Sunteți pe pagina 1din 33

Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasă care guvernează şi orânduieşte

totul, de la atomul neînsufleţit până la fiinţele raţionale: de la ea pleacă şi spre ea


converg, ca spre un centru de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre.

definiţie de Gustavo Adolfo Becquer

Iubirea nu este o relaţie între două persoane. Ea este un stadiu al conştiinţei


tale.

definiţie de Osho în Revoluţia interioară

Iubirea este arhitectul universului.

Hesiod

Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te


iubesc pentru că te iubesc.

"Nimic nu ne leagă pe unul de celălalt, ba, mai mult,


am convingerea că ne dispreţuim reciproc"
Cum poţi şti când ai terminat?Când e timpul să mergi mai departe?Câteodată decizia e luată pe baza
unui impuls.Alte dăţi te gândeşti bine.Dar oricum te-ai decide, noi suntem pregătiţi.Adevărul care
rămâne,e că trecutul este un lucru la care cu greu poţi renunţa.

"Şi foarte rar sfârşesc acolo unde am vrut să merg dar aproape mereu sfârşesc acolo

unde trebuie să fiu" - Douglas Adams

"Acţionează aşa cum îţi place să fii

şi în curând vei fi rodul acţiunii tale."bob dylan


Nu inteleg, spuse biatul. Credeam ca deciziile es-
tetice pot fi complet imorale. Cum ramane cu cliseul
artistului care isi paraseste sotia si copiii ca sa poata
picta? Sau cu Nero, care canta la harpa in timp ce
Roma ardea?
― Ambele au fost decizii morale. In conceptia artis-
tului, ambele au servit unui scop superior. Conflictul
e intre morala artistului si cea a societatii, nu intre
estetica si moralitate. Dar, adesea, acest lucru nu e
inteles ; in asta consta pierderea, tragedia. Un artist
care fura tablouri dintr-un magazin, de exemplu, isi
inchipuie ca a luat o hotarire inevitabila, dar imorala
si se vede cazand in dizgratie; urmează disperarea si
iresponsabilitatea meschina, de parca moralitatea ar
fi o lume mare din sticla , care poate fi complet
sfărimata printr-un singur gest.

Vreau să trăiesc în inima ta, să mor în poala82 ta şi să fiu


înmormîntat în ochii tăi; şi, pe lîngă asta, te mai însoţesc şi la
unchiul tău.
Hmm...ti-am dus dorul.
Am venit la fix.
Complimentele nu te vor duce nicăieri

Întotdeauna am fost şi vom fi.

Probabil nu m-ar mai fi sunat niciodata. M-a sunat dupa 2 zile. Ne-am intalnit in Piata
Universitatii. “Daca nu-mi place o duc in Cafeneaua Actorilor. Daca imi place mergem in Piata
Romana, la Mon Cher”. Si ma fascineaza detaliile. Era in detaliu asa cum as fi gandit-o, daca mi-
as fi propus. Era o tipologie de fete de care ma indragosteam. Nu era dintre ele. Era tipologia
fetii de care nu ma indragostisem niciodata. Dar pe care o cautam fara sa-mi formulez.

Au fost cele mai fascinante ore pe care le-am trait. Vorbeam cu ea in senzatia ca m-am intalnit cu
om pe care-l stiam si cu care nu ma vazusem de vreo 20 de ani. Trebuia sa-i povestesc ce-am
facut cat timp a lipsit.

Pare ca scriu asa, ca sa sune misto. Ce e insa superb e ca nu. Si cred ca atunci cand ai intalnit-o,
sau l-ai intalnit stii asta. Iti e stupid de evdent. Si cred ca poti fi indragostit de un om 5 ani de
fiecare data. Si cred ca exista o stiinta a felului in care doi oameni se intalnesc. Prea multe detalii
se sincronizeaza. Prea multe momente in care totul e prea aproape sa nu se intample, pana cand
se intampla.
Exista o stiinta a felului in care doi oameni se intalnesc. Prea multe detalii se sincronizeaza. Prea
multe momente in care totul e prea aproape sa nu se intample.

Nu cred in intamplator.

Plecarea nu e întotdeauna un abandon, este şi un mod de a păstra ceea ce ai trăit, dacă ştii să pleci
înainte de a fi prea târziu.
Timpul închide toate rănile, chiar dacă nu ne scuteşte de câteva cicatrice.
Viaţa nu-ţi oferă niciodată o a doua şansă de a face o primă impresie.

Ieri a trecut, mâine nu există încă, ce contează este astăzi, prezentul.

Nimeni nu este proprietarul fericirii, uneori ai norocul să ai un contract de închiriere şi să fii


locatarul ei. Trebuie să-i plăteşti foarte regulat chiria, altfel eşti evacuat foarte repede.

Există suferinţe pricinuite de dragoste pe care timpul nu le şterge şi care pecetluiesc cu


cicatricele lor nedesluşite zâmbetele
Visele cele mai nebuneşti se scriu cu cerneala inimii.
Mâine e un mister pentru toată lumea, iar acest mister trebuie să provoace râsul sau dorinţa, nu
frica sau refuzul
Unele clipe au gustul eternităţii
Dragostea e scurtă, dar amintirile durează mult.

Cuvântul zideşte, dar jurămintele văduvite de faptă nu înseamnă nimic.


Neputând concepe viitorul, am putea închide valiza şi trăi în prezent.
Uşa care duce spre trecutul nostru a rămas întredeschisă; trebuie s-o închidem neapărat. Nimeni
nu are nevoie de curent în viaţa lui amoroasă!

Să te îndepărtezi de pasiune sau să i te abandonezi orbeşte, care dintre aceste două atitudini e cea
mai puţin distructivă?

citate filme
-------------------

Wat: Eu nu le înţeleg pe femei.


