INTRODUCERE

Trezoreria unei întreprinderi constituie punctul său forte deoarece de maniera în care vor
fi dirijate fluxurile băneşti şi financiare de care dispune aceasta va depinde, în final,
situaţia patrimonială şi rezultatul exercitiului.

Capitolul I face referire la definirea trezoreriei, conţinutul şi structurarea acesteia.

Capitolul II intitulat “Fluxurile trezoreriei”, le defineşte ca fiind reprezentate de

totalitatea intrărilor, respectiv a ieşirilor întâlnite la nivelul trezoreriei, ca urmare a
punerii în aplicare a politicii de încasări şi plăţi, elaborată de managerul trezoreriei.
Tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările şi ieşirile de fonduri ale
exerciţiului, fiind clasificate în:
- fluxuri generate de activităţile de exploatare;
- fluxuri generate de activităţile de investiţii;
- fluxurile generate de activităţile de finanţare.

Capitolul III “Contabilitatea operaţiunilor de trezorerie” cuprinde:

 contabilitatea investiţiilor financiare pe termen scurt (titluri de plasament);
 contabilitatea operaţiilor efectuate prin conturile de la bănci;
 contabilitatea operaţiilor băneşti în numerar şi alte valori de trezorerie;
 contabilitatea operaţiilor prin acreditive şi avansuri de trezorerie;
 contabilitatea provizioanelor pentru deprecierea conturilor de trezorerie.

1
 Capitolul I. Definirea şi structura trezoreriei

1.1. Definirea trezoreriei

Trezoreria reprezintă totalitatea operaţiunilor băneşti şi financiare pe care le efectuează o

societate în scopul asigurării mijloacelor băneşti necesare desfăşurării normale a activităţii ei.
Conceptul de trezorerie se referă la ansamblul mijloacelor de finanţare sub forma
lichidităţilor şi creditelor bancare pe termen scurt de care dispune o unitate patrimonială, la un
moment dat, pentru a putea face faţă plăţilor sale ajunse la scadenţă.
În decursul timpului noţiunii de trezorerie i-au fost atribuite mai multe expresii1:
■ una restrânsă, care pune semnul egalităţii între trezorerie şi disponibilităţi;
■ alta extinsă, care include pe lângă disponibilităţi şi titlurile de plasament transformabile în
lichidităţi;
■ o a treia, apropiată conceptului de trezorerie netă, ia în considerare diferenţa dintre
disponibilităţi şi creditele bancare pe termen scurt (indiferent dacă acestea sunt primite direct în
contul curent sau prin cont separat de împrumut);
■ o a patra, extinde conţinutul conceptului de trezorerie netă, adăugând la suma disponibilităţilor
valoarea titlurilor de plasament, iar creditelor bancare pe termen scurt efectele scontate
nescadente şi creanţele cedate (reflectate în conturi de angajamente în afara bilanţului);
■ în limbajul curent, trezoreria este percepută ca totalitatea mijloacelor de plată disponibile la
nivelul unei entităţi pentru a face faţă plăţilor scadente.
Sub aspect etimologic, conceptul de trezorerie îşi are originea în termenul latinesc
“thesaurus” care poate fi tradus prin “cantitate mare de bani, bijuterii, pietre scumpe sau alte
obiecte de preţ, strânse şi păstrate în loc sigur” sau “loc unde se păstrează obiectele de preţ”2.
Într-o accepţiune generală, trezoreria ar putea fi definită ca totalitatea operaţiilor financiare
desfăşurate de un agent economic pentru atragerea disponibilităţilor necesare şi utilizarea lor în
vederea realizării propriului obiect de activitate.
Din punct de vedere contabil, trezoreria se identifică cu ansamblul activelor lichide ale unei
întreprinderi, ale unei asociaţii.

1.2. Conţinutul trezoreriei

1
Feleagă, N., Ionaşcu, I., Contabilitate financiară, Vol. al III-lea, Ed. Economică, Bucureşti, 1993
2
Academia Română, Dicţionarul explicativ al limbii române, Ediţia a III-a, Ed.Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2009

2
În teorie există patru concepţii majore privind conţinutul din ce în ce mai larg al trezoreriei:
˗ totalul valorilor de casă (t.v.c.);
˗ activul lichid;
˗ trezoreria netă;
˗ trezoreria potenţială.

a). Totalul valorilor de casă (t.v.c.)

T.v.c. este un termen distinct de noţiunea de trezorerie. T.v.c. se defineşte ca fiind ansamblul
mijloacelor de plată deţinute de companie şi care sunt disponibile cvasiimediat.
T.v.c. unei companii conţine în principal:
- casa;
- diferitele conturi la vedere: bănci şi alte organisme financiare;
- valorile de încasare: cecuri, cupoane de încasat (de exemplu cupoanele atribuite agricultorilor),
efecte sau scontul;
- cecurile primate dar neremise încă la încasare.
Pentru conturile bancare, este vorba de conturi care au un sold debitor în companie, adică
creditor pentru bancă. În optica managementului de trezorerie, managerul trezoreriei va avea
drept scop reducerea, atât cât este posibil, a sumei acestor active numite “leneşe” pentru ca ele nu
aduc nimic.
Obiectivul trezoreriei zero este deci, un obiectiv de t.v.c. zero. Într-un plan operational, soldul
zilnic al încasarilor si plăţilor corespunde noţiunii de t.v.c., dar trebuie să distingem:
- soldul contabil după înregistrarile contabile ale operaţiunilor de încasare şi plată;
- soldul în valoare, după aplicarea de către bancă a datelor de valoare.

b). Noţiunea de active lichide

În optica gestiunii de trezorerie trebuie să ţinem cont nu numai de mijloacele de plată

cvasiimediate, dar şi de ansamblul plasamentelor corespondente unei trezorerii excedentare.
Activele lichide conţin disponibilităţile sau lichidităţile şi diferitele titluri de plasament
deţinute de companie (echivalente de numerar).
Echivalentele de numerar sunt investiţiile financiare pe termen scurt şi extreme de lichide
care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar.
Investiţiile vor fi clasificate, în mod normal, în echivalente de numerar doar atunci când ele au o
perioadă scurtă de scadenţă, de regulă trei luni sau chiar mai puţin de la data achiziţiei. Prin
urmare, investitiile de capital vor fi excluse din această categorie.
Planul Contabil General (P.C.G.) dă lichidităţilor (sau disponibilităţilor) definiţia următoare:
numerar sau “valori asimilabile numerarului sau într-un mod general toate valorile care, în
funcţie de natura lor, sunt convertibile îin numerar pentru suma lor nominală”3.
Disponibilităţile care apar în activul bilanţului conţin în plus de t.v.c., bonurile care începând
cu subscrierea lor sunt rambursabile în orice moment, şi conturile bancare la termen în cazul în
care este posibil să se dispună de ele prin anticipaţie.
Titlurile de plasament conţin valorile mobiliare de plasament (acţiuni, obligaţiuni), titluri de
creanţe negociabile, bonuri de casă şi depozite la termen.
3
Planul General Contabil din Franta, partea I, pagina 34

3
 Notiunea de active lichide corepunde concepţiei anglo-saxone a noţiunii de trezorerie, iar
noţiunea de trezorerie (cash şi cash echivalent) corespunde noţiunii de t.v.c. şi plasamentelor
trezoreriei excendentare.
Activele lichide, potrivit legislaţiei româneşti, cuprind disponibilităţile băneşti la bănci şi
numerar precum şi valorile mobiliare de plasament (acţiuni şi obligaţiuni) care pot fi
transformate prin vânzare în disponibilităţi băneşti. Sunt asimilate noţiunii de active lichide şi
creditele pe termen scurt contractate cu băncile pentru plăţi.

c). Trezoreria netă

Noţiunea de trezorerie netă (TN) este o noţiune mai vastă decât t.v.c. sau decat activele
lichide, deci reprezintă diferenţa între valorile de trezorerie active şi pasive.
Ea poate fi pozitivă, nulă sau negativă.
Valorile active de trezorerie cuprind disponibilităţile care constituie o noţiune mai vastă
decât noţiunea de t.v.c. Ea constituie atât ansamblul posturilor de activ corespunzătoare
produselor de plasament ale trezoreriei excendentare, mai ales valorile mobiliare de plasament şi
titlurile de creanţe negociabile.
Valorile pasive de trezorerie corespund diferitelor credite la care compania a putut recurge
pentru a finanţa o parte din trezoreria sa sau parţii din necesarul de fond de rulment neacoperită
de fondul de rulment.
Valorile pasive de trezorerie conţin mai ales soldurile creditoare ale băncilor, corespunzătoare
mobilizărilor curente de creanţe născute în exterior (în străinătate) la care ar trebui adăugate
efectele scontate nerevenite care au dispărut din bilanţ. Alte resurse financiare ca biletele de
trezorerie subscrise de companie sau obligaţiile garantate reprezintă de asemenea valori pasive
de trezorerie.

