Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CAPITOLUL 1
Zambetul ii era intiparit pe fata si ma privea atat
de frumos…simteam ca ma topesc…
Am coborat privirea spre mainile noastre
impreunate si am simtit un fior ciudat.Mana lui parea
prea perfecta in comparatie cu a mea.
Nu arata asa cum simteam eu atingerea lui.
Am zambit trist si l-am privit iar.
Zambetul inca nu ii disparuse,dar ceva in ochii lui ii
trada veselia.
-Ce ai patit??De ce te-ai intristat,asa,dintr-o data??
zise el apropiindu-si fata de a mea.
-Aaa…nimic…cred ca m-am pierdut iar…iarta-ma!!
-De ce nu imi spui ce e cu tine??
-Nu am nimic!!
-Deea…te cunosc!!spune-mi ce s-a intamplat!!
Folosea iarasi tonul acela.
Nu supotam cand facea asta.Era serios si ma privea
asteptand un raspuns.Dar nu ii puteam spune.Chiar si
eu credeam ca gandurile mele sunt stupide,deci el ce
putea crede?
Mai bine schimbam subiectul.Nu-l puteam minti.
-Mergem sa ne plimbam??Haide…te rog…
Am zambit,in incercarea mea de a-l convinge,dar n-a
functionat.Ma privea la fel de serios si puteam citi pe
fata lui nemultumirea.
-Hai sa ne dam in leagane macar!vrei??te rooooog!!
-Crezi ca daca facem altceva,uit??la mine nu tine faza
cu schimbatul subiectului.Si credeam ca ti-ai dat seama
deja.
-Stiu si nu fac asta.Vreau sa mergem sa ne dam in
leagane sau sa ne plimbam.Sa facem ceva,orice.te rog!!
-mmm bine!!zise el cu greu.
M-am ridicat si l-am tras si pe el dupa mine.
Zambeam si incercam sa il saut pe obraji,sa il
musc.Incercam tot ce imi trecea prin cap,numai sa ii
sterg privirea aia.Dar nimic nu functiona.
Am ajuns imediat la leagane si fiind atat de tarziu nu
mai era nimeni pe acolo.
M-am pus intr-un leagan dar nu ma miscam.Alin s-a pus
in cel din fata mea,fara sa ma priveasca.Parea atat de
trist.Si nu imi puteam da seama ce ii cauzase acea
tristete.
Dupa cateva secunde de tacere apasatoare,am inceput
sa ma leagan usor.
El nu spunea nimic si simteam ca innebunesc.Cum se
asteapta sa ii zic cand ma trateaza asa?Ma
obisnuisem,dar ma simteam prost si ma facea sa cred
ca vrea sa fie in alta parte,nu cu mine acolo.
Poate chiar la asta se gendea si de fapt nu simtea
nimic pentru mine.
Oricum eram impreuna de doar 3 luni.Cat de mult poti
sa tii la o persoana dupa doar 3 luni?Nu indeajuns,se
pare.
-Deea…de ce faci asta??a spus intr-un final.
M-am oprit si il priveam uimita.
Ce faceam?el se purta asa cu mine si tot eu faceam
ceva gresit??
-Ce??
-De ce nu imi spui nimic??
-Pentru ca nu am ce sa iti spun.De ce nu ma crezi?
-Ma minti…iar…de ce n-ai incredere in mine??
-Tu esti cel care nu crede!!Sunt bine si nu am nimic sa
iti spun.
-La ce te gandeai mai devreme??
-La cat de norocoasa sunt ca esti al meu,am spus
ridicandu-ma.
M-am dus langa el,vrand s ail sarut.Dar m-am
razgandit cand am vazut cum ma privea.
-Nu inteleg de ce ma minti…zise el oftand.
S-a ridicat si m-a imbratisat strans.A pus capul pe
umarul meu si a oftat iar.
-Ti-am dat vreodata vreun motiv sa imi ascunzi ceva?a
soptit dupa cateva secunde.
-Nu,dar…
-Vreau sa stiu ce e cu tine,spuse luandu-mi fata cu
minile si obligandu-ma sa il privesc.Vreau sa stiu de ce
esti atat de trista,cand crezi ca nu e nimeni atent la
tine,de ce ramai blocata in gandurile tale,cu acea
expresie de nedescifrat pe fata.Vreau sa stiu de ce te
prefaci atat de tare ce n-ai nimic niciodata si apoi te
apuca plansul dupa ce crezi ca nu te mai vad.
-Ce tot spui acolo??
-Vezi,iar faci asta!Tu crezi ca eu nu stiu ce se
intampla si ca ma iau dupa masca pe care o afisezi in
fiecare zi.Dar pot sa vad dincolo de zambetul tau
fortat.
