Nr.

Crt COMPONENTA ROMANTISMUL SIMBOLISMUL NEOMODERNISMUL

.
1. Definiţia curentului -curent literar apărut ca o reacţie -curent literar dezvoltat ca o reacţie -curent literar apărut ca o reacţie
literar/ împotriva rigidităţii, rigurozităţii împotriva poeziei retorice a romanticilor şi împotriva poeziei proletcultiste, cu
Context istoric clasicismului; ca o reacţie împotriva parnasianismului ce aspect rudimentar;
-moment de cumpănă, al afirmării deliricizează poezia; -context: realismul social comunist;
naţiunilor; -Franţa-1886-Jean Moréas-„Le Figaro”- -poezia anilor ’40, suprarealismul,
-1827, V. Hugo-prefaţa la drama scrisoarea Le Symbolisme; generaţia războiului, Cercul literar de
„Cromwell”; „Athäneum”; „Il -România-1880-Al. Macedonski- la Sibiu, Generaţia ’60, Promoţia ‘70
Risorgimento”; „Literatorul”- articolul Poezia viitorului
-1840, ian. 30-Introducţie la
„Dacia literară”-M. Kogălniceanu
2. Trăsături/principii -primatul sensibilităţii asupra -cultivarea simbolurilor, corespondenţelor, -revenirea la poezia reflexivă, la
estetice raţiunii; sinesteziilor, sugestiei, primatul discursul subiectiv, cu limbaj
-evadarea din vis, mister+fantastic; imaginaţiei; corespondenţe între culori, metaforizat;
în centru-eul individual; miresme şi sunete  menirea creatorului- -reinstaurarea epicului, libertarea
-diversificarea; opoziţia faţă de de a inventa ceea ce nu a văzut niciodată; limabjului  concretizarea
canoane; sursele de inspiraţie-nu -renunţarea la retorism; „Poezia pură”; abstractului;
mai este imitată realitatea, ci se -refrenul, repetarea unor sunete, asocierea -sensurile infinite;
caută originalitatea; sunetelor cu instrumente muzicale; -reinterpretarea miturilor;
-eliberarea fanteziei, atracţia de -poetul simbolist-izolat, exclus, -poetică a existenţei şi a cunoaşterii;
spaţii exotice; „blestemat”, marcat de spleen, angoasă; -lupta cu verbele  necuvintele;
-lumea există în funcţie de -cultivat versul liber; -ironia, spiritul ludic, expresia
sensibilitatea creatorului; -limbaj propriu poeziei (renunţarea la ermetică, filozofia, subtilitatea
-solitudinea; imaginea geniului; pasaje descriptive); metaforică;
-frumuseţea este văzută la ambii -„muzica, imaginile, culoarea”-„singura -arta=cale de cunoaştere;
poli; poezie adevărată” (Al. Macedonski); -discurs dialogic.
-aprecierea valorilor naţionale sau -vid ontologic, reugiu în spaţii artificiale.
individuale.
3. Teme, motive -istoria, natura, folclorul, iubirea, -nevroza, spleenul, angoasa, moartea, -iubirea, adolescenţa, timpul,
timpul, cosmosul; izolarea, natura (pastel psihologic); cosmosul, ruptura existenţială /
-somnul, extazul, singurătatea, -singurătatea, oraşul, cimitirul, cavoul, cuvintele + necuvintele, moartea;
geniul, inadaptatul, visul, ochiul, marea, cetatea, corabia -motivul luminii, al mării, al
luna, fereastra, melancolia, răsăritului, cuvântul, figuri geometrice.
miraculosul, lacul, teiul, codrul
4. Raportul cu timpul -timp bivalent, în care se -timpul îngrădeşte fiinţa, îi produce -timpul=ieşirea din somn, elanul
 delimitează fizicul şi metafizicul; anxietate, angoasă, teamă; adolescentin al visării;
-saltul în timp este realizat prin vis -noaptea nu potenţează meditaţia, evadarea - timpul=durată
şi sub protecţia lunii („Scrisoarea din timp, ci apropierea morţii; absolută=Creatorul=Poetul=desface şi
I”, „Memento mori”); -poetului i se refuză „dreptul la timp”; reface unitatea cosmosului;
-reintegrarea în Absolut se face în -poezia e dominată de un „prea târziu”: Nu -timpul nu este exprimat, ci este
timpul primordial al iubirii mai veni, e prea târziu,/ Nu mai veni! sugerat, dedus;
(„Floare albastră”), ori într-o („Ecou de romanţă”-G. Bacovia), Mai -poetul deţine lumea, el este Absolut:
natură mitică („Dorinţa”); citesc şi-mi pare că sunt viu-/ Cine iar Am văzut cu ochii mei un poet intrând
-timpul-exclusiv noapte- aprinde lampa/ Când e prea târziu? în cetate./ El ţinea înmâna dreaptă, în
potenţatoare a meditaţiei („Sara pe („Tăcere”- G. Bacovia); pumnul lui drept,/ un şoim sugrumat.
