Curiozitãţi din lumea biologiei

 Substanţa secretată de pielea unei broaşte ar putea fi folosită pentru crearea de noi
medicamente împotriva diabetului, sunt de părere cercetătorii britanici. Broasca-
paradox (Pseudis paradoxus) care trăieşte în lacurile şi lagunele din Amazonia şi
Trinidad, ascunde mai multe mistere. Cercetători britanici şi din Emiratele Arabe
Unite au descoperit că un compus chimic izolat din secreţia epidermică a acestei
broaşte stimulează eliberarea de insulină. O versiunea sintetică a acestui compus
chimic - pseudin-2 - poate fi folosită în procesul de obţinere a unor medicamente noi,
conform unui raport prezentat la Conferinţa anuală asupra Diabetului organizată în
Marea Britanie. Cercetătorii de la universităţile din Ulster şi din ţara arabă au anunţat
că au reuşit să producă în mod sintetic substanţa pseudin-2 care poate funcţiona ca şi
cea ce origine naturală. Înainte de experimente, acest amfibiu tropical trezise deja
curiozitatea ştiinţifică. El îşi datorează numele faptului că, în faza lor iniţială,
mormolocii ajung să măsoare până la 27 de centimetri, pentru ca apoi să descrească
drastic până la 4 sau 5 centimetri. Până acum nu s-a reuşit să se explice avantajele
acestei descreşteri în perioada de dezvoltare, contrară majorităţii speciilor. Pielea ei
verde-închis când se contractă datorită mişcărilor secretă o substanţă, o peptidă, care îi
foloseşte să se apere de infecţiile din jur. Este vorba de pseudin-2, o moleculă care s-a
descoperit că are o utilitate total diferită la fiinţele umane care sunt afectate de diabetul
de tip 2. Oamenii de ştiinţă au recunoscut, potrivit unui comunicat publicat de
Universitatea din Ulster, că se află într-o fază preliminară investigaţiei şi că mai sunt
multe de aflat înainte ca noile medicamente, care se vor găsi pe piaţă, să fie bazate pe
noul compus - aşa numitele mimetice ale substanţelor naturale. Nu ar fi vorba de
primul medicament care să stimuleze secreţia de insulină. De fapt, medicamente de
acest tip, tot de origine naturală, au fost obţinute deja de la o şopârlă din sud-estul
SUA şi din nordul Mexicului. Din saliva acestei reptile, cunoscută sub numele de
monstrul din Gila (Heloderma suspectum), s-a obţinut un medicament injectabil,
aprobat de FDA (Agenţia de Medicamente a SUA) care se administrează deja
persoanelor care dezvoltă o anumită rezistenţă la produsele obişnuite.

 Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au sugerat că o bacterie „prietenoasă” din

sol poate avea acelaşi efect asupra creierului ca şi antidepresivele, descoperirile lor
fiind publicate în ediţia online a revistei Neuroscience. Cercetătorii de la Bristol
University şi de la University College din Londra, au descoperit cu ajutorul
şoarecilor de laborator că această bacterie activează celulele cerebrale crescând
producţia de serotonină şi modificând comportamentul animalelor într-o manieră
 similară cu acţiunea antidepresivelor. Se crede de asemenea că această nouă
descoperire explică de ce alterări ale balanţei sistemului imunitar îi face pe unii
vulnerabili la afectiuni ca depresia.
Autorul studiului, dr. Chris Lowry de la universitatea Bristol a afirmat că “
aceste studii ne ajută să înţelegem cum comunică corpul cu creierul şi de ce un
system imunitar sănătos este important pentru menţinerea sănătăţii mentale. În
acelaşi timp ne determină să ne întrebăm dacă nu ar trebui să petrecem mai mult
timp jucându-ne în noroi”. Dr. Lowry şi colegii săi au devenit interesaţi de proiect
atunci când au auzit că pancienţii cu neoplazii trataţi cu Mycobacterium vaccae au
prezentat o creştere a calităţii vieţii. Au presupus că acest fapt s-ar datora activării
de către bacterie a unor celule cerebrale care ulterior eliberează o cantitate mai
mare de serotonină. Atunci când au tratat şoarecii cu Mycobacterium vaccae au
descoperit că într-adevăr acesta activează un grup de neuroni care produc
serotonină, fapt probat prin măsurarea c-Fos- un biomarker a cărui prezenţă indică
activarea celulelor secretante de serotonină. Printre numeroasele roluri pe care le
are, serotonina este de asemenea un mesager între celulele de la nivelul creierului,
însă diferitele zone cerebrale au nevoie de nivele diferite de serotonină. Astfel
hipotalamusul, parte a creierului cu rol în reglarea dispoziţiei, necesită o cantitate
mai mare de serotonină,pe când cortexul necesită o cantitate mai mică.
Nivelele scăzute de serotonină sunt asociate cu afecţiuni ca: agresiunea,
anxietatea, depresia, comportamente obsesiv-compulsive, sindromul intestinului
iritabil . Antidepresivele cresc nivelul de serotonină în anumite zone ale
creierului. Bacteria Mycobacterium vaccae are de asemenea efect antidepresiv
prin creşterea eliberării de serotonină.

