COPILĂRIA, FAPTELE PENALE ŞI CONTEXTUL SOCIAL

În mod tradiţional, copilăria cu tot ceea ce implică , nu a fost

considerată , o categorie socială de sine stătătoare; dimpotrivă a fost
întotdeauna, parte din sau element constitutiv al structurii sociale, al
lumii adulte. În cadrul acestei „ideologii a familiei”, ideea conform
căreia copilul are nevoie de protecţie, s-a aflat în centru discursului
politic, politicile care aveau relevanţă pentru copil erau cele privitoare
la familie, sau erau politici de protecţie a copilului. Această
dependenţă a copilului de alte categorii ale societăţii, cum ar fi familia,
a fost în trecut cauza lipsei de vizibilitate a copiilor şi drepturilor
acestora în analizele şi politicile sociale. Copilăria era redusă la statutul
de minoritate clasică , aflându-se permanent în pericol de a fi
marginalizată- Quortruop 2007. Odată cu schimbările demografice , cu
răspândirea sărăciei şi accentuarea fenomenului migraţiei, cu
tendinţele structurale politice, demografice, sociale şi economice, se
modifică privirea per-ansambul asupra copilăriei în societăţile moderne
şi post-moderne.

Copilăria nu mai este înţeleasă şi vazută ca un element care ţine

strict de controlul familial sau de viaţa privată; Copilul/Copilăria este
influenţat/ă şi influenţează planurile şi proiecţiile existente în fiecare
societate, copilul fiind un actor participant la dezvoltarea societăţii.
Este un actor social angrenat în relaţii sociale, economice, culturale,
politice şi căruia, în trecut i s-a atribuit un rol pasiv. Copilăria trebuie
privită ca un fenomen social în permanentă schimbare şi care necesită
răspunsuri din partea statului şi societăţii, la problemele de natură
socială, economică, educaţională, psihologică etc. pe care le ridică.

1
 Contextul schimbărilor sociale, ne permite să înţelegem multe din
problemele cu care se confruntă azi societatea, familiile, familiile
numeroase, dezorganizate...copiii nesupravegheţi suficient şi care se
implică în acte antisociale etc., efectele fiind consecinţe ale lipsei de
resurse/ abilităţi menite să-i ajute să facă faţă provocărilor şi
presiunilor impuse de dinamica permanentă. În România anilor 1989/
după 1989 s-au resimţit/ se resimt: criză economică severă, colapsul
valorilor tradiţionale, şomajul, clasa politică coruptă care produce
dezamăgiri, lipsa unei speranţe pentru un viitor mai bun, inflaţie,
preţuri mari, aberante, absenţa unei protecţii sociale sigure şi reale,
sănătate subdezvoltată; Delincvenţa şi accentuarea acestui fenomen a
adus la suprafaţă nevoia acută de educaţie, principiul conform căruia
educaţia primează nu este pus la îndoială!

Convenţia ONU privitoare la drepturile copiilor şi ratificarea sa de un

număr mare de state, reprezintă fără îndoială manifestarea cea mai
vizibilă şi explicită a proceselor istorice enunţate. Convenţia garatează
dreptul copilului la securitate socială , la cea mai bună stare de
sănătate, la educaţie, odihnă şi vacanţe, la viaţă culturală şi artistică,
la o dezvoltare eficientă a personalităţii. Toate nevoile de bază ale
copiilor trebuie satisfăcute, nu doar cele de supravieţuire şi protecţie,
ci şi nevoia de a-şi dezvolta personalitatea, abilităţile mentale şi fizice.
Dreptul la participare include dreptul la a-şi exprima opiniile, libertatea
la gândire, conştiinţă şi religie, libertatea la asociere, protejarea
intimtăţii, dreptul/ accesul la informaţii. Deşi aceste drepturi încă sunt
limitate, copiii trebuie ajutaţi să îşi formeze şi exprime propriile puncte
de vedere.

2
 Convenţia abordează copilul ca deţinător de drepturi în societate,
stabilind o gamă largă de obligaţii ale societăţii faţă de el; ea
responsabilizează organizaţiile să implementeze o serie de principii.
Nu putem ajuta şi înţelege copilul care a săvârşit o faptă penală şi nu
răspunde penal, dacă nu ne debarasăm de vechile concepte şi dacă
nu acceptăm faptul că politicile publice sunt responsabile pentru
statutul bunăstării.

Articolul 40 stipulează că acei copii care se află în conflict cu legea au

dreptul să fe trataţi într-o manieră care să le protejeze sentimentul
demnităţii, propriile valori ,să le întărească respectul pentru drepturile
proprii, pentru drepturile şi libertăţile altora.