S-a oprit si a oftat iar.Parea ca nu mai poate vorbi,ca
se ineaca cu propriile cuvinte.Poate era doar
imaginatia mea,dar parea chinuit.
Am ramas incremenita.Nu steam ca sa mai spun.Ce
puteam spune?El stia.Stia ca ma doare si ca incerc sa
ascund asta.
Si cum sa ii mai spun alta minciuna acum?Stia…
M-am asezat iar in leagan,eliberandu-ma incet din
mainile lui.Nu il puteam privi.Nici nu ma mai credeam in
stare sa mai spun o vorba.
-Nu stiu ce sa iti spun,cu ce sa incep…
-Cu inceputul,zise cu un zambet trist.
-Mai bine vorbim despre altceva,bine?De ce nu imi
povestesti cum a fost la munte?!Nu mi-ai zis nimic de
asta de cand ai venit.
-Deci nu pot sa cred ca iar faci asta!!!spuse dand ochii
peste cap.
Imi intoarse spatele si se indrepta incet spre o banca.
Simteam ca lacrimile o sa tasneasca in orice moment
din ochii mei.Nu ma mai puteam abtine.Imi venea atat
de tare sa plang.
Nici nu isi imagina cat de tare ma ranea.
Pe langa toate celelalte,imi demonstra iar ceea ce
stiam deja.
Poate chiar gandea cum credeam eu.
Stiam de la inceput ca asa se va intampla.Dar am
sperat ca nu va fi asa.
L-am privit si probabil ca plangeam,pentru ca nu il mai
vedem bine.Era cu spatele la mine si mi se parea atat
de departe.Imi simteam inima in gat si cu fiecare bataie
il simteam si mai departe…ne despartea lumea
intreaga…dar poate ca era mai bine asa…
M-am intors si am plecat repede din parc.
Nu puteam sa vad altceva decat privirea lui
trista.Stiam ca eu sunt cea care ii provoaca
suferinta,deci ii era mai bine fara mine.Asta era
singurul lucru pe care il puteam face.Sa plec si sa nu
privesc inapoi.
Dar lacrimile ma impiedicau sa vad si simteam ca ma
sufoc.M-am oprit respirand repede si m-am asezat pe
trotuar.
Speram ca sunt destul de departe de el.Asa cum
vedeam cu cateva secunde inainte vidul dintre noi.
Tacerea ce ma inconjura ma infiora si simteam
singuratatea linistitoare.
Dupa cateva minute,m-am Calmat si tot ca mai
ramasese din plansul chinuit de mai devreme erau doar
suspinele periodice ce imi zguduiau usor umerii.
Fara sa il observ,Alin a venit langa mine si m-a
imbratisat.
-Gata!!Totul e bine acum!imi soptea mangaindu-mi
parul.
Simtindu-l atat de aproape si parca auzindu-i bataile
repezi ale inimii,plansul reveni.Dar era atat de dureros
sa plang in fata lui.
-Nu pot….am reusit sa spun printre suspine.
-Nu-i nimic.Nu trebuie sa imi spui nimic,daca nu
vrei.Iarta-ma!!
M-a sarutat pe frunte si mi-a sters lacrimile.
Apoi m-a imbratisat iar.
Cum sa gandesc asa ceva?
Trebuia sa incetez,dar durea atat de tare.
Mi-a sarutat ambii obraji si ochii inlacrimati.Mi-a
zambit,de parca nimic nu s-ar fi intamplat si apoi m-a
sarutat.
CAPITOLUL 2
2
Inca eram internata..M-am trezit,ca de obicei,fara
chef de viata.Instantaneu primul gand a fost la Alin.Mi-
a revenit in minte ziua aceea frumoasa cand m-a
sarutat pentru prima data si cand printr-o coincidenta
minunata,am realizat amandoi ca ne iubim si am ramas
impreuna.Imi aminteam cat de frumos era totul atunci.
Dar Miruna nu mai venise in vizita de cand vorbisem
ultima data despre Alin.Cam in urma cu doua
saptamani.Nu credeam ca s-a suparat atat de tare…dar
m-am inselat…
Imi pierdeam cea mai buna prietena din cauza
prostiei mele.Trebuia neaparat sa vorbesc cu ea si sa-
mi cer scuze.
Am fost intrerupta din gandurle mele de usa care s-a
deschis cu putere izbindu-se de perete.Cand am realizat
cine era in usa am inlemnit.Mi se parea ca imaginatia
mea a luat-o razna.Imi era atat de dor de el incat m-il
imaginam stand furios in fata mea.In urma lui,Doctorul
Ionescu striga ceva ce n-am inteles prea bine,pana a
ajuns si el in usa.