Valori active de trezorerie:

● Disponibilităţi (sau lichidităţi):
- t.v.c.: case, bănci, valori de încasare;
- bonuri, dacă sunt rambursabile în orice moment;
- conturi la termen, dacă sunt rambursabile în anticipare.
● Titluri de plasament:
- valori mobiliare de plasament;
- acţiuni;
- obligaţiuni.
● Titluri de creanţă:
- negociabile;
- certificate de depozit;
- bilete de trezorerie;
- bonuri negociabile pe termen scurt.
● Bonuri de casă;
● Depozite la termen.

Valori pasive de trezorerie

● Conturi creditoare ale băncilor şi alte organisme:

4
- avansuri în conturi sau finanţări prin bilete.
● Concursuri bancare curente:
- scrisoare de schimb relevată magnetic (LCR);
- credit de mobilizare a creanţelor comerciale (CMCC);
- cesiuni de creanţe născute în străinătate (MCNE);
- efectele scontate nereturnate (ESNR).
● Afacturarea (factoringul);
● Credite prin semnatură şi obligaţiuni garantate.

Noţiunea de trezorerie netă poate fi caracterizată printr-o definiţie în termen de utilizare şi

resurse care apar în bilanţ, sau în termen de variaţii ale utilizării şi ale resurselor care apar în
tabloul de finanţare.
Noţiunea de trezorerie netă este o definiţie obţinută prin diferenţa:

Valori active de trezorerie

─ Valori pasive de trezorerie
= TN (pozitivă, nulă sau negativă)

În final, noţiunea de trezorerie netă este o definiţie reziduală: TN este diferenţa între FR şi NFR
(FR-NFR = TN). Trezoreria este deci dependentă de mărimea FR şi NFR.
Mai putem defini trezoreria netă tot ca o diferenţă, dar între trezoreria de activ şi trezoreria de
pasiv:
TN= Disponibilităţi- Împrumuturi bancare pe termen scurt (de trezorerie)

d). Trezoreria potenţială

Trezoreria potenţială poate fi definită ca o trezorerie netă, la care se adaugă toate

capacităţile neutilizate la nivelul îndatorării pe termen mediu şi lung. Astfel trezoreria potenţială
nu se referă doar la lichidităţile existente la un moment dat, ci şi la cele pe care le-am putea avea
la dispoziţie, inclusiv pe baza creditului în limita de îndatorare permisă şi neutilizată.
La noţiunea de trezorerie nu trebuie să se reţină ca singure valori de trezorerie, activele şi
pasivele care există în mod real astăzi, ci să înglobeze în mod egal lichidităţile potenţiale şi
capacităţile de îndatorare neutilizate.
O companie care are o trezorerie excedentară poate să accelereze lichidarea furnizorilor săi
pentru a beneficia de un scont pentru lichidarea la vedere. Această practică ce poate constitui un
excelent plasament a trezoreriei are consecinţa măririi NFR şi de a diminua trezoreria
disponibilă. De asemenea, o capacitate de îndatorare neutilizată ar permite companiei să obţină
finanţări noi în caz de nevoie.

1.3. Structura trezoreriei

5
 Trezoreria întreprinderii cuprinde investitiile financiare pe termen scurt precum şi casa şi
conturile deschise la trezoreria statului şi bănci comerciale.
Trezoreria întreprinderii asigură evidenţa existenţei şi mişcării titlurilor de plasament
(investiţiilor financiare pe termen scurt), a disponibilităţilor din conturi bancare, a creditelor
bancare pe termen scurt, a numerarului din casierie, a acreditivelor, avansurilor de trezorerie,
viramentelor interne şi a altor valori similare.
Rolul trezoreriei
Gestiunea trezoreriei are rolul de a asigura un nivel optim al numerarului şi echivalentelor
acestuia, a volumului resurselor financiare existente în conturi bancare, a creditelor obţinute pe
termen scurt, a valorilor de încasat, a investiţiilor pe termen scurt considerate avantajoase firmei,
în vederea asigurării unui nivel optim de lichiditate.
Prin trezorerie se estimează capacitatea întreprinderilor de a genera numerar şi echivalente de
numerar.

Investiţii financiare pe termen scurt (titlurile de plasament sau valori mobiliare de

plasament) reprezintă acele investiţii pe care societatea le face pentru achiziţionarea de titluri de
valoare în vederea realizării unui profit într-un termen scurt prin vânzarea acestora la un preţ mai
mare decât preţul de cumpărare.
Titlurile de plasament cuprind:
- acţiuni proprii răscumpărate temporar pentru a fi redistribuite salariaţilor, vândute la bursa;
- acţiuni achiziţionate şi revândute;
- obligaţiuni emise şi răscumpărate;
- obligaţiuni;
- bonurile de tezaur sau de trezorerie;
- alte titluri de valoare.
În functie de sursa de provenienţă şi de destinaţia lor, acţiunile şi obligaţiunile se împart
în două categorii:
- acţiuni şi obligaţiuni cumpărate în scopul vânzării şi obţinerii unui venit;
- acţiuni şi obligaţiuni proprii, ce includ acţiunile emise de societate, vândute şi
apoi răscumpărate în scopul revânzării la un preţ avantajos sau acordării salariaţilor proprii, şi
obligaţiunile emise de societate în scopul obţinerii unui împrumut pe obligaţiuni. În momentul
rambursării creditului, obligaţiunile sunt răscumpărate şi anulate.
Acţiunea reprezintă un titlu de plasament emis de o societate pe acţiuni care atestă participarea
deţinătorului la capitalul societăţii şi care dă dreptul deţinătorului de a primi dividente adică cote
părţi repartizate din profitul obţinut de societate.
Obligaţiunea reprezintă un titlu de plasament emis de o societate comercială pentru obţinerea
unui împrumut de la posesorul obligaţiunii şi care conferă acestuia un venit sub forma de
dobândă.
Evaluarea titlurilor de plasament are în vedere cele patru momente stabilite pentru evaluare
şi anume :
-la intrarea în patrimoniu prin achiziţii cu titlu oneros(cu plata) se evoluează la cost de achiziţie
(preţ de cumpărare sau valoarea din contract). Cheltuieli accesorii de cumpărare a titlurilor cum
sunt comisioanele şi alte cheltuieli aferente nu se includ în cost de achiziţie ci se înregistrează
direct în cheltuieli de exploatare ale exerciţiului.
-cu ocazia inventarierii evaluarea se face la valoarea actuala estimată în funcţie de preţul pieţei şi
de utilitatea titlurilor pentru societatea respectivă;
6
-cu prilejul întocmirii bilanţului, evaluarea se realizează pe titluri de aceeaşi natura prin
compararea valorii de inventar (valoarea actuală) cu cea de intrare (contabilă) iar pentru diferenţa
în minus (valoarea de inventar mai mică decât cea de intrare) se constituie provizioane pentru
deprecierea titlurilor de plasament;
-la ieşirea din patrimoniu evaluarea se face la valoarea lor de intrare (contabilă).

