http://www.gandul.

info/reportaj/justin-capra-inventator-
maturator-filozof-si-pustnic-2380119
IMPRESIONANT
Retras într-o casă-chilie din Baloteşti
Justin Capră: inventator, măturător, filozof şi pustnic

Americanii, canadienii, nemţii şi italienii au vrut să-l

"importe". De fiecare dată, răspunsul lui a fost "Nu"

"Mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată
lumea spune că nu se poate face nimic"
Justin Capră, românul care a inventat rucsacul zburător folosit
acum de americani în călătoriile spaţiale,
stă la Baloteşti, într-o casă austeră ca o chilie. Când l-au "vizitat",
hoţii i-au făcut pagubă doar pentru că au
lăsat uşa deschisă la plecare. Era iarnă, el era plecat din localitate şi
centrala a consumat gaz cât pensia
lui pe o lună.
Cu rucsacul zburător în beciurile miliţiei

Rucsacul zburător i-a adus, la început, doar belele. "În 1956 l-am
propus Academiei şi bineînţeles că am
produs ilaritate. şi, mă rog, chestii d-astea.
În '58 l-am brevetat. Dar, în '56, pentru că aveam intenţia să
realizez un astfel de aparat şi nişte maşinuţe,
am făcut prostia să merg, neştiind puterea comuniştilor, la
Ambasada Americană să cer sprijin.
Am fost arestat. Nu m-au ţinut mult - două săptămâni -, dar
dormeam pe ciment şi mâncam un sfert de
pâine pe zi. Înainte de asta eram ofiţer de aviaţie. După - am fost
dat afară din Armată şi am fost trecut la
index. Spălam maşini, măturam, ca să pot exista. Până în 1962,
când a venit Expoziţia Americană la
Bucureşti şi şi-au expus americanii aparatul lor de zbor. Diferenţa
între al meu şi al lor era de culoare:
al lor era gri şi al nostru - negru. Altminteri erau identice".
O jucărie: curent electric din zgomot
Americanii şi mai apoi Henri Coandă i-au făcut pe tovarăşi să-şi
reconsidere poziţia faţă de Justin Capră.
L-au reabilitat oarecum, adică şi-a putut găsi un loc de muncă mai
tehnic decât măturător.
Dar şi munca de jos a fost o "sursă de inspiraţie".
Ce faci, de pildă, dacă trebuie să lucrezi într-o cazangerie, într-un
zgomot infernal?
Evident: încerci să transformi zgomotul în curent electric! "Am
folosit un telefon Bell,
o membrană cu o bobină şi un miez de fier, pusă în hala în care se
făcea gălăgie şi recoltam în altă parte
curent. Nu am reuşit să produc mult curent, dar mă gândeam să
pun membrane peste tot, în toată hala,
ca să meargă măcar polizoarele fără să mai consume din reţea".
Asta este una dintre invenţiile pe care le-a
considerat jucării şi nu s-a obosit să le breveteze.
"Nu se poate, da' funcţionează"
Există însă o invenţie pe care ar fi vrut s-o breveteze, dar n-a putut,
pentru că nimeni nu i-a găsit explicaţia
fizică. "Am realizat odată un dispozitiv care micşora masa unui
obiect. Folosea teoria impulsului care se
certa cu una dintre legile fizicii care spune că fiecărei acţiuni
trebuie să-i corespundă o reacţiune egală şi
de sens contrar. Or, ăsta al meu n-avea jet, n-avea elice, n-avea
roţi, n-avea interacţiune magnetică şi al
naibii se mişca. Bineînţeles, consuma, nu era perpetuum mobile. Şi
atunci m-a luat ministrul Octavian Groza,
fiul lui Petru Groza, şi m-a dus la Consiliul Naţional de Ştiinţă şi
Tehnologie. Şi acolo a venit un hectar de
mărimi - profesori, academicieni, savanţi - şi prima expresie a