deal”); - timpul = prezent continuu = sfârşit - pătrunderea în Timp=o nouă durată
-timpul istoric devine timp mitic, continuu existenţială: Mă ridicam din somn ca
în măsura în care poetul se rupe de din mare/ scuturându-mi şuviţele
cronologie şi se introduce la căzute pe frunte, visele/ sprâncenele
începuturi prin invocarea cristalizate de sare,/ abisele;
cosmogoniei); -timpul=Universul sub semnul căruia
-timp sacru, de perpetuă reeditare a are loc stingerea poetică, prin viziune
genezei („Sara pe deal”, descendentă- „Atunci”.
„Luceafărul”);
-timp astral, divinizat- echivalent
cu Veşnicia („Luceafărul”);
-timpul stă sub semnul meditaţiei,
al incursiunii într-un periplu
absolut prin epoci istorice
(„Memento mori”);
-superioritatea trecutului
5. Condiţia creatorului Poetul=fiinţă demiurgică ce deţine -Poetul=inadaptat; -Creaţia=copie de gradul al II-lea a
(personajul) capacitatea de a transcende; -cavoul=spaţiul interior, durata subiectivă a realităţii; supusă interpretărilor;
-Poetul=pasăre („Numai poetul”); poetului; -referinţe mitice;
-valurile=lumea efemeră; -cimitiru-spaţiu al recluziunii, al tristeţii -sărutul=contactul cu lumea
-„nemărginirea timpului”=Eternul, solitare; contingentă;
Absolutul; -întors=întoarcere spre apus=moarte; -cubul=simbol al Creaţiei, al
-poezia=”cântare”; -amorul=iubirea dispărută  vid perfecţiunii  poezia;
-personaj excepţional în ontologic; -piatra=durabilitatea, eternitate 
împrejurări excepţionale. -frigul=moarte, inadaptare; abstract în concret.
-aripele de plumb=zbor în jos, eşec.
6. Particularităţi ale -lirism obiectiv  lirica măştilor; -lirism subiectiv, rar confesiune; -lirism subiectiv, lucid, vizionar,
 lirismului -confesiune;
-monolog (adresat – „Floare
albastră”, „Dorinţa”);
-lirism meditativ;
-lirism apodictic, gnomic („Dintre
sute de catarge”, „Glossă”,
„Luceafărul”).
7. Elemente de -strofe organizate clasic (ritm,
compoziţie rimă, măsura versurilor constante);
-principiul antinomiilor;
-predomină figurile de stil;
-titlul defineşte tema poeziei;
-text organizat în secvenţe lirice.
8. Caracteristici ale -predomină cuvintele din sfera -cuvintele marchează greutatea, apăsarea;
limbajului eternului;
-cuvinte plastice  calofilie;
-ton şăgalnic, intim;
-interogaţii  retorism;
-verbele+substantivele întreţin -verbele exprimă adeseori staticul, mersul
poetica reveriei
-pastel psihologic; subiectivitate-limitată; filozofic, ermetic;
-monolog; -sincopare  ambiguitate, pluralitatea
-discurs liric sincopat  ambiguitate. interpretărilor.
-cultivarea versului liber; -organizare în secvenţe lirice;
-figuri de stil reduse; -vers alb; uneori-tehnica
-principiul corespondenţelor; ingambamentului; ideea este
-puncte de suspensie+linii de continuată în versul următor cu literă
pauză=sincopare; mică;
-prezenţa simbourilor, sinesteziei, -predomină simbolurile;
sugestiei. -propoziţii coordonate juxtapus.
-limbaj ermetic, esopic;
-predilecţia pentru sunetele b, m, n, p, t – -cuvintele nasc mai multe interpretării
descriu o muzicalitate mormântală,  ambiguitate;
exasperantă, a delirului; -abstractul concretizat prin cuvânt;
-substantivele descriu monotonia, funebrul; -verbele sunt reduse, în favoarea
substantivului  lupta cu verbele 
pe loc, închiderea în cerc barbar şi fără necuvintele;
sentiment -(auto)reflexivitate.