Prof. Dr.

MARIA BIRSAN - INTEGRARE ECONOMICA EUROPEANA

INTRODUCERE ÎN INTEGRAREA ECONOMICA EUROPEANA

COMUNITATEA ECONOMICA EUROPEANA
POLITICI DE INTEGRARE ECONOMICA
INTEGRAREA MONETARA EUROPEANA
RELATIILE UNIUNII EUROPENE CU ALTE ZONE
BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE ÎN INTEGRAREA ECONOMICA EUROPEANA

1. Originile Uniunii Europene

Perioada 1946-1950:

 Ideea europeana – evolutie.

 Miscarea pan-europeana (1923; Congresul de la Viena, în 1926)
(Vezi: Richard N. Coudenhove-Kalergi, PAN-EUROPA, edit. "pro
Europa", 1977).
 Winston Churchill, în speech-ul rostit la Zurich în 19 sept. 1946, a
declarat: "I am going to say something that will astonish you. The first
step în the recreation of the European family must be a partnership
between France and Germany" (Jansen, 1975, History of European
Integration 1945-75, Amsterdam: Europa Institute, p. 7).
 Uniunea Federalista Europeana a fost creata în Paris, 1946, ca o
miscare multi-partitista.
 Liga Europeana pentru Cooperare Economica, la initiativa lui Paul van
Zeeland, în 1947 (studii asupra diverselor aspecte economice ale
cooperarii: mobilitatea capitalului, întreprinderile, monedele etc.).
 Planul Marshall: European Recovery Programm (1948-1952).
 Organizatia pentru Cooperare Economica Europeana (OEEC), în
aprilie 1948.
 Uniunea Europei Occidentale (WEU), în Martie 1948, în scop de
aparare.
 Aceleasi tari WEU plus US, Canada, Norvegia si Portugalia au format,
în aprilie 1949, NATO.

Congresul European, la Haga, în mai 1948, a dus la crearea Consiliului

Europei (1949, semnat la Londra), având sediul la Strasbourg.

2. Tratatul de la Paris: Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului

(CECO)

 Robert Schuman, Ministru de externe al Frantei, a prezentat un plan

pentru Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (European
Coal and Steel Community), la 9 Mai 1950, în care se spunea: " The
solidarity în the production thus established will make it plain that any
war between France and Germany becomes not merely unthinkable,
but materially impossible";*). Foarte important: a pus bazele
reconcilierii franco-germane, o reorientare de atitudine din partea
Frantei: în loc de a cauta aliati împotriva Germaniei, a trecut la
controlul industriei care a contribuit la înarmarea vechiului sau
dusman. **). Din partea Germaniei, Konrad Adenauer si-a dat seama
ca se ofera o sansa istorica pentru recâstigarea unui loc important
pentru Germania;
 Planul de formare a CECO a fost semnat la 18 aprilie 1951 de catre
cele sase state Vest-europene sub denumirea de Tratatul de la Paris.
Ce cuprinde?
 Obiectiv (în preambul): mentinerea pacii, renuntarea la vechea
rivalitate, în favoarea cooperarii; evitarea conflictelor si ridicarea
standardului de viata.
  CECO urma sa contribuie la expansiunea economica si extinderea
ocuparii fortei de munca.
 Oferta de produse: controlata (cote de productie), acces egal la surse
de produse pentru consumatori; interzicerea discriminarii prin preturi;
modernizarea productiei.
 Înalta Autoritate - organism executiv supranational - urma sa puna în
aplicare Tratatul.
 Consiliul de Ministri se afla între Guverne si Înalta Autoritate.

3. Tratatul de la Roma: obiective si mijloace

 Ministrii de externe ai celor sase state s-au întâlnit la Messina, în iunie

1955. Paul-Henri Spaak (Belgia) propune crearea unei piete comune
si a unui acord sectorial pentru energie atomica, idee acceptata la
Venetia, în mai 1956. Pregatirea semnarii unui tratat, ceea ce s-a
realizat la 25 martie 1957, la Roma.
 Principalele probleme economice în 1958; Interesele diferitelor tari.
 *) Ideea planului a venit si din faptul ca siderurgia franceza depindea
de carbunele renan pentru alimentare cu cocs. Germania detinea cea
mai puternica industrie grea, ceea ce alimenta teama Frantei de o
noua reînarmare a Germaniei.
 **) Jean Monnet, un om de afaceri si financier international, de
profesie, bancher, este cel care a gasit, în fapt, solutia ceruta de catre
Franta în privinta raporturilor fata de Germania: punerea în comun,
sub o autoritate supranationala, a resurselor siderurgice si de
carbune, ceea ce a lansat procesul de integrare economica. Monnet a
intuit si nevoia unor politici federale cuprinzatoare, nu doar o simpla
piata comuna: "Est-il possible d'avoir un Marche commun sans des
politiques federales dans les domaines social, monetaire et macro-
economique?", se întreba, retoric, Monnet.

Tratatul de la Roma, semnat cu valabilitate nedeterminata.

Preambul: mentinerea si întarirea pacii si libertatii; îmbunatatirea conditiilor de

munca si viata în CEE, dezvoltarea armonioasa a regiunilor.

Obiective:

 promovarea unei dezvoltari continue, armonioase si echilibrate;

 stabilitate sporita;
 relatii mai strânse între statele membre.

Modalitati:

 crearea unei piete comune;

 apropierea treptata a politicilor economice a statelor membre;
 eliminarea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative în comertul
reciproc;
 libertate de miscare pentru bunuri, persoane, servicii si capital;
 instituirea unei politici comerciale comune fata de tarile terte;
 politici comune în domeniul agriculturii si transporturilor;
 concurenta nedistorsionata în cadrul pietei comune;
 coordonarea politicilor economice si rectificarea dezechilibrelor în
balantele de plati;
 "aproximarea" (punerea de acord a legislatiei), care sa faca posibila
functionarea pietei comune;
 crearea unui Fond Social European si a unei Banci Europene de
Investitii, pentru a crea oportunitati pentru noi locuri de munca;
 asocierea tarilor si teritoriilor de peste mari.

Argumente economice în favoarea crearii Comunitatii Economice Europene:

  impactul pozitiv al competitiei sporite asupra eficientei productiei si
ocuparii fortei de munca, asupra R&D, a crearii de noi produse,
calitativ superioare, noi servicii, tehnologii mai eficiente;
 extinderea pietei prin specializare si economii datorate dimensiunii
(economies of scale);
 reducerea riscului si incertitudinii.

COMUNITATEA ECONOMICA EUROPEANA

1. Integrarea comerciala în cadrul UE - aspecte teoretice

Tratatul de la Roma a prevazut ca procesul de integrare economica sa înceapa

prin intensificarea schimburilor comerciale reciproce, ceea ce urma sa se
realizeze, ca prim pas, prin formarea între tarile membre a unei uniuni vamale.

Ce este o uniune vamala? Cum trebuia sa se realizeze si care urma a fi

calendarul acesteia?

Teoria uniunii vamale – apartine teoriei taxelor vamale.

Taxele vamale si efectul acestora (a se vedea: M. Bîrsan, Integrare economica

europeana, vol. I, 1995, Cap. II).

În cadrul unei uniuni vamale, taxele vamale sunt înlaturate în comertul

reciproc, iar fata de terti, se stabileste o politica comerciala comuna.

Semnificatia: un comert liberalizat poate contribui la dezvoltarea economica.

Teoria comertului international, asa cum a fost dezvoltata de catre Ricardo si,
ulterior, de catre Elly Hecksher, Bertil Ohlin, Samuelson etc., sustine ca toate
tarile au de câstigat din comertul exterior, deoarece nu avantajele absolute au
importanta, ci avantajele comparative. Ca urmare, o liberalizare totala duce la
un optim, în sens paretian, o alocare optima a resurselor si o maximizare a
bunastarii (the first best). Liberalizarea totala a comertului se realizeaza, în
fapt, mai greu, ca urmare a diferentelor de dezvoltare economica.

Liberalizarea în cadrul unui aranjament regional este un caz particular al

avantajelor comparative din cadrul liberalizarii totale. În acest context,
liberalizarea în plan regional ar corespunde unui optim de ordinul al doilea (the
second best).

Explicatia efectelor formarii uniunii vamale:

Modelul static: are în vedere impactul formarii unei uniuni vamale asupra
fluxurilor comerciale si asupra consumului în tarile participante.

Ipotezele modelului:

 se presupun trei tari – A (tara mica), B si C (restul lumii);

 exista un tarif extern comun, care discrimineaza C;
 taxe vamale “ad-valorem”;
 rata impunerii tv este aceeasi pentru produsul final si pentru input-uri
(tv nominala si efectiva sunt egale);
 nu exista bariere netarifare, ceea ce înseamna ca taxele vamale sunt
singura bariera;
 pretul bunurilor importate pentru consumul intern (Pmt) cuprinde
pretul de import (Pm) si taxa vamala: Pmt = (1+t)Pm; t>=0;
 interventia statului are loc numai la frontiere iar balanta comerciala
 este echilibrata;
 exista concurenta libera pentru bunuri, servicii, factori de productie;
 costul de productie pe unitate de output este constant, adica functia
de productie este omogena si de gradul 1 (pentru a produce o unitate
suplimentara din produsul X, inputul trebuie sporit cu o proportie
constanta);
 costurile de productie determina pretul retail;
 optiunea unei tari pentru a produce anumite bunuri are loc în functie
de preturile factorilor indigeni;
 teoria uv se refera la sectorul manufacturatelor: o cantitate fixa de
factori de productie este complet folosita;
 nu se au în vedere anumiti factori sectoriali specifici; ex. spirit
antreprenorial;
 mobilitatea factorilor este perfecta în interiorul tarii;
 mobilitatea bunurilor este perfecta între tarile participante la uniunea
vamala
 se face abstractie de costurile transporturilor, de asigurare sau
bancare;
 acces identic la aceleasi tehnologii;
 difera înzestrarea cu factori;
 conditii statice: ratele cresterii, tehnologii, preferinte de consum,
economiile, investitiile, importurile sunt date si sunt nemodificabile;
 se face abstractie de amortizarea stocului de capital;
 bunuri si servicii omogene – nu sunt preferinte pentru anumiti
furnizori, singurul criteriu de optiune fiind diferentele de preturi;
 toate bunurile si serviciile se caracterizeaza prin elasticitatea 1 a
cererii la venit (orice modificare –crestere sau descrestere- a venitului
va produce o modificare proportionala si în aceeasi directie a cererii);
 se face abstractie de bunuri non-tradable;
 nu exista incertitudine – producatorii sunt perfect informati asupra
pietei, iar consumatorii sunt pe deplin familiarizati cu bunurile si
serviciile;
 sunt ignorate operatiunile fiscale (impozite, subventii) si cele
monetare (cursul valutar, dobânda, inflatia, balanta de plati).

Rezulta ca ipotezele sunt extrem de restrictive.

Exemplu:

a) Se presupune un anumit bun, produs de catre trei tari, dar cu nivel diferit al
costurilor:

Tara A B C
Costul unitar de
60 50 35
productie
Costul cel mai scazut este al tarii C.

In conditii de comert liber, importul cel mai avantajos vine din C. Tara A ar
obtine un câstig de 25 unitati pe produs, iar tara B, un câstig de 15 unitati pe
produs.

b) Tara A impune o taxa vamala de 100% la import.

Taxa vamala la Pretul importului Pretul importului

Pretul marfii in A
importuri in A din B din C
50% 60 100 70
Pentru tara A este mai avantajos sa produca în interior decât sa importe.
Rezulta autarhie, eliminarea comertului.

c) Tarile A si B formeaza o uniune vamala, liberalizând comertul reciproc, dar

impunând taxa vamala fata de C.

Pretul marfii
Taxa vamala Pretul marfii in A Pretul marfii in B
importate din C
100% 60 50 70
Constatari:

 Devine avantajos, pentru tara A, sa importe bunul respectiv din tara B,

deoarece obtine o economie de 10 unitati la fiecare produs.
 S-a creat un flux comercial (trade creation).
 Rezulta si un spor de consum (welfare increase).
 Mai avantajos decât în conditii de autarhie, dar mai putin avantajos
decât în conditii de comert total liber.
 A avut loc si o abatere de comert, dinspre importul cel mai avantajos
(din C), spre cel devenit mai avantajos ca urmare a aplicarii tarifului în
mod discriminatoriu, numai fata de C (trade diversion). A avut loc o
alocare necorespunzatoare a resurselor.
 Rezulta o diminuare a bunastarii (welfare decrease), prin reducerea
consumului.

Rezultat final: Efectul trade creation este de 10 unitati. Efectul trade diversion
este de 20 unitati. Efectul net este – 10 unitati.

Reprezentarea grafica:

SASA --> Oferta în tara A, la diferite niveluri ale pretului;

DADA --> Cererea în tara A, la diferite niveluri ale pretului;

CC’ --> Oferta tarii C din bunul respectiv (oferta nelimitata, perfect elastica).
Pretul este 35 u.m.

BB’ --> Oferta tarii B din bunul respectiv (oferta nelimitata, perfect elastica).
Pretul este 50 u.m.

La pretul OC, cererea/consumul în tara A ar fi OQC, dar, oferta interna este

OQ1A. Diferenta Q1AQC poate fi oferita de tara C.
La pretul OB, cererea/consumul intern în tara A ar fi egal cu OQB, iar oferta
interna urca la OQ2A. Diferenta Q2AQB poate fi acoperita de tara B.

La pretul OA, oferta interna este Q3A, iar cererea se reduce la OQ4A.

Cele doua tari - A si B - formeaza o uniune vamala si imun o taxa vamala de

100% numai fata de tara C (care nu participa la uniunea vamala).

Ce se întâmpla?

Tara A va importa din B la pretul de 50 u.m., iar productia proprie se reduce de

la OQ3A la OQ2A. Se formeaza un nou flux comercial. La noul pret, creste si
cererea interna de la OQ4A la OQB. Importurile în tara A sporesc pentru a
acoperii reducerea productiei proprii si sporirea cererii (de la OQB-OQ3A la OQB-
OQ2A). Cele doua triunghiuri (1+2) exprima aceasta „cerere de comert” (trade
creation). Efectele de sorire a bunastarii (welfare) se refera la economiile
realizate în productie si în reducerea cheltuielilor consumatorilor. În acelasi
timp, importurile la cel mai mic pret (din C) au fost înlocuite cu importuri la un
pret mai mare din B, aceasta numai deoarece pretul din C creste cu aplicarea
taxei vamale fata de neparticipantii la uniunea vamala. Acest efect apare în
dreptunghiul 3 si reprezinta ceea ce se cunoaste sub denumirea de „abatere
de comert” (trade diversion).

Constatari:

1. Teoria lui J.Viner (J. Viner, The customs union issue, 1950): înlaturarea
taxelor vamale în cadrul limitat al unei uniuni vamale va produce un dublu
efect: pe de o parte, ca urmare a înlaturarii taxelor vamale devine mai
avantajos pentru anumite tari participante la uniune sa importe de la partenerii
lor, în loc sa produca în interior, deoarece ar fi mai costisitor. În acest mod, se
creeaza noi fluxuri comerciale între participantii la uniune, ceea ce Viner a
numit “creare de comert”; pe de alta parte, deoarece înlaturarea barierelor
vamale are loc pe o baza preferentiala, producatorii interni si exportatorii au un
avantaj unilateral în raport cu neparticipantii; ca urmare, ei sunt interesati în a
face comert în interiorul zonei, în loc de a importa bunuri altminteri mai ieftine
din afara zonei. Se va înregistra o “abatere de comert”. Rezultatul va fi net
pozitiv daca volumul schimburilor prin “creare de comert” va fi mai mare decât
cel pierdut din “abatere de comert”.

2. O asemenea definire înseamna ca uniunea vamala se considera a fi fie

trade creating, fie trade diverting, desi ambele efecte sunt prezente. Înseamna
ca, automat, crearea de schimburi se asimileaza unui efect pozitiv, iar abaterea
de schimburi, unuia negativ. Aceasta deoarece se presupun costuri constante
în producerea bunului X în tara A. Abaterea de comert poate duce, totusi, în
anumite conditii, la efecte de welfare? Da: în dinamica, prin economies of scale
si reducerea costurilor, prin learning by doing, inovare si îmbunatatirea calitatii
produselor.

3. Teoria Vineriana a fost corelata cu teoria optimului economic, în ideea unui

“second best” în comparatie cu “the best” care ar rezulta în conditii de free
trade. Mai mult, liberalizarile comerciale în cadru regional sunt privite ca un pas
spre liberalizarea multilaterala.

4. Probabilitatea de a obtine câstiguri de bunastare (welfare) sporeste daca

taxele vamale “ex-ante”sunt mari si efectul reducerii acestora este substantial,
daca importurile anterioare din restul lumii sunt scazute (reducând trade
diversion sau reducând efectul negativ asupra trade creation), preturile ex-post
în uniunea vamala sunt de nivel apropiat celui mondial (marind crearea de
comert si efectul pozitiv asupra consumului).

5. Efectul asupra bunastarii sporeste daca numarul participantilor la uniunea

vamala este mare (în raport cu restul lumii), daca cuprinde o parte relativ mare
a comertului mondial (minimizând trade diversion).

6. Daca tarile participante sunt potential competitive, nu complementare (în

acest ultim caz, uniunea vamala va avea efect mic sau zero si nu va contribui
la welfare).

7. Efectele statice de welfare sunt mici, asa cum arata studiile empirice, în
special în cazul tarilor mari, cu piata interna mare.

Modelul dinamic - dezvoltarea teoriei cu luarea în considerare a aspectelor

dinamice, a modificarilor care au loc în conditiile de productie si a impactului
acestora asupra cresterii economice:

 investitii, dezvoltare tehnologica, inovatii tehnice, restructurare,

productivitate;
 ocuparea fortei de munca;
 intensificarea concurentei, variate si de calitate superioara, Economii
datorate dimensiunii (economies of scale): sporirea specializarii în
conformitate cu avantajul comparativ, reducerea costurilor;
 problema dimensiunii firmelor;
 sporirea concurentei între firme;
 cerere mai mare, crestere economica;
 îmbunatatirea raportului de schimb: exportatorii din afara Uniunii
Vamale vor fi obligati sa reduca pretul, pentru a se mentine pe piata
Uniunii Vamale (suporta costul discriminarii). Aceasta reduce pretul
de import, contribuind la îmbunatatirea raportului de schimb.

Efectele restrictiilor cantitative: contingentele (cotele) la importuri (vezi

explicatiile în cap. II mentionat):

 Importurile se reduc pâna la nivelul contingentului.

 Rezulta urcarea pretului. La noul pret, productia nationala urca si
preia acoperirea unei parti din cerere, dar cererea interna se va
reduce.
 Se reduc posibilitatile de export, ale firmelor din restul lumii, în tara
care impune respectivul contingent.
 Bugetul statului nu înregistreaza venituri din taxe. Poate, eventual,
obtine anumite venituri din atribuirea pe baza de licitatie a licentelor
de import.

2. Piata Comuna: libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalului,

persoanelor

Piata comuna - zona în care libertatea de circulatie a bunurilor, serviciilor si

factorilor de productie – capital si persoane – este deplina.

Realizarea unei piete comune presupune ca:

 Barierele comerciale, tehnice, fiscale sau administrative între tarile

respective sa fie înlaturate, ceea ce se cunoaste sub denumirea de
“integrare negativa”.
 Sa fie elaborate reguli privind circulatia libera a celor patru
componente ale pietei, un proces de armonizare a reglementarilor
nationale si de stabilire si aplicare a unor politici comune, ceea ce se
numeste “integrare pozitiva”. Acesta este un pas necesar pentru a
merge mai departe si a realiza uniunea economica.
 Permanenta ajustare si adaptare la schimbari.
 Înlaturarea oricarui control vamal în interiorul zonei duce la completa
integrare a pietelor nationale, la formarea unei adevarate piete
interne/unice.
 Piata unica înseamna cel mai avansat proces de integrare în plan
 comercial.

Schematic, evolutia liberalizarilor comerciale si a integrarii pietelor de la forme

mai simple la forme mai avansate se prezinta astfel:

Aranjamente comerciale si de
integrare a pietelor
Zona de comert liber
Uniune vamala
Piata comuna
Piata unica/interna
Sursa: adaptat dupa Balassa, 1961, si Pelkmans, 1998
Masuri de liberalizare si de integrare
Înlaturarea barierelor vamale între
participanti, cu mentinerea tarifului
extern propriu; de obicei, bunurile care
se liberalizeaza sunt cele de origine
industriala.
Înlaturarea barierelor vamale si a
barierelor cu efect echivalent între
participanti; se introduce un tarif extern
comun
Uniune vamala plus înlaturarea tuturor
barierelor netarifare pentru bunuri;
masuri de liberalizare a circulatiei
capitalului si a persoanelor; masuri în
domeniul pietei comune pentru servicii;
Se bazeaza pe desavârsirea
liberalizarilor anterioare, la care se
adauga înlaturarea frontierelor vamale
în interiorul zonei

3. De la uniunea vamala, la piata unica, interna a Uniunii Europene

Tratatul de la Roma se refera la:

 Crearea unei piete comune între statele semnatare ca modalitate de a

atinge obiectivul mai înalt, acela al “unei dezvoltari economice
armonioase si al cresterii standardului de viata al cetatenilor din
statele semnatare”.
 Pentru a realiza un asemenea obiectiv, asa cum se arata în art. 9 al
tratatului, “Comunitatea se va baza pe o uniune vamala”, ceea ce este
similar înlaturarii taxelor vamale si tuturor masurilor echivalente plus
instituirea unui tarif vamal extern si a unei politici comerciale comune
fata de tarile terte.
 Tratatul se refera si la doua politici comune sectoriale – la politica în
domeniul transportului si la aceea a agriculturii.
 Prevederi referitoare la functionarea regulilor de piata si ale
concurentei în cadrul pietei comune.
 Prin toate acestea, Tratatul de la Roma a creat premisele introducerii
altor masuri necesare realizarii Comunitatii Economice Europene.

Evolutia integrarii comerciale dupa Tratatul de la Roma

 Conform Tratatului de la Roma, uniunea vamala urma sa fie înfaptuita

pâna cel mai târziu în 1970, deci în 12 ani.
 Procesul de înlaturare a taxelor vamale si a barierelor echivalente a
fost accelerat si s-a încheiat la 1 iulie 1968, când s-a instituit si un tarif
extern comun. Au mai fost mentinute câteva cote la nivel national
pentru asa-numitele “bunuri sensibile”. De asemenea, politica agricola
comuna a stabilit regulile pentru libera circulatie a produselor agricole.
 Între 1968-70, scurta perioada de consolidare, urmata de încetinire si,
uneori, chiar blocare.
 Deceniul 1970 – 80 a adus multe evenimente si schimbari: în
economia mondiala: cele doua socuri petroliere – 1973 si 1979/80 – si
crizele economice mondiale induse de acestea; renuntarea în 1973 la
sistemul Bretton Woods de cursuri fixe si trecerea la sistemul, cvasi-
generalizat, de cursuri flotante; revenirea la anumite masuri
 protectioniste în comertul mondial etc. Impact puternic si asupra
economiei europene. S-a instalat un fel de euro-pesimism. Principala
realizare din aplicarea Tratatului de la Roma a ramas, în fapt, uniunea
vamala. Punerea în aplicare a altor prevederi ale tratatului au fost fie
amânate, fie “uitate”.
 Crearea si consolidarea pietei comune/unice a necesitat înlaturarea
barierelor care s-au mai mentinut (impactul lor fiind evaluat în
faimosul “Raport Cecchini”) precum si un nou cadru juridic.
 În 1985, Comisia a publicat un document numit “Cartea Alba”, care
continea cca 300 de masuri ce urmau a fi puse în practica pentru a
realiza o adevarata piata interna europeana.

Actul Unic European, convenit la 2 decembrie 1985 la Luxembourg, semnat în

februarie 1986, aducea mai multe amendamente Tratatului de la Roma si
stipula masuri pentru îmbunatatirea procesului de formare a pietei interne
unificate si de desavârsire a acesteia pâna la 1 ianuarie 1993.

Amendamente aduse prin Actul Unic:

a) prevederea referitoare la luarea deciziilor cu majoritate calificata (nu cu

unanimitate), cu unele exceptii (masurile fiscale) în chestiuni care se refera la
Piata Interna (Art. 100A);
b) introducerea principiul subsidiaritatii, conform caruia vor fi transferate la nivel
comunitar numai acele competente care se refera la chestiuni ce pot fi mai
bine solutionate la acest nivel. Introducerea principiului a oferit, de asemenea,
o noua perspectiva asupra repartizarii puterii de decizie între nivelurile
comunitar, national, regional/local.

4. Piata Interna – continutul

4.1. Libera circulatie a produselor industriale si agricole

 Liberalizarea circulatiei bunurilor a început cu formarea uniunii

vamale.
 Alte bariere, altele decât cele vamale, numite generic “bariere
netarifare” urmau a fi înlaturate. Printre acestea se afla barierele
tehnice, fiscale, administrative.
 Barierele tehnice – se refera, în principal, la standarde.

a) Standardele de calitate:

 Standardele de calitate au devenit una din barierele cele mai

importante pentru produsele exportate în tarile dezvoltate. Ce sunt
standardele si de ce reprezinta acestea bariere tehnice?
 Standardele sunt descrieri privind caracteristicile tehnice ale
produselor, calitatea acestora (continut, greutate, design,
performante, durabilitate, consumul de energie, manipulare,
adaptabilitate, impactul asupra mediului etc.).
 Scopul standardelor: asigurarea securitatii lucratorilor, protectia
sanatatii consumatorilor, protectia mediului, reducerea costurilor prin
standardizare.
 Standardele si normele tehnice devin bariere tehnice în calea
comertului numai daca sunt diferite de la o tara la alta sau daca nu
sunt recunoscute în alte tari. Ca urmare, piata externa este mai
îngusta sau mai larga, accesul mai ieftin sau mai costisitor, si în
functie de barierele de aceasta natura. Modalitatile de a depasi
barierele care decurg din existenta unor standarde diferite în tarile
respective sunt fie de a se stabili standarde comune, fie de a se
promova recunoasterea reciproca a standardelor.
 Cine elaboreaza astfel de standarde? Exista organisme – de stat sau
private – care elaboreaza standarde pentru produse si servicii.
Organismele care produc standarde europene sunt: CEN (Comite
Europeenne de Normalisation), CENELEC (Comite Europeene de
Normalisation Electrotechnique) si ETSI (European Tele-
 communication and Standardisation Institute). Organismele nationale
de standardizare si comitetele nationale pentru electrotehnice si
telecomunicatii sunt, în acelasi timp, si membri ai organismelor
europene de standarde.
 Din punct de vedere legal, standardele nu sunt obligatorii, dar
adoptarea si respectarea acestora face exportul mult mai usor
deoarece dovedeste conformitatea produsului cu o calitate deja
cunoscuta si acceptata a bunurilor. Ca urmare, standardele devin
“obligatorii” din punct de vedere comercial. Aceasta dovedeste si ca
respectiva întreprindere a introdus sistemul de management al
calitatii, care arata si cum opereaza compania în acest domeniu: cum
asigura calitatea designului, productiei, instalarii, service-ului,
controlului si testarii. Sistemul trebuie sa fie acreditat de catre
organisme recunoscute de acreditare si înregistrat. În multe cazuri,
respectivele organisme vor proceda la o reacreditare periodica a
sistemului. Asa se explica de ce se recomanda adoptarea
Standardelor Internationale ISO 9000 si a subsectiunilor acestora.

