01.04.

2009
Educatie integrata

Trasaturi ale organizarii si recomandari din documentele internationale

cu privire la organizarea educatiei incluzive

Trasaturi generale ale sistemului de organizare a invatamantului integrat din diverse zone
1. Se observa ca majoritatea tarilor dezvoltate ale lumii sunt adepte ale realizarii educatiei
speciale conform principiului integrarii. Ca exemple, putem da tarile scandinave, Spania si
Italia, Statele Unite.
2. Integrarea este realizata pe diverse trepte si nivele, unele fiind mai avansate in aces
sens.
3. In majoritatea statelor, pe langa institutii scolare obisnuite, in care se afla integrati elevi
cu handicap, exista institutii de invatamant special separate destinate cu precadere
handicapurilor grave, polihandicapurilor.
4. Unele tari au introdus in legislatia nationala generala cu privire la invatamant prevederi
referitoare la organizarea invatamantului special, altele au elaborat legi separate pentru acest
domeniu.
5. In planul legiferarii, se remarca existenta unor legi temporare cum este cazul Olandei,
care coexista cu legi permanente.
6. Se considera ca descentralizarea responsabilitatii de la nivel general si delegarea ei la
nivel regional si local reprezinta o solutie optima pentru asigurarea unei game largi si
eficiente de servicii pentru elevii cu handicap.
7. In majoritatea tarilor dezvoltate, programele destinate educatiei si recuperarii
persoanelor cu handicap se desfasoara in stransa legatura prin colaborarea intre autoritatile
administrative centrale si locale cu organziatiile neguvernamentale implicate in problemele
educatiei persoanelor cu handicap. Exemplul cel mai concludent il ofera tot tarile scandinave,
unde un ONG poate primi bani pentru programe de educatie pentru copii cu handicap, daca
acestea corespunde cu politica locala destinate recuperarii persoanelor cu handicap.
8. Succesul in realizarea obiectivelor interarii educationale se bazeaza pe progresul
realizat in diversificarea gamei de servicii destinate elevilor cu CES incepand cu cele de la
nivel national si terminand cu cele de la nivel comunitar.
9. Sub aspect conceptual si actional, integrarea educationala se refera in viziunea
majoritatii specialistilor contemporani la asigurarea serviciilor de invatamant special in cadrul
invatamantului obisnuit.
10. Se constata schimbarea mentalitatii la nivel international fata de persoanele cu
handicap. Aceasta schimbare la nivel filosofic si ideologic ezste determinata de aplicarea
principilor universale ale drepturilor omului si pentru persoanele cu handicap.
11. In prezent, se manifesta o acuta preocupare pentru diversificarea si largirea ariei de
actiune a serviciilor destinate persoanelor cu handicap, punandu-se accent pe asistenta
acordata familiilor care au in ingrijire persoane cu handicap in cadrul comunitatii.
12. In statele din Uniunea Europeana, schimbarile legislative si organizatorice prezente si
viitoare se bazeaza pe adoptarea conceptiei cu privire la crearea unei societati pentru toti, care
solicita trecerea de la integrare la o etapa mai avansata si anume cea a incluziunii persoanelor
cu handicap, deziderat formulat prin Declaratia de la Madrid din 2002 de la Congresul
european al Persoanelor cu Handicap. Atunci s-a adoptat o declaratie care are ca subtitlu
„Inlaturarea discriminarii plus sanctiunea pozitiva conduc la incluziunea sociala”.
 In prezent, asistam la o ampla reforma a invatamantului special, caracterizata prin cautari
continue de noi formule organizatorice si leagislative, in acord cu progresele societatii
contemporane si cu schimbarea atitudinii societatii fata de persoanele cu handicap.

Principale prevederi din documentele internationale cu privire la domeniul educatiei

