SCORTISORUL DIN LUNA

Povestea spune că, într-un an, de sărbătoarea Lunii, pe vremea împăratului

Thang Minghuang, călugărul De Ming, din Templul Ling Ţi-si, s-a sculat cu noaptea
în cap să pregătească fiertura ce urma să fie servită la micul dejun. Afară, luna aurea
cu razele ei împrejurimile. În liniștea nopţii, călugărul a auzit niște zgomote ca și când
ar fi căzut picături mărunte de ploaie. Cu atât a fost mai mare mirarea călugărului cu
cât afară era senin și luna scânteia pe bolta cerească. Atunci de unde picăturile de
ploaie? A deschis ușa și s-a uitat mai bine. A văzut cum din lună cădeau pe vârful
muntelui de lângă templu mii de seminţe de mărimea unei perle naturale. Călugărul se
uita și nu-i venea să-și creadă ochilor. S-a căţărat pe vârful muntelui și a strâns toate
seminţele. Şi a strâns, și a strâns de la miezul nopţii până în zori de zi.
A doua zi i-a arătat călugărului Gîi Ilao și l-a întrebat dacă știe ce-i cu ele.
După ce le-a privit cu atenţie, acesta a zis:
- În Palatul Lunii se află un arbore de scorţișor. Viteazul U Kang, care trăiește
în lună, încearcă să-l taie de ani de zile, dar nu reușește. Câteodată se forţează așa de
tare că se scutură seminţele din scorţișor. Te pomenești că seminţele astea au căzut
din scorţișorul de pe lună!
Auzind cele spuse, călugărul De Ming s-a bucurat și a zis:
- Atunci să le plantăm, să vadă toţi oamenii cum arată scorţișorul din lună, să
simtă toţi parfumul lui!
Cei doi au pus seminţele în pământ în faţa și în spatele templului, și pe toată
coasta muntelui. După zece zile au apărut mlădiţele; după o lună mlădiţele se făcuseră
mici arbori de înălţimea unui ci plin de ramuri și frunze verzi.
După un an, arborele crescuse de un geang și în anul următor, de sărbătoarea
Lunii, s-a umplut de flori galbene ca lamâia, albe ca zăpada, roșii ca bujorii... de toate
culorile. După culoarea lor, călugărul De Ming le-a numit: scorţișorul de aur,
scorţișorul de argint, scorţișorul roșu ca bujorul... De atunci în împrejurimile lacului Si
hu cresc tot felul de scorţișori.
Tot de atunci vârful de lângă Templul Ling Ţi-sî se cheamă Vârful Scorţișorului
de pe Lună, pentru că, așa cum spune legenda, aici au căzut seminţele din lună.

Din volumul Povești și snoave chinezești, Editura Ion Creangă, 1987, pp.34-35.