Tratatul de la Roma cu privire la barierele tehnice: se refera la armonizarea

legislatiei, ceea ce înseamna elaborarea si impunerea de norme si standarde
europene. Au aparut doua probleme:

 Stabilirea de standarde comune pentru toate bunurile ar fi fost o

sarcina uriasa, imposibil de realizat într-un interval rezonabil, având în
vedere marea varietate de produse si frecventele modificari,
îmbunatatiri ale parametrilor.
 Elaborarea unor standarde comune pentru toate produsele ar fi fost în
buna masura inutila deoarece, fiind vorba de tari dezvoltate, nivelul
tehnic si calitativ al produselor este apropiat.

Solutie de compromis – dubla abordare:

 În cadrul asa numitei “abordari sectoriale” sau a “vechii abordari”,

CEE a introdus Directive europene asupra specificatiilor privind
prelucrarea si ambalarea unui anumit numar de produse cum sunt:
securitatea jucariilor, produsele de constructii, echipamentele de
protectie personala, articole medicale, materiale chimice, produse
alimentare, medicamente de uz uman (unul dintre sectoarele
reglementate cel mai sever), medicamentele de uz veterinar,
echipamentele terminale pentru telecomunicatii, toate articolele
electrice, sistemul de autorizare standard pentru vehiculele cu motor
si trailerele acestora care au devenit obligatorii pentru noile vehicule
cu motor începând cu 1 ian. 1996, etc. Unele dintre acestea au fost
deja introduse în legislatiile nationale. Un produs care este acoperit
de o directiva comunitara trebuie sa raspunda întocmai prevederilor
respectivei directive pentru a fi vândut legal în CEE, iar respectivul
produs poarta marca CE.
 Pentru a vinde în UE produse din categoria celor mentionate mai
înainte, statele nemembre trebuie sa creeze structuri nationale de
autorizare si certificare, care sa ateste ca bunurile produse si oferite
pietei raspund criteriilor comunitare privind calitatea, securitatea si
efectele.
 În cadrul “noii abordari” privind armonizarea conditiilor pe care trebuie
sa le îndeplineasca produsele, numai cerintele esentiale precum
nivelul de securitate pentru protectia sanatatii consumatorilor si a
mediului trebuie sa fie armonizate la nivel comunitar. Pentru a înlatura
interdictiile la import ale produselor care nu corespundeau unor
prescriptii nationale, dar care respectau normele comunitare privind
protectia sanatatii consumatorilor sau/si a mediului, a fost adoptat
principiul recunoasterii reciproce (mutual recognition) a standardelor.
La aceasta solutie s-a ajuns ca urmare a sentintei Curtii Europene de
Justitie în faimosul caz numit “Cassis de Dijon” din 1979, care se
referea la interzicerea vânzarii în Germania a unui anumit licheur
frantuzesc, pe motiv ca nu ar raspunde prescriptiilor germane privind
gradul de alcool. Alte cazuri, devenite de referinta, sunt cele ale berii
 germane, ciocolatei englezesti si a pastelor italiene.

Recunoasterea reciproca înseamna, în practica, urmatoarele:

A) Regulile echivalente, specificatiile tehnice, certificatele de control, testare si

analize eliberate de catre laboratoare recunoscute oficial în una din tarile
membre trebuie sa fie acceptate de catre alte state ale UE (detalii, în Matiera,
1990).

B) O întreprindere care a obtinut autorizarea de a produce în conformitate cu o

procedura de evaluare din partea unor organisme abilitate, cele mai multe fiind
private, va avea voie sa vânda bunul respectiv în întreaga UE.

C) Un bun care este produs si ambalat conform descrierii, având un continut

sau ambalaj care sunt legale în una din tarile UE, nu poate fi interzis la import
într-o alta tara a UE, invocându-se absenta conformitatii cu prescriptiile
existente în tara de destinatie sau cu absenta unui anumit continut.

Introducerea principiului recunoasterii reciproce a contribuit substantial la

liberalizarea circulatiei bunurilor în cadrul Pietei Interne a UE. În acelasi timp, a
deschis noi oportunitati de export în UE pentru nemembri, deoarece adoptarea
standardelor existente în una din tarile UE permite exportul bunurilor respective
în oricare din celelalte tari ale Uniunii Europene.

b) Standarde ecologice:

Protectia mediului - problema globala.

 Un produs de calitate trebuie sa raspunda nevoilor consumatorilor dar

fara a dauna mediului. Paralel cu standardele de calitate, s-a
dezvoltat un management ecologic.
 Primele masuri: Institutul Britanic de Standarde a elaborat primul
standard în acest domeniu. În UE, o schema Eco voluntara a fost
recomandata si introdusa la 1 ianuarie 1993, dar cu intentia de a o
face obligatorie fie sub presiunea pietei, fie prin includerea acesteia
într-o directiva comunitara. La început, firmele au fost doar încurajate
sa produca si sa vânda produse si servicii ecologice. Publicarea unei
liste de onoare cu respectivele companii si utilizarea unui logo specific
erau singurele stimulente acordate.
 Includerea în reglementari comunitare stricte a unor domenii cu
impact asupra mediului: emisiile în aer, radiatiile, zgomotul, furnizarea
apei, deseurile, ambalarea, utilizarea de materiale si energie,
modificarile urbanistice, securitatea publica, sanatatea si securitatea
persoanelor angajate etc.
 În contextul problematicii Pietei Interne, Comunitatea Europeana a
elaborat reguli care se aplica peste tot în comunitate, indiferent de
originea comunitara sau necomunitara a respectivelor companii, cu
privire la protectia sanatatii si securitatii la locul lor de munca – acesta
incluzându-se în notiunea de mediu în sens larg - , la
responsabilitatea patronatului.

Piata Interna Europeana contine urmatoarele tipuri de standarde tehnice si

reglementari privind mediul:

Standarde si reguli Voluntare sau obligatorii

Apartin legislatiei nationale dar de
obicei sunt conforme standardelor
internationale precum ISO. Ele sunt
Standarde de calitate
standarde voluntare din punct de
vedere legal, dar în fapt sunt obligatorii
din motive comerciale.
Standarde Europene Reglementate prin Directive europene;
 Obligatorii pentru toate firmele care
doresc sa produca si sa vânda în UE,
indiferent de originea acestora.
Standardele de mediu Obligatorii
Reguli (legi) EC privind protectia Obligatorii pentru toate firmele,
sanatatii si sigu-rantei la locul de nationale sau straine, care opereaza în
munca cadrul Uniunii Europene
Concluzie: Piata Interna a Uniunii Europene este o piata uriasa pentru firmele
capabile sa respecte cerintele – voluntare sau obligatorii – referitoare la calitate
sau mediu.

Bariere fiscale: diferentele între tari privind sistemele de impozite, tipul si

marimea impozitelor pe consum sau indirecte, variatele accize etc.

Barierele fiscale distorsioneaza fluxul de bunuri si concurenta: fluxurile de

bunuri, ca urmare a diferentelor în impozitele pe consum; orientarea capitalului
si alocarea resurselor, ca urmare a diferentelor în impozitarea firmelor; fluxul
miscarii de bani, ca urmare a diferentelor în impozitarea economiilor populatiei;
preferintele consumatorilor, mai ales în zonele frontaliere, privind cumpararea
anumitor bunuri supuse accizelor (bauturi, tigari, etc).

De ce s-au mentinut asemenea diferente pâna relativ târziu? Deoarece

sistemul fiscal national si politica fiscala în fiecare tara a Uniunii Europene erau
printre putinele instrumente de politica economica ramase în mâinile
guvernelor dupa transferarea la nivel comunitar a competentelor în domeniul
politicii comerciale, a celei agricole, a unor politici industriale, regionale, a
transporturilor, iar, de curând, a politicii monetare;

Armonizari:

 Impozitul pe consum, în toate tarile UE este sistemul TVA, iar pentru

a reduce diferentele de marime a nivelului impunerii, s-a introdus un
nivel minim de 15%. Disparitatile care mai exista, cum sunt cele ale
impozitarii produselor energetice, urmeaza a fi înlaturate.
 În ultimii ani, s-au facut eforturi pentru o mai mare armonizare a
impozitarii afacerilor, pentru a introduce un nivel minim al impozitarii
veniturilor din dobânzi platite nerezidentilor si pentru armonizarea
impozitarii indirecte.
 Diferentele cele mai mari între statele UE sub aspectul impozitarii
erau cele referitoare la accizele aplicate bauturilor alcoolice, tigarilor si
produselor petroliere. În acest domeniu, gradul de armonizare trebuie
sa fie îmbunatatit.

Controlul la frontiera - un impediment important pentru libertatea de circulatie a

bunurilor.

 Acest control a fost necesar chiar si dupa înlaturarea taxelor vamale,

deoarece s-a mentinut impozitarea cu TVA si accize.
 Stationarea la frontiera provoca pierdere de timp si costuri mai ridicate
ale transportului. Raportul Cecchini a facut o evaluare a impactului
economic al controlului la frontiera.
 Desfiintarea controlului vamal între tarile UE s-a pus în aplicare cu
începere la 1 ianuarie 1993, asa cum fusese prevazut în programul de
completare a pietei interne.
 Procesul de înlaturare a barierelor netarifare a durat o perioada destul
de lunga, dar urmarea a reprezentat-o crearea unor noi fluxuri
comerciale, intensificarea comertului intra-comunitar si sporirea
ponderii comertului intra-comunitar în PIB.

4.2. Liberalizarea circulatiei capitalului

Forme ale miscarii capitalului:

 investitii directe - construirea de întreprinderi în diferite ramuri;

 plasamente de portofoliu (titluri: actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur);
 depozite bancare în strainatate.

Tratatul de la Roma - liberalizarea circulatiei capitalului ca o componenta a

viitoarei Piete comune.

 Procesul liberalizarii capitalului a avut loc lent si treptat, prioritate

acordându-se liberalizarii comertului cu bunuri.
 Primele doua directive asupra liberalizarii capitalului, din 1960 si
1962, aveau în vedere miscarea capitalului sub forma de: investitii
directe, credite comerciale pe termen scurt, comert cu actiuni cotate la
bursa.
 Restrictii: emiterea si plasarea de actiuni, restrictii pe motive de
balanta de plati.
 Schimbari în sistemul monetar international: aparitia “euromonedelor”,
dezvoltarea pietei capitalului privat, trecerea de la sistemul de cursuri
fixe la sistemul de cursuri flotante, crearea Sistemului Monetar
European.
 Liberalizari ale capitalului: Germania, Olanda, Luxemburg si Belgia,
urmate mai târziu de Regatul Unit (1979) si Danemarca (1985).
Franta si Italia au invocat clauze de salvgardare pentru o perioada
mai lunga în timp ce noii veniti – Grecia, Portugalia si Spania – au
mentinut restrictii în decursul unei perioade de tranzitie.
 Cartea Alba, 1985, privind masurile pentru desavârsirea Pietei unice,
interne, se refera la înlaturarea restrictiilor care mai existau asupra
miscarilor de capital si crearea unei piete unice a serviciilor financiare.
 O directiva din iunie 1988, cu intrarea în vigoare la 1 iulie 1990, a
introdus o lista revizuita de liberalizari neconditionate de capital în
care s-au inclus noi tranzactii si transferuri. La 1 iulie 1990, circulatia
capitalului în Comunitatea Europeana a devenit libera (mici exceptii
de liberalizari neobligatorii, pentru a proteja cursul valutar).

4.3. Liberalizarea prestarilor de servicii

Cresterea importantei serviciilor.

 cca 60% din PIB, în tarile dezvoltate;

 cca 25% din volumul comertului mondial;
 factor de competitivitate.

Prestarea/livrarea serviciilor în relatiile dintre tari se realizeaza în functie de

natura acestora, dupa cum urmeaza:

Felul serviciilor si modul livrarii Exemple

Servicii "pure" prestate de catre o tara
Comunicatiile postale, telefonice etc.
unei alte tari
Servicii oferite consumatorilor,
Serviciile turistice sau de transport
indiferent de originea acestora, pe
intern
teritoriul unui anumit stat
Servicii oferite de catre o societate Servicii de comercializare a unor
comerciala, provenind dintr-o anumita marfuri, servicii financiare, de
tara dar aflata pe teritoriul altei tari consulting, asigurari etc
Servicii prestate de catre persoane
provenind dintr-o tara, dar pe teritoriul Servicii medicale
altei tari
Remarci:

 varietate mare de servicii oferite pietei internationale;

 serviciile clasice plus servicii noi;
 presupun miscarea internationala a consumatorilor (ex. turisti) sau a
furnizorilor de servicii (service, servicii medicale etc.);
 prestarea unor servicii are legatura cu investitiile directe de capital
sau/si cu regimul mobilitatii persoanelor (vize, drept de rezidenta, de
lucru);
 unele dintre aceste servicii au constituit monopolul statului si erau
oferite de catre un singur furnizor, asa cum a fost în general cazul
întreprinderilor din sectorul public (electricitate, apa, telecomunicatii,
transporturi feroviare), în absenta oricarei concurente;
 unele servicii au fost, si sunt, în general, supuse unor reglementari
foarte stricte, severe, datorita implicatiilor mari pe care acestea le au
asupra credibilitatii anumitor sectoare (bancar, al asigurarilor etc.);
 liberalizarea serviciilor si în cadrul GATT. S-a încheiat GATSs
(General Agreement on Trade on Services – Acordul General asupra
Comertului cu Servicii.

Uniunea Europeana a început sa liberalizeze serviciile în cadrul mai larg al

integrarii economice si al programului de realizare a Pietei interne, mai
devreme decât s-a petrecut aceasta în cadrul GATT. Reguli comune au fost
stabilite în mod gradual.

A) Transporturile:

Importanta transporturilor:

 costul final al marfurilor (cca 25% sunt cheltuieli de transport) si

competitivitatea acestora: avantaje sau dezavantaje comparative;
 contributie la producerea PIB;
 contributie la ocuparea fortei de munca;
 influenta puternica asupra dezvoltarii diferitelor sectoare;
 prezinta externalitati precum: impact ridicat asupra mediului (poluarea
aerului, zgomot, aglomerare, impact asupra pamântului), accidente.

Caracteristici:

 consumator de capital si energie;

 investitii mari si indivizibilitate ridicata;
 interventii publice sub forma de investitii, în stabilirea tarifelor si a
eventualelor subventii (mai ales în domeniul transporturilor feroviare),
stabilirea conditiilor pentru operare (calificarea operatorilor, limite de
viteza, standarde minime de lucru);
 cererea dependenta de nivelul activitatii economice si de venituri;
 oferta putin elastica sau chiar inelastica, pe termen scurt;
 permite doua abordari:

a)comerciala: transporturile sunt servicii care trebuie sa permita concurenta,

pentru a avea calitate si preturi mai mici;
b)sociala.

Politica CEE în domeniul transporturilor

a)Tratatul de la Roma, în art. 78-84, a prevazut politici comune. De ce?

 Liberalizarea circulatiei marfurilor trebuie însotita de aplicarea

simultana a unor politici comune de transport, care sa serveasca
piata.
 Existenta unor diferente între tarile membre (subventii, tarife,
 impozitare, protectie etc.) distorsioneaza concurenta.

b)Evolutia:

 Prima perioada (1957-1984) – absenta masurilor de politica în comun.

 Dupa 1985: masuri de înlaturare a barierelor si mai multa liberalizare
sub presiunea programelor de formare a Pietei interne.
 Program cu cca 200 reglementari referitoare la dezvoltarea
infrastructurii (TransEuropean roads, trenuri de mare viteza,
integrarea zonelor periferice).
 Definirea unor reguli pentru transportatorii comunitari în ceea ce
priveste accesul la profesiune, accesul pe piata, normele tehnice si
controalele, securitatea, protectia mediului, conditiile sociale,
problemele fiscale. Acestea au fost transpuse în legislatiile nationale
ale statelor Uniunii Europene.
 Fiecarei modalitati de transport îi corespund, sub aspectele
mentionate, reglementari specifice: armonizari rapide în transporturi
rutiere (relaxarea sistemului de cote, pâna la eliminarea acestora, în
1993, plus norme comune în domeniul circulatiei rutiere); în
transportul feroviar: separarea gestionarii infrastructurii de
exploatarea cailor ferate; reglementarile comunitare vizeaza
acordarea unor licente de exploatare a infrastructurii si taxele de
utilizare ale acesteia; transporturile navale interne necesita
armonizare numai în masura în care acestea sunt direct legate cu
navigatia din interiorul Statelor Uniunii; transporturi maritime;
transporturi aeriene, era traditional de stat plus acorduri bilaterale;
reglementari comunitare din 1987; companiile sunt libere sa
stabileasca orice tarif, începând cu 1 ian. 1993.
 În 1992, s-au fixat 7 obiective:
1. Înlaturarea restrictiilor în interior – cabotaj.
2. Concurenta si complementaritate: utilizatorii trebuie sa
plateasca întregul cost al serviciilor de transport.
3. Dezvoltarea unei retele TransEuropene, cu contributie
sectorului privat (liberalizarea).
4. Protectia si conservarea mediului.
5. Securitatea transporturilor sa sporeasca.
6. Aspectele sociale sa fie luate în considerare conform Cartei
Sociale.
7. Relatiile externe.

B) Serviciile financiare:

Importanta:

 serviciile financiare - rol esential în orice economie dezvoltata, în

strânsa legatura cu alte sectoare de activitate economica (productie,
comert, alte servicii);
 operatiuni traditionale ale bancilor (atragerea economiilor populatiei,
efectuarea de plati, transferuri, acordarea de credite etc.) plus noi
produse ale institutiilor financiare – bancile, bursele de valori,
fondurile de pensii, fondurile colective de plasament - pentru mediul
de afaceri si populatie;
 capacitatea de a crea locuri de munca;
 contribuie cu un procent important la PIB al UE, de pâna la 7%;
 contribuie hotarâtor la succesul întregii piete interne.

Tratatul de la Roma - dezvoltarea unei piete comune a capitalului si, implicit, a

serviciilor financiare

 Tratatul a stipulat si dreptul de stabilire si libertatea de a oferi servicii

peste frontiera.
 Liberalizarea capitalului - preconditie - întârzieri datorita restrictiilor
privind circulatia capitalului.
 Realizarea pietei unice a serviciilor financiare presupune: prima,
 liberalizarea circulatiei capitalului; a doua, armonizarea regulilor
nationale astfel încât sa existe un cadru comun minim între tarile UE
(altfel, arbitraj); a treia, existenta unor reglementari de baza cu privire
la dreptul de stabilire si activitatea firmelor, contabilitate si audit,
legislatie asupra proprietatii imobiliare si a creditului ipotecar,
legislatie privind emiterea si detinerea de titluri, asupra fondurilor
comune de investitii si a fondurilor mutuale.
 Contributii legislative la formarea pietei financiare unice:

1. prima directiva bancara, emisa în 1977, formuleaza principiul dreptului

de stabilire si al liberei prestari de servicii în cazul institutiilor de credit,
în principal al bancilor. Au fost stabilite conditiile care trebuie
îndeplinite pentru ca o asemenea institutie sa fie autorizata (capitalul
initial minim al unei banci; nivelul minim al fondurilor proprii;
obligativitatea conducerii bancii de catre cel putin doua persoane
calificate si având experienta în domeniu si care sa aiba o buna
reputatie);
2. începând cu 1979, domeniul valorilor mobiliare – bursa de valori si
alte forme ale pietei titlurilor – a fost, de asemenea, reglementat prin
mai multe directive care se refera la coordonarea conditiilor de editare
si distribuire a prospectelor care se publica în cazul ofertei publice de
valori de portofoliu transferabile, coordonarea conditiilor pentru titlurile
care sunt cotate oficial la bursa de valori, obligatia pentru emitentul de
actiuni si alte titluri de a publica, în mod regulat, informatii asupra
situatiei lor financiare;
3. directiva din 1985 cu privire la organismele de plasament colectiv în
valori mobiliare transferabile: a introdus principiile pe baza carora sa
se creeze cadrul pentru liberalizarea prestarilor transfrontaliere de
servicii financiare, aplicabile atât institutiilor de credit - bancile -, cât si
societatilor de investitii (armonizarea regulilor nationale privind
autorizarea înfiintarii de institutii financiare si a normelor prudentiale;
controlul tarii de origine; recunoasterea reciproca a normelor
referitoare la chestiuni privind monitorizarea);
4. directiva din 1989 cu privire la structura fondurilor institutiilor de credit
- capital de baza si capital complementar – si la obligativitatea
depasirii capitalului complementar de catre capitalul propriu; privind
rata minima de solvabilitate – element obligatoriu de prudenta;
5. directiva din 1994 privind garantarea depozitelor pâna la un anumit
plafon. În acest mod, se urmareste crearea conditiilor pentru
garantarea securitatii operatiunilor financiare în întreaga zona.

Ce rezulta din continutul acestor directive? Importante sunt urmatoarele:

 Numai institutiile de credit autorizate pot primi depozite sau alte

fonduri ale populatiei.
 Nivelul capitalului initial minim al unei banci este de 5 milioane Ecu.
 Înfiintarea de sucursale bancare se poate face pe baza unei singure
licente/autorizatie obtinuta de catre banca-mama, în tara de origine.
 Controlul îndeplinirii conditiilor de înfiintare si functionare a unor
sucursale se face de catre tara de origine (principiul: home country
control).
 Supravegherea respectarii conditiilor de functionare se împarte între
tara de origine si tara de destinatie a sucursalei.

În mai 1999, Comisia elaboreaza un Plan de actiune care sa contribuie la

îmbunatatirea functionarii Pietei Unice a serviciilor financiare (mediu economic
si financiar stabil si sigur pentru tranzactiile transfrontaliere si pentru comertul
cu titluri; înlaturarea tuturor barierelor pentru formarea de capital pe o “baza
larga UE”; stabilirea unui cadru unic, viabil pentru toate activitatile financiare;
programe de sprijinire a mobilizarii capitalului pe baza europeana pentru a
începe afaceri în întreprinderi de dimensiuni mai mici etc.).

Masuri aplicate de catre Comisie: sistem informational viabil, transparent, sigur

si posibil de adus la zi; sistemul de servicii financiare angro livrate peste
frontiere sa fie mai sigur si mai transparent; aplicarea echilibrata a legilor locale
de protectie a consumatorilor; “pachet al impozitarii”- de a coordona anumite
aspecte ale sistemului de impunere (ex. Venituri din dobânzi).

Comisia intentioneaza sa înlocuiasca un numar mare de directive bancare prin

una singura care sa cuprinda autorizarea unica si controlul financiar de catre
tara în care respectiva institutie este înregistrata.

C) Piata unica pentru asigurari

Asigurarea contra variatelor tipuri de riscuri – economic, comercial, financiar

sau de viata – o caracteristica a economiei moderne

Coordonare a reglementarilor nationale

 A început înca din 1973.

 Au urmat, trei generatii de directive comunitare care au stabilit reguli
armonizate, dar s-au mentinut anumite exigente nationale specifice
(autorizarea, activitatea si supravegherea).
 Legislatia care sa duca la o piata unica în acest domeniu a fost
introdusa abia în 1992 (înfiintarea de societati de asigurare si
deschiderea de sucursale pe baza unei singure licente (home country
control), abolirea controlului asupra produselor si tarifelor, protectia
asiguratilor si reducerea riscurilor de concurenta incorecta).
 Anumite diferente între tarile UE mai exista (costurile despagubirilor,
în speranta de viata, traditii si stil de viata).

4.4. Liberalizarea achizitiilor publice

Ce sunt achizitiile publice?

 contractele de cumparare încheiate de catre guvernele centrale,

autoritatile regionale sau locale;
 achizitiile facute de catre sectoarele publice traditionale cum sunt:
apa, energia, transporturile si comunicatiile.

Caracteristici:

 Tranzactiile din acest domeniu sunt, de obicei, de valoare mare.

 Totodata, acestea pot fi obiect al confruntarii mai multor grupe de
interese: ale guvernului, firmelor private, platitorilor de impozite.
 Rezolvarea corecta presupune crearea unui mediu competitiv pentru
oferte (licitatii), indiferent de originea nationala sau straina a acestora.

Liberalizarea achizitiilor publice în UE

 Tratatul de la Roma – libera circulatie a bunurilor, libertatea prestarii

de servicii, libertatea de stabilire.
 Coordonarea procedurilor nationale s-a facut prin sase directive,
adoptate între 1989 si 1993, amendate de mai multe ori
reglementarilor adoptate si în cadrul GATT/OMC, semnate si de catre
UE.
 Progrese importante în domeniul liberalizarilor (vezi, telecomunicatiile,
gazele naturale etc.).

4.5. Libera circulatie a persoanelor

Respectul drepturilor -stipulate de catre Conventia privind drepturile omului si

protectia libertatilor fundamentale

Conceptele de coeziune economica si sociala si de cetatenie europeana ofera

cadrul legal pentru libertatea de deplasare în oricare tara a Uniunii Europene.
Rezulta:

 Pot calatori în oricare dintre tarile UE asa cum ar calatori în propria lor
tara (fara controlul pasaportului, fara declaratie vamala sau control
vamal, fara a fi nevoiti sa treaca prin biroul de imigrari.).
 Pot opta pentru a-si stabili rezidenta si pentru a munci în oricare din
tarile UE.
 Au dreptul de a vota si de a candida în alegerile municipale în tara în
care si-au stabilit rezidenta.
 Interesele lor, când se afla în strainatate, sunt aparate de ambasada
oricarei tari a UE.
 Orice cetatean european are dreptul de a adresa plângeri institutiei
numite avocatul poporului (ombudsman) din cadrul Parlamentului
european, daca acesta considera ca nu a fost tratat corespunzator de
catre autoritatile nationale sau comunitare.

