Programare Orientata pe Obiecte http://arh.pub.

ro/lab/poo

Programare Orientată pe Obiecte

      Introducere – informaţii laborator
 1.    

● Durata: 7 laboratoare X 2 ore
● Punctaj: 30% din nota finală
● Mediu de dezvoltare: JDK 1.5.0
● Sistem de operare: Fedora Core 5
● Toate aplicatiile scrise trebuiesc salvate pe e­mailul personal
● Aplicatie de laborator: chat client­server

      Introducere în limbajul Java
 2.    

Java nu este numai un limbaj de programare, Java este o tehnologie care oferă suport dezvoltării 
aplicaţiilor distribuite, independente de platformă. Java ca limbaj şi mediu de programare a fost lansat şi este 
în continuare sustinut de firma  Sun Microsystems. Cea mai mare parte a sintaxei de programare Java este 
mostenită de la C++, dar unele din conceptele de programare obiectuală prezente în Java îşi au rădăcinile în 
limbajele SmallTalk şi Lisp.
Limbajul Java are câteva caracteristici care îl fac un limbaj de succes pe piaţa actuala de software. 
Astfel,   limbajul   Java   poate   fi   caracterizat   ca   un   limbaj   simplu,   familiar,   robust,   orientat   pe   obiecte, 
independent de platforma, adaptat pentru aplicatii distribuite şi care asigură un nivel ridicat de securitate.
Spre deosebire de C++, limbajul Java este în intregime orientat pe obiecte. În orice aplicaţie trebuie 
sa existe cel puţin o clasă şi nu se pot defini variabile sau funcţii care să nu aparţină unei clase. În plus, Java 
măreste gradul de siguranţă al codului prin existenta a doua nivele de verificare: unul la compilare şi unul la 
rulare. Accesul la tablourile Java este verificat la rulare eliminand astfel posibilitatea accesului accidental în 
afara domeniului tabloului. Conversiile între tipurile de date sunt restricţionate, evitându­se astfel scrierea 
nepermisa a unor zone de memorie.
Programele executabile Java, numite  şi  bytecodes  sunt rezultatul compilării unui program sursă. 
Pentru a putea fi executate pe o anumită platformă (Windows, Unix) acestea au nevoie de un emulator Java  
Virtual Machine (JVM) specific respectivei platforme. Ca urmare a utilizării emulatorului, un program Java 
poate rula pe orice platformă în care se poate executa o masina virtuala Java.

Codul sursa(Hello.java)

Compilare(javac)

Bytecode(Hello.class)

Interpretare/Executie(java)

Native CPU(x86)

 
poo­lab1                                                           
   1  / 10
                                                                     
   19.09.06
   
         Programare Orientata pe Obiecte http://arh.pub.ro/lab/poo

O categorie speciala de programe Java o reprezinta categoria applet­urilor care sunt programe Java 
ce se executa în cadrul unui browser Internet (Netscape Navigator, Internet Explorer, Opera, Firefox).
La baza dezvoltarii unui program Java stă mediul de dezvoltare pus la dispozitie de firma Sun. 
Acesta este Java Developers Kit (JDK). Exista medii integrate puternice de dezvoltare, depanare şi testare a 
unei aplicatii Java, dar în cadrul laboratorului se vor folosi uneltele standard de programare utilizand mediul 
JDK   1.5.0   pus   la   dispozitie   de   firma   Sun.   Mediul   JDK   este   disponibil   pe   Internet   la   adresa 
http://java.sun.com, freeware, în diverse versiuni şi variante în functie de platforma de lucru (Windows, 
Solaris, etc.). Mediul JDK contine pe de o parte o serie de biblioteci de clase Java necesare scrierii unui 
program (API) şi pe de alta parte un set de utilitare necesare compilarii, testarii, executiei şi documentarii 
unei aplicatii Java. O clasa, un fisier bytecode cu extensia  .class, reprezinta unitatea fundamentala a unui 
program executabil Java. O biblioteca de clase cuprinde o serie de clase ce au un numitor comun. O astfel de 
biblioteca este cunoscuta în Java sub numele de package. JDK include cateva package­uri fundamentale care 
contin clase fara de care nu se pot dezvolta aplicatii Java. De exemplu, package­ul java.lang contine clasele 
fundamentale fara de care un program Java nu poate exista. Acest package este inclus automat de compilator 
fara a fi nevoie de precizari suplimentare. Utilizarea unei clase din oricare alt package decat java.lang intr­un 
program Java se specifica prin directivele:

import nume_package.*; 
import nume_package.nume_clasa;

