METODA TRANSFORMATEI LAPLACE

Funcţia original
Transformata Laplace este definită prin integrala:

∫0 f (t )e
∞ −s t
dt
unde f(t) este o funcţie reală de timp iar s = σ + j ω este o variabilă complexă.

Integrala este convergentă, dacă următoarele condiţii sunt satisfăcute:

a) pentru t > 0, f(t) este monotonă pe porţiuni;

b) Pentru t > t0 > 0, | f(t) | nu creşte mai repede decât o exponenţială, există
constantele pozitive A0, σ0 şi t0, astfel încât:
dacă t > t0 > 0 ;
f (t ) < A0 e σ0 t

a) Variabila complexă s are partea reală suficient de mare, astfel încât: σ > σ0

Funcţiile care satisfac condiţiile precedente se numesc funcţii original.

Funcţiile imagine (transformatele Laplace)

Dată fiind o funcţie original f(t) , numim transformată Laplace, funcţia F(s) de
variabila complexă s, univoc asociată prin expresia:

F (s ) = ∫0 f (t )e −s t d t
∞

Se demonstrează că această regulă de asociere este biunivocă.

Definim operatorul, notat cu : L

F (s ) = L [f (t ) ] = L [f ]
Care asociază funcţiei original f(t) (cu t ≥ 0) funcţia de variabilă
complexă F(s).

Transformarea inversă este notată cu: L -1

f (t ) = L -1 [F (s ) ] = L -1 [F ]

Care asociază funcţiei de variabilă complexă F(s), o funcţie de timp f(t),

univoc determinată pentru t ≥ 0.
 f (t ) L [f (t ) ]
Transformata Laplace a unor
funcţii mai des utilizate: 1
1
s

1
e −a t
s+a
1
t e −a t
(s + a )2
ω
sin ωt
s + ω2
2

1
sin (ωt + b ) (s sin b + ω cos b )
s + ω2
2

2 ωs
t sin ωt
(s 2
+ ω2 )
2

s
cos ωt
s + ω2
2

1
cos (ωt + b ) (s cos b − ω sin b )
s + ω2
2

s 2 − ω2
t cos ωt
(s 2
+ ω2 )
2

a
sh at
s 2 − a2
s
ch at
s − a2
2
 f (t )e −s t d t
∞
Corespondenţa operaţiilor prin transformata Laplace: ∫0
Operaţiile mai des întâlnite la rezolvarea reţelelor electrice sunt: adunare,
multiplicare cu un scalar, derivare şi integrare.

1. Transformata Laplace a sumei

∞
[
∫0 1
f (t ) + f 2 (t )]e −s t
d t =
∞
∫0 1
f (t ) e −s t
d t + ∫0 f2 (t ) e d t
∞ −s t

L [f1 (t ) + f2 (t ) ] = L [f1 (t )] + L [f2 (t )]

2. Transformata laplace a produsului cu constanta λ

∞
∫0 [λ f (t )] e −s t
d t = λ
∞
∫0 f (t ) e −s t
dt

L [λ f (t ) ] = λ L [f (t )]
3. Transformata Laplace a derivatei

∫0 f (t )e
∞ −s t
dt

df (t ) −s t ∞
e d t = f (t )e −s t + s ⋅ ∫0 f (t ) e −s t d t = s ⋅ ∫0 f (t ) e −s t d t − f (0 )
∞ ∞ ∞
∫0 dt 0

lim f (t )e −s t ≤ lim A0 e σ0t e −s t = A0 lim e −(s −σ0 )t = 0

t →∞ t →∞ t →∞

⎡ d f (t ) ⎤
L ⎢ ⎥ = s L [f (t )] − f (0 )
⎣ dt ⎦

Pentru condiţii iniţiale zero f(0) = 0:

⎡ d f (t ) ⎤
L ⎢ ⎥ = s L [f (t )]
⎣ dt ⎦
4. Transformata Laplace a integralei

g (t ) = ∫ f (τ) d τ
t

d g (t ) g (0 ) = 0
= f (t ) şi
dt

⎡ d f (t ) ⎤ ⎡ d g (t ) ⎤
L ⎢ ⎥ = s L [ f (t )]
⇒ L ⎢ ⎥ = s L [g (t )]
⎣ d t ⎦ ⎣ dt ⎦

1
L ∫ f (τ ) d τ ⎤ = L [ f (τ )]
⎡ t

⎢⎣ 0 ⎥⎦ s

Concluzie:

Transformata Laplace permite transformarea ecuaţiilor integro-diferenţiale în

ecuaţii algebrice.
METODE DE INVERSIUNE

Determinarea funcţiei original corespunzătoare unei transformate

Laplace date.

Datorită proprietăţii de biunivocitate toate funcţiile original care sunt identice

pentru t ≥ 0 au aceeaşi funcţie imagine şi reciproc, toate funcţiile având
aceeaşi imagine sunt identice pentru t ≥ 0 .

Cele mai importante metode de inversiune sunt:

1. Utilizarea tabelelor de inversiune

O primă posibilitate este utilizarea tabelelor de corespondenţă care conţin

funcţiile imagine pentru un număr mare de funcţii original.
2. Teoremele lui Heaviside
Prima formă

Considerăm o funcţie imagine de forma unui raport de polinoame prime între ele.
Gradul numitorului este mai mare decât al numărătorului. Polinomul de la numitor
are n rădăcini simple sk, diferite de cele ale polinomului de la numărător:

P1 (s )
F (s ) =
P2 (s )

Descompunem funcţia imagine în fracţii simple:

P1 (s ) C C C
F (s ) = = 1 +L+ k +L+ n
P2 (s ) s − s1 s − sk s − sn
(s − sk ) P1 (s )
Pentru a calcula coeficienţii Ck se formează produsul P2 (s )
şi se calculează limita pentru s → sk. Aplicând regula lui L'Hôpital, obţinem:

⎡ P (s ) ⎤ s − sk 1
lim ⎢(s − sk ) 1 ⎥ = P1 (sk ) lim = P1 (sk ) ' = Ck
s → sk
⎣ P2 (s )⎦ s → s k P (s )
2 P2 (sk )
Înlocuind valorile Ck , obţinem egalitatea:

P1 (s ) n P1 (s k ) 1 n P (s )
F (s ) = =∑ ' [ ]
= ∑ 1' k L e sk t
P2 (s ) k =1 P2 (s k ) s − s k k =1 P2 (s k )

În care notăm:
d P2
P2' (s k ) =
ds s = sk

Deci:

P1 (s ) n ⎡ P1 (s k ) sk t ⎤ ⎡ n P1 (s k ) sk t ⎤
F (s ) = =∑ L⎢ ' e ⎥=L ⎢∑ ' e ⎥
P2 (s ) k =1 ⎢⎣ P2 (s k ) ⎥⎦ ⎢⎣k = 1P2 (s k ) ⎥⎦
sau
n ⎡ P1 (s k ) sk t ⎤
f (t ) = ∑ ⎢ ' e ⎥
k =1 ⎢⎣ P2 (s k ) ⎥⎦

Prima formă a teoremei de inversiune a lui Heaviside

Forma a doua

Considerăm cazul în care polinomul P2(s) are o rădăcină zero, în acest caz
poate fi scris:

P2 (s ) = s ⋅ P3 (s )

Iar rădăcinile polinomului P3(s) sunt sk, cu k = 1, 2, … n-1.

n ⎡ P1 (s k ) sk t ⎤
Aplicăm prima formă a teoremei lui Heaviside: f (t ) = ∑ ⎢ ' e ⎥
k =1 ⎢⎣ P2 (s k ) ⎥⎦
Cosiderând că:
P2' (s ) = s ⋅ P3' (s ) + P3 (s ) P2' (0 ) = P3 (0 ) P2' (s k ) = s k ⋅ P3' (s k )

obţinem:

