Curs 8 CTI

2.13 Teorema reciprocităţii

Enunţ:
Presupunem un circuit electric în care există o singură sursă de tensiune electromotoare, ce se află iniţial în
latura j. Dacă sursa din latura j produce în latura k un curent de intensitate ikj, atunci, în acelaşi circuit
electric, intensitatea curentului electric ijk pe care l-ar produce în latura j sursa aflată în latura k ar fi egal
cu ikj : ikj = ijk.
Teorema se poate demonstra simplu cu ajutorul relaţiilor de la metoda curenţilor ciclici.
Vom prezenta doar o exemplificare a metodei. Fie circuitul electric din figură, singura sursă de tensiune
electromotoare aflându-se în latura 3 şi având valoarea E3.

E3
R3 I33 I63
A B

E6
R1 R2 R5

R6
I53

I23
I13

I43
R4

Intensităţile curenţilor electrici din laturile circuitului sunt notate pe figură, de exemplu intensitatea
curentului produsă în latura 1 de sursa din latura 3 (singura sursă din circuit ) este I13.
Să presupunem că mutăm sursa E3 din latura 3 în latura 1. Intensităţile curenţilor electrici produşi în laturi
sunt I11, I21, I31, …, I61. Conform teoremei reciprocităţii I31 = I13.
 R3 I31 I61
A B

E6
R1 R2 R5

E3 R6
I51

I21
I11

I41
R4

2.14 Circuite electrice neliniare de curent continuu

Rezistoare neliniare. Caracteristici.

Rezistorul neliniar este un element de circuit pentru care relaţia dintre tensiune şi curent U(I) nu mai este o relaţie
liniară ci una neliniară. La aceste elemente rezistenţa depinde de valoarea intensităţii curentului electric R(I).
Relaţia dintre U şi I nu reprezintă o dreaptă ci o curbă caracteristică elementului neliniar. Rezistorul neliniar este
complet determinat dacă i se cunoaşte caracteristica U(I) sau I(U) dată grafic sau analitic.
Rezistorul neliniar se caracterizează în fiecare punct prin rezistenţa statică Rs şi rezistenţa dinamică Rd :
 U ,
RsM = M
IM
U

U(I)
UM M

α
I
O IM

dU
RdM =( ) I =I M
dI
În circuitele liniare Rs = Rd = R= U/I, valoarea rezistenţei fiind constantă, iar caracteristica U(I) fiind o dreaptă. Se
observă că rezistenţa statică şi rezistenţa dinamică au o interpretare geometrică:
U dU
RsM = M =k tg α , respectiv RdM =( ) I =I =k tg β
IM dI M

Rezistenţa statică este proporţională cu tangenta unghiului α pe care îl formează segmentul OM cu abscisa,
iar rezistenţa dinamică este proporţională cu tangenta unghiului β pe care în formează tangenta la caracteristica
neliniară în punctul M cu abscisa. Coeficientul k este un coeficient ce depinde de scările de reprezentare a
curentului şi a tensiunii, măsurat în ohmi. Rezistenţa statică este o mărime pozitivă, în schimb rezistenţa dinamică
poate fi şi negativă.
Circuitele elctrice care conţin elemente neliniare poartă denumirea de circuite electrice neliniare. Exemple
de elemente neliniare de circuit:
• lămpile cu incandescenţă, au o caracteristică U(I) neliniară datorată modificării rezistenţei
filamentului cu modificarea temperaturii;
În figura alăturată caracteristica 1 este pentru un bec cu incandescenţă cu filament de wolfram (metalic) iar
caracteristica 2 este pentru un bec cu incandescenţă cu filament de cărbune Aceste caracteristici pot fi aproximate
analitic prin expresii de forma:
I = a U – b U3
unde a şi b sunt coeficienţi, a > 0, b > 0 pentru filament metalic şi b < 0 pentru filament de cărbune.
• dioda semiconductoare are o caracteristică neliniară de forma 2 pentru zona de conducţie,
• termistoarele, au o caracteristică asemănă- toare cu a becului cu filament de cărbune

I
2
Teoremele lui
Kirchhoff pentru 1
circuite neliniare
de curent
continuu

Pentru
analiza circuitelor
electrice neliniare
rămân valabile
legile generale ale U
circuitelor
electrice, legea lui
Ohm şi legea O
Joule-Lenz,
precum şi
teoremele pentru a
căror demonstrare
nu s-a făcut apel
la principiul
suprapunerii
efectelor
(teoremele lui
Kirchoff şi
teoremele
generatorului
echivalent).
Legea lui
Ohm în forma
generală se poate
scrie:
U + E = R I + Rsn I
sau:
U + E = R I + Un
 U1