Libertatea de miscare a persoanelor în calitate de forta de munca si de factor

de productie - componenta a Pietei Interne. Se refera la:

 libertatea de miscare a lucratorilor, inclusiv a liber-profesionistilor;

 o anumita politica a ocuparii fortei de munca;
 calificarea profesionala;
 conditiile de munca;
 protectia sanatatii si a securitatii la locul de munca;
 libertatea de asociere, de informare, consultarea si participarea
angajatilor la procesul de luare a deciziilor;
 la tratamentul egal al barbatilor si femeilor
 la protectia sociala.

Cadrul legal consta, pe lânga art. 49 al Tratatului asupra CEE, din mai multe
legi si directive asupra aspectelor mentionate.

Mobilitatea lucratorilor înseamna urmatoarele:

 înlaturarea controlului la frontiere în interiorul comunitatii;

 înlaturarea altor bariere care se refera la accesul la locuri de munca în
tara gazda, la schema de securitate sociala de care vor beneficia
atunci când migreaza (recunoasterea diplomelor si a calificarilor
profesionale, egalitate de tratament în domeniul securitatii sociale).

Rezolvarea: aplicarea principiului recunoasterii reciproce a calificarilor

profesionale, dupa cum urmeaza:

a) Recunoasterea experientei profesionale în cazul practicarii meseriei

respective un anumit numar de ani în tara de origine, la care se pot adauga
cerinte privind caracterul, sanatatea fizica si mentala a persoanei, situatia
financiara etc.
b) Recunoasterea automata a calificarilor profesionale, ceea ce presupune fie
o coordonare minima a sistemelor educationale si de calificare (ceea ce se
aplica farmacistilor, doctorilor), fie stabilirea unor criterii de recunoastere (care
se aplica numai arhitectilor);
c) Recunoasterea calificarilor persoanei care migreaza într-un alt stat al
comunitatii pe baza diplomelor de învatamânt superior, a certificatelor si
titlurilor acordate dupa cel putin trei ani de învatamânt superior. În anumite
cazuri de diferente substantiale în comparatie cu tara-gazda, poate fi necesara
o perioada de adaptare sau pot fi cerute anumite teste de aptitudini.

În privinta securitatii sociale, aspectele esentiale pot fi sintetizate dupa cum

urmeaza:
  Persoanele care migreaza au aceleasi drepturi si obligatii pe care le
au cetatenii tarii gazda.
 Persoanele care migreaza platesc contributii la asigurarile sociale
numai în unul din statele membre.
 Drepturile dobândite în tara de origine sunt mentinute si vor beneficia
de ele în tara gazda.
 Daca pentru a beneficia de un anumit drept se cere o vechime în
munca de un anumit numar de ani, va fi luata în calcul si perioada de
munca în tara de origine.

În ceea ce priveste sanatatea si securitatea locului de munca, reglementarile

comunitare impun urmatoarele:

 Întreprinderile sunt obligate sa creeze conditii corespunzatoare la

locul de munca.
 Sa-i instruiasca pe angajati privind normele de protectie si securitate.
 Autoritatile trebuie sa înfiinteze organisme de control asupra aplicarii
legislatiei.
 Este obligatoriu pentru patronat sa informeze si sa consulte angajatii
sau reprezentantii acestora în legatura cu concedierile.

4.6. Directii ale dezvoltarii Pietei Interne

Piata unica interna - una din marile realizari ale Uniunii Europene

 Cea mai întinsa piata din lume, o adevarata piata interna.

 Scopul: de a spori eficienta economica prin reduceri de costuri, de a
face bunurile mai competitive prin reduceri de preturi, de a crea mai
multe locuri de munca, mai multe posibilitati de optiune pentru
cumpararea de bunuri si servicii, de a oferi mai multe sanse privind
dezvoltarea regiunilor, cu alte cuvinte, mai multa bunastare
economica.
 Efecte atât asupra cetatenilor, cât si asupra mediului de afaceri în
ceea ce priveste “ mai buna ocupare a fortei de munca si mai multe
oportunitati comerciale”.
 Piata Interna se bazeaza pe reguli si legi comune: legile la nivel
comunitar sunt obligatorii pentru toti – firme si persoane fizice - ,
având un efect direct; directivele trebuie sa fie preluate în legislatia
nationala si create structurile necesare aplicarii acestora. Impactul va
depinde de masura în care directivele sunt transpuse în legislatia
nationala.

Introducerea si dezvoltarea Pietei Unice în beneficiul tuturor cetatenilor: Piata

Unica genereaza o mai buna ocupare a fortei de munca, sporeste libertatea
individuala si este benefica consumatorilor, asigurând totodata un nivel ridicat
al sanatatii si securitatii si al protectiei mediului.

Comunicatiilor si comunicarii cu cetatenii si firmele: informatii gratuite prin

telefon sau Internet, înfiintarea unei retele de informare si consultatii cu privire
la locurile de munca în Uniunea Europeana (EURES); planul numit SLIM
privind simplificarea si reasezarea coordonarii regimului de securitate sociala
în sensul aplicarii unui singur set de legi. Obiectiv: informatii sporite privind
drepturile care decurg pentru cetateni din Piata Interna; în mediul afacerilor,
prioritatile sunt: simplificarea legislatiei si a instructiunilor de aplicare ale
acesteia; formularea unui cadru legislativ predictibil; simplificarea formalitatilor
administrative în domeniul reglementarilor fiscale, privind mediul, securitatea
sociala.

Mai buna folosire a oportunitatilor deschise de comertul electronic.

Piata Interna si moneda unica Euro – avantaje reciproce.

5. Politica comerciala comuna

5.1. La ce se refera politica comerciala comuna?

Politica comerciala comuna este denumirea generica pentru ansamblul de

masuri, instrumente, politici aplicate în domeniul comercial extern al Uniunii
Europene.

 Politica comerciala comuna în raport cu nemembrii a fost prevazuta în

textul Tratatului de la Roma, art. 110-116.
 Obiective: evitarea distorsionarii concurentei indiferent de teritoriul
tarii importatoare (un tratament identic al marfurilor la frontiera,
indiferent care este tara de intrare a respectivelor importuri); crearea
conditiilor pentru o liberalizare progresiva, dar armonizata, în relatiile
cu ansamblul comertului mondial (negocieri de liberalizare în cadrul
GATT/OMC).
 În Comunitatea/Uniunea Europeana au existat unele exceptii de la
tratamentul comun pentru produse precum textile si îmbracaminte,
automobile, carbune si otel, constructii navale si servicii, dar treptat s-
au armonizat si aceste domenii.
 În domeniul comertului cu produse agricole, relatiile fata de restul
lumii au fost chiar de la început incluse în politica agricola comuna,
fiind astfel integrate o data cu toate componentele acesteia.
 În domeniul comertului cu bunuri, competenta în materie de politica
comerciala externa revine Comisiei Uniunii Europene, care
actioneaza în numele statelor membre.
 În domeniul serviciilor, au existat retineri fata de transferarea la nivel
comunitar a competentelor statelor cu privire la stabilirea de relatii cu
restul lumii si fata de cedarea dreptului de negociere asupra unor
liberalizari. Deocamdata, conform Deciziei Curtii Europene nr. 1/1994
(Nov. 1994), competenta în domeniul serviciilor externe se împarte
între comisie si statele nationale (detalii, în Maria Bîrsan, Integrarea
economica europeana, vol. II)

5.2. Instrumente ale politicii comerciale externe comune

Tariful extern comun

 Tratatul de la Roma se refera în art. 9 la formarea într-o prima etapa a

unei uniuni vamale si instituirea unui tarif extern comun în relatiile cu
tarile neparticipante.
 Rolul tarifului extern comun: aplicându-se în mod uniform pentru
întreg teritoriul zonei comerciale, se evita distorsionarea schimburilor
prin intermediul taxelor vamale, se evita orientarea acestora în functie
de nivelul mai scazut al taxelor vamale în anumite tari; raspunde
nevoii de a mentine controlul la frontiera externa; permite aplicarea
regulii de origine a produselor; semnifica si transferul competentei în
domeniul elaborarii normelor tarifare de la nivel national, la nivel
comunitar (Art. 113 al Tratatului de la Roma). Statele nu mai au
posibilitatea de a modifica în mod autonom functionarea tarifului
vamal comun sau de a institui în mod unilateral noi taxe, deci de a
avea o politica vamala independenta. Competenta în privinta
modificarii tarifului extern comun revine Consiliului de Ministri, la
propunerea Comisiei. Aceasta poarta si negocierile cu tarile terte si cu
organismele economice internationale cum este O.M.C.
 Tariful extern comun a fost instituit în 1968, o data cu încheierea
procesului de înlaturare a taxelor vamale între tarile membre si
formarea uniunii vamale. Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la
7 februarie 1992, nu a adus decât modificari minore privind politica
 comerciala externa comuna.

Tariful comunitar are doua componente: a)taxele vamale; si b) nomenclatorul

tarifar.

a) Taxele vamale sunt aplicate, în general, sub forma “ad-valorem“, deci sub
forma unui anumit procent asupra marimii valorii în vama.

În cazul produselor agricole, în locul taxelor vamale obisnuite a fost aplicat

sistemul prelevarilor variabile, “tarificate” (transformate în taxe vamale
obisnuite), ca urmare a negocierilor comerciale GATT/OMC.

Tariful vamal comunitar cuprinde doua coloane de taxe vamale: prima este
aceea a taxelor autonome, stabilite în mod unilateral, iar a doua, a taxelor
conventionale, taxe care se negociaza si se consolideaza în cadrul
GATT/OMC.

b) Nomenclatorul tarifar în cadrul tarifului extern comun se refera la:

 Sistemul Armonizat de Descriere si de Codificare a marfurilor (SH).

Acest Nomenclator are 1241 pozitii, regrupate în 21 sectiuni, 97
capitole, la care se adauga alte doua capitole rezervate uzului
national; Clasificarea marfurilor se face conform criteriului materiei
prime din care sunt confectionate produsele respectivei grupe.
 Nomenclatorul Combinat (NC), care include Sistemul Armonizat plus
înca doua subpozitii, rezultând un cod detaliat, cu opt cifre,
reprezentând 9500 pozitii. NC corespunde exigentelor comertului
intra-comunitar si exporturilor tarilor comunitare catre restul lumii.
 Pentru aplicarea de tratamente specifice marfurilor provenind din
diferite tari sau grupe de tari, în codul NC au fost introduse
subdiviziuni corespunzatoare si reguli de interpretare. A rezultat
Tariful Integrat Comunitar (TARIC), compus din 11 cifre si 15.000
pozitii tarifare, care în forma aceasta, completa, se utilizeaza numai în
cazul importurilor din terte tari. Deci, toate informatiile referitoare la
reglementarile în domeniul politicilor comerciale comunitare sunt
cuprinse în TARIC (Tarif Integré Communautaire sau Integrated Tariff
of the European Communities), care este o baza de date în mai multe
limbi, actualizata mereu si publicata.
 Pentru comertul intracomunitar, dupa înlaturarea cu începere în
ianuarie 1993 a controalelor la frontiera, Uniunea Europeana a pus în
practica un nou sistem numit Intrastat prin care firmele raporteaza, la
fiecare 3 luni, rezultatele referitoare la nivelul comertului intra-UE.

Valoarea în vama a marfurilor

Valoarea în vama determinata pe baza valorii tranzactiei se aplica marfurilor

aflate sub incidenta tratatelor instituind Comunitatea Economica Europeana
(CEE), Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO) si
Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM).

Metode de stabilire a valorii în vama:

a) valoarea egala pretului tranzactiei, asa cum rezulta acesta din factura;

b) daca nu se poate aplica metoda valorii de tranzactie, se poate apela la alte

metode cum sunt:

 luarea în considerare a valorii tranzactionale a unor marfuri identice

sau comparabile, produse în tara respectiva exportatoare;
 preluarea marimii pretului de vânzare în tara importatoare;
 stabilirea unui pret pornindu-se de la costuri;
 în ultima instanta, se admit chiar si estimari ale pretului facute de
 catre organele vamale, daca alte metode nu sunt aplicabile.

Important: O data cu trecerea frontierei comerciale de catre bunurile importate,

cu achitarea taxelor vamale, a altor taxe, si dobândirea dreptului de “libera
practica”, marfurile importate intra în regim similar produselor comunitare pe
întreg teritoriul comunitar.

Semnificatia: O data cu liberalizarile comerciale în interior, se poate vorbi

despre liberalizari sporite si pentru marfurile importate în interiorul spatiului
comercial format din teritoriul tuturor statelor participante la Comunitatea
Europeana, în interiorul a ceea ce se numeste Piata Interna.

Reguli privind originea produselor

Tratament diferentiat în functie de originea produselor: taxe vamale diferite,

cote tarifare, plafoane cantitative etc.

 Ce înseamna “tara de origine”?

 Criterii de stabilire: tara în care a fost supusa ultimei transformari sau
prelucrari substantiale.
 Gradul de prelucrare se apreciaza prin: marimea valorii adaugate,
care trebuie sa depaseasca valoarea elementelor prefabricate; prin
schimbarea pozitiei tarifare din tariful vamal comun, ceea ce se poate
realiza numai daca acel produs a fost într-adevar supus unei
prelucrari importante, conferindu-i-se noi caracteristici; prezenta unor
operatiuni de transformare sau prelucrare absolut necesare pentru ca
acel produs sa între în consum etc.
 Problema stabilirii provenientei produselor: autoritatile vamale
considera drept tara de provenienta a marfurilor tara din care acestea
au fost expediate.

Alte masuri la frontiera

Restrictiile cantitative au fost abolite.

Exceptii:

 anumite cote tarifare pentru produsele agricole, fibre si textile, la cele

permise în baza clauzelor de salvgardare în cazul acordurilor
comerciale;
 contingente stabilite în cadrul acordurilor de asociere, abolite dupa o
anumita perioada de la intrarea în vigoare a respectivelor acorduri;
 alte masuri în afara taxelor vamale obisnuite: taxele antidumping
(dumpingul este o politica comerciala agresiva, de vânzare a
marfurilor în exterior la preturi mici, în scopul înlaturarii concurentei) si
cele compensatorii (pentru anihilarea subventiilor).

Reglementarile vamale comunitare se refera si la armonizarea dispozitiilor

legislative si administrative în cazul zonelor libere, a porturilor si antrepozitelor
vamale.

Regimul comun al exporturilor

Politici armonizate în domeniul exporturilor

 Exporturile tarilor Uniunii Europene sunt liberalizate.

 Eventuale regimuri restrictive sunt incluse într-un regim comun.
 Promovarea exporturilor comunitare prin subventii la export (vezi,
politica agricola), credite la export (garantarea creditelor de export),
asigurari ale riscurilor specifice comertului exterior (armonizarea
 schemelor de asigurare a creditelor.

Sustinerea proiectelor de dezvoltare a relatiilor cu tarile Europei Centrale si de

Est, unele dintre acestea fiind elaborate împreuna cu celelalte tari OECD.

POLITICI DE INTEGRARE ECONOMICA

1. Politica Agricola Comuna

1.1. Agricultura - domeniu economic particular

Conditiile naturale au un rol foarte important: ciclul biologic, clima, fertilitatea

naturala a pamântului.

Nevoia unor investitii si a interventiei omului pentru reducerea impactului unor

fenomene negative: irigatii, drenari, mecanizari, fertilizanti, antidaunatori, sau
pentru a influenta cresterea (inginerie genetica, hormoni) etc.

Rol strategic: productia de bunuri alimentare si anumite materii prime.

Pretul produselor agricole este input în pretul fortei de munca si al produselor

manufacturate.

Rol important în conservarea mediului si a habitatului uman ("Idilic peasant's

life").

Consumator de bunuri si servicii (masini, echipamente de transport, materiale

de constructii, chimicale, energie, asigurari.

Elasticitatea scazuta a cererii la pret. Daca oferta sporeste, cererea nu creste,

preturile se reduc. Apare supraoferta, iar veniturile fermierilor scad. Se reduce
interesul acestora de a mari productia. Pentru a atinge un asemenea obiectiv,
este nevoie de mentinerea preturilor la un anumit nivel.

Elasticitatea cererii la pret, dar în functie de venit: - venit mare, elasticitate

scazuta a cererii la pret; venit mic, elasticitate mai ridicata a cererii în functie de
pret.

În tarile dezvoltate, pretul relativ al alimentelor se reduce nu numai din cauza

elasticitatii scazute a cererii la pret, ci si din cauza elasticitatii scazute a cererii
la venit.

1.2. Principalele instrumente ale politicilor agricole

a) Preturile:

 Fixarea acestora la un nivel scazut, sub pretul de echilibru scade

interesul de a produce si se înregistreaza un deficit de produse.
 Fixarea sau sustinerea acestora la un nivel mai ridicat (peste nivelul
de echilibru, în conditii de piata libera, concurentiala) duce la
extinderea ofertei peste nivelul cererii solvabile si aparitia unui
surplus.
 Ce se întâmpla cu surplusul? Posibilitati: a).Achizitionat de stat la
preturi garantate; b).Exportat? în ce conditii, la ce marime a pretului?
Trebuie subventionat exportul? Cine suporta efectele financiare ale
acestei politici? Consumatorii (preturi mari), bugetul (cheltuieli
ridicate), contribuabilii (impozite, cheltuieli mai mici de la buget).
b) Politica veniturilor

 Subventionarea veniturilor prin preturi: când pretul pietei (in interior si

pe piata mondiala) este mai mic decât pretul de sustinere, diferenta
trebuie acoperita prin subventie (acoperirea pierderii si mentinerea
interesului pentru productie).
 Subventionarea consumatorilor: preturi de comercializare catre
consumator sub nivelul pretului la producator, diferenta neîncasata de
catre producator fiind acoperita de la buget (ex. controlul preturilor la
unele produse alimentare de baza: zahar, ulei, oua, faina, lapte etc.).
 Pretul catre consumator este cel real, dar anumiti consumatori (sub
un anumit venit), primesc o suma compensatorie.

c) Subventionarea anumitor costuri:

 input-urilor: seminte, motorina, îngrasaminte etc.;

 credite subventionate (nivelul dobânzii sub cel al pietei).

d) Politici comerciale externe de stimulare si protectie:

 subventionarea exporturilor;
 scutirea de impozite;
 taxe vamale;
 contingente, licente etc.

e)Agricultura Vest-Europeana în anii '50:

 Agricultura ocupa cca 30% din forta de munca si cca 12% din GDP.
 Productie scazuta - penurie de produse - importatori neti de produse
agricole.
 Nevoia stimularii productiei atât pentru producerea de alimente, cât si
pentru materii prime (relansare economica).

1.3. Politica Agricola Comuna în Tratatul de la Roma

Art. 39 se refera la urmatoarele obiective:

 sporirea ofertei de produse agricole;

 cresterea productivitatii prin promovarea progresului tehnic si prin
utilizarea optima a factorilor de productie, îndeosebi a fortei de
munca;
 stabilizarea pietei: achizitionarea excedentelor de productie la preturi
garantate si crearea de stocuri;
 preturi rezonabile pentru consumatori;
 sporirea veniturilor fermierilor (fair standard of living for farmers).

Principiile PAC:

 circulatia libera a produselor agricole, piata unica, preturi comunitare,

unice;
 preferinta comunitara: aprovizionarea pietei în primul rând din
productie proprie, ceea ce presupune protectie fata de importurile la
preturi mai mici ale pietei mondiale si stimularea exporturilor prin
subventii;
 solidaritate financiara (acoperirea în comun a costurilor acestei politici
prin taxe intermediul bugetului comunitar si prin redistribuire.

Constatare: PAC era puternic orientata spre o piata agricola interna

comunitara.

Mecanismul PAC:

Un sistem agricol organizat asa cum am aratat presupunea o finantare masiva

de sustinere a preturilor. Finantarea s-a asigurat prin intermediul Fondului
European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA), care a detinut
permanent ponderea cea mai ridicata în totalul cheltuielilor bugetului comunitar
( initial, peste 60% din bugetul comunitar; ponderea acestuia s-a redus la
<50% în prezent.

Sistemul de sprijinire a preturilor s-a aflat în centrul politicii agricole comune.

Categoriile de preturi erau urmatoarele:

a) în interior:

 preturi-obiectiv: fixate anual de catre organismele CE (Comisia), astfel

încât sa fie remuneratorii pentru fermieri si rezonabile pentru
consumatori;
 preturi de interventie: preturi minime garantate, la care organismele
comunitare cumparau produsele de la fermieri, în vederea stocarii.

b) în relatiile cu exteriorul:

 preturi prag: importurile la preturi comunitare mai mari decât preturile

mondiale;
 taxe de prelevare variabila: diferenta între pretul prag (mai ridicat) si
pretul mondial (mai scazut), care intra în bugetul comunitar;
 restituiri la export: diferenta între pretul mai ridicat în interior si pretul
mondial de export. Subventia se achita exportatorilor de produse
agricole.

Po = pretul de vânzare în interior (pret comunitar, pret obiectiv - target price);

Pw = pretul mondial;
Pg = pretul prag (threshold, pretul grâului în Duisburg);
Taxe de prelevare variabila = Pg - Pw;
Po = Pg + cheltuielile de transport/depozitare;
Pi = pret de interventie (de cumparare a excedentului, în vederea stocarii);
1.4. Consecintele PAC

Rezultate contradictorii ale Politicii Agricole Comunitare

Agricultura primelor decenii postbelice a însemnat, în tarile vest-europene,

trecerea de la agricultura extensiva, considerata expresia unei slabe dezvoltari,
la agricultura de tip intensiv, cu ferme de dimensiuni mari, cu orientarea
specializata a productiei, cu dotarea tehnica capabila sa raspunda nevoii de
sporire a productiei.

Urmare: efecte adverse constând în cheltuieli mari de stocare a unei productii

excedentare, preturi mari la consumator, conflicte cu marii producatori si
ofertanti de pe piata mondiala, efecte deprimante asupra preturilor mondiale cu
consecinte asupra veniturilor unor producatori si exportatori traditionali (cazul
zaharului).

Politica Agricola Comunitara, asa cum a fost stabilita prin Tratatul asupra
Comunitatii Economice Europene, a început sa functioneze în 1962 si a durat,
neschimbata, pâna la începutul anilor 80. Cca 70% din productia agricola a UE
a beneficiat de politica de sustinere prin preturi de interventie, (cereale, lapte,
zahar, carne), cca 25% (oua, pasari, anumite fructe si vegetale au beneficiat
de preturi la import; altele: ulei de masline, tutun etc. au beneficiat de o
subventie de marime fixa;

Agricultura comunitara, fixându-si obiectivul privind marirea productiei, a indus,

o orientare spre organizare conform criteriilor de piata (specializare pe anumite
culturi, pentru a mari productivitatea si a reduce costurile), folosirea de
îngrasaminte chimice care, asa cum se stie, duc la saracirea solului,
diminueaza fertilitatea naturala si capacitatea acestuia de a genera structura
biologica necesara culturilor. Totodata, este afectata calitatea apei freatice,
care serveste nu numai plantelor, ci si animalelor si omului. Un nivel ridicat, de
exemplu, al continutului în nitrati al apei duce la înmultirea unor alge care
reduc continutul în oxigen si-l maresc pe cel de bioxid de carbon cu efect letal
asupra pestilor. Înlaturarea daunatorilor a dus la folosirea de pesticide, din nou
un produs chimic, care a redus foarte mult diversitatea biologica. Interventii
brutale si în domeniul amenajarii teritoriale, în special prin despaduriri, au
provocat alunecari de teren si alte forme de distrugere a echilibrului natural.
Abordarea exclusiv în termeni de costuri a fost prezenta si în sectorul cresterii
animalelor, în care au dominat fermele de mari dimensiuni, cu numar mare de
anumite animale, însotite de riscul contaminarii rapide prin boli specifice (vezi,
situatia dramatica actuala a zootehniei în UE, ca urmare a extinderii
îmbolnavirilor prin febra aftoasa la ovine si a bolii vacii nebune).

PAC a încurajat, prin masuri de piata organizata, cu sustinerea preturilor la

niveluri care sa mentina în circuitul agricol chiar si producatorii marginali, cu
cele mai ridicate costuri, aceasta orientare a exploatarilor agricole: cei mai
eficienti fermieri aveau posibilitatea, prin sporirea productiei si comercializarea
acesteia la preturi garantate, sa obtina încasari mari.

Rezultatele acesteia pot fi sintetizate astfel:

- Cresterea productiei agricole si marirea gradului de autosatisfacere cu

produse agricole (self-sufficient).

- Cresterea productiei, a ofertei: productie excedentara (productia creste cu

cca 2% pe an, iar consumul cu cca 0,5% ); din importator, a devenit exportator
pentru cele mai multe produse agricole, chiar si din cele pentru care exista
exportatori traditionali (ex. zaharul).

- Cresterea costului sustinerii acestei politici: cheltuieli bugetare pentru stocare

si subventionarea exporturilor, preturi mai ridicate la consumatori, costuri mai
ridicate incluse în produsele industriale si influenta negativa asupra
competitivitatii.

- Modernizarea agriculturii si sporirea productivitatii, dar si aplicarea unor

metode intensive de cultivare (îngrasaminte, erbicide, pesticide, fertilizatori
etc), în scopul cresterii productiei, acestea având efecte negative asupra
mediului.

- Venituri mai mari pentru fermieri, dar totusi insuficient de multumitoare pentru
acestia.

- Politici protectioniste fata de exterior, în contradictie cu politica GATT/WTO

de liberalizare a comertului, inclusiv a comertului cu produse agricole.

- Situatia agriculturii însasi s-a schimbat radical în ultimele doua decenii,

reducându-se atât contributia acesteia la PIB, cât si ponderea populatiei
ocupate în aceasta ramura. Cu toate acestea, în UE agricultura continua sa fie
subventionata pâna la cca 42 % din valoarea totala a productiei (OECD, 1998).

- Pret mai ridicat al produselor agricole - cost pentru consumatori si impact

negativ asupra competitivitatii produselor.

- Cheltuieli bugetare mari, prin FEOGA (platitorii de impozite): cca 70% din
cheltuielile bugetare, initial; s-au redus la cca 50%.

