IUDAISMUL

Iudaismul, cunoscut şi sub numele de religie mozaică (după principalul profet evreu,
Moise) este religia poporului evreu. Preceptele iudaismului au stat la baza religiilor monoteiste
creştinism şi islam. Termenul iudaism îşi are originea în numele regatului Iuda, ţara tribului Iuda
- descendenţii celui de-al patrulea fiu al patriarhului Iacob (sec. XVIII - finele sec. XVII î.Hr.) --
cu capitala la Ierusalim, lăcaşul Marelui Templu.

Religia evreilor este cunoscută, în special, din cărţile vechiului testament. Noi descoperiri,
cum sunt manuscrisele de la Marea Moartă, aruncă o nouă lumină asupra religiei evreilor, în mod
special, pentru secolul I după Hristos Se pot afla date despre religia evreilor şi din Cărţile Noului
Testament. Toate aceste scrieri servesc la cunoaşterea religiei evreilor până în anul 70, când
Ierusalimul este asediat şi dărâmat de către romani. Dupa anul 70, se găsesc date preţioase în
literatura rabinică.

Evreii s-au afirmat în lume ca un popor exclusiv monoteist. Dumnezeu este unul singur
fără egal. Dumnezeu este Creatorul, şi Stăpânul universului. El conferă existenţa tuturor
existenţelor. Este veşnic, atotîntelept, călăuzitor, omniprezent. Fiind de la început un popor de
pastori, evreii s-au închinat lui Dumnezeu în locurile de popas, fără să aibă sanctuare propriu
zise. În conformitate cu tradiţia evreiască, iudaismul începe cu Legămîntul dintre Dumnezeu şi
Abraham.

Nevoia de cult, prezentă în oricare oraş din Palestina, a dus la construirea unor locaşuri
speciale, numite sinagogi. Acolo se pastreaza textele sfinte şi tot acolo se desfăşoară cultul oral.
Funcţia profetică a avut un loc cu totul special în religia evreilor. Au existat chiar unele şcoli de
profeţi - unde se desprindea mantica religioasa ebraică. Profetii celebri ai evreilor au fost oameni
aleşi, cu chemare specială. Cei mai mari au fost următorii: Natan, Isaia, Ieremia, Iezichel, Daniel,
Iloe elisei, Osea, Amos, Mihea, Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia,
Maleahi, Ioan Botezatorul. Dar şi regele David este socotit uneori între profeşi. Toţi aceştia au
prezis despre venirea lui Mesia, care avea să elibereze poporul lui Dumnezeu din robia păcatului.
Profetul putea indeplini, in chip extraordinar, unele funcţii, printre care şi aducerea jertfei. Jerfele
religioase ebraice au fost întotdeauna animaliere. Un singur caz de jertfă umana este amintit în
Vechiul Testament, când Avraam primeşte porunca să jerfească pe însuşi fiul său, Isaac. Jertfele
din vechiul testament sunt jertfe speciale, din animale curate, cereale sau produse derivate din
cereale, Au existat jertfe de ardere de tot, unde materialul jertfei se incinera complet, dar si jertfe
partiale, unde o parte din trupul animalului - în special grăsimea - se ardea, restul fiind consumat
ca hrană.

Ziua de sabat este zi de odihnă în mod obişnuit. Cea dintii sărbătoare mare din anul
calendaristic ebraic este Ros Hasana sau Anul Nou, serbată la începutul lunii septembrie. Este o
zi de pocainţă, în care fiecare evreu îşi face un examen de conştiinţă. A doua zi este ziua
purificarii şi închide ciclul primelor zile din anul nou. Este zi de post şi de iertarea păcatelor. A
treia zi este Sukkot şi tine şapte zile. Este o sărbatoare a colibelor, amintind de milostivirea
arătată de Dumnezeu evreilor pe durata peregrinarii lor in pustiu. A patra mare sărbătoare,
Hanuca, se serbează în decembrie. Se aprind lumânări timp de o săptămână, plecând de la una în
prima seară şi adăugând mereu câte una. A cincea, la mijlocul lui Iulie, sărbatoreşte anul nou al
pomilor, şi se mănâncă fructe proaspete şi îndeosebi portocale. Următoarea sărbatoare este purim,
şi aminteşte de salvarea poporului evreu de la masacru ordonat de Aman. Este o ocazie deosebită,
un carnaval al triumfului. A opta mare sărbatoare este sărbatoarea Săptămânilor, la 50 de zile
dupa Paşti. Aceasta sărbătoare aminteşte şi de pregătirea evreilor de odinioară pentru pregătirea
Legii pe Muntele Sinai.

Istoria iudaismului este împărţită în trei perioade:

1. Perioada Templului din Ierusalim;

2. Perioada talmudică;

3. Perioada rabinică (din secolul al VI lea pînă în prezent). Iudaismul ortodox

contemporan s-a format pe baza mişcării fariseilor din perioada Macabeilor.

Iudaismul contemporan nu are o instituţie sau personalitate, acceptată universal, care ar

avea autoritatea dreptului, învăţăturii sau puterii. Sursele dreptului (Halaha) a iudaismului
contemporan sînt: Tanahul (Tora scrisă) şi Talmudul (Tora orală). Halaha regulamentează
aspectele vieţii evreilor care nu sînt reflectate în codurile penale sau civile din sistemul secular.