O zi de vară

-
■

Persoanele:
NEIZBUT
IZBUT*
DAMA

Numele celor două personaje Izbut şi Neizbut încearcă să redea în transpunere românească esenţa lor existenţială exprimată
în limba polonă prin Ud şi Nieud. prescurtări ale verbului udac sie = a reuşi, a izbuti.
' "II
«J ;

v| , !U')e '«'•Î'Ţ l''

Pif ." I li *( 1 ■>
■* -i 'h •(.. .fi • "
...B' Un

SCENA 1
■

NEIZBUT
(O bancă sub un copac. Pe bancă, la un capăt, stă tn picioare Neizbut, un bărbat în jur de treizeci de ani, cu înfăţişare
comună; poartă pantaloni vechi şi o cămaşă pestriţă cu mîneci scurte. O frînghie legată de creanga copacului. Neizbut trage
de ctteva ori de ea, încerctnd nodul.)
SCENA 2
(Din dreapta intră Izbut, un bărbat tn jur de patruzeci de ani, cu înfăţişare prosperă. Costum de vară, crem deschis, şi
pălărie la fel. Baston uşor, de trestie. Se aşază la celălalt capăt al băncii, priveşte înainte, adică spre sală, neacor-dîndu-i
atenţie lui Neizbut.
Neizbut priveşte o clipă la Izbut, apoi face un laţ la capătul frînghiei. îşi bagă capul tn laţ. Stă puţin cu laţul la git, apoi se
uită din nou la Izbut care continuă să nu-l bage tn seamă. în cele din urmă, Neizbut începe sa vorbească.)
Cum, domnule, nu mă întrebi nimic ? (Pauză.) Nu te interesează deloc ? (Pauză.) Dumitale ţi-e
indiferent ce fac eu... (Pauză.) Vezi foarte bine ce fac, dar asta nu face nici o impresie asupra dumitale.
Fiecare are dreptul să facă ce-i place, nu-i aşa? (Pauză.) Mai ales într-un loc public, nu? Mai mult ca
sigur că-ţi spui în gînd: „De vreme ce eu nu-l deranjez pe el, nu trebuie sa mă deranjeze nici el pe
mine". Nu mai încape îndoială, eşti supărat pe mine, mă socoteşti inoportun.
339

NEIZBUT
NEIZBUT
NEIZBUT

şi prost crescut, pentru că nu te amesteci în ce fac eu. Păi tocmai asta te întreb şi eu: de ce nu te
amesteci? De ce nu mă împiedici? De ce nu vrei nici măcar să-mi răspunzi ? De ce mă laşi să mă...
(Izbut se ridică de pe bancă, merge spre dreapta.) Nu, nu pleca, domnule! (Izbut se opreşte.)
Recunosc că sînt inoportun, dar înţelege-mă şi dumneata, în situaţia mea... (Pauză.) Hai, rămîi.
îţi promit că am să mă stăpînesc. O să fiu calm şi o să vorbesc mai încet... Numai să nu pleci.
(Pauză.) N-am să mai spun nimic. (Izbut se aşază iarăşi pe bancă. Pauză.) E, chiar aşa, să tac tot timpul, nu
sînt în stare. Dar nu te teme, îţi promit că voi vorbi numai despre lucruri generale. Nici un cuvînt
despre probleme particulare, nimic despre viaţa personală. Cred că pe teme mai generale putem
discuta, nu-i aşa? (Pauză.) Astăzi e vreme frumoasă... (Pauză.) Deşi, la drept vorbind, cred că o să
plouă. (Pauză.) Cum, nici asta ? Ai dreptate, domnule. Nu sînt în stare să duc o discuţie pe teme
generale. Nu-mi iese. Şi ştii de ce? (îşi scoate gltul din laţ, coboară de pe bancă, se aşază Ungă
Izbut şi se apleacă familiar spre el.) Fiindcă nu sînt făcut pentru aşa ceva. Da, da, nu mă contrazice.
Pînă şi într-o convorbire obişnuită, prietenească, pe probleme mai generale, eu nu sînt bun de
nimic, nu mă descurc deloc. (Nu i se mai adresează lui Izbut, vorbeşte privind înainte.) Mie nu-mi
izbuteşte nimic. Cu spînzurătoarea, de exemplu. M-am gîndit că trebuie să sfîrşesc odată cu toate
astea. Eram pe drumul cel bun, dar iată că ai venit dumneata şi ba una, ba alta, uite că trăiesc şi acum.
Ghinion. Nici măcar sinuciderea nu mi-a ieşit cum trebuie. Culmea e că aşa mi se întîmplă cu toate.
Dacă ţi-aş povesti viaţa mea... Să ţi-o povestesc ? (Pauză.) Eşti de acord ? Ai spus ceva ? (Pauză.) N-
ai spus nimic, dar eu ştiu ce-ai gîndit. Ţi-ai spus: Ce-mi pasă mie de viaţa lui? Iar dac-ai spune ceva,
daca ai vrea să fii politicos şi mi-ai răspunde, ai spune cel mult: „Mă rog, te ascult cu plăcere, dar
altădată." Aşa

ai spune. Ştii însă de unde ştiu ce-ai spune, dac-ai vorbi? Din experienţă. Pentru că eu ştiu, ah, cît de
bine ştiu. La mine toate sînt — cum se zice — altădată. Ştii ce înseamnă asta ? Altădată înseamnă
niciodată. (Pauză.) Da, niciodată. Orice-mi doresc, orice întreprind, nu realizez niciodată
imediat, da, niciodată imediat, ci... Cînd? Hai, ghiceşte... (Pauză.) Da, ai ghicit, domnule.
Niciodată. Pur şi simplu niciodată. De cîte ori încerc să fac sau să am ceva, sfîrşitul e acelaşi:
eşecul. Asta înseamnă că nu se sfîr-şeşte niciodată, deoarece mereu încerc şi vreau cîte ceva, dar cu
ce rezultat ? Tocmai asta e, totdeauna fără nici un rezultat. Să nu mă întrebi de ce se întîmplă aşa,
pentru că nici eu nu ştiu. Predestinarea sau altceva... Dumneata ştii să înoţi? (Pauză.) Sigur că
ştii, se vede. Ştii, şi încă foarte bine. Eu nu ştiu. A, nu pentru că n-am vrut să învăţ. Am vrut, am
vrut, şi încă mult de tot. Mi-am irosit tinereţea, ca să spun aşa, făcînd eforturi in acest sens. Am fost la
tot felul de şcoli de înot, am avut şi voinţă, dar n-am putut învăţa. Mă menţin la suprafaţa apei numai
cîteva minute, apoi mă scufund. De ce ? Dumnezeu ştie. Am un fizic normal, forţă suficientă, fac
mişcările cum trebuie şi totuşi nu izbutesc. Trebuie să fie ceva în mine, în lăuntrul meu. Vreun defect
sau vreo lipsă... Dumneata ce zici? (Pauză.) Am amintit de înot aşa, ca să dau un exemplu.
înotul în sine ar fi o prostie, dar aşa mi se întîmplă cu toate. Chiar şi cu femeile. în primul rind cu
femeile. Uită-te şi dumneata la mine. Sînt cocoşat sau saşiu? Recunoaşte, domnule, că nu sînt. Ce-i
drept, nu arăt atît de bine ca dumneata, dar oricum sînt un om normal. Ei şi? Nimic. Nu pot să spun că
nu se uită nici o femeie la mine. Asta ar fi ceva ieşit din comun, o excepţie, aş spune. Mă rog, se mai
uită cîte una, dar parcă prin mine sau pe deasupra mea, ca şi cînd ar vrea să afle dacă nu vine altcineva.
Şi nici măcar nu pot spune că n-am umblat, cum se zice, cu una sau cu alta. Da, mi s-a întîmplat şi
mie. dar de fiecare dată parcă eram pe de lături, înţelegi dumneata ? De parcă ea mergea, iar eu
trepădam pe lingă ea, niciodată altfel. De altmin-
340
341

IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
■

IZBUT

• -
NEIZBUT IZBUT
î? NEIZBUŢ*'l
fniJ
IZBUT
'.8î WEIZBUT fi?l"
■%!■■' ■,<-r,
IZBUT
1
-rt NEIZBUT-^
teri, eu nici nu pretind să fie altfel. Aş vrea, însă, ca măcar o dată să merg şi eu în pas cu cineva... Ei,
dar nici asta nu dura prea mult, toate plecau de la mine, ca să spun aşa, în chip natural. Fără scandal, în
genere, fără nimic deosebit. Pur şi simplu fuseseră, iar după aceea nu mai erau, fără o cauză anume. Şi
nu e vorba că plecau fără un cuvînt. Dacă s-ar fi întîmplat aşa, asta ar fi însemnat ceva, înţelegi? Ceva
de care aş fi putut să mă agăţ şi să pricep, o nenorocire, invaliditatea, îmi spuneau într-adevăr ceva, dar
atît de lipsit de importanţă, încît nu-mi mai aduc aminte ce. Nu erau supărate pe mine, nu le părea rău,
nu simţeau nici măcar... milă. Da, domnule, pînă şi mila ar fi fost mai bună decît nimic. Oare nu sînt
vrednic nici măcar de milă... (Pauză.) Şi nu pot spune că sînt un tip tragic. Nici tragedia nu se lipeşte
de mine. Totul constă în aceea că mereu vreau ceva, mă zbat întruna pentru ceva şi niciodată nu
înfăptuiesc nimic. Singurul lucru care-mi rămîne, este speranţa care nu mă părăseşte niciodată. Sper că
voi reuşi măcar să mă spînzur...
Te invidiez, domnule. Ce-ai spus ?
Am spus că te invidiez. Dumneata pe mine? Da.
Cred că m-ai înţeles greşit. Se vede că n-ai ascultat prea atent ce-am spus. Dă-mi voie să-ţi mai
povestesc o dată... De data asta însă te rog să mă asculţi cu luare aminte. Aşadar, mie nu-mi reuşeşte...
Nu-i nevoie. Am auzit şi am înţeles totul foarte bine. Dumneata eşti un om fericit. Domnule, îţi baţi joc
de mine? Deloc. Eşti fericit, dar nu-ţi dai seama. N-ai fi aflat-o niciodată dacă nu ne întîlneam. Eu
însă nu ştiu nimic nici acum. Gum adică, dumneata crezi că eu sînt fericit ? Eu ? Fireşte. Dumitale ţi-a
rămas speranţa, nu-i aşa ? Exclusiv şi pentru totdeauna. Tocmai asta e. Speranţa veşnică e o comoară.
Dumneata eşti posesorul unei comori. Da, dar nu izbutesc să fac nimic!
342
•
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT

NEIZBUT IZBUT

IZBUT Păi dumneata ce-ai vrea ? Tocmai de aceea p oţ să speri mereu. Dac-ai realiza ce-ţi pui în gînd, n-
ai mai putea spera. Aşa însă, dumneata ai un ţel în viaţă.
Care nu se va înfăptui niciodată! Dacă s-ar înfăptui, nu l-ai mai avea. Iar viaţa fără un scop e cel mai
mare rău care i se poate întîmpla unui om. Ce poate fi mai rău ca soarta mea? Soarta mea, domnule.
Soarta dumitale e o fericire continuă faţă de a mea. Fiindcă în viaţa mea totul se întîmpla exact invers
decît în a dumitale. Eu izbutesc în toate şi totdeauna. Aşa am gîndit şi eu.
Orice întreprind, orice vreau — realizez îndată, îmi este interzisă pînă şi aşteptarea, atît de
repede mi se împlinesc dorinţele. Am tot ce pot să-mi doresc. Ei şi?...
Ei şi tocmai aici e buba. Cînd nu mai ai ce realiza, pentru că ai realizat totul, apare întrebarea: la ce
bun toate astea ? Nu înţeleg.
Sigur că nu înţelegi, omule fericit. Dumneata nu poţi înţelege ce înseamnă să-ţi pui mereu această
întrebare şi tocmai în asta constă fericirea dumitale. în această întrebare sînt cuprinse toate celelalte,
iar răspunsul nu există. Este o întrebare care dă sens vieţii în general.
NEIZBUT Şi, mă rog, care-i necazul...
IZBUT Nu-i al dumitale şi n-are importanţă. în concluzie, pentru dumneata totul are sens, iar pentru mine
dimpotrivă, nimic n-are sens. Dumneata poţi să te bucuri de orice fleac, fie şi de dorinţa de a înota. Eu
însă nu mă pot bucura de nimic.
NEIZBUT Bine, dar eu nu ştiu să înot!
IZBUT în schimb, gîndeşti: aş fi fericit, dacă aş şti. Şi n-ai să te convingi niciodată că nu-i adevărat. Eu
însă pot foarte bine şi pot să te asigur că asta nu mă face fericit. în timp ce înot, mă întreb: ce rost are
să înot, de ce mă aflu în apă, de ce eu, de ce apa...
NEIZBUT Nu te cred. Ah, dac-aş şti să înot, să înot şi eu măcar o dată...
NEIZBUT
IZBUT

343

IZBUT
NEIZBUT IZBUT

NEIZBUT
IZBUT
■

NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT

NEIZBUT

IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT
Cum să te conving că greşeşti? Din fericire. Dar dac-am să-ţi spun că şi eu... Şi eu intenţionez să mă
sinucid ? Dumneata ?
Eu, în primul rînd eu. Eu am mai multe drepturi şi motive să mă sinucid decît dumneata. Dumitale nu-
ţi place viaţa dumitale, iar mie nu-mi place viaţa în general. E o mare deosebire. Uită-te şi dumneata.
(Scoate un revolver din buzunar.) Am venit aici cu acelaşi scop, ca şi dumneata. Cred că acum înţelegi
de ce purtarea dumitale mi s-a părut cu totul normală. Vreau să fac şi eu acelaşi lucru.
Dumneata vrei să te împuşti ? Adevărat ? De aceea am venit aici. Locul e potrivit, izolat... Sîntem de
acord că sinuciderea trebuie înfăptuită în singurătate. Aveai dreptate cînd ai observat că n-am fost prea
mulţumit, găsindu-te aici. Aveam impresia că locul acesta îmi aparţine întrucîtva, iar dumneata mi l-ai
luat, într-un fel. Te rog să mă ierţi, n-am ştiut. N-aveai de unde să ştii. Ai crezut că sînt un trecător
obişnuit, nu-i aşa ? Cu atît mai mult cu cît, deşi eram necăjit, m-am stăpînit şi nu ţi-am reproşat nimic,
am aşteptat să te spînzuri în linişte.
Foarte frumos din partea dumitale. Ţi-am dat întîietate, cu toate că nu ştiu care dintre noi vrea să se
sinucidă mai de mult. Dumneata intenţionezi s-o faci de multă vreme ? Din clipa cind am ajuns la
concluzia că nu mai am altă soluţie. Şi ai să izbuteşti ? La ce te gîndeşti ? La sinucidere.
Eu izbutesc tot ce-mi pun în gînd. N-am nici cea mai mică îndoială.
Totuşi, eu n-aş face-o. Dac-aş fi în locul dumitale. ..
Dar nu eşti. Dumneata nu eşti în locul meu, cum nici eu nu sînt într-al dumitale... Fiecare îşi are locul
lui. De altfel, chiar dacă ne-am schimba locurile, rezultatul ar fi acelaşi. Ne-am sinucide amîndoi,
numai că dumneata ai face-o din moti-
NEIZBUT
IZBUT
NEIZBUT
IZBUT
NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT

IZBUT
NEIZBUT
IZBUT
344

1
vele mele, care atunci ar fi ale dumitale, şi invers. Aşadar, nici o deosebire.
într-adevăr. Aş vrea totuşi să fiu măcar o dată în pielea cuiva, căruia-i merge bine. Să mă conving ce
simte un asemenea om, cum este. Dar daca nu se poate, nu se poate. Ai dreptate, n-are rost să mai
vorbim. Te rog încă o dată să mă scuzi, iar cît priveşte întîietatea, ţi-o acord cu plăcere.
A, nu-i nevoie. Cîteva minute mai devreme sau mai tîrziu, nu mai are nici o importanţă. Prefer să fii
dumneata primul... De ce?
Vezi dumneata... poate că ţi se pare nepotrivit, dar tare aş vrea să văd că cineva, căruia îi merge din
plin, sfîrşeşte tragic. Pentru mine ar fi o mîngîiere... Nu te simţi jignit, nu? Nu, da' de unde... nici
vorbă. Pentru că vezi dumneata, dumitale ţi-e totuna, cum ai spus, dar pentru mine ar însemna o mică
satisfacţie... într-adevăr ?
Chiar aşa, te rog să mă crezi. Sau mai degrabă... nu, asta ar fi prea mult. Ce-ar fi prea mult?
Nu, nimic... dar mi-a trecut prin minte că... Acum însă ai să te superi. Te asigur, domnule, că n-am să
mă supăr. Ce-ar fi dac-aş face-o eu... Adică ce ?
Adică să te împuşc eu, în loc să te împuşti dumneata, personal? Ce-ar fi dacă te-aş înlocui eu, dacă mi-
ai permite să te ucid eu ? Dumitale ţi-e indiferent dacă te împuşti singur, sau dacă o face altcineva, eu
însă m-aş simţi mai uşurat. E mai plăcut să te ucid eu, decît să privesc cum te sinucizi dumneata. Mult
mai plăcut. Asta ar fi răzbunarea făptuită cu propria mină pentru viaţa mea nerealizată.
Greşeşti, domnule.
Şi de ce, mă rog?
Pentru că e mai dificil să te sinucizi decît să fii
ucis. Asta înseamnă că, înlocuindu-mă, dumneata
345
ăisb o 'teofi*
'■'Îâ-C
. . NEIZBUT
Blil i
t. IZBUT

NEIZBUT
IZBUT
'
NEIZBUT
IZBUT

NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT - NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT
-«(,'.NEIZBUT .!!'■■ '.