-Tinere,acesta nu e un loc unde poti sa vii si sa faci
scandal.Pacientii au nevoie de liniste!!Te rog iesi sau
chem paza.
Il privem cu ochii larg deschisi.El parea ca nici nu-l
aude.Doar ma privea.
-Nu auzi??spuse d-l doctor furios.Bine,atunci chem
paza!!
-Nu e nevoie,spuse el apoi calm.Imi pare rau d-le
doctor,dar nu am putut sa ma abtin cand am aflat ca e
aici.Va rog,spuse intorcandu-se cu fata spre d-l
doctor,am nevoie de doar cateva clipe.
Nu stiam cum reusise,dar il induplecase pe doctor.Si
urma sa raman singura cu el.Doctorul Ionescu plecase
repede si apoi Alin a inchis usa incet.S-a asezat langa
mine pe pat,privindu-si mainile.
-Deci aici ai fost in tot timpul asta??Intreba el in cele
din urma.
N-am putut sa raspund.Doar faptul ca era atat de
aproape de mine ma facea imobila.
-Nu vrei sa vorbesti??Bine atunci o sa vorbesc eu.Deci
chiar nu pot sa cred ca ai facut asa ceva!!!Deea,eu
aveam incredere in tine,imi spuse el cu acea privire
trista,pe care eu o detestam.
Imi spusese “Deea”…simteam ca ma topesc dar furia
care mi-o provocau cuvintele lui m-a facut sa reusec sa-
i zic ce simteam.
-Nu e asa!!Tu ma urai,la fel ca toata lumea!!am spus
si lacrimi au inceput sa se prelinga usor pe fata mea.
Nu puteam sa suport faptul ca si el imi reprosa.La fel
ca toata lumea.Pana si el era dezamagit de mine.De
parca asta m-ajuta cu ceva.
-Asta chiar ca e cea mai mare prostie pe care am
auzit-o vreodata!!Cum poti sa spui ca te uram??
-Asa,pur si simplu!!Stiu ca asa era si inca mai e!!
-Te rog,nu mai plange si asculta-ma putin!!
Am ridicat privirea spre el si am reusit sa imi tin in
frau lacrimile.Stiam oricum ca ceea ce avea sa-mi spuna
vor fi tot reprosuri dar nu conta.Chiar parea afectat de
situatia mea si oricat imi doream sa cred asta nu-mi
permiteam sa-mi mai fac iluzii.
-Ok,am spus eu cu o urma de suspin.Te ascult.
-Bine,deci asta chiar a fost cea mai mare greseala pe
care ai fi putut s-o faci!!Tu inca nu-ti dai seama dar se
va agrava.Si crede-ma va fi de mii de ori mai rau decat
e acum.
-Despre ce vorbesti??am intrebat eu.Nu reuseam sa-mi
dau seama la ce se referea.
-Nu te preface ca nu stii!!Vorbesc despre sevraj!!
Nu-mi venea sa cred urechilor.El stia prin ce treceam.
-Poate te intrebi de unde stiu…nu i-am intrebat nici
pe doctori si nici n-am cautat pe internet…
-Si atunci de unde stii??
-Nu o sa-ti vina sa crezi dar fratele meu a trecut prin
asta.Si a fost foarte greu.A reusit sa scape dar asta
abia dupa 8 ani.Adevatul e ca la inceput eu n-am stiut
nimic.Eram doar un copil.Am fost foarte dezamagit de
el cand am aflat ce e cu adevarat cu el.Mama l-a
internat in nenumarate centre dar cand iesea lua iar.Nu
stiam ce sa mai facem.Dar acum un an am gasit un
centru care trateza altfel pacientii.Adica banuiesc ca
tie iti dau aici doar ca sa-ti aline durerea.Si probabil o
sa inceapa sa-ti dea si metadona.Asta ii dadeau fratelui
meu.Vindecau dependenta de heroina inlocuind-o cu o
dependenta de un drog legal.
Parea atat de trist in timp ce imi povestea.si nu
puteam sa fac nimic..decat sa il ascult…
-Totusi,la acest centru tratau dependenta cu
suboxona. Adica un substituent mai bun,care nu da
dependenta.In plus acolo avea si consiliere si acum 3
luni a iesit curat si nu s-a mai atins de heroina.Deci stiu
foarte bine prin ce treci.Si trebuie sa te duca la acel
centru altfel o sa te chinui in continuare.Nu mai vreau
sa iti mai reprosez nimic.Acum stii si povestea asta.N-
am spus nimic pentru ca ai vazut si tu cum sunt cei de la
noi de la scoala…si nu vroiam sa afle de el.Imi pare rau
ca nu ti-am spus nici tie,dar nu am putut s-o fac…
oricata incredere aveam in tine…deci intelege ca nu te
urasc.N-am facut-o niciodata.Chiar vreau sa te ajut.