Dintre programele de dezvoltare puse la dispoziţia programatorului amintim:
javac  – este compilatorul Java care transforma sursele text scrise în limbaj de programare Java în 
cod executabil pe masina virtuala. Fisierul sursa, cu extensia .java se transmite ca şi parametru în programul 
javac. Vor rezulta o serie de fisiere cu extensia  .class, în functie de numarul de clase definite în fisierul 
sursa.
java  – este interpretorul Java care executa programele Java (fisierele  .class). Este util doar pentru 
executia aplicatiilor Java stand­alone, nu şi a applet­urilor. Are ca parametru numele fisierului (fara extensia 
.class) rezultat în urma compilarii.

    Dezvoltarea şi executia unei aplicatii independente Java 
 2.1.    

Etapele în crearea şi lansarea în executie a unei aplicatii Java sunt: scrierea codului, compilarea, 
interpretarea şi lansarea în executie. Editarea unui program Java se poate face utilizand orice editor simplu 
de text, care salveaza datele în format text. Se va folosi în laborator utilitarul kate, datorita facilitatilor pe 
care le ofera: editarea fisierelor sursa Java, C, C++, HTML, Verilog etc. cu optiuni de highlight a cuvintelor 
cheie ale limbajului. Pentru compilare si rulare, se vor folosi comenzile  java, respectiv  javac  din linia de 
comanda.
Un exemplu de fisier sursa Java este fisierul Hello.java ce contine urmatoarele linii de cod:
/*
* Programul afiseaza textul  “Hello” şi se incheie 
*/
public class Hello{
public static void main (String args[]){
System.out.println(“Hello”);

 
poo­lab1                                                           
   2  / 10
                                                                     
   19.09.06
   
         Programare Orientata pe Obiecte http://arh.pub.ro/lab/poo

}//end main
}//end class

Una  din  condiţiile  ca fişierul sursa Java  sa poată  fi  utilizat mai departe (compilat)  este  sa  aiba 

extensia .java. In programul de mai sus e cuprins un comentariu “/*  */” care se poate extinde pe mai multe 
linii   şi   pe   care   compilatorul   nu   il   ia   în   considerare.   Ca   şi   în   C++,   un   alt   tip   de   comentariu   este   “//”, 
comentariu de linie. Fişierul trebuie sa contina o declaratie de clasa. Pe scurt, o  clasa  este un tip de date 
generic, care pe langa date (numite şi membrii) reprezentand starea, contine şi functii (metode) ce reprezinta 
functionalitatea. Materializarea (instanta) unei clase se numeste  obiect. Având  public class  în declaratia 
clasei, este obligatoriu ca fişierul sa aiba numele clasei. In cazul dezvoltarii aplicatiilor (nu şi a applet­urilor) 
clasa trebuie sa contina metoda main() de forma :

public static void main(String args[]){
//. . .
}//end main

Aceasta metodă trebuie sa existe în orice aplicatie Java, fiind prima metodă apelată cand se lansează 
în executie un program (un  bytecode) Java. Termenul  public  este un cuvant cheie al limbajului Java şi în 
acest context indică faptul ca metoda main() este o metoda publică, adică poate fi apelată din orice alta clasa. 
Datorită cuvântului cheie static, metoda main() este o metoda legata de clasa Hello şi nu de un obiect, de o 
instanta   a   ei.  args[]  este   un   tablou   de   siruri   de   caractere   (String)   şi   reprezinta   parametrii   din   linia   de 
comanda ai programului apelat. In interiorul metodei main se scrie ceea ce se doreste ca programul sa faca, 
în acest caz, afişarea sirului Hello. System este o clasa ce contine un membru static out caruia i se poate apela 
o metoda println() care are ca parametru şirul care se tipăreşte.
Dacă operaţia de compilare se face cu success (nu apare nici un mesaj de eroare) se obţine un nou 
fisier Hello.class, fisier ce contine programul executabil Java.

