Sunteți pe pagina 1din 7

"New York-ul nu este opera oamenilor, ci a asigurătorilor...

fără asigurări, n-ar exista zgârie-nori, deoarece nici un muncitor n-ar accepta să lucreze
la o asemenea înălţime, riscând să facă un plonjon mortal şi să-şi lase familia în mizerie;
fără asigurări, nici un capitalist nu ar investi milioane pentru a construi astfel de clădiri,
pe care un singur muc de ţigara le-ar putea transforma în scrum; fără asigurări, nimeni
nu ar circula cu automobilul pe străzi.
Chiar cu un Ford, un bun şofer este conştient de faptul că în fiecare clipă riscă să dea
peste un pieton."

Henry FORD

Piaţa asigurărilor în România

În anul 2008 şi 2009 piaţa românească a asigurărilor a cunoscut o serie de modificări


datorate intrării unor noi societăţi de asigurări precum şi preluării de către grupuri
financiare cunoscute pe plan internaţional a unor societăţi deja existente.
Printre acestea aş aminti în 2008 achiziţionarea pachetelor majoritare ale societăţilor
BT Asigurări Transilvania S.A., Asiban S.A. şi OTP Garancia Asigurări S.A. de către
societatea Grupama Internaţional din Franţa; achiziţionarea societăţilor Asigurare
Reasigurare Ardaf S.A. şi Roumanie Assurance Internaţional S.A. de către societatea
Iberian Structured Investments din Cipru; achiziţionarea societăţii Unita Vienna
Insurance Group S.A. de către societatea Uniqa Int Beteiligungs Verwaltungs din
Austria; achiziţionarea societăţii Certasig – Societate de Asigurare şi reasigurare S.A. de
către Certasig Holdings din Olanda;achiziţionarea societăţii Euroins România Asigurare
Reasigurare S.A. de către Euroins Insurance Group Plc din Bulgaria; achiziţionarea (la
finele anului) a societăţilor BCR Asigurări S.A. şi BCR Asigurări de Viaţă S.A. de către
Wiener Stadische Versicherung AG., iar în 2009 au intrat pe piaţa asigurărilor de viaţă
noi jucători aparţinând unor grupe internaţionale: AEGON Asigurări de Viaţă, BRD
Asigurări de Viaţă, Uniqa Asigurări de Viaţă, ERGO Asigurări de viaţă.
În 2009 pe piaţa asigurărilor şi-au desfăşurat activitatea 44 de societăţi de asigurări.
Dintre acestea, un număr de 12 societăţi au practicat atât asigurări generale cât şi
asigurări de viaţă, 21 au practicat numai asigurări generale iar 11 societăţii au practicat
numai asigurări de viaţă. În iunie 2010 pe piaţa asigurărilor îşi desfăşoară activitatea 45
de companii.

1
Valoarea totală a capitalurilor sociale subscrise de aceste societăţi este de 2,87
miliarde euro, din care cota de participare a investitorilor străini este de aproximativ 88%.
Gradul de penetrare al asigurărilor exprimat ca raport între primele brute subscrise şi
PIB a fost de 1,77% în 2008, iar în 2009 acest indicator a crescut pe fondul creşterii
primelor şi scăderii PIB-ului.
Piaţa de asigurări a încheiat 2009 cu un volum de prime brute subscrise de 2,1
miliarde euro, cu 1,1% sub nivelul din 2008. La nivelul anului 2010, comportamentul
clienţilor de asigurări de viaţă cu investiţii este pe cale să se schimbe pe fundalul
randamentelor pozitive obţinute pe produsele unit-linked, şi mai ales, în contextul
lansării poliţelor cu garanţii, dublate de promoţii lansate de asigurători. La nivelul întregii
pieţe de asigurări de viaţă, produsele de tip unit-linked au înregistrat un plus de 8,5%, în
2009, faţă de 2008. De asemenea, în primul trimestru al acestui an, segmentul asigurărilor
de viaţă a crescut cu 6,74%. În acelaşi timp, poliţele facultative CASCO au scăzut cu
aproape 26%, situaţie „inedită” în piaţa de asigurări românească obişnuită cu creşteri pe
segmentul auto.