P1 (0 ) n −1 ⎡ P1 (s k ) sk t ⎤
f (t ) = +∑ ⎢ e ⎥
P3 (0 ) k =1 ⎢⎣ s k P3 (s k )
'
⎥⎦

Forma a doua a teoremei de inversiune a lui Heaviside

Transformata Laplace a teoremelor lui Kirchhoff

Teorema întâi aplicată pentru n - 1 noduri:

∑( i)
k∈ N
k =0

Teorema a doua aplicată pentru o = ℓ - n + 1 ochiuri independente:

∑( ) u
k∈ p
k = ∑( e)
k∈ p
k

⎛ dik di s 1
t
⎞
∑ ⎜ R
⎜ kki + Lk + ∑ Lk ,s + ∫ ik d t + U c ,k (0 ) ⎟ = ∑ ek
⎟
k∈( p ) ⎝ dt s dt C k 0 ⎠ k∈( p )

Pentru condiţii iniţiale nule:

⎛ dik di s 1
t
⎞
∑ ⎜ Rk ik + Lk
⎜
k∈( p ) ⎝ d t
+ ∑ Lk , s
d t
+
C ∫ ik d t ⎟ = ∑ ek
⎟
s k 0 ⎠ k∈( p )
Aplicând transformata Laplace pentru ambii membri ai ecuaţiei: ∑ ik =0
k ∈ (N )

obţinem:
⎡ ⎤
L ⎢ ∑ i k ⎥ = L [0]
⎣k ∈ (N ) ⎦
sau
∑ L [i k ] = 0
k ∈ (N )

sau
∑ I k (s ) = 0
k ∈ (N )

Am notat: L [i k ] = I k (s )

∑ I k (s ) = 0 Transformata Laplace a primei teoreme a lui

k ∈ (N ) Kirchhoff.
 Aplicând transformata Laplace pentru ambii membri ai ecuaţiei:
⎛ di k di s 1 t ⎞
⎜
∑ ⎜ R k i k + Lk + ∑ Lk ,s + ∫ i k dt ⎟⎟ = ∑ ek şi notând: L [i k ] = I k (s )
k∈( p ) ⎝ dt s dt C k 0 ⎠ k∈(p )

obţinem:

⎛ 1 U c ,k (0 ) ⎞
∑ ⎜⎜ Rk I k (s ) + s Lk I k (s ) − Lk ik (0 ) + ∑ s Lk , s I s (s ) − ∑ Lk , s is (0 ) + I k (s ) + ⎟⎟ =
k∈( p ) ⎝ s s s Ck s ⎠
= ∑ L [ek (t )]
k∈( p )
⎛ 1 ⎞
sau ∑ ⎜ R
⎜ k kI ( s ) + s L I
k k ( s ) + ∑ s L I
k ,s s (s ) + I k ( s ) ⎟⎟ =
k∈( p ) ⎝ s s Ck ⎠
⎛ U c ,k (0 ) ⎞
= ∑ ⎜⎜ L [ek (t )] + Lk ik (0 ) + ∑ Lk , s is (0 ) − ⎟⎟
k∈( p ) ⎝ s s ⎠