Copilul care a săvârşit o faptă penală, dar nu răspunde penal, în genere

copilul care manifestă un comportament antisocial, nu trebuie privit ca
un infractor cu un comportament consolidat, aflat strict în atenţia
justiţiei. Copiii care au săvârşit o faptă penală, dar nu au răspundere
penală, trebuiesc trataţi corespunzător vârstei şi într-o măsură care să
promoveze reintegrarea lor, câştigarea autonomiei şi independenţei,
redobândirea unui rol pozitiv, constructiv în societate.
Responsabilitatea faţă de acest grup ţintă revine sistemului social şi
educaţional, revine societăţii şi actorilor sociali; activităţile sociale,
educaţionale şi terapeutice au ca univers copilul şi familia acestuia, ele
constituie punctul de plecare al strategiilor de prevenţie şi intervenţie.

Delincvenţa juvenilă a devenit un subiect extrem de important, popular,

pentru toţi actorii unui stat, deoarece tinerii sau copiii care comit fapte
penale pun în pericol viitorul societăţii.

Din punct de vedere juridic, delincvenţa juvenilă este o devianţă de natură

penală care constă în ansamblul conduitelor minorilor şi tinerilor aflaţi
în conflict cu valorile, regulile, normele societăţii. Se referă, concentrat
vorbind , la infracţionalitatea comisă de persoane imature, care nu au
responsabilitate socială sau juridică.

3
La nivel internaţional cele mai des întâlnite fenomene : furtul, violenţa,
ameninţarea, intimidarea, accesele de furie, vandalismul, fenomenul
„ HAPPY SLAPPING”- atacuri care includ acte de violenţă gratuite
asupra unei victime alese aleator, filmate cu telefonul mobil şi postate
ulterior pe internet. Comportamentul opozant şi agresiv,
comportamentul delincvent şi infracţional pot fi descrise prin sintagma
„ comportament antisocial”, actele agresive putând fi recunoscute ca
anomalii în dezvoltare, cu debut în copilărie.( Comportamentul opozant
: copiii care au probleme în a accepta autoritatea : părinţi, profesori,
adulţi, cu reacţii nepotrivite, de supărare, furie etc. Comportamentul
agresiv menit să producă pagube sau să lezeze).

Tabloul aspectelor comportamentale deviante şi delincvente include: fuga

în mod repetat de la domiciliu, absenţele nemotivate de la şcoală,
dezinteresul faţă de învăţătură sau abandonarea şcolii- chiulul,
hoinăreala, vagabondajul, libertinismul, consumul de băuturi alcoolice,
droguri, tendinţe de aventurism, frauda, furtul, tendinţele de
constituire în grupuri în scopul comiterii de infracţiuni, alegerea unor
anturaje din care fac parte infractori majori, sfidarea legilor, normelor
de disciplină şi a celor de convieţuire socială, portul unor arme albe, a
unor substanţe lacrimogene sau paralizante, cu scopul de a fi folosite
la atac sau apărare- aceste fapte nu sunt de natură penală dacă sunt
fapte comise înaintea împlinirii vârstei răspunderii penale.

Copilul şi faptele sale indezirabile:

4
Abordarea verbală necorespuzătoare, şicanarea colegilor, cadrelor,
însuşirea de obiecte străine, deteriorarea bunurilor, atracţia spre
produse addicted/droguri/tutun/alcool, chinuirea animalelor,
comportament pronunţat sexual, provorările( semnul de salut al lui
Hitler, mâzgâlirea caietelor şi pereţilor, semnul svasticii),
hiperactivitatea, izbucniri nervoase, tendinţele de/ bruscarea altor
copii, utilizarea minciunii, neatenţia, furtul de acasă sau de la şcoală
Aceste elemente enumerate pot constitui puncte de reper în
identificarea posibilităţilor de apariţie a abaterilor comportamentale.
Mass-media poate influenţa în sens negativ delincvenţa juvenilă, acest
lucru arătându-l şi psihologul american Berkowitz în una din cercetările
sale în care violenţa văzută la televizor sau la cinematograf duce la
creşterea agresivităţii şi a criminalităţii în rândul copiilor şi tinerilor.

