Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Justitia penala.
Pentru o aparare eficienta a valorilor fundamentale ale omului este necesar ca statul sa intervina si sa
includa in sfera represiunii penale acele situatii ce devin periculoase pentru ordinea de drept. Respectarea
ordinii de drept se asigura prin vasta activitate desfasurata de organele specializate care folosesc in acest
scop un complex de cai, metode si mijloace de natura sa infaptuiasca justitia penala. In infaptuirea actului de
justitie un rol deosebit il au instantele de judecata. Legea fundamentala, Constitutia, face referiri la acest
aspect stipuland sau aratand ca justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie (denumita in
trecut Curtea Suprema de Justitie) si prin celelalte instante de judecata stabilite de lege se infaptuieste in
numele legii..
Diversitatea si complexitatea relatiilor sociale izvorate din interesele individuale impun existenta unei
societati capabile sa asigure satisfacerea membrilor comunitatii ce o compun..
In acest sens, justitia reprezinta un instrument important al statului de drept menit sa contribuie la
apararea valorilor fundamentale ale omului. De aici cerinta ca ordinea de drept, reglementarea sociala sa se
bazeze pe justitie in scopul realizarii binelui comun. Pentru apararea intereselor sale orice persoana are
consfiintit accesul la justitie. Legea 303/2004 pentru organizarea judecatoreasca prin dispozitiile art. 2, alin.
2 prevede ca „instantele judecatoresti infaptuiesc justitia in scopul apararii si realizarii drepturilor si
libertatilor fundamentale ale cetatenilor precum si a celorlalte drepturi si interese legitime deduse judecatii”.
Justitia se infaptuieste in numele legii de catre judecatori care sunt independenti si care se supun numai legii.
2. Procesul penal – notiune, scop, rol educativ, fazele procesului penal.
Aplicarea legii penale se materializeaza prin organele specializate ale statului care au sarcina de a
descoperi o infractiune savarsita, de identificare a autorilor in vederea tragerii la raspundere penala a acestora
si pentru restabilirea ordinii de drept incalcate. Aceasta activitate procesuala se infaptuieste printr-un
complex de acte succesive care datorita desfasurarii lor coordonate si progresive reprezinta un proces, adica
un lant de manifestari consecutive la capatul caruia se va putea hotari daca este sau nu cazul sa fie aplicata o
sanctiune. O astfel de activitate este procesul penal. In literatura juridica de specialitate definitia procesului
penal data de diferiti autori este, in esenta, apropriata cu cea care urmeaza a fi redata.
Procesul penal este o activitate reglementata de lege desfasurata de organele competente cu
participarea partilor si a altor persoane in scopul constatarii la timp si in mod concret a faptelor ce
constituie infractiuni astfel incat orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit
vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.
3. Trasaturile definitorii ce caracterizeaza notiunea de proces penal.
Procesul penal este o activitate reglementata de lege care se desfasoara succesiv si coordonat;
Termenul de proces deriva din latinescul procedere = a inainte, a progresa;
Notiunea de proces penal este mai larga incluzand pe langa activitatea instantelor judecatoresti si
subiecte procesuale (Ministerul Public, organele de cercetare penala, partile si alte persoane)
Procesul penal are loc doar intr-o cauza penala.
4. Scopul procesului penal.
Din definitia procesului penal rezulta implicit si scopul acestuia. Inscris in art. 1 Cod Procedura Penala
scopul imediat al oricarui proces „este constarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie
infractiuni, astfel incat orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si
nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala”. Scopul imediat al oricarui proces este acela
de a constata la timp faptele ce constituie infractiuni in vederea sanctionarii persoanelor socialmente
periculoase dar si a individualizarii pedepselor ce urmeaza a fi aplicate. Scopul general al procesului penal
1
este acela de „aparare a ordinii de drept a persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, de prevenire a
infractiunilor, precum si de educare a cetatenilor in spiritul respectarii legilor”. (art. 1, alin. 2 C. Proc. Pen.).
5. Fazele procesului penal.
Procesul penal asa cum rezulta din definitia sa cuprinde numeroase activitati complexe pe parcursul
unor etape succesive care impun anumite reguli.
Procesul penal modern cuprinde trei faze:
Urmarirea penala;
Judecata;
Punerea in executare a hotararilor penale de condamnare ramase definitive.
Procesul penal astfel alcatuit s-a dovedit eficace in realizarea raporturilor juridice penale. Sub acest
aspect Ion Tanoviceanu in „Tratat de drept si procedura penala” (1924) arata: „cercetarea constituie actul
intai al dramei penale, judecata actul doi iar executarea epilogul”.
Fazele sunt diviziuni ale procesului penal in care isi desfasoara activitatea o anumita categorie de
organe judiciare in indeplinirea atributiilor ce se inscriu in functiile lor procesuale si dupa epuizarea lor pot fi
date anumite solutii privind cauza penala.
In faza urmaririi penale sunt cuprinse etapele cercetarii penale care au ca obiect strangerea probelor
pentru trimiterea in judecata a inculpatului. Codul de procedura penala cuprinde in partea speciala numeroase
dispozitii referitoare la activitatea de cercetare penala. Aceasta activitate este efectuata de organele de
cercetare penala si procuror. Conform noilor modificari aduse Codului de procedura penala instanta de
judecata poate interveni in faza anchetei penale.
Judecata incepe o data cu sesizarea instantei si dainuie pana la ramanerea definitiva a hotararii de
condamnare.
Ultima faza a procesului penal, punerea in executare a hotararilor penale de condamnare ramase
definitive, reprezinta momentul final al procesului penal.
Este posibil ca procesul penal sa nu parcurga cele trei faze. Este cazul infractiunilor prevazute de art.
279 alin. 2, lit. a C. Proc. Pen. lipsind faza de urmarire penala deoarece plangerea prealabila se adreseaza
direct instantei de judecata. Este asa-numita forma atipica a procesului penal.
6. Faptele juridice procesual penale.
Notiunea de fapt juridic procesual penal.
Definim faptele juridice procesual penale ca fiind imprejurarile de fapt care potrivit legii dau nastere,
modifica sau sting raporturi juridice procesual penale sau impiedica nasterea lor. Faptele juridice procesual
penale se clasifica in actiuni si evenimente. Actiunile sunt fapte juridice dependente de vointa oamenilor.
Evenimentele sunt fapte juridice produse independent de vointa oamenilor.
Dupa efectele care le produc faptele juridice pot fi: constitutive, modificatoare, fapte extinctive si
impeditive.
Sunt considerate fapte juridice constitutive: savarsirea unei infractiuni, formularea unei plangeri
prealabile, constituirea de parte civila.Sunt fapte juridice modificatoare: punerea in miscare a actiunii penale,
implinirea varstei de 14 ani. Sunt fapte juridice extinctive: impacarea partilor, decesul faptuitorului,
retragerea plangerii prealabile.