Chaucer: Nici eu. Dar ele ne înţeleg pe noi. Ei, bine, poate pe tine nu
Jerry: Te iubesc!
Audrey: Mulţumesc.
Jerry: Păi, ăsta nu era chiar răspunsul pe care îl aşteptam...
Audrey: Mulţumesc foarte mult?

================
A fost ca şi cum te-ai trezi dimineaţa să vezi răsăritul în timp ce toţi ceilalţi dormeau, aşteaptând până
când toţi ceilalţi se trezesc să vadă şi ei acelaşi lucru

"Şi toate astea între un răsărit şi un apus de soare"

"Cînd vrei ceva, tot Universul conspiră pentru ca tu să


obţii ceea ce doreşti"
, ştie că vine o zi cînd e nevoie să pleci."
nimeni nu se sperie de necunoscut, pentru că oricine
poate să dobîndească orice vrea şi îi face trebuinţă. Ne
temem doar să nu pierdem ce avem, fie vieţile, fie
plantaţiile noastre. Dar ne trece frica atunci cînd
înţelegem că istoria noastră şi istoria lumii au fost scrise
de aceeaşi Mînă.

Singura noastră obligaţie este să ne realizăm destinul.

Cu prietenii pe care şi-i face omul nu trebuie să stea zi de zi. Când vezi aceleaşi feţe mereu, cum i se
întâmpla la Seminar, ajungi să-i consideri ca făcând parte din viaţa ta. Şi dacă fac parte din viaţa noastră,
încep să vrea să ne-o schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor ei, se supără.

Când doreşti ceva cu adevărat, vrei pentru că această dorinţă s-a născut în sufletul Universului.

Şi când tu vrei ceva cu adevărat, tot Univesrul conspiră la realizarea dorinţei tale.

Dacă-mi făgăduieşti ce nu ai încă, o să-ţi pierzi dorinţa de a obţine acel lucru.

Trebuia să aleagă între un lucru cu care se obişnuise şi ceva ce i-ar fi plăcut să aibă.

Nimic nu-l împiedica, în afară de el însuşi.

Dumnezeu a scris în lume drumul pe care fiecare om trebuie să meargă. Trebuie numai să citeşti ce a
scris El pentru tine.

Eu te iubesc pentru că tot Universul a contribuit ca eu


să ajung la tine.
Atunci, pentru ce trebuie să-mi ascult inima?
― Pentru că niciodată nu vei reuşi s-o faci să tacă. Şi
chiar dacă te prefaci că nu asculţi ce spune, ea va sta în
pieptul tău repetînd mereu tot ce crede despre viaţă şi
lume.
― Şi dacă e înşelătoare?
― Înşelăciunea este o lovitură neaşteptată. Dacă îţi
cunoşti bine inima, niciodată nu va reuşi asta. Pentru că
tu îi vei cunoaşte visele şi dorinţele şi vei şti ce să faci cu
ele. Nimeni nu reuşeşte să fugă de propria inimă. De
aceea e mai bine să asculţi ce spune. Pentru ca niciodată
să nu vină o lovitură pe care n-o aştepţi

Un singur lucru face visele imposibile: frica de eşec.

"Tot ce se întîmplă o dată, poate să nu se mai întîmple


niciodată. Dar tot ce se întîmplă de două ori, se va în-
tîmpla cu siguranţă şi a treia oară."
Acela care nu a iubit niciodata, inseamna ca nu a trait niciodata.

- John Gay
Adesea, oamenii uita ca una din componentele importante ale dragostei
este vointa de a iubi.
Afectiunea este germenele pasiunii. Pasiunea este germenele celei mai
perfecte iubiri.
Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor para fi adormite in armonia
raiului.

- William Shakespeare
Cand iubesti puternic, gasesti intotdeauna ceva nou in persoana iubita.
(Pascal)
Ce e dragostea? Nevoia de a iesi din tine insuti.
(Ch. Baudelaire)
Ce sublima copilarie este si amorul !
(Al. Dumas - fiul)
Cine poate pune frau indragostitilor si sa dea legi ?

(Petrarca)
Cine umbla dupa iubire, n-o va gasi; cine-o da, o primeste inapoi.
Credinta castiga cel mai mult, umilinta primeste cel mai mult, dragostea
insa lucreaza cel mai mult.
Credinta face totul posibil; dragostea face totul usor.
Cu cât judeci mai mult, cu atât iubesti mai putin.
- Honore de Balzac
Cu cât ne iubim mai mult prietenii, cu atât îi vom flata mai putin.

- Moliere
Daca vrei sa fii iubit, iubeste.

Dorinta de a fi iubit pentru ceea ce esti in tine insuti este o reflectare a


Inimii lui Dumnezeu care se oglindeste in inima noastra.
Dragostea adevarata este o limba pe care surzii o pot auzi si orbii o pot
vedea.
Gabriel Jose Garcia Marquez
Nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt atunci cand sunt
cu tine.
Gabriel Jose Garcia Marquez
Nu merită să plângi pentru nimeni, iar cei care merită nu te vor face să
plângi.
Doar pentru că cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te
iubeste cu toată fiinţa sa.
Cea mai stranie formă de a îndepărta pe cineva este a sta lângă el şi a şti
că nu-l vei putea avea niciodată.
Gabriel Jose Garcia Marquez
Nu înceta niciodată să zâmbesti, nici chiar atunci când esti trist, pentru că
nu se stie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.
Gabriel Jose Garcia Marquez
Vor exista mereu oameni care te vor răni, asa că trebuie să-ti păstrezi
încrederea si doar să ai mai multă grijă în cine ai încredere si a doua oară.
Milena_Frumusika
Sunt momente in viata cand simti absenta cuiva atat de tare incat ti-ar
placea sa-l scoti din vise si sa-l imbratisezi.
Dragostea se naste cu un suras, creste cu un sarut si se termina cu o
lacrima.
Milena Frumusika
Nimic nu e mai frumos decat un zambet, iar zambetul NOSTRU face totul
mai frumos !!!
"Sunt indragostit? - Da, de vreme ce astept". Celalalt, el nu asteapta
niciodata (...) Identitatea fatala a indragostitului nu-i nimic altceva decat:
Sunt cel care asteapta!" RONALD BARTHES
"Orice durere va deveni odata un spin al voluptatii" NOVALIS
Dragostea este intelepciunea nebunului si nebunia inteleptului.
Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti
fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta...
Dragostea sau Iubirea este un giuvaer de mare pret, dat in dar fiecarei
fiinte
umane. Daca l-ai pierdut, viata ta nu mai are nici un sens...
Dragostea e ca o stafie. Multi vorbesc despre ea dar putini o vad intradevar
Cand cineva va putea scrie cu un cub de gheatza pe soare inseamna ca te
va iubi mai mult ca mine.