- Transfer financiar dinspre tarile net-importatoare (Marea Britanie), care ar fi

fost avantaje de importuri de pe piata mondiala.

- Ajutoarele platite fermierilor implica fraude (pentru a "smulge" cote mai mari si
venituri mai mari), iar guvernele nu sunt interesate sa reduca aceste fraude.

- Impact asupra preturilor mondiale: concurenta neloiala ca urmare a

exporturilor subventionate si o protectie ridicata la import.

- S-au agravat si unele probleme de mediu, tocmai datorita modului în care a

fost orientata dezvoltarea productiei agricole dintre care pot fi mentionate:
exploatarea nerationala a pamântului, apelându-se la metode intensive de
crestere a productiei, despaduriri masive, depopularea satelor si disparitia
ruralului. Toate aceste urmari au dus la nevoia reformei PAC.

1.5. Reforma Politicii Agricole Comune

Reforma PAC si-a fixat anumite obiective si a apelat la instrumente adecvate,

în functie de etapa respectiva.

A) Anii 80: reducerea sprijinirii preturilor si descurajarea productiei. Metode:

a. stabilizarea productiei: cantitate maxim garantata în vederea

achizitionarii, peste care fie nu se mai acorda pretul garantat, fie
fermierul platea un impozit special (taxa în coresponsabilitate), fie i se
refuza acestuia cumpararea surplusului de catre autoritatile de
interventie asupra pietei;
b. cote: plafoane de productie;
c. încurajarea diversificarii productiei;
d. limitarea cresterii cheltuielilor bugetare.

Totusi, în 1990, PAC era, în esenta, neschimbata.

B) Reforma MacSharry - primii ani 90. O adâncire a reformei a devenit

necesara deoarece:
  preturile nu au scazut suficient pentru a reduce productia si
cheltuielile legate de supraproductie;
 celelalte masuri s-au dovedit destul de ineficiente;
 runda Uruguay a exercitat o presiune în directia reducerii protectiei la
import si a subventiilor la export.

Obiectivele si instrumentele reformei MacSharry

Reforma MacSharry din 1992 - o reforma mai radicala, favorizata si constrânsa

de:

 trecerea la Piata Interna, cu stimularea concurentei în toate domeniile;

 presiunea partenerilor comerciali în cadrul rundei Uruguay.

Interior:

 de la sustinerea preturilor garantate, cu niveluri mai mari decât

preturile mondiale, la sustinerea veniturilor fermierilor sub forma unor
compensatii directe, inclusiv pentru pamânturi necultivate (area
payments);
 preturile interne mai aproape de preturile mondiale (la cereale, carne
de vita), diferenta, platita sub forma de compensatii care sa le
mentina veniturile (71% din veniturile pentru cereale)- plati
transparente;
 aceasta a încurajat utilizarea cerealelor în hrana animalelor, înlocuind
maniocul (carbohidrati), glutenul de porumb sau boabele de soia
(proteine), care aveau un pret artificial. Domeniul: cereale, plante
oleaginoase si proteice, tutunul, lapte, carne de vita, si de ovine -cca
70-80% din vânzarile agricole. Prin cereale, efect si asupra porcinelor
si pasarilor. Nemodificate: zahar, vin, legume, fructe, uleiul de
masline;
 pentru obiective de mediu, pamântul necultivat pentru cereale poate fi
folosit în alte scopuri decât pentru culturi (exemplu, pentru pasunat),
si prin folosirea de metode de cultura extensive;
 stimularea diversificarii activitatilor economice în mediul rural (ex.
agro-turism);
 scheme pentru pensionari mai devreme.

Import:

 tarificarea prelevarilor variabile (convertirea barierelor netarifare în

taxe vamale conventionale) si reducerea progresiva a nivelului
rezultat (36%);
 reducerea cheltuielilor pentru subventii la export cu 36%, iar volumul
subventiilor cu 21%.

1.6. Viitorul PAC - o Noua Politica Agricola si Rurala

Reforma Mac Sharry: incompleta.

Continuare prin trecerea de la CAP la CARPE (Common Agricultural and Rural

Policy for Europe).

Obiectiv: a asigura o agricultura eficienta din punct de vedere economic,

sustenabila din punct de vedere al mediului si care sa stimuleze o dezvoltare
integrata a zonelor rurale ale Uniunii Europene.

Semnificatia: agricultura apartine dintotdeauna ruralului si nu se poate dezvolta

o adevarata politica agricola cu omiterea si ignorarea mediul sau natural -
colectivitatile satesti. Este o abordare dificila, deoarece pare a fi o întoarcere la
trecut si, într-un anumit sens, chiar este o "întoarcere", dar de pe alte baze, de
pe pozitia, speram, a celor care au învatat, platind un anumit pret, ca mediul
este ceva în care oamenii se integreaza cu mare atentie pentru a-l conserva
cât mai aproape de echilibrul format prin însasi legile naturii. Nu dominatia
asupra naturii este "lozinca" la moda, ci conservarea, protejarea, mentinerea
sunt termenii care exprima o noua filozofie asupra relatiei om-natura. O politica
economica înteleapta nu poate face abstractie de o asemenea relatie. Este
ceea ce se afla la baza noii orientari în domeniul PAC.

Agenda 2000 - orientari (vezi si: General Report/1999, Chapter IV, Section 19):

 "scopul reformei PAC (a carei esenta consta în reducerea sprijinului

prin preturi si cresterea ajutorului direct acordat fermierilor) trebuie sa
fie preservarea unui model european al agriculturii, în care
exploatarile agricole în întreaga uniune, chiar si în regiunile cu
probleme speciale, este sustenabil si competitiv, sa conserve natura
(landscape), sa contribuie la vitalitatea mediului rural (contryside), si
sa raspunda preocuparilor si exigentelor consumatorilor în termeni de
calitate si sanatate a alimentelor, protectie a mediului si sanatate a
animalelor";
 un asemenea scop presupune a fi implicati "nu numai fermierii, ci si
locuitorii acelei tari, consumatorii si societatea în sens larg".

Obiectivele fixate de Agenda 2000 pentru a raspunde unui asemenea scop:

 fermierii sa beneficieze de un standard corect de viata;

 agricultura sa devina competitiva pe piata mondiala, fara a fi
subventionata excesiv;
 metodele de productie sa fie corespunzatoare nevoilor de protectie si
conservare a mediului, iar calitatea produselor sa raspunda cererii
consumatorilor;
 masurile agro-ecologice din Agenda 200 sunt menite sa ofere plati
suplimentare fermierilor care ofera servicii de protectie a mediului si
mentinere a country-side-ului, pe o baza voluntara (peste ceea ce
înseamna cerintele minime în domeniu;
 sectorul sa fie orientat înspre mentinerea diversitatii în agricultura, nu
doar spre productie;
 sa fie mentinute comunitatile rurale;
 agricultura sa dovedeasca rolul sau în societate.

Modul în care va evolua politica agricola în UE în perioada urmatoare va fi, în

mod cert influentat de cel putin doi factori:

 admiterea de noi membri dintre actualii candidati din Europa Centrala

si de Est, care, mai devreme sau mai târziu, vor aduce cu ei si
complicatul dosar agricol;
 reluarea negocierilor în cadrul WTO, inclusiv asupra comertului cu
produse agricole, ceea ce va obliga UE sa tina seama în mai mare
masura de exigentele si regulile comertului mondial cu produse
agricole si sa slabeasca si mai mult orientarea preferentiala spre
interiorul UE, înca prezenta în PAC.

2. Politica industriala

2.1. Rolul industriei

 diferit de la o tara la alta (ponderi ale contributiei la producerea PIB si

la ocuparea fortei de munca);
 reducerea contributiei industriei în favoarea serviciilor;
 politica industriala - parte a politicii economice de interventie. Sfera de
cuprindere nu este definita în mod identic în lucrarile diferitilor autori:
de la includerea tuturor masurilor guvernamentale (investitii, comert
exterior, mediu etc.), pâna la interventii specifice anumitor sectoare
 (Jovanovic, European Economic Integration, 1997, p. 172).

De ce interventie în industrie?

 Pentru a corecta imperfectiunile pietei, printr-un raspuns-oferta. Cine

garanteaza ca interventiile guvernului orienteaza mai bine dezvoltarea
economica decât o piata chiar imperfecta? Interventiile imperfecte ale
guvernului pot face mai mult rau decât piata (ex, interventia
guvernelor pentru salvarea locurilor de munca în cazul industriilor în
declin, gen minerit, este o optiune gresita).
 Pentru a elabora strategii de dezvoltare pe termen lung, peste ceea
ce este posibil la nivelul unei firme.
 Depasirea organizarii activitatii în cazuri speciale si depasirea
anumitor situatii de criza.
 Interventiile trebuie sa se îndrepte spre crearea cadrului favorabil
concurentei, care sa duca la o mai buna alocare a resurselor.
 Sa sprijine dezvoltarea industriilor "începatoare"(Infant industry), pâna
în faza în care acestea devin autosustenabile, si sa ajute
competitivitatea externa a celor mai "de viitor" produse. Rezulta ca
interventia trebuie sa fie selectiva.
 Sa promoveze, prin instrumente specifice, dezvoltarea infrastructurii,
educatia, calificarea, si cercetarea stiintifico - tehnologica.
 Sa faciliteze ajustarea structurala.

2.2. Politica industriala a CE/UE

 Nu apare în Tratatul de la Roma ca o viitoare politica la nivel

comunitar, dezvoltarea pe baza concurentei fiind esentiala.
 În anii 60 s-a înregistrat o crestere economica rapida, inflatie scazuta,
dezvoltare importanta a schimburilor externe si liberalizarea acestora,
preturi mici ale energiei si materiei prime, schimbari structurale mari -
de la agricultura, la industrie, grad ridicat de ocupare a fortei de
munca, chiar cerere mai mare decât oferta în tarile cu ritm ridicat de
crestere (Germania, Franta).
 Interventie la nivel national, mai mult prezenta în Franta.
 Protectie industriala în perioada urmatoare, cu mentinerea unor
industrii ineficiente.
 Prima încercare de formulare a unei politici industriale în UE a avut
loc în 1970 - Raportul Colonna, cu titlul Memorandum asupra Politicii
industriale, care atragea atentia asupra necesitatii de a orienta
structura industriala si asupra unor actiuni comune.
 Raportul Spinelli, din 1973, sub numele Memorandum asupra
Programului Politicii Tehnologice si Industriale.
 Raportul Cockfield, din 1985, cu numele Desavâsirea Pietei Interne,
contine masuri care sa faca posibila liberalizarea comertului cu
bunuri.
 Propunerea de elaborare a statului Companiei europene, în 1989.
 Comunicatul Comisiei (Bangemann) asupra Politicii Industriale într-un
mediu deschis si competitiv, în 1990, stipuleaza modul în care trebuie
sa opereze politica industriala: în cadrul unei politicii comerciale
liberale, în concordanta cu alte politici comune; solutionarea
problemelor industriale ale regiunilor sau în cadrul industriilor sa se
faca prin masuri care tin de piata interna si internationala (mediu
atragator pentru investitii, care sa preia riscul). Rezulta o mai
categorica orientare a politicilor industriale catre piata si catre o mai
buna integrare în contextul comunitar.
 Tratatul de la Maastricht formuleaza pentru Comisie (Art. 130)
competenta în domeniul asigurarii conditiilor pentru competitivitate
externa. În acest sens, sa promoveze masuri de ajustare a industriei
la schimbarile structurale; sa încurajeze cooperarile între firme:
rivalitate în interiorul Pietei Interne si concurenta în exterior; sa
întareasca potentialul industrial de inovare, cercetare si dezvoltare
tehnologica.
 Politica în R&D a început în 1984, si a constat într-un program cadru
 de 4 ani, privind coordonarea si integrarea întregii asistente acordate
domeniului în UE.
 Constatarea ramânerii în urma în domeniul informaticii a dus la
adoptarea programului cunoscut sub numele ESPRIT (European
Strategic Programme for Research în Information Technology),
finantat jumatate din surse UE si jumatate din Surse nationale si
private.
 Diseminarea rezultatelor obtinute în cadrul ESPRIT sa facut prin
intermediul programului RACE (Research and Development în
Advanced Communication for Europe).
 Revitalizarea industriilor traditionale formeaza obiectul unui program
Basic Research în Industrial Technologies în Europe (BRITE).
 Biotechnology Action Programme (BAP).
 European Collaborative Linkage of Agriculture and Industry through
Research (ÉCLAIR).
 EUREKA (European Research Cooperation Agency) este un program
amplu la care participa 17 tari, nu numai din UE, care si-a propus sa
contribuie la dezvoltarea si producerea unor bunuri de înalta
tehnologie.

3. Politica în domeniul concurentei - între obiective interne si externe

3.1. Teorie - aspecte introductive

 Importanta concurentei: alocarea eficienta a resurselor, o structura

mai buna a ofertei, calitate superioara a produselor si serviciilor,
impulsionarea inovatiei.
 Teoretic, politica în domeniul concurentei se fundamenteaza pe
modelul economiei de piata perfect competitive - model care nu se
regaseste în practica economica actuala.
 Concurenta este imperfecta: în care consumatorii nu sunt perfect
informati, prezenta unor întelegeri între concurenti sau a unor
monopoluri poate duce la preturi mai mari decât costul marginal si la
profituri nemeritate.
 Necesara o anumita interventie, pentru a stabili reguli de
comportament plus masuri contra unor întelegeri între firme, masuri
de control a monopolurilor sau de control a preturilor pe care acestea
le fixeaza.

Important este a avea o competitie functionala (workable competition).

Comportamentul anticompetitiv al firmelor poate îmbraca variate forme.

Schematic, acestea pot fi prezentate astfel:

A). Acorduri orizontale între firme din acelasi domeniu (carteluri). Forme:

 Fixarea preturilor;
 Interzicerea/ blocarea/descurajarea intrarii altor firme;
 Fuziunea sau achizitia în scopul dobândirii unei pozitii dominante;
 Întelegeri de cooperare în cercetare-dezvoltare

B). Acorduri verticale - între furnizor si client. Forme:

 Fixarea nivelului minim al pretului de desfacere cu amanuntul;

 Exclusivitatea comercializarii produselor unui singur furnizor;
 Exclusivitate teritoriala: comercializarea fara concurenta într-o
anumită zona (împartirea pietelor);
 Bonus acordate în functie de cantitatea vânduta (comerciantul va fi
interesat sa comercializeze mai mult produsele unui anumit
producator);
  Clauze legate în contractele de vânzare: detailistul obligat sa preia
spre comercializare si alte bunuri decât cele care fac obiectul
contractului;

C). Preturi de dumping (predatory pricing)

 Preturi scazute, temporar, pentru înlaturarea concurentei

Domeniile asupra carora se îndreapta, în general, masurile din cadrul politicii

concurentei sunt urmatoarele:

a. Structura pietelor, gradul de concentrare, de monopolizare a acesteia.

b. Examinarea comportamentului firmelor cu privire la practicile anti-
concurentiale ale acestora.
c. Reglementarea performantelor economice, ceea ce are în vedere
controlul asupra preturilor practicate de catre monopolurile publice.

3.2. Politica concurentei în UE - evolutie

Ratiuni care justifica o politica a concurentei la nivelul UE. Acestea pot fi

sintetizate astfel:

1. Economia UE este, indubitabil, o economie de piata, iar concurenta este o

componenta a pietei.

2. Economia Europeana se construieste având o Piata Interna, unica, cu cele

patru libertati de miscare: a bunurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor.

"În cadrul Pietei Interne, competitia este un mijloc de a realiza o dezvoltare

economica armonioasa si echilibrata, sustenabila, neinflationista, respectând
mediul , cu un grad ridicat de convergenta a performantelor economice, un
grad ridicat de ocupare a fortei de munca si a protectiei sociale, cu ridicarea
standardului de viata, cu coeziune economica si sociala" (TEC Art.2)

3. În conditiile economice actuale, concurenta nu se mai limiteaza la spatiul

national sau chiar regional, ci devine concurenta la nivel global

Obiectivele mari pe care le are în vedere politica concurentei în UE sunt

urmatoarele:

 Integrarea pietelor prin fluidizarea comertului peste frontiere si a

alocarii resurselor în functie de cele mai avantajoase conditii.
 Protejarea întreprinderilor mici si mijlocii (SMEs), care contribuie la
mentinerea unui mediu competitiv.
 Protejarea consumatorilor: maximum de beneficii pentru consumatori.
 Favorizarea atingerii obiectivului coeziunii economice si sociale.
 Dezvoltarea unor întreprinderi de dimensiuni optime pentru a face fata
concurentei în plan global.

Se poate spune ca UE practica o politica mixta a concurentei, în care se au în

vedere ambele obiective: protejarea consumatorilor si a firmelor mici, dar si
favorizarea dezvoltarii firmelor în context global.

Comisia Comunitatii Europene, prin Directia Generala pentru Concurenta (DG

IV), are atributii în privinta aplicarii legislatiei în urmatoarele domenii:
I)Comportamentul întreprinderilor; II).Interventiile statului.

I. Comportamentul firmelor se refera la:

A) încheierea unor întelegeri secrete anticoncurentiale (anti-collusion) (Art. 81

si 82 ale Tratatului asupra Comunitatii Europene; Art. 65 al Tratatului asupra
CECO).

Sunt interzise, conform art. 81 (ex. Art. 85), toate întelegerile - pe orizontala
sau/si verticala între întreprinderi, cartelurile si practicile care au ca obiect sau
efect ocolirea, restrictionarea sau distorsionarea concurentei în cadrul Pietei
Comune, respectiv, în prezent, al Pietei Interne, si care pot afecta comertul
între statele membre. Asemenea întelegeri sau practici pot îmbraca
urmatoarele forme:

 fixarea în mod direct sau indirect a preturilor de vânzare sau

cumparare sau a oricaror altor conditii de comercializare (discount si
conditii de creditare);
 întelegeri de împartire a pietelor;
 atitudine discriminatorie fata de anumiti clienti aflati în concurenta cu
altii, ceea ce provoaca celor discriminati un dezavantaj competitiv;
 boicotul colectiv, adica întelegere între firme pentru a restrictiona
intrarea unor potentiali concurenti sau a forta iesirea de pe piata a
unor competitori;
 impunerea în contracte a unor obligatii suplimentare, si anume, de a
cumpara si alte produse, o data cu produsul care face obiectul
contractului (asa-numitele "contracte legate"). Aceasta se întâmpla
mai ales atunci când cererea de un anumit produs este acoperita de
un singur ofertant (cazul unor produse de marca).

Exceptii pot fi admise doar atunci când se dovedeste, dupa o examinare caz cu
caz, ca respectiva cooperare are efecte pozitive pentru productie sau
comercializare si pentru consumatori

B) Abuzul de pozitie dominanta pe piata (care permite un comportament

abuziv: practici comerciale anticoncurentiale).

Abuzul de pozitie dominanta poate lua forme precum:

 promovarea de catre firma a unor politici care ameninta intrarea în

domeniu a unor noi competitori sau dezvoltarea producatorilor
existenti;
 conditii diferite, discriminatorii, aplicate diferitilor parteneri comerciali
la tranzactii similare; impunerea directa sau indirecta de preturi de
cumparare sau a altor practici comerciale incorecte;
 în absenta concurentei, firma poate restrictiona productia sau ajusta
preturile produselor sale, în detrimentul consumatorilor;
 limitarea productiei, a pietelor, a dezvoltarii tehnice, prejudiciind astfel,
consumatorii;
 refuzul de a vinde marfuri unui anumit client;
 modificarea structurii competitive a unei piete prin achizitionarea de
firme.

C) Fuziunile si achizitiile care duc la monopoluri:

Art.82 (ex.86) a Tratatului de la Roma se refera la fuziuni ca metoda care

permite întarirea pozitiei dominante a unei firme.

Piata Interna a produs o reorganizare industriala, în conditiile unei noi

dimensiuni a pietei, în special în domeniile de vârf.

Doua laturi ale fenomenului concentrarii s-au avut în vedere:

1. Concentrarea devine o conditie a sporirii competitivitatii industriei,

facând posibila finantarea cercetarii si inovarii.
2. În conditiile EC, concentrarea este impulsionata si de nevoia sporirii
 competitivitatii externe, în fata concurentei firmelor, de mari
dimensiuni, în special americane si japoneze.

Important: se impunea reglementarea controlului comunitar asupra unui

asemenea fenomen prin definirea noilor dimensiuni ale firmelor; controlul
asupra dimensiunii firmelor rezultate din fuziuni sau achizitii. În iunie 1997,
reglementarea 4064/1990 privind fuziunile si achizitiile a fost revizuita (pusa în
aplicare în martie 1998). pe baza acestei celei mai recente revizuiri, se
considera ca o fuziune intra sub controlul Comisiei daca cifra sa de afaceri are
anumite dimensiuni

II. Controlul ajutoarelor de stat

Ajutoarele de stat - sustineri pe care statul le acorda întreprinderilor, private

sau publice, unor regiuni, unor institutii sau chiar consumatorilor.

 Din perspectiva legii concurentei, ajutoarele de stat distorsioneaza

concurenta atât în interiorul zonei, cât si în comertul cu alte state sau
zone, deoarece creeaza un avantaj competitiv anumitor întreprinderi
sau sectoare în raport cu altele.
 Tratatul asupra EEC, Art. 87 (ex.92) stabileste ca orice ajutor dat de
statele membre sau prin resursele acestora, în orice forma ar fi
acesta, care distorsioneaza sau ameninta cu distorsionarea
concurentei, favorizând anumite întreprinderi sau productia anumitor
bunuri astfel încât este afectat comertul între statele membre, este
incompatibil cu Piata Comuna.
 Ajutoare ce se considera compatibile cu Piata Interna: ajutoarele
acordate în caz de dezastre naturale sau alte evenimente
exceptionale, cele pentru regiuni subdezvoltate, cu rata ridicata a
somajului si cu standard de viata scazut (Politica regionala); pentru a
facilita dezvoltarea anumitor sectoare economice, daca acestea nu au
efect advers asupra comertului, de natura sa afecteze interesul
comunitar; ajutoare pentru promovarea culturii si conservarea
mostenirii culturale; ajutoare sociale, acordate unor consumatori
individuali, cu conditia nediscriminarii privind originea produselor; alte
categorii de ajutoare pot fi acordate prin decizii, cu majoritate
calificata, ale Consiliului de Ministri, la propunerea Comisiei (vezi:
http://www.europa.int ; Competition policy)

D) Cazul întreprinderilor publice

Domeniul utilitatilor - apa, energie (gaz, electricitate), transport feroviar,

comunicatiile - traditional au apartinut statului sau, altfel spus, întreprinderilor
publice, având practic monopolul respectivelor domenii. Asemenea
întreprinderi publice au necesitat masive subventionari din partea statului,
modul lor de administrare si functionare ducând la ineficienta.

 Nevoia deschiderii lor catre concurenta. În acest sens, au fost aplicate

masuri de spargere a monopolurilor de stat, în primul prin
dezintegrare verticala, prin separarea gestionarii infrastructurii de
serviciile posibil de prestat apelând la respectiva infrastructura (similar
separarii care s-a facut între gestionarea aeroporturilor si serviciile
prestate de diverse agentii, nationale sau straine), privatizarea,
armonizarea standardelor în domeniu.
 Primul domeniu al utilitatilor publice care s-a deschis concurentei si
care a avansat cel mai mult pe acest drum este cel al
telecomunicatiilor. Progresul tehnologic a dus la aparitia unor
modalitati alternative de telecomunicatii (telex, telefonie mobila, posta
electronica etc.) si la dezvoltarea într-un ritm incredibil a productiei si
pietei echipamentelor aferente.
 Piata energiei era mai putin accesibila concurentei nu numai datorita
monopolului caracteristic acesteia, ci si aspectelor tehnice,
infrastructura nefacând posibila furnizarea decât a unui anumit tip de
servicii.
  Treptat, politica comunitara s-a apropiat de liberalizarea pietei
energiei prin masuri precum transparenta pretului pentru gaz si
electricitate catre utilizatorii industriali si cei casnici; stabilirea de reguli
comune pentru piata interna în domeniul electricitatii, si reguli comune
pentru piata interna în domeniului gazelor naturale. Prin aceasta,
piata respectivelor utilitati se liberalizeaza gradual.

E) Concurenta în domeniul achizitiilor publice

Achizitiile publice se refera la o piata de bunuri, servicii, lucrari pentru care

utilizatorii- institutii ale statului (sanatate, învatamânt, institutii administrative
centrale si locale, politie, armata) sau întreprinderi publice, inclusiv cele din
domeniul utilitatilor (transport, telecomunicatii, apa, energie), încheie contracte
publice cu furnizori - firme private sau publice, nationale sau straine, plata
facându-se din fonduri nationale (bani publici, de la buget central sau local)
si/sau din fonduri straine, respectiv comunitare.

 Dimensiunea mare a pietei achizitiilor publice.

 Dominanta era filozofia protectiei furnizorilor nationali si excluderea
concurentei.
 Deschiderea pietei cerea crearea conditiilor de concurenta pentru
acordarea nediscriminatorie a contractelor publice si pentru o
cheltuire rationala a banilor publici.
 Initial- preferinta acordata producatorilor europeni (continutul în
produse de origine europeana sa fie de cel putin 50% sau, daca nu,
pentru a câstiga contractul, pretul ofertei sa fie cu cel putin 3% mai
mic fata de cel mai scazut pret de oferta din EC).
 Directivele comunitare au stabilit atribuirea contractelor în domeniul
achizitiilor publice exclusiv prin licitatii si pe baza unei anumite
proceduri cu urmatoarele etape:

1. Anuntarea licitatiei în Supplement of the Official Journal si în

versiunea electronica a acesteia - Tenders Electronic Daily.Se arata:
obiectul licitatiei; caietul de sarcini; conditii de îndeplinit de catre
ofertanti; termenul de depunere a ofertelor. Se extind licitatiile în
forma electronica
2. Desfasurarea licitatiei, în functie de forma acesteia: deschisa sau
închisa;
3. Adjudecarea contractului

 Prin aplicarea corecta, transparenta, a regulilor de atribuire a

contractelor publice, ofertantii concureaza între ei în a respecta
cerintele tehnice pretinse de catre utilizator, la preturi mai mici si la
conditii de livrare avantajoase.
 Liberalizarii accesului la achizitiile publice a fost obiect de negociere si
în cadrul rundelor comerciale ale GATT. Ca urmare, liberalizarea
achizitiilor publice trebuie sa se faca si în raport cu ofertele din afara
Uniunii Europene.