Interventia unor asemenea imprejurari conduce la stingerea raportului juridic procesual penal. Faptele
juridice procesual penale impeditive sunt printre altele: amnistia intervenita inainte de declansarea procesului
penal, lipsa plangerii prealabile. Aparitia unor asemenea imprejurari impiedica nasterea raportului juridic
penal.
7. Raporturile juridice procesual penale.
Sunt acele raporturi ce se nasc intre organele de judecata si persoanele care sunt trase la raspundere
penala.
In literatura juridica de specialitate se sustine ca in cadrul procesului penal pe langa raporturile juridice
procesual penala principale exista si raporturi juridice procesual penale auxiliare. Din punct de vedere
structural raporturile juridice procesual penale contin urmatoarele elemente:
Subiectii raportului juridic procesual penal sunt participantii la activitatea procesual penala;
2
Continutul raportului juridic procesual penal este format din totalitatea drepturilor si obligatiile
subiectilor care participa la desfasurarea procesului penal;
Obiectul raportului juridic procesual penal este dat de existenta sau inexistenta raportului de drept,
substantial de conflict, dedus sau adus spre solutionare in fata organelor judiciare.
Trasaturi specifice raportului juridic procesual penal
Sunt raporturi juridice de autoritate, adica de putere, deoarece tragerea la raspundere penala are loc prin
manifestarea de vointa a puterii exercitate de catre stat. Raporturile juridice procesual penale i-au nastere
de regula peste si inafara acordului de vointa al partilor. Unul din subiecti este un organ al statului desi
exista situatii in care nu mereu gasim un subiect care este organ al statului. De exemplu: raportul juridic
dintre avocat si inculpat. Drepturile organelor judecatoresti au valoarea de obligatii ale acestora.
8. Normele de drept procesual penal.
Notiune.
Dreptul procesual penal cuprinde ansamblul normelor juridice procesual penale. Normele de drept
procesual penal sunt acele norme care reglementeaza desfasurarea procesului penal si au in principiu aceleasi
reguli de conduita ca si celelalte norme juridice cu particularitatea ca ele se adreseaza numai participantilor
la procesul penal.
Clasificarea normelor de drept procesual penal.
Sub aspectul continutului reglementarilor distingem intre:
Norme procesuale care cuprind dispozitii referitoare la actele ce trebuie indeplinite;
Norme procedurale care prevad cum trebuie aduse la indeplinire actele procesuale pentru a-si produce
efectele pe care legea le-a conferit organelor judiciare;
Din punct de vedere al aplicabilitatii normele procesual penale sunt:
norme generale care se aplica tuturor cauzelor penale;
norme speciale care se aplica numai unor categorii de cauze penale.
In raport de obiectul reglementarii normele de drept procesual penal pot fi clasificate in:
norme de organizare;
norme de competenta;
norme de procedura.
9. Stiinta dreptului procesual penal.
Obiectul sarcinile si metodele dreptului procesual penal.
Stiinta dreptului procesual penal nu se confunda cu dreptul procesual penal, ea avand un caracter
autonom. Ca obiect de studiu stiinta dretului procesual penal isi canalizeaza activitatea in directiile cercetarii
normelor procesual penale, a conditiilor obiective care au determinat reglementarile anumitor institutii
procesuale, elaborarea unor reguli deduse din studierea practicii judecatoresti si a doctrinei. Stiinta dreptului
procesual penal foloseste o serie de metode de cercetare: metoda logica, metoda istorica, metoda
comparativa, inductia, deductia, etc.
Legaturile stiintei dreptului procesual penal cu alte stiinte ale dreptului.
Desi stiinta dreptului procesual penal are un caracter autonom ea nu exclude legaturile cu alte stiinte ale
dreptului: medicina legala, criminalistica, psihiatrie judiciara, statistica judiciara, etc.
10. Izvoarele dreptului procesual penal.
In stiinta juridica termenul de izvor desemneaza de fapt sursele, originea, factorii de determinare si
creare a dreptului. Stiinta juridica distinge intre izvoarele materiale si cele formale. Izvoarele materiale ale
dreptului il constituie suma ideilor materializate in normele juridice. Izvoarele formale reprezinta procedeul
sau forma prin care aceste idei sunt materializate. Urmare a importantei procesului penal normele sociale
sunt reglementate prin lege. Legea in sensul ei larg este singurul izvor de drept. Constitutia este legea
fundamentala care stabileste reguli cu caracter general, fundamental izvoarelor de drept pentru toate normele
de drept. Codul de procedura penala este principalul izvor al dreptului procesual penal deoarece cuprinde
majoritatea normelor ce organizeaza si sistematizeaza activitatea procesuala. Primul cod de procedura penala
modern a aparut la 02.12.1964 in Principatele Unite si a ramas in vigoare pana la 19.03.1936 cand a fost
3
adoptat un nou cod de procedura penala. Si acest cod a suferit numeroase modificari in perioada 1948-1960,
fiind inlocuit cu actualul cod care a intrat in vigoare la 12.12.1968.
Codul penal este de asemenea un principal izvor de drept procesual penal pentru ca cuprinde dispozitii
referitoare la procesul penal. Astfel, art. 90-91 C.P. (inlocuirea raspunderii penale) si art. 131-132 C.P. (lipsa
plangerii prealabile si impacarea partilor).
Codul de procedura civila contine si el dispozitii aplicabile procesului penal: art. 46 C.Proc.Civ.
(bunurile ce nu pot fi sechestrate), art. 446 C.Proc.Civ. (cheltuielile de judecata). Codul civil poate fi izvor de
drept procesual penal: art. 1000. pot constitui izvoare ale dreptului procesual penal legea de organizare
judecatoreasca, legea pentru organizarea parchetelor si instantelor.
11. Interpretarea si aplicarea normelor de drept procesual penal.
Normele dreptului procesual penal sunt suficient de clare dar cand se apreciaza ca este necesar se
explica termenii. Ca de exemplu: art. 30 C.Proc.Pen. explica locul infractiunii, art. 95 C.Proc.Pen. cu ajutorul
interpretarii putem cunoaste limitele fiecarei reglementari astfel incat continutul acestor norme sa poata
asigura buna desfasurare a procesului penal.
In functie de subiectii interpretarii, aceasta poate fi:
interpretarea legala se face de catre cel care a emis actul (Parlamentul);
interpretarea judiciara este cea efectuata de organele judiciare;
interpretarea doctrinara este realizata de cei care studiaza teoretic normele de drept
procesual penal si nu este obligatorie.
Ca metode istorice putem intalni folosite:
a. Interpretare gramaticala
b. Interpretare sistematica
c. Interpretare logica sau rationala
Normele de drept procesual penal au o aplicare in timp si spatiu.
Aplicarea in timp se face de la intrarea in vigoare a legii care devine obligatorie si pana la abrogarea ei.
Data cand aceste acte normative intra in vigoare este precizata in actul normativ. Daca nu este precizata data,
atunci acest act normativ intra in vigoare o data cu publicarea in Monitorul Oficial.
In situatii exceptionale legea noua poate prevedea unele situatii in care anumite dispozitii din legea
anterioara raman valabile sub legea noua.