5
Munca copiilor este un aspect asupra căruia atenţia este prea puţin
îndreptată, chiar dacă consecinţele fenomenului sunt grave, afectând
sănătatea, dezvoltarea optimă a copiilor, familiilor acestora, a societăţii
în ansamblul ei. În mediul rural copiii, chiar şi cei de vârste mici sunt
folosiţi la treburi gospodăreşti, casnice sau în agricultură, sunt folosiţi
de familii la cerşit/sau pentru a oferi un surplus în întreţinere( copilul
devine de multe ori un erou, un element lesne de manipulat, prin
diverse tehnici şi strategii, un aliat, o sursă de confort, un motiv
permanent de ceartă, un „ instrument „.

Prostituţia şi fenomenul traficului de copiii au devenit fenomene

alarmante: anul 2008: 138 de copii exploataţi sexual,. 48 de copii
pentru muncă , comiterea de infracţiuni, cerşetorie. De asemenea
numărul copiilor implicaţi în fapte de natură antisocială a crescut
semnificativ. Faptele săvârşie de copii sunt reprezentate în principal de
furt/ tâlhărie, dar se constată o tendinţă de creştere a faptelor
săvârşite cu violenţă.

6
Factori favorizanţi ai fenomenului delincvenţei: probleme grave legate de
lipsa locului de muncă, parteneriat instabil şi/ sau haotic, regimul de
detenţie în închisoare, abuzul de substanţe,anturajul social, starea
psihică proastă, respingerea de către anturaj şi de către părinţi,
performanţele şcolare scăzute, stimă de sine scăzută, părinţi cu
comportament anti-social, situaţie locativă dificilă, temperament dificil
şi uşor influenţabil. Alţi factori: Lipsa sprijinului emoţional în familie,
respingerea emoţională, deficienţele în îngrijire şi atenţie acordate de
părinţi, disciplina severă, permisivitatea, slaba stimulare sau susţinere,
stressul de proporţii înalte din familie, stările depresive ale părinţilor,
problemele psihice, nivelul de educaţie foarte scăzut al părinţilor. De
asemenea este adevărat şi faptul că violenţa domestică este un
fenomen foarte răspândit....Aceste experienţe repetate creează o
tendinţă bine înrădăciantă de opoziţie, agresivitate, consolidată prin
întărire negativă. Copilul şi-a creat o imagine preponderent negativă
asupra tuturor figurilor adulte şi un nivel crescut de lipsă de încredere
în acestea. Copilul va adera la grupuri sociale constituite din semeni/
persoane cumva identice ca structură, va fi acceptat în noul grup, iar
comportamentle negative se vor consolida, extinde. Se vor crea relaţii
inter-personale instabile, dominate de violenţă, cercurile vicioase vor
oferi plăceri imediate, mult aşteptate. Relaţiile cu autorităţile vor
deveni în mod sigur negative.

Legea, legile se pot exprima în varii ,termeni largi. Sarcina autorităţilor

este aceea de a se adapta situaţiilor din viaţa reală a familiilor, copiilor şi
tinerilor, de a găsi şi încuraja alternative, libere şi creative, de a le
promova şi dezvolta. În ceea ce priveşte protecţia socială, datorită unor
motive diverse, datorită fragmentării societăţii, lipsa de responsabilizări şi
lipsa de responsabilitate, sunt într-adevăr problematice. Relaţiile devin
mai complexe, mediul devine complex, se iau decizii din ce în ce mai
gresite, iar rezultatul poate fi o criză psihosocială: o criză de înţelegere,
pierdere a orientării, depresie, anxietate, agresivitate, şi violenţă, consum
de droguri, tristeţe, durere, incertitudine disperată. Aşa apare climatul/
peisajul din România de astăzi...Schizofrenie controlată care atrage cazuri

7
dificile, de nerezolvat, o multitudine a condiţii contextuale şi de viitor
nesigure, cazuri sociale, o multitudine de noi probleme ale sistemului de
protecţie şi autorităţilor competente....

8
Prevenirea delincvenţei juvenile necesită în activitate persoane
responsabile, autorităţile competente, bazându-se pe ideea conform
căreia copiii sunt indivizi care beneficiază de drepturi, justiţie şi
incluziune socială. Standardele europene impun protejarea copiilor
împotriva efectelor dăunătoare ale sistemului de justiţie, stipulează
ideea că orice tratament aplicat copiilor va lua în considerare vârsta,
nevoia de promovare a procesului activ de dezvoltare, educaţie
continuuă, nevoia de a juca un rol activ şi constructiv în societate. Tot
Convenţia ONU are în vedere Principiile directoare ale filozofiei justiţiei
juvenile europene:

Principiul intervenţiei minimale.