Parlamentul European a aprobat, la 18 ianuarie 1999, ideea modernizarii

regulilor de concurenta, cu îndeplinirea urmatoarelor conditii:

 sa existe certitudinea legalitatii;

 sa primeze legea comunitara;
 transparenta;
 comisia sa aiba mai mult în vedere prevenirea abuzului de pozitie
dominanta;
 criterii clare în împartirea cazurilor care revin autoritatilor nationale
(principiul subsidiaritatii) si cele care revin Comisiei.
4. Politica regionala

4.1. Natura problemelor regionale

 Disparitati în privinta nivelului venitului, a ratelor de crestere

economica, a productiei, gradului de ocupare a fortei de munca.
Cauze ale disparitatilor: resurse insuficiente, mai ales de capital;
nivelul de educatie a fortei de munca - neadecvat; structura
economica a regiunii; mobilitate redusa.
 Teoretic - dezvoltarea regionala ar trebui, prin alocarea factorilor de
productie pe criterii de piata, sa tinda spre disparitia inegalitatilor.
 Practic: mobilitatea deplina a factorilor de productie nu se realizeaza,
iar noile industrii sunt atrase de existenta infrastructurii si a serviciilor
necesare. Apar "poli de dezvoltare". Integrarea economica poate
încuraja orientarea noilor industrii spre zone cu infrastructura
superioara, costuri mai mici a transporturilor si forta de munca înalt
calificata; regiuni care au fost prospere în afara uniunii, pot deveni
regiuni înapoiate în cadrul uniunii.

Nevoia unor interventii. Forme:

 Asistenta din partea guvernelor/organismelor comunitare prin donatii

directe; scutiri de impozite; credite subventionate.
 Cheltuieli publice pentru infrastructura;
 Descurajarea concentrarii si stimularea investitiilor în regiunile
defavorizate

4.2. Problemele regionale în cadrul Uniunii Europene

A) Din punct de vedere al situatiei regionale, în UE exista mai multe categorii

de tari:

 Tari care au PIB/loc. > media UE si care nu au regiuni cu PIB/locuitor

< media UE (Danemarca, Luxembourg; Franta - cu exceptia Corsicai -
; Germania , cu exceptia landurilor din Est).
 Tari cu PIB/loc. > media UE, dar care au anumite regiuni în interior cu
PIB/loc.<media UE (Belgia, Olanda si UK); Italia are media PIB/loc. <
media UE, dar cu mari disparitati între Nord si Sud.
 Tari cu PIB/loc. < media UE si care nu au regiuni cu PIB/loc.> media
UE (Grecia, Portugalia)

B) Problemele regionale se refera la existenta unor regiuni mai slab dezvoltate

(venit/locuitor <75% din media EC si cu un procent relativ ridicat al fortei de
munca în agricultura: Grecia, Portugalia, o parte a Spaniei, Mezzogiorno,
departamentele de peste mari ale Frantei, Corsica, noile landuri ale
Germaniei); Reprezinta cca 20%din populatia EC si urmeaza a primi cca 80%
din cheltuielile ERDF (European Regional and Development Funds) si peste
60% din Structural Funds.

Constau în:

 Subdezvoltarea rurala - exploatatii agricole mici, pamânt sarac,

capitalizare scazuta (regiuni din sudul EC: Portugalia, Spania, Italia,
Grecia; din vestul Irlandei).
 Declinul unor industrii clasice: carbune, textile, otel, constructii navale
etc. (concentrare mai mare în UK).
 Unele regiuni transfrontaliere.

4.3. Politica economica regionala a UE

 Tratatul de la Roma nu se refera în mod expres la problemele

 economice regionale (doar în preambul se refera la necesitatea
reducerii disparitatilor regionale). De ce?
 Grupul initial, al celor sase, era relativ omogen, iar singura problema
regionala era aceea a Sudului Italiei (Mezzogiorno).
 A considerat ca acestea apartin politicilor nationale.
 Disparitatile au aparut în practica si au devenit foarte evidente o data
cu extinderea din 1973 si intrarea Marii Britanii, Irlandei si
Danemarcei; Mai ales nordul Marii Britanii (industria carbunelui) si
întreaga Irlanda prezentau asemenea disparitati. S-a recunoscut
nevoia unor politici speciale, la nivel comunitar, care sa nu se
suprapuna politicilor nationale.
 Raportul Werner din 1970 se refera la politicile regionale si structurale
care, în cadrul unei viitoare uniuni economice si monetare, nu pot fi
exclusiv o chestiune de bugete nationale, deoarece conditioneaza
realizarea echilibrului economic global în interiorul uniunii.
 Din 1975, exista un Fond European pentru Dezvoltare Regionala
(FEDER), care împreuna cu Fondul Social si cu Fondul European
pentru Orientare si Garantare Agricola - FEOGA (European
Agricultural Guidance and Guarantee Fund - EAGGF) - fonduri cu
finalitate structurala - au promovat o mai buna finantare a dezvoltarii
regionale.
 Aderarea Greciei, în 1981, a Spaniei si Portugaliei, în 1986, cu un
venit/loc. sub media comunitara, a accentuat importanta politicii
regionale comunitare, UE devenind un grup eterogen; A fost lansat
Programul Integrat Mediterarean, în 1985, cu includerea Italiei,
Greciei si Frantei (compensatie pentru acceptarea largirii CE); Chiar si
ultimele aderari - Estul Germaniei reunita cu Republica Federala
Germania, în 1990, Suedia, Finlanda, Austria, în 1995 - , au adus
probleme regionale specifice.
 Actul Unic European (Single European Act) din 1985 a completat
Tratatul de la Roma cu Titlul V sub denumirea de Coeziune
economica si sociala (Economic and social cohesion) - ca o politica
de dezvoltare echilibrata a pietei interne comunitare si o recunoastere
a importantei politice a functiei redistributive.
 În 1988, s-a facut o adevarata reforma a politicii regionale prin
sporirea rolului si a operatiunilor Fondului de Dezvoltare Regionala,
dar si a fondurilor structurale , în special a Fondului Social European
(European Social Fund) si a Fondului European de Dezvoltare si
Orientare Agricola (European Agricultural Guidance and Guaranty
Fund).
 Tratatul de la Maastricht accentueaza importanta "coeziunii
economice si sociale". Subliniaza obligatia clara de a fi folosite politici
adecvate pentru reducerea dezechilibrelor economice si sociale. Au
fost create doua instrumente: Fondul European de Investitii (EIF),
pentru dezvoltarea infrastructurii si solutionarea problemelor de
mediu. EIF se afla în legatura cu Banca Europeana de Investitii si
Fondul de coeziune (CF) constituit pentru programe menite sa ajute
statele sa satisfaca criteriile de convergenta de la Maastricht.
 Programe sectoriale pentru dezvoltare regionala: pentru industria
pescuitului.
 S-a înfiintat comitetul regiunilor (COREPER?).

Care regiuni sunt eligibile pentru a beneficia de programe de finantare-

dezvoltare?

Notiunea de regiune se poate folosi în sens geografic, chiar daca aceasta

depaseste frontierele, si în sens administrative, de la nivelul 0, care sunt
statele nationale, pâna la nivelul III, care înseamna unitati administrative de tip
local. Analizele regionale UE apeleaza la nivelul II, care regrupeaza unitati
local în unitati regionale/judetene.
Criterii de eligibilitate:

 Criteriu strict: Puterea de cumparare standard (Purchasing Power

Standard -PPS) trebuie sa fie < 75% din media comunitara pentru trei
ani consecutivi.
 Grad de dependenta peste medie fata de agricultura sau de industriile
în declin.
 Rata ridicata a somajului, în special structural, si migratiei: rata
somajului sa fie mai ridicata decât media comunitara, iar ocuparea în
industrie sa fie în declin si un venit scazut din agricultura.
 Politicile anterioare, în special cele de liberalizare comerciala, sa fi
dus la un efect advers.
 Criteriile de eligibilitate se aplica pe baza comparativa la nivelul UE.
Aceasta înseamna ca anumite regiuni mai slab dezvoltate la nivel
national pot sa apara, la nivel comunitar, ca mai dezvoltate decât
regiuni din alte tari. Cum va influenta aceasta abordare politica
regionala în conditiile aderarii la UE a tarilor din Europa Centrala si de
Est, care sunt în ansamblu eligibile pentru a beneficia de sprijin în
cadrul politicilor regionale? Cum va functiona, în acest nou cadru,
principiul coeziunii economice si sociale? Care vor fi nevoile de
finantare regionala , în acest caz ?

Obiective, conform Comisiei europene:

 Dezvoltare si ajustare structurala în regiunile ramase în urma, inclusiv

facilitarea schimbarilor structurale.
 Conversia regiunilor afectate de declin industrial.
 Combaterea somajului de durata.
 Schimbarea structurilor agricole si dezvoltarea zonelor rurale.
 Sustinerea regiunilor cu foarte slaba densitate a populatiei (zonele
nordice).

Rezultate:

 Nu au disparut disparitatile regionale, deoarece apar mereu probleme

noi (vezi, noile landuri ale Germaniei; dezvoltare regionala plus
problemele de mediu).
 S-a modificat ierarhia statelor sub aspectul venitului/locuitor si s-au
îngustat disparitatile, la acest nivel: Luxembourg - pozitie consolidata
în vârful listei; progres mare în cazul Irlandei, Spaniei; progres
important în cazul Greciei si Portugaliei; reducere de venit/loc. în
cazul Germaniei (din cauza reunificarii), dar si al Suediei si Finlandei;
venituri mai mari pentru anumite regiuni, ca urmare a aparitiei unor
surse noi de venit (Groningen: Nord-Estul Olandei; Aberdeen, în Estul
Scotiei).
 Gradul de ocupare a fortei de munca a crescut semnificativ în Irlanda,
Olanda si Marea Britanie. Regiuni în cadrul tarilor cu rata ridicata de
somaj: Andaluzia, în Spania.
 Politica regionala nu a fost suficient de eficienta deoarece, pe de o
parte, bugetul comunitar nu este suficient de mare pentru amploarea
nevoilor si nici suficient de redistributiv, iar, pe de alta parte, s-a
practicat si o anumita farâmitare a fondurilor.
 Trebuie stimulata dezvoltarea regiunilor pe baza de profitabilitate:
investitii internationale, inclusiv ale UE. Preconditii: existenta
infrastructurii, problemele de mediu; stabilitate politica.

5. Bugetul Uniunii Europene

5.1. Veniturile si cheltuielile bugetului comunitar

Din 1968, exista, pe lânga bugetele nationale, si un buget comunitar.

Veniturile: initial, din contributii ale statelor; Din 1970, resurse bugetare proprii,
constând în:

 taxe vamale la import: marimea încasarilor s-a diminuat treptat, ca

urmare a liberalizarilor comerciale;
 prelevari la importul de produse agricole: o data cu cresterea gradului
de acoperire a necesarului de produse agricole din productie proprie,
s-au redus importurile de produse agricole si încasarile din aceste
taxe;
 un anumit procent din impozitul VAT (Value Added Tax - Taxa asupra
valorii adaugate), fixat pentru fiecare an (1%, initial, urcat la 1,4%, în
1986, revenit la max. 1% din 1993, 1,27% în 1999); Baza de calcul a
contributiei VAT s-a limitat la max. 55% din GNP;
 1,2% din PNB al fiecarui stat membru (din 1988).

Cheltuieli (conform obiectivelor din tratate), grupate astfel:

a. Cheltuieli administrative
b. Cheltuieli de finantare a politicilor comunitare

Structura bugetului se prezinta astfel:

Pond. în total Ponderea în total

Venituri  Cheltuieli
venituri  chelt.
A. Cheltuieli
    cca 4%
administrative
Prelevari (taxe) la
importul de
B1. FEOGA
produse agricole,
(European
plus taxe asupra
Agricultural
zaharului si a Cca 4% Cca 50%
Guidance and
isoglucozei
Guarantee Fund -
(asupra firmelor
EAGGF)
care prelucreaza
zahar)
B2. Fonduri
structurale si
actiuni regionale
( European
Regional
Taxe vamale din Development
tariful extern Cca 20% Fund-ERDF; cca 30%
comun European Social
Fund - ESF;
EAGGF-orientare
agricola; Fisheries
Guidance;
Cohesion Fund)
VAT (1,27% din Cca 50% B3. Educatie cca 1 %
TVA tuturor (Socrates), tineret
statelor). Baza de (Youth for
calcul nu poate Europe), calificare
depasi 55% din profesionala
Produsul National (Leonardo), cultura
Brut al fiecarei tari (variate programe,
inclusive informatii
si comunicatii),
aspecte sociale
(ocuparea fortei de
munca) si
 sanatatea publica
B4. Energie
(Altener: surse
reinnoibile de
energie),
    securitate nucleara Cca. 0.5%
(EURATOM);
mediul (European
Environment
Agency)
B5. Cheltuieli
    legate de Piata  
Interna
B6. Cercetare si
    dezvoltare Cca 4%
tehnologica
GNP (resursa
aditionala pentru
B7.Actiuni externe
acoperirea
(ajutoare de
diferentei dintre
preaderare, actiuni
veniturile din
Cca 20%- 25% mumanitare, cca 9%
sursele de mai sus
actiuni în favoarea
si cheltuielile
democratiei si
planificate. Este o
drepturilor omului
marime anuala
variabila)
B8. Politica
    externa si de  
securitate comuna
*De la 1 ian. 1975, bugetul UE este alimentat exclusiv din resurse proprii.

Total bugetului comunitar reprezinta doar cca 1,27% din PIB/ EU.

5.2. Principii si particularitati ale bugetului comunitar:

 Principiul unitatii: un singur document cuprinde veniturile si

cheltuielile.
 Universalitatea: veniturile nu se aloca unui anumit articol de
cheltuiala.
 Anualitatea: Buget anual, chiar daca anumite cheltuieli se întind pe
mai multi ani. Eventual excedent, se transmite bugetului urmator.
 Principiul echilibrului: Finanteaza politici doar în limitele veniturilor din
buget (nu formuleaza politici si cauta apoi surse). Nu poate avea
deficit si nici nu poate fi finantat prin împrumuturi.
 Specificarea cheltuielilor: fiecare trebuie sa aiba un anumit scop si sa
raspunda unui anumit obiectiv.
 Deosebit fata de bugetele nationale prin marime si structura a
veniturilor si cheltuielilor.
 Nu are un rol identic cu bugetele nationale în privinta echilibrului
macro-economic. Totusi, prin politicile mai recente, de coeziune
economica si sociala, sporeste rolul bugetului comunitar în
dezvoltarea regionala si în ajustarea structurala.
 Rolul redistributiv al bugetului comunitar se manifesta prin pozitia de
contributor net (Germania, UK, Belgia, Luxembourg, Germania, UK,
Belgia, Luxembourg, Franta, Italia) sau de primitor net (Irlanda,
Grecia, Danemarca, Olanda, Portugalia, de verificat) al statelor
membre, prin sustinerea politicilor în diferite sectoare sau prin
sustinerea financiara a unor regiuni.

5.3. Procedura bugetara

 Comisia pregateste varianta preliminara a bugetului la mijlocul lunii

iunie si o trimite Consiliului European.
  Consiliul adopta bugetul preliminar pâna la sfârsitul lunii iulie si-l
supune unei examinari de conciliere cu o delegatie a Parlamentului.
 Parlamentul face prima citire a bugetului în prima jumatate a lunii
octombrie.
 Dupa o noua conciliere cu Parlamentul, va avea loc a doua citire a
bugetului de catre Consiliu la jumatatea lunii noiembrie.
 Aceasta noua varianta a bugetului este trimisa din nou Parlamentului,
la începutul lunii decembrie, pentru citirea finala. Parlamentul
examineaza cheltuielile care nu sunt obligatorii, fiind îndreptatit sa le
accepte sau sa le refuze.

INTEGRAREA MONETARA EUROPEANA

1. Politica monetara: principalele instrumente

Politica monetara - una din politicile macro-economice. Politica monetara este

de competenta exclusiva sau neexclusiva a bancii centrale, în functie de
independenta acesteia fata de guvern.

Functiile specifice si traditionale ale unei banci centrale sunt urmatoarele:

1. De a emite moneda - bancnote si monede divizionare: ce sta la baza

emisiunii monetare?

Masa monetara sau oferta de bani are urmatoarele componente:

o Mo = baza monetara (bani în afara sistemului bancar; bani

aflati în casieriile bancilor; depunerile bancilor comerciale
aflate la banca centrala);
o M1 = bani în sens restrâns (Mo + depozite la vedere ale
agentilor economici, ale populatiei, alte disponibilitati la
vedere);
o M2 = M1 + cvasibani. Notiunea de cvasibani se refera la
detinerile de titluri financiare care pot fi convertite în scurt
timp în bani sau pot fi utilizate într-un anumit mod pentru plati
(certificate de depozit, depozite în valuta ale rezidentilor
etc.). M2 este oferta interna de bani, masa monetara pe care
o urmareste orice banca centrala. Dezvoltarea sistemului
financiar-bancar, asa cum exista acesta în tarile dezvoltate,
a produs atât produse financiare variate, forme de
economisire si de plasamente, precum si o extindere a
continutului notiunii de masa monetara, ajungându-se la
masa monetara în sens larg M3 în care se includ depozite la
termen, bonuri de tezaur, sau chiar la un M4 (Regatul Unit)
cu includerea unor depozite pe termen mai lung.

2. De a autoriza conditiile si modul de functionare ale tuturor celorlalte

banci: rolul de "banca a bancilor".
3. De a elabora si pune în aplicare o anumita politica monetara, conform
statutului si a gradului sau de independenta fata de guvern, apelând
la instrumentele "verificate" ale politicilor monetare sau "inventând"
altele noi, care sa raspunda mai bine nevoilor.

Instrumentele la care apeleaza banca centrala pentru punerea în practica a

politicii sale sunt, în principal, urmatoarele:

1. Refinantarea bancilor comerciale: plafoane de credite, licitatii la

dobânda pietei (Open market), rolul de agent fiscal (obligatiuni
guvernamentale) pentru ministerul de finante.
2. Stabilirea de rezerve minime obligatorii: un procent aplicat asupra
 disponibilitatilor bancii, pentru a servi acoperirii unor nevoi în caz de
dificultati. Este o metoda prudentiala si, totodata, o metoda de
influentare a lichiditatilor.
3. Stabilirea unor reguli de prudenta bancara. Cele mai importante reguli
si continutul acestora conform normelor UE se refera la:
o capitalul social minim pentru a înfiinta o banca (în România,
conform normelor UE, capitalul minim este echivalentul a 5
milioane Euro subscris, din care se plateste efectiv cel putin
50%. Suma în lei se modifica periodic ca urmare a
deprecierii leului);
o lichiditate suficienta în raport cu capitalul: minimum 8%;
o expunerea maxima sa nu depaseasca 20% din fondurile
proprii ale bancii;
o împrumuturile catre proprii membri sa fie sub 20% din
fondurile proprii ale bancii;
o expunerea în monede straine sa fie sub 10% din fondurile
proprii ale bancii;
o detinerile de actiuni în companii non-bancare nu poate
depasi 20% din capitalul companiei respective;
o detinerile de actiuni în capitalul altor banci sa fie maximum
5% din capitalul noii banci;
o constituirea unor provizioane de risc, un anumit procent în
raport cu soldul creditelor.
4. Raspunde de elaborarea si aplicarea politicii valutare - componenta a
politicii monetare. În acest sens, stabileste tipul regimului de curs
valutar, intervine pe piata valutara, daca este cazul, gestioneaza
rezervele valutare, stabileste regimul mijloacelor de plata în devize;

Tipul regimului de curs valutar:

 Raportul dintre monedele a doua tari este un pret-cheie, exprimând

nivelul si starea relatiilor economice externe - comerciale, financiare,
operatiuni cu capital etc. - ale tarilor respective.
 Tipuri fundamentale de cursuri valutare:
a. fixat si mentinut la marimea respectiva cu ajutorul
interventiilor pe piata valutara ale Bancii centrale, respectiv
modificat prin devalorizare sau revalorizare;
b. raport flotant, fluctuant, în functie de cererea si oferta de pe
piata valutara, cursul aratând depreciere sau apreciere.

Un tablou comparativ al avantajelor si dezavantajelor se prezinta astfel:

Avantaje Dezavantaje
Curs fix Curs flotant Curs fix Curs flotant
Instabilitatea
Stabilitatea
cursului produce
cursului decurge Marimea cursului
Cursul fix poate incertitudine în
din stabilitatea se stabileste
deveni unul rigid, privinta alocarii
preturilor si este, la conform cererii si
daca nu se unor resurse si
rândul sau, un ofertei, similar
ajusteaza la timp; aduce pierderi la
factor oricarui pret;
export sau
antiinflationist;
scumpiri la import;
Ajustarea cursului
se face prin
Riscul valutar, care
abateri mai mici,
Modificarea însoteste
Permite o mai ceea ce evita
brutala a marimii instabilitatea
buna producerea de
cursului produce cursurilor, produce
fundamentare a socuri si permite
socuri de costuri de
alocarii resurselor;  orientarea alocarii
adaptare; acoperire
unor resurse si în
(hedging);
functie de acest
pret;
Devalorizarea în Balanta de plati se Este dificil, daca Acoperirea
scop competitiv va
contribui la nu imposibil, de a
echilibreaza cvasi
stimularea stabili marimea costurilor
automat, prin
exporturilor si la "corecta" a suplimentare
efectul aprecierii si
restrângerea ajustarii cursului, generate de
deprecierii cursului
importurilor, la ceea ce poate flotarea cursurilor
asupra fluxurilor
stimularea intrarilor duce fie la o poate genera un
economice
de turisti; supraevaluare, fie impact inflationist;
externe;
revalorizarea va la o subevaluare;
avea efecte opuse;
Operatiunile
Nu permite o speculative,
Cursul fix
politica monetara facilitate de viteza
descurajeaza Datorita impactului
independenta în mare a
speculatiile, cu fluctuarii cursului
domeniul ocuparii, comunicatiilor
exceptia cazului în asupra BP si
a inflatiei, tara electronice (hot
care necesitatea deoarece, teoretic,
respectiva fiind money), pot duce
ajustarii marimii interventiile BC
nevoita sa urmeze la destabilizari ale
cursului prestabilit pentru mentinerea
politica promovata balantelor de plati
la modificari în marimii cursului nu
de tara emitenta a si la presiuni
fundamentele sunt necesare,
monedei "ancora" asupra cursurilor
economice - formarea de
si sa aplice masurianumitor monede,
inflatie, rezerve valutare
pentru echilibra- nejustificate prin
productivitate - devine superflua;
rea balantei de evolutia
este evidenta;
plati; fundamentelor
economice;
Nevoia unor
rezerve valutare nu
Mentinerea este total
Mentinerea Cursul flotant nu
cursului fix eliminata,
stabilitatii si a obliga la
necesita interventii deoarece nu exista
fixitatii cursurilor coordonarea
pe seama o flotare "pura", iar
cere apropierea politicilor
rezervelor valu- modul ajustarii
nivelului economice cu alte
tare, care, pentru a balantei de plati
indicatorilor macro- tari, politica
si oricând depinde si de
economici si monetara
disponibile, trebuie structura
cresterea gradului independenta fiind
sa atinga o schimburilor, de
de integrare; o optiune fezabila;
anumita marime; rigiditatea sau
flexibilitatea
importurilor;
 Operatorii pietei valutare, în primul rând bancile, stabilesc, în cadrul
respectivului tip de curs, un curs al zilei sau la vedere, numit spot, si
un curs la termen, numit forward.
 Cursul este mai mic la cumparare si mai mare la vânzare, diferenta
numindu-se spread. Important: Cursul flotant este adevaratul curs de
piata. Cursul fixat poate fi considerat un curs administrativ. De aceea,
important este de a avea conditii pentru stabilitatea cursurilor.

Formarea si gestionarea rezervelor în aur si devize ale tarii.

 Rolul rezervelor valutare: suport al emisiunii banesti; element de

influenta asupra cursurilor valutare, a stabilitatii acestora; garantia
solvabilitatii pentru cazul în care se apeleaza la împrumuturi externe,
influentând, prin prima de risc pe care bancile o includ în calcul,
marimea dobânzii la împrumuturi.
 Banca centrala se ocupa si de gestionarea rezervelor în sensul
asigurarii unei marimi si structuri optime în devize a acestora, astfel
încât sa rezulte o stabilitate sau o urcare a valorii de ansamblu a
rezervelor.
 Marimea rezervelor se coreleaza cu nevoile de acoperit pe seama
acestora, astfel încât acestea sa nu provoace o criza de lichiditati, dar
nici sa nu alimenteze lichiditati în exces. În ceea ce priveste structura
rezervelor, aceasta se refera la componenta aur si la aceea în devize.
Componenta aur, desi nu mai serveste unor plati directe, poate aduce
mijloace de plata în devize, în cazuri extreme. Totodata, are si un
 impact psihologic deloc neglijabil. În ceea ce priveste componenta în
devize a rezervelor, aceasta se orienteaza în functie de structura
operatiunilor economice cu strainatatea. Important este ca aceasta sa
nu fie concentrata pe o singura moneda, ci sa aiba în vedere
divizarea riscului între mai multe monede de rezerva. Sub acest
aspect, se are în vedere structura optima a rezervelor.
 Deoarece rezervele valutare trebuie fructificate, banca centrala se va
ocupa si de plasarea sigura si cât mai avantajoasa a acestora.
Plasarea rezervelor trebuie sa îndeplineasca anumite conditii: risc
scazut sau zero, grad ridicat de lichiditate (scadenta pe termen scurt,
la data fixa). Cele mai sigure plasamente sunt bonurile de tezaur,
obligatiunile guvernamentale, depozitele în banci de prima marime,
obligatiunile emise de consortii bancare sau de societati cu grad
foarte scazut de risc (AAA).
 Stabileste regimul mijloacelor de plata în devize: în functie de regimul
convertibilitatii - interna si partiala sau interna plus externa - se
reglementeaza si regimul utilizarii mijloacelor de plata în devize atât
pentru persoanele fizice, cât si pentru cele juridice
 Pentru îndeplinirea unora dintre functiile sale pe plan extern, banca
centrala intra în legatura cu institutiile pietei financiare internationale
cum sunt: B.R.I. (Banca Reglementelor Internationale); F.M.I. (Fondul
Monetar International); B.M. (Banca Mondiala); B.E.R.D. (Banca
Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare).