Aplicarea in spatiu are la baza principiul teritorialitatii potrivit caruia dispozitiile legii de procedura
penala nu pot fi aplicate decat actelor procesuale si procedurale efectuate pe teritoriul Romaniei. Actele
procedurale efectuate pe nave sau aeronave romanesti sunt sonsiderate a fi elaborate tot pe teritoriul tarii.
Atunci cand acte procedurale sau acte procesual sunt intreprinse inafara tarii se apeleaza la o comisie
rogatorie (Legea 281/2003).
Bibliografie
Codul de procedura penala al Romaniei, republicat prin Legea 356/2006, publicat in Monitorul
Oficial nr.677/07.08.2006;
Constitutia Romaniei, republicata in Monitorul Oficial nr. 767/31.10.2003;
Dongoroz, V.; Antoniu, G. – Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala. Partea generala,
Editura Academiei, vol. I, 1975;
Volonciu, N. – Tratat de procedura penala. Partea generala, vol. I, 1993;
Neagu, I. – Tratat de procedura penala, 1997;
Tanoviceanu, I. – Tratat de drept si procedura penala, vol. IV, 1924-1927;
Apetrei, M. – Drept procesual penal, Editura Oscar Print, vol. I, 1998;
Cahane, S. – Drept procesual penal, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1963.
4
C2
F. Prezumtia de nevinovatie.
Acest principiu are o vocatie universala, fiind unul dintre drepturile fundamentale ale omului.
Se regaseste in Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului din 1789, in Declaratia
Universala a Drepturilor Omului din 1948. acest principiu a aparut pentru prima data in Declaratia
de Independenta americana din 1776.
Art. 11 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului prevede ca „orice persoana invinuita a
fi savarsit o infractiune este prezumata nevinovata atat timp cat nevinovatia sa nu a fost stabilita
intr-un proces public cu asigurarea garantiilor necesare apararii.”
In Constitutia Romaniei prezumtia de nevinovatie este prevazuta in art. 23 pct. 11 care
prevede ca „invinuitul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa-
si dovedeasca nevinovatia. In cazul in care exista probe de vinovatie, invinuitul sau inculpatul are
dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie.”
Fiind o prezumtie relativa, prezumtia de nevinovatie poate fi rasturnata prin dovedirea
vinovatiei. Rasturnarea ei poate fi facuta prin probe certe de vinovatie.
In cazul in care se ajunge la indoiala asupra vinovatiei si aceasta indoiala nu este inlaturata
dupa administrarea de noi probe, prezumtia nu este rasturnata, dar orice indoiala profita
invinuitului sau inculpatului potrivit adagiului in dubio pro reo.
9
C3
1. Notiunea de participant
Procesul penal reprezinta o categorie complexa, o activitate a carei realizare implica interventia unor
persoane obligate sau interesate sa participe in vederea rezolvarii conflictului nascut ca urmare a savarsirii
unei infractiunii.
Persoanele care coopereaza in cadrul procesului penal in vederea atingerii scopului acestuia poarta
denumirea de participanti.
In timp ce prin participanti in dreptul penal intelegem numai persoanele fizice care au conlucrat la
savarsirea unei infractiuni, prin participanti in dreptul procesual penal intelegem organele si persoanele
chemate sa contribuie la desfasurarea procesului penal.
In sens larg din categoria participantilor fac parte:
organele judiciare;
partile;
aparatorul;
alte persoane.
In sens restrans notiunea de participanti cuprinde:
organele judecatoresti ;
partile;
aparatorul.
Organele care au calitatea de participanti in procesul penal sunt:
instantele judecatoresti ;
procurorul ;
organele de cercetare penala.
Sunt parti in procesul penal :
inculpatul ;
partea vatamata ;
partea civila ;
partea responsabila civilmente.
Partile din procesul penal actioneaza pentru realizarea intereselor personale care se nasc din savarsirea
unei infractiunii, prin formularea de cereri, memorii, concluzii.
Din categoria altoe persoane fac parte :
martorul ;
expertul ;
interpretul ;
grefierul ;
executorii judecatoresti.
A. Notiune.
Daca in timpul desfasurarii procesului penal partile nu pot fi prezente la desfasurarea anumitor
activitati, drepturile si obligatiile acestora pot fi preluate de alte persoane care pot avea calitati diferite.
Acesti inlocuitori devin subiecti ai procesului penal cu pozitii procesuale diferite.
10
B. Succesorii procesuali.
In procesul penal succesorii pot interveni numai in latura civila a cauzei, stiut fiind ca raspunderea este
personala. Daca in cursul procesului penal intervine decesul inculpatului procesul penal se va stinge intrucat
locul acestuia nu poate fi preluat de nici un alt participant. In exercitarea actiunii civile in cadrul procesului
penal pot interveni persoane fizice sau juridice. Potrivit art. 21 C.Proc.Pen., actiunea civila ramane in
competenta instantei penale in caz de deces al uneia din parti, introducandu-se in cauza mostenitorii acestuia.
In caz de reorganizare a persoanelor juridice in cauza se introduc succesorii in drepturi, iar in caz de
desfiintare se introduc in cauza lichidatorii. Succesorii sunt parti in procesul penal si nu substituiti procesuali
intrucat ei isi valorifica propriile drepturi.
C. Reprezentantii procesuali.
Reprezentantii sunt persoane imputernicite sa participe la indeplinirea unui act, adica a unei activitati
procesuale in numele si in interesul uneia din parti. Reprezentarea poate fi legala sau conventionala.
Reprezentarea legala este cea prevazuta de lege. De exemplu: art. 134 alin. 3 C.Proc.Pen. cand se
efectueaza comisia rogatorie cu inculpat arestat, instanta va desemna un aparator din oficiu care sa-l
reprezinte. In cazul unei persoane lipsite de capacitate de exercitiu sau a unei persoane cu capacitate de
exercitiu restransa va participa in procesul penal reprezentantul sau legal (art. 222 alin. 6 C.Proc.Pen.).
Reprezentarea conventionala nu este obligatorie si i-a nastere urmare a acordului de vointa al partilor in
temeiul unui mandat judiciar. In cursul judecatii partile pot fi reprezentate intotdeauna. Reprezentarea
invinuitului si inculpatului este limitata la anumite activitati desfasurate de organele judiciare si este
conditionata de situatiile cand prezenta acestuia este obligatorie.
D. Substituitii procesuali.
Acestia apar ca subiecti in cadrul procesului penal pentru valorificarea unui drept al altuia.
Substituitii procesuali au drepturi procesuale limitate la anumite activitati legate de desfasurarea procesului
penal. Astfel art.222 C.Proc.Pen. prevede ca plangerea se poate face personal sau prin mandatar, plangerea se
poate face de catre unul dintre soti pentru celalalt sot, de copilul major pentru parinti.
Daca acest text prevede posibilitatea pentru persoanele enuntate sa formuleze doar plangere,
inseamna ca acesti substituiti procesuali nu pot sa se impace cu inculpatul.