Disponibilităţile băneşti se prezintă sub forma numerarului din casieria societăţilor, a

depozitelor bancare în conturile curente în lei sau valută şi sub forma unor valori de încasat cum
ar fi cecurile de încasat, efectele de încasat si efecte remise spre scontare.

Numerarul din casieria societăţilor se prezintă în lei sau valută şi alte valori ( timbre
fiscale şi postale, bilete de tratament şi odihnă, tichete şi bilete de călătorie, alte valori).
Conform Hotararea nr. 2185 din 30 noiembrie 2004 privind aprobarea Normelor metodologice
pentru aplicarea prevederilor art. 5 si 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1996 privind întărirea
disciplinei financiar-valutare prin plafon zilnic maxim de plăţi se întelege totalitatea plăţilor
efectuate în numerar de o persoană juridică într-o singură zi, respectiv 10.000 RON. Plăţile în
numerar către persoane juridice sunt acceptate în limita unui plafon zilnic maxim de 10.000
RON, plăţile către o singură persoană juridică fiind admise în limita unui plafon de 5.000 RON.
Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii, pentru
facturile a caror valoare este mai mare de 5.000 RON.
Persoanele juridice pot achita facturile cu valori care depăsesc plafonul de 5.000 RON către
furnizorii de bunuri şi servicii astfel: 5.000 RON în numerar, suma care depăşeşte acest plafon
putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar.

Dintre toate structurile componente ale trezoreriei, numerarul sau banii lichizi, reprezintă un
bun al întreprinderii cu o valoare bine determinată atunci când acoperă desfăşurarea operaţiilor şi
activităţilor firmei. El devine extrem de costisitor dacă întreprinderea urmează să şi-l procure
prin împrumut.
Pentru a plăti salariaţii, furnizorii, impozitele şi taxele către stat, pentru a efectua alte plăţi,
sunt necesari bani, aceştia asigurând continuitatea activităţii întreprinderii, astfel că numerarul
reprezintă una din cele mai imporatnte forme de capital.
Lipsa de numerar, chiar în condiţiile în care întreprinderea dispune de alte valori materiale
poate determina eşecuri şi chiar falimente, asfel că acesta nu trebuie echivalat cu alte bunuri sau
risipit. Numerarul nu trebuie confundat nici cu beneficiile întreprinderii ; dacă activitatea este
rentabilă nu înseamnă că firma poate să-şi achite toate obligaţiile la un moment dat dacă nu
dispune de numerar.
Creşterea rentabilităţii este generatoare de numerar, dar o firmă rentabilă care face investiţii
exagerate în active fixe, care nu colectează la timp sumele de la diferiţi debitori, nu realizează
încasări ritmice, care face împrumuturi nejustificate şi menţine stocuri mari, excedentare şi mai
ales uzate fizic şi moral, se poate transforma repede într-o victimă a creditorilor şi băncilor. Se
impune deci, aplicarea de măsuri de gestionare a numerarului cât mai eficiente, sincronizarea
intrărilor şi ieşirilor de bani, asigurarea lichidităţilor necesare continuităţii activităţilor
economice şi financiare.
Creşterea lichidităţii şi chiar a rentabilităţii impune stabilirea surselor şi destinaţiei
numerarului, cunoaşterea evoluţiei numerarului şi a surplusului şi deficitului de numerar, analiza
şi controlul numerarului, spre a lua măsuri operative şi eficiente în funcţie de situaţia trezoreriei.

7
 Securitatea şi gospodărirea raţională a numerarului implică efectuarea unui control
sistematic asupra acestuia, control ce trebuie să vizeze modul de colectare, gestionare şi
decontare a banilor lichizi spre a se preveni pierderile din eroare, fraudele sau risipa.
Controlul financiar intern poate fi considerat una dintre cele mai imporatnte forme de control
asupra numerarului, pentru preîntâmpinarea pierderilor băneşti dacă se respectă următoarele
cerinţe: să nu se încredinţeze controlul complet asupra operaţiilor cu numerar unei singure
persoane, să se asigure protecţia fizică a numerarului prin depozitarea lui în spaţii supravegheate,
dotate cu dispozitive de siguranţă, să se separe atribuţiile de încasare şi distribuire a numerarului
de cele contabile de înregistrare , să se ţină evidenţe riguroase şi să se informeze periodic
organele competente asupra situaţiei numerarului, să se facă periodic expertize pentru
examinarea evidenţelor contabile referitoare la numerar, să se asigure recuperarea pagubelor prin
organizarea unui sistem de garanţii de la salriaţii care gestionează numerarul.

IAS 7 „ SITUATIA FLUXURILOR DE NUMERAR” prezintă noţiunea de echivalente

de numerar.
Echivalentele de numerar sunt investiţii pe termen scurt şi extrem de lichide, uşor
convertibile în numerar al caror risc de schimbare este nesemnificativ.
Acestea sunt:
● depozite la termen cu scadenţa sub trei luni;
● acţiunile, obligaţiunile şi alte titluri foarte lichide achiziţionate pentru a fi transfomate în
numerar .

Prin conturile curente la bănci se evidenţiază disponbilităţile în lei sau valută ale
întreprinderii existente în conturile bancare. Prin aceste conturi se înregistrează toate operaţiunile
băneşti între societate şi bancă. În debitul acestor conturi sunt evidenţiate încasările ( creanţe de
la clienţi sau debitori diverşi, depuneri de numerar, primirea unui credit bancar, etc.) iar în
creditul conturilor sunt reflectate toate plăţile ( datorii către furnizori, creditori diverşi, bugetul
statului, ridicări de numerar, rambursare rate credie, etc). Soldul final al unui cont este în mod
curent debitor, reprezentând disponibilul existent la un moment dat, dacă soldul este creditor
exprimă creditele acordate de bancă şi nerambursate. Extrasul de cont este documentul ce atestă
tranzacţile în lei sau valută.

Depozitele la termen sunt considerate instrumente de trezorerie dacă scadenţa este mai
mică de un an.

Efectele de comerţ sunt înscrisuri care prevăd obligaţia unei persoane numită debitor de
a plăti sau de a face să se plătească unei persoane numită creditor o sumă de bani la un anumit
termen (scadenţă) şi la un loc determinat (loc de plată). Efectele reprezintă titluri de credite care
prevăd obligaţia de a plăti la scadenţă o anumită sumă de bani.

Acreditivul este o modalitate de decontare de regulă impusă de furnizor, care asigură

acestuia mijloacele băneşti pe măsura livrării unor bunuri sau prestari de servicii.
Acreditivul reprezintă disponibilităţile băneşti ale cumpăratorului virate într-un cont distinct
la dispoziţia furnizorului şi destinate achitării obligaţiilor faţă de acesta, pe măsura livrării de

8
mărfuri, executării de lucrări sau prestării de servicii. El poate fi alimentat şi din credite bancare
pe termen scurt, dacă cumpărătorul nu dispune de lichidităţi proprii.
Deschiderea acreditivului trebuie comunicată băncii furnizorului prin intermediul băncii
cumpărătorului, odată cu condiţiile în care el se realizează.
Pentru încasarea sumelor prevăzute în acreditiv, furnizorul trebuie să prezinte băncii de care
aparţine documentele din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor din acreditiv pentru livrarea
bunurilor şi prestarea serviciilor.
Acreditivele pot fi deschise la bancă în lei sau în devize. Deoarece în cazul acreditivelor
deschise în devize intervin active băneşti în valute străine, acestora li se aplică aceleaşi cerinţe
privind evidenţa lor cât şi aceleaşi reguli privind relaţia dintre leii româneşti şi unităţile monetare
străine ca şi disponibilităţilor băneşti păstrate în devize în băncile cumpărătorilor. Principalele
etape privind derularea decontărilor pe baza de acreditive sunt:
- încheierea unui contract comercial prin care partenerii au convenit decontarea pe bază
de acreditiv;
- deschiderea acreditivului în lei sau în valută pe baza ordinului dat de către client băncii
sale;
- livrarea bunurilor, concomitent cu întocmirea documentelor aferente;
- utilizarea efectivă a acreditivului;
- intrarea în posesia bunurilor pe baza documentelor prezentate de către client.