Schimbări structurale pe piaţa asigurărilor

Pentru anii 2009 şi 2010 s-au luat decizii importante cu impact asupra pieţei
asigurărilor având scopul creşterii stabilităţii şi performanţelor pieţei de asigurări:
constatarea amiabilă de accident, implementarea sistemului bonus-malus în domeniul
asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (2010), asigurarea obligatorie a
locuinţei împotriva dezastrelor naturale (2010), eliminarea serviciilor de externalizare a
daunelor auto (2010), pregătirea profesională a personalului din asigurări.
Pe lângă aceste schimbări prezentate, CSA prin cele 7 ordine emise în acest an mai
prevede de asemenea organizarea activităţii de arhivă la asigurători, reasigurători şi
intermediari în asigurări şi/sau în reasigurări şi de asemenea a emis norme referitoare la
rezolvarea reclamaţiilor privind activitatea asigurătorilor, reasigurătorilor şi
intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări prin implementarea unui sistem online de
primire a reclamaţiilor

Constatarea amiabilă de accident

Până la sfârşitul lui martie, după primele 9 luni de la implementarea constatului


amiabil, peste 55% din numărul dosarelor deschise pe RCA s-au bazat pe aceasta
procedură. Astfel, din totalul de peste 294.000 dosare de dauna aferente poliţelor de
răspundere civilă auto, peste 162.000 au fost avizate prin formularul de constat amiabil.

2
Procedura, îndelung controversată printre asiguratori, a câştigat foarte rapid teren în
opţiunile şoferilor din România pentru a-şi soluţiona accidentele. Mai mult, şoferii nu pot
recurge la constatarea amiabilă decât în cazul în care în accident sunt implicate două
vehicule, nu au existat vătămări corporale, ambii şoferi au căzut de acord asupra celor
întâmplate şi doresc să completeze formularul.

Un aspect în privinţa constatării amiabile este amplificarea tentativelor de frauda, prin


accidente regizate şi prin înţelegeri între cei implicaţi. Pentru moment, sistemul bonus-
malus, singura metoda de a-i sancţiona pe cei vinovaţi de accidente, nu este un argument
suficient pentru a descuraja o înţelegere, deoarece primele de asigurare RCA sunt destul
de mici şi măsura se aplică în funcţie de numărul de evenimente din anul anterior, şi nu în
funcţie de cuantumul daunei.

Sistemul bonus-malus

Primele aferente asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) emise de la 1


ianuarie 2010 depind de istoricul de daunalitate realizat de asiguratul/utilizatorul
persoană fizică într-o perioadă de referinţă. Aceasta înseamnă că un asigurat care nu a
produs daune în 2009 şi încheie o poliţă pentru o perioadă de un an obţine, datorită
sistemului bonus-malus, o reducere cu 10% a tarifului afişat de asigurător.
Datorită faptului că normele CSA reglementează existenţa a 14 clase de bonus, rezultă
că, dacă timp de şapte ani un asigurat nu a produs daune pe RCA, bonusul acordat poate
ajunge la 50%. Pentru aplicarea unui malus pentru un asigurat/utilizator persoană fizică
sunt luate în calcul evenimentele pentru care a fost plătită cel puţin o daună în perioada
de referinţă, în temeiul poliţei de RCA deţinută de acesta. Într-o astfel de situaţie, malus-
ul se aplică indiferent de cine a condus vehiculul la data producerii accidentului, precum
şi indiferent de modul de protocolare a accidentului (prin proces verbal întocmit de
poliţie sau prin constatare amiabilă de accident).
Clauza de malus (majorarea primei) se aplică în funcţie de numărul de daune produse
şi plătite, putând ajunge până la 200%. Normele puse în aplicare prin Ordinul CSA
nr.21/2009 prevăd faptul că, în situaţia în care un asigurat deţine mai multe vehicule,
sistemul bonus-malus se aplică distinct pentru fiecare vehicul. De asemenea, în cazul
înstrăinării/radierii vehiculului asigurat, stabilirea noii clase de bonus-malus pentru un
vehicul nou-dobândit se face pornind de la clasa bonus-malus de care asiguratul a
beneficiat anterior.

3
Asigurările RCA sunt emise în sistem electronic

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât ca, începând cu data de 1 ianuarie


2010, poliţele de asigurare RCA să fie emise în sistem electronic.
Potrivit normelor, emiterea electronică este definită ca fiind subscrierea poliţei RCA
simultan cu înregistrarea şi stocarea instantanee în sistemul informatic al asigurătorului a
datelor cuprinse în poliţă.
Aceasta înseamnă că asigurătorul va prelua datele necesare a fi înscrise în poliţă direct
în sistemul informatic şi va elibera poliţa asiguratului din sistemul informatic.
Asigurătorul va înmâna totodată asiguratului şi vigneta pe care acesta din urmă are
obligaţia să o aplice pe parbriz. Procedând astfel, se aşteaptă ca erorile umane de
completare a poliţelor RCA să se diminueze, ceea ce va avea ca efect şi creşterea
acurateţei bazei de date.

