Harap Alb –

Caracterizare

Ca orice basm, "Povestea lui

Harap-Alb" ilustrează o altă lume
decât cea reală, personajele fiind
împăraţi şi crai, Sfânta Duminică,
animale şi gâze fermecate, eroi cu
trăsături fabuloase, alături de
personaje realiste aduse de Ion
Creangă din Humuleştiul natal,
ceea ce-i conferă acestei creaţii
originalitate inconfundabilă.
Basmul cultivă înalte principii
morale ca adevărul, dreptatea,
cinstea, prietenia, răbdarea,
ospitalitatea, generozitatea,
curajul, vitejia prin personajele
pozitive şi comdamnă
nedreptatea, răutatea, minciuna
întruchipate de zmei, balauri sau
spâni.

Personajele sunt reale şi fabuloase,

acestea din urmă având puteri
supranaturale şi putându-se
metamorfoza în animale, plante,
insecte sau obiecte ori pot să
reînvie, prin leacuri
miraculoase, pe cei care sunt
omorâţi.

Harap-Alb, fecior de crai, este un

Făt-Frumos din basmele
populare, destoinic şi curajos,
dar rămâne în zona umanului,
fiind prietenos, cuminte şi
ascultător, ca un flăcău din
Humuleşti. El este un personaj
pozitiv şi întruchipează înaltele
principii morale cultivate de orice
basm, ca adevărul, dreptatea,
cinstea, prietenia, ospitalitatea,
curajul, vitejia, trăsături ce reies
indirect din întâmplări, fapte, din
propriile vorbe şi gânduri şi direct
din ceea ce alte personaje spun
despre el.

Călătoria pe care o face pentru a

ajunge împărat este o iniţiere a
flăcăului în vederea formării lui
pentru a deveni conducătorul unei
familii, pe care urmează să şi-o
întemeieze. El parcurge o
perioadă de a deprinde şi alte
lucruri decât cele obişnuite, de a
învăţa şi alte aspecte ale unei
lumi necunoscute până atunci,
experienţă necesară viitorului
adult.

Semnificaţia numelui reiese

din scena în care spânul îl
păcăleşte pe fiul craiului să intre
în fântână: "Fiul craiului, boboc
în felul său latrebi de aieste, se
potriveşte Spânului şi se bagă în
fântână, fără să-1 trăsnească prin
minte ce i se poate întâmpla".
Naiv, lipsit de experienţă şi
excesiv de credul, fiul craiului
îşi schimbă statutul din nepot al
împăratului Verde în acela de
slugă a Spânului, numele lui
poate fi un oximoron, Harap-
Alb putând însemna "negru alb",
deoarece "harap" înseamnă
"negru, rob".

Faptele eroului rămân şi ele în

limita umanului, probele care
depăşesc sfera realului fiind
trecute cu ajutorul celorlalte
personaje, înzestrate cu puteri
supranaturale. Codrul în care se
rătăceşte simbolizează lumea
necunoscută flăcăului, care
greşeşte pentru prima oară,
neţinând cont de sfatul tatălui
său, de a se feri de omul spân.
Deşi cuminte şi ascultător de
felul său, nesocotirea acestei
restricţii declanşează asupra
flăcăului un şir nesfârşit de
întâmplări neplăcute şi
periculoase, care-i pun deseori
viaţa în primejdie. Lipsit de
experienţă, "boboc în felul său
la trebi de aieste,", mezinul
craiului devine sluga spânului,
îşi asumă şi numele de Harap-
Alb, dovedind în acelaşi timp
loialitate şi credinţă faţă de
stăpânul său, întrucât jurase pe
paloş, îşi respectă cuvântul
dat, rod al unei solide educaţii
căpătate în copilărie, de a fi
integru şi demn, capabil să-şi
asume vinovăţia, cu toate
urmările ce decurg din faptul că
nu urmase sfatul tatălui.