Acela care nu a iubit niciodata, inseamna ca nu a trait niciodata. - John Gay

Adesea, oamenii uita ca una din componentele importante ale dragostei este vointa de a iubi.

Afectiunea este germenele pasiunii. Pasiunea este germenele celei mai perfecte iubiri.

Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor para fi adormite in armonia raiului. - William
Shakespeare

Cand iubesti puternic, gasesti intotdeauna ceva nou in persoana iubita. (Pascal)

Ce e dragostea? Nevoia de a iesi din tine insuti. (Ch. Baudelaire)

Ce sublima copilarie este si amorul ! (Al. Dumas - fiul)

Cine poate pune frau indragostitilor si sa dea legi ? (Petrarca)

Cine umbla dupa iubire, n-o va gasi; cine-o da, o primeste inapoi.

Credinta castiga cel mai mult, umilinta primeste cel mai mult, dragostea insa lucreaza cel mai
mult.
Credinta face totul posibil; dragostea face totul usor.

Cu cât judeci mai mult, cu atât iubesti mai putin. - Honore de Balzac

Cu cât ne iubim mai mult prietenii, cu atât îi vom flata mai putin. - Moliere

Daca vrei sa fii iubit, iubeste. (Seneca)

Dorinta de a fi iubit pentru ceea ce esti in tine insuti este o reflectare a Inimii lui Dumnezeu care
se oglindeste in inima noastra.

Dragostea adevarata este o limba pe care surzii o pot auzi si orbii o pot vedea.

Dragostea care o daruim mai departe este singura care o pastram pentru noi. - Elbert Green
Hubbard

Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si
cum ar fi a ta. - Emanuel Swdenborg

Dragostea curata si suspiciunea nu pot locui împreuna. - Alexandre Dumas

Dragostea e asemeni febrei ; nu le putem stapani pe nici una si nici nu putem limita durata sau
intensitatea lor. (LaRochefocauld)

Dragostea este abilitatea de a merge prin conflicte impreuna.

Dragostea este ca un zâmbet, niciodata nu are valoare daca n-o daruiesti.

Dragostea este darul pe care Zeii l-au dat Oamenilor singuri de sub cer. - Sir Walter Scott

Dragostea este frumoasa tocmai pentru ca nu cunoste nici o silnicie, e preferinta sincera. (Camil
Petrescu)

Dragostea este o poveste straveche, dar care este totdeauna noua. - Heinrich Heine

Dragostea este sentimental cel mai maret, care face minuni, care faureste oameni noi, creeaza
cele mai mari valori morale. (A. S. Makarenko)

Dragostea este singurul joc de doi in care amandoi pot sa castige.

Dragostea este spatiul si timpul masurate cu inima. - Marcel Proust

Dragostea este un joc ciudat: sau amandoi castiga sau amandoi pierd ...

Dragostea este un lucru simplu si profund. Este un fapt de viata, nu o iluzie.


Dragostea ii arata omului cum ar trebui el sa fie. Cand iubesti, descoperi in tine o nebanuita
bogatie de tandrete si duiosie si nici nu-ti vine sa crezi ca esti in stare de o astfel de dragoste . (A.
P. Cehov)

Dragostea ii face pe oameni sa se simta egali. (F. Dostoievski)

Dragostea marcheaza triumful imaginatiei asupra inteligentei.

Dragostea nu e oarba, ea doar nu spune ceea ce vede.

Dragostea nu intreaba: Cat trebuie sa fac?, ci Ce trebuie sa fac?

Dragostea poate fi minunata, dar de asemenea poate fi foarte destructiva. Ea poate face oamenii
sa minta, sa însele sau chiar sa omoare. - Dave Barry

Dragostea vindeca oameni - pe cei ce o daruiesc, dar si pe cei ce o primesc. - Karl Menninger

Dragostea, cea adevarata, face toate intentiile onorabile.

Dragostea, sub toate formele ei, este drumul unic care duce spre puritatea morala. (P. Lescot)

Iadul este un loc, un timp, o stare a constiintei, în care nu este nici un fel de dragoste. - Richard
Bach

Iadul, înseamna sa nu mai iubesti niciodata. - Georges Bernanos

In dragoste nu este nici impartire, nici masura.

In general vorbind, este mult mai usor sa iubesti toata omenirea decat pe vecinul de alaturi.

In iubire, totul se schimba, toate devin insemnate: dintr-un nimic se naste un colos. (T. Arghezi)

Indragostirile sunt ca varsatul de vant: formele cele mai grave apar la oamenii mai in varsta.

Inima are taine pe care nici o ratiune nu le patrunde. (Guy de Maupassant)

Inima cunoaste ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste.

Iubim sa fim indragostiti, acesta este adevarul. - W.M. Thackeray

Iubirea este o prietenie care a luat foc.

Iubirea este o stofa a naturii, brodata de imaginatie. (Voltaire)

Iubirea este pentru oameni si zei o mareata si minunata divinitate. (Platon)


Iubirea este singura pasiune care se plateste cu o moneda fabricata de ea insasi ... jertfa.

Iubirea este singurul lucru care poate fi impartit la infinit fara sa se micsoreze.

