REPREZENTARILE SUFLETULUI, ELEMENTELE

ANATOMO-FIZIOLOGICE ALE ACESTUIA SI

TEHNICA MORTUARA LA VECHII EGIPTENI

REPREZENTARILE SUFLETULUI
Perioada cuprinsă între secolele al XXV-lea şi al IX-
lea î. H.
- lumea străveche -

<Dincolo de moarte există o lume care poate fi dobândită

doar dacă omul se pregăteşte în timpul vieţii.>

<<Mi-ai închiriat acest suflet mie, care sunt aici pe pământ, ca

să vizitez minunatul ţinut peste care eşti stăpân, care eşti chiar
tu. Mi-ai spus că trebuie să merg în această lume sublimă, care
eşti tu însuţi, deoarece locuinţa ta este distrusă... >> (Textele
sarcofagelor)

Începuturile civilizaţiilor antice (sumeriană,

mesopotamiană, egipteană, chineză, miceniană etc.) se fixează
cu 2000-3000 de ani înainte de Cristos. Între cele mai vechi
gânduri consemnate se înscriu textele funerare din Egiptul
Antic care exprimă credinţa în nemurirea sufletului. Dintre
acestea mai interesante sunt inscripţiile găsite în morminte,
cele mai vechi datând din secolul al XXIV-lea î. H., şi care aveau
rostul de a-l îndruma pe cel mort să găsească drumul spre
Soare. În această ascensiune, sufletul (partea sa autentică,
numită ba) trece prin numeroase primejdii, între care năvodul
zeilor, pasărea neagră, surorile ispititoare ale lui Ra, dar în cele
din urmă trebuie să învingă, pentru că sufletul este de esenţă
divină.

Osiris îşi închiriază sufletul fiecărui om pentru ca acesta să

poată pătrunde în însăşi esenţa zeului şi să-i vindece rănile.
Osiris este zeul morţii şi al învierii. Povestea lui
metaforizează esenţa tradiţiei şi a regenerării. Osiris este
căsătorit cu sora sa, Isis, şi domneşte ca faron cu dreptate, dar

1
este ucis de către fratele lui, Seth. Din moarte, Osiris îşi trimite
în lume un fiu, Horus, al cărui rol este de a întreţine legătura
cu Osiris. De aceea, în credinţele egiptene, Horus, înfăţişat
adeseori ca un bărbat cu cap de şoim, conduce sufletul
defunctului către Osiris. Isis adună rămăşiţele lui Osiris, tăiat de
Seth în 14 bucăţi, şi îi reconstituie trupul, însă doar după ce
Horus îl detronează pe Seth şi răzbună moartea tatălui său,
Osiris poate fi trezit la viaţă de către fiul continuator. La
această poveste fac trimitere multe dintre scrierile egiptene,
subliniind credinţa într-o existenţă eternă şi efemeră totodată,
în moarte şi în viaţă deopotrivă. Sufletul însuşi este dublu, iar
după moartea fizică, ba pleacă spre Osiris, de la care a fost
închiriat, iar ka îşi găseşte împlinirea într-o serie de simulacre
(statuete în special) pentru a-şi continua existenţa.

CONCEPTIA DESPRE MOARTE LA EGIPTENI

Cultura egipteană punea un mare accent pe cultul
morţilor, iar importanţa acordată ritualurilor funerare era
aproape identică cu cea acordată vieţii. Totuşi, nu moartea
este cea care juca rolul important în acest cult, ci sufletul
omului. Astfel, putem spune că vechii Egipteni nu aveau o
predilecţie pentru moarte, ci o grijă excesivă pentru sufletul
uman. Omul (în concepţia acestora), se compunea din mai
multe părţi distincte -unele perisabile şi altele eterne: din corp
fizic (Khat), nume, umbră (Khaibit), Ka, Ach şi Ba.

Khat este numit corpul fizic al omului, care, deşi se

distrugea uşor, era supus atenţiei şi unui efort mare pentru
prezervarea trăsăturilor sale originale dupa moarte.

Khaibit semnifică umbra. Totuşi, nu se cunoaşte dacă

această umbră poate fi percepută sau nu de ochii muritorilor.