2. Integrarea monetara europeana

2.1. Experienta europeana în domeniul integrarii monetare:

Se refera la: Planul Werner, Sistemul Monetar European, Noul Sistem Monetar
European (de citit în M. Bîrsan, Integrarea economica europeana, vol. I, 1995,
cap.IV, p. 115 - 140).

2.2. Costurile si riscurile participarii la o uniune monetara

Integrarea monetara este denumirea procesului de formare a unei zone

monetare, a unui spatiu în care monedele mai multor tari sunt fie legate între
ele în mod irevocabil sau fiecare moneda se leaga irevocabil de o moneda
"ancora" pe baza unui anumit raport, fie monedele nationale sunt înlocuite cu o
singura moneda, care va fi folosita în întreaga zona. Atât într-un caz, cât si în
celalalt, ne aflam în fata unui proces de unificare monetara.

O uniune monetara formata în acest mod trebuie sa corespunda unei zone

monetare optime, întelegându-se prin aceasta un spatiu economic care poate
urma aceeasi politica monetara: tarile respective renunta la politica monetara
proprie, la folosirea instrumentelor de politica monetara, în special la
instrumentul curs valutar, în favoarea unei politici monetare si de curs comune.

Exista anumite costuri decurgând din renuntarea la folosirea cursului în

situatiile în care un asemenea instrument ar putea contribui la depasirea
anumitor socuri, în special externe (ex. cresterea brusca a pretului energiei sau
materiilor prime importate): sporirea brusca a preturilor în interior, scaderea
competitivitatii externe, recesiune, somaj, dezechilibru extern etc. Daca tara
respectiva promoveaza o politica monetara independenta, poate apela la
instrumentul curs valutar, deprecierea monedei, prin efectul stimulator asupra
exporturilor, ar putea eventual absorbi partial somajul, iar aprecierea ar putea
tempera importurile. Disparitia instrumentului curs valutar obliga tara respectiva
sa recurga la alte politici macroeconomice, pentru a mentine competitivitatea, a
restabili echilibrul extern si a mentine locurile de munca sau a absorbi
excedentul de forta de munca.

Care sunt politicile care pot înlocui folosirea instrumentului curs valutar?.

Cum trebuie sa fie tarile care doresc sa formeze împreuna o uniune monetara,
pentru ca riscurile si costurile sa fie cât mai scazute?
Mai întâi, comertul reciproc trebuie sa fie intens (de ce este important?).

Mobilitatea factorilor de productie - a fortei de munca si a capitalului - trebuie,

de asemenea, sa fie intensa, pentru a compensa costurile socurilor la care
poate fi supusa o anumita tara (explicati).

Ce rezulta: îndeplinirea acestor conditii se reflecta în existenta unor obiective

apropiate sau similare în domeniul politicilor macroeconomice (ocuparea fortei
de munca, inflatie, echilibrul extern etc.).

În conditiile Uniunii Europene, urmatoarele aspecte cer si favorizeaza formarea

uniunii monetare:

 Asa cum arata datele publicate în Eurostat, tarile Uniunii Europene, la

fel cu celelalte economii dezvoltate, se caracterizeaza printr-o
crestere a interdependentelor economice, exprimata prin cresterea
ponderii schimburilor reciproce în PIB - expresie a gradului de
deschidere spre exterior. Ca urmare, o strânsa cooperare în domeniul
tuturor masurilor care afecteaza comertul reciproc devine obligatorie
daca se doreste realizarea anumitor obiective comune. Eficienta unor
masuri limitate la teritoriul national devine, în aceste conditii,
discutabila.
 Existenta Pietei Interne, a Pietei unice comunitare, în care
functioneaza cele patru libertati de miscare: a bunurilor, serviciilor,
capitalului si persoanelor. Avantajele depline, complete ale unor
asemenea liberalizari pot fi atinse numai evitând costurile pe mai
multe planuri ale utilizarii unor monede diferite. O uniune monetara
este, în fapt, o continuare a etapelor anterioare de integrare, etape în
care un anumit factor a contribuit la progresul integrarii: liberalizarea
comerciala în prima faza, aceea a formarii uniunii vamale,
liberalizarea circulatiei factorilor în faza formarii pietei comune si a
uniunii economice. Este rândul monedei ca în etapa actuala sa
contribuie la progresul integrarii, sa duca la o uniune monetara cu
respectivele avantaje si sa reprezinte un suport al uniunii politice.
 Deoarece piata interna, prin înlaturarea tuturor barierelor comerciale,
inclusiv a controlului la frontierele vamale, înseamna imposibilitatea
oricarei protectii la frontiere, în absenta uniunii monetare, unele tari
pot fi înclinate sa practice devalorizari în scop competitiv ("beggar -
thy - neighbor").
 Liberalizarea miscarilor de capital, componenta esentiala a pietei
interne, submineaza efectele unei politici monetare independente. Mai
mult, obliga tarile sa coordoneze politicile lor monetare sau sa aplice o
singura politica monetara, pentru a raspunde efectelor produse de
miscarea capitalului.
 Un alt argument în favoarea uniunii monetare cu o singura moneda se
refera la faptul ca Uniunea Europeana doreste sa sporeasca forta sa
competitiva în context global, utilizarea unei singure monede
contribuind la amplificarea schimburilor comerciale nu numai în
interiorul zonei, ci si în relatiile cu restul lumii, la sporirea volumului
operatiunilor financiare. În acest mod, apare efectul favorabil al
"economiilor datorate dimensiunii activitatii economice" - aspect de
mare importanta în competitia cu marile companii americane si
japoneze.

2.3. Beneficiile uniunii monetare

Trecerea la utilizarea unei singure monede aduce în primul rând avantajul

evitarii riscului valutar - al deprecierii monedei de încasat pentru exportatori
sau al scumpirii monedei de plata pentru importatori - existent ori de câte ori se
pune problema convertirii monedelor ale caror cursuri se pot modifica în timp
într-un sens sau altul. Acoperirea riscului valutar, mai ales în cazul unei mari
instabilitati a cursurilor, presupune operatiuni speciale de acoperire (hedging,
gestionarea structurii detinerilor în devize prin operatiuni de swap etc.) ale
caror costuri sunt ridicate. Costurile tranzactiilor sunt mai ridicate în cazul
statelor mici, deschise, ale caror monede sunt putin sau deloc utilizate.
Asemenea monede înregistreaza si diferente mari (spread) între cursul de
vânzare si cel de cumparare, tocmai datorita folosirii lor putin frecvente.

Eliminarea riscului valutar poate stimula activitatea economica, inclusiv

investitiile, favorizând astfel procesul de alocare a resurselor, de creare de
locuri de munca si de crestere economica. În aceeasi directie actioneaza si
avantajul exprimarii preturilor în aceeasi moneda ceea ce le face usor
comparabile preturilor pentru aceleasi bunuri pe diverse piete.

Toate aceste avantaje arata ca un curs stabil este superior unuia flotant,
fluctuant, pentru ca decurge din conditii economice care genereaza stabilitate.

Importante beneficii ale uniunii monetare pot sa existe la nivel macroeconomic:

(mai mare stabilitate a preturilor si o sporire a credibilitatii autoritatilor monetare
- conditie esentiala a bunei functionari a politicii monetare). Faptul ca Banca
Centrala a Uniunii Monetare este independenta, este de natura a mari aceasta
credibilitate. De asemenea, piata financiara liberalizata, asa cum aceasta
exista în cadrul unei uniuni monetare, va contribui la o mai buna alocare a
resurselor.

2.4. Convergenta economiilor - conditie necesara pentru a participa la

uniunea monetara europeana

Apropierea economica prin intermediul comertului si al altor fluxuri economice

externe si convergenta economiilor reprezinta suportul necesar al unei uniuni
monetare, înlaturându-se prin aceasta nevoia ajustarii cursurilor. Tratatul de la
Maastricht a prevazut ca masurarea gradului de convergenta sa se faca prin
mai multi indicatori de performanta macroeconomica, dupa cum urmeaza:

a) Marimea ratei inflatiei (indicele preturilor de consum: HICP=Harmonised

Index of Consumer Prices). Cât trebuie sa fie rata inflatiei? Participantii la
uniunea monetara trebuie sa înregistreze o rata a inflatiei care sa nu
depaseasca cu mai mult de 1,5% media celor mai performante (cât de
performante?), în domeniul stabilitatii preturilor, trei tari comunitare. Importanta
acestui indicator.

b) Cursul valutar

Rata nominala a cursului valutar nu trebuie modificata cel putin doi ani înainte
de intrarea în stadiul al treilea prevazut în Planul Dellors, stadiul trecerii la o
singura moneda (vezi, participarea la Sistemul Monetar European). Firesc,
îndeplinirea unei asemenea conditii prevazute în Tratatul de la Maastricht avea
legatura cu modul functionarii SME la data respectiva. Sistemul Monetar
European, instituit în 1979, avea în centrul sau moneda scripturala ECU,
calculata pe baza unui cos de monede, fata de care se stabilise o marja
admisa de fluctuare de +/- 2,25%. În urma crizei din 1992-93, s-a trecut la ceea
ce se numeste Noul Sistem Monetar European, în cadrul caruia marjele de
fluctuare admise erau de +/- 15%, ceea ce practic reprezenta o cvasiflotare.
Într-un asemenea canal larg, orice moneda se poate mentine fara devalorizare
sau revalorizare. Se poate spune ca de la admiterea acestui nou sistem,
conditia nemodificarii paritatilor, asa cum a fost formulata în Tratat, nu mai este
de actualitate. Important este, însa, exercitiul participarii la un mecanism care
"simuleaza" o cooperare în cadrul unei zone si, mai ales, importanta este
realizarea stabilitatii "de facto" a cursurilor.

c) Ratele dobânzilor pe termen lung

Între ratele inflatiei si ratele dobânzilor exista o strânsa legatura, si anume:

Rata nominala a dobânzii > Rata inflatiei, pentru a avea o dobânda real
pozitiva, respectiv :Rata reala a dobânzii = Rata nominala - Rata inflatiei;

Ratele dobânzilor pe termen scurt sunt, în mod firesc, fluctuante. Ratele

dobânzilor pe termen lung (obligatiuni, bonuri de tezaur etc.) sunt cele care
exprima gradul de credibilitate în privinta conditiilor economice fundamentale, a
evolutiei ratelor inflatiei. Acestea sunt un barometru anticipativ al evolutiei
conditiilor fundamentale din economie. Dar, în calitate de instrument al politicii
monetare sunt folosite mai degraba ratele dobânzilor pe termen scurt, care
exprima situatia raportului cerere-oferta si efectul acestuia asupra monedei.
Tratatul de la Maastricht a prevazut ca, în tarile participante la uniunea
monetara, ratele dobânzilor pe termen lung sa se mentina în cadrul unei
diferente de +/- 2% fata de media ratelor dominante în trei tari cu cel mai bun
rezultat în privinta inflatiei. Diferente mai mari în privinta ratelor dobânzilor ar
exprima anticiparea unor evolutii neconvergente a economiilor si o deplasare a
capitalului în conformitate cu o asemenea evolutie. Important este ca
plasamentele capitalului sa nu fie de natura speculativa si sa nu aiba loc doar
pentru a profita pe seama diferentelor de rate ale dobânzilor, ci sa urmeze o
alocare în functie de criterii de profitabilitate.

d) Criteriul fiscal se prezinta sub doua forme:

d1) Marimea admisibila a deficitului public guvernamental sau bugetar nu

trebuie sa depaseasca 3% din Produsul Intern Brut. De ce deficitul bugetar
trebuie mentinut în limite atât de strânse? Raspunsul este cunoscut si acesta
se refera la faptul ca orice deficit trebuie acoperit, finantat într-un anumit mod.
Finantarea se poate face prin urmatoarele:

 vânzarea de obligatiuni guvernamentale - bonuri de tezaur - în tara si

în strainatate, cu o dobânda atragatoare pentru creditori, la
concurenta cu dobânzile practicate de banci, si cu garantarea
acestora prin veniturile bugetare. Efectele unei asemenea modalitati
de acoperire se resimt pe mai multe planuri: bancile vor înregistra un
deficit de lichiditati, ceea ce urca nivelul dobânzilor pe piata monetara
interbancara; piata valutara se va "relaxa", iar presiunea asupra
cursului se va reduce prin reducerea cumpararilor de devize din
partea celor care se orienteaza spre cumpararea de titluri de stat; se
ajunge la datorii împovaratoare pentru bugetul viitor si pentru
beneficiarii viitorului buget;
 credite ieftine de la banca centrala sau chiar transferarea unor
"angajamente" (cheltuieli) bugetare catre banca centrala, în situatia
de totala subordonare a acesteia fata de guvern; posibilitatea de a
apela la o asemenea sursa de finantare a deficitului va provoca o
relaxare a politicii guvernului atât în domeniul fiscalitatii, cât si în cel al
expansiunii veniturilor, cu posibile urmari inflationiste;
 emisiune bugetara fara acoperire, ceea ce reprezinta o sursa de
inflatie si o modalitate de erodare a datoriei guvernului. O asemenea
metoda este aplicabila tot în situatia în care banca centrala este
subordonata guvernului, contribuind la punerea în practica a politicii
nesanatoase a acestuia.

Daca deficitul bugetar urca, semn al unei viitoare inflatii, se poate înregistra si
fuga capitalului spre tari cu mai mare stabilitate economica.

d2) Datoria publica totala - interna si externa, guvernamentala si locala.

Deficitele acumulate duc la o datorie publica, care va reprezenta o povara

asupra generatiilor urmatoare, va atrage dupa sine nevoia unor impozite mai
mari, ceea ce va influenta negativ investitiile si cresterea economica. Daca
datoria publica depaseste o anumita marime, aceasta va ridica mari probleme
privind rambursarea. De aceea, tratatul de la Maastricht a stabilit ca marimea
admisa a datoriei publice sa nu depaseasca 60% din PIB.
2.5. Evolutia procesului de integrare monetara europeana

Tratatul de la Roma nu a prevazut nimic referitor la integrarea monetara (cum

se explica? Care este sistemul de cursuri valutare la data respectiva?)

Trecerea la flotare cvasi-generalizata a monedelor larg utilizabile, a facut

necesara instituirea unui sistem monetar care sa sustina zona de integrare
economica europeana. Asemenea aranjamente monetare au fost urmatoarele
(detalii, în M. Bîrsan, Integrarea economica europeana, Edit. Carpatica, vol I,
1995): "sarpele" monetar, Sistemul Monetar European si, într-o perioada mai
recenta, Noul Sistem Monetar European.

Planul Dellors si Tratatul de la Maastricht au formulat continutul procesului de

evolutie graduala spre o uniune monetara europeana si conditiile pe care
trebuie sa le îndeplineasca participantii la uniunea monetara.

Planul Dellors a stabilit parcurgerea a trei stadii pentru realizarea trecerii la

uniunea monetara:

Stadiul I : 1 iulie 1990 - 1 ianuarie 1994:

 Liberalizarea deplina a circulatiei capitalului: s-a realizat începând cu

1 iulie 1990.
 Realinierile de paritati sa fie putin frecvente si sa aiba loc o mai
strânsa coordonare a politicilor monetare.
 Ce anume s-a întâmplat în respectiva perioada? (vezi mai sus
bibliografia).

Stadiul II : 1 ianuarie 1994 - 1 ianuarie 1999:

Este un stadiu de tranzitie de la Sistemul Monetar European la Uniunea

Monetara în care s-a prevazut urmatoarele:

 Politicile monetare, desi continuau sa fie nationale, urmau a fi strâns

coordonate.
 Renuntarea la realinierea paritatilor. Deoarece în urma crizei din
1992- 93 s-a trecut la un sistem de cvasiflotare, realinierea paritatilor
nu mai era necesara. În realitate, marjele de fluctuare s-au mentinut
foarte aproape de vechile marje admise, care se încadrau în +/-
2,25%.
 Crearea unei institutii monetare centrale care sa devina, ulterior,
banca centrala europeana. Aceasta institutie s-a creat sub forma
Institutului Monetar European, cu sediul la Frankfurt. Bancile centrale
continuau sa functioneze în regim de banci nationale.

Stadiul III : 1 ianuarie 1999 (cel mai târziu):

Raportul Delors prevede orientarea spre cursuri valutare fixate irevocabil si

înlocuirea în final cu o singura moneda.

Consiliul European de la Madrid din decembrie 1995 a hotarât ca:

 viitoarea moneda unica sa se numeasca EURO;

 nominalizarea primelor state care urmau a participa la viitoarea
uniune monetara sa se faca în prima parte a anului 1998; totodata,
Banca Centrala Europeana se pune în functiune;
 administratia tarilor participante, bancile, institutiile financiare se
pregatesc pentru trecerea la stadiul III; la 1 ianuarie 1999 sa înceapa
efectiv uniunea monetara prin fixarea irevocabila a paritatilor, cu
 functionarea Bancii Centrale Europene care va emite EURO.

3. Banca Centrala Europeana

Banca Centrala Europeana (a înlocuit Institutul Monetar European) - sistem

Eurofed (ESCB -European System of Central Banks). Ce este?

O institutie independenta atât fata de guvernele statelor participante la UM, cât

si fata de organismele comunitare, deciziile pe care aceasta le ia urmarind
exclusiv atingerea obiectivelor sale asa cum acestea au fost formulate prin
statut.

Capitalul social al bancii centrale europene este de 5 milioane Euro. Acest

capital s-a format prin contributia bancilor centrale ale celor 11 tari membre
precum si a cotelor parti subscrise de catre bancile centrale ale unor tari
nemembre. Calculul acestor contributii s-a facut în functie de PIB si marimea
populatiei si urmeaza a fi platit în întregime.

Stabilitatea preturilor este obiectivul principal al BCE, asa cum a fost acesta
stabilit prin statut, si se defineste ca o crestere anuala a Indicelui Armonizat al
Preturilor de Consum (HICP) pentru zona euro de sub 2% pe termen mediu
(file:H:\Euro.htm). O asemenea formulare nu exclude oscilatii ale preturilor pe
termen scurt, dar cu o încadrare în tendinta de stabilitate prevazuta.

Ce a urmat?

La mijlocul anului 1998, au fost nominalizate statele care îndeplinesc conditiile

de participare la viitoarea uniune monetara, tinându-se seama atât de gradul
îndeplinirii criteriilor economice prevazute, cât si de optiunea acestora privind
participarea sau neparticiparea la Uniunea Monetara. Tarile care au fost
selectate pentru uniunea monetara sunt: Austria, Belgia, Finlanda, Franta,
Germania, Italia, Irlanda, Luxembourg, Olanda, Spania, Portugalia. Din 15
state ale UE, patru nu au fost incluse pe lista initiala fie deoarece au optau
pentru a nu participa la uniunea monetara prin ceea ce se numeste opt-out
(Danemarca, Suedia, Regatul Unit), fie deoarece nu îndeplineau conditiile
privind performanta economiei (Grecia). De la 1 ian. 2001, Grecia a intrat în
uniunea monetara.

Situatia indicatorilor de performanta, la data selectiei, se prezenta astfel:

Rata dob.
HICP (rata Surplus/Def. Datoria
  Anii pe termen
inflatiei) bugetar publica
lung
1996 1,8 6,5 -3,2 126,9
Belgia
1997 1,4 5,7 -2,1 122,2
1996 2,1 7,2 -0,7 70,6
Danemarca
1997 1,9 6,2 0,7 65,1
1996 1,2 6,2 -3,4 60,4
Germania
1997 1,4 5,6 -2,7 61,3
1996 7,9 14,4 -7,5 111,6
Grecia
1997 5,2 9,8 -4,0 108,7
1996 3,6 8,7 -4,6 70,1
Spania 
1997 1,8 6,3 -2,6 68,8
1996 2,1 6,3 -4,1 55,7
Franta
1997 1,2 5,5 -3,0 58,0
1996 2,2 7,3 -0,4 72,7
Irlanda
1997 1,2 6,2 0,9 66,3
1996 4,0 9,4 -6,7 124,0
Italia
1997 1,8 6,7 -2,7 121,6
1996 1,2 6,3 2,5 6,6
Luxembourg
1997 1,4 5,6 1,7 6,7
 1996 1,4 6,2 -2,3 77,2
Olanda
1997 1,8 5,5 -1,4 72,1
1996 1,8 6,3 -4,0 69,5
Austria
1997 1,1 5,6 -2,5 66,1
1996 2,9 8,6 -3,2 65,0
Portugalia
1997 1,8 6,2 -2,5 62,0
1996 1,1 7,1 -3,3 57,6
Finlanda
1997 1,3 5,9 -0,9 55,8
1996 0,8 8,0 -3,5 76,7
Suedia
1997 1,9 6,5 -0,8 76,6
1996 2,5 7,9 -4,8 54,7
Regatul Unit
1997 1,8 7,0 -1,9 53,4
Sursa: European Monetary Institute, Convergence Report, March 1998, p. 25.

4. Euro - noua moneda a Uniunii Europene

Lansarea trecerii la Euro

Conform hotarârii Consiliului European (Council Regulation (EC) No. 2866/98)

si luându-se în calcul ratele bilaterale centrale conform ERM (Exchange Rate
Mechanism), la 31 decembrie 1998 au fost fixate irevocabil paritatile
monedelor tarilor participante în raport cu noua moneda EURO, iar EURO a
înlocuit ECU în raport de 1:1(1 EURO=1 ECU), pe baza calculului ratei oficiale
de schimb a ECU la 31 decembrie 1998. Rata de referinta fata de Euro numita
EONIA (Euro Overnight Index Average) a fost o medie ponderata a tranzactiilor
unui panel de banci pe piata interbancara, tranzactii care au fost prelucrate
pâna la ora 6.00 p.m. Fiecare banca a transmis o medie a cursurilor lending.

Ratele de conversie pentru cele 11 monede în raport cu EURO se prezinta

astfel:

( http://europa.eu.int/eurobirth/):

1 EURO = 40.3399 BEF

1 EURO = 1,95583 DEM
1 EURO = 166, 386 ESP
1 EURO = 6,55957 FRF
1 EURO = 0, 787564 IEP
1 EURO = 1936, 26 ITL
1 EURO = 40,3399 LUF
1 EURO = 2,20371 NLG
1 EURO = 13,7603 ATS
1 EURO = 200,482 PTE
1 EURO = 5,94573 FIM

(Cautati pe site-ul UE rata de conversie pentru drahma greaca, recent intrata în

sistem).

Aceste rate de conversie ramân neschimbate si vor fi singurele rate legal

admise atât pentru conversie între euro si monedele nationale, cât si pentru
conversie între monedele nationale

(http://www.ecb.int/emi/press/htm_jcom.htm).

La 1 ianuarie 1999, a fost lansata noua moneda, dar nu ca o moneda efectiva,

sub forma de bancnote si monede divizionare - monedele nationale aflându-se
înca în circulatie -,ci ca o moneda de exprimare a operatiunilor (book-keeping
money).

Important: noua moneda nu se mai calculeaza conform unui cos, ci este o

moneda în sine, care îndeplineste în cadrul zonei EURO, chiar si în acesti trei
ani, anumite functii specifice monedelor, cum sunt:

Noile emisiuni de obligatiuni guvernamentale si de alte titluri pe piata financiara

vor avea loc numai în Euro, iar piata financiara a zonei Euro a devenit una
puternic integrata prin toate componentele sale.

Piata monetara, conform statisticilor Bancii Centrale Europene, a înregistrat o

sporire a volumului operatiunilor, ceea ce, firesc ajuta atingerea obiectivelor
politicii monetare în domeniul masei monetare. Piata monetara a zonei a
devenit mult mai "lichida", piata fiind aceea care asigura accesul bancilor la
lichiditati. Important este si faptul ca volumul operatiunilor pe aceasta piata a
permis reducerea spreadului, a diferentei între bid si ask (cursul de cumparare
si de vânzare), ceea ce este un semn extrem de pozitiv.

S-a produs o apropiere sensibila între ratele dobânzilor la credite de lichiditati

pe termen foarte scurt (overnight interest rate spreads) în tarile participante.

Bancile si firmele trec la utilizarea Euro în operatiuni între ele si cu clientii lor:
produse financiare în Euro, plati, depozite, preturi duale (în moneda nationala
si în Euro), pentru a obisnui consumatorii cu noua moneda, chiar daca
deocamdata continua sa utilizeze moneda nationala.

Euro urmeaza a înlocui, dupa trei ani, respectiv la 1 ianuarie 2002, monedele
nationale. Acestea vor fi retrase complet din circulatie în decurs de sase luni,
respectiv între 1 ianuarie si 1 iulie 2002, si înlocuite cu bancnote Euro si
subdiviziuni ale acestora. Toate operatiunile, dupa aceasta data, vor avea loc
în Euro.

Ce se întâmpla cu celelalte monede din UE, dar neparticipante la Euro?

Nu toate statele membre ale UE au intrat în UM. Ca urmare, o data cu trecerea

la stadiul al treilea al UM, vor coexista mai multe regimuri valutare, dupa cum
urmeaza:

1. Euro - care va cota fata de dolar si fata de celelalte monede

neparticipante (yen, franc elvetian, dolar canadian etc.).
2. Fiecare moneda nationala participanta la UM va avea fixate paritatile
în mod irevocabil, dar fata de monedele din afara va avea fluctuatii
prin intermediul Euro.
3. Monedele tarilor UE care nu participa la UM (Lira sterlina, coroanele
suedeza si daneza, drahma greaca) participa, dar voluntar, la noul
mecanism al cursului de schimb (NERM - New Exchange Rate
Mechanism sau ERM II), care înlocuieste Sistemul Monetar European

(http://www.ecb.int/press/pr980912_3.htm).

Mecanismul consta în:

 stabilirea unui curs central fata de euro, care detine astfel rolul de
etalon;
 cursuri bilaterale de schimb între aceste monede si o marja standard
de fluctuare de +/- 15%, curs ce va fi sustinut de catre respectivele
banci centrale în mod nelimitat, fiind disponibile, în acest scop, si
finantari pe termen scurt;
 cotarea monedelor se face având Euro ca moneda de referinta, deci
în raport cu 1 Euro (cu sase zecimale), raportul fata de acesta servind
si stabilirii marjelor de interventie.