   Structura lexicala a unui program Java
 2.2.    

Structura şi gramatica unui program Java se aseamana foarte mult cu cea a unui program C++. 
Limbajul Java contine urmatoarele unităţi lexicale:
• Comentarii – oferă posibilitatea documentarii programului în vederea unei întelegeri mai uşoare 
a programului sursă.
• Cuvinte cheie – sunt cuvinte care au un sens special în limbaj şi insotesc variabilele, metodele, 
membrii, clasele etc. Java dispune de urmatoarele cuvinte cheie (keywords):
abstract default if private throw
boolean do implements   protected    throws   
break double import public transient
byte else instanceof return try
case extends int short void
catch final interface static volatile
char finally long super while
class float native switch this

 
poo­lab1                                                           
   3  / 10
                                                                     
   19.09.06
   
         Programare Orientata pe Obiecte http://arh.pub.ro/lab/poo

const for new synchronized package

continue

• Identificatorii –  sunt şiruri de caractere şi reprezintă numele dat unei variabile, clase sau unei 
funcţii. Conditii: şirul începe cu o literă sau caracterul underscore (_); şirul este diferit de orice 
cuvânt cheie; şirul este diferit de  null,  false,  true. Deşi nu există o regulă obligatorie pentru 
scrierea identificatorilor, există anumite convenţii utilizate: identificatorii numelor de clase încep 
cu majusculă, fiecare cuvânt distinct din identificator începe cu majuscula; identificatorii de 
variabila încep cu litera mică, fiecare cuvânt care urmează începe cu majusculă; identificatorii 
unei funcţii respectă regula de la variabile.
• Literalii – reprezintă valori constante de diferite tipuri de date primitive (întreg, caracter etc).
• Separatorii – sunt utilizati pentru a separa unitătile lexicale unele de altele. Acestia sunt:  ( ) { } 
[ ] ; , . 
• Operatori­ sunt necesari pentru a realiza operatiile care se aplică asupra unor date din program.

   Tipuri de date, Operatori şi Instructiuni
 2.3.    

Tipurile de date din Java se clasifică în două categorii:
• Tipuri de date primitive – reprezintă acele date care sunt incluse implicit în limbajul Java. Sunt 
tipuri numerice intregi (byte, short, int, long, char), tipuri numerice reale (float, double) şi tipul 
boolean (boolean).
• Tipuri de date referinţă  –  sunt clasele, tablourile şi interfeţele.  Ca şi în limbajul C++, clasele 
reprezintă tipuri generice de date caracterizate printr­o stare definita de atributele clasei şi printr­
o functionalitate definita de metodele clasei; tablourile sunt colecţii de date de acelaşi tip, iar 
interfeţele sunt un fel de clase abstacte şi vor fi studiate în lucrarea următoare.
Variabilele de tip primitiv se pot crea numai prin declaraţie (care este în acelaşi timp şi o definiţie). 
Variabilele   de   tip   referinţă   se   pot   crea   cu   operatorul  new,   care   (spre   deosebire   de   C++)   returnează   o 
referinţă. O referinţă Java este un identificator al unui obiect şi este, de fapt un pointer ascuns, asemănător cu 
o referinţă C++, de care se deosebeşte în primul rând din punct de vedere sintactic (nu se mai foloseşte 
operatorul & la definiţia unei referinţe).
Deoarece nu se pot defini referinţe pentru tipurile primitive, în pachetul java.lang sunt definite mai 
multe clase care “împacheteaza” tipurile primitive, adică au ca dată membru o variabilă de tipul primitiv 
respectiv. Aceste clase sunt Byte, Short, Integer, Character, Float, Double etc. Majoritatea acestor clase (cu 
excepţia claselor  Integer şi Character) au aceeaşi denumire ca şi tipul de date primitive corespunzător, cu 
primul caracter modificat în majusculă.   
Câteva exemple de creare de variabile de tip primitiv şi de tip referinţă sunt date în programul 
următor (Numar.java)