Principiul diversiunii

Principiul participării

Principiul educaţiei, auto-dezvotării, resocializării, compensării, medierii,

susţinerii victimelor.

Regula 15 potrivit căreia orice sistem de justiţie va promova o abordare

multidisciplinară şi multiinstituţională, recomandarea principală fiind
aceea că serviciile sociale au datoria de a-şi întări controlul social
informal pentru reducerea eficientă a criminalităţii.

Conform principiului subsidiarităţii autorităţile,serviciile publice de

protecţie a copilului au elaborat o gamă largă de măsuri de sprijinire a
copiilor şi familiilor lor, inclusiv sprijin pentru educaţia parentală.
( Consilierea, sfaturile practice de zi cu zi, cursuri de formare socială şi
pedagogică pentru copii, în grupuri mici, în cadrul cărora copiii
dobândesc abilităţi sociale şi evită astfel recidiva. Familia şi sprijinirea
ei trebuie promovată în defavoarea îndepărtării copiilor de / din familie,
protejarea familiei fiind garantată prin Constituţie- sprijinul dat familiei
este un act de prevenire a infracţionalităţii. Este cunoscută şi
acceptată ideea conform căreia Copilul are un rol dublu: de victimă şi
de făptaş!!! ).

9
Prevenirea delincvenţei juvenile impune adoptarea de politici
publice şi în alte domenii, inclusiv cele referitoare la locuinţe,
ocuparea forţei de muncă, formarea profesională, petrecerea
timpului liber şi interacţiunile dintre tineri. Datorită rolului
semnificativ care revine familiei ar trebui să fie create
structuri de susţinere adecvată a părinţilor, în contextul luptei
împotriva fenomenuli infracţionalităţii din rândul minorilor,
tinerilor.Totodata statul ar trebui să acorde un sprijin deosebit
familiilor care se confruntă cu probleme economice şi sociale.
Astfel adoptarea unor măsuri vizând acoperirea nevoilor
esenţiale în materie de locuinţă şi hrană, accesul garantat la
educaţia de bază şi îngrijirea sănătăţii pentru toţi membrii
familiei, începând cu copiii, precum şi măsurile vizând
asigurarea accesului echitabil al membrilor familiei la piaţa
muncii şi la viaţa socială, economică şi politică, vor contribui la
asigurarea unui mediu familial sănătos si echitabil pentru
familie şi copil.

Există două unităţi/ autorităţi care au rolul de factori de decizie în legătură

cu categoria copiilor care săvârşesc fapte penale dar nu răspund penal:
Instanţa Judecătorească şi Comisia pentru Protecţia Copilului. Principiul
călăuzitor în orice decizie care se ia trebuie să fie în interesul superior
al copilului. Se va ţine cont de condiţiile care au favorizat săvârşirea
faptei, de gradul de pericol social al faptei, de mediul în care a crescut
şi trăit copilul, de riscul săvârşirii de către copil a unei fapte prevăzute
le legea penală/ inclusiv recidiva şi de orice alte elemente de natură a
caracteriza situaţia copilului. Se va ţine seama, cont în permanenţă de
principiul interesului superior al copilului , serviciile vor fi diversificate,
accesibile şi de calitate, corespunzătoare nevoilor copilului.
Supravegherea specializată este pe perioadă determinată cu perioadă
de prelungire, colaborarea cu părinţii este dificilă ,dar este esenţială.

10
Copilul trebuie ajutat să se integreze în grup, să îşi identifice şi exprime
emoţiile, să recunoască şi diferenţieze bunurile personale de ale altuia,
să cunoască alte reguli şi norme sociale, să primească instrucţinuni
continuu, să fie optimizată relaţia cu părinţii. Aceştia vor trebui incluşi
în terapii care să vizeze spargerea cercului vicios, identificarea
împreună cu copilul a situaţiilor pozitive şi a celor negative, să
planifice, organizeze şi petreacă împreună timpul liber, să conserve
energia şi să realimenteze, să respecte regulule, să emită solicitări
eficiente, să trăiască conseciţe pozitive şi negative. Tiparele
comportamentale antisociale vor fi reduse, eliminate, corectate. Lucrul
cu copiii se regăseşte pretutindeni şi este foarte greu să te disociezi de
el. Trebuie găsit un echilibru între libertate şi control, echilibru care
trebuie deţinut atât în familie, cât şi de persoanele care, în câmpul
muncii prestate, vor avea de-a face cu copii care au săvârşit fapte
penale. Interesul părţilor se orientează către un viitor dezirabil, în
funcţie de scopurile identificate împreună cu clientul.

11