Externalizarea daunelor auto

Conform Ordinului nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, s-a


eliminat posibilitatea companiilor care emit poliţe de asigurare de răspundere civilă
obligatorie auto de a mai folosi servicii externalizate de constatare şi lichidare a daunelor.

Astfel, companiile sunt obligate sa aibă în fiecare judeţ al ţării cel puţin un centru de
daune cu angajaţi proprii. Ca şi condiţie de autorizare pentru a emite RCA, reţeaua
teritoriala a fost de la bun început prevăzută în Normele RCA, însa a existat şi
posibilitatea externalizării serviciilor de constatare şi lichidare a daunelor prin
intermediul unor companii specializate care, in realitate, preluau atribuţiile
departamentului de daune al unei companii. Însă unul dintre motivele eliminării acestei
posibilităţi, conform reprezentanţilor CSA, a fost dificultatea asiguraţilor de a lua
legătura cu compania de profil în cazul unor eventuale plângeri sau nemulţumiri.

In ceea ce priveşte pieţele vest-europene, în anul 2009, circa 25% din serviciile de
daune erau externalizate, iar tendinţa era în creştere. De asemenea, în România această
variantă era din ce in ce mai utilizată, mai mulţi asiguratori de profil alegând să deruleze
serviciile de daune exclusiv prin acest sistem.

Asigurarea obligatorie a locuinţei

Anul acesta intră în vigoare asigurarea obligatorie a locuinţelor, lucru care a


determinat companiile de asigurări să lanseze numeroase campanii de promovare şi
informare a clienţilor, atrăgând atenţia asupra avantajelor unei asigurări de locuinţă şi, în
special, a celor facultative.

4
Peste 35% dintre romani ar opta pentru o asigurare facultativă de locuinţă, pe
lângă cea obligatorie, conform unui studiu realizat recent de Mednet Marketing Research
Center.
Gradul de cuprindere în asigurare facultativa a fondului locativ naţional (aproximativ
8,5 milioane locuinţe) se situează în jurul a numai 15% din total. De asemenea,
asigurările de incendiu şi calamităţi au reprezentat, în 2009 220 mil. EUR, în scădere cu
5% în moneda europeană şi deţin o cota de aproape 11% din total PBS.

Pregătirea profesională a personalului din asigurări

Normele privind calificarea profesională şi pregătirea continuă a persoanelor care


lucrează în domeniul distribuţiei produselor de asigurare şi Normele privind activitatea
entităţilor care organizează cursuri de pregătire profesională unitară a personalului de
asigurări au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 417, Partea I, din 22 iunie 2010,
aceasta fiind data de la care cele doua acte normative au intrat în vigoare.
Conform Normelor privind calificarea profesionala şi pregătirea continuă a
intermediarilor în asigurări, aceştia sunt obligaţi sa urmeze un program de pregătire
profesionala aprobat de CSA, cu o durata minima de 50 de ore, care se va finaliza cu un
examen de absolvire. În urma promovării acestui examen se obţine certificatul de
absolvire care face posibilitatea exercitării funcţiei de distribuţie a produselor de
asigurare.
Persoanele care sunt înregistrate în Registrul intermediarilor în asigurări la data
intrării în vigoare a acestor norme, sunt obligate ca la perioade succesive de maximum
trei ani, calculate de la data de 1 octombrie 2010, sa facă dovada că au urmat un program
de pregătire profesională continuă aprobat de CSA.
Începând cu data de 1 ianuarie 2011, certificatul de calificare profesională constituie
condiţie pentru încheierea contractelor de muncă, respectiv de mandat în domeniul
asigurărilor sau de intermediere, după caz, cu asiguratorii sau intermediarii în asigurări.

De asemenea, CSA în 2009 a hotărât o nouă abordare a profilului de risc al


asigurătorului. Prin aceasta se dă importanţă libertăţii asiguratorilor de a-şi stabili profile
de risc, dar şi metode de control, monitorizare şi diminuare a riscurilor, rolul CSA fiind
de a confirma congruenţa dintre profilul de risc şi posibilitatea societăţi de a-şi controla
riscurile, precum şi de a detecta problemele care pot afecta capacitatea acestora de aş
îndeplini obligaţiile. Întregul proces de trecere de la controlul bazat pe conformitate a
regulilor către cel bazat pe supravegherea pe bază de riscuri va parcurge etape
procedurale specifice iar în momentul definitivării va fi asigurată şi o transparenţă
adecvată.