// Fisier Numar.java
public class Numar{
int numar;

 
poo­lab1                                                           
   4  / 10
                                                                     
   19.09.06
   
         Programare Orientata pe Obiecte http://arh.pub.ro/lab/poo

//­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­
public Numar(int _numar){
numar = _numar;
}//end Numar

//­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­
public static void main(String[] args) {
  int _integer = 10;
   Integer _integer1 = new Integer(100);
   Byte _byte1 = new Byte((byte)20);
   Character _character1 = new Character('A');
   Numar _numar1 = new Numar(7);
   System.out.println("int: " + _integer);
   System.out.println("Integer: " + _integer1);
   System.out.println("Byte: " + _byte1);
   System.out.println("Character: " + _character1);
   System.out.println("Numar: " + _numar1.numar);
}//end main

//­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­
}//end class

În acest program se crează o variabilă de tip primitiv (întreg ­ int) prin definiţie (declaraţie) şi mai 
multe obiecte de tipul claselor Integer, Byte, Character, Numar, folosind operatorul new. Fiecare variabilă 
creată se afişează la consolă folosind funcţia System.out.println(). Clasa Numar este o clasă nouă creată în 
program, aşa cum se vede în listing. La execuţia acestui program se obţin următoarele linii afişate la consolă:

În  Java este este implementat mecanismul  de  moştenire  simplă,  prin  care o  clasă  poate extinde 

(deriva) o singură clasă de bază, iar ierarhia de clase care se creează are o rădăcină unică, clasa Object din 
pachetul java.lang. Clasa Object defineşte metode de bază pentru manevrarea obiectelor, metode care trebuie 
să fie redefinite în clasele derivate (metodele toString(), equals() şi altele). Dacă în program se defineşte o 
clasă care nu este derivată din nici o altă clasă, atunci, în mod implicit, ea extinde clasa  Object, ceea ce 
înseamnă că, de exemplu, urmatoarele doua definitii sunt echivalente:

 
poo­lab1                                                           
   5  / 10
                                                                     
   19.09.06
   
         Programare Orientata pe Obiecte http://arh.pub.ro/lab/poo

class X
class X extends Object

Operatorii Java se pot clasifica în:
• Operatorul de atribuire: =
• Operatori binari: + ­ * / %
• Operatori unari: ­ + ­­ ++
• Operatori de comparaţie: == != > >= < <=
• Operatori logici: conditionali &&  || şi booleeni ! & | ^
• Operatori la nivel de bit: & | ^ ~(complementare) << (deplasare stanga cu semn) >>(deplasare 
dreapta cu semn) >>>(deplasare dreapta fara semn)
• Operatori de atribuire combinaţi: aritmetici += ­= *= /= %= şi la nivel de bit &= |= ^= <<= >>= 
>>>=
Operatorul   +   supraîncărcat   pentru   clasa   String.   În   Java   nu   este   admisă   supraîncărcarea 
operatorilor, cu excepţia operatorului de adunare pentru clasa String. Clasa  String (din pachetul java.lang) 
conţine un şir de caractere şi numeroase metode pentru operaţii asupra acestora. Operatorul de adunare 
supraîncărcat pentru clasa String admite trei forme de apel:

sir + var
var + sir  
sir1 + sir2

În urma acestei operaţii se obtine un obiect şir de caractere (String) care conţine un şir de caractere 
format prin concatenarea celor două subşiruri corespunzătoare celor doi operanzi. Se consideră că operandul 
denumit sir (sau sir1, sir2) este o constantă (literal) şir de caractere (de exemplu, “abcde”) sau  o referinţă la 
un obiect String. În cazul în care variabila var este o referinţă la un obiect, se utilizează metoda toString() a 
clasei obiectului (dacă este redefinită în acea clasă) sau metoda toString() moştenită de la clasa Object pentru 
a obţine subşirul care intervine în operaţie. Exemple:

String sir1 = ”ABC”, sir2;
int a = 2;
float b=14.32f;
boolean c = true;
Object obj = new Object();
sir2 = sir1 + a; 
System.out.println(sir2); // afisare: ABC2
sir2 = ”XYZ” + b;  
System.out.println(sir2); // afisare: XYZ14.32
sir2 = sir1 + c;
System.out.println(sir2); // afisare: ABCtrue
sir2 = sir1 + obj;
System.out.println(sir2); // afisare: ABCObject@12123

 
poo­lab1                                                           
   6  / 10
                                                                     
   19.09.06
   
         Programare Orientata pe Obiecte http://arh.pub.ro/lab/poo

Metoda  toString()  moştenită din clasa  Object  returnează numele clasei şi o valoare de identificare 

unică a obiectului (hash code), valoare alocată de maşina virtuală în mod unic unui obiect. De obicei functia 
toString() se redefineşte pentru fiecare clasă. 
Operatorul instanceof  este utilizat pentru a testa dacă un obiect este o instanţă a unei anumite clase. 
Forma generală a acestui operator este: 

nume_obiect instanceof nume_clasa

Operatorul instanceof  returnează true dacă obiectul (cu referinţa nume_obiect) este o instanţă clasei 
nume_clasa sau a unei superclase a acesteia; în caz contrar, returnează false.

Exemple:
Class1 obj1;
Class2 obj2; //Class2 derivata din Class1
Class3 obj3;
boolean test;
test = obj1 instance of Class1; //true
test = obj1 instance of Class2; //true
test = obj1 instance of Class3; //false

Instrucţiunile Java sunt foarte asemănatoare cu instrucţiunile C/C++ şi sunt următoarele: if – else, 
switch,  for,  while,  do,  break,  continue,  return.   Există   două   mari   diferenţe   fată   de   limbajul   C/C++.   O 
deosebire priveste instrucţunile ce implică expresii conditionale din instructiunile  if – else,  for,  while,  do. 
Dacă în C aceste expresii puteau fi de tip int, în Java ele trebuie să fie strict de tipul boolean (în Java nu este 
posibila conversia din int în boolean). O altă deosebire este legată de instructiunea goto care lipseste în Java 
fiind substituita de instructiunile break şi continue care pot primi o eticheta de salt.

   Tablouri
 2.4.    

Un tablou (array) este o listă de elemente de acelaşi tip plasate într­o zonă continuă de memorie, 
care pot fi adresate utilizând un nume, un identificator comun. Tipul elementelor din tablou trebuie să fie de 
acelaşi tip şi poate fi oricare tip primitiv sau tip referinţă.
Un tablou Java este un tip referintă, deci identificatorul (numele) unui tablou reprezinţă o referinţă (o 
adresa) la locatia unde se găseste întregul tablou de elemente. Un tablou Java este un obiect care conţine, în 
afară   de   elementele   tabloului   o   variabilă   membră   publică  length  din   care   se   poate   citi   (nu   şi   scrie) 
dimensiunea tabloului.
Tablourile   pot   fi   definite   pentru   tipuri   primitive   sau   pot   conţine   referinţe   la   obiecte   (clase). 
Tablourile  de   date  primitive  conţin  chiar   acele  date   memorate  în  elementele  tabloului,  iar  tablourile   de 
obiecte (tip referinţă) conţin referinşe memorate în elementele tabloului. Dimensiunile unui tablou sunt fixe 
(nu se mai pot modifica după creare).

 
poo­lab1                                                           
   7  / 10
                                                                     
   19.09.06
   
         Programare Orientata pe Obiecte http://arh.pub.ro/lab/poo

Prin declararea unui tablou se crează o variabilă referinţă având valoarea null (care nu referă nimic). 
Nu se alocă spaţiu pentru elementele tabloului. Forma generală de declarare a unui tablou unidimensional 
este:
tip nume_tablou[]; //sau
tip[] nume_tablou;

