Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacău

Facultatea de Litere
Specializarea Română-Franceză

SATUL BEREŞTI-TAZLĂU

STUDIU MONOGRAFIC

Îndrumător ştiinţific, Absolventă,

Lect. univ. dr. Violeta Popa Trofin(Motoca) Anca-Elena
 Comuna Bereşti-Tazlău, cea încleştată de
dealuri şi de păduri, pe sub care curge râul Tazlău,
va dăinui peste veacuri, având un trecut adâncit
în Evul Mediu, şi chiar mai înainte.
 Primele documente publicate în
care se vorbeşte despre Bereşti datează
din 22 iulie şi 16 septembrie 1491.
(Ioan Cozma, Monografia istorică a satului Bereşti- Tazlău, judeţul Bacău,
Ed. Egal, Bacău, 2008, p. 20).
 Numele Bereşti vine de la întemeietorul
satului, Berea.
( Ioan Cozma, op.cit., p.24)
 În prezent comuna este localizată în
depresiunea subcarpatică Tazlău-Caşin, la o
altitudine de 420 metri, având o suprafaţă de 6800
hectare cuprinzând satele Bereşti-Tazlău,
Boşoteni, Enăcheşti, Prisaca, Romăneşti, Tescani
şi Turluianu.
 Pe aceste locuri încărcate de istorie sunt
biserici de lemn, monumente de artă populară
medievală. Este vorba de biserica din lemn Sf.
Nicolae din Bereşti-Tazlău aşezată pe povârnişul
unui deal, precum şi de biserica Sf. Ilie din
Prisaca.
 Tot în această comună, la Tescani, se află
şi Ansamblul Muzeal memorial care cuprinde
conacul familiei boiereşti Rosetti, zidit la 1880 şi
care a devenit apoi reşedinţa familiei
compozitorului George Enescu.
 Satul s-a dezvoltat începând cu case
construite la suprafaţă din lemn şi nuiele
împletite, sprijinite de câteva furci mai groase,
îngropate apoi pe tălpi aşezate pe piatră.
 Pereţii erau lipiţi cu lut, în care se puneau
paie sau pleavă de grâu, acoperite cu papură şi
iarbă, cu vatra deschisă pentru foc.
 Locuinţele, modeste ca înfăţişare, au evoluat,
schimbând şi aspectul satului.
 Ocupaţiile de bază ale oamenilor sunt
cultivarea pământului, creşterea animalelor,
industria petrolieră şi prelucrarea lemnului.
 Îndeletniciri precum ţesutul, torsul lânii, dar
şi unelte de lucru vechi se mai folosesc şi azi.
 Portul popular tradiţional s-a păstrat până la
mijlocul secolului al XX-lea.
 În sat se mai păstrează puţine, dar
semnificative date şi piese specifice
ceremonialelor tradiţionale.
 Viaţa socială cu diverse aspecte ale
rânduielii ei este prezentată prin tradiţiile şi
obiceiurile specifice zonei.
 Unele obiceiuri au păstrat până astăzi forme
de desfăşurare, în care vechile rituri se îmbină cu
acte ceremoniale, cu manifestări spectaculoase.
 „Suntem şi vom fi totdeauna neam de
ţărani. De aceea, destinul nostru ca neam,
ca putere culturală, atârnă de cantitatea
de aur curat ce se află în sufletul
ţăranului-creatorul şi păstrătorul culturii
populare, centru generator, binecuvântat
şi rodnic.”
( L. Blaga )
Vă mulţumesc pentru
atenţia acordată!