Associate Professor Dr Costea Adriana, I, B

Zirra Ioana Romanian- English, group 1

Seminar of “Texte”

”10 Downing Street”

William Gladstone era la capătul puterilor. Mintea și corpul îi erau epuizate. În timp ce momentul
omagiului lui Distraeli, luni, 9 mai, se apropia, el s-a lăsat în voia lui Dumnezeu pentru a înfrunta ”cea
mai dificilă sarcină a mea”. A îndurat o săptămână de sănătate deplorabilă. După zile întregi de diaree
cronică, s-a întors în sfârșit la Camera Comunelor pe 5 mai, pentru a găsi membrii Parlamentului într-o
stare capricioasă și de răzvrătire.

”Această cea din urmă vizită m-a întristat profund încă o data după cele trei zile de efort”, a scris
el, înainte de a se întoarce in pat. În weekend, doctorul a fost chemat de câteva ori în fiecare zi. În tot
acest timp, se îngrijora pentru elaborarea moțiunii dificile pentru Monumentul Beaconsfield. Fiica sa,
Mary, nu a îmbunătățit lucrurile criticând primele comentarii fără de sens care fuseseră scrise despre
Disraeli.

Gladstone de-abia se făcuse bine astfel încât să se poată duce în acea luni la Camera Comunelor,
fiindcă nu trebuia să lipsească cu niciun preț. Lucrul nedorit trebuia să fie înfruntat. ”Mă las în voia lui
Dumnezeu, care m-a ajutat întotdeauna.”, a remarcat cu stoicitate înainte de a-si expune discursul.

În final, Gladstone a jucat impecabil. A fost un actor magnific în teatrul Parlamentului. Din
momentul în care a urcat pe scenă, obiceiurile obținute în aproape jumătate de secol l-au părăsit. Capetele
s-au întors dinspre toate părțile Camerei, în timp ce Gladstone a apărut în spatele pupitrului. Ceea ce ei
vedeau era un prim-ministru atent și netulburat în timp ce se mișca repede spre locul său din față. A fost
un executant animat al Comunelor, dar de data aceasta, când s-a ridicat să vorbească, se putea observa
decât calm și considerație deosebită.

Era singurul farsor de acolo. A recunoscut că ”fusese separat de Lordul Beaconsfield de diferențe
foarte mari, decât au fost poate separate vreodată două persoane aduse într-un contact constant pentru
încheierea unor afaceri publice.” Dar în ciuda diviziunii, mai erau multe de elogiat: ”extraordinarele
puteri intelectuale ale lui Disraeli”, ”perseverența pentru a-și atinge scopurile” adăugată la „o putere
remarcabilă de autoguvernare”, ”puternicele simpatii față de rasa sa, de dragul cărora el era mereu gata
să-și riște popularitatea și influența” și într-un mod emoționant ”profunda, devotata, atenta și
recunoscătoarea afecțiune pentru soția sa”. Mai mult decât orice, Gladstone a comemorat „marele său
curaj parlamentar, pe care eu … nu l-am văzut întrecut”. O singură parte a sunat fals: a lui Gladstone
”fermă convingere că toate opiniile afirmate vreodată de Lordul Beaconsfield despre mine nu au fost
niciodată declanșate de sentimente de antipatie personală”

Un generos și credincios discurs a răsunat în Parlament și până si Regina a fost de acord,

scriindu-i lui Gladstone mai târziu ”pentru a-i mărturisi că a fost încântată de el și de tributul plătit pentru
calitățile grozave ale Lordului Beacosnfield”.

Page 1 of 2
 Gladstone nu a părăsit Camera Comunelor până la ora două dimineața. Extenuat din cauza bolii,
s-a simțit eliberat că „totul a decurs mai bine decât spera”. Nici in zilele ce-au urmat nu a putut să scape
de sentimentul de separare. Starea de sănătate precară a continuat, cu multe zile petrecute în pat. Și era
meditativ, chiar sentimental. Citea un comentariu despre viziunea dezolantă din Cartea lui Job, probabil
reflectând asupra ideii că ”Marii oameni nu sunt întotdeauna înțelepți”.

Până pe 17 mai, la mai mult de două săptămâni de la debutul bolii sale, starea sa a rămas la fel de
precară. Poate că ”fondul forței vitale este insuficient pentru reapariția grea a bolii mele”, reflecta în
jurnalul său. ”Așa că natura murmură și retrimite din când în când” . Începuse să se gândească la
retragere, spunându-i fiului său că nu a fost ”niciodată mai hotărât în legătură cu această dorință” de a
scăpa de viața publică.

Și Gladstone a răbufnit împotriva lui Disraeli. Marele showman l-a păcălit până la urmă. „Așa
cum a trăit, așa a murit”, a explodat Gladstone. ”Toată manifestarea, fără realitatea autenticității.” În timp
ce era țintuit la pat, mintea sa se întorcea înapoi în timp cu cele 6 decenii ale relației lor. S-au încăierat să
definească adevărata natură a Britaniei însăși. Ca luptătorii de categorie grea s-au lovit și s-au apărat în
ring pentru a câștiga premiul suprem: conducerea celei mai puternice națiuni a lumii. În timp ce
Gladstone reflecta, își amintea el oare de prima întâlnire cu Disraeli din 1835? Puțini atunci ar fi prevăzut
bătălia ce avea să vină, ultimul dintre ei fiind tânărul William Gladstone.

Page 2 of 2