c
   

Într-un deşert asupru şi stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate
foarte aproape una de cealaltă. După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări,
unul dintre cei doi asceţi era convins că ajunsese la desăvârşire.

Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să

discute cu puţinii pelerini care veneau acolo, adăpostindu-i pe aceia care se
rătăceau sau pe cei care doreau să se ascundă.

³Acesta este timp pierdut pentru meditaţie şi rugăciune´, gândea cel dintâi sihastru,
căruia nu-i plăceau desele absenţe ± chiar dacă nu îndelungate ± ale celui de-al
doilea.Pentru a-l face să înţeleagă în mod concret cât este de departe încă de
sfinţenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei grote ori de câte ori celălalt
avea să comită vreo greşală.

După câteva luni, în faţa grotei sale se înălţa un zid de pietre, cenuşiu şi sufocant.
Şi el era închis înăuntru.
Uneori construim ziduri de jur-împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta
pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor
nerezolvate, supărărilor.

Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de
ziduri în jurul inimilor noastre.

Şi mai cu seamă, aceea de a încerca să nu devenim ³o piatră în plus în zidurile

altora´.
|