Cinstit din fire, Harap-Alb nu-1

trădează niciodată pe spân, deşi
un stăpân tiran ca acesta ar fi
meritat. De pildă, atunci când se
întoarce spre împărăţie cu pielea
şi capul cerbului fabulos, "piatra
cea mare din capul cerbului
strălucea" atât de tare, încât
mulţi crai şi împăraţi îl rugară
să-i "deie bănăret cât a cere el,
altul să-i deie fata şi jumătate din
împărăţie, altul să-i deie fata şi
împărăţia întreagă", dar Harap-
Alb şi-a urmat calea fără să
clipească, ducând bogăţia
întreagă stăpânului. O singură
dată a şovăit voinicul, atunci
când, îndrăgostindu-se de fata
împăratului Roş, "mai nu-i venea
s-o ducă" spânului.

Probele la care îl supune spânul

sunt menite a-1 deprinde pe
flăcău cu greutăţile vieţii, cu
faptul că omul trebuie să
învingă toate piedicile ivite
în viaţa sa, pregătindu-l pentru
viitor, când va trebui să-şi
conducă propria gospodărie,
propria familie. Ca şi în viaţa
reală, flăcăul este ajutat de cei
mai buni prieteni, calul fabulos şi
de Sfânta Duminică. Harap-Alb
este umanizat, el se teme, se
plânge de soartă, cere numai
ajutorul acelora în care avea
încredere, semn că învăţase ceva
din experienţa cu spânul. Depăşind
cu bine toate probele, flăcăul
demonstrează că e "soi bun"
(G.Călinescu) prin valorile morale
care compun codul
comportamentului ţărănesc:
inteligenţa, bunătatea,
perseverenţa, răbdarea,
capacitatea de adaptare la
diverse situaţii ale vieţii. De
asemenea, altruismul,
sufletul lui bun, dragostea
pentru albine şi furnici îl fac să le
ocrotească şi să le ajute atunci când
le întâlneşte în drumul său, chiar
dacă pentru asta trebuie să treacă
prin apă ori să zăbovească pentru a
le construi un adăpost. Sigur că
binele pe care Harap-Alb îl face se
întoarce atunci când el însuşi se
află în impas, crăiasa furnicilor
şi cea a albinelor salvându-i, de
asemenea, viaţa.

O experienţă determinantă pentru

maturizarea lui o constituie
întâlnirea cu omul roş, care este un
alt pericol de care ar fi trebuit să se
ferească, aşa cum îl sfătuise tatăl.
Episodul călătoriei spre curtea
împăratului Roş este un necontenit
prilej de iniţiere a flăcăului
(călătoria este un mijloc de
cunoaştere), deprinzând acum
învăţătura că orice om, cât de
neînsemnat ori de ciudat ar părea,
poate fi de folos, tânărul
deprinzând experienţă mai ales
în cunoaşterea speciei umane.
Harap-Alb are capacitatea de
a-şi face prieteni adevăraţi,
loiali, care să-1 ajute în orice
împrejurare dificilă a vieţii sale,
aceştia folosindu-şi tocmai
trăsăturile dominante, devenite - la
nevoie - adevărate talente: "tot
omul are un dar şi un amar, şi
unde prisoseşte darul, nu se mai
bagă în samă amarul".

În această perioadă a iniţierii,

Harap-Alb cunoaşte
dragostea aprinsă pentru o
fată de împărat, care vine,
aşadar, din aceeaşi lume cu
el, pregătindu-1 pentru
căsătorie, unul dintre
reperele finale ale devenirii
sale. Probele de la
împărăţia fetei trimit spre
ritualurile ţărăneşti ale
peţitului, între care însoţirea
mirelui de un alai de tineri,
trecerea lor prin foc, alegerea
motivată a miresei, ospăţul
oferit de gazdă sunt tot atâtea
încercări la care îl supune
viitorul socru şi cărora mirele
trebuie să le facă faţă. Ultima
probă la care îl supune fata
este, de data aceasta, o
demonstrare a calităţilor
viitoarei soţii, care va şti să
aibă grijă de bărbatul ei, să-i
stea aproape la bine şi la rău,
acest fapt fiind ilustrat atunci
când ea îi salvează viaţa,
trezindu-1 din morţi. Această
întâmplare simbolizează ideea
că acum Harap-Alb redevine
el însuşi, fiul craiului,
scăpând de povara
jurământului făcut spânului,
acela că îi va fi slugă "până
când va muri şi iar va învia".