Utilizarile internationale ale monedei EURO:

Euro are si un rol international explicabil prin locul detinut de catre zona
emitenta în cadrul productiei si comertului mondial. Acest loc apare dupa cum
urmeaza:

Indicatori principali privind pozitia comparativa a zonei euro în economia

mondiala, anul 1998:

Indicatori Zona EURO SUA Japonia

Populatia
292 270 127
(milioane)
PIB (miliarde EUR) 5.773 7.592 3.376
Ponderea în PIB
mondial: 22,2 29,3 13,0
-în preturi curente 15,5 20,8 7,4
-pe baza PPP*
Exporturi de bunuri
si servicii:
17,8 10,9 11,5
% în PIB
20, 16,3 7,6
% în exporturile
mondiale
Sursa: ECB, Monthy Bulletin, August 1999, p.32

Comentati datele din tabel.

Cum a evoluat cursul monedei Euro în anul care a trecut de la lansare,

respectiv în anul 1999, în comparatie cu perioada anterioara(cotatie pentru
Ecu): singura moneda care coteaza în exterior este EURO, iar cursurile
monedelor nationale fata de monedele din afara zonei monetare se stabilesc
prin intermediul EURO. Monedele celor 11 tari care participa la uniunea
monetara au cursuri, fata de monedele din afara zonei, rezultate din cotatia
EURO pe piata valutara internationala fata de principalele monede (dolar, yen,
franc elvetian etc.).

Evolutia cursului bilateral în raport cu dolarul si cu principalele monede (unitati

nationale/ECU sau EURO, medie anuala):

Dolar Franc Lira Coroana Coroana Drahma Coroana

Anii Yen
SUA Elvetian Sterlina suedeza daneza greaca norv.
1996 1.270 138.1 1,568 0,814 8,51 7,36 305,5 8,20
1997 1,134 137,1 1,644 0,692 8,65 7,48 309,3 8,02
1998 1,121 146,4 1,622 0,676 8,92 7,50 330,7 8,47
1999 1,066 121,3 1,600 0,659 8,81 7,44 325,8 8,31
2000*                
Sursa: ECB, Monthly Bulletin, February 2000, p. 48

* De completat din publicatiile Bancii Centrale Europene

Constatari (comentarii facute de catre studenti). A se avea în vedere situatia

din tabelul care urmeaza.

Indicatori sintetici privind situatia economiei în zona Euro

PIB (%, Prod. Exp. (%,

Rata Profitabilitatea
  modificare muncii (% modificare
somajului capitalului
anuala) anual) anuala)
1997 2,7 10,7 2,2 108,0 9,7
1998 2,9 9,9 1,7 113,2 6,5
1999 2,4 9,4 1,5 115,0 4,7
Sursa: Eurostat, Key Indicators, No 2/1999.

Evolutia Indicelui Harmonizat al Preturilor de Consum (HICP):

  1987 1988 1999 2000

HICP 1,6 1,1 1,1  
Bunuri 1.1 0.6 0.8  
Servicii 2.4 2.0 1.6  
Sursa: Selectat din datele publicate în ECB Monthly Bulletin, Febr. 2000.

Ratele anuale ale dobânzilor în zona Euro la depunerile pentru 12 luni si la

obligatiunile guvernamentale de lunga durata:

Depozite Oblig. la 2 Oblig. la 3 Oblig. la 5 Oblig. la 7 Oblig. la 10

Anul
la 12 luni ani ani ani ani ani
1995 5.62 5.69 5.97 6.48 7.06 8.73
1996 4.06 4.17 4.41 5.06 5.82 7.23
1997 4.05 4.33 4.51 4.87 5.20 5.99
1998 3.14 3.16 3.22 3.38 3.67 4.71
1999 3.05 3.39 3.63 4.01 4.38 4.66
2000            
Sursa: ECB, Monthly Bulletin, Febr. 2000, p. 21.

Situatia finantelor publice si a conturilor curente în zona Euro apare astfel:

  1997 1998 1999 2000

Încasari
bugetare (% din 47,3 46,7 46,5  
PIB)
Cheltuieli
bugetare (% din 49,9 49,1 48,5  
PIB)
Deficitul bugetar
-2,5 -2,3 -2,0  
(% din PIB)
Datoria publica
guvernamentala 72,0 70,3 69,0  
(% din PIB)
Conturile
curente (% din 1,8 1,9 1,9  
PIB)
Sursa: Eurostat

Utilizarile internationale ale Euro se refera la cele care au loc în afara cadrului
zonei emitente si se grupeaza, de obicei, în utilizari private si utilizari publice:

1 Utilizarile private sunt cele mai importante datorita faptului ca acestea

reprezinta o recunoastere "de facto" a importantei unei anumite monede. Cele
mai importante utilizari sunt:

a) Euro "mosteneste" de la moneda anterioara - Ecu - un loc important pe piata

financiara internationala. Emisiunile de titluri în Euro, facute de catre
nerezidenti ai zonei, reprezinta cca 20% din totalul emisiunilor de astfel de
titluri pe piata financiara internationala (fata de 49% emisiuni în dolari). Acest
loc se va consolida atât prin preluarea emisiunii de noi titluri în Euro, cât si prin
înlocuirea optiunilor anterioare pentru titluri eliberate în monedele tarilor
participante la UE.

b) Serveste exprimarii preturilor marfurilor comercializate, în primul rând, între

tarile membre. Circulatia libera a bunurilor în cadrul Pietei Interne este
impulsionata si de avantajele pe care moneda unica le ofera participantilor:
disparitia riscului valutar si a costurilor care însotesc gestionarea acestuia,
transparenta si comparabilitatea preturilor pe pietele tarilor participante. Se
poate spune, fara retinere, ca moneda unica potenteaza avantajele comertului
liberalizat cu bunuri si servicii si cele ale integrarii pietelor factorilor de
productie - forta de munca si capitalul. Introducerea, o data cu 1 ianuarie 1999,
si a sistemului de plati si compensare TARGET între tarile zonei EURO este de
natura a facilita foarte mult operatiunile de plati intra-comunitare.

Desigur, acest comert intra-comunitar dobândeste, o data cu înlaturarea tuturor

barierelor comerciale între tarile respective, caracterul de comert intern. De
aceea, statisticile evidentiaza distinct comertul extra-comunitar pe care-l
considera adevaratul comert exterior al zonei. Chiar si procedând astfel, UE
fiind cea mai mare putere comerciala a lumii si înregistrând un grad de
deschidere, în 1998, de 17%, detinând cca 20% din exporturile mondiale, va
oferi noii sale monede un suport în marfuri si servicii comercializate pe plan
international, pe masura acestei deschideri. Devine, în acest mod, o moneda
de referinta pentru comertul international; Exporturile si importurile UE
catre/dinspre tarile asociate, candidate la aderare, pot fi acum facturate în
EURO. Si operatiunile comerciale cu alte zone, cum sunt cele în curs de
dezvoltare - tarile ACP - vor avea un regim similar. Chiar si o parte a
comertului cu restul tarilor, în masura în care acestea au nevoie de EURO
pentru plati în Uniunea Europeana, vor apela la moneda europeana. Ca
urmare, va avea loc, în mod cert, o anumita reasezare a locului detinut de
monedele larg utilizabile în operatiunile comerciale internationale. Se stie ca
dolarul detine de 4 ori mai mare valoare de exprimarea a exporturilor decât
valoarea exporturilor SUA. Aceasta se explica prin rolul central al dolarului în
cadrul sistemului monetar international (moneda de rezerva, convertibilitate
deplina, prima euromoneda, etc.) prin rolul traditional al dolarului în operatiunile
comerciale internationale, asa cum acesta s-a consolidat în decursul perioadei
postbelice, fiind utilizat nu doar în comertul exterior al SUA, ci si în comertul
exterior al tuturor statelor.

2) Utilizari oficiale:

a) Euro va prelua si locul monedelor nationale (DM, FF, HF etc.) în cadrul

rezervelor valutare internationale, instalându-se în aceasta calitate alaturi de
dolar si imediat dupa acesta, dar înaintea unor monede precum lira sterlina,
yenul, francul elvetian etc. (cca 19%, fata de cca 58% ponderea dolarului).

b) Având asemenea importante functii internationale, moneda Euro serveste si

în calitate de moneda-ancora, moneda-etalon pentru monede din afara zonei.
Exista mai multe aranjamente monetare în care este implicat Euro:

1. Monedele tarilor UE care nu participa la UM (Lira sterlina, coroanele

suedeza si daneza, drahma greaca) participa, dar voluntar, la noul
mecanism al cursului de schimb (NERM - New Exchange Rate
Mechanism sau ERM II), care înlocuieste Sistemul Monetar European

(http://www.ecb.int/press/pr980912_3.htm).

Mecanismul consta în:

o stabilirea unui curs central fata de euro, care detine astfel

rolul de etalon;
o cursuri bilaterale de schimb între aceste monede si o marja
standard de fluctuare de +/- 15%, curs ce va fi sustinut de
catre respectivele banci centrale în mod nelimitat, fiind
disponibile, în acest scop, si finantari pe termen scurt;
o cotarea monedelor se face având Euro ca moneda de
referinta, deci în raport cu 1 Euro (cu sase zecimale),
raportul fata de acesta servind si stabilirii marjelor de
 interventie.
2. Tari care preiau Euro ca moneda nationala (cazul unor teritorii
franceze, foste colonii) sau va înlocui francul francez în raportul CFA.
3. Tarile suverane precum Monaco, San Marino, Vatican vor folosi Euro
pe baza unui aranjament special.
4. Cipru si Macedonia si-au legat monedele de Euro.
5. Bosnia-H., Bulgaria, Estonia - currency board euro/DM.
6. Un numar de 17 tari (Ungaria, Polonia, Irlanda) folosesc un cos de
monede care include Euro.
7. Serveste calculului valorii monedei scripturale DST.
8. Flotare concertata cu Euro ca moneda de referinta

În ceea ce priveste tarile asociate si candidate la UE, inclusiv România, de a

folosi moneda Euro, s-a vazut ca exista mai multe posibilitati, în acest sens.
Mai întâi, sa includa Euro în regimul cursului de schimb, asa cum unele au si
facut-o deja. În ceea ce priveste România, solutia unui curs fixat în raport
exclusiv cu Euro se exclude, deocamdata, atât pentru ca, în ciuda ponderii
mari a schimburilor cu UE, dolarul are un rol important în totalul platilor, cât si
prin faptul ca o tara candidata nu poate opta pentru participare la Mecanismul
Sistemului Valutar II. Cea mai buna solutie pare a fi optiunea pentru un cos de
monede în care Euro sa ocupe locul respectiv conform importantei sale în
operatiunile externe si sa se instituie o marja controlata cu deprecieri de
paritate anuntate. Aceasta ar permite si o fluctuare absolut necesara, dar
controlata, si o anumita certitudine în privinta modificarilor de curs, importanta
pentru deciziile mediului de afaceri. Banda de fluctuare trebuie sa fie relativ
larga.

În ceea ce priveste utilizarile private, acestea exista deja în operatiunile

comerciale externe cu UE si, firesc, în toate operatiunile bancare. Firmele au
posibilitatea de a stabili un pret în Euro care sa fie valabil pentru vânzarile lor
în oricare dintre tarile zonei. Bancile au avut posibilitatea de a reduce
cheltuielile lor pentru diferite operatiuni, inclusiv prin reducerea numarului de
banci corespondente.

Cu toate acestea, exista deocamdata în rândul operatorilor o anumita retinere

fata de Euro fie din necunoastere, fie, asa cum am aratat, datorita faptului ca o
moneda deocamdata doar scripturala, nu efectiva, provoaca neîncredere. De
aici, o supraevaluare a dolarului. Trecerea la circulatia efectiva a Euro, paralel
cu intensificarea operatiunilor comerciale si financiare reciproce, la care se vor
adauga cele turistice, vor fi de natura a anula aceasta neîncredere.

RELATIILE UNIUNII EUROPENE CU ALTE ZONE

1. UE si EFTA. Crearea Spatiului Economic European

Conventia de la Stocholm, din 1960, a hotarât crearea unei zone de comert

liber (E.F.T.A.= European Free Trade Association), cu participarea unui numar
de sapte tari: Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elvetia si
Marea Britanie. Mai târziu, au aderat Finlanda si Islanda, si apoi, Lichtenstein.

Caracteristici ale noii organizatii:

 Noua organizatie a cuprins tari cu un nivel mai ridicat al dezvoltarii -

mai mare omogenitate.
 Scopul acestei organizatii interguvernamentale -- liberalizarea
comertul cu produse industriale între tarile participante, cu excluderea
produselor agricole, fara a renunta la propria lor politica comerciala
fata de tarile terte.
 Barierele netarifare nu au fost cuprinse în Conventia asupra EFTA.
 Deoarece participantii nu si-au propus realizarea unei uniuni politice,
 nu avea nevoie de organisme supranationale. Luarea deciziilor, în
general, s-a facut cu unanimitate.

Relatiile dintre CEE si EFTA

 În 1973, trei tari membre EFTA, respectiv Marea Britanie, Irlanda si

Danemarca, au intrat în CE.
 Tarile ramase au încheiat cu CE acorduri individuale de liber schimb.
În baza acestora, relatiile comerciale au continuat sa se dezvolte, iar
liberalizarea schimburilor cu produsele industriale sa evolueze
continuu.
 În ianuarie 1984, eliminarea taxelor vamale ramase în comertul dintre
CEE si fiecare tara membra a EFTA. Cu aceeasi ocazie, s-a discutat
si problema barierelor netarifare.
 În ianuarie 1989, Declaratia Comisiei Europene privind o relatie
globala si institutionala între CEE si EFTA.
 La 2 Mai 1992, se semneaza la Oporto, Acordul privind Spatiul
Economic European sau Zona Economica Europeana (European
Economic Area).
 Începând cu 1 ianuarie 1995, alte trei tari EFTA, respectiv Austria,
Suedia si Finlanda, au devenit membri ai Uniunii Europene. Norvegia
a respins din nou prin referendum aderarea la UE.
 În cadrul Spatiului Economic European, gradul de integrare este la fel
de ridicat ca în Uniunea Europeana. Relatiile dintre UE si EFTA se
limiteaza, în cele din urma, la relatiile cu Elvetia.
 Treptat, EFTA a pierdut din importanta ca entitate distincta.

2. NAFTA si UE

În 1989 s-a încheiat un Acord de Liber Schimb între SUA si Canada (CAFTA -
Canadian - American Free Trade Area), care si-a propus liberalizarea
schimburilor între cele doua tari, liberalizare impulsionata si de puternica
dependenta comerciala reciproca si de dovada existentei unui anumit grad de
integrare economica, în special în domeniul constructiilor de masini.

Un nou acord, sub denumirea de N.A.F.T.A. (North American Free Trade

Area), a fost semnat la 17 decembrie 1992 între SUA, Canada si Mexic.

NAFTA acopera o piata de 375 milioane de consumatori, cu perspectiva

extinderii si mai spre Sudul continentului american, si o suprafata de 21,3
milioane Km.

Scopul acestui acord este liberalizarea în 10 ani a comertului cu produse si

servicii, prin eliminarea barierelor tarifare si netarifare între parti si prin
liberalizarea investitiilor intra-zonale.

Domeniile vizate de NAFTA sunt urmatoarele:

a) Comertul cu bunuri materiale:

În decurs de 10 ani, urmeaza a fi înlaturate toate taxele vamale aplicabile

produselor considerate ca "nord-americane", în conformitate cu regulile de
origine, astfel ca în anul 2004 sa se formeze o vasta piata libera.

b) Comertul cu servicii:

Serviciile detin un loc important în comertul din zona - supus tratamentului

national.

c) Investitiile directe de capital - liberalizare.

d) Alte dispozitii se refera la urmatoarele: regulile de concurenta, proprietatea

intelectuala, sejurul temporar al oamenilor de afaceri, anumite aspecte
privitoare la protectia mediului.

Constatari:

 NAFTA este un acord de liber schimb de mare anvergura.

 Model de cooperare de tip interguvernamental, fara a avea organisme
supranationale.
 Nu are obiective de natura politica.

Nota: studentii vor face o comparatie între UE si NAFTA.

3. Regimul preferential acordat tarilor în curs de dezvoltare

Regimul preferential în favoarea tarilor în curs de dezvoltare consta în anumite

concesii în plan comercial acordate de catre tarile dezvoltate.

CEE a încheiat acorduri preferentiale cu anumite tari în curs de dezvoltare. În

calitate de donator de preferinte în favoarea tarilor în curs de dezvoltare, CEE
stabileste o lista de produse care beneficiaza de acest regim: sunt limitate în
cazul bunurilor "sensibile" fie prin aplicarea de scutiri de marime fixa, aplicabile
anumitor tari, fie prin aplicarea de plafoane tarifare.

Anumite produse, precum textilele, au fost complet excluse de la preferinte

vamale, acestea intrând sub incidenta Acordului Multifibre. Sunt, de asemenea,
excluse produsele agricole si cele din piei naturale.

În cazul produselor CECA (carbune si produse siderurgice), regimul este

diferentiat pe doua grupe: o prima grupa, scutire de taxe vamale cu stabilirea
de contingente tarifare sau plafoane tarifare nationale; pentru o alta grupa,
scutire de taxe pentru fiecare dintre tari luate individual, dar în limitele unui
plafon comunitar.

Tarile în curs de dezvoltare cele mai putin avansate s-au bucurat de un regim
si mai favorabil, constând în neaplicarea masurilor de salvgardare, abolirea
taxelor vamale asupra anumitor produse agricole, neinstituirea de contingente
tarifare, cu exceptia extraselor de cafea, reducerea prelevarilor agricole pentru
anumite produse, scutirea de taxe vamale pentru toate produsele industriale,
fara limitari cantitative, inclusiv pentru textile si îmbracaminte etc.

Relatii privilegiate cu tarile din Africa, Caraibe si Pacific (vezi, M.Bîrsan,

Integrare, vol. II, cap. V).

4 Extinderea UE spre Europa Centrală si de Est. Acordurile Europene.

Strategia de preaderare: continut si evolutie

4.1. Evolutia relatiilor dintre CE/UE si Europa Centrala si de Est

De la razboi rece, în anii 60, la acorduri sectoriale, în anii 70, si la acorduri

comerciale, în anii 80.

Acorduri de comert si cooperare = "acorduri din prima generatie".

Caracteristici.

Acordurile Europene - "acorduri din a doua generatie"

De ce este necesar regimul de asociere la UE al tarilor din Europa Centrala si

de Est?
  nevoia crearii unui nou sistem social-politic si economic;
 decalajul fata de UE în privinta nivelului de dezvoltare economica;
 integrarea comerciala prin crearea unei zone de comert liber între
fiecare tara asociata si UE. Semnificatia din punct de vedere
economic si politic.

Dilema: largirea si adâncirea UE sau extinderea spre Centrul si Estul Europei

 Extinderea CE/UE admisa prin Tratatul de la Roma.

 Mai multe "valuri" de extindere (de la 6 tari, la 9, la 12 si, la 15,
astazi).
 Particularitati ale relatiilor tarilor Central si Est Europene cu UE în
perspectiva extinderii.
 Avantaje/interese si costuri ale extinderii pentru cele doua parti

Evolutia opiniei UE privind extinderea prin includerea tarilor din Europa

Centrala si de Est:

 Acordurile de asociere - nu contin un angajament al UE privind

admiterea tarilor din ECE.
 Summit-ul de la Copenhaga (vezi, European Council în Copenhagen,
Extracts concerning Central and Eastern Europe, p. 12-34)
recunoaste ca aderarea va avea loc, dar, aceasta va deveni posibila
numai cu îndeplinirea, de catre tarile care doresc sa adere, a anumitor
criterii de natura politica si economica:
 (http://europa.eu.int/comm/enlargement/agenda2000/strong/21.htm)

Criterii politice:

 stabilitatea institutiilor care garanteaza democratia, domnia legii;

 sa garanteze libertatile democratice - pluralism politic, libertatea de
expresie, libertatea religioasa;
 sa înfiinteze si sa garanteze functionarea institutiilor democratice, a
independentei sistemului judiciar si a autoritatii constitutionale;
 sa organizeze alegeri libere si corecte care sa faca posibila alternanta
la putere a diferitelor partide politice;
 garantarea drepturilor omului: respectarea drepturilor fundamentale,
asa cum sunt acestea formulate în Conventia pentru protectia
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptata de catre
Consiliul Europei;
 respectarea drepturilor si protectia minoritatilor.

Criterii economice

a) existenta unei economii de piata functionale. Acest criteriu are în vedere

urmatoarele:

- crearea economiei de piata prin privatizarea sectorului de stat;

- liberalizarea preturilor si înlaturarea controlului administrativ asupra acestora;
- asigurarea stabilitatii preturilor;
- existenta unui sistem financiar-bancar suficient de puternic încât sa poata
colecta depuneri si sa le orienteze spre finantarea dezvoltarii economice;
- sa existe posibilitatea intrarii unor noi ofertanti pe piata (intrarea noilor firme
sa nu fie împiedicate de catre monopoluri sau de catre anumite bariere
administrative);
- sa existe si formula iesirii de pe piata prin faliment;
- sa existe un sistem juridic adecvat, care sa garanteze proprietatea si sa
întareasca rolul contractelor;
- stabilitatea macroeconomica, exprimata prin stabilitatea preturilor, echilibru
bugetar si al balantelor externe - sa fie prezenta încât sa reprezinte suportul
unei cresteri economice durabile.
b) Capacitatea de a face fata presiunii concurentei si fortelor pietei în interiorul
Uniunii. Acesta este un criteriu foarte complex care cuprinde ansamblul
conditiilor economice de care depinde competitivitatea:

- prezenta infrastructurii;
- prezenta sistemului educational;
- existenta economiei de piata functionala;
- prezenta unor politici economice adecvate noilor conditii;
- prezenta unui grad ridicat de integrare în UE prin comert si investitii directe;

Importante sunt, pentru forta competitiva a unei tari, si structura economica pe

ramuri si tipuri de proprietate, dimensiunea firmelor etc.

c) Tarile candidate sa fie capabile a prelua reglementarile si regulile existente

în cadrul Pietei Interne - ceea ce se numeste "acquis communautaire" - rezultat
al peste 40 de ani de evolutie a procesului de integrare a pietelor, a dispune de
capacitatea administrativa si juridica pentru transpunerea în legislatia nationala
a reglementarilor comunitare precum si de conditii pentru aplicarea acesteia în
practica;

d) Capacitatea de a-si îndeplini obligatiile de membru, inclusiv de a adera la

obiectivele politice, economice si la uniunea monetara:

 Aderarea la Uniunea Europeana, chiar daca initial nu presupune ca

tarile foste asociate din Europa Centrala si de Est sa fie capabile sa
atinga performantele necesare participarii la uniunea economica si
monetara, se presupune ca acestea vor reusi, într-o perioada
rezonabila, sa evolueze spre atingerea acestor obiective.
 Tratatul de la Maastricht a stabilit ca "pilonii" care sa sprijine
constructia europeana sa fie, pe lânga Uniunea economica si
monetara, si politica externa si de securitate comuna, plus
coordonarea politicii în domeniul afacerilor interne si justitiei.

Important: un nou membru plin al Uniunii Europene trebuie sa preia toate

realizarile comunitatii economice din cei peste 40 de ani de integrare
europeana, sa preia în primul rând ceea ce se cunoaste sub denumirea de
"acquis communautaire", cu cele patru libertati de miscare: a marfurilor,
serviciilor, persoanelor si capitalului.

4.2. Pregatirea aderarii. Strategia de preaderare - continut si evolutie

Ideea elaborarii strategiei pentru pregatirea tarilor asociate din Europa Centrala
si de Est în vederea aderarii s-a acceptat cu ocazia summit-ului de la Essen,
din decembrie 1994.

Strategia de preaderare a fost elaborata într-un proces evolutiv, fiind posibil de

evidentiat doua etape:

I. Etapa Mai 1995- iulie 1997: Cartea Alba; Agenda 2000;

Cartea Alba - strategie de preaderare (mai 1995): face trimitere la

instrumentele necesare aplicarii Acordurilor de asociere, la dezvoltarea unui
dialog permanent prin atragerea tarilor asociate la activitati ale institutiilor
europene si la solutionarea unor chestiuni de interes comun, la finantarea unor
proiecte prin intermediul Phare; - Strategia urma a se aplica tuturor tarilor
asociate, toate fiind potential eligibile pentru aderare (detalii despre prioritatile
strategiei în: M. Bîrsan, Integrarea econ….., vol. II, cap IV).

Agenda 2000 (iulie 1997) - evalueaza problemele de rezolvat pentru UE însasi

(crestere economica, sporirea competitivitatii, a ocuparii fortei de munca,
modernizarea politicilor , reforma a institutiilor sale - tinând seama de
extinderea spre Estul Europei):

 stabileste principiile care se vor afla la baza viitoarelor negocieri

privind aderarea (statutul noilor membri va decurge din acquis-ul
asimilat de acestia în momentul aderarii - ideea de acces la negocieri
"în valuri";
 procesul de punere în aplicare si întarire a regulilor Pietei Unice va
continua dupa aderare;
 nu vor fi admise derogari de la reguli;
 principiul evaluarii periodice a candidatilor (vezi si:
http://europa.eu.int/comm/agenda2000/overview/en/agenda.htm)

Prima evaluare a stadiului de pregatire atins de cele zece tari candidate:

 Comisia hotaraste ca negocierile de aderare sa înceapa, în primavara

anului 1998, cu un prim grup - Ungaria, Polonia, Estonia, Cehia,
Slovenia, plus Cipru.
 Nevoia de întarire a pregatirilor pentru largirea UE prin formularea
unui Parteneriat pentru Aderare, care sa aduca într-un singur cadru
toate modalitatile de asistenta oferite acestor tari, dublat de un
Program National de adoptare a "acquis"-ului comunitar.

Instrumente financiare:

 Phare: 30% din fonduri sa fie orientate spre ceea ce se numeste

"constructie institutionala"(structuri institutionale care sa puna în
aplicare legislatia; resurse umane; abilitati de management); 70% va
conntinua sa fie directionata spre investitii (infrastructura; în masuri de
coeziune economica si sociala, similar celor din Fondurile de
Dezvoltare Regionala si din Fondul Social European).

Noi instrumente financiare:

 ISPA (Instrument for Structural Policies for Pre-Accession), care va

finanta obiective privind infrastructura în domeniul mediului si al
transporturilor, pentru a le alinia la standardele comunitare;
 SAPARD (the Special Accession Programme for Agriculture and
Development), pentru proiecte privind ajustari în sectorul agricol si
rural în vederea aplicarii unor reglementari comunitare referitoare la
Politica Agricola Comuna.
 Co-finantare Phare si institutii financiare cum sunt: Banca Europeana
pentru Investitii, Banca Europeana pentru Dezvoltare, Banca Nordica
pentru Investitii etc.