De asemenea, cererea de liberare provizorie poate fi facuta in conformitate cu dispozitiile art. 160 6
C.Proc.Pen. atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii de catre invinuit sau inculpat, sotul sau
rudele apropiate ale acestuia.
3. Organele judiciare
Instantele judecatoresti.
Potrivit Constitutiei Romaniei autoritatea judecatoreasca este reglementata ca o functie distincta,
organizata intr-un sistem in care sunt prevazute urmatoarele organe judiciare :
a. instantele judecatoresti ;
b. Consiliul Suprem al Magistraturii ;
c. Ministerul Public.
Puterea judecatoreasca este separata de celelalte puteri ale statului, avand atributii proprii exercitate
prin instantele judecatoresti.
Instantele judecatoresti se infatiseaza ca subiect principal al activitatii procesual penale in
indeplinirea urmatoarelor atributii :
- pronunta hotarari judecatoresti ;
- isi desfasoara in principal activitatea in faza de judecata dar are si atributii in privinta
unor sarcini legate de urmarirea penala. De exemplu: art. 147 C.Proc.Pen. prevede ca arestarea preventiva se
11
dispune numai de catre instantele de judecata. De asemenea, prelungirea arestarii preventive nu poate fi
dispusa decat de instanta de judecata iar activitatea de punere in executare a hotararilor penale de
condamnare ramase definitive este realizata tot de aceste organe (art. 155 C.Proc.Pen, art. 159 C.Proc.Pen,
art. 420 C.Proc.Pen.). prin atributiile pe care le au instantele judecatoresti verifica legalitatea tuturor actelor
procesuale si procedurale infaptuite de ceilalti participanti la proces. Conform art. 2 alin. 1 din Legea
304/2004 privind organizarea judiciara, justitia se infaptuieste in numele legii, este unica, impartiala si egala
pentru toti. Instantele judecatoresti is desfasoara activitatea intr-un sistem unitar prevazut de art. 126 alin. 1
din Constitutia Romaniei in care se arata ca in Romania justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si
Justitie si prin celelalte instante prevazute de lege.
12
Sectia militara din cadrul instantei supreme a fost desfiintata prin Legea 153/1998. Cauzele militare
sunt judecate de catre sectia militara a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Completele de judecata.
Codul de procedura Penala foloseste notiunea de instanta de judecata, adica numarul de judecatori ce
compun completul de judecata in vederea solutionarii unei cauze sau a mai multor cauze penale. Cu toate
acestea, compunerea instantei nu trebuie confundata cu constituirea instantei, aceasta din urma insemnand
alcatuirea instantei cu procuror, grefier. Compunerea completelor de judecata se face de catre colegiile de
conducere la inceputul anului urmarindu-se asigurarea continuitatii completelor. Completul de judecata este
prezidat prin rotatie de catre un judecator. Repartizarea cauzelor se face aleatoriu in sistem informatic.
Cauzele repartizate unui complet de judecata nu pot fi tramsnise altui complet decat in conditiile prevazute
de regulament. Potrivit art. 54 alin. 1 din Legea 304/2004 privind organizare judiciara, apelurile se judeca in
complet de 2 judecatori iar recursurile se judeca in complet de 3 judecatori. In cazul completelor formate din
2 judecatori daca acestia nu ajung in unanimitate la un acord asupra pronuntarii hotararii, atunci se constituie
un complet de divergenta alcatuit cu un al treilea judecator care, de regula, este presedintele ori
vicepresedintele instantei ori presedinte de sectie.
Completele pentru solutionare in prima instanta a cauzelor privind conflictele de munca si asigurari
sociale se constituie din 2 judecatori si 2 asistenti judiciari. Asistentii judiciari participa la deliberare cu vot
consultativ si semneaza hotararea.
Ministerul Public.
Potrivit Legii 304/2004 privind organizarea judiciara pe intreg teritoriul Romaniei puterea
judecatoreasca se compune din instantele judecatoresti, Consiliul Suprem al Magistraturii si Ministerul
Public. Ministerul Public isi exercita atributiile in temeiul legii si este condus de un procuror general al
Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Activitatea Ministerului Public este organizata
potrivit principiilor legalitatii, impartialitatii si controlului ierarhic, sub autoritatea Ministrului Justitiei in
conditiile legii.
Activitatea Ministerului Public este organizata potrivit principiilor :
Principiul legalitatii deriva din prevederile art. 54 din Constitutia Romaniei, unde se arata ca
„respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”. Ministerul Public este
independent in relatiile cu celelalte autoritati publice si isi exercita atributiile numai in temeiul legii;
Principiul impartialitatii rezulta dis prevederile legii, obligand procurorii sa intervina prin
intermediul actiunii in justitie ori de cate ori legalitatea a fost incalcata. Exercitarea actiunii impune o
atitudine obiectiva, de impartialitate corectitudine si probitate profesionala ;
Principiul controlului ierarhic rezulta din prevederile art. 64 alin. 1 din Legea 304/2004 privind
organizarea judiciara in care se arata ca dispozitiile procurorului ierarhic superior date in scris si in
conformitate cu legea sunt obligatorii pentru procurorii din subordine.
13
In solutiile dispuse procurorul este independent in conditiile prevazute de lege. Procurorul poate
contesta la Consiliul Suprem al Magistraturii interventia procurorului ierarhic superior in orice forma in
efectuarea urmaririi penale sau in adoptarea solutiei.
1. Notiunea de parte. La solutionarea cauzelor penale alaturi de subiectii oficiali sunt implicate si alte
persoane numite in literatura de specialitate si subiecti particulari principali sau parti ale cauzei penale.
Potrivit art. 23 si 24 C.Proc.Pen. sunt parti in procesul penal: inculpatul, partea vatamata, partea civila si
partea responsabila civilmente.
2. Faptuitorul.
Inainte de pornirea procesului penal cel ce a savarsit o infractiune poarta denumirea de faptuitor, care
o data cu declansarea procesului penal capata calitatea de invinuit.
3. Invinuitul.
Invinuitul desi nu figureaza intre partile din procesul penal, acesta ocupa un loc considerabil in
reglementarea Codului Procesual Penal. Urmare savarsirii unei infractiuni se naste un raport de drept
substantial in care subiectul principal este societatea pe de o parte iar pe de alta parte autorul infractiunii
respective.
Pe parcursul desfasurarii urmaririi penale subiectul activ al infractiunii imbraca diferite calitati
procesuale care au o semnificatie distincta, adica aceiasi persoana fizica, infractorul va avea calitati juridice
diferite.
Invinuitul este subiect de drepturi si obligatii procesuale in timp ce faptuitorul nu are aceste drepturi si
obligatii.
Actele procesuale prin care i se confera invinuitului aceasta calitate sunt:
Rezolutia si procesul-verbal al organului de cercetare penala.
In art. 229 C.Proc.Pen se arata ca persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala se numeste
invinuit cat timp nu a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa.
In vederea inceperii urmaririi penale, organul de cercetare penala poate efectua acte premergatoare
pentru a verifica temeinicia informatiilor primite prin modurile de sesizare.