^
ÎZBUT
*

WEIZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT
mi-ai face un serviciu, adică s-ar confirma încă o dată că mie îmi izbuteşte totul, cînd îmi doresc ceva,
fără să fac nici un efort. Ce fel de răzbunare mai e şi asta ? Ia gîndeşte-te bine. Pentru dumneata n-ar fi
o răzbunare şi nici o satisfacţie, ci din contră. Dumneata aşa crezi ?
Bine, dar e limpede. E suficient să gîndeşti o clipă logic.
Da, dar eu n-am certitudinea că dumneata te vei împuşca!
Ţi-am spus doar că mie mi se îndeplineşte orice dorinţă. Nu te necăji, mă împuşc sigur. Păi, cu
ghinionul meu... Nu mă crezi?
Ba da, dar nu s-a întîmplat niciodată să se împlinească ce cred eu... Cum vrei să te conving? Ar fi o
cale. Care?
Să te împuşti.
Dintr-o dată? , -,
Dintr-o dată. E singurul mod de a mă pgpHngej (Pauză.) ;', *
Da, ca să fim drepţi, ai dreptate. $1]
Doar dacă nu te-ai răzgîndit cumva. -I3:' Nu, ce vorbă mai e şi asta ?... Atunci nu mai e nici o
problemă. Adevărat? (Pauză.) " . -V. ' Jasiâ/
Nu, în principiu nu mai '&•'.''. • rvsş-i. Te împuşti imediat, aici, Milgă irtin^rJ$5t8fu-i In regulă.
■ *i ,
;i lfm
Da, totu-i în regulă. ■ ie-tn* (Pauză.) '
Ei, hai, ce mai aştepţi ? (Izbut trage piedica revolverului. Pauză.) -' ■'•-'■ Mai ai niscaiva îndoieli ? Nu, nici una.
iv ;
•■"' = '■ *
Atunci la ce te mai gîndeşti? , Doar la un lucru. Nu ştiu dacă şi trag,în inimă sau în cap.
;■'.-
Eu te-as sfătui să alegi capul.
De ce ? . • ■
■■.«»;..,»■» «siiTui">aiii- filjs/-. -«'V■■■•:'■ '1. -. ii)'
346
NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT NEIZBUT
■
■•: -
..."

NEIZBUT
IZBUT
NEIZBUT
IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT
IZBUT
- -
: ... ■

NEIZBUT
Pentru că toate vin de la cap, el e vinovat. Inima
n-are nici o vină.
Dumneata aşa crezi?
Doar cunoşti şi dumneata viaţa, deşi din altă
perspectivă.
TV x

cine, atunci in cap.

(Pauză.)
Aşadar ?
(Izbut îşi lipeşte ţeava revolverului de tîmplă.)
Eu o să număr pînă la trei. Cînd spun: „trei",
dumneata apeşi. Unu... (Pauză.) Doi...
iii
.. . .-
SCENA 3
. . ....
(Din stingă intră o femeie atrăgătoare, nu mai tinără de treizeci de ani. Izbut ascunde revolverul în buzunar, femeia străbate
scena spre dreapta. Cînd ajunge în dreaptă Scenei, îşi pierde batista, fără să vrea. Iese în dreapta.)
■
■
.

Ai văzut, domnule? Ce să văd?

Ce femeie frumoasă... în viaţa mea n-am mai văzut una la fel. Dumneata ai văzut? De mai multe ori.
(Neizbut se ridică de pe bancă şi ia batista de jos.)-
Şi-a pierdut batista.
N-a pierdut-o. A lăsat-o să cadă înadins.
De unde ştii?
Mă pricep la de-al de-astea. . Dar de ce? Ce rost avea să-şi piardă batista înadins ?
'• Pentru ca s-o ridice unul din noi, s-o ajungă din urmă şi să-i spună: „Duduie, ţi-ai pierdut batista. La
plimbare? Ce întîmplare, şi eu la fel. N-am putea să ne plimbăm împreună ? Dumneata
ce faci diseară?"
....
Eşti sigur ?
347
.
IZBUT NEIZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT
NEIZBUT
IZBUT

NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT
NEIZBUT IZBUT
Mai sigur nici că se poate. Mă duc după ea.
(Neizbut porneşte spre dreapta. Se opreşte.) Nu pot, n-am curaj.
Ce nevoie ai de curaj ? Nu fii copil, domnule. E simplu de tot.
Pentru dumneata, dar nu şi pentru mine. Cum mă paşte pe mine ghinionul... Ghinionul n-are nici un
amestec, aici e vorba numai de calcul, al ei, nu al dumitale. Ea contează pe dumneata, nu dumneata pe
ea. Nu-ţi mai rămîne decît să răspunzi la chemarea ei. Bine, dar...
De ce mai stai în cumpănă! Hai, du-te odată după ea, du-te!
... Dar nu se ştie pe cine cheamă. Pe care din noi doi...
Asta aşa e... Nu poţi fi sigur niciodată. Fiindcă dacă nu sînt eu cel ales, mă fac numai de rîs.
Riscul acesta trebuie să ni-1 asumăm întotdeauna. Noi, bărbaţii.
Dacă nu şi-a lăsat batista să cadă pentru mine ci pentru dumneata... Da, e sigur că nu pentri mine. Eu
nu le plac femeilor. Repet, de asta nu poţi să fii sigur niciodată. Niciodată nu se ştie cine le place cu
adevărat şi de ce. Aşa că nu te descuraja. Ce să fac?
Să încerci. Nu văd altă ieşire. Trebuie să mă duc după ea ? Dacă înseamnă ceva pentru dumneata...
Mult de tot! Probabil că sînt îndrăgostit. Dar, pe de altă parte...
Dacă eşti îndrăgostit, nu mai există pe de altă parte...
Ba există, căci dacă eu nu-i plac ei... Dumneata ce zici ? Să mergem împreună. La ce bun ?
Pentru orice eventualitate- Astfel se va vedet pe care din noi 1-a ales, iar eu nu voi risca nimic. Şi dacă
totuşi dumneata eşti cel ales ? Atunci prezenţa mea va fi nedorită.
348

NEIZBUT
IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT
IZBUT
NEIZBUT
IZBUT
NEIZBUT
Atunci nu rişti nici dumneata nimic. Mergînd cu mine, dumneata ai un alibi, iar eu la fel. Cît de bine
le-ai potrivit: nu sîntem siguri, deci trebuie să ne asigurăm. Care dintre noi este alesul ? Mi se pare că
dumneata, dar sper să fiu eu. Experienţa-mi spune că nu sînt eu, ci dumneata, dar speranţa... Speranţa
spune ce vrea ea. Să mergem amîndoi, lucrurile se vor lămuri într-un fel, iar eu o să mă fac de rîs mai
puţin, dacă se va arăta că speranţa ne-a înşelat din nou. Să mergem! Dumneata ai uitat că am ceva
important de făcut aici.
Mai tîrziu, mai tîrziu.
Cum mai tîrziu ? Era vorba că trăiesc ultima clipă din viaţa mea...
Ultima o să fie şi mai tîrziu, acum îmi faci un serviciu, domnule. Un mare serviciu... Insişti ?
Te rog foarte mult. (Pauză.)
Fie, o fac pentru dumneata. Să mergem, hai, să mergem!
(Porneşte spre dreapta. Izbut ii urmează. Ies in dreapta, întuneric.)
■

KEIZBUT
DAMA

IZBUT

DAMA

NEIZBUT
IZBUT

DAMA

IZBUT
0

DAMA
IZBUT
DAMA
IZBUT

DAMA
IZBUT

Actul II
SCENA 1

.
(O cafenea cu grădină, o măsuţă şi trei scaune albe, lăcuite. Dama, Izbut şi Neizbut stau la masă. Dama — cu faţa spre sală,
Neizbut în dreapta, cu profilul spre public, Izbut In stingă ei, cu profilul de asemenea spre public. în faţa fiecăruia se află
cîte un pahar cu limonada colorată şi cit un pai.)
E frumos azi. (Pauză.) Deşi nu-i exclus să plouî
(Pauză.) Dar poate că n-o să plouă.
(adresindu-se lui Izbut): Prietenul dumitale nu
pare un om hotărît.
A, din contră. E foarte hotărît. El se decide o dată
şi bine.
(către Neizbut): E adevărat ?
Nu-i adevărat. Aş vrea doar să...
Tocmai, ar vrea. Iubeşte viaţa, ceea ce înseamnă
că are tot felul de dorinţe. In acelaşi timp, se
teme întruna că nu i se va îndeplini nici una.
înţeleg foarte bine.
Dorinţele lui sînt adesea contradictorii. De aici rezultă nehotărîrea lui aparentă. Dar dumneata ?
Dumneata doreşti ceva ? Nu.
De ce ? Pentru că n-am nevoie de nimic.
Asta înseamnă că n-ai nici o dorinţă? Nici măcar
în ce priveşte vremea ?
Nu.
350
DAMA
NEIZBUT DAMA
NEIZBUT DAMA
NEIZBUT DAMA IZBUT
NEIZBUT DAMA
IZBUT