 Cercetători japonezi au reuşit să vindece ciroza hepatică la şoareci, deschizând

astfel drumul pentru noi tratamente împotriva acestei boli considerate incurabile. O
echipă de cercetători niponi de la Universitatea medicală Sapporo (nord), a utilizat
un produs care blochează producerea de colagen, secreţie al cărei exces provoacă
fibroza celulelor hepatice. Conform acestui studiu ale cărui rezultate au fost
publicate în ultimul număr online al revistei americane Nature Biotechnology, 60
de şoareci bolnavi de ciroză hepatică au murit după 40 de zile, în timp ce alţi 12
cobai au continuat să trăiască graţie administrării săptămânale, prin injectare, a
medicamentului care blochează producerea de colagen. În cazul acestor 12 cobai,
ficatul a revenit într-o stare aproape normală la capătul a 5 săptămâni de tratament.

Coordonatorul acestui experiment, profesorul Yoshiro Niitsu, a estimat că acest

produs care va salva vieţile bolnavilor de ciroză hepatică va putea ajunge pe piaţa
medicamentelor în urmãtorii cinci ani.
In Hayashi, directorul general al Societăţii japoneze de Hepatologie, a declarat că
acest experiment reuşit realizat de echipa de cercetători de la Universitatea
Sapporo ''poate deschide calea spre un tratament revoluţionar al cirozei hepatice'',
însă a adăugat că mai sunt necesare o serie de teste suplimentare înainte ca acest
medicament să fie folosit pe oameni.

 Marele fizician Albert Einstein este considerat drept un geniu în domeniul în care a
activat, iar experţii au demonstrat recent că creierul marelui savant nu se deosebea
doar prin aptitudinea rară de a genera idei, dar şi din punct de vedere fiziologic ,
pentru că s-a dovedit a nu fi la fel ca al celorlalţi muritori de rând, relatează
MigNews.
Când Eistein a decedat în 1955 la Princeton, la vârsta de 76 de ani, corpul său
neînsufleţit a fost incinerat - conform ultimei sale dorinţe - dar creierul marelui
matematician şi fizician a fost păstrat de moştenitorii săi pentru posteritate. În acel
moment, multe instituţii ştiinţifice şi de cercetare din SUA şi-au exprimat dorinţa
să studieze ”materia cenuşie” a geniului. În cele din urmă, acest drept l-a obţinut
un laborator din oraşul Wichita din Kansas. Creierul lui Einstein a fost depozitat
într-un amestec special de substanţe, dar cercetările efectuate nu relevau lucruri
noi, până recent, când o echipă de oameni de ştiinţă americani şi argentinieni au
încercat să descifreze secretul creierului lui Einstein.
S-a dovedit că regiunea parietală a creierului lui Einstein - responsabilă de
abilităţile pentru calculele matematice şi gândirea tridimensională - este cu 15%
mai largă decât în cazul unui bărbat obişnuit de aceeaşi vârstă. În plus, ”materia
cenuşie” a marelui savant conţine un număr mai mare de celule gliale care asigură
alimentarea şi protecţia neuronilor. În opinia specialiştilor, aceasta dovedeşte că
cerebelul lui Einstein consuma mai mult energie decât un om obişnuit şi, în
consecinţă, avea o capacitate superioară de prelucrare a informaţiei.
Autorii cercetării avansează ipoteza că şi alţi reprezentanţi ai speciei umane ar
putea să aibă o construcţie a creierului similară cu cea a lui Einstein, dar, în opinia
lor, există şanse minime ca aceştia să poată utiliza sută la sută particularităţile
menţionate ale creierului. Savanţii consideră că structura creierului în sine nu poate
servi drept criteriu pentru măsurarea inteligenţei. În mare măsură, dezvoltarea
mentală a omului este determinată de un complex de factori sociali, genetici şi
ecologici susţin experţii.