Elev Flămîndu Alexandra Cristiana

Cls a XI-a B
Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”
Târgu Jiu

Aparatul ştiinţific
- parte integrantă a lucrării istorice -

Contestată ca ştiinţă în secolul al XIX-lea, dar şi în secolul XX 1, istoria

şi-a dovedit caracterul ştiinţific prin ansamblul coerent de cunoştinţe, priceperi
şi cauze referitoare la evenimente istorice, dovedite ca adevăruri incontestabile
şi unanim acceptate 2.
Istoria este o ştiinţă atâta timp cât nu riscă să ridice o construcţie
artificială despre evenimente istorice 3, când are ca ţel să stabilească adevărurile
incontestabile, prin dovada existenţei lor 4. „Din nefericire - afirma Paul Veyne,
în lucrarea sa „Cum se scrie istoria - Eveniment şi document” - adevărurile
evidente au supărătoarea tendinţă de a substitui adevărurile adevărate. Un
eveniment nu are sens decât într-o serie sau într-un număr de serii nesfârşit” 5.
Cu o accepţie asemănătoare vine şi A. D. Xenopol, în concepţia căruia, seria
determină caracterul ştiinţific al istoriei, deoarece are ca obiect fapte succesive
şi ireductibile 6.
O parte integrantă a lucrării istorice cu caracter ştiinţific o reprezintă
aparatul ştiinţific, ataşat la sfârşitul acesteia, sau în faza de redactare 7. Acesta
cuprinde trimiteri la lucrări utilizate de autor, la izvoarele folosite, deseori chiar
şi anumite discuţii asupra diferitelor puncte de vedere existente în bibliografia
problemei, pentru a degrava textul propriu-zis al cuprinsului şi a păstra fluenţa
expunerii 8.

1
A. D. Xenopol, Teoria istoriei, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997, p.73.
2
Ştefan Păun, Didactica istoriei, Bucureşti, Editura Corint, 2003, p. 16.
3
Ibidem.
4
A. D. Xenopol, Op. cit., p.80.
5
Apud Paul Veyne, Cum se scrie istoria - Eveniment şi document., Bucureşti, 1998 p.68.
6
Ştefan Păun, Op. cit., p.14.
7
N. Bocşan, N. Edroiu, A. Rusu, Pompiliu Teodor, Ghidul studentului în istorie, Cluj -
Napoca, 1980, p.26.
8
Ibidem.

1
Se pot reproduce fie argumente din diferite lucrări sau izvoare, uneori izvorul în
întregime dacă este deosebit de important sau este necunoscut.
În aparatul ştiinţific se pot reproduce comparaţii de texte din diferite
izvoare, bibliografia care nu este dezvoltată în textul propriu-zis, făcându-se
astfel numai trimiteri la cei care s-au ocupat de problematica abordată 9.
Trimiterea la sursa utilizată de autorul lucrării istorice cu caracter ştiinţific
conţine în mod obligatoriu: în cazul cărţilor - autorul, titlul, volumul, ediţia,
locul, data apariţiei, pagina; în cazul periodicelor - autorul, titlul, denumirea
periodicului, anul de apariţie, numărul, anul calendaristic, ziua şi luna (dacă este
ziar), pagina; dacă izvorul folosit este un ziar de epocă şi se face trimitere la
editorial, se poate trimite direct la titlul ziarului în ghilimele, cu celelalte date
bibliografice; documente - arhiva unde se păstrează fondul, pachetul şi fila;
manuscrise - autorul, titlul, locul unde se păstrează, fondul, numărul
manuscrisului, foaia (dacă nu are autor) şi titlul; obiecte muzeale - instituţia
care conservă obiectul, colecţia, numărul de inventar 10.
Pentru simplificarea trimiterilor precizate mai sus, se foloseşte în practica
ştiinţifică un sistem acreditat de prescurtări. Naraţiunea istorică nu este însă un
fotoreportaj documentar, nu înregistrează trecutul în direct 11, iar prezenţa unui
sistem de prescurtare al aparatului ştiinţific este în conţinutul lucrării un necesar
de factură informativă.
Printre prescurtările cel mai frecvent utilizate la alcătuirea unui aparat ştiinţific,
amintim: Op. cit. - utilizat pentru cazurile când este citată o lucrare a unui autor,
de mai multe ori; se foloseşte doar atunci când în aparatul ştiinţific este folosită
o singură lucrare a autorului respectiv; Ibidem - se foloseşte atunci când, pe
aceeaşi pagină, se face trimitere succesiv la acelaşi autor şi aceeaşi lucrare;
Idem - utilizat pentru trimiterile succesive la acelaşi autor, dar cu mai multe
lucrări; Apud - când se foloseşte un citat preluat nu dintr-un izvor, ci dintr-o altă
lucrare, V. sau Vezi - când se fac trimiteri la o lucrare din care se preiau doar
unele idei sau a fost menţionată cu altă ocazie; Passim - folosit atunci când
aceeaşi informaţie este răspândită pe mai multe pagini ale unei lucrări citate;
Supra - când se fac trimiteri la o afirmaţie sau idee, menţionată anterior, din
propria lucrare; Infra - când se fac trimiteri la o afirmaţie sau idee tratată într-
una din paginile următoare; p. - abreviere pentru pagină, sau pp. pentru mai
multe pagini; f. - abreviere pentru filă, sau ff. pentru mai multe file; r. - (recto),
faţa unei foi de manuscris, v. - (verso), dosul unei foi de manuscris; alte forme:
art. pentru articol, cap. - capitol, d. ex. - de exemplu, fig. - figura, h. - harta, pl.
- planşa, r. - rândul, t. - tomul, vol. - volumul 12.
Aparatul ştiinţific poate utiliza şi alte prescurtări, de obicei titlurile unor
publicaţii periodice, ale unor categoriii de izvoare, repertorii, bibliografii,
9
Ibidem.
10
Ibidem.
11
Paul Veyne, Op. cit., p.73.
12
N. Bocşan, N. Edroiu, A. Rusu, Pompiliu Teodor, Op. cit. p.28.

2
folosind sistemul internaţional de prescurtări sau cel utilizat de o anumită revistă
sau institut. De obicei specialiştii de istorie veche folosesc sistemul de abrevieri
al Revistei SCIVA, în timp ce specialiştii în istorie medie, modernă şi
contemporană folosesc mai ales abrevieri folosite de către „Revista de istorie”13.
Pentru lucrările ştiinţifice de dimensiuni mai mari, de obicei, este expusă la final
sau la început „lista abrevierilor”14.
Aparatul ştiinţific este un plus la contextul ştiinţific istoric. Necesitatea sa
în cadrul lucrării istorice cu caracter ştiinţific este determinată de capacitatea de
a crea condiţii eficiente pentru îmbunătăţirea spectrului informaţional cu privire
la un anume subiect, eveniment, serii sau număr de serii conceptual ierarhizate
din punct de vedere istoric 15.

13
Ibidem.
14
Ibidem.
15
Paul Veyne, Op. cit., p. 94.

3
 Bibliografie:

1. Bocşan N., Edroiu N., Rusu A., Teodor Pompiliu, Ghidul

studentului în istorie, Cluj - Napoca, 1980.

2. Păun Ştefan, Didactica istoriei, Bucureşti, Editura Corint,

2003.

3. Veyne Paul, Cum se scrie istoria - Eveniment şi

document., Bucureşti, 1998.

4. Xenopol A. D., Teoria istoriei, Bucureşti, Editura

Fundaţiei Culturale Române, 1997.