Sunteți pe pagina 1din 12

Ediţia №2 Asociaţia Rockerilor din Moldova 1 Octombrie 2010

Renescut-au din istorie


Anul şcolar se începe ca la carte, împreună cu artiştii aproape toate
cu un careu festiv la care se cintă, se dau piesele, au sărit, au facut pogo şi cei mai
mulţumiri şi felicitări cu sărbătorile fierbinţi s-au dezbrăcat în pielea goală.
naţionale de la sfîrşit de vară. Acestă zi În timpul concertului a avut loc o
de întîi septembrie se va înscrie în adevărată surpriză pentru membrii trupei
memoria multor iubitori de frecvenţe tari, Transsylvania Phoenix, unul dintre fani,
fiindcă s-a început cu un grandios concert care a fost mai atent şi mai aproape de
organizat în scuarul Teatrului de Operă şi scenă, a ţinut să le facă artiştilor o
Balet. La eveniment au participat trupe cu surpriză, înainte de ieşirea trupei în
renume autohtone precum Gândul Mâţei, scenă, în timp ce aceştea pregăteau
Snails, Alternosfera, Dubas, cît şi din instrumentele. Acesta a cîntat piesta “În
România, Suie Paparude, şi legendara Umbra Marelui URSS”, care i-a lăsat
trupă de etnorok română, care şi-a dus plăcut surprinşi pe membrii formaţiei,
faima departe peste hotarele ţării: precum a mărturisit Nicolae Covaci :“Am
Transsylvania Phoenix. avut o surpriză formidabilă dela băiatul
Transsylva ăla care a cîntat
nia Phoenix a fost În umbra
deschizătoare de marelui URSS
drumuri în de unul singur.
muzica adresată Aia e o piesă care
publicului larg în nu se dă nici în
România, celei de România la
a doua jumătăți a radio”. Dar cînd
secolului XX. au ieşit însăşi
Membrii formației membrii trupei
au abordat pe scenă scuarul
numeroase Operei Naţionale
subgenuri ale a fost plin de
rock-ului; traseul aplauze şi
stilistic al strigăte de
formației a pornit admiraţie pentru
de la muzică legendara trupa.
beat, evoluînd spre rock psihedelic și de Rockerii au cîntat toate piesele de rînd cu
aici către hard rock, cu un număr de soliştii. Chiar şi unii interpreti din
experimente de rock progresiv. În anii Chisinau s-au alăturat fanilor şi au
1970, efectele schimbărilor politice din urmărit evoluţia trupei Phoenix. Din cauza
țară asupra vieții culturale au adus la că spectacolul a fost programat să se
destrămarea multor formații de gen. Între dureze pînă la ora 23, artiştii nu au reuşit
cele care au continuat prin adoptarea să cînte toate piesele, deoarece li s-a
unui stil nou, Phoenix a avut una dintre spus că după ora 23:00 li se stinge
cele mai neaşteptate evoluții, dând lumina. În pofida acestui mic incident,
naștere subgenului rock numit etno rock artiştii spun că au fost impresionaţi de
(inspirat din folclorul românesc autentic, vizita în Moldova.
comparabil cu rock-ul celtic inițiat de Dar cu toate acestea cel mai
formația irlandeză Horslips cam în neplăcut incident a urmat cîteva zile după
aceeași perioadă). concert, cînd organizatorii acestuia au
În pofida frigului şi ploii de afara, primit o factură in valoare de 94 mii lei
sute de oameni s-au adunat in scuarul pentru chiria scărilor din faţa teatrului
Operei Nationale. Rockerii au cîntat Naţional de Operă şi Balet.