DAMA IZBUT
DAMA
NEIZBUT DAMA
NEIZBUT DAMA IZBUT DAMA
IZBUT DAMA
Ce situaţie îngrozitoare! Nici unul dintre dumneavoastră nu vrea să mă ajute să depăşesc acest impas,
fiecare din motive diferite de ale celuilalt. (Către Neizbut.) Poate că te hotărăşti totuşi pentru o
părere mai clară: o să plouă sau o să iasă soarele ? O să iasă soarele. Atunci să mergem la plajă. Să
înotăm ?
Desigur. Ce poţi să faci la mare, cînd e vremea frumoasă ?
E, păi dacă-i aşa, s-ar putea să plouă. M-ai dezamăgit, domnule.
Te rog să-1 ierţi, prietenul meu are întotdeauna necazuri cînd trebuie să aleagă. Ca unul care iubeşte
viaţa şi farmecul ei, preferă soarele, dar din motive ştiute numai de el, evită sporturile acvatice, mai
ales în tovărăşia femeilor, în faţa cărora nu vrea să se compromită. Asta-i una dintre contradicţiile lui.
Doreşte soarele, dar fuge de plajă şi de aceea spune că va ploua. Nu-i deloc aşa.
(către Izbut): Pe dumneata nu te mai întreb, fiindcă ştiu că n-ai nici o părere. Ştii însă cel puţin cum
am putea petrece o după-amiază ploioasă?
Putem să mergem la teatru. Aici, pe malul mării, nu e nici un teatru. Ara văzut cînd se lipeau afişele.
O trupă de actori face un turneu de vară. Joacă actori de renume, unul e comic, adică un bufon, iar
celălalt e tragic.
Hai să-1 vedem pe comic. Eu prefer comedia. (Către Neizbut.) Dar dumneata ? Poate fi.
Poate fi sau e sigur ? E sigur.
Ei, în sfîrşit, rămîne hotărît. O să vedem o comedie. Nu neapărat.
De ce ? Dumneata preferi tragedia ? Doar am hotărît că dumitale îţi este indiferent. Am vrut să
spun doar că n-avem de ales. Comicul şi tragicul apar în acelaşi program, împreună ?
351

IZBUT
DAMA
IZBUT
DAMA

NEIZBUT
IZBUT

DAMA
IZBUT

DAMA
NEIZBUT
IZBUT
DAMA
■ IZBU1
DAMA

IZBUT
 NEIZBUT
DAMA
. ui ' NEIZBUT

•-# IZBUT
DAMA
NEIZBUT
IZBUT

DAMA

IZBUT DAMA
Aşa-i spectacolul. Bufonul e caraghios, deoarece se străduieşte mereu să facă ceva şi nu realizează
nimic. Eroul tragic, în schimb, făptuieşte tot ce nu izbuteşte celălalt. Şi ce-i tragic în asta ?
Sfîrşitul. Pînă la urmă se arată că aceste fapte meritau să fie duse pînă la capăt doar ca intenţii.
Rezultatele sînt cu totul altele decît cele scontate.
Părerea mea e că tocmai bufonul este tragic şi vrednic de compătimire. Să vrei, să te străduieşti şi să
nu poţi — nu e deloc vesel, e chiar foarte trist.
Ai dreptate, duduie.
Într-adevăr, e trist, dar numai din punctul lui de vedere. în schimb, publicului i se pare foarte
caraghios. Oamenii rîd de asemenea situaţii. Şi femeile ? Oamenii. Eu nu rîd. Pe bună dreptate.
Duduie, trebuie să înţeleg că pe dumneata te face să rîzi eroul tragic. Fireşte. Dacă e caraghios...
Adică, în ce situaţie ?
Atunci cînd se consideră el însuşi un erou tragic, li cunosc pe actor şi te asigur, duduie, că joacă foarte
bine. Toţi spectatorii îl admiră. Oriunde apare, toate biletele se vînd dinainte. (Neizbut se ridică de pe
scaun.)
Atunci eu mă duc. Unde ?
Să cumpăr bilete. Poate că mai
Bună idee.
Nu, dumneata rămîi aici.
Pe urmă o să fie prea tîrziu.
Colegul meu are dreptate, te rog să nu-1 mai reţii.
Altfel riscăm într-adevăr să nu mai putem intra
la spectacol.
(către Izbut): Dacă-i aşa, du-te dumneata şi ia bilete.
Eu?
Da, dumneata.

IZBUT DAMA
NEIZBUT DAMA
IZBUT
•
DAMA
NEIZBUT DAMA
NEIZBUT DAMA
NEIZBUT
DAMA NEIZBUT
DAMA NEIZBUT
DAMA NEIZBUT
DAMA
NEIZBUT DAMA
NEIZBUT DAMA
NEIZBUT DAMA
Bine, dar colegul meu şi-a exprimat dorinţa... N-aş vrea să-mi însuşesc iniţiativa lui. (către Neizbut):
Ci'ed că dumneata n-ai să te superi, dacă te va înlocui prietenul dumitale. Nu, dar... Am vrut
s-o fac pentru dumneata. Mă bucur foarte mult, dar prefer să-mi ţii companie. (Către Izbut) Aşa că
du-te dumneata şi cumpără bilete. O vei face... tot pentru mine. Mă rog, dacă ţii neapărat... (Se ridică,
se înclină şi iese in dreapta.)
SCENA 2

352

De ce stai în picioare, domnule ? Ia loc. (Neizbut se aşază pe scaun.)

Se pare că nu era prea mulţumit.
Vă cunoaşteţi de mult?
De-o veşnicie.
Adică din copilărie.
Nu, dar m-am gîndit întotdeauna la el, chiar
înainte de a ne întîlni. Voiam atît de mult să
fiu ca el!
Şi acum te gîndeşti tot la el ?
Nu, acum mă gîndesc numai la dumneata.
Te rog să-mi povesteşti ceva.
Despre ce ?
Despre prietenul dumitale.
Dumneata te gindeşti la el ?
Da' de unde. Nu-i decît o curiozitate obişnuită,
o temă de discuţie, ca să mai treacă timpul.
Totuşi, poate că-i mai bine să plec. (Se ridică
de pe scaun.)
Stai jos, domnule, de cîte ori vrei să-ţi spun.
(Neizbut se aşază, ia loc pe scaun.) Ce om dificil
mai eşti şi dumneata.
Ai dreptate, duduie, nu sînt bun de nimic.
Dacă te gîndeşti numai la mine, cum ziceai mai
adineaori, de ce te gîndeşti atîta la dumneata ?
Fiindcă îmi spun mereu că nu te merit. Deşi...
Nu, asta nu îndrăznesc s-o spun.
Nu face nimic. Hai, spune.
353
NEIZBUT
DAMA

NEIZBUT

DAMA
NEIZBUT
DAMA NEIZBUT
DAMA
NEIZBUT
DAMA
NEIZBUT
DAMA
NEIZBUT
DAMA
,Ti imn?;'
.liJJiJfritElZBUT
Î.V .'!*-'# DAMA NEIZBUT
IBi >
fia
■

!Bf,
'i »■
DAMA NEIZBUT
DAMA NEIZBUT
DAMA
Încep să cred că e totuşi ceva de capul meu, de vreme ce dumneata accepţi să stai cu mine. Numai
atît ? Păi nu te-am rugat eu să-mi ţii companie ? Ai uitat ?
Tocmai. Dacă o femeie frumoasă şi inteligentă, ca dumneata, nu pregetă să stea cu mine, înseamnă că
lucrurile nu se prezintă chiar atît de rău.
Mai mult. In locul dumitale, eu n-aş fi atît de modestă. Ţine minte că totdeauna, cu cît le preţuieşti mai
mult, cu atît valoarea complimentelor dumitale este mai mare. Aşadar, dacă o femeie excepţional de
frumoasă, cea mai frumoasă şi cea mai inteligentă din lume, îşi doreşte să-i ţiu companie, înseamnă că,
în ce mă priveşte, lucrurile nu stau atît de rău... stau chiar foarte bine. Mai că nu-mi vine să cred. De
ce?
Pentru că mi se întîmplă pentru prima dată în viaţă.
Şi ce-i de mirare ? Nu ne întîlnim oare prima dată ? Chiar aşa. De ce nu te-am întîlnit mai devreme ?
Cît de schimbată ar fi fost viaţa mea! In bine, sper.
In bine? Crede-mă, duduie, viaţa mea n-a fost viaţă. Abia acum încep să trăiesc. Chiar dacă-i o
exagerare, îmi face plăcere s-o ascult.
Nu exagerez deloc. Dacă ţi-aş povesti viaţa mea... Să ţi-o povestesc ?
Ascult cu plăcere, dar... avem destul timp? Ţine mult ?
Pot s-o rezum: dumneata m-ai salvat. Adevărat?
Da, dacă nu apăreai dumneata, eu nu mai eram în viaţă. Ai venit tocmai în momentul cînd voiam să mă
sinucid.
Şi eu te-am împiedicat s-o faci? Cind te-am văzut, am simţit în mine dorinţa de a trăi din nou. Mi-
am spus: viaţa eşti dumneata, duduie. Şi am plecat după dumneata. Dar nu singur.
S-a întîmplat să fiu cu un coleg. Pură întîmplare. La urma urmei, el nu prea voia... Nu voia?
354