Avansurile de trezorerie sunt sume puse la dispoziţia administratorilor sau altor salariaţi
din unitate, în vederea efectuării unor plăţi în favoarea întreprinderii cum sunt:
· aprovizionari de materiale şi alte bunuri de valori mici;
· efectuarea de plăţi în cadrul unor actţuni de protocol, reclamă şi publicitate;
· cheltuieli de transport, deplasări;
· servicii postale şi taxe de telecomunicaţii.
Avansurile de trezorerie pot fi acordate în lei şi devize. În cazul avansurilor în devize, la
decontarea lor pot să apară diferenţe favorabile sau nefavorabile de curs valutar.

Alte valori de trezorerie

În casieriile unităţilor economice se mai pot păstra şi alte valori, categorie în care sunt incluse:
timbrele fiscale şi poştale; tichete şi biletele de călătorie; biletele de tratament şi de odihnă; bonuri
(cantităţi fixe) pentru carburanţi şi lubrifianţi; alte valori.

Capitolul II. Fluxurile trezoreriei

9
Fluxurile trezoreriei sunt reprezentate de totalitatea intrărilor, respectiv a ieşirilor întâlnite la
nivelul trezoreriei, ca urmare a punerii în aplicare a politicii de încasări şi plăţi, elaborată de
managerul trezoreriei.
Bilanţul prezintă soldul lichidităţilor şi echivalentelor de lichidităţi ale întreprinderii la
sfârşitul perioadei. Prin examinarea bilanţurilor referitoare la două perioade consecutive, se poate
preciza dacă lichidităţile şi echivalentele de lichidităţi au crescut sau au scăzut în cursul perioadei.
Însă, bilanţul nu indică de ce soldurile acestora au variat pe parcursul exerciţiului. Contul de profit
şi pierdere prezintă informaţii de tipul veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor degajate de diferitele
activităţi - chei privind sursele şi utilizările lichidităţilor şi echivalentelor de lichidităţi, dar nici
această situaţie financiară nu explică de ce elementele respective au crescut sau au scăzut. Mai
mult, nu de puţine ori în spatele unor profituri semnificative, contul de profit şi pierdere poate
ascunde grave probleme de trezorerie ale întreprinderii.

2.1. Utilitatea şi structura de ansamblu a tabloului fluxurilor de trezorerie

Un tablou al fluxurilor de trezorerie permite utilizatorilor situaţiilor financiare:

a) să evalueze capacitatea întreprinderii de a degaja lichidităţi;
b) să determine necesităţile de lichidităţi;
c) să prevadă scadenţele şi riscul încasărilor viitoare;
d) să compare rezultatele întreprinderii, prin eliminarea efectelor utilizării diferitelor metode
contabile pentru aceleaşi operaţii şi evenimente.
Tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte intrările şi ieşirile de fonduri ale
exerciţiului, clasificarea în:
- fluxuri generate de activităţile de exploatare;
- fluxuri generate de activităţile de investiţii;
- fluxurile generate de activităţile de finanţare.
Cu alte cuvinte, tabloul se bazează pe o clasificare funcţională a fluxurilor întreprinderii.
Soldul fluxurilor fiecărei categorii relevă mărimea contribuţiei fiecărei funcţii la variaţia
trezoreriei întreprinderii. Mişcările de trezorerie legate de activităţile de exploatare, investiţii şi
finanţare sunt relativ diferite de la sector la sector de activitate.
Informaţiile furnizate de tablou pot să servească, de asemenea, la evaluarea relaţiilor între
cele trei genuri de activităţi. Una şi aceeaşi operaţie poate să presupună mişcări de trezorerie
incluse în categorii diferite. Astfel, atunci când rambursarea unui împrumut se referă atât la
dobânzi cât şi la capital, partea corespunzătoare dobânzilor poate să fie clasificată în categoria
fluxurilor aferente activităţilor de exploatare, în timp ce partea aferentă capitalului corespunde
fluxurilor activităţilor de finanţare.
Tabloul fluxurilor de trezorerie prezintă astfel de fluxuri, cunoscute sub numele de încasări
şi plăţi, în cursul perioadei. Altfel spus, el arată de unde au venit lichidităţile şi cum au fost ele
cheltuite, explicând astfel cauzele variaţiei lor.
Tabloul fluxurilor de trezorerie serveşte următoarelor scopuri:
1. permite previziunea fluxurilor de trezorerie viitoare.
2. permite evaluarea deciziilor conducerii.
3. permite determinarea capacităţii întreprinderii de a plăti dividende acţionarilor, de a
rambursa împrumuturile primite de la creditori şi de a plăti dobânzile cuvenite
acestora.

10
 4. arată relaţia între rezultatul net şi fluxurile de trezorerie ale întreprinderii.

2.2. Structura de detaliu şi metodologia întocmirii tabloului fluxurilor de trezorerie

Analiza structurii de detaliu vizează modelul tabloului relevat de norma internaţională IAS 7
(revizuită). Analiza este orientată spre rolul pe care normele internaţionale îl joacă asupra
normalizării marii majorităţi a ţărilor, inclusiv ţara noastră.
A. Fluxurile de trezorerie ale activităţilor de exploatare
Activităţile de exploatare sunt principalele activităţi generatoare de venituri şi orice alte
activităţi, cu excepţia celor definite ca fiind activităţi de investiţii sau de finanţare.Mărimea
mişcărilor de trezorerie legate de exploatare este un indicator-cheie al măsurii în care
întreprinderea a degajat, prin exploatarea sa, suficiente fluxuri de trezorerie, pentru a rambursa
împrumuturile sale, a menţine capacitatea sa de exploatare, a vărsa dividende şi a realiza noi
investiţii, fără să recurgă la alte surse externe de finanţare. De asemenea, utilizate cu alte date,
informaţiile privind diferitele categorii de fluxuri istorice de trezorerie legate de exploatare pot să
fie utile pentru previziunea fluxurilor viitoare de trezorerie aferente exploatării.
Fluxurile de trezorerie ale activităţii de exploatare sunt, în mod esenţial, consecinţa
principalelor activităţi generatoare de venituri ale întreprinderii. Ca urmare, ele sunt, în general,
rezultatul operaţiilor şi evenimentelor care concură la formarea rezultatului net.
Definiţia şi precizările anterioare, deşi imprecise, sunt completate de IAS 7, printr-o listă de
exemple. Astfel, constituie fluxuri de trezorerie ale exploatării, cu predilecţie:
- încasările care decurg din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii;
- încasările care provin din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri;
- plăţile privind furnizorii şi salariaţii;
- plăţile de impozite, exceptând cazurile când ele vizează activităţile de
investiţii sau de finanţare.
O întreprindere poate să deţină titluri în scopuri comerciale, caz în care acestea sunt
asemănătoare stocurilor achiziţionate pentru a fi revândute. Ca atare, fluxurile de trezorerie, care
provin din achiziţionarea şi cesiunea de titluri deţinute în scopuri comerciale, sunt incluse in
categoria activităţilor de exploatare. În mod asemănător, avansurile de casă şi împrumuturile
acordabile de instituţiile financiare sunt clasificate, în general, în categoria a ctivităţilor de
exploatare, ştiut fiind că ele se referă la principala activitate generatoare de venituri a acestui tip
de unităţi.
Unele operaţii precum cesiunea unei imobilizări de tipul instalaţiilor de producţie pot să
genereze un plus sau un minus de valoare, care afectează rezultatul net. Fluxurile de trezorerie
legate de astfel de operaţii nu aparţin, totuşi, exploatării, deoarece astfel de operaţii intră sub
incidenţa activităţilor de investiţii.
O întreprindere trebuie să prezinte fluxurile de trezorerie aferente activităţii de exploatare
făcând apel:
- fie la metoda directă, conform căreia informaţiile furnizate se referă la încasări şi plăţi (intrări
şi ieşiri de fonduri) brute;
- fie la metoda indirectă, conform căreia rezultatul net este corectat, pentru a ţine cont:
a) de influenţa operaţiilor care nu au un caracter monetar;
b) de orice report sau regularizare a încasărilor sau plăţilor trecute sau viitoare, presupuse de
exploatare;