5
Schimbări la nivel internaţional

Îmbunătăţirea supravegherii sectorului asigurărilor pe baza propunerilor OECD

Prin intermediul Insurance and Private Pensions Committee (IPPC), OECD


(Organisation for Economic Cooperation and Development - Organizaţia pentru
Cooperare şi Dezvoltare Economică) lansează un set de propuneri şi recomandări menite
să promoveze stabilitatea financiară, creşterea gradului de supraveghere a sectorului de
asigurări şi ridicarea standardelor în ceea ce priveşte protecţia consumatorului.
Intitulat "The Impact of the Financial Crisis on the Insurance Sector and Policy
Responses" şi dat publicităţii la sfârşitul lunii mai 2010, raportul organizaţiei şi-a propus
să analizeze natura crizei şi impactul acesteia la nivelul industriei asigurărilor, comentând
răspunsurile transmise de guvernele şi autorităţile de supraveghere din fiecare ţara
membră OECD pe marginea mecanismelor care ar trebui utilizate pentru a face faţă
actualei situaţii de criză. Concluziile raportului lansează propuneri care vizează în
principal protecţia persoanelor care beneficiază de produsele financiare ale acestei
industrii, cât şi asigurarea de condiţii echitabile şi competitive la nivelul pieţei de profil.
Aşadar, propunerile au în vedere:

consolidarea procesului de monitorizare a sectorului, de supraveghere transfrontalieră


şi creşterea schimbului de informaţii;
acordarea unei importanţe sporite riscurilor macroeconomice interdependente în
cadrul politicilor, reglementării şi supravegherii sectorului asigurărilor;
sprijinirea realizării unei convergenţe, pe termen lung, în vederea creării unui cadru de
reglementare comun pentru asigurătorii care activează pe plan internaţional;
asigurarea unui cadru legislativ adecvat şi complet, care să reglementeze activitatea la
nivelul structurilor şi al grupurilor şi eliminarea lipsurilor sau a deosebirilor între
sistemele de reglementare sau de supervizare;
consolidarea standardelor de guvernare corporativă în domeniu;
asigurarea transparenţei în luarea deciziilor adecvate;
garantarea lichidării ordonate a companiilor cu probleme şi asigurarea că guvernele
dispun de o gamă largă de instrumente şi competenţe pentru a interveni în mod eficient
când este nevoie, în interesul asiguraţilor şi spre beneficiul sistemului financiar în
ansamblul său;
promovarea educaţiei financiare.

6
Solvency II

Participanţii la cea de a 37-a reuniune a Asociaţiei de la Geneva din această lună au


semnalat că Directiva Europeana Solvency II reprezintă cea mai importantă modificare
din domeniul reglementării în sfera asigurărilor, fiind cea mai de impact schimbare ce va
avea loc in următorii doi ani în industria de profil.
Sistemul Solvency II va fi implementat în România începând cu 1 ianuarie 2013. În
acest context, companiile de asigurări din România trebuie să îşi regândească până atunci
strategiile şi modelele de management al riscurilor, astfel încât piaţa să se racordeze la
timp la industria europeana de profil.
Obiectivele centrale ale Directivei Solvency II sunt creşterea gradului de protecţie
al asiguraţilor şi, totodată, crearea unui sistem de supraveghere armonizat la nivel
european, capabil să permită companiilor de asigurări din întreaga Europa să acţioneze
în condiţii egale. Solvency II va determina companiile de asigurare să coreleze mult mai
strict capitalul de care acestea dispun de nivelul riscurilor pe care le acoperă. Din punct
de vedere practic, un asigurător nu va mai putea opera în cazul în care se află sub limita
minimă de capital, prevedere care diminuează riscul ca o companie de asigurări să intre
în insolvabilitate.
Această aliniere optimă a capitalului şi a riscurilor acoperite urmează să schimbe
arhitectura portofoliilor şi a produselor asigurătorilor, stimulând apariţia unor servicii
inovative şi mai competitive.
De asemenea, Directiva impune o mai mare transparenţa pentru companiile de
asigurare, ceea ce implicit va creşte concurenţa, lucru care se va vedea în relaţia cu
clienţii şi la nivelul ofertelor de servicii. În contextul aplicării noilor reglementări
europene, companiile de asigurări din România trebuie să îşi regândească strategiile şi
modelele de management al riscurilor. Unele dintre cele mai importante teme în acest
sens sunt capitalizarea societăţilor de profil, precum şi eligibilitatea fondurilor proprii
pentru creşterea capitalizării în concordanţă cu reglementările Solvency II.
Totuşi, pe lângă necesitatea majorării şi corelării capitalului, mai există însă o serie de
motive de îngrijorare pentru asigurători, impuse de reglementările specifice care vor regla
această piaţă, printre care: majorarea fiscalităţii la nivelul industriei de profil, posibila
introducere a unor noi reglementări privitoare la guvernarea corporativă, dar şi creşterea
volumului de raportări pe care acestea ar trebui să le facă autorităţilor de reglementare.