REZISTENŢA

ANTIINFECŢIOASĂ
DOBÂNDITĂ
 Paşi iniţiali în recunoaşterea agenţilor
infecţioşi
Sistemul rezistenţei naturale recunoaşte molecule de
suprafaţă care sunt:

• comune multor agenţi infecţioşi

• neschimbate în cursul evoluţiei filogenetice
• neexprimate de ţesuturilor gazdei

Patternuri microbiene (tipare)

Agenţii microbieni care exprimă aceste tipare pot fi
recunoscuţi şi eliminaţi de celule care utilizează
sisteme neschimbate, bine conservate de
recunoaştere, care includ patternurile de
recunoaştere ale neutrofilelor şi macrofagelor
 Patternurile microbiene şi patternurile de recunoaştere

Lipopolizaharide bacteriene CD11b/CD18

-1-3-glucan fungic CD11c/CD18
Lipofosfoglican la Leishmanii CD14
Hemaglutinine B şi V Receptori pentru manoză
 Eşecul rezistenţei naturale în recunoaşterea
agenţilor infecţioşi se produce când agentul
infecţios:

• nu exprimă la suprafaţă un pattern microbian

comun
• îşi schimbă rapid moleculele de suprafaţă
• evoluează mai rapid decât rezistenţa naturală

Recunoaşterea antigenspecifică prin sistemul imunităţii

dobândite s-a dezvoltat pentru a depăşi această problemă
 Răspunsul celular la substanţele microbiene

Recunoaştere înnăscută Recunoaştere dobândită

Diferite substanţe microbiene Fiecare celulă recunoaşte o

singură substanţă
INVARIABILĂ FLEXIBILĂ şi VARIABILĂ
Sistemul imun

 discrimineazã “selful” de “non-self”;

 rãspunde prin efectori umorali şi
celulari care vor elimina ceea ce este
strãin organismului, menţinând
astfel individualitatea şi integritatea
acestuia;
 memoreazã acest rãspuns
 Funcţionalitatea sistemului imun se bazeazã
pe complementaritatea stericã dintre doi
parteneri
 Antigen - non-self, are capacitatea de a induce modificări biologice ale
sistemului imun, care constau, în esenţă în apariţia
• efectorilor imuni umorali (anticorpi) şi
• celulari (limfocite sensibilizate).
 Receptorul pentru antigen - din partea organismului
• anticorp în ser şi secreţii şi
• receptor pentru antigen când se constituie ca parte componentă a
membranei celulare a limfocitelor (BCR pentru limfocitul B şi TCR pentru
limfocitul T).
Reacţiile imunologice
• fiziologice - asigură imunitatea organismului şi pe care omul încearcă să
le provoace artificial prin imunizare pasivă (seroterapie) sau activă (vaccinare).
• imunopatologice - defavorabile organismului
1. Antigenul

1.1.Definiţie
1.2. Factori care influenţează antigenitatea
1.3. Antigenele de histocompatilitate
1.4. Antigenele microbiene
1.1. Antigenele. Definiţie.
Substanţe pe care organismul le percepe ca non self,
care produc un răspuns imunitar şi sunt capabile să
reaţioneze cu receptorii specifici
Antigenele complete
 Imunogenitate: capacitatea de a induce un RI
 Antigenicitate:proprietatea de a reacţiona specific cu
efectorii imuni a căror producere o induc
Antigene incomplete (Haptene)
 Lipsite de imunogenitate
 Antigenicitate

Sunt imunogene numai în asociere cu un carrier. Efectorii imuni

rezultaţi vor reacţiona la un contact ulterior şi cu haptena
liberă neasociată cu un carrier
 Epitopii

Epitop – partea unui antigen recunoscută de

organism ca non self.
-mai mulţi epitopi diferiţi –faţă de care Ag
sintetizează tot atâţia AC diferiţi
- epitopi repetitivi (identici)

Paratop-partea complementară e efectorului imun

Poziţia epitopilor – esenţială în recunoaşterea lor de
către limfocitele T sau B
Epitopi B – epitopi structurali
Epitopii care vor fi recunoscuţi de anticorpi sau
limfocitele B sunt proeminenţe ale unor molecule
ghemuite la suprafaţa antigenului şi se numesc
epitopi structurali sau epitopi B.

Aceşti epitopi nu sunt antigenici decât în stare nativă,

denaturarea proteinei modificând aspectul acestor
epitopi.
Epitop T - secvenţial
•Limfocitele T recunosc
doar epitopi situaţi în
interiorul moleculei de
antigen şi care sunt peptide
scurte (8-10 aminoacizi).
• Aceşti epitopi liniari se
numesc epitopi secvenţiali
sau epitopi T.
•Ei sunt recunoscuţi de
limfocitelele T doar după
procesarea antigenului de
către macrofag şi după ce
ajung la suprafaţa acestuia.
Epitopi
 Deci LB recunoaşte epitopul ca o parte a
moleculei intacte de Ag, recunoaşte
haptena
 LT îşi vede epitopul corespunzător doar
după descompunerea moleculei,
recunoaşte partea ascunsă din carrier
Antigenele

• timodependente stimulând sistemul imun

prin intermediul limfocitelor T după prelucrare
macrofagică (proteine)

• timoindependente care stimulează direct

limfocitele B, în stare nativă, fără intervenţia
limfocitelor T (polizaharide, epitopi repetitivi)
1.2. Factorii care influenţează
imunogenitatea

