Despre frumuseţea

vieţii

Mereu am considerat că ochii ce nu văd

frumuseţea vieţii, rămân veşnic nevăzători!
Celor care împărtăşesc o altă părere, aş
îndrăzni să le ofer un singur şi umil argument:
viaţa este şansa care i se oferă sufletului ca să
arate că este vrednic de Dumnezeu. E ca un
test care i se dă acestuia pentru a-şi hotărâ
singur locul de veci.
Viaţa este culoarea...stropul de culoare
luminoasă pusă într-un vas cu apă şi lăsată să
se dizolve încetul cu încetul. Culoarea pătrunde
în toate colţurile vasului, în cele mai luminoase
şi în cele mai întunecate.
Nimic din această viaţă vremelnică ori din
ce intră sub incidenţa puterii omului nu pot
echivala acest dar făcut nouă de divinitate:
VIAŢA!
Viaţa este totul…este acel “ceva” divin
care ne oferă existenţa. Este darul grandios pe
care îl primim odată cu formarea sămânţei
trupului. Când trupul proaspăt creat deschide
pentru prima dată ochii, zăreşte hârtia mirifică
în care îi este împachetat darul: lumina. Este
legat cu o panglică strălucitoare, reprezentând
toate persoanele atât de dragi nouă. În
interiorul hârtiei nu putem privi. Acolo se află
sufletul iar în jurul său toate momentele pe
care are să la trăiască, toate cunoscute mai de
dinainte de Părintele nostru prin excelenţă,
Dumnezeu...
Fără să antrenez banalul în discursul meu,
aş dori să fac un îndemn acelora care nu mai
găsesc nici un motiv de a se bucura de viaţă:
luaţi în mână o piatră, o simplă rocă! Priviţi-o!
Căutaţi-i frumuseţea! Vânaţi acel strop de
frumuseţe care să nu vă mai permită să o lăsaţi
din mână! Aţi reuşit? Nu puteţi, nu? Dar v-aţi
gândit măcar o clipă că de fapt spectacularul
acestei banale roci sălăşluieşte în interior?
Ei...cam aşa trebuie privită şi viaţa! Păi
dacă o simplă rocă ascunde frumuseţea
interiorului, cu atât mai mult viaţa se cere a fi
privită cu sfinţenie, ştiind că fiecare om a fost
înzestrat cu cel puţin trei stropi de frumuseţe:
viaţă, putere, minte!