Ca şi Nică, Harap-Alb parcurge

o perioadă de formare a
personalităţii, care, deşi
înzestrat cu importante calităţi, are
slăbiciuni omeneşti, momente de
tristeţe şi disperare, de satisfacţii
ale învingătorului, toate conducând
la desăvârşirea lor ca oameni.

Descoperind frumusetea si
varietatea literaturii
populare, scriitorii o folosesc
ca model si sursa de
inspiratie, creand opere in
maniera si cu structura
creatiilor folclorioce. Asfel,
se ajunge si la crearea
basmului cult, dupa modelul
basmului popular. In
literatura romana Ion
Creanga s-a facut remarcat
prin elemente originale care
dau viata operelor sale. In
„Povestea lui Harap-Alb”,
marele povestitor constituie
operadupa modelul basmului
popular romanesc, dandu-i
un
carcaterunic prim modul in
care autorul a inteles ideea
de basm. Asftel apare
eruditia paremiologica ,
textul fiind puternic
imbogatit prin proverbe,
zicatori, vorbe de duh
specifice humulestenilor.
Umorul ofera cititorului
posibilitatea de a parcurge o
opera care starneste veselia.

Basmul lui
Creanga cuprinde un numar
semnificativ de personaje
reale ii imaginare.
Personajul principal apartine
lumii reale. El este fiu de
crai, fiind mezinul familiei.
Acest personaj se remarca d-
a lungul firului narativ
datorita caracterului
puternic sensibilazat la
adresa persoanelor din jurul
sau. Caracterizarea
personajului este atat
directa cat si indirecta,
Harap-Alb fiind pus in situatii
care-i definesc
spiritualitatea.
Cracterizarea personajului
prin comportament (gesturi,
fapte) este edificatoare in
privinta modului in care Ion
Creanga a perceput acesta
opera.

Fiul de crai reprezinta

binele, el nu este un erou
tipic basmului popular. Nu se
lupta cu zmeii, nu
pedepseste raul pentru
a refaceechilibrul distrus al
lumii. Nu detine puteri
magice, ci este un tanar
obisnuit, harnic, supus, cu
un suflet milos si sensibil.
Caracterul deosebit pe care
al are acest tanar, indreptat
catre valoriile umane
apreciate de poporul roman,
il va ajuta sa devina imparat,
fiind rasplatit pentu omenia
de care da dovada.a234m0-
sdfsdn334
Primul gest de omenie pe
care personajul il face este
daruirea unui banut,
milostivindu-se de o
baatrana (care de fapt este
Sfanta Duminica, personaj
simbolic, ce-l va ajuta in
drumul initiatic pe care
Harap-Alb il va parcurge).
Rusinandu-se de nereusitele
fratilor mai mari, el se
hotareste sa porneasca intr-
o calatorie spre imparatia
unchiului sau. Fiul craiului
este ajutat de Sfanta
Duminica care ii da sfaturi in
ceea ce priveste pregatirea
drumului. Calul nazdravan
pe care il alege este un alt
ajutor pe care fiul craiului il
primeste datorita purtarii
deosebite. Este curajos,
infruntand obstacolul pe are
tatal sau i l-a pregatit. Insa
da dovada de
neascultareatunci cand tatal
sau ii spune sa nu se
increada in span sau in omul
ros (simboluri ale vicleniei,
ale raului). Incalcand o
porunca , el va fi supus unor
grele incercari, fiind obligat
sa se supuna spanului, care
a reusit sa-l inchida fantana.
Din acest moment al
povestirii fiul craiului va
deveni Harap-Alb, fiin sluga
spanului care se da drept
nepot al imparatului.