NEIZBUT
DAMA
NEIZBUT
DAMA
NEIZBUT

DAMA
NEIZBUT
DAMA
NEIZBUT
DAMA
NEIZBUT DAMA
NEIZBUT
DAMA NEIZBUT
DAMA
NEIZBUT
DAMA
NEIZBUT
DAMA
NEIZBUT DAMA
NEIZBUT
E un om sfîrşit. Pervertit de succes, nu-1 mai interesează nimic. Ştii ce caută? Habar n-am.
Un răspuns metafizic la enigma existenţei. Ce mai e şi asta ?
Chiar aşa, pînă acum a avut totul, a trăit totul şi s-a plictisit de toate. Numai acest răspuns îi mai
lipseşte. E un răsfăţat al destinului, duduie dragă, aşa că nu-1 mai interesează decît răspunsul metafizic
la enigma existenţei. Nimic şi nimeni ?
Absolut nimic şi nimeni. Abia a acceptat să te cunoască. A acceptat totuşi.
Pentru că am stăruit eu. A făcut-o numai pentru mine.
L-ai îndemnat dumneata ? Bine, dar de ce ? Fiindcă... fiindcă singur n-am avut curaj. Şi nu ai nici
acum. N-ai nici măcar curajul să recunoşti. Iţi iei întruna măsuri de siguranţă. Cerşeşti mereu. Ce
aştepţi de la mine, domnule, pomană ?
Duduie dragă, ştiu că sînt laş. Sufăr de complexul inferiorităţii, şi asta te enervează. Sînt însă
sincer. Aşa-i, se vede.
Nu mă prefac niciodată. Cind spun că sînt laş, este adevărat. Ca şi atunci cînd îţi spun că te iubesc.
Dumneata, pe mine...
Da, din prima clipă şi pentru totdeauna. E iubirea unui laş şi, cum zici şi dumneata, a unui cerşetor. De
acord, dar oricum, e o iubire... Adevărată ?
Mai adevărată nici că se poate. Cînd cineva îţi declară că te iubeşte, cineva care recunoaşte cu
sinceritate că e laş şi cerşetor, deşi acestea nu sînt însuşiri vrednice de laudă, apoi se cuvine să-1 crezi.
De altfel, nu-i nici o ruşine. Ruşine? Nu, fireşte că nu. Dar e... curaj. Ce curaj mai e şi ăsta, să
recunoşti că iubeşti. E într-adevăr curaj, şi încă mare, dacă sentimentul este sincer.
Pentru mine nu e curaj, ci o necesitate şi o mare bucurie.
355
.
-
DAMA EIZBUT DAMA
NEIZBUT DAMA
NEIZBUT

-
DAMA NEIZBUT
DAMA
NEIZBUT
DAMA NEIZBUT
DAMA
NEIZBUT
-i DAMA
NEIZBUT
DAMA
NEIZBUT DAMA
NEIZBUT DAMA

Dumneata eşti un om de excepţie. Eu?

Da, un bărbat foarte curajos. Pînă acum n-am mai cunoscut pe nimeni ca dumneata.
Cum aşa, duduie, nu ţi-a mai spus nimeni că te iubeşte ?
Ba da, de multe ori. Dar de fiecare dată aştepta ceva de la mine în schimb. „Domnişoară, te iubesc,
aşadar îmi eşti datoare ceva, mi se cuvine ceva pentru asta". De parcă era o datorie pe care o
contractam mereu, chiar dacă n-o doream. Ce fel de datorie, doar eu sînt datornicul dumi-tale. Iţi
datorez recunoştinţă, mai mult decît recunoştinţă, îţi datorez totul, totul pentru sentimentul unic pe
care-1 încerc mulţumită dumi-tale.
Şi dumneata nu vrei nimic de la mine ? Nu-mi doresc decît să-mi dai voie să te iubesc. Fie şi de
departe.
Cum, nu vrei nimic ? N-aştepţi nimic, nu-mi pretinzi nimic ?
N-aş îndrăzni. Numai dumneata poţi să-mi ceri orice. Chiar te rog să-mi ceri, te implor. Eu sînt cel
care te iubeşte pe dumneata, nu dumneata pe mine.
Şi-o spui aşa deschis? Cum altfel? Şi nu te temi? De ce? De urmări. Numai la ele mă gîndesc.
Deci am avut dreptate. Dumneata eşti un bărbat neobişnuit. Vorbeşti serios, duduie ?
Cum nu se poate mai serios. Dumneata îmi impui respect.
Într-adevăr, fără să vreau... Mai mult, mă... impresionezi. (Neizbut zvlcneşte de pe scaun.)
■

356

NEIZBUTDuduie... Nu ştiu cum să-ţi spun, dar... asta-i... asta-i... cea mai frumoasă zi din viaţa mea,
prima zi din viaţa mea. Mai mult ca sigur că va ieşi soarele!
(Dama ii întinde o mină pe care Neizbut o sărută. Din dreapta reintră Izbut şi asistă la această scenă.)

SCENA 3
 DAMA
IZBUT

DAMA

IZBUT

DAMA

IZBUT
DAMA
IZBUT
DAMA IZBUT
DAMA IZBUT DAMA
IZBUT
NEIZBUT
(Neizbut lasă mina Damei. Izbut se apropie de ei, se aşazâ, scoate un trabuc din buzunar şi-l aprinde. Scoate un rotocol de
fum. Pauză.)
Ce veşti ne aduci?
Potrivit dorinţei dumitale, am cumpărat bilete la teatru.
Te-ai descurcat de minune, domnule. Din nefericire, biletele sînt abia pentru spectacolul de seară.
Nu-i nimic.
Şi tot din nefericire sînt numai două. De ce?
Deoarece acestea erau ultimele bilete nevîndute. Cum ţi-am mai spus, spectacolul se bucură de mare
succes, avînd în vedere talentul marelui tragic.
Mă rog, nu face nimic.
Aş spune mai degrabă cu atît mai bine. Spectacolul merită văzut.
Mă gîndeam la faptul că nu sînt decît două bilete. Sper.
... Pentru că două bilete tot sînt mai bune decît nici unul. Aş fi fost disperată, dacă n-ai mai fi găsit. Şi
eu.
(Neizbut, care pînă atunci stătuse nemişcat, se aşază ho-tărît şi vorbeşte la fel de decis.)
Şi eu.
(Dama şi Izbut se uită la el. Neizbut îşi pune un picior peste celălalt şi îşi încrucişează braţele pe piept cu o siguranţă de sine
neaşteptată, ostentativă. Pauză.)
357
DAMA

NEIZBUT

DAMA

DAMA
DAMA
■

iii i'.i!-"* IZBUT NEIZBUT

.-'' . i^ • I-.III

De altfel, nici nu ştiu dacă mai am chef să mă duc la teatru.

(Neizbut îşi schimbă poziţia, acum e surprins, descumpănit şi nu prea sigur de sine.)
Cum aşa ?
(Izbut slobozeşte un rotocol de fum.)
O să mai reflectez. Dumneavoastră nu pierdeţi
nimic, dacă mă răzgindesc. Cred chiar că n-aveţi
decît de cîştigat. Atunci veţi merge amîndoi la
teatru.
(Izbut şi Neizbut se ridică în acelaşi timp de pe locurile
lor şi se uită la Damă.)
De ce vă grăbiţi? Spectacolul are loc abia di-seară, iar eu încă nu m-am hotărît. Avem o după-amiază
întreagă înaintea noastră. Şi încă una cu soare. Acum e limpede că va fi soare. (Către Neizbut.) Nu-i
aşa?
(Neizbut dă din cap afirmativ. Dama se ridică de pe scaun. Porneşte spre stingă.)
Deci ne întîlnim pe plajă.
(Făcîndu-le cu mina în semn de rămas bun, Dama iese
în stînga. Izbut şi Neizbut se aşază încet în acelaşi timp.
Pauză.)
.