Ka este o copie spirituala a corpului fizic, care avea acelaşi

aspect cu acesta. Acesta supravieţuia morţii (cel puţin pentru o
perioadă), şi vizita frecvent carcasa celui decedat. O figurină
sau o imagine asemănătoare celui decedat , de obicei de mici
dimensiuni, era făcută pentru primirea ka-ului şi plasată cu sau
în apropierea cadavrului.
Ka este o expesie pentru forţele vieţii care zămislesc şi

2
păstrează; în cele mai vechi timpuri se folosea în special pentru
a denumi forţa de zămislire bărbătească, dar mai tărziu pentru
a numi forţa spiritual-sufletească. Hieroglifa Ka, având cu
braţele ridicate spre apărare, este un gest magic, care apără
viaţa purtătorului său de forţele răului. Ka se naşte o dată cu
omul. Vechi reprezentări arată cum zeul Chnum modelează pe
roata olarului, odată cu copilul care va fi născut, şi Ka-ul.
Acesta însoţeşte omul ca un fel de sosie a lui; dacă omul
moare, Ka trăieşte mai de parte. A merge la Ka-ul său însemna
a muri, întrucât Ka îşi părăseste purtătorul uman şi se întoarce
la originea sa zeiască. Pentru a continua să trăiască, Ka are
nevoie de hrană - care îi e oferită ca jertfă sau simbolic, asa
cum o atestă picturile funerare. Dacă sufletul nu era hrănit,
atunci se îndepărta de mormânt, ca şi un animal domestic
tratat cu nebăgare de seama. De asemenea, sufletul putea să
slăbească sau se putea îmbolnăvi din cauza lipsei ofrandelor.

Ba simbolizează o putere spirituală, fiind o entitate

aproape impersonală, inclusă în Ka. Deşi este conţinută de
acesta, poate interacţiona liber şi fără restricţii. Ba-ul nu este
perisabil; poate intra în corpuri omenşti. De asemenea, un
singur om putea să fie gazda mai multor Ba.
În cele mai vechi texte religioase, zeii anonimi sunt
redaţi prin Ba. Apoi acest cuvânt a fost folosit pentru forma de
apariţie a unui zeu. În relaţie cu regele, noţiunea de Ba
semnifică puterea dominatoare, ba chiar divină. La sfărşitul
Regatului Vechi, denumirea de Ba se referă la toţi oamenii ; el
devine purtătorul puterilor nepieritoare. Picturile funerare din
Regatul Nou arată sufletul Ba ca pasăre stând în pomii plantaţi
la mormânt. Formulele funerare cu efecte magice urmau să
ajute sufletul să primească toate înfăţişările pe care şi le
doreşte.

Ab era inima, suma pasiunilor şi sentimentelor. Este legată

totuşi şi de raţiune. Inima era cântărită în timpul judecăţii în
faţa lui Osiris. Dacă se dovedea mai uşoară decât în timpul
vietii, atunci sufletul putea intra în odihnă. Dacă nu, acesta
primea pedeapsa veşnică prin torturi sau anihilare imediată.

Khu este sufletul spiritului. Imortal, eteric şi lipsit de

pasiuni trecătoare. Ultima formă de supravieţuire a sufletului.

3
Sahu, pe de altă parte, reprezintă dublul strălucitor al corpului.
Este eteric, indestructibil, liber.
Ku şi Sahu sunt veşnice prin natura lor, independente de
nevoile şi pasiunile umane. Deşi personale, reprezentau
elementele divine incoruptibile ale personalităţii. După moarte
se spunea că acestea se întorc înapoi la dumnezeul care le
crease. Sunt asociate cu Osiris datorită imortalităţii lor.
Deşi o anumită formă sau aspect al personalităţii rămânea
legat de mormânt (şi putea ajunge prada monştrilor fantomă),
cealaltă parte a personalităţii ajungea în împărăţia veşnică a
morţilor, unde călătorea sau era judecată.
Ofrandele aduse erau pentru supravieţuirea completă a
personalităţii, pentru ca spiritul decedatului să îşi poată păstra
forma şi consistenţa în timpul călătoriei.

