Cu fiecare vacanță de vara terminată pun capat cate unui capitol din viața mea.

Cum încă
studiez, am reduceri la diverse activități culturale și nu sunt independentă din multe puncte de
vedere (dar am 18 ani măcar) pentru mine anul se termină la venirea toamnei. Foarte anormal,
dar firesc pentru mine, trag linia de două ori pe an. Odată la finalul anului meu și odată la
finalul anului propriu-zis. În principiu tinerii văd finalul verii ca finalul anului, profită cât pot
de mult timp de trei luni de căldura toridă și sunt foarte triști și melancolici după. Eu văd
începutul toamnei ca începutul urmatorului capitol, întotdeauna mai bun. De fapt din multe
puncte de vedere prefer toamna în favoarea verii, dar totuși primăvara în favoarea toamnei.
Pentru că suntem totuși în septembrie profit de stările cuibărite în sufletul meu și le las să
vorbească în locul meu. Se știe că nu voi expune aici lucruri concrete din viața mea, dar
concluziile trase de mine după un an de respirat aer și chiar mai mult de atât cred că merită
expuse. Nu-mi amintesc foarte bine felul în care a început acest an, dar din ce în ce și-a
dovedit meritul de a fi trăit, până la final când parcă lucrurile au devenit din ce în ce mai
verzi. Am învățat multe din aceste 360 de zile și nopți, unele pierdute, dar altele câștigate.
Desigur că maturizarea mea, căci desre ea este vorba în principiu, s-a produs treptat și a
rezultat din mai multe observații empirice. Neținând cont de cronologie spun că am învățat în
primul rând să aștept. Eu, care până acum eram cuprinsă de nerăbdare și pentru care nu exista
„îți voi spune mâine” sau „mai așteaptă” am învățat că întotdeauna e mai bine să aștepți. De
aceea și motto-ul „Toate la timpul lor” în care cred cu tărie și care s-a dovedit de multe ori a fi
unul mai mult decât potrivit. Fiecare lucru se întâmplă în momentul prielnic lui. De fapt
lucrurile se întâmplă mereu, dar nefiind momentul potrivit sau persoana potrivită nu le
observăm sau nu le luăm drept puncte importante. Am mai învățat să sper, să visez pasiv și
inconștient și să aștept ca aceste lucruri dorite de mine să se întâmple de la sine. De fapt să
înceapă de la sine, căci de restul mă ocup eu. Lucrurile nu cad din cer, trebuie doar să știi să
profiți de ocaziile care ți se oferă, iar acestea ca să apară trebuie să lupți și să speri.
Întotdeauna universul îți va oferi baza pe care să-ți poți construi visele, nu ți le va și oferi de-a
gata. Tu trebuie să le împlinești, să dovedești că le meriți si că poți. Dacă e vorba de doi
oameni și de un vis care depășește profanul, universul vă va oferi acea „coincidență” care să
vă facă să vă observați. Universul vă va intersecta viețile cumva, dar restul depinde de voi să
vă dovediți vouă înșivă și apoi unul celuilalt că meritați, că iubiți și că fiecare este cea mai
bună alegere a celuilalt.
Acum pot spune că mi-am găsit acel echilibru interior pe care îl căutam de ceva vreme. Știu
ce vreau, știu ce am nevoie și mai ales știu pentru ce lupt.