VASILE LUPU

Desi Vasile Lupu era aromân de origine, din Albania, avea educaţie moldoveneasca, mama lui fiind, se
pare, româncă. Tatăl său, Nicolae al lui Coci, a ajuns agă, iar el a ajuns vornic. Numele de botez al
viitorului domn era Lupu, după cel al unui sfânt sud-dunărean.

Si-a aratat dorinta de a fi roman , căsătorindu-se cu Tudosca (Teodosia), fiica unui mare dregător
moldovean, Costea Bucioc, marele vornic al Ţării de Jos, a cărui cumnată era soţia lui Iordache
Cantacuzino, fratele postelnicului Constantin Cantacuzino din Ţara Românească, înrudindu-se astfel cu
cele mai mari familii boiereşti din Ţările Române extracarpatice. Ca domn, şi-a luat numele de Vasile,
după celebrul împărat bizantin de la sfârşitul secolului al IX-lea, Vasile I Macedoneanul.

Vasile Lupu, a fost domnitor al Moldovei: aprilie 1634 - 13 aprilie 1653 şi 8 mai 1653 - 16 iulie 1653.

Tronul l-a ocupat ca şi Matei Basarab al Munteniei prin răscoala provocată împotriva grecilor noi veniţi
în ţară, dar în timpul domniei, tot grecii i-au fost cei mai buni prieteni.

Era bogat, ambiţios, mândru, o fire împărătească şi chiar şi numele de Vasile şi l-a dat după împăraţii din
Bizanţ. Date fiind împrejurările favorabile externe, ar fi avut o domnie linistit ă dacă n-ar fi avut ambiţii
mari, dacă nu se gândea şi la stăpânirea Munteniei şi chiar a Transilvaniei. Sprijinindu-se pe turci, a
început intrigile împotriva lui Matei Basarab încă de la începutul domniei. Pe motivul că Matei nu vrea sa
plătească jumătate din suma cheltuită pentru uciderea grecului Curt Celebi, care contribuia decisiv la
intriga de punere a domnitorilor, a intrat în Muntenia în 1637 unde a ars şi jefuit până la Râmnic. Matei,
ajutat şi de oştile lui Gheorghe Rákóczi I, comandate de Ioan Kemény, l-a învins la Teleajen şi l-a scos
din ţară.

Deşi l-a avut ca model pe Vasile I Macedoneanul, Vasile Lupu a urmat de fapt politica ultimilor împăraţi
Paleologi din secolul al XV-lea.Cu toate acestea întreaga sa politică externă se baza pe sprijinul Porţii
otomane. În spatele oricărei iniţiative politice a sa se zăreşte umbra Înaltei Porţi. Aşa se explică şi
fidelitatea sa faţă de Poartă. După modelul otoman şi cu îngăduinţa sultanului, Vasile Lupu s-a comportat
ca un adevărat „ basileu ”, aşa cum arăta şi numele său domnesc, Vasile, din grecescul Basileios. Deşi în
reprezentările plastice este înfăţişat intotdeauna având pe cap cuca turcească, Vasile Lupu a fost încoronat
cu coroana împărătească, iar la 1648 patriarhii ortodocşi de sub stăpânirea Înaltei Porţi îi declarau că el
este ca şi împărat pentru ei. De aceea, atât pe peceţiile cât şi pe stema sa, precum şi în forma
candelabrului de la Mănastirea Trei Ierarhi, strămutat apoi la o altă ctitorie a sa, Golia, apare coroana
împărătească închisă. Se pare că tocmai de la Vasile Lupu heraldica româneasca înlocuieşte coroana
deschisă (regală), atribuită domnilor români începând cu secolul al XIV-lea, cu cea închisă (împăratească

A zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită "Trei Ierarhi" de la Iaşi, pe lângă
care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie. Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avânt culturii
bisericeşti. Mai ales prin zelul Mitropolitului Varlaam, s-au tipărit mai multe cărţi bisericeşti ("Carte
românească de învăţătura duminicelor de peste an" - Iaşi 1643 ; "Răspunsuri la Catehismul Calvinesc" -
Suceava 1645), dar şi o carte de legi, "Pravilele împărăteşti". În acest fel s-a mai făcut încă un pas
important în introducerea limbii române în biserică şi stat.
Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Influenţa lui în răsărit era aşa de mare încît
după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe
care îi susţinea cu banii săi. Intervenţia lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iulia pe Ilie Iorest, în
1640.

