să întărească

• acţionează ca o bancă independentă, furnizând importante fonduri

instituţii vor trebui să se implice şi să-şi asume un rol activ în eliminarea

S-ar putea să vă placă și