SCENA 4
Ei şi ce ?
Hai să ne spunem pe nume.
(Izbut da drumul la un rotocol de fum. întuneric.)
■

J 1 TTT

Actul III
SCENA 1

IZBUT
NEIZBUT
IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT
(Cer albastru, linia orizontului uneşte bolta senină cu marea. Zgomotul mării, lînguitul pescăruşilor. Două şezlonguri şi o
umbrelă de plajă. Pe un şezlong Izbut, într-un halat albastru închis, citeşte un ziar. Alături o sacoşă pentru plajă. Al doilea
şezlong e strîns.)
SCENA 2

(Din stînga intră Neizbut, îmbrăcat ca şi mai înainte. Sub braţ are un costum de baie, împăturit. Izbut îşi întrerupe lectura.)
începusem să cred că nu mai vii.
Cum de nu, ţi-ar fi convenit, nu ?
Mie îmi este indiferent, dar după cele ce mi-ai
povestit despre dumneata, despre tine... (Se
ridică şi se apropie de Neizbut împăturind ziarul.)
Doar tu nu ştii să înoţi.
Cit de cît, tot ştiu.
Eu am înţeles că te menţii o clipă la suprafaţa
apei, apoi te scufunzi. Nu-i aşa ?
Asta a fost mai înainte.
înainte de ce ?
înainte de a o cunoaşte.
Şi acum ce s-a schimbat ?
Am căpătat încredere în mine.

359

IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
ţ
IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT

IZBUT
NEIZBUT
^ IZŞUT
NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT
NEIZBUT
IZBUT
Da, dar asta nu înseamnă că ai şi învăţat să
în oţi.
Nu, însă am căpătat încredere în posibilităţile proprii. Asta a fost cauza pentru care n-am învăţat să
înot, şi nu invers. Mai înainte eram convins că n-am învăţat să înot din cauza absenţei acestor
posibilităţi, aşa că am încetat să mai cred în ele. Acum însă văd că tocmai lipsa de încredere în mine a
fost premisa tuturor insucceselor mele. Asta-i doar teorie.
Nu întru totul. începutul a şi fost făcut în practică. Ce început?
S-a arătat că am şanse la ea. Oare ?
Da, da. A fost de ajuns să mă încred cît de cit în mine şi totul s-a arătat a fi mult mai uşor decit
gîndeam. Iar asta mă face să cred şi mai mult în mine, rezultatele fiind din ce în ce mai bune. Dacă
merge tot aşa, diseară voi fi fericit. Iarăşi speranţa ?
Nu. De astă dată sînt sigur. Aproape sigur. Aha, aproape.
Sînt îndrăgostit, nu mai încape îndoială. Bine, dar asta nu ajunge.
Am temeiuri să presupun că dragostea mea este împărtăşită.
Te felicit şi-ţi doresc succes. Revenind însă la înot...
Ea unde este ?
Cunoştinţa noastră? N-a venit încă.
Nu cumva s-o fi răzgîndit ?
Nu ştiu ce să-ţi răspund.
0 să vină, nu-i aşa ?
Avînd în vedere ce spuneai mai adineori, nu
trebuie să ai nici o îndoială. Ţi-a fixat doar în-
tîlnire pe plajă.
Mă duc să mă schimb. (Porneşte spre stingă.) Dacă vine între timp, spune-i că mă întorc nu-maidecît.
N-am să uit. (Neizbul iese în stingă.)

SCENA 3
(Izbut împătureşte ziarul cu grijă şi, o clipă, îşi face vînl cu el. îl pune de-o parte şi începe să facă gimnastică: îşi mişcă
braţele, îşi roteşte trunchiul etc. Mişcările sint executate fără grabă, cu îndeminare şi fără efecte comice; exerciţiile trebuie
să fie estetice.)

DAMA
■

DAMA IZBUT
IZBUT DAMA IZBUT DAMA
IZBUT DAMA
IZBUT DAMA IZBUT
DAMA

SCENA 4

(Din dreapta intră Dama, îmbrăcată altfel decit înainte; are o sacoşă de plajă. O clipă, se uită la Izbut cu o plăcere vizibilă.)
Bravo.
(Izbut îşi întrerupe exerciţiile şi face o plecăciune, ca un acrobat care mulţumeşte pentru aplauze.) Bravo,
splendid. Mai
ales pentru un erou tragic. N-am făcut-o pentru public. (Se apleacă, ia şezlongul şi-l desface. Dama
se apropie.) Te-ai hotărît duduie ? încă nu. Timpul trece.
Pînă diseară mai e mult. De altfel, înainte de a lua o hotărîre, aş vrea să am mai multe date. Nu vrei să
mă ajuţi? Cu plăcere.
Ca să merg sau ca să nu merg la teatru, trebuie să ştiu ceva mai multe despre spectacol. Fireşte, îţi stau
la dispoziţie. Cred că am acest drept, nu ? Fără îndoială.
(Izbut îi arată şezlongul desfăcut. Dama se aşază, adică aproape se întinde in şezlong.)
în primul rînd, cum ţi-am mai spus, nu-mi place tragedia. Ce-i drept, dumneata mă asigurai că joacă şi
un bufon care-i face pe toţi să rîdă, neizbutind nimic din tot ce întreprinde, dar pe mine asta nu mă
amuză deloc, dimpotrivă, mă întristează. Deci prima întrebare: dumneata eşti sigur că nu-i reuşeşte
nimic ?
360

361
-

IZBUT DAMA ' IZBUT

DAMA

IZBUT DAMA
IZBUT
DAMA

IZBUT DAMA

IZBUT DAMA
IZBUT DAMA
IZBUT
DAMA IZBUT
DAMA IZBUT
Mărturisesc că nu cunosc sfîrşitul. Cum adică, mi-ai spus doar că-1 cunoşti. Da, dar m-am gîndit
numai la eroul tragic. In legătură cu care eu mă îndoiesc că-i chiar atît de tragic. Cel puţin aşa
socotesc eu. Cum ţi-am mai spus, pe mine eroul tragic mă face să rîd, dacă el însuşi se ia prea în tragic.
Ar fi deci o şansă ca, ducîndu-mă la teatru astă-seară, să pot să rîd, în loc să plîng întruna, chiar dacă
bufonul m-ar întrista. Dumneata însă m-ai asigurat că actorul tragic îşi joacă rolul perfect şi nu poate
fi luat altfel decît în tragic, deci nu voi putea să nu plîng. Susţii şi acum ce mi-ai spus? (In acest timp,
Izbut s-a întins In celălalt şezlong.) Din nefericire, n-am încotro. E un actor mare. Păcat. Aşadar, pot doar să
sper că bufonul nu mă va întrista prea mult. Altfel spus, că nu va avea parte numai de nenorociri. Ca să
se întîmple aşa, ar trebui să nu mai fie bufon.
Totuşi, poate că în cele din urmă va reuşi şi el sa facă ceva. Dumneata ce crezi ? Asta nu depinde de
mine.
Deci există totuşi o şansă ca spectacolul să-mi placă. Adevărat ? (Pauză.) Dacă-i aşa, să presupunem
că merg la teatru. Avem însă numai două bilete. Asta înseamnă că unul dintre dumneavoastră ar trebui
să renunţe. Dumneata ai renunţa ?
De vreme ce asta-i dorinţa dumitale... Acum nu mai vorbim de dorinţele mele, ci de ale dumitale. Ah,
am uitat că dumneata n-ai nici una... (Pauză.) Sau în acest caz, în mod cu totul excepţional, ai şi
dumneata o dorinţă... (Pauză.) Iţi este şi acum totuna... (Pauză.) Nu-mi răspunzi? Eu... nu
hotărăsc nimic.
Deci nici da, nici ba. Bine. Atunci să vorbim despre prietenul dumitale. Crezi că el ar renunţa ? Nu
pot să răspund în locul lui. Dar dumneata ce crezi ? Nu.
De ce? Fiindcă s-a îndrăgostit de dumneata.
362

DAMA IZBUT
DAMA IZBUT
DAMA IZBUT

DAMA IZBUT DAMA IZBUT

DAMA IZBUT
DAMA IZBUT
DAMA IZBUT
DAMA
IZBUT DAMA

Nu mai spune!
De aceea, socotesc că ar trebui să te duci cu el la teatru, nu cu mine. în sfîrşit, bine că ai şi dumneata o
părere, într-o problemă care nu mă priveşte nemijlocit. Mişcătoare imparţialitate.
Nici el, nici eu nu te putem însoţi fără acordul dumitale. Asta înseamnă că dumneata eşti cea care
trebuie să aleagă pe unul dintre noi. Nu trebuie, ci pot să aleg. Totuşi...
Libertatea de opţiune este privilegiul meu. Socot că datoria dumitale este să-1 alegi pe el, şi nu pe
mine. Care datorie ?
Socială. El, spre deosebire de mine, este nedreptăţit de natură. De soartă. Natura este oarbă şi nu
cunoaşte noţiunea de dreptate. în schimb, noi, ca societate, ne conducem în funcţie de acest concept.
Aşa că dumneata, ca membră a societăţii, eşti datoare să repari nedreptatea pe care i-a făcut-o natura şi
să-1 alegi pe el, nu pe mine. Un elementar simţ de dreptate te obligă s-o faci. Egalizarea inegalităţii —
iată datoria de la care nu poţi abdica. Nu pot?
Dacă m-ai alege pe mine, ai proceda împotriva idealurilor umaniste. (Pauză.)
Ai dreptate.
Dacă-i vorba de dreptatea socială, altă alternativă nu există.
Sînt cu totul de acord. Cu atît mai mult cu cîtr alegîndu-te pe dumneata, nu numai că aş adinei
nedreptatea pe care i-a făcut-o destinul, dar te-aş nedreptăţi şi pe dumneata. Pe mine ? în ce fel ?
Ţi-aş adinei şi mai mult amărăciunea metafizică. Dumitale îţi izbuteşte totul în viaţă, aşa că dacă ţi-ar
izbuti şi de astă dată, nu ţi-ar mai rămîne decît să-ţi pui iarăşi întrebarea referitoare la sensul material
al existenţei. întrebare care constituie problema dumitale fundamentală, deoarece alte griji nu mai ai.
încă un succes te-ar cufunda
363