1
Ediţia №2 Asociaţia Rockerilor din Moldova 1 Octombrie 2010

Nou Т э ц
Formatia Zdob si Zdub va prezenţi cît şi de organizatori ca să
lansa un nou album scape pînă la capăt de povară. De ce
Dupa ce au anuntat despre povară? Pentru că acest concert a fost
schimbarea componentei trupei, preconizat sa aibă loc în data de 29
baietii de la Zdob si Zdub vin si cu august într-o bază de odihna din
vesti mai bune. In curand ei vor lansa Vadul lui Voda, însa vremea în data
un nou album. Pe disc fanii vor gasi preconizată nici pe departe nu s-a
doar 3 piese noi. In rest – compozitii arătat a fi favorabilă pentru un
mai vechi ale zdubilor, recantate in concert în aer liber, astfel
alte limbi sau cele care nu au intrat in oragnizatorii şi-au luat
albumurile precedente. Lansarea responsabilitatea de al reorganiza în
oficiala a noului album va avea loc la incinta unui club privat.
Moscova, in luna octombrie. Zdubii, Aproapte de ora 18:00 iată că
insa, promit sa dea neaparat si un ieşit prima trupă în scena, numele
concert la Chisinau. trupei fiind KeyEffect. Au început
Piesa "Vin alb, vin rosu" este baieţii sa incalzească cele cîteva
una din cele trei compozitii noi ale trupuri din faţa scenei inchipuindu-şi
zdubilor, care a intrat in noul album. probabil că în faţa lor au citeva zeci de
Discul va purta aceeasi denumire. mii de oameni gata sa îi asculte, de
Cei de la Zdob si Zdub spun ca in fapt erau ceva mai puţini, vreo 10 la
albumul nou au fost incluse doar 3 număr. Probabil cei care s-au grabit la
piese noi. In rest – compozitii mai sfîrşitul verii la concert nu au gasit de
vechi care nu au fost editate pana cuviinţă sa-i dea concertului ăsta o a
acum, dar si hit-uri traduse in alte doua şansă. De fapt atmosfera a fost
limbi. De exemplu renumitul “DJ incendiară, chiar şi aia 10 oameni din
Vasile” are in noul album inca 2 faţă au putut face ceea ce probabil nu
versiuni – in rusa si in ucraineana. faceau 50 in locul lor. După KeyEffect
Noul disc isi asteapta lansarea s-au ivit în scenă şi cei de la Corbus
oficiala. Evenimentul va avea loc pe 8 Albus, Rubycone, Paralela 47 şi cei de
octombrie la Moscova, unde zdubii vor la Demonocracy care au şi inchis
da un concert. programul de distracţie din seara cu
Producatorul zdubilor spune ca pricina. Toti erau destul de placut
noul disc va aparea in vanzare doar in impresionaţi de concert insă la fel toti
Rusia. Igor Danga are, insa, vesti au votat unanim ca au fost puţini
bune si pentru fanii moldoveni. oameni la concert, gata de distracţie
Una din surprizele discului nou este şi binevoitori.
piesa "Gol". Aceasta va deveni imnul
clubului de fotbal "Olimpia Balti". Surpriză de la Gîndul Mîţei
Echipa isi va lansa oficial imnul in Nicu Ţărnă ne-a mărturisit că în
aceasta sambata. momentul de faţă, trupa lucrează la
un nou album. CD-ul se va numi
Picnik la BoozTime „Grandomania”. „Va fi un album
Duminică, 12 septembrie a avut energic, cu piese de dragoste, de
loc concertul care era destul de viaţă etc.
aşteptat atît de oameni ca să fie