fost . La care Groza zice
Doctor în fizică, Dan Vamanu, care a fost şef de promoţie
la Oxford, a studiat dispozitivul şi mi-a zis Ăsta n-ar trebui să
meargă. Da' bine că merge, c-om găsi noi justificare matematică>.
Nu s-a găsit nici acum".
Circa 100 de vehicule neconvenţionale
Justin Capră a realizat 72 de prototipuri de autoturisme cu consum
infim (2 litri de benzină pentru un drum
între Bucureşti şi Iaşi, cu viteza medie de 70km/h), 7 aparate de
zbor neconvenţionale pe care le-a testat
personal şi 15 motoare neconvenţionale. Din toate acestea, doar o
invenţie - automobilul fără caroserie,
cu efect pelicular - şi-a găsit o oarecare aplicare.
Este vorba despre un prototip care a rămas la stadiul de machetă
pentru că Justin Capră n-a avut bani să-l
construiască. "Un automobil cu caroseria dintr-o perdea aeriană,
care creează şi o propulsie şi poate face,
eu ştiu, şi aer condiţionat în maşină. Este vorba de un jet de aer
evacuat din faţă şi aspirat în spate, care
îmbracă ocupanţii autovehiculului. Am aruncat şi apă pe el, nu se
întâmplă nimic - nu plouă, nu ninge".
Iar aplicarea a fost mai mult decât modestă: un cetăţean din Bacău
a folosit invenţia lui Capră pentru a
realiza un acvariu care n-are un perete, dar ţine, totuşi, şi apa, şi
peştii!
Întrebare frecventă: "De ce nu plecaţi?"
De ce n-a plecat să se realizeze în ţări mai civilizate? "M-a întrebat
asta un ziarist pe vremea lui Ceauşescu.
I-am zis Aici este o ţară formidabilă - nu se poate da faliment
pentru că tot sistemul e falimentar.
Şi pe urmă, dacă mă duc cu o sticlă de coniac la ITB, iau un
tramvai. În Germania nu poţi să faci treaba asta,
cade guvernul>. După revoluţie au venit alţii să mă întrebe . Păi ce,
să mănânc lebede la
Viena? Şi pe urmă, mi se pare mai interesant să faci ceva într-o
ţară în care toată lumea spune că nu se
poate face nimic. Am fost invitat să rămân în Italia, America,
Germania, Canada... Credeţi că umblă pe
undeva câinii cu covrigi în coadă? Ne uităm la salariile din
Occident. Păi cel mai bine plătit om pentru
munca depusă e în România..."
Nu există inginer adevărat fără cultură
Acum, Justin Capră are 75 de ani, dar nici vorba, nici mişcarea nu-
i arată vârsta. El pune "tinereţea" pe
seama familiei. "Tata a murit la 90 de ani pentru că l-a lovit o
maşină când era pe bicicletă.
Bunicii, mătuşile - la 102, 107, 110... "Lucrează la al 73-lea
prototip de autoturism şi şi-ar dori ca cineva
să-i continue munca, să cerceteze şi să pună în aplicare efectele pe
care le-a descoperit.
Nu este însă uşor să ajungi ucenicul lui Capră. "Un inginer, dacă
nu are cultură, nu poate lega fenomenele.
De fapt nu cultură, ci un simţ al sintezei. Kant zice . Ei, cum dracu'
poţi să fii
propriul tău stăpân într-o lume conjuncturală, înlănţuită? Şi spune
că morala poate fi în afara moralei
creştine, ceea ce iar este o greşeală. (...) Newton zice proporţională
cu masa şi invers proporţională cu pătratul distanţei, e o formulă
matematică exactă, dar
esenţa n-o ştie nimeni>. Pentru că nu există esenţe în materie. Noi,
oamenii, ne deplasăm asimptotic spre
cunoaştere pe care nu o s-o întâlnim pentru că curba asimptotă
întâlneşte verticala cunoaşterii undeva la
infinit."