Iubirea misca soarele si celelalte stele. (Dante)

Lumea aceasta va fi o lume mai buna atunci cand puterea dragostei va inlocui dragostea de
putere.

Nu conteaza atât de mult ceea ce faci, ci câta dragoste pui în ceea ce faci. - Maica Teresa

Nu exista prietenie sau dragoste ca aceea a unui parinte pentru copilul sau. - Henry Ward
Beecher

Nu numai ca vreau sa fiu iubit, vreau sa se spuna ca sunt iubit. - George Elliot

Nu poti porunci inimii! Dragostea se castiga, respectul se merita.

O mare durere sa iubesti, o mare nenorocire sa scapi de aceasta durere (I. L. Caragiale)

O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara. - proverb suedez

O, iubire ! Daca ne-ai parasi, Pamantul ar ajunge neroditor, vietuitoarele vrasmase intre ele,
soarele foc vatamator, iar lumea jale, spaima si distrugere universala.

Omul are nevoie de dragoste. Viata fara duiosie si fara iubire nu e decat un mecanism uscat,
scartaitor si sfasietor. (V. Hugo)

Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenta. - Elie Weisel

Performanta pe care o reuseste Dumnezeu in iubirea Lui este ca ne iubeste pe fiecare de parca n-
am exista decat noi in toata lumea.

Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire.

Sa intelegi totul este sa ierti totul.(proverb francez)

Sa iubim nebuneste tot ce straluceste pe acest pamant, fiindca alta viata nu ne este cunoscuta.
(Euripide)

Sigur ca exista si dragoste la prima vedere, dar este intotdeauna bine sa mai aruncam si o a doua
privire.

Spune-mi pe cine iubesti sa sa-ti spun cine esti. - proverb african


Totul sta in voia inimii, pe care nici oamenii, nici cerul, nici chiar propiriile noastre interese nu o
pot schimba vreodata. (U. Fuscolo)

Viata fara dragoste este o umbra a lucrurilor care ar putea fi.

Nu lăsa pasiunea să se urce la creier şi să-ţi ia minţile. Reteaz-o încă


de la inimă. Cine raţionează în iubire e stăpînul celuilalt. Cel mai sănătos
lucru e să te consideri satisfăcut cu prima fază a legăturii, care dealtfel e
primăvara dragostei. Acolo sălăşluieşte fericirea. După ce ai gustat din
mierea ei, ce mai aştepţi? Paradisul n-are numai un şarpe, ci mai mulţi.
Vrei să te muşte şarpele geloziei, al infidelităţii sau al abandonării?
Veninul lor e rău, cîteodată chiar mortal. Du-te şi caută altă femeie,
mereu ia-o de la început. Nu sorbi prea însetat din fericire, căci fericirea
e insaţiabilă ca apa sărată a naufragiatului: cu cît bei, cu atît îţi creşte
setea. O fericire egală e plictisitoare sau mai bine zis nu e fericire.
Isprăveşte cu Mihaela înainte de a face cunoştinţă cu şerpii paradisului
ei.

Şi scoţînd un revolver îşi trase un glonţ în inimă.

Oare marea artă în iubire nu e să rupi cînd eşti pe culme? De ce să


aştepţi descompunerea simţămintelor, inevitabilele certuri, înjosiri,
invective, care scoboară în mocirlă cerul dragostei? De ce să aştepţi
muşcăturile înveninate ale şerpilor de care pomeneam adineauri şi să
nu isprăveşti în plină strălucire?

Gîndurile se hărţuiesc între ele cîineşte, luptînd să cucerească postul


de comandă. Cînd unul cade trăsnit se iveşte cu iuţeala fulgerului altul
mai puternic şi-i ia locul. Pe cîmpul de bătălie mor în încăierare zeci şi
sute de gînduri, pînă ce unul, născut din viaţa celorlalte şi chiar în
timpul ostilităţilor, învinge şi pune mîna pe frîne. Cine va putea să
descrie cîndva acest război tăcut, cu armele logicii, ale intuiţiei sau
învăţătura experienţei care se sfîrşeşte ca să reînceapă iarăşi de pe
aceleaşi poziţii sau de pe altele, fără a conteni vreodată?

Dacă mi-ar păsa de suferinţa pe care o las în urmă şi aş căta s-o alin, nu m-aş abate mereu din cale?
Prefer să merg îna¬inte! Drumul învingătorului e înainte! Chiar dacă ar călca pe cadavre.

II

Amîndoi aveam cunoştinţă de o faptă neîngăduită şi tăceam, ascunzînd-o. Această complicitate ne


apropia mai mult decît ar fi făcut-o lucrurile pe faţă. Deţineam un secret şi împreună trebuia să-l păzim
cu grijă.

În definitiv, ce e dragostea decît o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica
luminii? îndată ce taina se dă pe faţă, dragostea vestejeşte, îşi pierde frăgezimea, vraja, devine ceva
obişnuit, de toate zilele.

"Tu eşti, Mihaela, aceea pe care o caut fără s-o găsesc? Aceea pe care o aştepţi şi nu vine? Aceea căreia
îi scriu şi nu-mi răs¬punde? Mi se pare că te văd în toate femeile şi nu te aflu în nici una. Te simt cînd
prezentă, cînd plecată ― totuşi mereu actuală. Dacă uneori te prind de mină, făptura ta se topeşte ca un
fulg de zăpadă..."