integrate
Nu vorbim despre legi propriu-zise, ci de recomandari intalnite in documente de larga
circulatie, care cuprind elemente organizatorice cat si aspecte legate de politicile educationale,
mergand pana la probleme de ordin metodic cu privire la modul de proiectare al procesului de
invatamant integrat.
Urmatoarele documente contin astfel de prevederi:
1. Recomandarile Consiliului Europei R-92. Aceste recomandari privesc evident mai ales
tarile din UE. Exista un paragraf intitulat „Educatia in scolile incluzive”, in care se spune
„Pentru ca un numar cat mai mare posibil de copii cu deficiente sa urmeze scoala obisnuita
trebuie satisfacute urmatoarele cerinte:
a) sa se asigure servicii psihologice si medicoterapeutice;
b) sa se puna la dispozitie clase adaptate d.p.d.v. al formei in care profesorul titular sa fie
ajutat daca este necesar de alt personal calificat corespunzator;
c) asigurarea de cladiri si echipamente adaptate pentru copiii deficienti;
d) sa se foloseasca metode, materiale, curriculum-uri si proceduri de examinare adaptate;
e) sa se aplice metode de consiliere si conceptii de actiune, care tin seama de tipul de
deficienta carora li se adreseaza.
In continuarea acestui document se spune ca aceste cinci cerinte trebuie indeplinite pentru
ca incercarea de a educa copiii cu deficiente intre cei normali fara asigurarea serviciilor de
sprijin necesare compromite sansele de egalitate si de progres al elevului cu handicap. Tot in
document se arata ca educatia speciala rebuie asigurata pentru elevii cu handicap profund,
care nu pot urma o scoala sau gradinita obisnuita. Pentru prescolarii cu deficiente profunde, se
recomanda educarea acasa sau in centre speciale. De asemenea, se recomanda organizarea de
scoli speciale si scoli profesionale speciale, care insa trebuie sa functioneze si ca centre de
resurse pentru scolile obisnuite si trebuie sa fie legate de scolile obisnuite prin colaborari
permanente, ca sa se evite acea izolare profunda a elevilor cu deficiente. Tot in acest
document se stipuleaza faptul ca unde ingrijirea in medul institutional este necesara, ea va fi
asigurata intr-o atmosfera familiala. Pentru evitarea izolarii prelungite, e indicata plasarea in
familii adoptive. Trebuie incurajata colaborarea permanenta intre copiii deficienti si parintii
lor.
Cu privire la educatia si recuperarea elevilor cu deficiente, se arata aici ca in cadrul
educatiei elevilor deficienti, acestora li se va asigura accesul la programe si resurse destinate
sa ii ajute la pregatirea profesionala, cum ar fi, spre exemplu, pregatirea vocationala si alte
sisteme de sprijin. In al doilea rand, in cadrul scolii, copiii trebuie sa aiba acces la resurse
variate de recuperare din domeniul medical si functional. In al treilea rand, institutiile de
invatamant trebuie sa fie usor accesibile si adaptate structural nevoilor copiilor cu deficiente.
In incheiere sunt cuprinse o serie de recomandari privind educarea adultilor cu deficiente. Se
atrage atentita tarilor sa acorde o atentie deosebita educatiei pentru edulti, in special asupra
persoanelor cu deficiente mintale. Aceasta educatie trebuie sa includa formarea deprinderilor
de baza si educatie specializata. Se urmareste mai ales profesionalizarea lor in asa fel incat sa
poata exercita meserii simple spre autonomia sociala. Trebuie luate in considerare si nevoile
persoanelor varstnice cu deficiente, deoarece acestea se diferentiaza de cele ale adultilor cu
deficiente. Acestea trebuie sa fie incluse intr-o educatie de criza, educatie pentru
autoconducere, pentru formarea deprinderilor pozitive si in general trebuie introduse in
programe integrate pentru educarea adultilor.
 2. Regulile standard privind egalizarea sanselor persoanelor cu handicap, adoptate la
sesiunea ONU din 20 decembrie 1993 prin Rezolutia 48/96. Acest document stabileste
regulile care consfintesc obligatiile autoritatilor fata de persoanele cu handicap. Fiind un
document ONU, are in obiectiv majoritatea statelor de pe Glob. Regulile respective reprezint
aun instrument pentru elaborarea politicilor si atitudinilor fata de persoanele cu handicap.
Scopul regulilor este de a li se asigura persoanelor cu handicap aceleasi drepturi so obligatii
cu cele ale persoanelor normale din societate. Conceptele si sintagmele fundamentale cu care
opereaza documentul sunt urmatoarele:
a) incapacitatea – se refera la un mare numar de limitari functionale dintre cele mai diverse
care pot fi intalnite la o populatie, acestea fiind cauzate de disfunctionalitati fizice, senzoriale
sau intelectuale si pot fi determinate si de conditii de sanatate sau boli mintale. Ele pot fi
permanente sau temporare;
b) handicapul inseamna pierderea sau limitarea sanselor de a lua parte la viata comunitatii,
la un nivel echivalent cu al celorlalti membri din societate. El descrie interactiunea dintre
persoana cu incapacitati si mediul sau. Scopul acestui concept este de a atrage atentia asupra
deficientelor de mediu, care se refera la informatii, comunicare si educatie. Din cauza
deficientelor de mediu, persoana cu handicap nu poate participa la acesta in conditii de
egalitate. Terminologia curenta cuprinde doua aspecte: recunoaste necesitatea de a se adresa
