Sunteți pe pagina 1din 1

Slova creştină PROVOCĂRI MISIONARE 5

SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE -
DINCOLO DE TRADIŢIE
În decursul celor zece ani de buze după primirea Sfintei Împărtăşanii cu Liturghie, un purtător de Hristos. De aceea,
procovăţul, amintind că în Liturghier (carte de mâna lui trebuie sărutată fără nici o teamă de
pastoraţie, am avut ocazia să căpătâi a preotului) este scris că, după ce, greşeală.
slujesc în mai multe parohii, în credinciosul a primit Sfânta Împătăşanie îşi Aşadar, Sfânta Împărtăşanie nu se
perioada posturilor de peste an, şterge buzele cu sfântul acoperământ, întinează prin acele două acte legate de cult şi
ca preot paroh, preot suplinitor sărutând apoi sfântul potir şi închinându-se, de biserică, ci prin viaţa noastră
se duce mulţumind lui Dumnezeu. După necorespunzătoare.
sau ca preot invitat. aceea primeşte de obicei anafură şi un pic de Primirea Sfintei Împărtăşani ne obligă
În toate posturile din cursul vin, aşa după cum şi preotul consumă la urmă ca, măcar din ziua aceea, să avem o
anului, vedem credincioşi care puţin vin, apă şi anafură. comportare cuviincioasă , ferindu-ne de
Trebuie să nu uităm că icoanele sunt şi rostirea de vorbe urâte, înjurături, pomenirea
vin cu toată dragostea să se
rămân mereu cu aceeaşi valoare de obiecte numelui celui rău, de tulburări, certuri,
spovedească şi să se sfinţite. După cum se ştie , noi cinstim şi ne scandaluri, scuiparea, împreunarea trupească
împărtăşească, se citeşte pe închinăm sfintelor icoane nu ca la idoli, adică şi altele.
chipul lor marea bucurie, de a-L nu ne închinăm şi nu cinstim lemnul, culoarea Iată , cum trebuie s ă înţelegem
sau orice materie din care este făcută icoana, ci atitudinea pe care trebuie să o avem după
primi pe Însuşi Mântuitorul persoanele care sunt zugrăvite pe ele. Fiecare primirea Sfintei Împărtăşanii . În biserică
Hristos. Pentru toţi credincioşii icoană capătă caracterul şi calitatea de icoanele şi mâna preotului nu întinează sau nu
este un moment de mare bucurie sfinţenie sau de obiect sfinţit, atât prin chipul anulează efectul împărtăşirii, de aceea le
din viaţa lor spirituală. zugrăvit pe ea, cât mai ales prin stropirea cu putem săruta fără nici o grijă, iar acasă se
apă sfinţită în numele Sfintei Treimi. Fiind impune o atitudine de bună cuviinţă şi respect
Primind în fiinţa noastră pe Însuşi sfinţită ea nu-şi pierde niciodată calitatea care, de altfel sunt legate şi de educaţia noastră
Mântuitorul Hristos, ne unim cu El şi ne aceasta şi de aceea nu poate să diminueze elementară, religioasă.
curăţim de păcate, aşa cum arată şi formula efectul Sfintei Împărtăşanii. Ea rămâne mereu Toate exagerările şi înţelegerile greşite
administrării acestei Sfinte Taine: „ Se obiect sfinţit si sfânt care merită şi trebuie a lucrurilor şi lucrărilor sfinte trebuie excluse
împărtăşeşte robul lui Dumnezeu (N) cu sărutată şi după primirea Sfintei Împărtăşanii, din viaţa noastră.
Cinstitul şi Sfântul Trup şi Sânge al Domnului chiar dacă aceeaşi icoană este sărutată de Pentru a corecta această atitudine şi
şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus credincioşi care nu s-au împărtăşit. Aşa că nu concepţie a creştinilor aduc spre lămurirea
Hristos, spre iertarea păcatelor lui şi spre viaţa săvârşim nici o impietate dacă sărutăm tuturor, sperând că se va face lumină în viaţa şi