Conform art.228 C.Proc.Pen. organul de cercetare penala sesizat in vreunul din modurile prevazute de
art. 221 1C.Proc.Pen. dispune prin rezolutie inceperea urmaririi penale cand din cuprinsul actului de sesizare
sau al actelor premergatoare efectuate nu rezulta vreunul dintre cazurile de impiedicare a punerii in miscare a
actiunii penale dintre cele prevazute de art.10 C.Proc.Pen. cu exceptia celui de la litera b 1 (fapta nu prezinta
gradul de pericol social al unei infractiuni). Din continutul art.228 C.Proc.Pen. rezulta ca organul de
cercetare penala poate incepe urmarirea penala numai daca nu exista nici un impediment pentru punerea in
miscare a actiunii penale.
In conformitate cu dispozitiile art. 234 daca organul de cercetare penala isi formeaza convingerea ca
sunt suficiente temeiuri pentru punerea in miscare a actiunii penale, va face propuneri in acest sens pe care le
va inainta procurorului. Potrivit art.233 alin. 2 daca procurorul dupa ce examineaza dosarul cauzei constata
ca sunt indicii temeinice poate propune instantei de judecata luarea unei masuri preventive.
4. Inculpatul.
Potrivit art. 23 C.Proc.Pen. persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala este parte in
procesul penal si se numeste inculpat.
Actele procesuale prin care se confera unei persoane aceasta calitate sunt:
Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale;
Rechizitoriul;
15
Declaratia orala a procurorului de sedinta;
Incheierea instantei de judecata.
Drepturile inculpatului:
dreptul de a cunoaste materialul de urmarire penala;
dreptul de aparare;
dreptul de a formula cereri, memorii si de a pune intrebari;
dreptul de a avea ultimul cuvant in fata instantei de judecata;
dreptul de a uza de caile de atac prevazute de lege.
Obligatiile inculpatului:
sa suporte invinuirea adusa;
sa suporte unele masuri procesuale, ca de ex. retinerea sau arestarea preventiva;
sa se prezinte in fata organelor judiciare ori de cate ori este chemat.
16
C4
1. Partea vătămata
Conform art. 24 alin 1 C.Proc.Pen. – persoana care a suferit prin fapta penala o vătămare fizica, morala
sau materiala, daca participa in procesul penal, se numeşte parte vătămata.
Calitatea de parte vătămata rezulta din raportul juridic creat pe plan social intre cel care a savarsit o
infracţiune sic el care a suferit o vătămare prin acea infracţiune si implica vocaţia de a participa in procesul
penal ca parte vătămata sau parte civila.
Organele judiciare au potrivit art. 76 C.Proc.Pen. obligaţia de a o chema pe partea vătămata prin
infracţiune si de a o întreba daca se constituie parte vătămata sau parte civila. Totodată ii va aduce la
cunoştinţa ca are dreptul de a solicita audierea in prezenta unui consilier de protecţie a victimelor si
reintegrare sociala a infractorilor. I se va atrage atenţia ca declaraţia de participare in proces ca parte
vătămata sau parte civila poate fi făcuta in tot cursul procesului penal pana la citirea rechizitoriului.
Inculcarea acestei obligaţii de câtre organele judecătoreşti echivalează cu lipsa de rol activ.
2. Partea civila
Potrivit art. 24 alin 2 C.Proc.Pen., partea vătămata care exercita acţiunea civila in cadrul procesului
penal se numeşte parte civila.
Calitatea de parte civila se poate dobândi numai atunci când partea vătămata solicita acoperirea unui
prejudiciu material sau moral produs prin infracţiune.
Temeiul constituirii de parte civila întotdeauna îl constituie savarsirea unei infracţiuni care prin natura
ei poate produce prejudicii materiale sau morale.
C5
DR PROCESUAL PENAL
CURS 5
Potrivit pct-ului 2 al alin 6/C.E.D.O se arata ca orice persoana acuzata de o infractiune este
prezumata nevinovata pana ce vonovatia sa va fi legal stabilita.
Orice acuzat are dreptul :
- Sa fie informat in termenul cel mai scurt intr-o limba pe care o intelege si in mod
amanuntit asupra naturii si cauzei aduse impotriva sa;
- Sa dispuna de timpul si de inlesnirile necesare pregatirii apararii sale;
- Sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si daca nu dispune de
mijloacele necesare pentru a plati un aparator sa poata fi asistat gratuit de un avocat din oficiu
atunci cand interesele juridice o cer;
- Sa intrebe sau sa soloicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea
martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii;
- Sa fie asistat gratuit de un interpret daca nu intelege sau nu vorbeste limba folosita la
audiere.
In conformitate cu Legea nr 51/1995 aparator poate fi doar un avocat, ,embru al unui barou
de avocati din care face parte si isi desdfasoara activitatea intr-una din formele juridice prevazute
de lege, adica cabinet individual, cabinete asociate sau societati civile profesionale.
Pentru ca o persoana sa dobandeasca calitatea de aparator trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii:
- Sa fie membru al unui barou de avocati din Romania. Conform art. 9 din Legea nr
51/1995 poate fi membru o persoana care este cetatean roman, are exercitiul frepturilor sale, este
licentiat al unei facultati de drept sau doctor in drept si nu se gaseste in vreunul din cazurile de
nedemnitate prevazute de lege. Pe cale de exceptie, poate face parte din barou si un cetatean
strain, membru al unui barou din alta tara daca indeplineste conditiile prevazute de lege si cu
respectarea cerintelor impuse prin Conventia de reciprocitate dintre Uniunea Avocatilor din
Romania si Organizatia Avocatilor din tara respectiva, fie ocazional impreuna cu un avocat roman
si cu instiintarea decanului baroului respectiv. Avocatii straini pot inregistra in Romania societati
civile profesionale de consultanta juridica pentru activitati cu caracter comercial, numai in asociere
cu avocati romani. Avocatii straini nu pot pune concluzii orale sau scrise in fata instantelor de
judecata, exceptie facand instantele de arbitraj comerciale. Prin Legea nr. 489/11.07.2002 cu
modificare a Legii nr. 51/1995 la art. 7 dupa alin. 3 a fost introdus alin. 4, text potrivit caruia in
cazul formelor de exercitare a profesiei de catre avocatii straini se poate utiliza denumirea si
numele formei de exercitare a profesiei din tara sau din strainatate in conditiile aceluiasi articol.
