Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Citesc marturiile femeilor care au facut avort si nu ma pot opri din plans.Lacrimile imi
siroiesc pe obraji,dar nu de acum ,nu de ieri,nu de luni,ci de ani.Sunt atatea ori cand plang de
fiecare data cand imi amintesc.Avea 21 de ani si o viata dezorganizata,am ramas
insarcinata.Prietenul meu plecase din tara,era imediat dupa 1990 si ne cunosteam de prea
putin timp.Sora lui m-a sfatuit sa fac avort,ca si ea facuse si fusese usor.Eram crestina doar cu
numele si nu stiam ce aveam sa fac,nu puteam sa stiu ce stiu acum,ce am sa regret toata
viata.am ucis!Am avut apoi un alt prieten,pe care l-am cunoscut la scurt timp dupa ce primul a
plecat.O alta greseala,era mai mic decat mine ca varsta si nici un viitor dar nu am inteles asta
de la inceput.A trebuit sa treaca aproape un an sa-mi dau seama de asta si sa savarsesc inca o
crima,a doua crima!Nu stiu de ce ,dar de fiecare data cand ma gandesc,am senzatia ca
amandoi erau baieti!Si mi-am dorit atat de mult ca primul meu copil sa fie baiat,pentru ca eu
am un frate mai mare,care m-a ocrotit in copilarie si as fi vrut tot asa sa se intample si cu
ceilalti copii ai mei,sa fie ocrotiti de un frate mai mare.
Nu stiu daca aceasta marturisire ma poate ajuta cu ceva,constiinta mea e prea incarcata ca sa
ma pot ierta,dar poate ca totusi cineva va auzi glasul meu si nu va face ceea ce am facut
eu,ceea ce nu voi mai face niciodata.
Avem tot ce ne trebuie,dar nu avem copii si casa e goala de fiecare data cand ma intorc acasa!
Si ma gandesc ce bucurie as fi avut acum,in asteptarea intoarcerii sotului meu,sa ma pot ocupa
de copiii nostri,sa ii mangai,sa ii cert,sa ii alint,sa fiu o MAMA!
In timp ce foste colege sau prietene au cel putin doi copii,eu nu am nimic!Il am doar pe Bunul
Dumnezeu pe care IL rog sa ma ierte si ne binecuvinteze din nou cu harul Sau,sa vina o zi in
care sa-i pot spune fericita sotului meu:''vom fi parinti'' si sa vad fericirea si in ochii lui
dragi,ochii lui care poate au obosit de atata asteptare,el care nu are nici o vina ca nu a fost tata
pana acum!Si poate atunci voi simti ca Dumnezeu m-a iertat si ca vrea sa-mi mai dea o
sansa,sa dea un sens vietii mele,care e goala fara copii.Caci cine altii aduc bucuria in viata
noasta,decat copiii?!
Continui sa sper ca voi fi mama si sa ma rog sa fiu iertata si poate IERTAREA v-a veni intr-o
zi,sub forma unui bebelus!
Cred ca am scris prea mult,as vrea sa inchei,nu mai repet sfatul celor care au sustinul
viata,care au spus''NU'' avortului,carora le multumesc pentru taria lor si pentru ca nu au facut
crima!
As dori doar,in final,sa ma adresez celor care posteaza aceste marturii,daca stiu persoane in
situtie dificila,adica sunt insarcinate si nu pot avea posibilitatea de a tine copilul,sunt singure
si disperate,sunt prea tinere pentru a fi mame(niciodata nu esti prea tanara,copiii cresc asa de
repede si nici nu vei sti cand au trecut anii ,iti vei da seama ca ei sunt bucuria vietii tale!) nu
sunt intelese de parinti sau soti,nu sunt sprijinite de cei din jur,as vrea sa le ajut,asa cum
pot,cu un sfat,cu bani,cu ajutor de a creste copilul,chiar si cu posibilitatea de a o sustine pe tot
impul sarcinii si dupa,de a-i oferi un loc in care sa locuiasca si caldura unei prietene,caldura
unei surori care nu a avut sfatul unei surori ce s-o opreasca de a face UCIDERE!Stiu ca va
ocupati de acest lucru,stiu ca sunt centre speciale ,sunt asociatii ProVita ,care fac acest
lucru,sprijina mamele pana la nastere si dupa,o perioada,dar as vrea sa pot face si eu ceva
impotriva crimei,as vrea sa pot salva cat mai multi copii de la moarte,in schimbul celor doua
vieti pe care le-am luat si nu numai,in sprijinul tuturor celor care vor sa se nasca si au dreptul
la VIATA,la LUMINA,la Bunul Dumnezeu!