11
c) de elementele de venituri sau de cheltuieli asociate fluxurilor de trezorerie care vizează
investiţiile sau finanţarea.
IAS 7 recomandă întreprinderilor utilizarea metodei directe, pentru că această metodă
permite obţinerea de informaţii care se dovedesc a fi utile pentru estimarea fluxurilor viitoare de
trezorerie, fapt ce nu este posibil prin aplicarea metodei indirecte.
Metoda directă presupune operarea directă în fluxuri monetare, pe care le grupează în
diferite categorii de încasări şi de plăţi.
Norma internaţională nu face referire la categoriile ce trebuie constituite. Pe baza exemplelor
sale, se poate ajunge, totuşi, la următoarea prezentare tip:

Fluxurile de trezorerie relative la activităţile de exploatare (metoda directă):

Încasări generate de relaţiile cu clienţi

- Plăţi în favoarea furnizorilor şi personalului
- Dobânzi şi dividende plătite*
- Plăţi privind impozitele asupra beneficiilor**
- Alte plăţi generate de exploatare
± Elementele extraordinare
= ± Fluxul net de trezorerie relativ la activităţile de exploatare
* Aceste fluxuri ar putea fi incluse, de asemenea, în categoria fluxurilor de
finanţare
**Acest flux ar putea fi împărţit între activităţile de exploatare, cele de
investiţii şi cele de finanţare

Conform metodei directe, informaţiile privind principalele categorii de intrări şi ieşiri de

fonduri brute pot să fie obţinute:
a). fie pe baza înregistrărilor contabile ale întreprinderii;
b). fie prin ajustarea vânzărilor, costului vânzărilor (sau dobânzilor şi veniturile asimilate şi
dobânzilor debitoare şi cheltuielilor asimilate, pentru o instituţie financiară) şi celelalte elemente
ale contului de profit şi pierdere în funcţie:
-de variaţiile intervenite în cursul exerciţiului, în cadrul stocurilor, creanţelor -datoriilor din
exploatare;
-de celelalte elemente fără incidenţe monetare;
-de celelalte elemente pentru care incidenţele monetare constau în fluxuri de investiţii sau de
finanţare.

În privinţa metodei indirecte, prezentarea tip a normei internaţionale vizează următoarele

categorii:

12
 Fluxurile de trezorerie relative la activităţile de exploatare (metoda indirectă):
± Rezultatul net înaintea impozitării şi elementelor extraordinare
Eliminarea veniturilor şi cheltuielilor fără incidenţă asupra trezoreriei:
+ Cheltuielile cu amortizările şi provizioanele
- Venituri din amortizări şi provizioane
Eliminarea veniturilor şi cheltuielilor nelegate de exploatare:
± Rezultatul cesiunii imobilizărilor şi plasamentelor
+Cheltuieli privind dobânzile
- Venituri din plasamente
= ± Rezultatul din exploatare înaintea variaţiei necesarului în fond de rulment
± Variaţia stocurilor
± Variaţia conturilor clienţi şi a altor creanţe din exploatare
± Variaţia conturilor furnizori şi a altor datorii din exploatare
- Dobânzi şi dividende plătite*
- Plăţi privind impozitele asupra beneficiilor**
± Elementele extraordinare
= ± Fluxul net de trezorerie relativ la activităţile de exploatare
* Aceste fluxuri ar putea fi incluse, de asemenea, în categoria fluxurilor de
finanţare
** Acest flux ar putea fi împărţit între activităţile de exploatare, cele de
investiţii şi cele de finanţare

După cum am remarcat anterior, conform metodei indirecte, fluxul net de trezorerie care
provine din activităţile de exploatare se determină prin ajustarea rezultatului net, ţinând cont de
incidenţa:
- variaţiilor intervenite în cursul exerciţiului, în cadrul stocurilor, creanţelor şi datoriilor din
exploatare;
- altor elemente care nu comportă nici încasări, nici plăţi, precum amortizările, provizioanele,
impozitele amânate, câştigurile sau pierderile din schimb nerealizate, beneficiile nedistribuite ale
societăţilor asociate şi interesele minoritare (în contextul conturilor consolidate);
- altor elemente pentru care incidenţa asupra trezoreriei se realizează prin fluxurile de investiţii şi
cele de finanţare.
O altă soluţie de prezentare a fluxului net de trezorerie, care provine din activităţile de
exploatare, pe baza metodei indirecte, constă în reliefarea veniturilor şi cheltuielilor aferente
contului de profit şi pierdere şi a variaţiilor intervenite în cursul exerciţiului în cadrul stocurilor,
creanţelor şi datoriilor din exploatare.

B. Fluxurile de trezorerie ale activităţilor de investiţii

13
 IASC reaminteşte că fluxurile care rezultă din activităţi de investiţii indică în ce măsură
plăţile au fost efectuate pentru achiziţionarea de active destinate să genereze venituri şi fluxuri de
trezorerie viitoare.
Fluxurile de trezorerie ale activităţilor de investiţii oferă informaţii privind maniera în care
întreprinderea îşi asigură perenitatea şi creşterea. Ele se referă la:
- plăţi efectuate pentru achiziţionarea de imobilizări corporale şi necorporale precum şi a altor
active pe termen lung, inclusiv cheltuielile de dezvoltare capitalizate şi plăţile implicate de
imobilizările produse de întreprindere pentru sine;
- încasări care decurg din vânzarea de imobilizări corporale şi necorporale, precum şi a altor
active pe termen lung;
- plăţi efectuate pentru achiziţionarea de titluri de participare şi de titluri de creanţă ale altor
întreprinderi, precum şi plăţi efectuate pentru achiziţionarea de participaţii în întreprinderile de
tip joint-ventures (altele decât plăţile efectuate pentru instrumente considerate ca fiind
echivalente de lichidităţi sau deţinute în scopuri comerciale);
- încasări relative la vânzarea de titluri de participare şi de titluri de creanţă ale altor
întreprinderi, precum şi încasări relative la vânzarea de participaţii în întreprinderi de tip joint-
ventures (altele decât încasările generate de instrumente considerate ca fiind echivalente de
lichidităţi sau cele deţinute în scopuri comerciale);
- avansurile de trezorerie şi împrumuturile acordate (altele decât avansurile şi împrumuturile
acordate de o instituţie financiară);
- încasări care decurg din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor acordate altor
părţi (altele decât avansurile şi împrumuturile acordate de o instituţie financiară).
IAS 7 nu precizează care sunt rubricile de constituit corespunzătoare acestor fluxuri. Totuşi,
exemplele furnizate în anexa normei conduc la următoarea prezentare-tip:

Fluxurile de trezorerie relative la activităţile de investiţii:

- Achiziţionarea filialei x (-) trezoreria achiziţionată

+ Cesiunea filialei y
- Achiziţionarea de imobilizări
- Achiziţionarea de plasamente
+ încasările ce rezultă din cesiunea de imobilizări
+ încasări ce rezultă din cesiunea de plasamente
+ Dobânzi încasate
+ Dividende primite (încasate)