IZBUT DAMA IZBUT

DAMA

IZBUT
DAMA
IZBUT
DAMA

IZBUT
DAMA
IZBUT
DAMA
IZBUT
 DAMA
IZBUT
DAMA
IZBUT

DAMA

IZBUT
DAMA

v
IZBUT

DAMA

IZBUT
DAMA

şi mai mult în nefericirea-ţi metafizică. Nu, eu

nu vreau să contribui la asta.
Să nu exagerăm.
Chiar dacă aş ţine s-o fac neapărat...
Chiar în acest caz ?
(Dama se ridică, se apropie de Izbut, se opreşte în spatele lui şi ti pune mina pe umăr.)
Mai ales... (li mingile obrazul cu virţul degetelor). .. în acest caz.
(Izbut ridică braţul, ca s-o cuprindă. Dama se eliberează brusc, se întoarce şi se depărtează. Izbut se ridică din şezlong.
Dama stă cu spatele la el. Pauză.)
Te rog să-mi dai nefericirea metafizică.
în schimbul...
Da, în schimbul... Crezi că merită ?
(Izbut face doi, trei paşi spre ea.)
Te rog.
Mai spune o dată.
Te rog.
Mai tare.
Te rog.
(Dama se întoarce cu faţa spre el.)
Eu te rog să te uiţi mai bine la mine. M-am uitat. Vezi cum arăt ?
Am văzut de cînd ne-am intîlnit prima dată. Văd chiar atunci cînd nu eşti de faţă. Bine. Atunci
spune-mi dacă semăn cu Karl Marx ? Cu cine ?
Cu Karl Marx. Sau cel puţin cu Robin Hood. In mod cert, nu.
Tocmai. Aşa că nu mă interesează deloc lichidarea nedreptăţilor sociale şi nici acţiunile în scopuri
filantropice. Prin urmare, nu-mi pasă nici de problemele dumitale metafizice. Nici cit negru sub
unghie. Dacă optez totuşi pentru ceva sau pentru cineva, o fac întotdeauna numai după cum îmi place
mie.
Cum sau cine ?
Una-i legată de cealaltă. Dumneata îmi placi
foarte mult, şi dacă alegerea mea ar depinde
354
numai de „cine", te-aş alege numaidecît, fără ezitare. Mai rămîne însă şi „cum". IZBUT Dacă nu
„foarte mult"...
DAMA Cum nu înseamnă numai „foarte mult", „puţin", mai mult sau mai puţin. Cum mai înseamnă şi
cum arăt eu în această situaţie. Ce simt şi la ce mă pot aştepta, dacă te-aş alege pe... tine. La ce mă pot
aştepta de la tine ? Ce-aş fi pentru tine? Un flecuşteţ în plus, încă o reuşită, încă o întîmplare fericită.
Nimic mai mult. Eu însă vreau să fiu ceva mai mult. Sînt ceva mai mult. IZBUT Pentru el?
DAMA Da, pentru el. Însemn atît de mult pentru el, încît prin aceasta însemn mult şi pentru mine. In
orice caz, atîta cît trebuie. Şi asta datorită lui. El îmi întoarce tot ce pot să-i dau eu, ba chiar mai mult
decît ai putea tu să-mi dai vreodată. IZBUT li alegi pe el ?
DAMA Nu, mă aleg pe mine însămi. Aşa cum aş prefera să fiu, cum mi-ar conveni mai mult. Tu, el, ce
prostii. Tu-ţi spui: el, iar el îşi spune: tu. El şi tu veţi gîndi întotdeauna la fel, pentru că altfel nu ştiţi să
gîndiţi. Eu însă îmi spun eu. IZBUT Adică ea. DAMA Da, ea. Dar nici el şi nici tu nu sînteţi in stare
să pricepeţi. IZBUT înţeleg.
DAMA Tot ne înţelegi, e doar că ai pierdut. IZBUT în această situaţie, ajunge. DAMA Dacă-i vorba
de situaţie, sper că vei şti să te porţi cum trebuie cînd vom fi toţi trei împreună. IZBUT Poţi să contezi
pe mine.
(Pauză.)
DAMA Nu te superi? IZBUT Ce-ţi mai trece prin minte! DAMA Îmi pare atît de rău... IZBUT E, n-are
rost... DAMA Mă ierţi... nu-i aşa? IZBUT Duduie, poţi să fii sigură de toată prietenia mea
şi de cel mai profund respect... DAMA Respect?... IZBUT De admiraţia mea sinceră. DAMA Asta-i
totul?

365

IZBUT
DAMA IZBUT

NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT
*
IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT
Nu. Te rog să primeşti expresia recunoştinţei
mele pentru această clipă de conversaţie atît de
interesantă.
Da... bine. Dar aş prefera să nu exagerăm. Ne
vedem curînd, mă duc să mă schimb.
Aşadar, la revedere.
(Dama iese in dreapta.)
SCENA 5

(Izbut strînge şezlongul pe care-l desfăcuse mai înainte şi se întinde pe celălalt. închide ochii. Ttnguit de pescăruşi,
zgomotul ritmic al valurilor. Din stingă intră Ne-izbut.)
SCENA 6
(Neizbut poartă un costum de baie in dungi transversale dintr-o singură bucată, care-i ajunge ptnă la coate şi genunchi;
aminteşte puţin de veşmintele unui bufon dintr-o burlă.)
A venit?
Nu.
Deci nu e aici?
De vreme ce n-a venit...
Nu înţeleg ce s-a putut întîmpla.
întîrzie. E normal.
(Neizbut se plimbă nerăbdător pe plajă. Izbut se uită la el.)
Pentru tine e mai bine.
De ce-i mai bine?
Pentru că pînă vine, mai poţi să verifici cum stai
cu înotul.
La ce bun?
Doar nu vrei să te faci de rîs faţă de ea.
Trebuie să intru de două ori în apă?
Dacă aş fi în locul tău, aş exersa puţin înainte
de venirea ei. Cînd ai încercat ultima dată?
Să înot ? Cu douăzeci de ani în urmă.
Şi de-atunci n-ai mai încercat?
366

NEIZBUT Nici măcar o dată.

IZBUT Şi vrei să rişti în prezenţa ei? Fără nici o pregătire ?
NEIZBUT Nu risc nimic. Prezenţa ei îmi dă putere. în faţa ei sînt în stare de orice. E o adevărată
minune. IZBUT Minune, poate, dar nu tehnică. NEIZBUT Tu nu poţi să ştii nimic...
IZBUT Despre minuni, într-adevăr nimic, dar despre
tehnică ştiu multe. Am fost instructor. NEIZBUT De înot?
IZBUT Şi salvamar cu diplomă. Asta a fost înainte de a cuceri campionatul pe judeţ la două sute de
metri crawl. NEIZBUT Campionatul?
IZBUT Cîteva campionate. Am tot felul de vaze şi medalii. (Pauză.) Ce ţi s-a întîmplat? Nimic.
Ţi-ai pierdut umorul. înainte erai într-o dispoziţie mai bună.
(Neizbut se opreşte pe malul mării, priveşte in depărtare. Pauză.)
Am participat şi la concursurile de sărituri de la trambulină. Şi ce-ai făcut? Cu ce?