"Ştiu că rni-o vei înapoia. Nu-i nimic. Asta e soarta scriso¬rilor mele. Îmi ajunge s-o citeşti. Şi ai să citeşti
zilnic de acum înainte, luni, ani, secole (am tăiat cuvîntul "secole"), ceea ce se petrece în sufletul meu,
dacă nu vii să-mi iei mîinile şi să desco¬peri în ochii mei marea dragoste pe care mi-ai sădit-o şi pe care
nu poţi s-o sfărîmi orice ai face, pentru că e opera ta, nu a mea."
E de neînchipuit cum nu-şi dă seama femeia că dragostea nu-i decit drumul care duce la cucerire, după
cum filozofia nu-i decît drumul pînă la aflarea adevărului. De aici încolo, se sfîrşeşte lupta şi urmează
supunerea. S-a dus farmecul necunoscutului, ne¬cunoscutul devine pe zi ce trece tot mai cunoscut şi
dragostea sucombă roasă de repetiţie, obişnuinţă, saturaţie.

era de preferat iadul cu o femeie deş¬teaptă, decît paradisul cu una proastă...

Pe o femeie o cucereşti uşor, dar o păstrezi greu.

“Este greu sa astepti pentru ceva care sti ca s-ar putea sa nu se intample , dar e si mai greu sa renunti
cand sti ca e tot ce ti-ai putut dori vreodata…”

esti intoxicata de prezenta mea

ofensiva e cea mai buna defensive

(♥✿♥)Iubirea e un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa… si un suflet


smuls din piept.(♥✿♥)

I never give them hell. I just tell the truth and they think it's hell

☆sUfLεT ஜ‹з ஜ RεBεL ☆

Once upon a time I was falling in love


But now I'm only falling apart
There's nothing I can do
A total eclipse of the heart

“I wasn’t lost, or frozen, or gone… I was alive; I was alive in my own perfect world.”
The slower we move the faster we die.

You can't lose something that you never had


You always hurt the one you love, the one you should not hurt at all;. You always take the
sweetest rose, and crush it till the petals fall
Love me if you dare=Amame si te atreves
Viitorul e trecutul la prezent….dar trecutul ramane trecut caci prezentul stii sigur k va schimvba
un viitor care a fost deja…
I loved you once, I love you still, Always had and always will…
ofensiva e cea mai buna defensiva
Probabil poza mea din rama mi-ar sopti :”stii nu esti ce-mi doream sa fii"

No puedes perder algo que nunca has tenido


“Cross my heart and hope to die”
Traim unii langa altii,dar abia cand ne pierdem ne dam seama de valoarea celuilalt.
Prietenia nu rezista nici unei jigniri,nici unei infrangeri.Ea moare!
Prietenia inseamna sa fii alaturi de prietenii nu cand au dreptate ci cand gresesc.
Merit nu este sa te razbuni,ci sa suporti!
Cand iti faci un nou prieten,nu-i uita pe cei vechi.
Traieste pt prezent,viseaza pt viitor,invata din trecut.
Nu rupe firul unei prietenii,caci chiar daca il legi,nodul ramane.

Maxime despre Iubire

· Lasa-l sa ma sarute cu saruturile gurii sale: pentru ca dragostea este mai buna
dacat vinul"
- cantecul lui Solomon, 1:2
· "Dragostea este asemenea tusei: nu poate fi ascunsa."
- George Herbert
· “O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara.”
- proverb suedez
· "Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor
Par a fi adormite in armonia raiului."
- William Shakespeare
· "Spune-mi pe cine iubesti sa sa-ti spun cine esti."
- proverb african
· "Iubim sa fim indragostiti, acesta este adevarul."
- W.M. Thackeray
· "Dragostea este darul pe care Zeii l-au dat Oamenilor singuri de sub cer."
- Sir Walter Scott
· "Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti
fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta."
- Emanuel Swdenborg
· "Acela care nu a iubit niciodata, inseamna ca nu a trait niciodata."
- John Gay
· "Este un lucru asa de mic
Sa te fi bucurat de soare,
Sa fi trait bucuria primaverii,
Sa fi iubit, sa fi gandit, sa fi facut?"
- Matthew Arnold
· "Saruturile sunt asemenea grauntelor de aur sau de argint din mine, nu au
valoare ele insele, dar sunt pretioase pentru ca ne arata ca mina este alturi."
Georges Villiers
· "Daca as fi intrebat de ce-l iubesc,
Cred ca singurul meu raspuns ar fi:
Pentru ca a fost el, pentru ca am fost eu."
- Michel de Montaigne
· "Fericirea suprema a vietii este convingerea ca suntem iubiti."
- Victor Hugo
· "Cuplurile casatorite care se iubesc isi spun unul altuia zeci de mii de cuvinte
fara sa vorbeasca."
- proverb portughez
· "Cel care nu gaseste dragostea, nu gaseste nimic."
- proverb chilian
· "Ochii iubitului vor fi pierduti asemenea unui vultur orb,
Urechea iubitului va auzi cele mai joase sunete."
- William Shakespeare
· "Iubirea unei femei, se stie ca este un lucru dragut dar si de temut."
- George Gordon, Lord Byron
· "Declar ca nu exista alt sfant mai mare decat sfantul Valentin."
- Ogden Nash
· "Si pe bratul iubitului ea se sprijina,
Si in jurul mijlocului sau ii simte imbratisarea,
Si departe merg impreuna, peste dealuri
In aceasta luma noua, cine poate fi batran?"
- Tennyson
· "Lasa-i sa iubeasca acum, pe cei care nu au mai iubit inainte,
Si lasa-i pe aceia care tot timpul au iubit, sa iubeasca acum si mai mult."
- anonim
· "Cursul dragostei adevarate nu a fost niciodata neted."
- William Shakespeare
· "Nici un om nu poate in acelasi timp sa fie si intelept si sa iubeasca."
- Robert Herrick
· "Sa fii plin de admiratie si departe de orice invidie; sa te inveselesti in mare
masura de binele altora; sa iubesti cu o asemenea generozitate a inimii incat
dragostea ta sa fie o posesiune draga in absenta rautatii; acestea sunt daruri ale
soartei, daruri pe care banii nu le pot cumpara. Cel care are asemenea comoara
se va bucura de Univers ca si cum acesta i-ar apartine si ii va ajuta si pe altii sa se
bucure alaturi de el."
- Robert Louis Stevenson
· "Este mai bine sa fii iubit chiar daca ai pierdut, decat sa nu fii iubit de loc."
- Tennyson
· "Bea cu mine numai cu ochii tai
Si-ti voi lua secretul cu mine;
Sau lasa un sarut pe pahar,
Si nu voi mai avea nevoie de vin."
- Ben Jonson
· "Un barbat indragostit este mai dibaci decat o suta de avocati."
- proverb spaniol
· "Ne intoarcem mereu la prima noastra dragoste."
- proverb american
· "Ochii au acelasi limbaj pretutindeni."
- proverb romanesc
.” Dragostea adevarata e un "elixir" pe care odata gasit nu trebuie sa faci prostia
si sa il consumi pe tot deodata, ci trebuie savurat in decursul unei vieti.”
- anonim

Paradoxuri?