sau
⎡⎛ 1 ⎞ ⎤
∑ ⎜ R
⎢⎜ k + s Lk + ⎟⎟ I k (s ) + ∑ s Lk , s I s (s )⎥ =
k∈( p ) ⎣⎝ s Ck ⎠ s ⎦
⎛ U c ,k (0 ) ⎞
= ∑ ⎜
⎜ L [ek (t )] + L i
k k (0 ) + ∑ L i
k ,s s (0 ) − ⎟⎟
k∈( p ) ⎝ s s ⎠
 ⎡⎛ 1 ⎞ ⎤
∑( ) ⎢⎜⎜ R + s Lk + ⎟⎟ I k (s ) + ∑ s Lk , s I s (s )⎥ =
1
Z k (s ) = Rk + s Lk +
k
s Ck
Notăm: k∈ p ⎣⎝ ⎠ s ⎦
s Ck ⎛ U (0 ) ⎞
= ∑ ⎜⎜ L [ek (t )] + Lk ik (0 ) + ∑ Lk , s is (0 ) − c ,k ⎟⎟
k∈( p ) ⎝ s s ⎠
Impedanţa operaţională a laturii;

⎛ U c ,k (0 ) ⎞
şi Ek (s ) = ∑ ⎜⎜ L [ek (t )] + Lk ik (0 ) + ∑ Lk , s is (0 ) − ⎟⎟
k∈( p ) ⎝ s s ⎠
Tensiunea electromotoare operaţională a laturii
Obţinem în final:

⎡ ⎤
∑ Z
⎢ k ( s ) I k (s ) + ∑ s L I
k ,s s ( s )⎥ = ∑ Ek (s )
k∈( p ) ⎣ s ⎦ k∈( p )

Transformata Laplace a teoremei a doua a lui Kirchhoff.

La condiţii iniţiale zero: Ek (s ) = ∑( )(L [e (t )])

k∈ p
k

Dacă nu există cuplaje magnetice:

∑( )Z (s ) I (s ) = ∑( )E (s )
k∈ p
k k
k∈ p
k
Aplicaţie: di
L + R i = E0
Conectarea unei bobine la o sursă dt
constantă E0 .
Transformata laplace a ecuaţiei de
tensiuni:
E0
s L I (s ) + R I (s ) =
s
Obţinută considerând i (0 ) = 0 şi L [E 0 ] =
E0
s
E0
Funcţia imagine a curentului: I (s ) =
s (R + s L )
P1 (s )
Comparând cu F (s ) = avem:
P2 (s )
P1 (s ) = E 0
R
P2 (s ) = s (R + s L ) Cu soluţiile: s1 = 0 şi s2 = −
L
Aplicând teorema a doua a lui Heaviside P1 (0 ) n −1 ⎡ P1 (s k ) sk t ⎤
f (t ) = +∑ ⎢ e ⎥
P3 (0 ) k =1 '
⎣⎢ k 3 k
s P (s ) ⎦⎥
obţinem: E0 E0
R
− t E ⎛ − t ⎞
R
i (t ) = + e L = 0 ⎜1 − e L ⎟
R −RL R ⎜⎝ ⎟
⎠
L
Aceeaşi cu cea obţinută anterior.
Aplicaţie:
d uC
Conectarea unui condensator la o sursă RC + uC = E 0
dt
constantă E0 .
Transformata laplace a ecuaţiei de
tensiuni:
E0
s R CUC (s ) + UC (s ) =
s E0
Obţinută considerând uC (0 ) = 0 şi L [E 0 ] =
s
E0
Funcţia imagine a tensiunii: UC (s ) =
s (1 + s RC )
P1 (s )
Comparând cu F (s ) = avem:
P2 (s )
P1 (s ) = E 0
1
P2 (s ) = s (1 + s R C ) Cu soluţiile: s1 = 0 şi s2 = −
RC
Aplicând teorema a doua a lui Heaviside P1 (0 ) n −1 ⎡ P1 (s k ) sk t ⎤
f (t ) = +∑ ⎢ e ⎥
P3 (0 ) k =1 ⎣⎢ s k P3' (s k ) ⎦⎥
1 ⎛ 1 ⎞
obţinem: u (t ) = E 0 + E0 − t − t
e RC ⎜
= E0 1− e RC ⎟
C
1 1 ⎜ ⎟
− ⋅ RC ⎝ ⎠
RC
Aceeaşi cu cea obţinută anterior.