Exemple:
int[]  tabInt;
String  tabString[];
Object[]  tabObjects;

După declararea unui tablou urmează instantierea lui, adica alocarea zonei de memorie necesară stocarii 
elementelor   lui.   Instanţierea   unui   tablou   se   poate   face   în   doua   moduri.   Cel   mai   utilizat   mod   este   prin 
utilizarea lui new astfel:
nume_tablou = new tip[nr_el];

În acest mod s­a alocat o zonă de memorie necesară stocarii unui numar de nr_el, zona care poate fi 
adresată prin referinţa nume_tablou. Tot acum se alocă variabila length care va conţine lungimea tabloului 
(numărul   de   elemente   ale   tabloului).   Elementele   tabloului   conţin   datele   de   tip   primitiv   sau   referinţe   la 
obiecte şi sunt iniţializate la valori implicite. Elementelor de tip numeric li se va atribuie valoarea 0, celor de 
tip boolean valoarea false iar celor de tip referinţă valoarea null.
Un al doilea mod de instanţiere a unui tablou şi care este valabil doar în momentul declaraţiei lui 
este următorul:
tip nume[] = {el1, el2, ....elN};

Prin   această   construcţie   se   alocă   spaţiu   elementelor   tabloului   (la   fel   ca   şi   în   cazul   utilizării 
operatorului  new)   şi  se   atribuie   elementelor   valorile   specificate   în   lista   de   iniţializare   (altele   decât   cele 
implicite)   elementelor   din   tablou.   Dimeniunea   tabloului   rezultă   din   numărul   de   elemente   din   lista   de 
iniţializare. Elementele unui tablou se pot accesa folosind operatorul de indexare  ([]). 

Exemple:
int[] tabInt = new int[10];
int x = tabInt[2];
long tabLong[] = new long[4];
char tabChar[]={‘t’,‘a’,‘b’,‘l’,‘e’};

Indexul care se foloseşte în operaţia de indexare trebuie să aibă o valoare întreagă pozitivă, cuprinsă 
între 0 şi length­1. Dacă valoarea indexului nu este pozitivă sau depăşeşte dimensiunea tabloului, în cursul 
execuţiei   se   va   “arunca”   o   excepţie  java.lang.ArrayIndexOutOfBoundsException  (despre   exceptii,   in 
laboratoarele urmatoare). 
Un tablou multidimensional este implementat ca un tablou de tablouri. Pentru a iniţializa un tablou 
multidimensional se poate folosi operatorul  new  sau o listă de initializare la fel ca şi în cazul tabloului 
unidimensional.

 
poo­lab1                                                           
   8  / 10
                                                                     
   19.09.06
   
         Programare Orientata pe Obiecte http://arh.pub.ro/lab/poo

Exemple:
int [][]tab1; 
tab1 = new int[2][3];
int [][]tab2 = {{2,3,4}, {3,4,5}};  // se declara şi se instantiaza
// un tablou bidimensional
int [] tab3[]; // declaratie echivalenta cu int[][] tab3;

Operaţii cu tablouri. În pachetul java.util exitsă clasa Arrays care conţine mai multe metode statice 
care pot fi apelate pentru operaţii asupra elementelor din tablouri. Câteva dintre aceste metode sunt:
• fill(tip[], val), pentru umplerea unui tablou de date de tipul  tip  cu valoarea  val  (de acelaşi tip 
dat). Există mai multe vesiuni supraîncărcate, pentru tipuri primitive şi pentru referinţe (la clasa 
de bază Object): fill(int[] a, int v), fill(Object[] a, Object v).
• equals(tip[] a, tip[] v), returnează true dacă cele două tablouri (de date de acelaşi tip) au toate 
elementele egale.
• sort(tip[] a), sortează elementele vectorului a (care conţine elemente de tipul tip). 

      Conventii de scriere a codului
 3.    