II. Etapa Dec. 1997 - dec. 1999:

 Reuniunea Consiliului European de la Luxembourg din

decembrie.1997;
 Parteneriatul pentru aderare.
 Programe nationale de preluare a acquis-ului.
 Rapoarte ale Comisiei privind evaluarea fiecarui candidat.
 Negocieri cu primul grup de candidati.
 Reuniunea Consiliului European De la Helsinki din decembrie 1999.

Consiliul European din 12-13 decembrie 1997 de la Luxembourg a decis sa

lansaze procesul de extindere.

Important:

 negocierile pentru aderare sa aiba loc cu toate tarile asociate;

  evaluarea sa aiba loc pe baza aplicarii acelorasi criterii;
 aderarea sa se faca în functie de nivelul si gradul de pregatire al
fiecarui candidat;
 evaluari periodice sa stabileasca unde se afla, sub acest aspect,
fiecare tara asociata si care sunt domeniile în care progresul nu este
înca suficient pentru aderare;
 procesul de extindere va fi flexibil, cu mai multe viteze, iar principiul
diferentierii va fi aplicat "fiecare tara va merge în ritmul sau, va fi
evaluata pe baza propiilor merite si va adera atunci când va fi, în cele
din urma, capabila sa îndeplineasca toate obligatiile de membru';
 toate tarile se vor afla pe picior de egalitate, dar vor fi acceptate pe
baza meritelor individuale; aceasta înseamna ca aderarea va fi
graduala.

Ce include procesul de aderare?

 o strategie întarita de pre-aderare;

 negocieri de aderare;
 screening"-ul (examinarea situatiei) legislatiei UE;
 procedura de reconsiderare (Rapoarte periodice, care evalueaza
situatia fiecarei tari candidate).

Negocierile de aderare cu primul grup de tari au început oficial la 31 Martie

1998.

Trei rapoarte de evaluare asupra candidatilor (oct. 1998, oct. 1999 si nov.2000)
au fost deja elaborate si publicate.

Consiliului European din decembrie 1999 de la Helsinki a hotarât începerea în

februarie 2000 a celui de al "doilea val" de negocieri, cu Bulgaria, Letonia,
Lituania, Slovacia si România. Aceasta este o decizie pe care o putem numi
istorica, deoarece reprezinta concretizarea în practica a demersurilor privind
unificarea europeana.

Important:

- tarile care se afla în proces de negociere privind aderarea se bucura, pe de o

parte, de o evaluare împreuna cu delegatia UE a stadiului în care se afla
preluarea acquis-ului comunitar de catre respectiva tara candidata, pe de alta
parte, de gasirea în comun a solutiilor si modalitatilor pentru a grabi acest
proces, inclusiv printr-un sprijin financiar substantial din partea Uniunii
Europene;

- efortul principal pentru a reusi sa atinga nivelul necesar pentru aderare

trebuie sa-l faca tarile candidate;

- Uniunea Europeana si-a dat seama ca depasirea gravelor probleme

economice cu care se confrunta aceste tari nu se poate face fara un sprijin si
mai substantial din partea sa;

- deplasarea vizibila de la o atitudine constatatoare si critica, însotita de un

anumit sprijin financiar, la o abordare în termeni de parteneriat, cu marirea
sprijinului si cu gestionarea mai buna a resurselor;

- Uniunea Europeana nu a renuntat la conditionalitate privind aderarea tarilor

din Centrul si Estul Europei, dar este decisa sa le ajute sa asimileze cât mai
mult, înca din aceasta faza, a ceea ce este necesar pentru a intra, în primul
rând, în regulile mecanismului Piatei Interne.

Pentru tarile candidate, urmatoarele aspecte trebuie sa fie pe deplin întelese:

- mai întâi, un minimum de conditii de îndeplinit este necesar înainte de orice

discutie despre aderare. La ce se refera?

- un anumit grad de integrare economica reala si la un anumit nivel al

indicatorilor "gradului de pregatire" (explicatia în: Bîrsan, vol. II, cap. IV);

- accesul nu poate fi decât un proces gradual, însotit de un ajustari

corespunzatoare, pentru a se apropia tot mai mult de conditiile necesare unei
cât mai bune functionari a întregului sistem.

Constatari:

- Integrarea Europei de Rasarit necesita un efort de "adaptare" la un nou

mediu pentru ambele parti.

- Cum poate fi facilitat acest proces pentru tarile candidate la aderare în

Uniunea Europeana; cum poate fi marit ritmul ajustarilor economice în tarile
foste comuniste? Cu alte cuvinte, întrebarea este daca procesul de reducere a
decalajului fata de tarile UE si de apropiere de nivelul indicatorilor de
convergenta se realizeaza mai usor atunci când tara respectiva se afla în
interiorul Uniunii, într-o anumita formula de aderare, având posibilitatea de a
"învata" regulile jocului de la un partener mai avansat, sau este recomandabil
sa ramâna afara sine die?

4.3. Tratatul de la Nisa: decembrie 2000

Clarifica anumite chestiuni decurgând din Tratatul de la Amsterdam:

 directia reformei institutionale;

 extinderea, care va deveni posibila, dupa ce tratatul va fi ratificat
(2002).

Principalele decizii se refera la:

- Luarea masurilor importante cu tripla majoritate: voturi în Consiliu, majoritatea

absoluta a statelor si 62% din populatie; Decizia devine astfel mai
reprezentativa prin numarul populatiei, dar si mai complexa/mai putin
transparenta.

- Reponderea voturilor în Consiliul de Ministri: tarile mari au un numar egal de

voturi, dar conteaza diferit prin numarul populatiei.

- Numarul comisarilor este 1 pentru fiecare tara (din 2005, tarile mari pierd câte
un comisar).

- Luarea deciziilor prin unanimitate se mentine pentru un numar important de

domenii (comertul cu anumite servicii, controlul la frontierele externe, numirea
presedintelui comisiei etc.); Se mentine dreptul de veto în chestiuni care se
refera la impozitare (ex. Impozitele privind mediul), imigrari, securitate sociala,
comertul cu servicii culturale si audio-vizual, alocarea fondurilor de coeziune.

- Se introduce procedura "cartonasului galben" (cu 4/5 voturi în Consiliul de

Ministri) pentru a sanctiona o tara care încalca principiile fundamentale ale EU.

- S-a stabilit o agenda pentru viitoare reforme. Dezbateri asupra: viitorului

Uniunii Europene; Delimitarea puterilor între UE si statele membre; Statutul
Cartei Drepturilor Fundamentale; simplificarea tratatelor; Rolul parlamentelor
nationale în cadrul arhitecturii europene.
Conferinta Interguvernamentala din 2004 va examina trei mari probleme:

a. extinderea UE: prioritatea cheie a Uniunii;

b. reformele politicilor de integrare;
c. Viitorul UE.

5. UE si România

5.1. Evolutia cadrului juridic: etape în relatiile dintre România si UE

I. Înainte de 1990

Acorduri bilaterale cu tari vestice, în anii 60:

 Începând cu 1 ianuarie 1974, România a fost inclusa printre

beneficiarii de preferinte vamale, asa-numitul SGP (Sistem
Generalizat de Preferinte Vamale).
 Doua acorduri sectoriale - asupra textilelor si a otelului - au fost
încheiate în 1978.
 Primul acord comercial bilateral între o tara comunista si CE, în 1980.

Între 1990 - 1999:

o Acordul de comert si cooperare încheiat în oct. 1990 - acord din

"prima generatie". Acord comercial de tip ne-preferential: acordarea
clauzei natiunii celei mai favorizate, a unor concesii tarifare,
înlaturarea restrictiilor cantitative etc. pe baza de reciprocitate.
o La 1 februarie 1993, a fost semnat Acordul de asociere a României la
Uniunea Europeana, numit si Acord European, intrat în vigoare la 1
Febr. 1995. De la aceasta data, România a devenit tara asociata la
UE.
o Acordul European este un acord mixt:
a. aspecte economice si comerciale;
b. dialog politic si cooperare culturala.

o Acordul Interimar asupra Comertului si al Aspectelor legate de Comert

- se refera la crearea unei zone comerciale libere pentru produsele
industriale, în cca 10 ani. Scopul: integrarea graduala a economiei
României în economia Comunitatii Europene.
o La 22 iunie 1995, România a depus cererea oficiala de aderare la UE.
Importanta aderarii, din punct de vedere politic si economic. Din punct
de vedere politic: aderarea va întari democratia. Din punct de vedere
economic, mai mult comert si investitii directe de capital

5.2. Relatiile economice

Comertul exterior al României înregistreaza o dependenta crescânda fata de

piata UE. Statistica schimburilor pentru perioada 1990-1999 arata urmatoarele:

 Ponderea exporturilor catre UE în GDP a crescut de la 4,81% în 1990

la 21,4% în 1999.
 România a înregistrat un deficit cronic de cca 1,5 miliarde dolari în
fiecare an.
 Ponderea exporturilor catre UE în total exporturi a crescut de la
31,9% în 1990 la 65,5% în 1999, iar ponderea importurilor de la 20%
la 60,4%.
 Structura exporturilor: majoritatea exporturilor o reprezinta bunuri
semi-fabricate, cu valoarea adaugata scazuta.
 Importurile sunt concentrate pe câteva grupe de bunuri.
 Zona de comert liber cu UE va aduce beneficii, dar si costuri
 (presiunea puternica a concurentei asupra întreprinderilor
nerestructurate, rezultând somaj sau chiar lichidare).
 Intrarea în Piata Interna presupune preluarea întregului "acquis"
comunitar - peste 40 de ani de legislatie comunitara.

Investitiile directe de capital provenind din Uniunea Europeana

Literatura asupra rolului IDC a subliniat clar influenta benefica pe care o au

transferul de tehnologie si de management asupra îmbunatatirii calitatii
produselor, a reducerii costurilor, a concurentei si stimularii fortelor pietei pe
care le induc investitiile directe de capital.

Motive de atractie pentru a investi în România?

- cadru politic nou - insuficient;

- accesul investitorilor straini la procesul de privatizare;
- cadrul legislativ care ofera investitorilor straini garantii, drepturi si anumite
stimulente, inclusiv accesul la proprietate asupra pamântului atunci când
aceasta vizeaza activitatea economica a investitorilor;
- garantarea dreptului de transferare a profitului, dupa plata obligatiilor legale;
- cu o populatie de aproape 23 milioane locuitori, potentialul pietei este unul
dintre cele mai importante din regiune;
- zona libera cu privire la produsele industriale care se creeaza pâna în anul
2003 în relatiile dintre România si Uniunea Europeana, conform Acordului de
asociere;
- participarea României la CEFTA mareste potentialul pietei libere pentru
investitorii straini;
- varietatea resurselor naturale (petrol, gaz natural, minerale, sare, lemn,
pamânt fertil, potential turistic etc.);
- forta de munca înca ieftina, desi calificata;
- grad bun de cunoastere a limbilor straine, considerat ca fiind în general mai
bun decât în multe tari din zona (Deloitte Touche Tohmatsu International,
1995);
- pozitia geografica poate favoriza întretaierea unor drumuri comerciale,
necesitând noi investitii, în special în zonele comerciale libere din cadrul
porturilor maritime.

Puncte slabe sau motive de retinere pentru investitori:

- Climatul pentru afaceri si investitii nu este total pozitiv din cauza conditiilor
specifice din economia de tranzitie a României.
- Cadrul juridic nu are stabilitatea necesara unor decizii de investitii pe termen
lung.
- Stabilitatea macroeconomica a fost permanent subminata de restructurarea
economica lenta.
- Nivelul nesatisfacator al infrastructurii poate influenta negativ decizia de a
investi.
- Sistemul bancar este înca fragil.
- Birocratia si ambiguitatea anumitor reglementari descurajeaza investitorii.
- Mentalitatea gresita a multor persoane asupra a ceea ce înseamna economia
de piata.
- Absenta unor deprinderi de management, lipsa de experienta si de practica în
afaceri în conditii de concurenta, lipsa de comunicare în relatiile cu partenerii
straini sunt si acestea bariere pentru investitii.
- Scaderea puterii de cumparare a populatiei, lipsa unor cercetari serioase de
piata si mai ales gradul redus de adaptabilitate/flexibilitate în special în firmele
proprietate de stat.
- Volumul net al investitiilor directe a sporit treptat în perioada 1991-1997,
marimea acestora este înca mica în comparatie cu alte tari din zona si, în mod
sigur, foarte departe de asteptari si de nevoi.

5.3. Gradul de pregatire pentru aderare

Problema esentiala care se pune în cazul oricarui candidat la aderarea la UE

se refera la îndeplinirea conditiilor de aderare, asa cum au fost acestea
formulate la Copenhaga. Aceste conditii nu se modifica pentru a raspunde
situatiei unuia sau altuia dintre candidati si nici nu se admit, dupa cum am
aratat, derogari, ci doar masuri tranzitorii.

Indicatori ai "gradului de pregatire":

 stabilitatea macroeconomica;
 progresul realizat pe calea tranzitiei catre economia de piata;
 masura în care veniturile tarii respective depind de taxele vamale;
 masura în care tara respectiva a asimilat legislatia Pietei Interne, asa
cum, de altminteri, s-a prevazut prin Cartea Alba privind strategia de
preaderare.

Remarci:

 este un sistem de indicatori pentru caracterizarea variatelor aspecte

care exprima componente ale procesului de integrare economica sau
"sensibilitatea" fata de efectele integrarii;
 unii dintre acesti indicatori exprima mai mult decât o pregatire pentru
acces la Piata Interna: sunt indicatori ai gradului avansat de pregatire
pentru aderare.

Metodologic, aprecieri asupra gradului de pregatire pentru aderare a

candidatilor se fac în functie de îndeplinirea criteriilor economice prevazute la
Copenhaga, ceea ce gasim în Agenda 2000 si în Rapoartele anuale din 1998,
1999 si 2000 ale Comisiei, fie apelând la indicatorii mentionati.

Cu privire la continutul si starea celor patru indicatori, evolutia si starea actuala

se prezinta astfel (detalii, în M. Bîrsan, Integrarea economica, vol. II):

A) Stabilitatea macroeconomica

Masura în care s-a realizat o stabilizare macroeconomica se reflecta în evolutia

indicatorilor cunoscuti: ritmul de crestere economica, ritmul inflatiei, rata
somajului, situatia bugetului, a balantei comerciale, a rezervelor valutare,
evolutia datoriei externe si a cursului valutar.

În conditiile României, evolutia principalilor indicatori macro-economici în

perioada 1990-1998 se prezinta dupa cum urmeaza:

Indicatorii macroeconomici în perioada 1990 - 1998:

199
  1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
0
1. Cresterea
-5,6 -12,9 -10,0 +1,3 +3,9 +7,1 +4,1 -6,6 -7,6  
PIB real (%)
2. Prod. ind. -
-21.9 -21.8 +1.3 +3.3 +9.4 +8.3 -8.2 -17.0  
(% de cres.) 18.8
3.Inflatia (ind.
mediu anual 170, 210, 256,
5,1 136,7 32,3 38,8 154,8 59,1  
al pret. De 2 4 1
cons.)
4. Rata
  3,0 8,4 10,2 11,0 9,5 6,6 8,8 10,3  
somajului (%)
5. Sold buget
-0,5 0,9 -4.3 -2.0 -4,2 -4,1 -3,9 -3,6 -3,1  
(% din PIB)*
6. Sold. -1,7 -1,3 -1,1 -0,7 -0,9 -0,8 -2,5 -1,0 - 2,6  
Balan. Com.
(mild.dol)
7. Sold.
Balan. com. -7,9 -4,7 -8,8 -5,4 -2,6 -2,3 -9,2 -5,7 - 7,7  
(% din PIB)*
8. Dat. Ext.
bruta (mild. 1,1 2,1 3,4 4,4 4,9 6,7 8,5 9,3 9,5  
Dol.)
9. Dat.
Ext.bruta, (% 4,9 7,6 17,5 16,9 16,3 22,2 24,0 26,7 25,0  
din PIB)*
10. Dat. Ext.
bruta (% din --- 51 63 76 77 73 98 94.5 100.0  
exp.)*
11. Serv.
Dat.ext. (%               25,9 34,6  
din exp.)
12. Rezer.
valutare ext. 0,4 0.6 0.8 1.0 2.0 1.5 2.1 3.8 2.8  
(mild. Dolari)
13. Acop.
imp. din 0.8 1.0 1.3 1.6 2.6 2.3 2.1 3.7 2.7  
rezerve (luni)
14. Cursul 307. 760. 1650. 2033. 3567. 8023. 8875.
--- ---  
valutar lei/$ 9 0 0 2 3 0 5
Surse: Comisia Nationala pentru Statistica; Business Central Europe; I.M.F.,
World Economic Outlook, May 1997; Economic Europenne No. 2, Fevr. 1996;
E.I.U., Romania 1997-1998; BNR, Buletin trimestrial nr. 4/1998; *Calcule
proprii.

Comentarii:

 Pentru comentarii asupra datelor din tabel, a se vedea bibliografia

(Bîrsan, vol. II)
 Datele pentru 1999 si, partial, pentru 2000, vor fi completate si
comentate, din surse recente, în orele de sinteza.

B) Progresul tranzitiei la economia de piata:

Aspecte de urmarit:

 liberalizarea preturilor;
 privatizarea si contributia sectorului privat;
 procesul de restructurare;
 politica în domeniul concurentei;
 politica comerciala;
 reforma financiara, monetara si fiscala, reforma legislativa.

C) Veniturile din taxele vamale - importanta pentru buget

Care este semnificatia?

 O data cu crearea unei zone de comert liber între tara asociata si

Uniunea Europeana, comertul va fi total liberalizat, iar tara asociata
nu mai poate conta pe venituri la buget din taxele vamale la importuri
din Uniunea Europeana.
 Pe de alta parte, veniturile mari din taxele vamale exprima si un grad
scazut de liberalizare a importurilor din UE si insuficienta adaptare la
concurenta externa în cazul deschiderii bruste a pietei.
Situatia în cazul României:

Veniturile din taxele vamale reprezinta doar 7-8% din totalul veniturilor
bugetului, ceea ce nu reprezinta o mare piedica pentru intrarea de bunuri
straine si pentru adaptarea graduala a firmelor românesti la concurenta
externa.

Care sunt, în acest caz, problemele?

 slabiciunile structurii economiei românesti, insuficienta putere de

concurenta a multor produse românesti, mai ales a celor agricole
(vezi, urmarea liberalizarii importurilor de produse agricole în baza
participarii României la CEFTA);
 Piata Interna presupune ca marfurile românesti sa corespunda
normelor si standardelor europene ceea ce, cel putin deocamdata,
este cazul unui numar relativ limitat de marfuri;
 puterea de cumparare scazuta a populatiei României.

D) Preluarea "acquis-ului" comunitar:

La ce se refera acquis-ul comunitar?

 la întreg cadrul juridic în baza caruia s-a realizat procesul de integrare

european: Tratate (CECO, CEE, EURATOM) plus legislatia (Directive)
pe baza careia s-a format si functioneaza Piata Interna, cu cele patru
libertati de miscare: a marfurilor, serviciilor, capitalului si a
persoanelor;
 asimilarea a patruzeci de ani de legislatie europeana si punerea ei în
practica;
 tarile candidate, inclusiv România, trebuie sa faca ceea ce se
numeste armonizare legislativa: ajustarea legislatiei existente la
legislatia existenta în UE sau preluarea ca atare a legislatiei UE, acolo
unde nu exista reglementari proprii.

Situatia României:

 România a facut progrese importante în armonizarea legislativa.

 Toate noile legi si reglementari se elaboreaza obligatoriu în
concordanta cu legislatia Uniunii Europene în respectivul domeniu.
 Totusi, înca mai este mult de facut pentru ca principiile legislatiei
comunitare sa fie bine puse în legislatie si mai ales în practica.
 România are nevoie de structuri si institutii corespunzatoare.
 Anumite prevederi existente în Cartea Alba pot crea dificultati, daca
mediul economic si social nu sunt pregatite pentru punerea lor în
aplicare.

Concluzii partiale:

a) Stabilitatea macroeconomica a fost si este în continuare extrem de fragila,

nefiind sustinuta de restructurare si modernizare economica.
b) Tranzitia la economia de piata, desi a înregistrat anumite progrese, a fost
extrem de lenta. Economia româneasca nu este o economie de piata
functionala (vezi, în acest sens, si opinia Comisiei UE din Raportul asupra
României 2000) astfel încât sa permita o alocare a resurselor prin intermediul
fortelor pietei.
c) Desi veniturile din taxele vamale nu au o pondere mare în veniturile
bugetului, aceasta nu înseamna ca economia este pe deplin pregatita sa faca
fata concurentei existente în Piata Interna a UE.
d) S-a înregistrat un progres însemnat în armonizarea legislatiei, dar aplicarea
acesteia în practica presupune, mai ales în anumite domenii, costuri pe care,
fara un substantial sprijin financiar extern, economia româneasca nu le poate
 acoperi.

Perspectivele aderarii:

a) Aderarea la componenta Piata Interna a UE, în aceste conditii, poate avea

loc numai dupa o perioada medie de 5-7 ani, în care sa se înregistreze o
relansare economica, o anumita crestere a PIB, în care investitiile directe de
capital si exporturile sa devina motoare ale cresterii, în care sa continue
reducerea nivelului inflatiei si stabilizarea, pe aceasta baza, a cursului monedei
nationale. Conditia este, asa cum a rezultat din cele deja prezentate, sa fie
grabita privatizarea si restructurarea economiei si sa continue punerea în
practica, chiar mai hotarât, a strategiei de preaderare, asa cum apare aceasta
în Cartea Alba, în Agenda 2000 si în documentele Comisiei Europene care
cuprind rezultatele evaluarilor periodice si prioritatile pe termen scurt si mediu
formulate pe baza acestor evaluari.
b) România a început, în martie 2000, procesul de negociere graduala asupra
capitolelor care vizeaza Piata Interna.

5.4. Uniunea Monetara - o optiune pe termen lung

Criteriile de la Maastricht - semnificatia în contextul aderarii

 Nu sunt, în mod explicit, conditii de admitere în Uniunea Europeana,

ci vizeaza conditiile de îndeplinit de catre tarile aflate deja în interiorul
uniunii.
 Chiar daca marimea anumitor indicatori de convergenta cum sunt
ponderea deficitului bugetar în PIB sau ponderea datoriei publice în
PIB nu depasesc nivelul prevazut prin Tratatul de la Maastricht,
aceasta nu înseamna o adevarata convergenta economica.
 Este nerealist sa se considere ca ele pot fi conditii de îndeplinit pe
termen scurt sau mediu de catre tari care abia construiesc un sistem
economic de piata.
 Cu toate acestea, criteriile de convergenta trebuie luate în
considerare daca avem în vedere ca tarile asociate si-au exprimat
dorinta de a fi, în viitor, mai mult decât simpli parteneri comerciali ai
Uniunii Europene, participanti la o zona de comert liber sau chiar la
Piata Interna a Uniunii Europene.
 Criteriile de la Maastricht nu sunt un scop în sine, ci expresia unei
economii de piata functionale si a unui bun management al acesteia.
Atingerea unui asemenea nivel cere fara îndoiala o lunga perioada de
exercitiu în respectarea regulilor economiei de piata.
 Convergenta economica nu poate fi înteleasa ca un fel de
uniformitate, ci ca o situatie care evita ca anumiti parteneri sa fie
dezavantajati prin aplicarea unei anumite politici.
 Reglementarile Pietei Interne, ca de altfel si cele care vizeaza
participarea la Uniunea economica si monetara, nu ramân
neschimbate, ci, pe baza constatarilor din practica integrarii, se
ajusteaza mereu. Aceasta înseamna, totodata, sporirea exigentelor si
fata de calitatea de nou membru, sporirea eforturilor pe care trebuie
sa le faca solicitantii la aderare pentru a raspunde acestor exigente.

BIBLIOGRAFIE

Bibliografie

1. Bîrsan, M., Integrarea economica europeana, Vol. I, Introducere în

teorie si practica, Carpatica, Cluj-Napoca, 1995
 2. Bîrsan, M., Integrarea economica europeana, Vol. II, Uniunea
Europeana - relatii economice cu alte zone, Editura Fundatiei CDIMM,
Maramures, 1999
3. Moussis, N., Acces a l’Union Europeenne, Institutions et politiques,
EDIT-EUR, 1995
4. Swann, D., The Economics of the Common Market: integration în the
European Union, London, Penguin Books; 1995
5. Welfens, Paul J.J. (ed.), European monetary integration: EMS
developments and international post-Maastricht perspectives. Berlin:
Springer Verlag, Third, Revised and Enlarged Edition, 1996

Bibliografie suplimentara:

1. Archer, C. and Butler, F. , The European community: structure and

Process, London, Pinter, 1992
2. Cecchini, P. (Report), The Economics of 1992: An Assessment of the
Potential Economic Effects of Completing the Internal Market of the
European Community, Luxembourg, 1988
3. David G., Mayes (ed.), The external implications of European
integration. Hemel Hempstead: Harvester Wheatsheaf, 1993
4. De Grauwe, P., The Economics of Monetary Integration, Oxford,
Oxford Universit Press, 1992
5. El-Agraa, Ali Mhamed, The Economics of European Community, New
York, London: Harvester Wheatsheaf, 1994
6. Emerson, M. and others, One Market, One Money, Oxford University
Press, 1992
7. Hitiris, T., European Community Economics, Harvester Wheatsheaf,
second edition 1991
8. Lodge, J. (Ed), The European Community and the Challenge of the
Future, 2nd edition, Pinter Publishers, London 1993
9. Tsoukalis, L., The New European Economy, Second Revised Edition,
Oxford University Press, 1993

Anul univ. 2000/2001

Obiective: cursul îsi propune sa ofere studentilor concepte, analize si

perspective ale procesului complex de integrare economica din Europa. În
acest scop, cursul se ocupa de

politica comerciala si integrarea în acest plan – de la zona de comert liber si

uniunea vamala, la piata interna/unica; de teoria care sustine domeniul
integrarii monetare (cursul valutar, zona monetara optima, uniunea monetara)
si de politicile comune în alte domenii. Integrarea Europei Centrale si de Est,
cu detalierea cazului României, formeaza obiectul partii finale.

Impact: o mai buna întelegere a costurilor si beneficiilor aderarii unei tari la

diferite aranjamente economice regionale, în general, la Uniunea Europeana,
în special.