Am ales aceasta rubrica deoarece nu eram sigur daca ceea


ce voi prezenta mai departe poate fi prezentat in rubrica
de Cugetari. Alegerea a fost destul de grea. Tu ce parere
ai?
Deci...
- Cel mai potrivit moment sa te relaxezi este acela cand n-
ai timp de asa ceva.
Sidney J. Harris
- Nu pot sa va ofer formula succesului. Dar pot sa va dau
formula esecului: Incercati sa-i multumiti pe toti.
Herbert Bayard Swope
- Daca n-arunci mingea, n-au cum s-o prinda.
Lefty Gomez
- Cursa nu e totdeauna castiga de cel mai rapid si nici lupta
de cel mai puternic, dar acestea sunt regurile pariului.
Damon Runyon
- Diamantul este un carbune transformat intr-o calitate
superioara sub presiune.
Anonim
- O idee noua e delicata. Pate fi ucisa de un zambet ironic
sau de un cascat; poate fi injunghiata de sarcasm si
speriata de moarte de incruntarea de pe fata celui
indreptatit sa aiba o opinie.
Carles Browner
- Daca orb pe orb va calauzi, amandoi vor cadea in groapa.
Matei (15,14)
- Cu cat conflictul este mai acut, cu atat triumful va fi mai
maret.
Thomas Paine
- Feriti-va de cel care stie raspunsul, inainte de a intelege
intrebarea.
C.M.Manasco
- A asculta pe cineva cu ochii este la fel de important ca si
a-l asculta cu urechile.
Martin Buxbaum
- Binecuvantat este cel care, atunci cand nu are nimic de
spus, se abtine sa demostreze acest lucru prin vorbe.
George Eliot
- Nimeni nu te-ar asculta vorbind, daca n-ar sti ca dupa
aceea ii vine si lui randul.
E.W.Howe
- Nu laudati o sora altei surori, in speranta ca acest
compliment va ajunge la urechile cui trebuie.
Rudyard Kipling
- Nu renuntati niciodata la propriile experiente sau
convingeri de dragul pacii sau al linistei.
Dag Hammerkjold
- Cei care tin ochii deschisi pot citi volume intregi in tot ce
se intampla in jur.
Edward Hall
- Daca un om nu stie catre ce port vasleste, nici un vant
nu-i este favorabil.
Seneca
- Cel care stie si totusi crede ca nu stie, este foarte
intelept. Cel care nu stie, dar crede ca stie este bolnav.
Lao Tse
- A fi puternic este acelasi lucru cu a fi o doamna. Daca
trebuie sa atragi atentia asupra acestui lucru, inseamna ca
nu esti.
Anonim
- A sti ca suntem bolnavi, inseamna a fi pe jumatate
vindecati.
Alexander Pope
- Nu intereseaza pe nimeni ce furtuni ai infruntat, ci daca
ai adus vaporul la tarm.
Anonim
- Unul dintre avantajele de a vorbi singur este acela de a
sti ca cel putin cineva te asculta.
Anonim
- Din nemultumirea oamenilor a izvorat progresul.
Ella Wheeler Wilcox
- Compromisul este arta de a imparti un tort in asa fel
incat toata lumea sa aiba impresia ca a primit bucata cea
mai mare.
Anonim
- Animalele, ca si oamenii, pentru a da masura capacitatii
lor, trebuie incurajate, mangaiate si, mai ales, facute sa se
simta importante.
Anonim
- Unul dintre modurile in care ii puteti convinge pe ceilalti
este de a-i asculta; folositi-va deci urechile!
Dean Rusk
- Cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci in spatele cuiva,
este sa-l bati prieteneste pe umar.
Anonim
- Folositi-va toate calitatile - in padure ar fi o liniste
ingrozitoare, daca n-ar canta decat pasarile cu glasul cel
mai frumos.
Henry VanDyke
- Putine sunt lucrurile care ajuta un om in mai mare
masura decat a-i da o raspundere si a-i spune ca ai
incredere in el.
Booker T. Washington
Cugetari noi

Trebuie sa-i multumesc mult pe aceasta cale Rominei care


m-a ajutat cu aceste cugetari si pentru felul ei de a fi!
"Cunoasterea este prin ea insasi putere."