2
Ediţia №2 Asociaţia Rockerilor din Moldova 1 Octombrie 2010

9TĂŢI
1. Cântăreţul Marilyn Manson va juca într-un 5. In luna noiembrie va iesi in piata
film horror, intitulat "Splatter Sisters", alături nou mini-album trupei Massive Attack.
de logodnica lui, actriţa Evan Dar albumul va fi in numar de 1000 de
Rachel Wood. exemplare. Deja nu pentru prima data
"Splatter Sisters" este prima trupa promoveaza un album prin
parte dintr-o franciză de filme intermediul organizatiei War child, ce
horror având ca subiect are ca scop sa ajute copii ce sufera pe
exploatarea sexuală, inspirată urma unor razboaie.
din filmele horror clasice ale
anilor '80. 6. Trupa norvegiana Dimmu Borgir
2. După şase ani de absenţă, vreme în care au invitat circa 100 de muzicanti
Dolores O'Riordan şi-a urmat cariera solo, pentru inregistrarea noului sau album
irlandezii de la The Cranberries se reunesc "Abrahadabra". Albumul a fost lansat
pentru un turneu mondial, care va începe în pe 24 septembrie. A fost inregistrat
luna noiembrie, conform site-ului trupei. The timp de 11 luni cu ajutorul intregii
Cranberries s-a format în 1989, sub numele orchestra norvegiene. (nui imagine
iniţial de The Cranberry Saw Us. Asociată cu aici)
rockul alternativ, trupa a abordat şi stilurile
indie pop şi punk. Şi-a 7. Sex Pistols vin cu un produs nou. Si
câştigat faima odată cu nici de cum nu cu un album sau
albumul de debut, piesa,acum acestea au lansat un
"Everybody Else Is parfum. Interpretii afirma ca pentru a
Doing It, So Why Can't purta un astfel de
We?", cea mai parfum este
cunoscută melodie a necesar sa traiesti
trupei fiind Zombie. in acest stil punk al
sau,si de a avea
3. Actorul britanic Robert Pattinson va
acele valori morale
interpreta rolul lui Kurt Cobain într-un film
abordate de ei. Parfumul promite de a
biografic produs la Hollywood despre viaţa
avea aroma de lamie,un miros
regretatului solist al trupei Nirvana, iar rolul
proaspat si un pic piparat.
soţiei acestuia, Courtney Love, a revenit
actriţei Scarlett Johansson, informează
8. Trupa Radiohead au primit un
thesun.co.uk. Nu este pentru prima oară
album aproape ca in dar. Fanii sai au
când studiourile de la Hollywood încearcă să
colectat tot tipul de inregistrari
producă un film despre Nirvana , printre ale
personale de la concerte, apoi le-au
cărui hituri s-au numărat piese precum
postat pe youtube. Video s-au
"Come As You Are" şi "Smells Like Teen
adeverit atit de reusite incit insasi
Spirit". În urmă cu câţiva ani, Sony Pictures
interpretii au hotarit sa faca din
au încercat să o convingă pe Courtney Love
acestea un realease. Album este
să accepte un proiect în care Zac Efron ar fi
distribuit pe internet in mod gratuit.
urmat să îl portretizeze pe Kurt Cobain, iar
9. Solistul trupei Slipknot
rolul ei ar fi revenit fiicei sale din viaţa reală,
a publicat o carte. Acesta
Frances Bean.
a declarat ca “ cartea este
4. Trupa Faith No More se destrama din nou.
despre 7 pacate fatale in
Chiar daca anul trecut ei s-au reunit, au scos
opinia sa.Insa nu
pe piata un album nou si au avut un success
totdeauna acestea sunt pacate,posibil
grandios in turneul sau de un an. Ultimul
ca doar niste lucruri asupra carora mai
concert din acest turneu va avea loc pe data
trebuie sa lucreze omenirea”.
de 5 decembrie in Santiago.Membrii trupei
afirma ca acesta va fi ultimul sau concert.