NEIZBUT IZBUT
IZBUT
NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT IZBUT

Cu săriturile alea. A, nimic. Locul doi. Doar atît ? Da. Pe ţară. Aha!
... Şi asta numai datorită faptului că am avut cel mai bun punctaj pentru stil. Ce să mai vorbim.
(Pauză.)
Poate ar fi mai bine să încerc totuşi? Ce?
Ei... să înot puţin...
Dacă mă gîndesc bine, cred că nu e nevoie. De ce?
Fiindcă s-ar putea să-ţi pierzi curajul şi să te apuce iarăşi complexele. Cu tehnica nu poţi şti niciodată,
mai ales după o întrerupere atît de lungă, pe cînd minuni se întîmpla totdeauna.
367
■

NEIZBUT IZBUT
■

NEIZBUT
NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBU T IZBUT
NEIZBUT IZBUT
NEIZBUT
IZBUT
NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT NEIZBUT
IZBUT
Gel puţin în cazul tău. Tot e mai bine să aştepţi...
minunea.
Să încerc totuşi.
Cum vrei, mie mi-e indiferent.
(Izbut despălureşte ziarul şi începe să citească ; nu-i mai acordă atenţie lui Neizbut care face mişcări cu braţele ca şi cind ar
înota.)
Mi se pare că aşa se face...
(Izbut continuă să citească ziarul.)
Uite.
(Izbut îşi întrerupe lectura şi se uită la Neizbut.)
Mda, nu e rău deloc.
Atunci mă duc în apă. (Intră în apă, adică iese
în afara scenei. Stă in apă pină la genunchi.)
Brrr, e rece.
Asta pentru că ţi-ai pierdut obişnuinţa. Nu e de
mirare, douăzeci de ani...
(Neizbut se apleacă şi îşi stropeşte faţa cu apă.)
Se pare că sînt chiar douăzeci şi unu.
Douăzeci şi unu ?!
Da, se prea poate.
Ai spus că numai douăzeci.
Am greşit.
Dacă-i aşa, n-ai vreme de pierdut.
(Izbut se ridică, priveşte tn culisele din dreapta. Neizbut
intră mai adine in apă.)
A, nu-mi place deloc.
(Izbut se apropie de apă...) Hai, grăbeşte-te.
(Neizbut se mai vede doar de la briu în sus. Se opreşte şi se întoarce spre Izbut.)
Vreau să te rog ceva.
Despre ce e vorba ?
In caz de pericol, te rog să mă salvezi.
A, să n-ai nici o grijă.
N-as vrea să mor tocmai acum.
E limpede.
Acum cînd am întîlnit-o pe ea... înţelegi, nu?
Nu e nevoie să-mi mai explici.
368

NEIZBUT
IZBUT
NEIZBUT

Vreau să trăiesc.
Pentru că eşti îndrăgostit.
Chiar aşa. (Se cufundă tot mai mult in apă, pină
cind dispare.)
SCENA 7
(Izbut stă pe mal şi se uită după ti, cu fala la sală. Zgomotul ritmic al valurilor se aude mai puternic decît înainte. Izbut îşi
ţine mîinile la spate. Stă tot în picioare. Zgomotul mării, tînguitul pescăruşilor. Durează destul de mult. Timpul teatral se
prelungeşte tot mai mult. în sfîrşit, cînd aşteptarea şi lipsa de acţiune devin insuportabile, Izbut se întoarce la mal. Se
apropie de şezlongul strins şi-l desface. Apoi scoate din sacoşă o cutie cu trabucuri, iar din cutie un trabuc. îl aprinde,
scoate un rotocol de fum. Se întinde pe şezlong şi fumează.)
SCENA 8
(Din dreapta intră Dama, într-un halat de baie, asemănător cu cel al lui Izbut, dar alb. La vederea ei, Izbut stinge trabucul şi
se ridică.)
DAMA IZBUT DAMA IZBUT DAMA
IZBUT
incă ?

IZBUT
DAMA IZBUT
N-a venit
Nu.
Ciudat.
într-adevăr, e ciudat întrucîtva, recunosc.
Doar am stabilit clar că ne întîlnim pe plajă
toţi trei.
Am avut impresia că era foarte interesat de această
intîlnire.
(Dama tşi pune sacoşa lingă al doilea şezlong, apoi se apropie de apă. Stă pe mal şi priveşte spre mare, cu spatele la sală.)
Probabil că m-am înşelat.
(Dama se întoarce de la mal şi se aşază in şezlong.)
(sieşi): Sînt curioasă ce scuză va găsi.
Şi eu.
369

IZBUT

DAMA

IZBUT
H.UI.V
1ZBUT
DAMA,

DAMA Dumneata n-ai nici un-drept -a forbeşiri in această problemă!

Atunci, hai să schimbăm subiectul. (Pauză.)
M-am gîndit puţin la metafizica dumitale. 'A Şl?. . .
E-o prostie. Nu cred în suferinţele dumiUlc. Păcat.
Ai inventat toate astea, ca să pari mai interesant.
IZBUT rara succes, cum vad.
DAMA Lftiar daca e ceva, dumneata eşti toarte legat de...
IZBCT De ce?
DAMA De nefericirea dumitale metafizică, pe care ti-ai niventat-o.
IZBUT ,De unde ştii dumneata ?
DAMA' Da, n-ai lăsa pe nimeni să ţi-o ia pentru nimic în lume. Tocmai asta înseamnă că e o suferinţă
inventată.
IZBUT Aşadar, e inventată sau e totuşi ceva?
DAMA Şi una si alta. Mai întii ţi-ai inventat-o, apoi ai început să crezi în ea. 0 nenorocire adevărată
■ : .- . se cunoaşte şi după faptul că ori ce om este bucuros să scape de ea. Pe cea inventată, în schimb,
vrea s-o păstreze cu orice preţ. Acesta este şi cazul dumitale. "' '
(Pauză.) . ..
T Iar eu nu cred iti sentimente^ diiuiiţale pentru
acest om. .
DAMA Pentru dumneata? într-adevăr, n-am nici unu!. ._. IZBUT Nu vorbesc de mine, ci de el. Orice
simţi pentru
el, este de asemenea inventat. DAMA Am spus o dată că dumneata n-ai dreptul... IZBUT 13a
da, îl am. In virtutea dreptului la revanşă.
Dumneata îţi baţi joc de suferinţa mea, aşa că
şi eu pot să spun ce gîudesc despre sentimentele
dumitale. Ocd că sîut inventate.
Domnule, nu-ţi permit!
Prea tîrziu. Acum o să-mi si'irşesc vorba. Le-ai inventat, fiindcă aveai nevoie de ele. Dacă suferinţele
mele nu sînt adevărate, la fel se întîmplă şi cu s(!nlinH'iiIelu--4uuiU'ăle. AdcvăiăIfie sentimente se
cunosc şi după aceea c<t există, prin
i

•;i«[q-
' ; ■ ■

DAMA IZBUT
.'

DAMA
IZBUT DAMA IZBUT DAMA
IZBUT IZBUT IZBUT
DAMA IZBUT DAMA
IZBUT
DAMA IZBUT DAMA
IZBUT
DAMA IZBUT
DAMA IZBI T
370

L
de insele, indiferent de voinţa nuastră, de nevoile noastre. (>le mai autentice sînt în general acelea pe
care nu le dorim, de care n-asem nevoie, de care. ne apăram...
Cred'că nu vreau să m'Vi.stău în compania dumitale.
Bine. Alunei plec. (Se- ridică.) ,\u, eu plec. (Se ridică.j - - . ■ Nu-1 mai aştepţi ? :
înr ... i . Nu. dacă i pasă de mine, apoi ştie unde mă poate găsi.
La teatru. (Dama ia sacoşa şi porneşte spre dreapta.)
Am o propunere.
(Dama se opreşte.)
Dacă tot vrem să plecăm amîndoi, atunci să...
plecăm împreună.
(Pauză.)
N-ar avea nici un rost.
Dar ar fi logic.
în acest caz... fie. Dar numai pentru că s-a
nimerit aşa. Fără alt motiv...
Fără îndoială. Nu există altă cauză.
. (Izbut slringc amîndouă şezlongurile. Dialog/d se întrerupe, pauză.)
Totuşi, mie puţin teamă. De ce ? E vorba exclusiv de logică. Nu mă gîndeam la noi, mă întrebam de
ce n-a venit piuă acum.
Aha. N-are rost să-ţi fie frică. Aici e linişte, nu e nici o primejdie... O staţiune balneo-clima-terică
neînsemnată, într-o frumoasă zi de vară... Mi-a mărturisit că, înainte de a mă cunoaşte, voia să se
sinucidă.
E posibil. Asta era mai înainte de a te cunoaşte pe dumneata.
Dumitale nu ţi-a spus nimic? Ba da, dar asta e o intîmplare mai de mult.
(Izbut sfirşeşle de strtns şezlongurile, strlnge şi umbrela, Îşi ia sacoşa şi se apropie de Damă. Amindoi pleacă spre dreapta.)
371
DAMA Tu... tc-ai gindit vreodată să te sinucizi? IZBUT O, da... Era chiar cit pe ce s-o şi fac. DAMA Şi
ce te-a salvat ?
IZBUT Am ajuns la concluzia că pentru aşa ceva este totdeauna timp.
DAMA Totdeauna?
IZBUT Da. Poţi să te sinucizi chiar şi cu o jumătate de oră înainte de moarte.
DAMA Aş vrea să mai trec şi pe la coafor. IZBUT Chiar cu cinci minute...
(Sint aproape de ieşirea tn culise.) IZBUT Da, asta mă mai linişteşte.
(Ies tn dreapta).
SFÎRŞIT