"Cea mai de pret parte a frumusetii este cea pe care un


tablou nu o poate reda."
Francisc Bacon
"Frumusetea lucrurilor exista in sufletul celui care le
admira."
David Hume
"Adevarata poveste a unei vieti nu se gaseste in ce a
facut,ci in ceea ce a vrut sa faca."
Thomas Hardy
"Cand zeii vor sa ne pedepseasca,ne indeplinesc
dorintele."
Oscar Wilde
"Unde nu este imaginatie nu este nici groaza."
Sir Arthur Conan Doyle
"Fiecare isi tinea trecutul inchis in el,ca o carte stiuta pe
dinafara,carte careia prietenii ii citeau decat titlul."
Virginia Woolf
"De gheata e tristetea atunci cand crezi ca nu va reveni
caldura niciodata."
John Berger
"Cand poti spune de ce iubesti o femeie nu o iubesti cu
adevarat."
Garabet Ibraileanu
"Dupa ce am descoperit ca viata nu are nici un sens,nu ne
mai ramane altceva de facut decat sa-i dam un sens."
Lucian Blaga
"Talentul arata tristetea."
George Calinescu
"Dragostea este ca focul,daca nu este alimentata,se
stinge."
Mihail Lermontov
"Primul pas al copilului este primul pas spre moarte."
Kozma Prutkov
"Daca vrei sa invingi lumea toat,invinge-te pe tine insuti."
Fiodor Dostoevski
"Tristetea pura este la fel de imposibila ca bucuria pura."
Lev Tolstoi
"Arta cere nu numai observarea vietii,ci si o participare
activa."
Ilya Ehrenburg
"Este invins doar cel ce crede ca este."
Fernando de Rojas
"Eu nu cau,eu gasesc."
Pablo Picasso
"Definitia pe care o dau Poeziei cuvintelor este Crearea
ritmica a Frumusetii.Bunul gust este cel care o apreciaza."
Edgar Allan Poe
"Daca esti scriitor,scrie ca si cand zilele ti-ar fi
numarate,deoarece,in majoritaea cazurilor,asa sunt.
Henry David Thoreau
"Exista un singur remediu pentru dragoste:a iubi mai
mult."
Henry David Thoreau

Cugetari

- Evaluam oamenii pe masura intereselor pe care le avem.


- Vointa: verb care se conjuga la prezent.
- Cand cunosc un om, unii incearca sa-i afle calcaiul, altii
caracterul.
- Cand spune: "De maine am sa fac..." sa nu-l crezi. Sa te
indoiesti chiar cand declara: "De azi incepand...".
- Una e sa crezi in ceea ce nu exista si cu totul altceva sa
pui la indoiala ceea ce este evident.
- Cautam aprobarea celorlalti chiar si atunci cand
dispretuim parerea lor.
- Cei ce refuza sa-i evalueze pe ceilalti dupa prima
impresie nu au incredere in ei insisi, nu in ceilalti.
- Capacitatea de evaluare corecta a oamenilor la prima
vedere se dezvolta prin exercitiu, dar cati persevereaza in
acest sens?
- Ce este omul? O lumina in marea de intuneric, o stea. Si
sunt atatea stele care exista, dar nu se vad!
- Mai degraba vedem ce avem in cap decat ceea ce este in
fata ochilor.
- Numai o mare nenorocire ne poate arata cat de marunte
sunt nemultumirile "insuportabile"
- A judeca omul - nimic mai usor; a-l cunoaste - infinit mai
greu.
- Adesea ii ajutam pe altii numai ca sa ne convingem ce
buni si ce puternici suntem noi.
- Pierdut timpul: ma declar nul.
- Dati-i unui om privilegiul de a decide in nunele altora,
daca vreti sa-l cunoasteti cu adevarat.
- Un strop de nebunie e ca sarea in bucate.
- Cel mai lung drum este spre tine insuti.
- Uneori, numai in gluma se pot spune lucruri serioase.
- Am auzit de atatea ori oameni vaicarindu-se; "Ce sa ma
fac cu tine...", dar niciodata: "Ce sa ma fac cu mine".
- Omul lipsit de umor este mai neajutorat decat pasarea
fara aripi.
- Nimeni nu e atat de marunt incat sa nu sufere cand e
umilit.
- La izvoare, fluviile nu se deosebesc de firavele parauri;
tot astfel oameni, la nastere, nu au inscrisa atitudinea
morala la care se vor ridica.
- Uneori tacerea are un ecou mai puternic decat strigatul
de durere.
- Naivitate: sa crezi ca oamenii te apreciaza pentru ceea ce
esti, nu pentru ceea ce pari a fi.
- Maturitatea nu ti-o dau anii, ci experientele cruciale prin
care ai trecut.
- Constientizarea riscului diferentiaza curajul de
nesabuinta.
- Sunt rai oamenii care fac eforturi sa fie buni.
- Intamplarea este scuza celor ce n-au invatat sa lupte cu
viata.
- Asa e omul: cand nu vrea, spune ca nu poate, iar cand nu
poate, spune ca nu vrea!
- Prudenta: Se temea de el; atunci si l-a facut prieten.
- Acordand prea multa atentie cuvintelor, pierdem din
vedere ideile.
- Cei ce se amuza de o gluma proasta sunt la fel de
condamnabili ca autorii ei.
- Simtul datoriei nu e nimic altceva decat bunul-simt
manifestat in relatiile cu ceilalti, cu colectivitatea.
- Admiram intelepciunea, dar ii evitam pe intelepti.
- Suntem mai increzatori in prejudecatile noastre decat in
experienta imediata.
- Mai grava decat greseala este nerecunoasterea ei.
- Nu constituie un pacat sa-i ajuti pe altii si sa doresti sa se
afle acest lucru.
- Tradarea in legitima aparare tot crima ramane...
- Daca ai ajuns sa uiti micile sicane ale colegilor, nu
inseamna ca ti-ai pierdut memoria, ci ca te-ai inteleptit.
- Cine stie multe, nu le stie pe toate.
- Instinctul de autoconservare mai poarta si numele de ...
lasitate.
- Armonie: sa faci ceea ce-ti place si sa-ti placa ceea ce
trebuie.
- Pedagogica: - E un elev rau!
- N-am inteles. Ati spus cumva ca nu si-a gasit inca un
profesor bun?
- De cand il cunosc, isi slefuieste continuu trecutul,
necioplit ii ramane prezentul.
- Conversatie: "- Sa discutam!". Se privira indelung. De la o
vreme, a plecat ochii. Nu avusese dreptate.
- Echivalenta: - Imi datorezi tot ceea ce esti!
- Iti reprosez tot ceea ce nu sunt.
- Sa nu ceri ajutor nimanui ca sa te ridici deasupra lui.
- Daca ar cunoaste copiii toate metehnele parintilor, multi
s-ar dezmosteni.
- Ne zbatem intre ambitia originalitatii si dorinta de a fi
acceptati de ceilalti.
- Neglijenta nu este decat o alta fata a nestiintei: nu sti cat
poate sa te coste chiar o greseala marunta.
- Pe cat de greu se investeste increderea intr-un om, pe
atat de usor se pierde.
- Ai spus adevarul, dar momentul ales pentru a o face te
condamna.
- Cartile citite, ca si tatuajul, iti intra in piele; ajuta la
identificarea ta.
- Uneori, cel mai inteligent lucru este sa o faci pe prostul.
- Sa spui "SUNT SI EU OM" totdeauna ca REVENDICARE,
niciodata ca scuza!
- Sanctionam greseala pentru ca ii iubim pe cei care o fac.
- Pe termen lung castiga cel mai bun; imediat, cei fara
scrupule.
- Nepieritor este poporul care isi cunoaste si pretuieste
valorile.
- "Merge treaba, merge?", dar cum merge cine intreaba?
- Cel mai ravnit cadou poate aduce deplina fericire sau
nesfarsita amaraciune, depinde cum il oferi.
- Pe cel ce ti-a promis, in loc sa te ajute, nu-l mai ruga a
treia oara!
- Nu muncesti suficient daca ai timp sa te vaiti de
oboseala.
- Munceste, chiar daca nu ti se plateste; tot ai un castig: nu
te inveti lenes.
- Inaine de a sari in apa, vezi cat e de adanca!
- Ce se obtine fara efort, repede se pierde.
- Exista un singur mod de a scapa de problemele care te
framanta: rezolvandu-le.
- Sa nu ceri altora ceea ce tu insuti nu esti capabil sa faci.
- Ne ratam nu pentru ca imitam, ci pentru ca prea adesea
luam de model persoane cu care nu avem nimic in comun.
- Sa te porti ca si cum toti oamenii din jurul tau ar fi buni;
sa fii prevazator ca si cand te-ar inconjura dusmanii.
- Sa-l ajuti pe cel care-ti cere sprijin e o datorie; sa faci
acelasi lucru pentru cel care ti-l refuza e o arta.
- Crima nepedepsita; omorarea timpului.
- Secretul succesului: sa stii sa pierzi cu demnitate si sa
castigi cu modestie.
- Sa te compari totdeauna cu oamenii superiori, pentru a
ajunge ca ei.
- Cauta-ti prieteni printre cei cu idealuri similare, astfel
prelungesti clipa.
- Nu-i totul sa fii bun, important este ... la ce!
- Nu jigni pe nimeni: gandeste-te cat de mica e lumea si
cat de mare orgoliul omului.
- Tarie de caracter: a nu riposta cand ti se face o
nedreptate de catre cel care te-a ajutat candva.
- Munceste nu numai pentru a-ti castiga existenta, ci si
pentru a ti-o justifica.
- Nimic nu este mai ucigator decat munca fara sens:
fereste-te de ea ca de moarte!
- FII CEEA CE DORESTI SA DEVII!
- Sa te doara suferinta lumii si neputinta ta de a o alina.
- Cand indemni la lucru, tu insuti sa muncesti!
- Straduieste-te sa-ti fie totdeauna fapta in acord cu vorba!
- Viata se faureste, nu se traieste, pur si simplu.
- Fii la somn furnica, daca iti doresti harnicia ei.
- Fa-te stapan pe meseria de OM!
- Defectul microscopului e ca ne arata ca sunt imperfecte
lucruri care par perfecte.
- Nimic nu e mai grav ca irosirea calitatilor cu care ai fost
dotat.
- Disperarea omului are radacinile in anonimatul lui.
- Omul e singurul animal care isi injura sotia.
- Omul are caracterul pe care il vrea.
- A iubi inseamna a invata sa iubesti.
- In viata conteaza numai ceea ce faci, nu ceea ce poti sa
faci