3
Ediţia №2 Asociaţia Rockerilor din Moldova 1 Octombrie 2010

Cuibul Moldovenesc
Formaţia „Cuibul” a fost fondată către critici, iar pentru auditoriu larg a
de Igor Dînga la Chişinău în anul rămas neînţeles. Cu toate acestea,
1991. albumul a fost apreciat datorită
Activitatea de creaţie a calităţii înalte a înscrierii.
formaţiei, cu mici întreruperi, continuă În anul 2007, în Moldova, din
deja de 10 ani. În acest răstimp au Olanda se întoarce saxofonistul Igor
fost emise 6 albume şi filmate 5 Coşolean, iar din Bucureşti bateristul
videoclipuri. Cea mai activă perioadă Vadim Tichişan. Acesta a fost un
a formaţiei „Cuibul” a fost în perioada imbold pentru renaşterea formaţiei
timpurie a creativităţii, în anii 91-95 şi „CUIBUL”. În decurs de un an şi
în perioada de publicare a albumului jumătate am repetat şi am căutat un
„Помидор” din 1998 pînă în 2001. Cu sunet nou, am hotărît că vom rămîne
timpul, creaţia grupei „Cuibul” s-a într-o componenţă minimă: Vadim
făcut cunoscută şi în Rusia. Tichişan- tobele, Igor Coşolean –
Igor Dînga – chitara, Andrei Boico –
autorul este vorbitor bas, Igor Dînga –
de limbă rusă, din chitara şi vocal. În anul
acest motiv ultimele 2 2008, am reînceput să
albume au fost emise concertăm şi am
în cadrul caselor de început să lucrăm
discuri din Moscova, asupra emiterii unui
„Feelee records & CD nou album.
Land records”. Muzica La sfârşitul anului
pe care o făcea 2009, am terminat
„Cuibul” în anii 90 nu înscrierea noului album
se încadra în piaţa «Приз», care include
comercială a Rusiei. 13 piese. Cu două luni
Iar pentru a activa şi înainte de lansarea
a trăi din muzică, pentru a o promova, oficială a CD-ului formaţia l-a postat
era nevoie de stabilirea cu traiul a pe site-ul său pentru descărcarea
întregii trupei la Moscova. Acolo erau gratuită de către fani! Iar la începutul
cluburi de noapte şi posibilităţi lunii februarie, în Internet şi la
multiple de autorealizare. Însă, fiecare posturile de televiziune din Moldova a
avea planurile şi treburile sale, apărut videoclipul la piesa “Прощай и
muzicienii nu erau gata la un pas atît здравствуй”(Salut şi adio)!
de serios. În afară de aceasta, din La începutul anului 2010
cauza default-ului din anul 1998, casa CUIBUL activ concertează în Chişinău.
de discuri a formaţiei din Rusia a Pe data de 5 iunie pe "Союз мьюзик"
suferit faliment, şi trupei nu s-a mai a fost publicată versiunea rusă a
oferit nici un suport din partea ei. În albumului "Priz". Concertele de
luna decembrie 2001, Cuibul totuşi lansare au avut loc în Sankt
lansează albumul „Ключи от ванной”, Petersburg şi Moscova. Pentru luna
care este ultimul album al formaţiei. septembrie este planificat un release
Din cauza stilului burghez abordat, al albumului şi în Ucraina.
albumul dat a fost neobservat de

