Sunteți pe pagina 1din 5

Persoanele care beneficiază de principiul liberei circulaţii în temeiul

dispoziţiilor legale din Tratatul C.E.E. privitoare la activităţile


salariate, dreptul de stabilire şi prestarea serviciilor

Aceste persoane sunt următoarele:


a) Lucrătorii salariaţi. Corespunzător prevederilor art. 39 par. 1
dinTratatul C.E., libera circulaţie a lucrătorilor în interiorul
Comunităţii este asigurată. Dreptul la libera circulaţie este
subordonat cerinţei ca persoana în cauză să aibă cetăţenia unui stat
membru şi să exercite o activitate profesională.
În absenţa unei definiţii comunitare a cetăţeniei, fiecare ţară
determină în mod suveran care sunt condiţiile în care acordă cetăţenia.
Noţiunea de activitate profesională sau economică este înţeleasă
lato sensu.
Noţiunile de „lucrător” şi de „activitate salariată” au semnificaţie
comunitară,1 întrucât, în eventualitatea în care ele ar fi interpretate în
raport cu reglementările legale din sistemul juridic al unui stat membru
determinat, prevederile Tratatului C.E. s-ar aplica în mod diferit de
la o ţară din Comunitate la alta.
După cum s-a arătat în practica judiciară, lucrătorul salariat este o
persoană care realizează o activitate cu valoare economică certă în
beneficiul altei persoane şi sub conducerea acesteia, în schimbul unei
remuneraţii.2
Împrejurarea că persoana în cauză lucrează cu program redus sau
obţine un salariu inferior celui considerat în statul de primire ca fiind
necesar pentru subzistenţă, nu prezintă relevanţă, indiferent dacă ea are
ori nu alte venituri, cu condiţia ca activitatea desfăşurată să nu fie
marginală sau accesorie.3
De asemenea, motivele care au înrâurit decizia unei persoane de a-
şi căuta un loc de muncă în alt stat membru nu au însemnătate pentru
aplicarea prevederilor art. 39 din Tratatul C.E., în situaţia în care
persoana în cauză doreşte să exercite o activitate reală şi efectivă.4
b) Lucrătorii independenţi. Prevederile esenţiale referitoare la
lucrătorii independenţi sunt cuprinse la art. 43 şi 49din Tratatul C.E.

1
C.J.C.E., 19 martie 1964, af. 75/63, M.K.H. Unger, în Recueil, 1964, p.
362-363.
2
C.J.C.E., 3 iulie 1986, af. 66/85, D. Lawrie-Blum, în Recueil, 1986-7, p.
2121.
3
C.J.C.E., 23 martie 1982, af. 53/81, D. M. Levin, în Recueil, 1982-3, p.
1050-1051.
4
Ibidem, p. 1052
Potrivit art. 43, consacrat dreptului de stabilire, restricţiile privind
libertatea de stabilire a cetăţenilor unui stat membru pe teritoriul altui stat
membru sunt interzise. Această interdicţie se extinde, de asemenea,
asupra restricţiilor care se referă la înfiinţarea de agenţii, sucursale sau
filiale de către cetăţenii unui stat membru stabiliţi pe teritoriul altui stat
membru.
Sub rezerva dispoziţiilor privitoare la capitaluri, libertatea de
stabilire implică accesul la activităţile care nu sunt salariate şi la
exercitarea lor, precum şi constituirea şi gestionarea întreprinderilor, în
special, a societăţilor,5 în condiţiile prevăzute pentru proprii cetăţeni de
legea ţării unde are loc stabilirea.
Conform art. 49, referitor la servicii, restricţiile privind libera
prestare a serviciilor în cadrul Comunităţii sunt interzise în ceea ce îi
priveşte pe cetăţenii statelor membre stabiliţi în alt stat al Comunităţii
decât cel al destinatarului prestaţiei.
După cum se observă, lucrătorii independenţi pot să invoce fie
prevederile art. 43, fie dispoziţiile art. 49 din Tratatul C.E. Libertatea de
stabilire presupune implementarea durabilă pe teritoriul unui stat
membru, crearea unei structuri permanente, chiar dacă activitatea
desfăşurată necesită o anumită mobilitate (cum se întâmplă, de exemplu,
în cazul operaţiunilor de transport).6
Spre deosebire de dreptul de stabilire, prestările de servicii au
caracter ocazional. Corespunzător art. 50 alin. 1 şi 2, în sensul Tratatului
C.E. sunt considerate servicii prestaţiile furnizate, în mod obişnuit, contra
unei plăţi, în măsura în care nu se iau în considerare dispoziţiile
referitoare la libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a persoanelor.
Serviciile cuprind, în special, activităţi cu caracter industrial, cu
caracter comercial, activităţi artizanale şi cele ţinând de profesiile
liberale.
Persoanele fizice pot să se stabilească în ţara de primire cu titlu
principal sau cu titlu secundar.
În situaţia în care o persoană fizică se stabileşte cu titlu principal în
alt stat membru, ea îşi începe activitatea sa profesională în acea ţară ori îşi
transferă activitatea dintr-un stat membru în altul.

