Sunteți pe pagina 1din 1

Teoria lui Platon despre moarte

Filosoful grec Platon susținea, probabil influențat de orfism, că


sufletul deține imortalitate. Drept pedeapsă pentru nelegiuirea
primordială, sufletul este închis în corp ca într-un mormânt.
Astfel, existența întrupată, ceea ce noi numim viață, însemna
pentru Platon, moarte. Moartea era începutul vieții adevărate,
dar aceasta nu avea loc decât după judecarea greșelilor săvârșite
înaintea părăsirii corpului. După o perioadă de timp sufletul se
reîncarnează. La fel ca în scrierea indiană "Upanișade", se
susține astfel că sufletul este indestructibil, dar este condamnat
să treacă mai multe etape până la o eliberare finală.
II. Sufletul nemuritor la Platon
A scris numeroase dialoguri filosofice: „Banchetul”, „Fedon”, „Parmenide”, „Sofistul”, „Timeu”.
Există o continuitate evidentă între concepţia lui Socrate şi cea a lui Platon în problematica
sufletului omenesc. Astfel, la ambii filosofi, sufletul apare ca o entitate simplă care îşi este
propriul început, care nu piere (este nemuritor) şi se caracterizează prin autodeterminare.
Sufletul nu poate fi compus pentru ca s-ar naşte o alcătuire şi ca urmare ar pieri prin
descompunere. Sufletul omenesc este o formă asemenea zeilor.
Cu toate că face parte din lumea Ideilor (eternă), sufletul coboară în lume şi se alatură unor
corpuri formând un întreg şi acesta este reprezentat de fiecare om în parte. Oamenii sunt
îmbinarea trup-suflet, dar sufletul este hotărâtor în ceea ce suntem. Prin sufletul nemuritor noi
avem statornicia şi puterea de a contempla esenţele, adică ideile nemuritoare.