4
Ediţia №2 Asociaţia Rockerilor din Moldova 1 Octombrie 2010

Transformator redresor AC/DC


AC/DC este o formație de hard rock să cânte în deschiderea celor de la Black
înființată în Sydney, Australia, în 1973 de Sabbath. Dar, pe timpul turneului are loc o
către frații Angus și Malcolm Young. dispută între Malcolm și Geezer Butler,
Deși grupul e considerat a fi unul basistul Black Sabbath. Malcolm îl lovește pe
dintre pionierii muzicii hard rock, membrii Geezer, iar acesta răspunde cu cuțitul. În
AC/DC tot timpul s-au referit la muzica lor urma acestei dispute, AC/DC este abandonat
ca fiind "rock 'n' roll". Formația a acceptat ca deschidere pentru Sabbath.
și titlul de trupă hard rock, fiind desemnați Evans intră în conflict cu Angus
numărul 4 în Topul 100 VH1 al celor mai Young și este concediat, în locul lui fiind adus
mari artiști de Hard Rock. Cliff Williams.
În 1963. George învață să cânte la Pe 19 februarie 1980 Bon Scott îi
chitară și formează una dintre cele mai de face o vizită ui Ian Jeffery pentru a lua masa
succes formații din Australia anilor 1960 - împreună, iar seara pleacă la clubul Music
The Easybeats. Văzând succesul fratelui Machine. Dupa închiderea clubului, Bon
său mai mare, Malcolm Young pune bazele pleacă alături de un prieten al său, Alisdair
unei formații rock în noiembrie 1973. În Kinnear. Bon, fiind în stare de ebrietate
trupă se mai aflau Colin Burgess la baterie leșină în masina lui Kinnear, care îl lasă
și Larry Van Kriedt la bas, iar în urma unui acolo. Dimineata următoare, observând că
anunț publicat în ziar este cooptat solistul Bon și-a pierdut cunoștința, Kinnear il duce la
vocal Dave Evans. spitalul King's College, dar prea tarziu. În
Observând talentul fratelui său mai urma autopsiei medicii au declarat că
mic, Malcolm îl alege drept chitarist moartea sa a survenit în urma abuzului de
principal pe Angus. O lună mai târziu alcool , Bon Scott avea numai 33 de ani.
formația este botezată AC/DC. Angus fiind Dupa moartea lui Bon, grupul se
încă la școală, Margret îi sugerează să gândea că Bon ar fi dorit ca AC/DC să
poarte uniforma sa școlară pe scenă, ceea meargă mai departe și fără el. Vocalistul
ce intre timp a devenit marca sa. trupei a devenit Brian Johnson (Geordie).
Frații Angus și Malcolm Young au Brian cântă doar două piese la audiție
susținut că ideea pentru numele trupei le-a ("Whole Lotta Rosie" și "Nutbush City Limits"
venit văzând inscripția "AC/DC" pe o a lui Tina Turner) și după câteva zile este
mașină de cusut a surorii lor, Margaret numit noul vocalist AC/DC.
Young. "AC/DC" este o abreviere de la Trupa începe înregistrarea albumului
"Curent Alternativ/Curent Continuu" "Back in Black" cu producătorul Robert John
("Alternating Current/Direct Current") care "Mutt" Lange. Deși lucrul la album începuse
apare de obicei pe transformatoarele înainte de moartea lui Bon, trupa decide să
redresoare din curent alternativ in curent refacă albumul de la început, incluzând și
continuu. Fraților le-a plăcut felul în care versurile lui Brian Johnson. "Back in Black"
acest nume simbolizează energia muzicii și este lansat în iulie 1980, ajungând pe locul 2
a spectacolelor formației. în topul celor mai bine vândute albume.
Frații Young devin nemulțumiți de În octombrie 2008 este realizat un
Dave Evans pe care nu îl considerau nou album de studio Black Ice. Deși nu
potrivit formației, Ronald Belford "Bon" aduce mai nimic nou albumul rupe pur și
Scott, șoferul formației devine noul solist simplu topurile internaționale fiind number
pentru AC/DC. one în 29 țări din America de Nord până în
Pe 17 februarie 1975 este lansat Europa și Australia ceea ce denota uriașul
primul album "High Voltage". După multe număr de fani pe care trupa îi are în toată
schimbări în trupă, componența se lumea. În decembrie 2009 erau peste 6,2
stabilizează prin aducerea lui Mark Evans la milioane copii vândute în întreaga
bas și Phil Rudd la baterie. lume,albumul fiind nominalizat pentru
În martie 1977 este lansat albumul premiile Grammy 2010 la categoria Best
"Let There Be Rock". Acesta le oferă șansa Rock Album".

