Interviu cu actorul Claudiu Bleont

Bucuresti, 16 decembrie 2008

realizat de Adrian Bunea

AB Claudiu, multumim, in primul rand, pentru ca ai acceptat sa stai de vorba cu noi

despre Aikido.
CB Cu mare placere, dar stai sa iti spun si ce motive am avut …doua…filmarea –
rolul (pentru un film artistic de lung metraj ce va fi lansat in anul 2009), si venirea
aici la sala, pentru ca de noua luni nu am mai calcat in sala. M-am despartit de
Aikido acum 9 luni cand am avut un accident si acum la voi la sala mi-am revenit
dupa aceste luni si corpul parca imi spune “Da, pot continua”.
AB Oricum, ne face o mare placere. Claudiu, cum ai auzit tu despre Aikido prima
oara?
CB Prima oara, cred…a, da : de la revistele PIF (n.a. revista franceza de benzi
desenate). Il vedeam pe docteur Justice (unul dintre personajele revistei,
practicant de Judo in principa insa si de Karate si Aikido) si mi-au placut
principiile care erau puse acolo in bula aceea de dialog si ma fascina chestia asta,
pentru ca intotdeauna imi place o arta martiala care sa nu cultive conflictul, care
sa duca spre un deznodamanat care se doreste armonios, dar daca trebuie sa “iti
iau gatul, ti-l iau”. Asta din cauza ca insistenta TA este mare.
AB Spune-mi te rog, daca poti. Tu ca actor, gasesti ca exista o relatie intre jocul pe
scena si Aikido?
CB Da. Cand am ajuns la sala (na CB este elevul maestrului Dan Ionescu) mi-am dat
seama ca undeva traditia teatrala esentiala pentru lumea occidentala, care este
traditia commedia dell’arte, a dezvoltat ceea ce face Aikido, si in general toate
artele martiale, echilibrul, agresivitatea/pasivitatea, implicarea/neimplicarea,
cultivate de toate artele martiale japoneze sau din spatiul asiatic. In acelasi timp
exista un cod al unui maestru, elaborat cu mult inaintea lui Christos, care vorbeste
de partea fizica a teatrului si el este cultivat, acest autor, in principiile lui, de
teatrul Kabuki. Si la noi, venind la Aikido, am gasit lucruri care se intampla in
antrenamentele de baza, si care se intampla si la noi, in commedia dell’arte. Avem
si aici lucrul cu bastonul – bastonul nu numai ca obiect cu care te aperi, inveti insa
manualitate, spatialitate, relatia corpului tau cu spatiul si in acelasi timp, batul ca
si katana, batul sa fie supra-eul tau. De exemplu in teatru sunt exercitii care si
acum se fac, si la scoala (de teatru) – patriarhul teatrului contemporan, Peter
Brook, face exercitii fizice cu bastonul. Actorul incearca sa isi proiecteze corpul
in afara, adica nu mai esti tu. Deci este o relatie foarte adanca. Paradoxal, ai
spune ca sunt lucruri separate, dar totul e in tot. Este un principiu din Hermes
 Trismegistos – ceea ce e sus este si jos. Nimic nu este strain de umbra si intuneric,
intunericul naste lumina, lumina cheama si are nevoie de intuneric.
AB Complementaritate si nu opozitie….?
CB Da….Exact. Sau chiar contradictie, dar complementara…ca o punte intre…Aici
imi place la Aikido faptul ca unul, cel care ataca sufera un dezechilibru armonios.
Si ca intrand in universul armonios al miscarii unui aikidoka, undeva lucrurile se
echilibreaza si se intampla ca acea energie de dezechilibru, care naste ca un
conflict, un atac, o lovitura, indusa de un om care este destul de calm, de
echilibrat, si care are totusi o zona de profunzime umana, isi da seama ca atacul
era ne-necesar.
AB N-am sa iti spun ca experienta noastra in domeniul filmarilor este una
semnificativa …
CB Eu ar trebui sa va intreb …..
AB Experimentul nostru artistic in domeniul filmului, cred ca ne-a facut sa gasim
poate un alt punct de similitudine intre aikido si film…disciplina….
CB Disciplina filmarilor….
AB Noi, sigur, ne straduim foarte mult sa invatam formele de baza, exercitii
prearanjate, kata, insa ceea ce cautam de fapt este o anumita naturalete, sa reusim
sa facem exercitii pe baza unor … nu foarte fluide. Voi ca actori faceti acelasi
lucru?
CB Deci…un monolog, e o kata. Si nu numai a vorbelor. Este o kata a gandurilor,
inflexiunilor, modului in care conduci ideea. In acelasi timp este o kata fizica…in
cinema poti sa spui : “stai pe scaun si camera face jocul”…. Dar joci cu ochii, cu
nasul, cu chipul…..masca fetei. In acelasi timp, daca esti pe o scena, toata aceasta
kata capata amploare. Picioarele intra in joc…mainile, gesturile…practic arta
martiala, si ne referim acum la Aikido pentru ca il practic si eu impreuna cu voi,
ne da sansa unei perfectionari si a unei rafinari a acestui…sa ii spun…acestui
conglomerat format din doua componente…nu stiu cum sa spun…binom…
om/animal..adica mai bine zis, in sensul lui Pascal : “Porc si sfant”. Stii, exista
ceva animalic in noi…..trupesc, fizic si ceva spiritual, ceva care stie sa observe si
ceva care stie sa controleze. Grecii spuneau mai bine : centaur. De la brau in sus
este om, de la brau in jos este cal, armasar sau iapa.
AB Spune-mi Claudiu….uite, iarasi o intrebare care acum mi-a venit in minte : cum
vezi, care este rolul ego-ului in actorie si in Aikido?
CB Pai….e si ca si sarpele. Eu-ul, ego-ul nu exista. Apare prin educatie, prin formare,
prin o rutina care se stabileste in relatiile tale de la gradinita, scoala, familie,
cultura, rasa, istorie in acelasi timp si devine prezent in momentul in care tu te
identifici cu o anumita identitate…cu o anumita atitudine care iti da perspectiva
asupra vietii. In momentul acela ego-ul exista, este …, este o iluzie.
AB Maya …
CB Da, maya. Este un moft. Si daca are sansa de a-l putea intelege, sa il faci sa apara
si in acest fel sa inteleg ca exista fenomenul ego. Dar pentru mine nu mai exista.
AB Este un pic ca in exercitiul cu bastonul de care pomeneai mai devreme?
CB Da, pentru ca si in Aikido, in momentele in care executi ceva, dupa ce …, nu mai
executi…el se intampla – procedeul…
AB Nu il mai faci constient….nu mai esti un protagonist ci un actor pur si simplu….
CB Da…si la noi si la voi este la fel : esti o “conducta” prin care se trasnmite un
mesaj, esti o punte prin care se face legatura intre armonie/dizarmonie, yin/yang…
AB Claudiu, iti multumim foarte mult pentru aceste cuvinte interesante..
CB Eu iti multumesc…