c




   
   


Publicat de Natalia Corlean la 05:43 Etichete: Actual

Această întrebare, adresată unei fete singure, de peste 25-30 de ani sau chiar unui băiat, e din
nou o cruzime. De obicei ea vine cam în aceleaşi condiţii ca cele de care am vorbit în
numerele trecute: în public, la o reuniune de familie sau undeva, între simple cunoştinţe.
Interesant este că cea (de obicei femeile întreabă aşa ceva, cine ştie de ce...) care întreabă nu
are o căsnicie fericită!

Aproape niciodată nu am întâlnit întrebarea aceasta la cineva care mă respectă, mă cunoaşte,

mă iubeşte, mă preţuieşte pe mine ca om, ca persoană. Foarte rar am întâlnit întrebarea asta la
cineva care are o familie la locul ei, cum se spune, sau venind din partea unei doamne care îşi
duce crucea familiei cu bucurie, cu un soţ care o iubeşte şi o preţuieşte, cu copii crescuţi şi
educaţi cu multă bună-cuviinţă.

Nu. Întrebarea asta vine, de cele mai multe ori, de la cele care nu se uită în ograda lor, pentru
că nu le place sau nu vor să conştientizeze ce-i acolo, dar îşi mută privirea în viaţa altuia şi
vor să ştie de ce nu eşti «în rând cu lumea», de ce nu eşti la casa ta.

Ce răspuns aşteaptă, oare? Având în vedere că întrebarea-i cu bocanci, nu aşteaptă neapărat

un răspuns, ci e doar aşa... aruncată din puţină curiozitate.

Desigur, un răspuns înţelept ar fi: ³Îmi doresc şi eu o familie, dar încă nu s-a întâmplat. Când
va fi momentul, veţi afla », sau oricare alt răspuns frumos, cu bun simţ.

Sincer, oare chiar ar dori să afle câte lacrimi au curs din ochii unui om care simte sau a simţit
apăsarea singurătăţii? Cât de grea e singurătatea, numai Domnul ştie şi cei care au simţit-o.
Chiar ar dori să ştie cât te-ai rugat lui Dumnezeu să te ajute să nu cazi sau să ieşi din tristeţe,
din deznădejde!?

Chiar ar dori să ştie că inima ţi-a fost rănită şi acum îţi doreşti doar să se vindece, sau ar dori
să ştie că ai iubit odată prea mult şi totul s-a năruit, pentru că iubirea nu era clădită pe stâncă,
ci pe nisip? Sau ar dori să ştie că nu te preocupă asta, că le laşi pe toate în mâna Domnului, şi
că te bucuri de fiecare respiraţie şi de fiecare zi ca din mâna Sa?
Ce răspuns ar dori, oare?

Nu, degeaba îmi arunci întrebarea, eu sufletul nu mi-l pot deschide la comandă în faţa ta. Cu
respect, te rog să mă întrebi mai bine despre sănătate, despre bucuriile mele. Am putea vorbi
atât de frumos despre multe alte lucruri! Iar dacă simt sufletul tău aproape, s-ar putea să îţi
spun mai multe, să îţi cer chiar sfaturi.

Unii oameni au o cale în viaţa de familie, alţii în viaţa din mânăstire. Unii nu se căsătoresc,
nici nu se călugăresc, din motive cunoscute de Domnul. Dar toţi au un plan de împlinit în
viaţă, toţi au o misiune, toţi sunt chemaţi la mântuire. Fiecare, în felul său, aşa cum alege să
trăiască, aşa va fi şi răsplătit.

Bine ar fi să nu mai dorim să încadram oamenii în categorii, că are fiecare om crucea lui de
dus. Bine ar fi să învăţăm ce e de învăţat de la fiecare şi din orice întâmplare din viaţa noastră.
Fiecare om are călătoria lui.

c

  
  



   
-