La laboratorul de POO se va puncta si modul in care un program este paginat, tabulat, modul in care sunt 
denumite calsele, metodele si variabilele si in general modul in care codul este structurat. Regulile care 
trebuie respectate sunt:
● Într­un fişier Java se defineste o singura clasă.
● Segmentele fişierului apar în următoarea ordine:
■ Comentariul de introducere (header)
■ Declaraţia de pachet
■ Directivele de import
■ Declaraţia de clasă / interfaţă
■ Declaraţiile de câmpuri: ale clasei (statice), ale instanţei, constante( toate identate cu 
un tab).
■ Constructori, de la cel mai puţin complex la cel mai complex( neidentate)
■ Metode( neidentate)
■ Comentariul de final (footer)
● Toate segmentele fişierului sunt despărţite printr­o linie­comentariu ce apare inclusiv între 
constructori şi între metode.
● Metoda main, dacă există, este plasată între constructori şi metode.
● Pentru   instrucţiuni   if   /   do­while   /   for   /   case,   şi   pentru   blocul   metodelor,   acolada   care 
deschide blocul de instrucţiuni se află pe aceeaşi linie cu instrucţiunea / declaraţia iniţială iar acolada 
de final se află pe o linie separată, pe aceeaşi coloana cu prima literă din instrucţiune / declaraţie. De 
exemplu: 
if(numar == 3){
//... do something...
}

 
poo­lab1                                                           
   9  / 10
                                                                     
   19.09.06
   
         Programare Orientata pe Obiecte http://arh.pub.ro/lab/poo

● Un bloc de instrucţiuni este identat cu un tab faţă de nivelul imediat superior.
● Numele de clase, implicit constructori, încep cu majusculă. De exemplu: NumeClasa.
● Numele de metode încep cu litera mică. De exemplu: numeMetoda.
● Numele de cămpuri încep cu litera mică. De exemplu: numeCamp.
● Numele de constante sunt scrise numai cu majuscule, cuvintele fiind desparţite prin “_” . De 
exemplu: TYPE_ERROR.
● Argumentele   si   variabilele   locale   ale   metodelor   sunt   declarate   imediat   sub   declaraţia 
metodei, neidentate, şi încep cu caracterul “_”, având a doua literă mică. Excepţie fac contorii de 
cicluri: i, j, k.
● Numele   trebuie   să   fie   cât   mai   sugestive   în   ceea   ce   priveşte   scopul   lor,   pentru   a   evita 
comentariile excesive.
Aceste conventii de scriere a codului sunt doar un minim necesar(si obligatoriu) pentru laboratorul de POO. 
Pentru cei ce vor sa cunoasca tot setul de conventii de scriere a codare recomandat de Sun Microsystems il 
pot gasi la adresa: http://java.sun.com/docs/codeconv/html/CodeConvTOC.doc.html

      Referinte
 4.    

4.1. Kevin Taylor,  Java Programming Tutorial, 
http://java.about.com/od/beginningjava/a/beginjavatutor.htm

4.2. Bruce Eckel, Thinking in Java, 3rd ed. Revision 4.0, 
http://arh.pub.ro/mirrors/eckelbooks/TIJ3/TIJ3.htm

4.3. Sun Microsystems, The Java™ Tutorials, 
http://java.sun.com/docs/books/tutorial/java/TOC.html

      Exercitii
 5.    

5.1. Sa se scrie o clasa Mesaj care sa abstractizeze notiunea de scrisoare postala. Clasa Mesaj ar 
trebui sa contina campuri pentru destinatar, expeditor si continutul mesajului. 

5.2. Sa se scrie o fuctie afiseazaMesaj() apartinand clasei Mesaj care sa afiseze la consola toate 
informatiile continute de mesaj.

5.3. Sa se scrie o functie main care sa instantieze aceasta clasa Mesaj cu diferite valori si sa se 
apeleze pentru fiecare instanta functia afiseazaMesaj().

 
poo­lab1                                                          
   10
   / 10
                                                                    
   19.09.06