Ajungand la curtea unchiului

sau, el manifesta onestitate
deosebita si nu-si incalca
cuvantul, juramantul facut
spanului. Este ascultator si
supus in toate, nefiind insa
parasit de personajele
fantastice, care il vor ajuta
in drumul initiatic pe care a
pornit.

Este indrumat de Sfanta

Duminica atunci cand
trebuie sa culeaga salate din
Gradina Ursului sau sa aduca
pietre scumpe din Padurea
Cerbului. Aceste doua
incercari sunt periculoase
pentru personaj, insa este
sutinut si de calul
nazdravan.
Din aceste doua situatii reies
alte trasaturi, valori ale
protagonistului: este
recunoscator pentru ajutorul
primit si constient ca a
gresit, platind pentru
neascultarea sfatului
parintesc. Fiind incurajat de
Sfanta Duminica, sesizeaza
faptul ca Dumnezeu i-a
harazit un destin mai putin
milos, dar „Mare-i
Dumnezeu!”.234m0sdfsdn33
4
Sensibilitatea personajului
este extraordinara in fata
unor situatii reliefate de
Creanga.
In drumul spre curtea
Imparatului Ros se
milostiveste de furnici, de
albine, facandu-si astfel noi
prieteni care-l vor oferi
sprijin la nevoie. Intalnirea
personajului principal cu
personaje fantastice
reprezentand caractere
umane duse
la extrem (Gerila, Setila,
Flamanzila, Ochila, Pasari-
Lati-Lungila) ii va conferi
prilejul de a lega noi
prietenii.
Ajungand la curtea
Imparatului Ros, Harap-Alb
trece peste toate probele la
care este supus, dar nu
datorita unor puteri
supranaturale, ci ajutorului
dat de prietenii sai.
Fata Imparatului Ros va
prind dragoste pentru Harap-
Alb, care dupa ispasirea
pacatului pe care l-a comis
(neascultare), va atinge
stadiul suprem al fericirii
pamantene- iubirea.
Dargostea il va readuce la
viata si el va primi rasplata
pentru bunatatea,
milostivirea, ascultarea(in
calitate de sluga a spanului)
de care daduse dovada.
Personajul actioneaza sub
semnul profund al destinului,
dar si sub propriile decizii,
care au un rol important in
initierea lui.

Trecand probrlr de foc,

probe initiatice(in numar de
trei) el isi va recapata
dreptul de a fi imparat,
atingand stadiul maturitatii.
Fiul de crai isi va dobandi
noul statut, bine merutat,
castigat in urma unor probe
periculoase, care i-au
dezvoltat intelepciunea si
curajul. Aceste calitati sunt
necesare pentru un imparat,
pentru un model de
imparatire.
In drumul initiatic spre
cunoasterea lumii trece prin
mai multe etape, care-i
marcheaz eroului propriile
limite, dar il fac sa se
cunoasca pe sine: umulinta,
rabdarea, virtutile omeniei.
Moartea personajului in final
este un simbolica, ritualica,
el fiind supus unui proces de
purificare, reinvierea este
semnul mdobandirii unei noi
identitati.
Fiind reprezentantul Binelui
el obtine favoruri pe care nu
le folosette in scop
propriu(nu da dovada
de egoism). El cunoaste
virtutea cea mai de seama
abia dupa ce a trecut
anumite stadii. Iubirea este
invingatoara
mortii,renasterea Binelui in
urma unei stadialitati
riscante.

Harap-Alb, eroul basmului lui

Creanga, iese oarecum
din schema personajului
basmului popular. Chiar daca
poate fi identificat cu Fat-
Frumos care se infrunta cu
zmeii, nu se lupta niciodata
cu spanul, nu comite pacatul
groaznic al omorului. Din
acest motiv basmul
conceput de Ion Creanga se
diferentiaza prin stil si
continut de celalalte opere
de acest gen.