 Natura chimică: proteine, polizaharide, lipide

 Greutate moleculară peste 10.000 – discutabil
 Stabilitatea moleculei - gelatina
 Doza
 Ritm
 Calea de administrare
 Cuplarea cu un adjuvant:
 componentele de suprafaţă a bacteriilor care sunt asociate
corpului bacterian cu rol de adjuvant
 Calendar de vaccinări
 Provenienţa antigenelor

antigene alogenice, care provin de la indivizii aceleiaşi

specii şi împart specia în grupe. Un exemplu de astfel de antigene
sunt antigenele eritrocitare care determină grupele sanguine,

antigene singenice, care provin de la acelaşi organism

autoantigene, care sunt substanţe proprii organismului ce
au suferit o modificare, nemaifiind recunoscute ca “self” de
sistemul imunitar
antigene xenogenice sunt antigene care provin de la o altă
specie. Astfel de antigene, foarte importante în patologia umană,
sunt antigenele bacteriene.
 1.3. Antigenele de
histocompatibilitate (MHC) (HLA)
Un grup de gene de histocompatibilitate-complex
MHC, care codifică Gp membranare împotriva cărora
se îndreaptă RI
Sunt considerate a fi cauză a rejetului de grefă
• MHC I (domenii: α1, α2, α3,β1) – pe toate celulele
nucleate(absente pe hematii)
• MHC II (domenii: α1, α2, β1, β2) – doar pe CPA (pe
macrofage)
• MHC III
 MHC I şi MHC II - recunoaşterea Ag de către LT,
deci iniţiază RI-constituind baza rezistenţei
antiinfecţioase dobândite
 Responsabile de restricţia imunologică
 Complexul major de
histocompatibilitate MHC
 LT recunosc Ag străine doar dacă sunt în asociaţie
cu MHC
 LTh(CD4) recunosc Ag doar în asociaţie cu
MHCII; Ag vor fi prezentate LTh doar de macrofage
şi LB (baza restricţiei imunologice)
 LTc (CD8) vânează celulele organismului care devin
non-self, prin modificarea structurii antigenice de
suprafaţă(prin pătrundere de virus, în cazul
microorganismelor ic, sau a transformării tumorale).
Ele recunosc Ag doar de suprafaţă doar în
asociaţie cu MHC I.
Complexul major de
histocompatibilitate MHC
Limfocite Tc (CD8) Limfocite Th (CD4)

2 1 Ag  1 Ag

3   2

MC – celule nucleate MC / macrofag

MHC I MHC II
 1.4. Antigene bacteriene

antigenele capsulare (Streptococcus pneumoniae

Klebsiella, Bacillus anthracis, antigenul de înveliş Vi al bacilulu
tific, antigenul K al bacilului coli enteropatogen etc.),
antigenele de perete (antigenul O din peretele bacteriilo
gram-negative, proteina M a streptococului de grup A),
exoenzimele (coagulaza, hemolizinele secretate de
Staphylococcus aureus, fibrinolizinele streptococului beta
hemolitic de grup A etc.),
exotoxinele (difterică, tetanică, diferitele enterotoxine etc.)

Răspunsul imun : în funcţie de habitat ( extra sau intracelular)

 Superantigene
•Sunt Ag care stimulează în mod
dramatic , necontrolat proliferarea
LT, care au în structura receptorului
lor pentru Ag anumite specificităţi vß,
fără să se supună restricţiei MHC
•Nu se leagă de TCR, ci de partea
laterală a TCR şi a moleculelor MHC
aCPA.
•Toxine bacteriene(enterotoxinele
stafilococice,toxina şocului toxic)
•Nu induc un răspuns adaptativ ci o
activare a masivă a citokinelor cu
febră, hipertoxicitate sistemică,
imunosupresia şi şoc.
•Ele nu necesită prelucrare
macrofagică
 Receptorii pentru antigen ai limfocitelor
Pâna în anii 1960 nu se cunoşteau funcţiile limfocitelor.

L Limfocitele T şi B sunt inactive pâna la întâlnirea cu un

antigen.

Ambele exprimă RECEPTORI PENTRU ANTIGEN

Receptorul limfocitului B este un anticorp legat
B de membrană - IMUNOGLOBULINĂ DE SUPRAFAŢĂ

Receptorul limfocitului T nu este un anticorp de

T suprafaţă ci o moleculă distinctă
RECEPTOR PENTRU ANTIGEN - TCR

Fiecare receptor pentru antigen se leagă de un ag diferit

Fiecare celulă are o specificitate pentru un singur antigen
 Organele limfoide
Ţesut organizat în care limfocitele interacţionează cu celule non limfoide
Sediul maturării & iniţierii răspunsurilor imune adaptative
ORGANE LIIMFOIDE CENTRALE
ORGANE LIMFOIDE PERIFERICE
Organe limfocide centrale
THYMUS – maturarea limfocitelor T
MĂDUVA OSOASĂ – Maturarea limfocitelor B

Organe limfoide periferice

GANGLIONII LIMFATICI
PULPA ALBA A SPLINEI
MALT
(ţesutul limfoid asociat mucoaselor
Activarea limfocitelor T şi B
Fixarea antigenului
 Determinanţi antigenici

În imunitate, anticorpii blochează frecvent centri activi ai

moleculelor care sunt impilicate în infecţie. Aceşti centri activi
trebuie să fie într-o conformaţie corectă pentru a se lega de
celule şi they rarelz mutate