Psihologia antrenamentului sportiv

Pana la a prezenta rolul psihologiei in antrenamentul sportiv trebuie

amintit faptul ca psihologia sportului in general ocupa o treapta importanta
in desavarsirea activitatilor sportive. Astfel psihologia sportului desemneaza
acea stiinta care studiaza fenomenele de ordin psihologic-comportamental pe
care le prezinta participarea oamenilor la activitatile sportive.
Psihologia sportului se ocupa de fenomenele psihice si
comportamentul celor care practica diferite sporturi orientate spre
performanta, spre depasirea proprie a adversarului sau a naturii.
Psihologia sportului consta in studiul omului care practica exercitiul
fizic la limita posibilitatilor sale psihice si fizice, pentru aceasta supunandu-
se constient si voluntar unui antrenament intens in vederea realizarii
performantelor valoroase in concurs.
In ceea ce priveste psihologia antrenamentului sportiv putem pleca de
la premise ca antrenamentul este pregatire, instruire, educatie pe scurt
formare si, evident, conditia performantei.
Prin definitie sportul este competitie, intrecere cu spatiul, cu timpul,
cu gravitatia, cu natura.
Cresterea capacitatii de performanta a omului este scopul principal al
complexului proces de pregatire si asistenta sportive, pregatire care cuprinde
nu numai activitatea de antrenare, dar si toate masurile de organizare
stiintifica a acesteia. Chiar si sistemul competitional este astfel proiectat
incat sa confere sportivilor cele mai bune conditii pentru realizarea
performatelor dorite.
Dezvoltarea completa a a individului sau a echipei nu se poate realiza
fara antrenamentul total. In acest demers tehnicienii sunt obligati sa apeleze
si la alte resurse de eficienta a pregatirii, in afara activitatii propriu-zise de
antrenament. Astfel, astazi se apeleaza mult mai mult la tehnicile de
relaxare si la antrenamentul mental, la tehnicile de control al anxietatii si
stresului, de constientizare corporala, de dezvoltare a increderii in sine, care
sunt integrate in ceea ce se numeste antrenament de psiho-reglare.
Fiind o activitate umana, desfasurata de oameni in slujba omului,
continutul psihologic al antrenamentului total este inevitabil.
Antrenamentul sportiv propriu-zis a avut de-a lungul decenilor cinci
laturi, componente, factori: pregatirea fizica, pregatirea tehnica, pregatirea
tactica, pregatirea teoretica si pregatirea fizica. De curand s-a adaugat
refacerea si pregatirea artistica. Este cunoscut faptul ca fiecare latura a
pregatirii sportivului are un anumit grad de incarcatura psihica. Astfel putem
considera ca pregatirea psihica a sportivului nu se realizeaza numai din
latura care-i poarta numele, ci si prin toate celelalte laturi ale
antrenamentului propriu-zis si, de asemenea, in antrenamentul de
psihoreglare, antrenamentul invizibil si prin toate actiunile socio-
manageriale.
Antrenamentul invizibil este definit ca un ansamblu de
comportamente care au la baza atitudini, convingeri, deprinderi si obisnuinte
de respectare a tuturor regulilor de igiena fizica, psihica, sociala. Regimul
alimentar, de odihna si refacere, viata sexuala, activitatile sociale si
recreative etc., toate trebuie sa fie controlate de o singura regula: cresterea
energiei psihice si pastrarea acumularilor realizate prin pregatire.
Instruirea psihologica nu se va limita numai la cunostinte si
convingeri. Este necesar ca antrenorul dublat de psihologul specializat sa
asigure exercitiile specifice formarii, la sportivi, a obisnuintelor si
deprinderilor psihice, impreuna cu dezvoltarea capacitatii de autoapreciere si
autoinstruire.
Un rol important in antrenamentul sportiv il are psihologia instruirii si
a invatarii.
Obiectivele instruirii urmaresc formarea la sportivi a unor sisteme de
cunostinte, priceperi, deprinderi, atitudini, pe baza carora acestia vor
demonstra capacitatile de integrare in activitatile profesionale, scolare si
sportive.
Pe de-o parte antrenorul preda, iar sportivul invata. Antrenorul trebuie
sa fie si psiholog pentru ca lucreaza cu oamenii, cu copii, cu tinerii. A fi
psiholog inseamna a cunoaste, a intelege, a dirija, a instrui, a educa
manifestarile psihocomportamentale ale sportivilor, in toate activitatile si
situatile.
Antrenamentul sportiv este astfel un proces de pregatire totala; este
instruire, educare, formare, dezvoltare, perfectionare. In mod curent se au in
vedere rezultatele care de cele mai multe ori de exprima in performante
cifrice. Nu trebuie sa uitam ca in spatele acestor cifre stau eforturile
complexe ale antrenorului, sportivului si societatii.