- Este cetatean roman si are exercitiul drepturilor civile si poltitice si nu exercita o profesie
salarizata intr-o alta tara. Pentru a acorda consultanta juridica potrivit dreptului roman avocatul
21
strain are obligatia de a sustine un examen de verificare a cunotintelor de drept roman si de limba
romana organizat de Uniunea Avocatilor din Romania. Prin O.U.G. nr. 77/04.09.2003 publibata in
Monitorul Oficial nr. 640/2003 privind completarea Legii nr. 51/1995, a fost introdus art. 44, text
potrivit caruia avocatul care se afla in exercitarea unui mandat de deputat nu poate pleda in
cauzele ce se judeca de catre judecatorii sau tribunale si nici nu poate acorda asistenta juridica
invinuitului sau inculpatului si nici nu-l poate asista in instante in cauze privind :
- Infractiunile de coruptie, infractiunile asimilate infractiunilor de coruptie,
infractiunile in legatura directa cu infractiunile de coruptie, precum si infractiunile impotriva
intereslor financiare ale Comunitatii Europene prevazute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie;
- Infractiunile prevazute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si
consumului ilicit de droguri;
- Infractiunile privind traficul de persoane prevazute in Legea nr. 678/2001;
- Infractiunile de spalare a banilor prevazute de Legea nr, 656/2002;
- Infractiunile contra sigurantei statului prevazute de Codul Penal;
- Infractiunile contra pacii si omenirii prevazute de Codul Penal.
- Este licentiat al unei facultati de drept sau doctor in drept;
- Sa nu fie incompatibil potrivit legii. Cazurile generale de incompatibilitate sunt:
- Activitate salarizata in cadrul altor profesii
- Activitati care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de avocat sau
bunele moravuri si exercitarea nemijlocita de fapte de comert;
Art. 39 din Legea nr, 51/1995 prevede si unele cazuri speciale de incompatibilitate. Spre
exemplu: avocatul este incompatibil de a re[rezenta parti cu interese contrare in aceeasi cauza si
in cauze conexe, precum si de a pleda impotriva partii care l-a consultat mai inainte. Exista
incompatibilitate si atunci cand avocatul care a fost ascultat ca martor in aceeasi cauza, ca si
atunci cand aparatorul a functionat ca judecator sau procuror la instanta ori parchetul din care a
facut parte sau este ruda ori afin pana la gradul al IV-lea, inclusiv acolo unde functioneaza ruda ori
afinul. Cazurile de incompatibilitate mai sus expuse sunt prevazute de art. 17, art. 71, art. 69/
Statutul profesiei de Avocat.
Prin Decizia nr. 45/199 a Curtii Constitutionale publicata in Monitorul Oficial nr.
90/12.05.1995, fostii magistrati nu pot pune concluzii la instantele unde au functionat, iar fostii
procurori si cadre ale politiei nu pot acorda asistenta juridica la instantele, parchetele ori organele
de cercetare penala timp de 2 ani de la incetarea functiei.
Pentru o perticipare efectiva a aparatorului la desfasurarea procesului penal aceste trebuie sa dea
dovada de o temeinica pregatire profesionala, o vasta cultura generala concretizata in stapanirea
unor cunostinte de literatura despre stat si societate, o logica stransa, spontaneitate, suplete in
discutii, constient de pledoaria pe care o face in interesul partilor, dar si in interesul instantei.
Asistenta juridica
22
Prin asistenta juridica se intelege sprijinul pe care aparatorii il dau partilor in cadrul
procesului penal prin lamuririle, sfaturile si interventiile lor ca specialisti in domeniul dreptului.
Asistenta juridica este acordata numai de avocati, motiv pentru care in literatura juridica aceasta
mai este denumita si aparare tehnica. In lumina reglementarilor in vigoare asistenta juridica poate
fi facultativa si obligatorie.
Asistenta juidicaobligatorie
Potrivit art.171(2)/C.P.P. asistenta juridica este obligatorie cand invinuitul sau inculpatul este
minor, internat intr-n centru de reeducare sau intr-un institut medical educativ, cand este retinut
sau arestat chiar in alta cauza, cand fata de acesta a fost dispusa masura de siguranta a internarii
medicale sau obligarea la tratament medical chiar in alta cauza, ori cand organele de urmarire
penala sau instanta de judecata apreciaza ca invinuitul sau inculpatul nu si-ar putea face singur
apararea, precum si in alte cazuri prevazute de lege.
In cazul judecatii, asistenta juridica este este obligatorie si in cauzele in care legea prevede
pentru infractiunile savarsite pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii de 5 ani sau
mai mare.
Atunci cand asistenta juridica este obligatorie si aparatorul ales, nu se prezinta nejustificat la
data stabilita pentru efectuarea unui act de urmarire penala sau la termenul de judecata fixat si nici
nu asigura substituirea, pleaca sau refuza sa efectueze apararea, organul judiciar ia masuri pentru
desemnarea unui aparator din oficiu care sa-l inlocuiasca acordandu-i timpul necesar pentru
pregatirea apararii. In cursul judecatii, dupa inceperea dezbaterilor cand asistenta juridica este
obligatorie daca aparatorul ales lipseste nejustificat la termenul de judecata si nu asigura
substituirea, instanta va desemna un aparator din oficiu care sa-l inlocuiasca acordand un termen
de minimum 3 zile pentru pregtirea apararii. Daca la judecata cauzei aparatorul lipseste si nu
poate fi inlocuit cauza se amana.
Reprezentarea
Reprezentarea consta in imputernicirea data unei persoane numita reprezentant de a
indeplini in cadrul procesului penal acte procesuale pe seama unei parti care nu se poate prezenta
sau nu doreste sa se prezinte in fata organelor juridice. Reprezentarea se deosebeste atat de
substituirea procesuala cat si de succensiunea in drepturile procesuale. Reprezentarea se
deosebeste si de asistenta juridik intrucat in acest caz aparatorul pune concluzii in prezenta partii.
Felurile reprezentarii
Potrivit unor opinii exprimate in literatura de specialitate, reprezentarea a fost clasificata in:
-Reprezentare conventional;
-Reprezentare legala;
-Reprezentare tehnica.
24
C6
DR PROCESUAL PENAL
CURS 6
3. Factorii actiunii
Institutia actiunii in justitie, pentru a avea eficienta juridica, este conditionata de anumiti
factori numiti si termeni.
Acesti factori sunt:
25
- temeiul actiunii
- obiectul actiunii
- subiectii actiunii
- aptitudinea functionala
Temeiul actiunii are doua modalitati de manifestare:
- temeiul de drpt
- temeiul de fapt
Sub aspect substantial, temeiul de drept presupune existenta unor norme juridice ce prevad
fapta ilicita a carei incalcare naste dreptul la actiune.
Temeiul de fapt il constituie fapta prin care s-a incalcat norma sub aspect procesual.
Temeiul de drept prevede posibilitatea titularului actiunii de a se adresa organelor judiciare.
Temeiul de fapt presupune aducerea afectiva a faptei ilicite inaintea organelor judiciare.
Obiectul actiunii il constituie tragerea la raspundere penala a persoanei care a savarsit
fapta.
Subiectii actiuniisunt intotdeauna subiectii raportului juridic conflictual.
Aptitudinea functionala permite punerea in miscare si exercitarea actiunii daca nu apar
impedimente de natura a nu exercita actiunea penala.
Din prev. art. 9 si art. 14/C.P.P rezulta ca doua sunt actiunile ce pot fi exercitate in cadrul
procesului penal, si anume:
- actiunea penala
- actiunea civila
Actiunea penala
4. Analiza cazurilor care impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau stingerea
ei
Aceste cazuri se pot grupa in 2 categorii:
- cazurile in care actiunea penala se stinge ca fiind lipsita de temei (art. 10 lit. a-
e/C.P.P.)