Am ascultat povestea si pe masura ce spunea nu imi
venea sa cred ce aud.Mai ales ca nu a putut sa imi
spuna.Poate acum n-as mai fi fost aici daca imi
spunea…dar…
-Sa nu cumva sa te simti vinovat pentru ce mi s-a
intamplat!!am strigat eu cand am realizat ce
gandeam.Nu e vina ta!!!
A pus privirea in pamant si a oftat.
-Sa nu idraznesti!!Nu esti tu vinovat de nimic!!Totul a
fost doar o intamplare si nu are nicio legatura cu tine!!
-Ba are.Daca ti-as fi spus despre asta,daca ai fi stiut
n-ai mai fi facut-o!!
Nu imi venea sa cred ca acelasi lucru l-am gandit si
eu.Nu puteam sa cred ca il invinovateam…dar nu era
vina lui.
-Nici macar n-am stiut ce e in tigarea aia!!Deci nici
daca as fi stiut nu aveam cum sa opresc asa ceva!!
A facut ochii mari si vedeam ca se abtine sa imi zica
ceva…toata lumea facea asta in jurul meu…dar chiar ma
bucuram ca se abtine.
-Deci el a fost??spuse el dupa cateva secunde,inca
incercand sa se abtina.Nenorocitul ala ti-a dat-o??
-Aaaa…pai…n-a fost el…e numai vina mea…eu am
luat-o de la un tip pe care nu-l cunosc…adica i-am cerut
o tigare dar n-am stiut ce e in ea!!
-Minti!!Tu nu ai face asa ceva!!Tu nici macar nu
fumai!!
-Ai dreptate!!Nu fumam!!In trecut…dar tot ce mi se
intampla atunci m-a facut sa ma apuc de fumat!!
-Nu te mai recunosc!!Deea,ce s-a intamplat cu tine??
imi spuse el trist,asezandu-se langa mine pe pat.
Ma privea indurerat de parca chiar ii pasa.De parca
astepta sa-i spun eu ceva.
-Stiu ca esti dezamagit de mine!!Si stiu ca n-o sa ma
ierti niciodata!!Mai ales cand o sa auzi motivele mele
stupide!!i-am spus eu intorcand privirea.Nu puteam
suporta sa-l vad asa.
-Deci,am inceput eu,tu stii ca eu n-am fost niciodata o
persoana buna..eu am fost intotdeauna
nesigura,egoista si lasa.Si cel mai important,n-am fost
niciodata destul de buna pentru tine.Chiar daca n-o
spuneai,stiu ca iti doreai sa fiu altfel.Dar n-am putut sa
ma schimb.Si cand reuseam sa fiu altfel,era mereu Irina
acolo ca sa fie mai buna ca mine la orice.toata viata n-
am auzit decat ”Tu de ce nu esti ca Irina?” sau “Uite ce
bine se descurca ea”…Nici macar odata mama nu mi-a
spus vreun cuvant de lauda.Poate de asta sunt asa.Sau
poate nu.Nu pot sa dau vina pe ea pentru ca nu e vina
ei,in totalitate. Niciodata n-am crezut ca sunt destul de
buna pentru cineva,dar cand tu ai aparut in viata mea
chiar am vrut sa ma schimb ca sa pot sa fiu destul de
buna pentru tine.Cateodata uitam lucrurile astea.Mai
ales cand eram cu tine.Am crezut ca o sa ma placi asa
cum sunt.Si daca iti zic totul acum,macar sa fie
adevarul,am spus eu privindu-l.Dar n-a fost asa.Nici
macar tu nu ma cunosteai cu adevarat.
M-am oprit putin.Imi era asa de greu sa-i zic
totul.Dar am continuat.
-Oricum,dupa primul fum a urmat cea mai tare stare
pe care o puteam trai vreodata.Nu ma mai simteam
inferioara.Ma simteam in stare sa fac orice si nu pot sa
compar sentimentul ala cu nimic din ce ai trait tu.Doar
daca incerci,intelegi ce vreau sa spun.Poate ma crezi
nebuna,dar asta e adevarul.Si ai dreptate ca sevrajul e
ingrozitor.Dar n-am ce sa fac.
Alin n-a spus nimic.Ma privea doar.