5
Corespunzător art. 48 alin. 2 din Tratatul C.E., prin societăţi se înţeleg
societăţile civile şi comerciale, inclusiv cooperativele, şi celelalte
persoane juridice de
drept public sau privat, cu excepţia celor fără scop lucrativ.
6
C.J.C.E., 4 decembrie 1986, af. 205/84, Commission contre Republique
fédérale d’Allemagne, în Recueil, 1986-11, p. 3801.
Dacă persoana în cauză se stabileşte cu titlu secundar în ţara de
primire, aceasta înseamnă că, fiind instalată într-un stat membru, ea
înfiinţează un stabiliment dependent de primul într-o altă ţară din
Comunitate.
În cazul liberei prestări a serviciilor se deplasează persoana care
prestează serviciul sau beneficiarul unui anumit serviciu, după cum este
posibil să nu se deplaseze nici prestatorul serviciului, nici clientul său.
Persoanele fizice care beneficiază de dreptul de stabilire şi de
prevederile legale referitoare la libera prestare a serviciilor în cadrul
Comunităţii sunt cele care au cetăţenia unui stat membru şi desfăşoară o
activitate independentă. Consiliul poate, însă, hotărând cu majoritate
calificată, la propunerea Comisiei, potrivit art. 49 alin. 2, să extindă
prevederile Tratatului C.E. consacrate serviciilor la prestatorii care sunt
cetăţeni ai unui stat terţ şi care sunt stabiliţi în interiorul Comunităţii.
În ipoteza exercitării dreptului de stabilire cu titlu secundar în alt
stat membru sau dacă sunt invocate dispoziţiile privitoare la libera
prestare a serviciilor este necesar, totodată, ca persoana în cauză să fie
deja stabilită în altă ţară din Comunitate. La libera prestare a serviciilor,
această cerinţă determină caracterul transfrontalier al serviciilor furnizate.
Activitatea realizată de cetăţeanul unui stat membru este
caracterizată în funcţie de gradul de independenţă al persoanei şi de riscul
economic pe care aceasta şi-l asumă. Împrejurarea că persoana nu
primeşte salariu pentru munca depusă este semnificativă, dar nu decisivă.
c) Persoanele juridice care îndeplinesc cerinţele înscrise în cadrul
prevederilor legale comunitare.
Libertatea de stabilire şi libera prestare a serviciilor este
recunoscută şi persoanelor juridice, potrivit dispoziţiilor art. 43, 48 şi 55
din Tratatul C.E.
Corespunzător art. 48, societăţile constituie în conformitate cu
legea unui stat membru şi având sediul statutar, administraţia centrală sau
sediul principal în interiorul Comunităţii, sunt asimilate, pentru aplicarea
prevederilor referitoare la dreptul de stabilire, persoanelor fizice care sunt
cetăţeni ai statelor membre.
Prin societăţi se înţeleg societăţile civile şi comerciale, inclusiv
cooperativele, şi celelalte persoane juridice de drept public sau privat, cu
excepţia celor fără scop lucrativ.
Potrivit art. 55, reglementările de la art. 45-48 sunt aplicabile şi
serviciilor.
După cum reiese din articolele arătate, persoanele juridice care
beneficiază de dreptul de stabilire şi de dispoziţiile privitoare la libera
prestare a serviciilor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

