Poetul nostru national a vazut lumina zilei la 15 Ianuarie 1850,in Botosani,ca fiu al caminarului Gheorghe

Eminovici si al Ralucai Eminovici,fiica stolnicului din Joldesti.

Mai toata poezia eminesciana de inspiratie istorica se afla in germene in amplul poem din 1872 (publicat
postum) "Memento mori". Subintitulat "Panorama desertaciunilor", poemul este structurat ca o succesiune a
civilizatiilor.

In "Memento mori" evocarea epocilor se realizeaza la limita visului cu istoria si cu filosoficul. Titlu insusi
reproduce un adagiu antic, drag imparatului Marcus Aurelius, "Memento mori" adica "Aminteste-ti ca vei
muri". Marile epoci ale civilizatiei universale au deci rolul de a reaminti prin succedarea lor spre prabusirea
in neant a tot ce este omenesc.

Istoria evocata in acest poem se imbina cu mitul, viziune poetica ce conduce atat la accentuarea ideei de
vis, prezenta in special la inceputul poeziei, cat si la sublinierea faptului ca sunt chemate in amintire "orele
astrale" ale omenirii, momentele de schimbare, civilizatiile de rascruce ale istoriei.

In episoade diferite ca intindere sunt evidentiate succesiv Babilonul, Egiptul, biblica Palestina, Grecia si
Roma Antica, Dacia mitica, si in sfarsit Franta Revolutiei si a Imperiului napoleonian.

Episodul Babilonului este un prilej de a sugera motivul soartei schimbatoare ("fortuna labilis"). Eminescu
dovedeste o cultura extraordinara pentru 22 de ani (mitlologie si istorie universala) si o mare capacitate de a
exprima artistic, intr-o limba extrem de nuantata, aceste realitati.

Din intregul poem "Memento mori" episodul egiptean este singurul publicat de Eminescu insusi ("Egipetul").
Fragmentul dedicat magiei faraonului insetat de cunoastere isi gaseste dezvoltarea in nuvela fanatstica
neterminata "Avatarii faraonului Tlŕ"

Episodul Greciei cultiva o lirica peisagistica, dar contureaza si trei figuri emblematice ale culturii elene:
filosoful("cugetatorul"), sculptorul orb (motivul artistului ce creaza in ciuda ifirmitatilor care ii interzic sa se
bucure de receptarea propriei opere aminteste de compozitorul surd din "Scrisoarea V": "geme/ Ca un
maistru ce-asurzeste in momentele supreme") si Orfeu, capabil de un cant totodata nascator de lumi si
putand indruma universul spre haos.

Roma apare in toata maretia ei ca un "urias popor de regi", iar incendierea ei de catre Nero este descrisa in
versuri de care Eminescu isi va aminiti cand va evoca in "Imparat si proletar" Parisul, cuprins de flacarile
Comunei.

Succesiunea perioadelor istorice se incheie cu momentul Revolutiei franceze si la domniei si caderii lui
Napoleon, expresie a unei idei ("N-a fost om acel ce cade, ce a veacului gandire/ Atrait in el(...)"), invins tot
de fortele Nordului, materializate de asta data in iarna ruseasca: "Nordul m-a invins – ideea m-a lasat"