- cazurile in care actiunea penala este lipsita de obiect (art. 10 lit. f-j/C.P.P.)
Impartirea acestor cauze este importanta, dat fiind modul diferit de solutionare a cauzei
penale de catre organele judiciare; astfel, pentru cauzele prevazute in art. 10 lit. a-e/C.P.P, in faza
urmaririi penale procurorul va dispune scoaterea de sub urmarire penala, iar instanta de judecata
va dispune achitarea inculpatului.
Pentru cazurile prevazute de art. 10 lit. f-j/C.P.P se va dispune, dupa caz, incetarea urmaririi
penale sau incetarea procesului penal.
In afara cazurilor de incidenta generala prevazute de art. 10/C.P.P, legea cuprinde anumite
cazuri speciale ce constituie piedici in exercitarea actiunii penale. De exemplu, art. 29 alin. 2/Codul
28
Penal - instigarea neurmata de executare in cazul in care infractiunea este pedepsita cu inchisoare
de cel mult 2 ani, art. 30/C.P - impiedicarea consumarii faptei de catre un partcipant inainte de
descoperirea ei.
Numeroare sunt cazurile de nepedepsire prevazute de Partea Speciala a Codului Penal.
DR PROCESUAL PENAL
CURS 7
31
Trasaturile actiunii civile in procesul penal
Actiunea civila este disponibila; spre deosebire de actiunea penala actiunea civila este
disponibila deoarece exercitarea ei se face prin manifestarea de vointa a persoanei vatamate cu
exceptia cazurilor in care acesta se exercita din oficiu. Disponibilitatea actiunii civile rezida si din
aceea ca din cursul procesului penal persoana vatamata are dreptul de a renunta la repararea
prejudiciului. O alta consecinta a acestei trasaturi o reprezinta irevocabilitatea achiesarii
inculpatului la acoperirea prejudiciului cauzat partii civile.
Actiunea civila este accesorie actiunii penale : in lipsa actiunii penale actiunea civila nu
poate fi exercitata in cadrul procesului penal. Actiunea civila nu poate fi exercitata daca actiunea
penala nu a fost pusa in miscare fata de inculpat. Actiunea civila poate fi intentata in fata instantei
civile, iar o data cu actiunea penala pusa in miscare partea civila are posibilitatea de a opta intre
calea actiunii penale sau calea actiunii civile.
Actiunea civila este individuala : persoana vatamata prin infractiune poate solicita repararea
prejudiciului cauzat de la inculpat, partea responsabila civilmente sau succesorilor acestuia.
Actiunea civila are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului precum si a partii
responsabile civilmente intrucat prejudiciul cauzat prin infractiune poate avea caracter material sau
moral prin legea 281/2003 a fost introdus alin 5 al art. 14/Codul de Procedura Penala potrivit
caruia actiunea civila poate avea ca obiect si tragerea la raspundere civila pentru repararea
daunelor potrivit legii.
Pana la aceasta modificare in practica judiciara s-a admis acordarea de despagubiri pentru
daunele morale argumentandu-se ca temeiul juridic al raspunderii civile pentru prejudiciile cauzate
prin infractiuni in constituie prevederile art 14 alin 3/Codul de Procedura Penala si dispozitiile legii
civile care reglementeaza raspunderea civila delictuala si anume cele din art. 998 - 1003/ Codul
Civil.
Textele de lege amintite care folosesc notiunea de prejudiciu nu disting in raport cu
caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce inseamna ca nu exista temei juridic pentru a se
inlatura obligatia de reparare a daunelor. Dificultatea acordarii daunelor morale rezida in lipsa unor
criterii pentru evaluarea in bani a prejudiciilor morale astfel incat ramane la latitudinea instantei sa
le aprecieze cuantum-ul in functie de particularitatea cauzei deduse spre solutionare.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca in aplicarea dispozitiilor art. 14/C.P. SI ART.
999/C.Civ. instanta penala investita cu judecarea actiunii penale in cazul infractiunii cu efecte
complexe, cum sunt cele de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa savarsita de un
conducator auto este investita sa judece actiunea civila alaturata celei penale prin constituirea
persoanei vatamate ca parte civila atat cu privire la pretentiile formulate in legatura cu decesul
victimei sau cu vatamarile corporale suferite, cat si cu privire la pretentiile referitoare la bunurile
distruse ori deteriorate ca urmare a acestor fapte(Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr I /
23 februarie 2004 prin care a fost admis recursul in interesul legii, decizie potrivit art. 414 alin 2
indice 2/C.P.P.
Conform art. 14 alin 3 repararea pagubei produse prin infractiune se face potrivit legii civile
astfel:
- in natura ca regule generala
- prin plata unor despagubiri banesti atunci cand repararea in natura nu e posibila
a) Restituirea lucrurilor
32
Procurorul i faza de urmrire penala si instantele de judecata pot dispune restituirea lucrurilor
ridicate de la invinuit ori de la persoanele care le avea in custodie daca acestea apartin persoanei
vatamate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau detinerea sa si daca prin restituire nu
impiedica aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei deduse judecatii. Exceptie fac bunurile
confiscate potrivit art. 118/C.P. Persoana vatamata are obligatia de a pastra lucrurile restituite
pana la ramanerea definitiva a hotararii (art. 169 alin 2/C.P.P). Daca prejudiciul nu a fost acoperit
prin restituirea in natura a lucrurilor inculpatul va fi obligat la plata unor despagubiri pana la
acoperirea integrala a prejudiciului.
34
sau exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege (art. 10 alin. (1) lit. h C.Proc.Pen., art. 10 alin. (1)
lit. i C.Proc.Pen, art. 10 alin. (1) lit. i 1 C.Proc.Pen) si constata ca infractiunea a provocat un prejudiciu
partii civile.
b. Instanta respinge actiunea civila
Cand achitarea a fost pronuntata in baza art. 10 lit. b 1 C.Proc.Pen. ori pentru art. 10 lit. d C.Proc.Pen. si
constata ca fapta nu a produs vreun prejudiciu va respinge actiunea civila.
c. Instanta nu acorda despagubiri civile
Potrivit art. 346 alin. (3) C.proc.Pen. nu pot fi acordate despagubiri civile in cazul cand achitarea s-a
pronuntat pentru ca fapta imputata nu exista (art. 10 lit. a C.Proc.Pen.) ori nu a fost savarsita de inculpat (art.
10 lit. c C.Proc.Pen.);
d. Instanta nu solutioneaza actiunea civila
Instanta penala nu solutioneaza actiunea civila atunci cand pronunta achitarea pentru cazul prevazut in
art. 10 alin. (1) lit. b C.Proc.Pen. ori cand pronunta incetarea procesului penal pentru vreunul din cazurile
prevazute in art. 10 lit. f si lit. j C.Proc.Pen. precum si in caz de retragere a plangerii prealabile.