Este important ca antrenorul sa cunoasca bine ce se intampla in
mintea sportivului, “in cutia neagra”, pentru ca interventiile sale – explicatie,
demonstratie, corectare, motivare – sa actioneze asupra sistemului de
reprezentari, notiuni, atitudini si sa produca efecte din interior
Un punct de vedere deosebit de important priveste invatarea ca proces
sau activitate operationala. Termenii acestei activitati sunt: predare, instruire,
exersare, repetare, pregatire, autoinstruire, studiu, metodologie, convingere,
motivare, evaluare, autoevaluare, operatii concrete.
Accentuarea importantei pregatirii fizice si tehnice din anii
comunismului a lasat urme adanci in conceptia multor specialisti. Asa se
explica de ce multi antrenori spun despre nivelul de stapanire a unei actiuni
de catre un sportiv ca “si-a format reflexul conditionat” desi este evident ca
actiunea este de tip mental-inteligent si ca aici ar fi de exprimat mecanismul
cognitiv al “insightului” sau al “actiunii mentale”.
Pregatirea fizica se refera la dezvoltarea aptitudinilor numite calitati,
motrice, clasice: ale vitezei, fortei, rezistentei sau indemanarii.
Pregatirea tehnica este in esenta instruire tehnica, sau invatare a
tehnicii sportive specifice, cu dublu aspect de predare, antrenor si de
invatare, sportiv.
Metodele instruirii sunt foarte importante din punct de vedere
psihologic. Ele se bazeaza pe o anumita relatie intre antrenor si sportiv,
relatie in care primul urmareste sa transmita informatii (cunostinte) si sa
formeze atitudini, priceperi si deprinderi, stimuland zestrea nativa si creand
noi modalitati de exprimare a personalitatii celui educat. In aceasta relatie
elevul incepe prin a fi receptor si a reactiona dupa modele impuse, pentru a
deveni apoi factor activ in dobandirea informatiilor si in restructurarea
conduitelor proprii dupa modelul insusit constient si urmarit autonom, dupa
o motivatie caracteristica.
Daca ne vom referi, pe scurt, la metodele de predare va trebui sa
subliniem insemnatatea mijloacelor de comunicare – verbale si neverbale –
folosite de antrenor si de sportiv. De regula si din pacate destul de
schematizat, aceste mijloace sunt reduse la explicatie si demonstratie.
Analiza psihologica a functiilor si modalitatilor comunicarii umane ne
dezvaluie o gama de mijloace neverbale (intuitive) si verbale, folosite
independent sau corelat, de catre antrenor, sportiv sau de amandoi. Intuitia
(perceptia) prin imagine externa este cel mai mult folosita (demostratie,
fotografie, film, inregistrari video), dar trebuie sa subliniem ca deosebit de
eficienta este perceperea corecta de catre sportiv a propriei miscari, perceptie
pe care antrenorul trebuie sa o formeze si constientizeze prin exercitiile de
proba, punere in pozitie, ingraditori de miscare etc. Vizionarea de catre
sportivi a propriilor executii completeaza cunoasterea si conduce la analiza
si corectare.
Comunicarea verbala se face sub forme foarte diferite: povestire,
prelegere, descriere, comanda, aprecieri, corectari etc., insa de foarte putine
ori se cere sportivilor sa relateze ce au inteles, ce au de gand sa faca, sa
aprecieze cum au executat, in ce directie cred ca au gresit sau sa-si dea
singuri comenzi. In utilizarea acestui mijloc exceptional de comunicare,
antrenorul va tine seama si va exploata cat mai multe functii ale limbajului:
cognitiva, simbolica, persuasiva, expresiva, reglatorie s.a., utilizandu-le in
consonanta cu mimica, pantomima si alte mijloace neverbale-gestuale.
Analizand cu atentie importanta psihologiei antrenametului sportiv
putem afirma ca daca sportivul trebuie privit ca o fiinta activa, constienta ce
doreste sa se formeze si sa se perfectioneze, antrenorul – profesorul trebuie
sa se autodepaseasca reusind astfel sa se transforme intr-un adevarat
tehnician si totodata psiholog. Atunci ii va fi usor sa comunice, sa discute cu
sportivii, sa le cunoasca greutatile, nedumeririle, slabiciunile. Ii va putea
ajuta sa se autoanalizeze, sa se autoconduca.
 Universitatea “Aurel Vlaicu”, Arad

Psihologia antrenamentului sportiv

David Madalina
Psihologie, anul I
 Bibliografie

1.Epuran, Mihai, Asistenta psihologica in antrenamentul sportiv. In: Dragan

Ioan (coord) Practica medicinii sportive, Bucuresti, Edit. Medicala, 1989.
2.Epuran, Mihai., Irina, Holdevici., Florentina, Tonita, Psihologia spotului
de performanta: teorie si practica, Bucuresti, Fest 2008.
3.Epuran, Mihai, Traditional si modern in psihologia sportului. Conferinta
stiintifica internationala. Chisinau, 1993. In revista de psihologie nr. 2.1994.