Pentru ca mortul, odată ajuns în împărăţia morţilor, să nu

se piardă datorită terorilor umbrelor, şi pentru a şti cui i se
adresează şi pentru a avea întotdeauna răspunsurile potrivite ,
îi era dată o carte-ghid cu ilustraţii. Aceasta se numea Cartea
Morţilor. Cartea Morţilor este o scriere mai recentă (din
secolul al XVI-lea î. H.) şi sintetizează alte scrieri anterioare
(Textele sarcofagelor, Textele piramidelor), grafiate cu
hieroglife, pe pereţii piramidelor ori pe papirusuri. Ea cuprinde
incantaţii şi formule magice care îl ajută pe defunct să se
confrunte cu Osiris, zeul morţii. Astfel, consultând cartea, cel
decedat afla înfăţişarea zeilor sau demonilor, şi ştia cum să li
se adreseze într-un mod adecvat. Era esenţial pentru un suflet
să cunoască numele tuturor porţilor, al gardienilor şi al zeilor
umbrelor pentru a putea ajunge la destinaţie, unde era obligat
să dea socoteală pentru faptele sale în faţa zeului suprem,
Osiris. Acesta, după cântărirea inimii hotăra răsplata veşnică a
sufletului. Această carte era aşezată alături de mort, ceea ce
sugerează ideea că moartea poate fi învinsă prin intermediul
cuvântului, aşa după cum, într-un alt mit egiptean cuvântul
rostit însufleţeşte creaţia (Path îl zămisleşte pe Atum în inima
sa şi-i dă viaţă rostindu-i numele).

Chiar şi în celelalte creaţii egiptene, în povestirile de

călătorii, în didascalii ori imnuri apare frecvent tema renaşterii
dincolo de moarte, prin trimiteri directe la simbolismul mitului
osiriac.

4
 O veche reprezentare a Impărăţiei Morţilor este cea după
care aceasta ar sta cu capul în jos. Tocmai în acestă răsturnare
rezidă şi speranţa morţilor, legată de lumea de dincolo. Dacă
viaţa omului se întinde de la vârsta copilului până la cea a
moşneagului, de la naştere la moarte, drumul în ţinutul morţilor
este exact invers, de la moarte spre viaţă.

Astfel, putem trage concluzia că, de fapt, Cultul

Morţilor semnifică Cultul Vieţii. Pentru că adevărata viaţă
începe după această lume pasageră, unde sufletul este lăsat să
rătăcească doar pentru puţin.

ELEMENTELE ANATOMO-FIZIOLOGICE ALE

SUFLETULUI SI TEHNICA MORTUARA

De-a lungul mileniilor care au precedat civilizatia in formele

ei actuale, diversele grupuri umane care au populat
continentele globului au conceput, pe masura dezvoltarii lor
tehnologice si conform credintelor religioase si viziunii proprii
despre lume si viata dupe moarte- diverse tehnici de
conservare a trupului uman dupa deces. Un astfel de obicei si o
asemenea tehnica a fost perfectionata in Egiptul Antic, sub
forma mumificarii .Cum s-a spus si inainte,obiceiurielegate de
felul inmormantarii reflecta viziunea despre lume si viata ,dar si
asteptarile si credintele privind supravietuirea spirituala dupa
moartea fizica a omului.

Civilizatia egipteana a fost,desigur,cea mai importanta si

mai avansata dintre cele dezvoltate pe continental African, si
nu numai in Antichitate. Simbolurile prin care civilizatia
egipteana a impresionat in toate timpurile,au fost Piramida,
Mumia, imaginea de rege-zeu a faraonului, si fluviul Nil, ca
izvor al bogatiei si prosperitatii Egiptului.

Faraonul a fost considerat inca de la inceputul istoriei

Egiptului ca un zeu, atat in viata,cat si dupa moarte. Fiecare
rege egiptean avea,in consecinta,5 nume,care marcau originea
sa divina. Era considerat reprezentantul zeului supreme pe
pamant,fiind considerat atotputernic. Faraonul conducea
ceremoniile religioase si ritualurile legate de viata agricola a
tarii,era judecator si commandant supreme al armatei si

5
controla administratia prin vizirii sai. La curtea faraonului,totul
era invaluit in aur,ceremoniile fiind organizate cu mare fast-
tocmai pentru a confirma imaginea de atotputernicie si
invulnerabilitate a persoanei regale.Dar,expresia cea mai
puternica a glorificarii faraonului este mormantul acestuia-
Piramida.