Nu stiam ce crede.Probabil se gandea si el ce sa-mi
zica.
Era o situatie grea pentru amandoi.Nu ne mai
vazusem de 4 luni…si acum ne spuneam lucruri pe care
nu le stiam unul despre altul…Era ingrozitor…Pentru ca
parca nu ne cunosteam cu adevarat…
-Imi pare rau.Sincer!!Nu stiam ca asa gandesti!!a spus
el fara sa ma priveasca.Deea,eu chiar nu am vrut sa te
ranesc…si sa stii ca tu nu esti asa cum crezi tu!!
Adevarul ca e ca nu esti nici perfecta,nimen nu poate
fi,dar esti indeajuns de buna pentru mine.Nu stiu ce te-
a facut sa crezi lucrul asta!!Credeam ca ti-am
demonstrat de atatea ori ca te iubesc si ca nu imi pasa
de nimic,doar de tine.
S-a intors si m-a privit asa cum o facea
inainte.Simteam ca ma topesc si am intors
privirea.Dupa cateva secunde de tacere mi-a luat fata
cu mana in asa fel incat sa-l pot privi in ochi.Era mult
mai aproape.
-Deea…a spus el trist.Nu stiu ce sa fac ca sa ma
crezi.Stiu ca probabil acum te gandesti iar la heroina si
nu-ti prea pasa de ce spun eu,dar te rog,te implor
chiar,crede-ma!!Tu ai fost cea mai importanta pentru
mine si singura la care am tinut atat!!
Imi venea sa imi acopar urechile sau sa fac ceva sa
nu-l mai a cult.Folosea trecutul.Deci acum nu mai
insemnam nimic pentru el.Se simtea doar vinovat si
vroia sa ma ajute.
-Deci te rog inceteaza sa mai gandesti asa.Intelega
ca… spuse el dar se opri.
-Nu trebuie sa imi mai spui ceva!!Am inteles,am spus
eu oftand.
L-am privit si probabil mi-am muscat buza pentru ca
si-a indreptat privirea spre buzele mele,cu un zambet
trist.
Fara sa-mi dau seama o lacrima mi se prelingea usor
pe obraz.Dar nu simteam nimic.Nu simteam ca
plang.Doar ma durea inima,la propriu si la figurat.
Mi-a sters lacrima,mangaindu-mi usor obrazul.Nu
intelegeam de ce face asta.De ce ma amagea daca nu
mai putea fi niciodata nimic intre noi?!
S-a apropiat din ce in ce mai mult de fata mea.Fiori
treceau prin pielea mea la fel de rapid cum merge
curentul electric.
Am inchis ochii.Nu vroiam sa cred iluzia,oricat de
tentanta ar fi fost.
Dar buzele lui le-au atins pe ale mele atat de usor ca
parea chiar o iluzie.Dar nu era.
-E timpul sa pleci!!spuse d-l doctor Ionescu trezindu-
ne pe amandoi din visul ce parea cosmar.
Se indeparta repede de fata mea si se intoarse spre
doctor caruia ii arunca o privire ce dadea de inteles ca
era nervos..de parca d-l doctor intrerupse ceva ce el ar
fi vrut sa se intample.
Nu,nu..iar imi faceam iluzii…nu pot sa ma abtin sa nu
sper..dar nu trebuie s-o mai fac.
-Ok..plec acum,spuse el parca oftand.
Se ridica si se indrepta spre usa fara sa ma priveasca.
Cred ca am auzit inainte sa iasa “Imi pare rau!”.
Si nici macar nu mi-a zis “la revedere!”.Nu avea sa
mai fie nimic intre noi…era clar ca totul se terminase…
-Sa inteleg ca era cineva important pentru tine,spuse
d-l doctor privindu-ma.
D-l doctor era mereu bun cu mine si ma trata de parca
as fi fost fiica lui.Avea in jur de 40 si ceva de ani dar
arata mai tanar.S-a apropiat incet si mi-a sters o
lacrima.Nici macar nu stiam ca inca mai plang.
-Nu te lasa prea afectata!!Ai deja destule probleme!!
Nu i-am mai spus nimic.Nu conta acum.Nici macar nu
mai simteam aceeasi dorinta acuta pentru
heroina.Parca ma bantuia doar faptul ca totul s-a
treminat…adevarul e ca o stiam inainte de a vorbi cu
Alin…
Ramasesem singura in camera mea.D-l doctor
plecase,probabil dandu-si seama ca nu puteam sa
vorbesc cu nimeni.
Tot ce aveam in minte era chipul lui Alin atat de
trist.Ma durea sa-l stiu asa,dar n-aveam ce sa fac.