In aceste zile moderne, definitia pe care elevul (uneori sustinut si de parinti) o

aplica Dascalului, ascunde o ironie subtila la adresa acelora pentru care scoala este o
“forma fara fond” - nu conteaza sa inveti ci sa obtii o diploma. Iar aceasta este numai
parerea tinerelor familii cu copii.
In argumentarea acestui fapt vine acea parte a societatii care sufera de o
“plictiseala” in ansamblul cotidian scoala/distractii/club de noapte/joburi. Elevul de azi
sare peste timpul alocat studiilor, temelor de casa, si le inlocuieste bucuros cu activitati
mai putin formale si deloc educative. Parintii acestor copii sunt cei care le acorda tot mai
putina atentie, datorat sistemului economic care le impun un program de lucru ce nu
permite controlul activitatii propriilor copii. Cand rezultatul final se contureaza, parintele
acuza sistemul de invatamant, fara a privi in urma la educatia pentru care nu a avut timp
sa o aplice copilului.
De cealalata parte a societatii se afla in continuare grupurile de parinti care sustin
formarea profesionala si a unei cariere pentru copiii lor, si nu doar o “trecere in revista” a
perioadelor anilor de studio. Inca sunt parinti care fac tot posibilul pentru a dedica o
educatie moderna si esentiala pentru copiii lor.
Notiunea de Dascal (fie ca ne referim la profesor, invatator sau educator ) este ca
pe care bunicii nostrii o acordau persoanei care, in conditiile unor timpuri “reci”, facea
eforturi enorme pentru a educa o “mana” de copii.
Dascalul a fost si va ramane simbolul forarii unei societati, a unor colective de
oameni care “ridica” , cladesc, societatea.