I1
R
E1 Rsn

unde Rsn este rezistenţa statică a elementului neliniar, dependentă de curent, iar Un este tensiunea la bornele
elementului neliniar şi ea dependentă de curent. Dată fiind dependenţa de curent a tensiunii Un legea lui Ohm este
valabilă doar pentru o stare dată a circuitului neliniar cu o valoare dată a intensităţii curentului electric. Nu se poate
aplica principiul suprapunerii efectelor, iar relaţiile anterioare nu pot fi reprezentate grafic sub o formă liniară, de
aceea unii autori spun că pentru circuite electrice neliniare nu este valabilă legea lui Ohm.
Teorema I a lui Kirchhoff este valabilă la fel ca pentru circuite electrice liniare, cu acelaşi enunţ:
n

∑I
k =1
k =0

Teorema a II-a a lui Kirchhoff este valabilă pentru o stare dată a circuitului, cu un set de valori pentru
curenţi şi tensiuni; deoarece rezistenţele statice ale elementelor neliniare depind de curenţi se preferă să se scrie:
n n

∑U
k =1
ek = ∑U
k =1
k

unde Uk sunt tensiunile la bornele elementelor neliniare (dependente de curent).

Conexiunea serie şi paralel a elementelor neliniare

Conexiunea serie.
Considerăm două rezistoare neliniare conectate în serie, tensiunile la bornele elementelor neliniare fiind

I I
1 1
Un1 Un2 Un1

U1 U1

Un1, respectiv Un2. Cele două rezistoare neliniare pot fi echivalate cu un rezistor neliniar a cărui caracteristică se
poate deduce aplicând teorema a II-a a lui Kirchhoff.
 Conform teoremei a II-a a lui Kirchhoff avem: U
U1 = Un1 + Un2
Un(I) Fie cunoscute caracteristicile neliniare ale celor
Un’ două rezistoare conectate în serie (grafic sau
analitic). Vom considera că avem caracteristicile
1
celor două elemente neliniare în formă grafică Un1(I),
respectiv Un2(I). Fie o valoare I’ o valoare oarecare a
Un1 (I) intensităţii curentului electric prin cele două
’
Un1 1 rezistoare neliniare. Tensiunile la bornele celor două
Un2 (I) rezistoare vor fi Un1’ respectiv Un2’. Conform
Un2 ’1 teoremei a II-a a lui Kirchhoff avem:
Un’ = Un1’ + Un2’
Punctul de coordonate I’, Un’ se poate obţine
însumând grafic valorile Un1’ şi Un2’. Procedând în
mod similar se poate construi punct cu punct
I1 caracteristica Un(I) a elementului neliniar echivalent
I’1 cinexiunii serie a celor două rezistoare neliniare. În
cazul în care se cer valorile tensiunilor la bornele
elementelor neliniare conectate în serie când se cunoaşte tensiunea U de alimentare se procedează în mod similar,
dar invers, rezultând din Un’ valorile tensiunilor la bornele celor două elemente conectate în serie Un1’ şi Un2’.

Conexiunea paralel
Pentru conexiunea paralel valoarea tensiunii la bornele celor două rezistoare neliniare este aceeaşi, egală cu a
tensiunii de alimentare U.

In2 I

In1 U

I U

Conform teoremei I a lui Kirchhoff avem:

In1 + In2 = I
Caracteristica elementului neliniar echivalent conexiunii paralel se poate deduce prin însumarea punct cu punct a
valorilor curenţilor din cele două rezustoare pentru fiecare valoare a tensiunii U.
 I1
Un(I)
In’1

Un1 (I)
In1 ’1
Un2 (I)
In2 ’1

U
’
U 1

Alăturat se observă pentru o caloare U’ a tensiunii de alimentare intensităţile curenţilor electrici prin cele două
rezistoare neliniare au valorile In1’ şi In2’. Conform teoremei I a lui Kirchhoff intensitatea curentului prin cele două
rezistoare va fi:
In’ = In1’ + In2’ = I’
Procedând în felul acesta pentru toate punctele rezultă caracteristica elementului neliniar echivalent al conexiunii
paralel Un(I).
2.15 Circuite cu surse comandate

2.15.1. Surse de tensiune electromotoare comandate

latură latură
de latură latură
comandată
comandă de comandată
comandă

+ ix

ux α ux β ix

(a) (b)

Sursă de t.e.m. comandată Sursă de t.e.m. comandată

în tensiune în curent

Fig. 2.15.1. Surse de t.e.m.