nevoilor individuale prin reabilitare si ajutor tehnic si obstacolele de participare la viata
sociala impuse persoanelor cu handicap;
c) prevenirea sau preventia este actunea destinata impiedicarii aparitiei deficientelor
intelectuale sau senzoriale (preventie primara) sau a deficientelor ce determina limitari
functionale permanente (preventie secundara);
d) reabilitarea este procesul destinat sa dea persoanelor cu handicap sansa sa ajunga si sa isi
pastreze nivele functionale optime. Prin reabilitare, se furnizeaza persoanelor cu handicap
instrumentele cu ajutorul carora pot obtine un grad mai mare de independenta;
e) egalitatea sanselor reprezinta procesul prin care diversele sisteme ale societatii si
mediului sunt puse la dispozitia persoanei cu handicap. Vorbim aici de servicii sociale,
activitati de informare si documentare care trebuie sa fie exhaustive si comprehensive;
f) principiul drepturilor egale poate fi considerat chiar principiu al educatiei integrate si
implica faptul ca necesitatile persoanelor cu handicap sunt de importanta egala cu cele ale
celorlalte categorii de persoane. Resursele societatii trebuie utilizate ca fiecare individ sa aiba
sanse egale de participare la viata sociala.
Din acest set de reguli, regula a sasea, care se refera la educatie, ne intereseaza in mod
deosebit. „Autoritatile din domeniul educatiei generale sunt responsabile de educatia
persoanelor cu handicap in contexte integrate”. Recomandarea ONU este sa se asigure in
institutii incluzive educatia. Educatia acestor persoane reprezinta o parte integranta a
sistemului general de invatamant. Educatia in scolile obisnuite presupune asigurarea de
servicii corespunzatoare pe de-o parte, si de interpreti pe de alta parte. Se recomanda sa se
acorde o atentie speciala pentru trei categorii de persoane cu handicap: copiilor foarte mici,
copiilor prescolari si adultilor cu handicap, in special femeilor. Ni se arata cum trebuie
adaptate practicile educatiei in invatamantul special. In invatamantul general, aceasta adaptare
presupune:
a) politica clara la nivel actional;
b) flexibilizarea si imbogatirea curriculum-ului scolar;
c) materiale didactice de calitate, precum si pregatirea profesorilor;
In situatia in care sistemul scolar general nu face fata nevoilor persoanelor cu handicap,
se recomanda educatie speciala. O alta recomandare importanta din regula a sasea – educatia
copiilor cu handicap senzorial este mai potrivita in scolile speciale datorita necesitatilor de
comunicare specifice ale acestora.
 3. Declaratia de la Salamanca adoptata la Conferinta Mondiala asupra Educatiei Speciale
organizata de Spania sub egida UNESCO, in iunie 1994. au fost 300 de participanti
reprezentand 92 de Guverne 25 de organizatii internationale, reunind personalitati cu inalte
responsabilitati in domeniul educatiei. Conferinta s-a finalizat cu doua documente
fundamentale, Declaratia de la Salamanca si Cadrul General de Actiune. Acestea sunt bazate
pe principiul integrarii si recomanda crearea scolii pentru toti – institutii pentru scolarizarea
tuturor copiilor, care respecta diferentele dintre acestia, sprijina elevii in activitatea de
invatare si raspund cerintelor individuale ale fiecaruia. Declaratia de la Salamanca se bazeaza
pe reafirmarea dreptului la educatie a fiecarei persoane, asa cum a fost constituit in 1948 prin
Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
Esenta acestor documente o constuie recunoasterea necesitatii de a asigura educatia
elevilor cu CES in cadrul sistemului obisnuit de educatie. Se arata faptul ca:
1. Fiecare copil are dreptul fundamental la educatie si fiecarui copil trebuie sa i se ofere
sansa de a ajunge si a de a se pastra la un nivel acceptabl de invatare.
2. Fiecare copil poseda caracteristici, interese, aptitudini si necesitati de invatare proprii.
3. Sistemele educationale trebuie sa tina seama de respectarea acestor caracteristici si
necesitati in proiectarea lor.
4. Persoanele cu CES trebuie sa aiba acces in scolile obisnuite care trebuie sa se adapteze
unei pedagogii centrate asupra copilului, care va servi necesitatilor sale.
5. Scolile obisnuite care au adoptat aceasta orientare reprezinta factori eficienti de
combatere a atitudinilor discriminatorii, creand comunitati primitoare, construind o societate
incluziva si oferind educatie pentru toti elevii.
Principiul stipulat in aceasta declaratie este: toti copiii trebuie sa invete impreuna, oricand
este posibil acest lucru indiferent de dificultatile intampinate si diferentele dintre ei. In
incheiere, trebuie spus ca pentru prima data se vorbeste in declaratie de faptul ca programa
scolara trebuie adaptata la cerintele copiilor si nu invers (copiii la programa). O alta premiera
este mentionarea faptului ca scolile speciale pot servi drept centre de resurse de personal si de
instruire pentru scolile obisnuite si tot acestea pot servi drept centre de educatie pentru un
numar relativ mic de elevi cu handicap, care nu pot fi inclusi in scolile de masa.
Concluzia finala reflecta consensul statelor legat de proiectarea invatamantului in viitor,
in asa fel incat el sa raspunda nevoilor tutror elevilor, inclusiv cei cu CES, care trebuie sa
invete alaturi de cei normali.