INFO PLUS , ......EMIGRAREA

Am avut naivitatea, mi-am închipuit că învăţând voi fi mai liber şi

mai fericit. Doamne, ce deziluzie am avut
atunci când mi-am dat seama că prin învăţătură ne mărim aria
întrebărilor, ne mărim exponenţial aria de
necunoaştere. Şi, în fond, ce să cunoaştem, de vreme ce definiţiile
nu ne apropie de esenţe, de vreme ce
adevăr egal subiectiv?
Academicul ne îndepărtează de natură, acesta este diferenţial,
centrifug, nu dă răspunsul la întrebări.
Pretinsele sale răspunsuri nu rezolvă problema cunoaşterii. Simt un
gol sprijinindu-mă pe adevărul ştiinţific
oficial. Nu mai vreau clasicul în abordarea căilor de studiu. Vreau
altceva! N-am întâlnit adevărul absolut,
n-am întâlnit decât raportabilităţi, conjuncturi, relativitate.
Adevărul în care cred este unul singur: adevărul Divin.
Spiritul, în schimb, nu intră în crize, spiritualistul nu disecă
multidimensionalitatea Divină, o ia ca postulat,
ştiinţa spirituală este de aceea interferenţială, centripetă şi nu dă
reacţii secundare.
Există totuşi o cale şi anume: evoluţie în plan spiritual, în plan
creştin, pentru că iubirea, stima, toleranţa
rezolvă toate problemele.
Să zicem că fericirea este, la urma urmei, un fel de nesimţire, este
un alt fel de a vedea lucrurile.
Eu, de exemplu, sunt fericit atunci când sunt obosit fizic şi când
văd rezultatul muncii mele.
Sunt un hobist, un tip dificil, o dualitate psihică, sunt ăla care vede
alfel. Pentru acest motiv am fost persiflat,
invectivat şi chiar agresat fizic, şi de ce? Pentru că merg pe alt
drum, nu pe cel obişnuit. Deranjez nişte
somnolenţe, nişte tipare. Lumea nu are nevoie de oameni care nu
cred în definiţii, care nu cred în academii
şi nici în premianţi oficiali.
Când ţin o conferinţă sau un curs văd discipolii mei plecând mai
îngânduraţi. Am acest defect, această
particularitate, pun lumea pe gânduri. Mulţumesc lui Dumnezeu că
am ajuns la vârsta la care îmi dau
seama că nu trebuie să critic, înţeleg faptul că există o programare
din afara noastră, în alt raport
spaţiu - timp. (Care spaţiu, care timp? alte relativităţi?)
Nu-mi permit să critic istoria, de vreme ce aceasta este
conjuncturală. Mai întâi că nu cunosc noţiunea de
bine şi de rău. Dar nici nu îl înţeleg pe filosoful Kant atunci când
afirmă că dânsul îşi este propriul lui stăpân!
Cum poate un om fi stăpân pe el într-o lume înlănţuită?
Prefer înţelepciunea vârstei, observ că geneticul poate fi optimizat,
cromozomii având permeabilitate spirituală.
Eu nu sunt în măsură să ofer soluţii, nu mă pricep, soluţii vă poate
da natura, în măsura înţelegerii noastre.
Eu nu cred în politicieni, vorbăreţi, colesterolizaţi, cu ţinută
opulentă şi ostentativă.
Nu mai cred în imagini, nu cred în virtual. Eu cred în pădure, în
apă, în aer, în filosofia ţăranului bătrân,
pardon, nu în ţăranul de lângă metropolă.
Cred în adevărul Divin, în legătura Divinului cu omul prin
intermediul monarhului şi al sacerdotului.
Nici pe filosoful Platon nu-l înţeleg atunci când şi-a declarat
repubica ce-i poartă numele, de vreme ce l-a
şcolit pe Aristotel în spirit monarhic. Cred într-un reprezentant de
tip confucian, într-o verticalitate, într-un
caracter.
Calea pe care am ales-o este emigrarea în pădure, unde nu aud
expresii vulgare, unde nu aud manele şi
nu văd imagini de reclamă şi nici telenovele.Vreau să înlocuiesc
radioul cu muzica sa agresivă, cu muzica
ciripitului păsărelelor, cu sunetul apei şi foşnetul frunzelor.
Refuz artificialul, nu mai vreau beţivi şi fumători, vreau oameni
adevăraţi sau fără oameni.
Vreau să fiu mic pentru a mă bucura de adevărul Divin.

Justin CAPRĂ