5
Ediţia №2 Asociaţia Rockerilor din Moldova 1 Octombrie 2010

Evenimente istorice
1 septembrie 1979 - U2 şi-au 10 septembrie 1990 – S-a deschis „The
lansat prima lor înregistrare "U2-3" în Hard Rock Cafe” în Las Vegas.
Irlanda. 11 septembrie 2001 - Dream Theater
1 septembrie 1995 - Hall of fame si şi-au lansat albumul "Live Scenes From
muzeul rock & roll din Cleveland a New York". În aceeaşi zi, coperta
fost deschis cu un concert de 7 ore la albumului a fost schimbată pentru că pe
care au participat o mulţime de stele dînsa erau desenate cladirile World Trade
Rock&Roll. center în flăcări. Albumul a fost relansat
3 septembrie 1970 - Rolling Stone cu altă copertă.
a raportat că Dave Clark Five s-au 13 septembrie 1991 - Alice Cooper şi-a
despărţit. vîndut noul album "Hey Stoopid" pe piaţa
3 septembrie 1983 - Metallica şi-a Times Square din new Zork cu numai 99
finisat primul lor tur, întitulat "Kill cenţi.
'em all for one." Turul a început pe 14 septembrie 1981 – Clipul lui Pink
27 Iulie1983. Floyd's "The Wall" a apărut în producţie.
4 septembrie 1965 – De la trupa 15 septembrie 1969 - Deep Purple au
The Who a fost furată camioneta cu cîntat un concert împreună cu Orchestra
echipament, în timp ce ei cumpărau Filarmonică Regală, numit "Concerto for
un câine de pază la Battersea Dog's Rock Band and Orchestra", la Royal
Home, Anglia. Albert Hall în Londra.
4 septembrie 1968 - Cântecul 18 septembrie 1987 - KISS şi-a lansat
"Street Fighting Man," de Rolling albumul "Crazy Nights."
Stones, a fost interzis în cîteva oraşe 20 septembrie 1998 - Hall of fame si
ale SUA, din cauză că autorităţile se muzeul rock & roll au adus un omagiu lui
temeau că el va putea cauza lupte de Robert Johnson cu 8 zile de activităţi.
stradă. Johnson a izbutit să înregistreze numai 29
5 septebrie 1988 - Metallica a de cîntece înainte de moartea sa în
lansat "And Justice For All." August 1938.
6 septebrie 1989 – Echipei The 22 septembrie 1965 - The Who au
Pittsburgh Steelers i-a fost interzis să început un turneu scurt prin peninsula
se antreneze pe câmpul lor, stadionul Scandinavă. Roger Daltry l-a lovit pe
Three Rivers, pentru că în acelaşi Keith Moon în timpul evenimentelor.
timp Rolling Stones exersau pentru 23 septembrie 1997 – Albumul "Falling
concertul lor. Into Infinity" de Dream Theater a fost
7 septembrie 1987 - Pink Floyd şi- lansat.
au început turneul "A Momentary 24 septembrie 1991 – Albumul
Lapse Of Reason" în ciuda "Nevermind" de Nirvana a fost lansat.
ameninţărilor din partea fostului 25 septembrie 1981 – Un concert de
membru Roger Waters de a-i da în Rolling Stones a fost înregistrat la
judecată. stadionul JFK din Philadelphia. Scene din
9 septembrie 1956 - Elvis Presley acest concert mai apoi au fost compilate
şi-a făcut prima aparişie la showul lui în "Lets Spend the Night Together."
Ed Sullivan „Toast of the Town." În 26 septembrie 1986 – Cîntecul lui Mick
tot decursul spectacolului el a fost Jagger "Running Out Of Luck" a fost
filmat numai de la talie în sus. În lansat pe CBS-Fox Video.
total, Elvis avea să facă trei apariţii la 30 septembrie 1997 - The Rolling
acest show. Stones au lansat "Bridges To Babylon."