In timpul Dinastiei a IV-a (2613-2589), au fost construite

Marile Piramide de la Gizeh-care se numeau: ‘Orizontul lui
Kheops’, ‘Mare este Khefren’ si ‘Divin este Mikerinos’.

Caracteristica religiei egiptene este zoolatria-

divinizarea unor animale precum
taurul,vaca,berbecul,cainele,pisica,leul,hipopotamul,soimul,ibis
ul-care,in credinta egipteana,sunt personificari ale unor forte
divine. Astfel,multi dintre zeii egipteni sunt reprezentati in
ipostaze composite,cu trasaturi atat umane,cat si animale.
Zeita Hathor-femeie cu cap de vaca; zeul Anubis-barbat cu
cap de sacal; zeul apelor,Sobek-om cu cap de crocodil; zeul
Horus-om cu cap de erete. Panteonul egiptean-familia
principalilor zei-era formata din Zeul Soarelui Ra, care
strabate cerul-ziua in ‘barca diminetii’,noaptea in ‘barca serii’,
Thot-zeul Lunii si loctiitorul lui Ra,inventatorul ‘cuvintelor
divine’ a hieroglifelor,Nut-doamna cerului si mama stelelor,
Hathor-stapana pacii si a tuturor zeilor, Marele Osiris-
zeul pamanturilor rodnice si stapanul recoltelor,domnul
si judecatorul mortilor;Sobek-domnul apelor,infatisat cu
chip de crocodil,Set-zeul rau,razboinic,dusmanul lumii.

Cultul mortilor –aspectul cel mai original si spectaculos al

religiei egiptene,era legat de conceptia acestora despre natura
omului si nemurirea sufletului. Potrivit acestei conceptii,cele 3
parti ce compun omul,erau: corpul material,sufletul
imaterial si invizibil si ‘dublul’ sau principiul vital din
om, numit Ka, un fel de fantoma vizibil,dar impalpabila, avand
forma exacta a corpului. Ka il insoteste pe om toata viata,iar
dupa moarte,omului ii supravietuieste ca un geniu
protector,continuand sa se intereseze de trupul si de sufletul
lui;pentru a putea face aceasta,Ka avea nevoie de suportul
material,corpul destructibil,dar care poate fi conservat prin
imbalsamare.

6
 Imbalsamarea era,deci,indispensabila pentru ca defunctul
sa-si poata continua viata si dupa moarte.Totusi fiindca si
mumia putea fi distrusa, mai era depusa in cariera funerara si
o statuie a defunctului de piatra, de teracota sau de lemn,in
marime naturala sau in miniatura,in care Ka putea locui.
Pregatirea mumiei necesita o serie de operatii
speciale,executate cu mai multa sau mai putina rigurozitate,in
functie de importanta sociala a decedatului, caci
imbalsamarea se facea contra unei sume de bani,de catre
profesionisti,de fapt preoti de rang inferior. Se incepea cu
extragerea creierului si a viscerelor,care,impregnate cu
parfum,se pastrau in 4 urne(canope),pentru
ficat,intestine,plamani si inima. In locui inimii se punea un
scarabeu(simbolul regenerarii),avand gravat o formula ce
pleda in favoarea defunctului cand va ajunge in fata
tribunalului divin al lui Osiris. Apoi,corpul era umplut cu
produse rasinoase si aromatice(smirna,scortisoara,tamaie).I se
reconstituia forma cu ajutorul unor ghemotoace de paie sau cu
tampoane de stofa,dupa care era tinut 70 de zile intr-o solutie
de carbonat de sodiu si,in fine,infasurat dupa spalare in foarte
multe fasii de panza de in,imbibate intr-un clei aromat.Mumia
era,in cele din urma,inchisa in sarcofag,un sicriu de lemn de
forma trupului-in interior pictat cu figure si scene simbolice in
culori,precum si cu un text religios funerar in hieroglife,iar in
exterior sicriul cu forma umana era pictat cu portretul
defunctului.Alaturi de sarcofag,se depuneau in mormant
diferite obiecte de uz current precum si figurine de argila sau
de lemn care reproduceau chipurile celor din casa defunctului-
rude,servitori,sclavi,s.a.m.d.-de compania carora defunctul
avea nevoie in viata viitoare.