= ± Fluxul net de trezorerie relativ la activităţile de investiţii

C. Fluxurile de trezorerie ale activităţilor de finanţare

14
 Activităţile de finanţare sunt acele activităţi care antrenează schimbări în mărimea şi
structura capitalurilor proprii şi capitalurilor împrumutate ale întreprinderii.
Prezentarea separată a acestor fluxuri în tabloul de trezorerie este dată de posibilitate
utilizării lor în previziunea sumelor pe care aportorii de capitaluri le vor retrage din fonduri,
(capitalurile) viitoare.
Mişcările de trezorerie generate de activităţile de finanţare se referă la:
- încasările din emisiunea de acţiuni şi de alte instrumente ale capitalurilor proprii;
- vărsăminte efectuate acţionarilor pentru achiziţionarea sau răscumpărarea. acţiunilor
întreprinderii;
- încasări din emisiunea de împrumuturi obligatare, de împrumuturi statutare, de bilete de
trezorerie, de titluri de împrumut ipotecar sau a altor titluri de împrumut pe termen scurt sau
lung;
- rambursarea sub formă de lichidităţi a sumelor împrumutate;
- vărsăminte efectuate de un locatar pentru reducerea soldului datoriei referitoare la un contract
de locaţie-finanţare.
IAS 7 nu precizează care sunt rubricile de constituit corespunzătoare. Totuşi, exemplele
furnizate în anexa normei conduc la următoarea prezentare tip:

Fluxurile de trezorerie relative la activităţile de finanţare:

+ Creşterea de capital, în numerar

- Rambursarea de capital, în numerar
+ Emisiunea (contractarea) de împrumuturi (altele decât cele de trezorerie)
- Rambursarea de împrumuturi (altele decât cele de trezorerie)
- Rambursarea de datorii ce rezultă din contractele de locaţie-finanţare
- Dobânzi şi dividende plătite*
= ± Fluxul net de trezorerie relativ la activităţile de finanţare

*Aceste fluxuri ar putea să fie incluse, de asemenea, în categoria fluxurilor de

exploatare

2.3. Exemplu de întocmire a tabloului fluxurilor de trezorerie

Cazul pe care îl vom prezenta în cele ce urmează este unul simplificator. Pentru întocmirea
tabloului, se pleacă de la situaţiile financiare principale, bilanţul şi contul de profit şi pierdere.
Deşi bilanţul redă valorile nete ale activelor, din necesităţi legate de filosofia întocmirii tabloului,
elementele de activ vor fi prezentate în valori brute. În privinţa fluxurilor de exploatare, se va
alege metoda indirectă. Opţiunea este legată de faptul că, în practică sistemul contabil este
fundamentat pe o contabilitate de angajamente şi nu pe una de trezorerie, ceea ce determină
reconstituirea cu uşurinţă a fluxurilor de trezorerie plecând de la rezultat.

15
 Logica întocmirii unui tablou pe baza normei IAS 7 este foarte apropiată de cea propusă de
standardul american FAS 95.
Bilanţul diferenţial în valori brute, pentru exerciţiile 2007 şi 2006, conţine următoarele
structuri:

Bilanţul diferenţial
mii u.m.
Elementul bilantier 2007 2006 Variaţia
Elemente de activ
Disponibilităţi 300.000 360.000 -60.000
Creanţe-clienţi 240.000 285.000 -45.000
Cheltuieli constatate şi plătite în avans 30.000 12.000 18.000
Terenuri 450.00 300.000 150.000
Clădiri 0 525.000 225.000
Amortizarea clădirilor 750.00 -75.000 -75.000
0
Maşini, utilaje şi instalaţii de lucru 120.000 120.000
-150.000
Amortizarea maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor
de lucru 240.000 -30.000 60.000
Elemente de activ - total 1.497.000 273.000
-90.000
Elemente de pasiv 1.770.00
0
Pasivul extern
Furnizori 210.000 60.000
Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni 360.000 120.000
Elemente de pasiv extern – total 570.000 180.000
270.000
480.000
Capitaluri proprii
750.000
Capital social 600.000 -
Beneficii nerepartizate* 327.000 93.000
Elemente de capitaluri proprii – total 927.000 93.000
600.000
Elemente de pasiv - total 1.497.00 273.000
420.000 0
1.020.000
1.770.000

16
 Se poate constata că prezentarea elementelor bilanţiere urmează uzanţele
internaţionale (ale marilor firme) şi este influenţată de logica anglo-saxonă.
Contul de profit şi pierdere al exerciţiului 2007 se prezintă după cum urmează:

Din
motive Cifra de afaceri 2.100.000 legate
de (-) Cheltuieli din exploatare -1.290.000
(cu excepţia amortizărilor)
(-) Cheltuieli de exploatare privind -135.000
amortizările
= Beneficiul din exploatare 675.000
(-) Impozitul asupra beneficiarului -270.000
= Beneficiul net 405.000
simplificarea cazului, nu au fost avute în vedere operaţii financiare şi extraordinare.
Informaţii suplimentare:
a) În 2007, întreprinderea în cauză a distribuit dividende în sumă de 312.000 mii u.m.
b) Prin emisiunea de obligaţiuni în exerciţiul curent, ea a încasat disponibilităţi în sumă de
120.000 mii de u.m.
c) Achiziţionările de imobilizări au fost decontate prin conturile de disponibilităţi.
Rezolvarea cazului:
•Etapa 1: determinarea variaţiei lichidităţilor
Informaţiile furnizate de bilanţul diferenţial pun în evidenţă o diminuare a disponibilităţilor
(60.000 mii u.m.).
•Etapa 2: determinarea fluxului net de trezorerie relativ la activităţile de exploatare (prin
metoda indirectă)
Conform metodei indirecte, beneficiul net de 405.000 mii u.m. trebuie pus în corespondenţă cu
fluxul net care provine din activităţile de exploatare:
Diminuarea soldurilor conturilor de creante-clienti: deoarece creantele-clienti au scăzut,
rezultă că încasările sunt mai mari decât veniturile înregistrate pe baza contabilităţii de
angajamente. Ca atare, pentru determinarea fluxului net, beneficiul net trebuie modificat, prin
creştere, cu diminuarea creanţelor clienţi (45.000 mii u.m.).
Creşterea cheltuielilor constatate (şi plătite) în avans: o creştere a acestor cheltuieli denotă că
mărimea cheltuielilor din exploatare, conform contabilităţii de angajamente, este mai mică decât
dacă ele ar fi fost imputate, ţinând cont de plăţi. Pentru a determina fluxul net, trebuie ca din
beneficiul net să se deducă suma creşterii cheltuielilor plătite în avans, de 18.000 mii u.m. Deci,
o creştere a cheltuielilor plătite în avans antrenează o mişcare a lichidităţilor exerciţiului.
Creşterea datoriilor faţă de furnizori (60.000 mii u.m.) denotă noi angajamente, dar nu şi noi
plăţi. Ca atare, această creştere trebuie să fie adăugată beneficiului net, în vederea determinării
fluxului net.
Creşterea cheltuielilor privind amortizările (135.000 mii u.m.) deoarece aceste cheltuieli nu
afectează trezoreria, în vederea determinării fluxului net, trebuie să le adăugăm beneficiului net.

17
Pe baza consideraţiilor făcute anterior, determinarea fluxului net de trezorerie, relativ la

Beneficiul net înaintea impozitării 675.000

Eliminarea veniturilor şi cheltuielilor
fără incidenţă asupra trezoreriei
+Creşterea cheltuielilor privind amortizările
+135.000
= Beneficiul din exploatare înaintea variatiei necesarului 810.000
fond de rulment
+Diminuarea soldurilor conturilor de creanţe - clienţi +45.000
- Creşterea cheltuielilor plătite în avans * -18.000
+ Creşterea datoriilor faţă de furnizori +60.000
- Plăţile privind impozitul asupra beneficiului -270.000
= Fluxul net de trezorerie relativ la activităţile de exploatare 627.000
*Se presupune că sunt elemente care, în exemplul nostru, sunt generate de activitatea de
exploatare

activităţile de exploatare (prin utilizarea metodei indirecte), se prezintă astfel:

Etapa 3: determinarea fluxurilor nete de trezorerie referitoare la activităţile de investiţii şi de
finanţare
Variaţiile elementelor de activ pe termen lung şi pasiv pe termen lung pot proveni fie din operaţii
care au incidenţă asupra lichidităţilor, fie din operaţii care nu modifică decât elementele
nemonetare. In exemplul nostru, majoritatea operaţiilor au o incidenţă asupra trezoreriei:
Creşterea soldului contului "terenuri": variaţia indică o creştere a terenurilor cu 150.000 mii
u.m., ca urmare a operaţiilor de cumpărare. Aceste operaţii fac parte din operaţiile de investiţii şi
antrenează plăţi.
Creşterea soldurilor conturilor "clădiri" şi "amortizarea clădirilor": întreprinderea a
achiziţionat o clădire la un cost de 225.000 mii u.m., plata furnizorului de imobilizări făcându-se
imediat. Operaţia presupune o ieşire de fonduri care va fi înscrisă în cadrul fluxurilor activităţilor
de investiţii. Creşterea amortizării, corespunzătoare "clădirilor", cu 75.000 mii u.m., presupune
înregistrarea concomitentă a cheltuielilor privind amortizările, care nu au incidenţă asupra
lichidităţilor.
Creşterea soldurilor conturilor "maşini, utilaje şi instalaţii de lucru" şi "amortizarea
maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor de lucru": se interpretează similar cu elementul precedent.
Creşterea soldului contului "împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni" (120.000 mii u.m):
informaţiile suplimentare confirmă că suma corespunzătoare împrumuturilor obligatare a fost
încasată în cursul exerciţiului 2006.
Creşterea beneficiilor nerepartizate (93.000 mii u.m.): această creştere este explicată prin
acţiunea a doi factori:
- beneficiul net de 405.000 mii u.m. a condus la creşterea beneficiilor nerepartizate;
- dividendele distribuite, în sumă de 312.000 mii u.m., au condus la diminuarea beneficiilor
nerepartizate.

18
Beneficiul net a fost deja luat în calculul fluxului net de trezorerie relativ la activităţile de
exploatare. În schimb, distribuirile (vărsămintele) de dividende vor fi înscrise în cadrul rubricilor
corespunzătoare activităţilor de finanţare, ca o ieşire de fonduri.

În urma parcurgerii acestor etape, tabloul fluxurilor de trezorerie se prezintă astfel :

mii u.m.
Tabloul fluxurilor de trezorerie pentru exerciţiul inchis la 31 decembrie 2007
Fluxurile de trezorerie referitoare la activităţile de exploatare:

Beneficiul net înaintea impozitării

675.000
Eliminarea veniturilor şi cheltuielilor fără incidenţă asupra trezoreriei
+Creşterea cheltuielilor privind amortizările
+135.000
= Beneficiul din exploatarea înaintea variaţiei necesarului in fond de rulment
810.000
+Diminuarea soldurilor conturilor de creanţe-clienţi
+45.000
-Creşterea cheltuielilor plătite în avans
-18.000
+Creşterea datoriilor faţă de furnizori
+60.000
-Plătţile privind impozitul asupra beneficiului
-270.000

= Fuxul net de trezorerie relativ la activităţile de exploatare(a)

627.000

Fluxurile de trezorerie referitoare la activităţile de investiţii :

-Achiziţionarea unor terenuri
-150.000
-Achiziţionarea unor clădiri
-225.000
-Achiziţionarea unor maşini, utilaje şi instalaţii de lucru
-120.000

= Fluxul net de trezorerie relativ la activităţiile de investiţii(b)

19
 -495.000

Fluxurile de trezorerie referitoare la activităţile de finanţare:

Emisiunea de împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni
120.000
-Dividente plătite*
-312.000

= Fluxul net de trezorerie relativ la activităţile de finanţare(c)

-192.000

Diminuarea neta a lichidităţilor (a+b+c)

-60.000
+Lichidităţile la deschiderea exerciţtiului 2007 (a se vedea valoarea lor bilantiera de la sfarsitul
exercitiului 2006)
360.000
= Lichidităţile la închiderea exerciţiului 2007
(a se vedea valoarea bilantiera la sfarsitul exercitiului 2007 sau suma rezultata din calcul)
300.000
* Am considerat că acest flux se referă la activităţile de finanţare:conform normei IAS 7,el poate să figureze şi în
cadrul fluxurilor referitoare la activităţile de exploatare

20
 Capitolul III. Contabilitatea operaţiunilor de trezorerie

3.1. Contabilitatea investiţiilor financiare pe termen scurt (titluri de plasament)

Contabilitatea titlurilor de plasament se realizează cu ajutorul conturilor din clasa 5 „ Conturi de

trezorerie” grupa 50 „ Investiţii financiare pe termen scurt” şi anume :
- 501 „Investiţii financiare pe termen scurt”;
- 502 „Acţiuni proprii”;
- 503 „Acţiuni”;
- 505 „Obligaţiuni emise şi răscumpărate”;
- 506 „Obligaţiuni”;
- 508 „Alte investiţii financiare pe termen scurt şi creanţe asimilate”;
- 5081 „Alte titluri de plasament”;
- 5088 „Dobânzi la obligaţiuni şi titluri de plasament”;
- 509 „Vărsăminte de efectuat pentru investiţii financiare pe termen scurt”.
Toate aceste conturi cu excepţia contului 509 au funcţie contabilă de activ şi se debitează cu
titlurile de valoare cumpărate sau răscumpărate din propriile emisiuni, se creditează cu valoarea
contabilă (de intrare) a titlurilor vândute sau anulate după caz iar soldul final debitor reprezintă
valoarea titlurilor de plasament aflate în portofoliul societăţii.
De menţionat că, valoarea contabilă a acestor titluri este dată de preţul de cumpărare sau
valoarea stabilită prin contractele de achiziţie, iar toate cheltuielile accesorii de cumpărare
(comisioanele de intermediere, onorariile, spetele bancare, etc) se înregistrează direct în
cheltuieli curente de exploatare ale anului curent.
Contul 509 „Vărsăminte de efectuat pentru investiţii financiare pe termen scurt” are funcţie
contabilă de pasiv, este un cont de datorie şi exprimă titlurile de valoare dobândite dar
neachitate.

3.2. Contabilitatea operaţiilor efectuate prin conturile de la bănci

În categoria operaţiunilor efectuate prin conturile de la bănci se cuprind:

a) Valorile de încasat care cuprind cecurile şi efectele de încasat, evidenţiate în contul 511
„Valori de încasat” cu următoarele detalieri în conturi sintetice de gradul II:
- 5112 „Cecuri de încasat”
- 5113 „ Efecte de încasat”
- 5114 „ Efecte remise spre scontare”.
Toate aceste conturi au funcţie contabilă de activ, se debitează cu valorile de încasat şi se
creditează cu valorile încasate iar soldul debitor reprezintă valorile de încasat existente în
conturile de la bănci.
b) Disponibilităţile în lei şi devize cuprind sumele în lei sau devize aflate în conturi la
bănci şi a celor în curs de decontare evidenţiate în contul 512 „Conturi curente la bănci” care se
detaliază în următoarele conturi sintetice de gradul II:
- 5121 „Conturi la bănci în lei”
- 5124 „Conturi la bănci în valută”