de veci”. icoanele după ce ne împărtăşim. Ele rămân sufletul evlaviosului nostru creştin ortodox.
Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele mereu cu încărcătura lor harică dobîndită prin
Pr. Ioan-Flaviu RUS
Domnului este însă şi un moment de mare sfinţire şi nu ne pot aduce decât
responsabilitate, este grija pentru păstrarea sau binecuvântare şi sfinţire.
neîntinarea Sfintei Împărtăşanii, adică de a nu Cât priveşte sărutarea mâinii
deveni nevrednici după primirea ei, având în preotului după împărtăşire, de
vedere că ea este „foc care arde”, atât înainte de asemenea, trebuie să spunem că nu
primire cât şi după aceea. constituie nici o impietate sau un gest
În legătură cu această grijă pentru care să afecteze într-un fel sau altul
păstrarea în sfinţenie a Împărtăşaniei, există efectul Sfintei Împărtăşanii. Cu acea
obiceiul, devenit în multe părţi şi în multe mână preotul ne binecuvintează, viaţa
biserici regulă observată cu stricteţe, de a nu noastră, momentele importante din
mai săruta icoanele din biserică şi mai ales pe viaţa noastră, de la naştere până la
cea de pe iconostas, după terminarea Sfintei mormânt şi după aceea, ca şi lucrurile
Liturghii, cu prilejul miruitului. Se crede că din jurul nostru de care avem nevoie.
sărutând o icoană, ar fi o întinare a Sfintei Să nu uităm că deşi este om şi uneori
Împărtăşanii sau chiar anularea efectelor poate păcătos, slujitorul lui Hristos
împărtăşirii . Unii credincioşi vin la iconostas rămâne o persoană purtătoare de har,
şi fie se pleacă doar spre icoană, fie că nu primit prin Taina Hirotoniei.
schiţează nici un gest de cinstire, unii chiar Credincioşi se şi adresează adesea
motivează acest gest spunând preotului că s-au preotului cu formula „Sărut dreapta”
împărtăşit şi, ca atare, sunt scutiţi să sărute sau „Sărut mâna părinte!”, adică acea
icoana sau mâna preotului care miruieşte. dreaptă care binecuvintează şi
Alţii, sărută icoana, sărută mâna preotului care sfinţeşte, prin care lucrează harul
miruieşte, dar sunt aspru mustraţi de cei mai Duhului Sfânt.
„iniţiaţi” pentru că au făcut asemenea gest Sărutarea mâinii preotului după
care, după părerea lor nu se cădea să fie terminarea Sfintei Liturghii, la
împlinit. momentul miruitului este justificată,
Trebuie să spunem că o asemenea pentru faptul c ă şi preotul se
practică nu este corectă şi nici întemeiată. împărtăşeşte la Sfânta Liturghie. Nu
Sfânta Împărtăşanie nu rămâne pe buzele există Liturghie la care el să nu
noastre cu care sărutăm icoana sau mâna primeasc ă Trupul şi Sângele lui
preotului, ci ea se înghite şi fiecare se şterge pe Hristos. Aşa că şi preotul este după

S-ar putea să vă placă și

  • Experti
    Experti
    Document104 pagini
    Experti
    Ovidiu Prodan
    Încă nu există evaluări
  • Pag 02
    Pag 02
    Document1 pagină
    Pag 02
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 02
    Pag 02
    Document1 pagină
    Pag 02
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Sf. Ioan Iacob
    Sf. Ioan Iacob
    Document33 pagini
    Sf. Ioan Iacob
    hugeabugea
    100% (2)
  • Pag 04
    Pag 04
    Document1 pagină
    Pag 04
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări
  • Pag 02
    Pag 02
    Document1 pagină
    Pag 02
    hugeabugea
    Încă nu există evaluări