36
 să fie constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru;
 să aibă sediul statutar, administraţia centrală sau sediul principal
în interiorul Comunităţii;
 să aibă scop lucrativ.
Condiţiile pe care le-am prezentat necesită unele precizări.
În principiu, dispoziţiile privitoare la dreptul de stabilire şi la libera
prestare a serviciilor se aplică persoanelor juridice. Dintre acestea, art. 43
se referă, în mod aparte, la societăţi, noţiunea arătată fiind înţeleasă lato
sensu (societăţi civile, comerciale, cooperative, grupări de interes
economic).7
Anumite societăţi care au patrimoniu propriu şi capacitatea de a sta
în justiţie sunt, de asemenea, supuse, potrivit doctrinei dominante,
reglementărilor legale comunitare, cu toate că ele nu au personalitate
juridică. Prevederile legale naţionale le conferă însă atribute
semnificative personalităţii juridice. Aşa este, de pildă, cazul societăţii
comerciale deschise (Offene Handelsgesellschaft – OHG) din dreptul
german.8
Persoanele juridice cărora li se aplică prevederile legale comunitare
referitoare la dreptul de stabilire şi la libera prestare a serviciilor trebuie
să fie constituite în conformitate cu legea unui stat membru. Fiecare ţară
din comunitate determină persoanele juridice care îi aparţin. Normele
comunitare indică numai circumstanţele în care este luată în considerare
legătura dintre un stat membru şi o anumită persoană juridică. Bunăoară,
ţările din Comunitate pot să consacre, în calitate de puncte de legătură,
sediul statutar, real sau principal ori combinaţii între aceste criterii.
O altă condiţie este ca persoana juridică să aibă sediul statuar,
administraţia centrală sau sediul principal în interiorul Comunităţii.
Sediul statutar este sediul menţionat în actul constitutiv. Referirea
la administraţia centrală aduce în atenţie criteriul sediului social real,
adică locul unde se află organele de conducere ale societăţii. De regulă,
sediul real coincide cu sediul statutar. Sediul principal este locul unde se
găseşte centrul activităţii industriale sau comerciale a societăţii, de
exemplu, cea mai importantă fabrică a acesteia. Totuşi, în unele sisteme
de drept, cum este, de pildă, cel belgian, sediul principal este identificat
cu administraţia centrală.
Cerinţa ca persoana juridică să aibă scop lucrativ este şi ea
înţeleasă, în dreptul comunitar, în sens larg. Spre deosebire de societăţile
comerciale şi civile care urmăresc obţinerea profitului, unele persoane

7
În dreptul francez, societatea civilă are personalitate juridică.
8
A se vedea, Memento pratique Francis Lefebvre, Communauté
Européenne,1998-1999, p. 276.
juridice de drept public se abat de la această condiţie. Ele vor fi însă
supuse reglementărilor legale comunitare, dacă desfăşoară o activitate
economică contra unei plăţi.9 Formula arătată a fost reţinută, de altfel, în
cuprinsul Convenţiei din 29 februarie 1968.
Persoanele juridice care îndeplinesc condiţiile analizate sunt,
potrivit art. 48 şi 55 din Tratatul C.E., asimilate persoanelor fizice, în
vederea aplicării dispoziţiilor privitoare la dreptul de stabilire şi libera
prestare a serviciilor. În alte cuvinte, aceste persoane juridice sunt
recunoscute implicit în statele membre.

9
C.J.C.E., 17 iunie 1997, af. C-70/95, Sodemare S.A., în Recueil, 1997-
6,p. I- 3423. În această hotărâre, Curtea de Justiţie a reţinut că societatea
în cauzăparticipa, în mod stabil şi continuu, la activitatea economică
dintr-un stat membru.