” Exista batalii pe care e bine sa le ocolesti…nu de teama ca le-ai putea pierde,ci pentru ca ai deveni
ridicol castigandu-le ! “

Live for today because yesterdays are over and tomorrows may never come…

Se vede clar pe fata ta…ca ma placi si ca m-ai vrea…ti-ar da botu` taratura…mergi inchis si taci din
gura!

A.R.F.E. = Arat. Realmente. Fermecator. Este ??

Experienta este cel mai prost invatator.


Ea ne da intai examenul si numai dupa aceea lectiile

Prieteniile, ca toate celelalte lucruri,se schimbă.Intrebarea este:Cum reuşeşti să-ţi menţii relaţia de
prietenie...atunci când viaţa ta se destramă în mii de bucăţi?

"Prietenia s-a născut în momentul când o persoană îi spune celeilalte: Poftim? Şi tu? Credeam că eu sunt
singurul."C. S. Lewis

Când viaţa începe să vă separe,trebuie să munceşti pentru ca să rămâneţi împreună,prin punerea ta în


locul celuilalt,prin amintirea unuia faţă de celălalt cine ai fost,şi cine vei deveni.Dar trebuie să-ţi
aminteşti că,în ciuda tuturor schimbărilor care vor veni,există ceva care va rămâne mereu aceeaşi.

'This is one of the miracles of love: It gives … a power of seeing through its own enchantments and yet
not being disenchanted.'
~ C S Lewis
'Love is an attempt to change a piece of a dream world into reality.'
~ Theodor Reik
'When you love someone, all your saved-up wishes start coming out.'
~ Elizabeth Bowen

Inca ceva inainte sa plec

Un sarut??

Deci acum mi-a trecut de tine=nu mai imi place de tine

I hate to see you go, but I love to watch you leave

tango expresia verticcala a unei dorinte orizontale

Nu se poate sa crezi ca as ceda atat de usor, spuse el, cu o nuanta nefericita in tonul lui ironic.

S-ar putea să vă placă și