Atacurile de panica

Jennie Tsao si M. Craske  (in Effective

Brief Therapies, ed by M. Hersen si M. Biaggio)
descriu atacurile de panica ca episoade discrete de
teama intensa sau discomfort acompaniate de patru
sau mai multe simptome fizice si cognitive care
include: palpitatii ale inimii, durere in piept sau
discomfort, senzatie de sufocare, ameteala,
depersonalizare, teama de moarte sau de pierdere a
controlului. Simptomele debuteaza brusc si ating
un varf de intensitate in cca 10 minute (DSM IV). Pot aparea in contextul unor
tulburari variate de anxietate iar diagnosticul se pune numai in prezenta recurentei,
fiind urmate de cel putin o luna de ingrijorare persistenta sau preocupare legate
reaparitia atacului sau de modificari comportamentale semnificante ca rezultat al
atacurilor de panica.
Atacul de panica poate aparea cu sau fara asociere cu agorafobie (anxietatea de a se
afla in situatii sau locuri din care iesirea poate fi dificila sau rusinoasa sau in care un
eventul ajutor nu poate fi disponibil in cazul in care un atac de panica se produce).
Aceste situatii sunt evitate sau indurate cu dificultate. Gradul agorafobiei poate
merge de la scazut pana la sever in functie de gradul de afectare a functionarii
sociale.
Terapia cognitiv comportamentala a atacurilor de panica a fost mult
dezvoltata la sfarsitul anilor '80, inceputul anilor '90 avand ca baza un model
biopsihosocial al panicii In acest model, atacul de panica initial este conceput ca o
“alarma falsa” a sistemului de panica la indivizi vulnerabili biologic si psihologic
care traverseaza o perioada de stres. Se crede ca acestia mostenesc  o tendinta de
hiperactivitate neurobiologica manifestata in timpul evenimentelor de viata
stresante. Aceasta vulnerabilitate interactioneaza cu o serie de credinte legate de
senzatiile corporale (palpitatiile ar putea insemna ca sufar as putea avea un atac de
cord) si despre lume in general ( nu am nici un contro asupra a ceea ce mi s-ar pute
intampla). Mai mult decat atat, indivizii vulnerabili dezvolta asteptari anxioase cu
privire la viitoarele atacuri de panica. Se dezvolta asa zisul ciclu “teama de teama”.
Terapia in CBT este scurta (8-12 saptamani) si foarte eficienta – 75% dintre clienti
nu mai sufera de atacuri de panica (Craske, 1999). Atacurile de panica nocturne
reprezinta 40% din totalul indivizilor cu atacuri de panica. Terapia acestora va fi
descrisa in continuare.
Diagnosticul initial al atacurilor de panica este frecvent determinat prin
intermediul interviului clinic (ADIS – The Anxiety Disorders Interview Schedule
din DSM IV). El asigura un diagnostic asupra AP dar si asupra conditiilor
comorbide. Automonitorizarea continua este un alt aspect important al evaluarii si
terapiei (se pot utiliza reportofoane, de ex.). Testele comportamentale asigura o
masurare obiectiva a gradului de evitare a situatiilor specifice care pot diferi
datorita subiectivitatii indivizilor asupra a ceea ce pot si ce nu pot face.
Terapia se axeaza pe distorsiunile cognitive si pe comportamentale problematice. Se
poate desfasura in sesiuni de grup (4 – 6 participanti si 2 coterapeuti) sau individual.
Sesiunile sunt inalt structurate si centrate asupra simptomelor curente si a
gandurilor asociate atacurilor de panica recente sau pe cale sa se produca. Sunt date
frecvent teme pentru acasa si terpia este atent monitorizata. Se incepe cu informatii
despre natura panicii si a anxietatii. Clientii sunt informati ca frica este un raspuns
natural, parte a unui sistem orientat catre reactia la un pericol real sau perceput.
Bazele fiziologice ale simptomelor de panica sunt explicate in detaliu.
Rolul adaptativ al fricii in decursul timpului este si el amintit. Se prezinta de
asemenea “modelul celor trei sisteme” ale anxietatii in care experienta panicii poate
fi impartita in ceea ce cineva crede, face si simte. Simptomele atacului de panica
sunt prezentate ca neplacute dar cu siguranta lipsite de orice pericol real. Este
introdus apoi controlul respiratiei ca metoda de control a simptomului. Este ilustrata
similaritatea dintre hiperventilatie si simptomele de panica si este condusa o
demonstratie de hiperventilatie in timpul sedintei. Hiperventilatia conduce la o
reducere a oxigenului din sange ceea ce provoaca ameteli, dureri de cap usoare,
tremur al extremitatilor. Este subliniata lipsa de pericol a acestor senzatii.
Restructurarea cognitiva tinteste credintele false care se refera la interpretarea
senzatiilor corporale ca fiind periculoase. O data ce gandurile specifice sunt
identificate sunt incadrate in categorii supraestimate. Se utilizeaza punerea lor la
indoiala utilizand testarea ipotetica, empirica (de ex.: “Care este dovada ca...?”,
“Care este probabilitatea actuala sa sufar un atac?”). Expunerea interoceptiva este
utilizata pentru a slabi sau intrerupe asociatiile dintre indicatorii specifici interni si
reactiile de panica. Hiperventilatia, invartirea, retinerea respiratiei sunt tot atatea ex
care se practica pana cand panica ajunge la un nivel mediu.
Pentru atacurile de panica nocturne cuprind explicatii despre reactiile autonome din
timpul somnului datorita stresului si anxietatii de peste zi, despre modificarile
fiziologice firesti din timpul somnului, despre anxietatea anticipatorie dinaintea
somnului care poate induce senzatii care duc la trezire. Cum deprivarea de somn
poate contribui la cresterea anxietatii se instituie o serie de reguli pentru igiena
somnului.
Desi eficienta CBT este recunoscuta, se remarca un procent destul de
ridicat de recidiva. Intr-un studiu se arata ca mai mult de o treime au experimentat
un atac de panica in anul urmator desi majoritatea pacientilor isi pastreaza
castigurile din timpul terapiei si continua sa se simta din ce in ce mai bine dupa
tratament.   
 Autor: Psiholog drd. clinician specialist Emilia Oprisan
Institut: Clinica TerapiaM