Sunteți pe pagina 1din 2

Parlamentul României

Parlamentul României este organ reprezentativ suprem al poporului român și unica


autoritate legiuitoare a României. Parlamentul este bicameral, fiind alcătuit din Senat și Camera
Deputaților.

Funcționare

În comparație cu alte țări cu parlamente bicamerale, diferența dintre atributele celor


două camere este mică, o lege trebuind să fie votată de ambele camere pentru a fi
promulgată. În articolul 75, Constituția României definește situațiile în care Camera
Deputaților este prima cameră sesizată, și astfel cea care are decizia finală în caz de
divergențe. Senatul este prima cameră sesizată în toate celelalte situații. Proiectele de legi și
propunerile legislative se supun spre dezbaterea primei camere sesizate, care trebuie să se
pronunțe într-un termen de 45 de zile (60 de zile în cazuri speciale) altfel proiectul este
considerat adoptat. După adoptarea sau respingerea proiectului sau a propunerii legislative,
cealaltă Cameră decide definitiv, iar dacă aceasta este de acord, propunerea este adoptată,
altfel este rolul primei camere sesizate de a da o decizie definitivă.

Parlamentul împreună cu Guvernul au și dreptul de inițiativă legislativă. De


asemenea, o propunere legislativă poate fi înaintată și de către un grup de minim 100.000 de
persoane cu drept de vot din cel puțin un sfert din județele țării.

Ședințele celor două camere se desfășoară separat, articolul 65 din Constituția


României definind situațiile în care au loc ședințe comune.

Membrii

Membrii Camerei Deputaților și ai Senatului sunt aleși prin vot universal în cele 42 de
circumscripții electorale, corespunzătoare celor 41 de județe și Municipiului București. În
legislativul 2004-2008 Senatul are un număr de 137 de membri iar Camera Deputaților are
332 de membri. Diferența numărului de membri se datorează normei de reprezentare
diferite de la o Cameră la alta. Astfel, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei
Deputaților este de un deputat la 70.000 locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un
senator la 160.000 locuitori.

Sistemul electoral este unul proporțional (membrii se aleg din toate partidele care au
depășit pragul electoral de 5% din totalul voturilor exprimate în baza unui algoritm).
Alegerile se țin o dată la patru ani, și sunt făcute printr-un sistem de reprezentare
proporțională cu vot în colegii uninominale. Ultimele alegeri au avut loc în 30 noiembrie
2008. În Camera Deputaților mai sunt primiți și câte un reprezentant al fiecărei minorități
naționale recunoscute

Istoric

Regulamentul Organic adoptat în 1831 în Țara Românească și un an mai târziu în


Moldova a reprezentat fundamentul instituției parlamentare în Principatele Române.
Convenția de la Paris din 7/19 august 1858[1] a modificat și lărgit principiul de reprezentare
națională , iar prin Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, adoptat prin plebiscitul din
23-26 mai/4-7 iunie 1864 s-a introdus Corpul Ponderator, redenumit ulterior Senat ca cea de
a doua cameră. Constituția din 1866 a definit funcționarea Parlamentului în concordanță cu
modul de organizare și funcționare a parlamentelor Europei Occidentale din acea vreme.
Declarația de independență a României din 9 mai 1877 și actele de unire de la sfârșitul
Primului război mondial au fost printre cele mai importante documente adoptate de
Parlament în istoria României moderne.

Din februarie 1938, odată cu instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea și în 1940
după instaurarea dictaturii militare, rolul parlamentului a fost diminuat, el fiind lipsit de
principalele sale atribuții. În perioada comunistă, prin Constituția din 1948, parlamentul a
fost reorganizat, ca o adunare unicamerală, Marea Adunare Națională, organism formal,
subordonat total puterii comuniste.

După Revoluția din Decembrie 1989, prin Constituția din 1991 rolul Parlamentului a
fost restabilit, ca organism de bază al regimului democratit pluripartit.

S-ar putea să vă placă și