comandate
Sursele de tensiune electromotoare prezentate anterior, par. 2.1., aveau o valoare a tensiunii electromotoare
bine precizată, independentă de valorile mărimilor din circuitul în care se conectează sursa. Acele surse de tensiune
electromotoare poartă denumirea de surse de tensiune electromotoare independente.
Spre deosebire de sursele independente, vom prezenta sursele de tensiune electromotoare comandate ,
care au o valoarea tensiunii electromotoare dependentă de un curent sau o tensiune asociată unui alt element din
circuit. Există două tipuri de surse de tensiune electromotoare comandate:
• sursă de tensiune electromotoare comandată în tensiune ( fig. 2.15.1, a )
• sursă de tensiune electromotoare comandată în curent ( fig. 2.15.1, b)
Aşa cum se observă din Fig. 2.15.1. sursa de tensiune electromotoare comandată sau dependentă are simbolul în
formă de romb, spre deosebire de sursele de tensiune electromotoare independente al căror simbol este un cerc.
Săgeata din interiorul rombului indică sensul tensiunii electromotoare al sursei, la fel ca şi în cazul surselor
independente. Evident că şi în acest caz polul + (plus) al sursei de tensiune electromotoare este la borna conectată
la vârful săgeţii (borna de sus în Fig. 2.15.1.). Valorile tensiunilor electromotoare ale surselor sunt date ca produs
dintre o constantă ( a cărei valoare este cunoscută ) şi o variabilă de control. Pentru sursele de tensiune
electromotoare comandate se observă că putem vorbi despre o latură de comandă şi despre o latură comandată.
Pentru sursa de tensiune electromotoare comandată în tensiune din Fig. 2.15.1.a variabila de control este
tensiunea ux din latura de control (tensiunea dintre cele două puncte ale laturii de control). De menţionat faptul că
este vorba despre tensiunea ux dintre cele două puncte ale laturii de control şi nu despre tensiunea la bornele
rezistenţei existente în latura de control. Valoarea tensiunii electromotoare a sursei este egală cu produsul dintre
constanta α, a cărei valoare este cunoscută, şi tensiunea ux. Se obesrvă că valoarea tensiunii electromotoare a sursei
este cunoscută numai dacă se cunoaşte tensiunea de control ux.
În Fig. 2.15.1.b este prezentată o sursă de tensiune electromotoare comandată în curent. La acest tip de
sursă variabila de control este curentul ix prin latura de control, iar variabila β are o valoare cunoscută. Este de
menţionat, din nou, că intensitatea curentului ix este valoarea curentului din latura de control; această valoare
nu trebuie asociată cu rezistenţa prin care trece acest curent. Vom justifica ulterior acest lucru, atunci când se va
prezenta problema transfigurării surselor comandate.

2.15.2. Surse de curent comandate

Sursele de curent comandate, similar surselor de tensiune electromotoare comandate, au o valoare a

intensităţii curentului dependentă de o tensiune sau de un curent dintr-o latură de comandă. În Fig. 2.15.2. sunt
prezentate cele două tipuri de surse de curent comandate.

latură latură
de latură latură
comandată
comandă de comandată
comandă

+ ix

ux γ ux σ ix

(a) (b)

Sursă de curent comandată Sursă de curent comandată

în tensiune în curent

Fig. 2.15.2. Surse de curent

comandate

În Fig. 2.15.2.a este prezentată sursa de curent comandată în tensiune. Valoarea curentului acestei surse este
dependentă de tensiunea din latura de comandă, şi anume este egală cu produsul dintre constanta γ, a cărei valoare
este cunoscută, şi tensiunea ux din latura de comandă. Mărimea comandată este valoarea γux a curentului sursei de
curent, iar mărimea de comandă este tensiunea ux din latura de comandă. În fine, în Fig. 2.15.2.b este prezentată o
sursă de curent comandată în curent. Această sursă are valoarea curentului egală cu produsul dintre constanta σ, a
cărei valoare este cunoscută, şi valoarea mărimii de comandă ix din latura de comandă.
Pentru ca o sursă comandată să fie complet cunoscută (dată, specificată) este necesar să fie specificate
următoarele trei chestiuni:
1. polaritatea sursei comandate, ( prin indicarea polarităţii cu ajutorul simbolurilor + şi – sau cu
ajutorul unor săgeţi aşa cum s-a prezentat mai sus),
2. constantele sursei comandate α, β, γ, σ,
3. variabila de control, prin menţionarea clară a laturii de control şi a polarităţii variabilei de control
din acea latură.

Dacă nu este menţionată oricare din cele trei chestiuni sursa comandată nu va mai fi complet specificată.