6
Ediţia №2 Asociaţia Rockerilor din Moldova 1 Octombrie 2010

Elemente din cultură


Pogo În pogo, regula de bază este
aceea că dacă cineva din participanţii la
Pentru început, Pogo era un dans îşi pierde echilibrul şi cade pe
dans specific al punk rockerilor. El pămînt sau pe podea, dacă sunt în sală,
este alcatuit din sărituri pe loc, de atunci ceilalţi îi întind mîna pentru al
regulă cu sinarea dreaptă, picioare ajuta să se ridice, pentru ca acesta sa
impreună şi mîinele lipite de corp. nu fie călcat de ceilalţi în picioare.
Dansul este numit in cinstea jucariei Uneori însă mai sunt excepţii de la
“pogo stik”, cu ajutorul căreia pot fi regulă şi toată mulţimea începe să sară
efectuate sărituri asemănătoare. unu peste celălat formînd un morman
mare de oameni, de
aceea, dacă sunteţi o
domnişoară sau un
baieţel firav nu vă este
recomandat să faceţi
pogo într-o mulţime de
oameni mai mari ca
voi, deoarece aceasta
poate să doară.
Aşa cum pogo
reprezintă un dans din
sarituri shi împingeri
este recomandat celora
care le place să facă
Bass-chitaristul trupei Sex pogo să poate incălţămite comodă, care
Pistols, Sid Vishes afirma că acest ar avea un nas metallic, pentru a
dans, pogo, a fost inventat anume de proteja degetele picioarelor de
el în anul 1976. Aceast lucru a fost traumatism sau chiar fracture.
confirmat de mai multe persoane, Cu toate acestea pogo in
printre care şi bass-chitaristul trupei comparaţie cu Slam-ul este mult mai
Siouxsie and the Banshees, Steve inofensiv.
Severin, care povestea că el personal
l-a văzut cum aceasta s-a întîmplat
:“Sid, încă înainte de a fi invitat în
cadrul trupei, se afla departe de scena
unde evolua Sex Pistols, şi pentru a
vedea membrii trupei a început
repede şi ritmic să sară în sus”.
În prezent Pogo este un dans
caracteristic rockerilor, care a suferit
puţine modificări in timp. El prezintă
sărituri ritmite, fluturare din mîini şi
din picioare, împingeri reciproce, iar
uneori chiar şi scuipături. Deseori cei
care fac pogo formează un cerc în
interiorul căruia cu timpul se adună
tot mai multă lume din mulţime.

7
Ediţia №2 Asociaţia Rockerilor din Moldova 1 Octombrie 2010

Diverse
Bancuri şi maxime
La festivaluri: alte trei trupe vor
Cea mai mare toba o e canta cel mai bun cantec al trupei tale.
intotdeauna cu 15 centimetri mai mare Urmari: ele il vor canta inaintea trupei
ca usa tale, si in plus il vor canta mai bine
*** ***
Un instrument intotdeauna se Macar un singur memebru al
strica in cel mai rau moment posibil. trupei o sa incurce notele cantecului. Si
*** cand o sa le incurce, o sa cante cel mai
Tobosarii intotdeauna isi pierd tare din trupa
betele.Urmari: tobosarii intotdeauna zic ***
ca betele is furate, dar ele se gasesc a Intra un punk in spital. Avea parul
doua zi dupa ce este cumparat alt set de violet, facut irokez, o multime de tatoo-
bête uri pe tot corpul, etc. L-au diagnosticat
*** cu apendicita si la-u bagat deodata in
Dupa ce acordezi normal o struna, sala de operatii. Acolo ei vad, ca parul
alte trei se dezacordeaza pubian al lui e vopsit in verde si
*** deaspura tatoo "nu te atinge de iarba".
Daca cineva din trupa intirzie la Medicii, dupa operatie, i-au lasat lui
concert, inseamna ca e sau solistul sau notita "scuze, o trebuit sa taiem
chitaristul gazonul"

Aviz

Legendara trupă rock „Scorpions”


vine la Chişinău.

Compania care se ocupă de


organizarea evenimentului anunţă că
trupa va susţine un concert de hramul
oraşului, pe 14 octombrie. „Scorpions”
vor cânta pe stadionul Zimbru, iar
intrarea va fi cu plată. Însă nu se ştie
deocamdată cât vor costa biletele.
Formaţia „Scorpions” se află într-un
turneu de adio care va dura 45 de zile.
Pe 9 octombrie, „Scorpions” vor susţine
un concert la Sofia, în Bulgaria.

S-ar putea să vă placă și