1. Notiunea de competenta
La infaptuirea actului de justitie isi aduc contributia organele judiciare care, in calitatea lor de subiecti
oficiali, realizeaza anumite activitati care incep cu descoperirea infractiunilor, identificarea faptuitorilor,
strangerea probelor, administrarea acestora si solutionarea definitiva a cauzelor. Pentru delimitarea acestor
atributii se impun anumite reguli, criterii prin care sa se stabileasca activitatile pentru fiecarecategorie de
organe judiciare si in cadrul acestor categorii fiecare organ judiciar in parte. Un asemenea criteriu il
constituie competenta.
35
In literatura de specialitate s-au dat numeroase definitii caracterizate in general prin aceleasi elemente.
Ea a fost definita ca fiind sfera atributiilor pe care le are de indeplinit potrivit legii fiecare catgorie de organe
judiciare in cadrul procesului penal sau aptitudinea recunoscuta de lege unui organ judiciar de a indeplini
anumite atributii in cadrul procesului penal.
Intr-o alta definitie competenta reprezinta capacitatea unui organ de a se ocupa de o anumita cauza
penala sau totalitatea cauzelor penale ce i-au fost atribuite prin lege sau o anumita cauza concreta din randul
acestora.
Determinarea competentei organelor judiciare prezinta o deosebita importanta pentru infaptuirea
actului de justitie.
Regulile de competenta dau posibilitatea ca dosarele complexe sa fie solutionate de organele judiciare
superioare, iar cele cu un grad mai redus de dificultate sa revina organelor judiciare inferioare.
2. Formele competentei
In functie de natura si gravitatea faptelor comise, de locul unde au fost savarsite, ori de calitatea pe care
o avea faptuitorul se disting urmatoarele forme de competenta:
Competenta functionala;
Competenta materiala;
Competenta teritoriala;
Competenta personala;
Competenta speciala.
Aceste categorii de forme de competenta au fost clasificate in literatura de specialitate in fundamentale
si subsidiare. Formele fundamentale sunt considerate: competenta functionala, competenta materiala si
competenta teritoriala, acestea fiind folosite la stabilirea fiecarui organ judiciar. Formele subsidiare ale
competentei sunt: competenta personala si competenta speciala.
O forma subsidiara de competenta este si cea exceptionala sau extraordinara. Aceasta forma o intalnim
atunci cand apar imprejurari deosebite (razboi, stare de necesitate) si ca urmare anumite organe judiciare au
competenta de a solutiona cauzele primite spre rezolvare. De exemplu: prin Decretul Lege nr. 7/1990 au fost
infiintate in toate judetele tarii inclusiv in municipiul Bucuresti, tribunale militare extraordinare pentru
judecarea actelor de terorism savarsite in timpul evenimentelor din decembrie 1989.
In raport cu prevederea constitutionala (art. 126 alin. (2)), conform careia este interzisa infiintarea de
instante extraordinare putem spune ca sistemul nostru procesual penal nu mai cunoaste aceasta forma de
competenta.
a. Consideratii generale
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, puterea judecatoreasca se
exercita de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie si de celelalte instante judecatoresti stabilite de lege, iar
art. 2 alin.(2) prevede ca justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie, Curtile de Apel,
Tribunale, Tribunale specializate, Instante militare si Judecatorii. Competenta acestor instante este stabilita
prin lege.
e. Competenta Tribunalului pentru minori si familie (art. 41 alin. (1) din Legea nr. 304/2004)
Tribunalele pentru minori si familie, sub aspectul competentei functionale, judeca numai in prima
instanta.
Din punct de vedere al competentei materiale, tribunalele pentru minori si familie judeca potrivit art. 41
pct. 2 din Legea nr. 304/2004 infractiunile savarsite de minori sau asupra minorilor care sunt in competenta
de prima instanta a tribunalului. Cand in aceeasi cauza sunt mai multi inculpati, unul minor si altii majori, si
nu este posibila disjungerea, competenta revine tribunalului pentru minori si familie. Spunem ca tribunalele
pentru minori au o competenta personala deoarece judeca infractiunile savarsite de minori.
Sub aspect teritorial tribunalul pentru minori si familie, ca tribunal specializat, functioneaza la nivelul
fiecarui judet si al municipiului Bucuresti.
Potrivit Legii nr. 304/2004 pana la infiintarea tribunalelor pentru minori si familie (01.01.2008) la
nivelul tribunalelor functioneaza sectii sau complete specializate.
Prorogarea de competenta – consta in extinderea sau prelungirea competentei unui organ judiciar
asupra unei cauze care in mod normal revine altui organ judiciar inferior sau egal in grad. Intr-o alta definitie
prorogarea de competenta consta in depasirea limitelor competentei obisnuite a unui organ judiciar penal
prin indeplinirea atributiilor sale functionale asupra unei cauze penale care nu apartine competentei sale
obisnuite dar in privinta careia a existat o sesizare si o investire regulata. Indiferent de modul in care este
39
definita prorogarea de competenta, ea presupune reunirea cauzelor si rezolvarea acestora impreuna la acelasi
organ judiciar.
Regulile dupa care se stabileste organul competent sa rezolve cauzele reunite sunt prevazute la art. 35
C.Proc.Pen. Astfel daca prin prorogarea de competenta cauza apartine mai multor instante egale in grad, va
ramane competenta sa judece instanta mai intai sesizata. In cazul in care aceste instante nu sunt egale in grad
competenta de a judeca revine instantei superioare. Daca una din instante este civila iar cealalta militara
competenta va reveni instantei militare. In cazul in care instanta civila este superioara in grad, competenta va
reveni instantei militare echivalente in grad cu instanta civila. Daca instanta civila superioara este Inalta
Curte de Casatie si Justitie competenta revine acesteia.
Conexitatea si indivizibilitatea
Conexitatea reprezinta legatura dintre doua sau mai multe infractiuni legatura care pentru o mai buna
solutionare a cauzelor impune reunirea acestora la un singur organ judiciar.
Chestiunile prealabile
Pe parcursul procesului penal este posibil ca instanta sa rezolve si unele probleme de natura extra-
penala care pot influenta solutia in cauza respectiva.
Chestiunile prealabile pot apartine dreptului civil, dreptului muncii, dreptului familiei, dreptului
administrativ etc.
Chestiunile prealabile pot privi existenta unei cerinte esentiale de structura infractionala. De exemplu:
valabilitatea casatoriei in caz de bigamie (art.303), dreptul de proprietate in cazul infractiunii de tulburare de
posesie..
Instanta penala prin judecarea unei chestiuni prealabile acestora isi proroga competenta. In doctrina s-a
subliniat ca in cazul chestiunilor prealabile prorogarea de competenta opereaza si la instanta mai mica in
grad decat instanta competenta a judeca problema care face obiectul chestiunii prealabile.
In literatura de specialitate se face distinctie intre chestiunile prealabile si chestiunile preliminare.
Acestea din urma nu influenteaza asupra fondului cauzei si se rezolva tot inainte de solutionarea cauzei
penale. De exemplu: rezolvarea unei cereri de recuzare.
41