Legile lui Kepler

În astronomie, Legile lui Kepler descriu mișcă rile planetelor în

jurul soarelui (sau stelei sistemului solar respectiv) și în general
comportamentul orică rui sistem de două  corpuri între care acționează
o forță  invers proporțională cu pă tratul distanței. Aceste legi nu sunt valabile
decâ t în cadrul mecanicii newtoniene.
Cele trei legi au fost enunțate la începutul secolului al XVII-lea
de astronomul german Johannes Kepler, utilizâ nd observațiile fă cute de
astronomul danez Tycho Brahe asupra orbiteiplanetei Marte. Primele două
legi au fost publicate în 1609 în "Astronomia nova", cea de a treia în 1619 în
lucrarea "Harmonices mundi". Aceste teze au dus la ruperea definitivă cu
credința ce durase timp de secole, după care planetele s-ar fi mișcat în jurul
soarelui pe traiectorii circulare.

Prima lege
Planeta se mișcă în jurul stelei pe o orbită eliptică, în care steaua
reprezintă unul din focare.
Astronomii incepâ nd de la Ptolemeu pâ nă la Nicolaus Copernic credeau că
planetele se mișcă pe traiectorii circulare, sau traiectorii care pot fi obținute
din suprapunerea mai multor traiectorii circulare. Johannes Kepler, în 1609, a
infirmat această presupunere. După studiul materialelor rezultate din
observațiile minuțioase a lui Tycho Brahe, el a dedus că planetele se mișcă pe
traiectorii eliptice.

A doua lege
Linia dreaptă care unește planeta cu steaua ("raza vectoare a planetei")
mătură arii egale în perioade de timp  egale sau formulat echivalent viteza
areolară  a razei vectoare e constantă.
Din aceasta lege, numită  a ariilor egale, rezultă că o planetă se deplasează cu
atâ t mai repede cu câ t este mai aproape de stea. În cazul Pă mâ ntului, raza
vectoare mă tură într-o secundă o arie de peste 2 miliarde km2.
A treia lege
8 Martie 1618: Johannes Kepler descoperă a treia lege a mișcă rii
planetelor
Pătratul perioadei de revolutie a planetei,  u, este proportional cu cubul
semiaxei mari a orbitei,  a:

Aceste legi descriu mișcă rile planetelor cu o aproximație suficientă în

unele calcule, dar adesea sunt necesare modifică ri care să țină seama de
alte efecte. Unele abateri se datoreaza efectelor reciproce
ale gravitației dintre planete, mișcă rii stelei datorită atragerii planetelor și
efectelor relativiste. Aproximația este relativ bună câ nd masa planetei
este neglijabilă față de masa stelei.
Legile lui Kepler au constituit baza pentru formularea legilor gravitației de
că tre Isaac Newton și au o deosebită importanță pentru înțelegerea
mișcă rii corpurilor cerești, de exemplu aPă mâ ntului și a celorlalte planete
în jurul Soarelui, sau a Lunii și a sateliților artificiali în jurul Pă mâ ntului.