21
- 5125 „Sume în curs de decontare”.
Contul 512, este cont bifuncţional, având funcţie contabilă de activ atunci când reflectă existenţa
şi mişcarea mijloacelor băneşti păstrate la bănci şi funcţie contabilă de pasiv atunci când reflectă
creditele de trezorerie acordate de bancă (aşa zise credite de acoperire). Toate operaţiile
efectuate prin conturile curente la bănci sunt înscrise de bancă în extrasul de cont. Operaţiile
bancare în devize precum şi cele în numerar în valută, se contabilizează atât în devize cât şi în lei
la cursul zilei cu stabilirea diferenţelor de curs valutar faţă de data înregistrării creanţelor sau
datoriilor, diferenţe care se înregistrează la venituri (diferenţe favorabile) sau în cheltuieli
(diferenţe nefavorabile) după caz . La sfârşitul exerciţiului financiar disponibilităţile în devize
existente în conturile de la banca se evaluează la cursul de schimb din ultima zi a anului, iar
diferenţele de curs valutar rezultate se înregistrează la cheltuieli sau venituri financiare, după
caz.
Dobânzile aferente disponibilităţilor din conturile la bănci sunt evidenţiate în contul 518
„Dobânzi” care se dezvoltă în următoarele conuri sintetice de gradul II:
- 5186 „Dobânzi de plată” - evidenţiază dobânzile datorate băncii pentru creditele de trezorerie
acordate;
- 5187 „Dobânzi de încasat” - evidenţiază dobânzile pe care le datorează banca pentru
disponibilul din conturile curente.
Contul 518 este cont bifuncţional având funcţie de pasiv atunci când evidenţiază în credit
dobânzile datorate pentru creditele primite şi funcţie de activ atunci când înregistrează în debit
dobânzile primite pentru disponibilul din contul curent .
Sumele virate, depuse la bancă sau prin mandat poştal dar care nu au apărut în extrasul de
cont sunt evidenţiate 5125 „Sume în curs de decontare”, cont cu funcţie contabilă de activ.
c) Credite bancare pe termen scurt, cuprind creditele pe termen scurt acordate de bănci într-
un cont distinct de împrumut reprezintă credite pentru nevoi temporare. Sunt evidenţiate în
contul sintetic de gradul I 519 „ Credite bancare pe termen scurt” care se detaliază în
următoarele conturi sintetice de gradul II:
- 5191 „ Credite bancare pe termen scurt”
- 5192 „ Credite bancare pe termen scurt nerambursate la termen”
- 5193 „ Credite externe guvernamentale”
- 5194 „ Credite externe garantate de stat”
- 5195 „ Credite externe garantate de bănci”
- 5196 „ Credite de la trezoreria statului”
- 5197 „ Credite interne garantate de stat”
- 5198 „ Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt”
Aceste conturi au funcţie contabilă de pasiv şi înregistrează în credit datoria unităţii pentru
creditele obţinute sau dobânzile datorate şi în debit sumele plătite în contul datoriei, iar soldul
creditor reflectă sume datorate la sfârşitul perioadei.

3.3. Contabilitatea operaţiilor băneşti în numerar şi alte valori de trezorerie

Sumele în numerar în lei sau valută sunt păstrate de societate în casieria unităţii cu evidenţa
şi gestiune distinctă în lei şi în valută .
Contabilitatea operaţiilor prin casierie sunt evidenţiate în contul 531 „Casa”, detaliat pe
următoarele conturi sintetice de gradul II :
- 5311 „Casa în lei”

22
- 5314 „Casa în valută”.
Sunt conturi cu funcţie contabilă de activ. Toate operaţiunile de casă sunt evidenţiate în registrul
de casă. Evidenţa analitică a contului 5314 se ţine pe feluri de valută . Pentru operaţiunile în
devize sumele în valută se transformă în lei la cursul valutar de la data efectuării operaţiunii de
decontare, iar diferenţele care apar faţă de data înregistrării operaţiunilor sunt înregistrate ca
venituri (diferenţe favorabile) sau cheltuieli (diferenţe nefavorabile) financiare după caz .
Contabilitatea altor valori sunt evidenţiate în contul 532 „Alte valori”. Are funcţie contabilă
de activ şi se dezvoltă pe următoarele conturi sintetice de gradul II care reflectă şi structura
acestor cheltuieli:
- 5321 „Timbre fiscale şi poştale”
- 5322 „Bilete de tratament şi odihnă”
- 5323 „Tichete şi bilete de călătorie”
- 5328 „Alte valori”.

3.4. Contabilitatea operaţiilor prin acreditive şi avansuri de trezorerie

Acreditivele reprezintă sume de bani rezervate într-un cont distinct la dispoziţia unui
furnizor din care se achită obligaţiile faţă de acesta pe măsura livrării mărfurilor.
Avansurile de trezorerie reprezintă sume de bani puse la dispoziţia unor persoane
împuternicite de societate (salariaţi, etc.) pentru efectuarea de plăţi în favoarea societăţii.
Contabilitatea acestor elemente de trezorerie se ţine cu ajutorul următoarelor conturi:
- 541 „Acreditive” cu dezvoltare pe conturi sintetice de gradul II:
- 5411 „Acreditive in lei”
- 5412 „Acreditive in valută”
- 542 „Avansuri de trezorerie”.
Ambele conturi au funcţie contabilă de activ şi înregistrează în debit sumele alocate în acreditive
şi pentru avansuri iar în credit sumele plătite, iar soldul debitor reprezintă sume neconsumate
existente în cont.

3.5. Contabilitatea provizioanelor pentru deprecierea conturilor de trezorerie

Provizioanele pentru deprecierea conturilor de trezorerie se constituie numai pentru

investiţii financiare pe termen scurt .
Contabilitatea acestor provizioane se realizează cu ajutorul conturilor din grupa 59
„Provizioane pentru deprecierea conturilor de trezorerie” şi anume:
- 591 „Provizioane pentru deprecierea investiţiilor financiare la societăţi din cadrul grupului”
- 592 „Provizioane pentru deprecierea acţiunilor proprii”
- 593 „Provizioane pentru deprecierea acţiunilor”
- 595 „Provizioane pentru deprecierea obligaţiunilor emise şi răscumpărate”
- 596 „Provizioane pentru deprecierea obligaţiunilor”
- 598 „Provizioane pentru deprecierea altor investiţii financiare şi creanţe asimilate”
Toate aceste conturi au funcţie contabilă de pasiv în creditul lor se înregistrează sumele aferente
deprecierii titlurilor de plasament, calculate la sfârşitul exerciţiului financiar iar în debit sumele
corespunzătoare diminuării sau anulării provizioanelor înregistrate anterior, soldul creditor
reprezintă provizioane constituite existente în portofoliul societăţii .

23
 CONCLUZII

Trezoreria reprezintă un element esenţial şi totodată principala restricţie a gestiunii

financiare a firmei. În aceasta sunt concretizate rezultatele modului de realizare a activităţii şi de
respectare a cerinţelor echilibrului financiar.

Trezoreria pozitivă asigură realizarea echilibrului financiar pe termen scurt. Totuşi, pe

termen lung, utilizarea insuficientă a resurselor durabile (stabile) poate avea consecinţe negative
asupra recompensării capitalurilor proprii şi rambursării împrumuturilor contractate de pe piaţă.
Această situaţie este specifică societăţilor comerciale din sfera comerţului.
În cazul unei trezorerii negative, societatea comercială nu-şi poate finanţa întegral ciclul
de exploatare pe seama FRN. Aceasta trebuie să recurgă la contractarea de noi credite bancare.
Întrucât mărimea creditelor este superioară mărimii lichidităţilor, costurile financiare şi
expunerea la risc cresc. Riscurile sunt atât de natură economică, cât şi de natură pur financiară:
fluctuaţia permanentă şi respectiv inversarea nedorită (dezavantajoasă) a ratei medii a dobânzii
pe piaţă. Trezoreria negativă este mai des întâlnită în cazul societăţilor comerciale din industrie.

Nu întotdeauna o societate care încheie exerciţiul cu beneficii are şi o trezorerie pozitivă

(disponibilităţi în bancă şi în casă). Şi aceasta, datorită decalajului dintre înregistrarea în
contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor şi scadenţa lor ca încasări şi plăţi, decalaj care poate fi
hotărâtor pentru soarta financiară a firmei.
Preocupările tot mai intense pentru gestiunea trezoreriei sunt motivate de unele fenomene
de instabilitate economică atât macro, cât şi microeconomică: creşterea inflaţiei, a ratei dobânzii,
scăderea ratelor de rentabilitate şi a gradului de autofinanţare.
Din evidenţele statistice rezultă că cea mai mare parte a falimentelor se datorează
slăbiciunilor în gestiunea trezoreriei.
Majoritatea întreprinderilor prezintă situaţii de trezorerie negativă, aceasta însă nu pune în
pericol solvabilitatea întreprinderii dacă aceasta poate justifica reînnoirea împrumuturilor
bancare. Adevarata problemă se pune în termenii dependenţei faţă de bănci , care furnizează
marea parte de resurse de trezorerie.

24