e 2 si ceva dimineata a primei zi de septembrie...

mi-a luat mai bine de o ora s

a ma adun pentru a-ti propune sa impartim aceeasi umbrela... si tacerea e un ras
puns.
Oh, ti-am zarit esenta!
Ce gol imens ma invaluie...
Ma simt mai usoara cu 21 de grame....
Am ramas fara papusar...
Tardiv, il las sa plece.
Urla.
Se zbate ca o fiara incatusata.
E flamand!
Il inteleg.
Ii inteleg durerea:
o viata de hoinarit stingher pe cararile spirituale motivat de dorinta impliniri
i e o binecuvantare.
O eternitate de siguratate.... in goana dupa fericire: un blestem;
sau o definitie supranatura mult prea sumbra a sperantei. Sufeltul... sufletul m
eu.
Din trup in trup, din ce in ce mai ostenit, din ce in ce mai deziluzionat, a asp
irat neincetat la sufletului tau.
Te-a urmarit viata de viata, din neantul sau, rugandu-se sa te uiti peste umar m
acar odata ...
Poate asa l-ai fi zarit...
Era mic, si fraged, lipsit de stralucire si culoare;
Cu toate astea i-ar fi fost de ajuns sa ridici macar odata privirea spre el, ca
sa il faci sa para pe langa Luceafar ceea ce pare un ciob de sticla pe langa un
smarald.
Si-ar fi dorit sa ii apuci mainile amortite si sa il tarai dupa tine atunci cand
plecai in goana dupa...
Dupa Dumnezeu stie ce...
Poate asa ar fi cunoscut implinirea, ar fi apus in dezideratul apogeului.
Stii ca vede in tine albastrul cerului senin?
Si, isi doreste asemeni marii ca...
intr-o zi, sau...
intr-o alta viata,
sa ii auzi murmurul valurilor care isi aduna nisipul in clepsidra durerii.
A obosit.
E prea timid pentru a-ti spune ca, orizontul pe care vii si il contemplezi in fi
ecare dimineata l-ati putea defini impreuna.
Se multumeste ca iti poate saruta picioarele cu spuma alba a zbuciumului sau nec
ontenit.
Freamata de dorinta.
Iti simte nelinistea si neincetata sete de implinire.
Inghite in sec, respira superficial, cu soarele pe cer, lumina devine difuza.
Crede ca asemeni lui, si tu la randul tau, incerci sa te regasesti privind in og
linda lor, a maselor.
Acum regreta.
Valurile sale distorsioneaza mult reflexia ta.
Oare esti tu prea orb sau marea prea tulbure?
Se uraste.
E constient ca nu va gusta niciodata din alinarea imbratisariilor tale...
Nu va pasi pe drumul cunoasterii calauzit de zambetul tau...
si totusi e inca aici.
A jurat!
Existenta lui se va sfarsi odata cu apusul care va mangaia zambetul tau si al su
fletului tau pereche.
Pana atunci are o eternitate de indurat...
Uite, eu nu mai am nevoie de ele,
Am fost prea egoista...
Iti dau tie acum sforile astea
:)