În 1639, Lupu a obţinut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan. Astfel
că intră pentru a doua oară în Muntenia, cu ajutor tătăresc, dar nu s-a ales decât cu titlul de "Domn al
Moldovei şi Ţării Româneşti", deoarece a fost înfrânt decisiv la Ojogeni. Totuşi, avem de la Vasile Lupu
şi un document emis la 1 noiembrie 1639 care are ca sigiliu stema unită a Moldovei şi Ţării Româneşti,
care ulterior, a devenit stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859. Cu Mitopolitul
Joresi din Alba Iulia a făcut un plan de cucerire a Transilvaniei, mizând şi pe ajutorul sultanului, însă nu a
reusit. Într-o scrisoare adresată Porţii otomane, scria că o treime din locuitorii Transilvaniei sunt români.
Dupa moartea fiului său Ioan, a fost o perioadă în care a stat mai liniştit. Iar în 1644 chiar se împacă cu
cei doi domnitori din Muntenia şi Transilvania. În amintirea acestei înţelegeri, Vasile ridică biserica Stela
la Târgovişte, iar Matei pe cea de la Soveja, în Moldova. În 1646, Moldova suferă o invazie a tătarilor, iar
mai târziu una a cazacilor lui Bogdan Hmielniţchi, după care Lupu a trebuit să dea în căsătorie fiului
acestuia Timuş, pe fata sa cea mai mică, Ruxandra. Pe fata cea mai mare o măritase cu mare pompă după
nobilul lituanian Janusz Radvil, în 1645.

Domnia lui Vasile Lupu se distinge net de celelalte domnii din Ţara Moldovei din secolul al XVII –lea. În
perioada anterioară obţinerii domniei , Vasile Lupu a dobândit , în cei 18 ani cât a ocupat dregătorii,
dintre care cele mai multe în Sfatul Domnesc, cunoştinţe temeinice în arta conducerii statului şi anume în
domeniul fiscalităţii(ca mare vistier),al organizării judecătoreşti (ca mare vornic), al organizării militare
(ca mare spătar şi hatman),al politicii externe(ca postelnic) sau al politicii interne(ca logofăt). Spre
deosebire de mulţi alţi boieri, alături de care ocupase diferite dregătorii, şi de domnii care-l precedaseră,
el reuşise (până în 1634) să-şi elaboreze o concepţie de domnie pe care a urmărit cu perseverenţă să o
transpună în viaţă.
Prin gândirea sa politică s-a dovedit a fi un partizan al domniei ereditare şi în acest sens
i-a avut drept model pe Movileşti, fostul său protector .
El era convins că după o perioadă de incertitudine, care durase în Moldova câteva decenii, trebuia o
domnie autoritară, de lungă durată care să se bucure de respectul boierimii şi ţărănimii în interior şi al
vecinilor săi în exterior.
1.1. Situaţia internă a Modovei
a) Organizarea statului. După obţinerea tronului, Vasile Lupu modifică aproape în întregime componenţa
Sfatului Domnesc, numind în dregătorii pe unii din foştii lui colaboratori şi numeroase rude. Potrivit unei
analize a Sfatului Domnesc, raportul dintre boierii de ţară şi cei “ţărigrădeni” , a evoluat în favoarea celor
dintâi şi numai în anumiţi ani a fost paritate (în 1644, 1646, 1649), dar niciodată numărul boierilor
ţărigrădeni nu a fost mai mare decât a celor de ţară .
Un aspect al domniei autoritare a lui Vasile Lupu îl constituie problema organizării militare şi
judecătoreşti a Moldovei. Grija domnitorului de a avea o armată permanentă s-a concretizat în
constituirea efectivelor de război ale armatei ţării- oastea ţării-, care s-a ridicat la circa 30000 ostaşi,
dotaţi nu doar ca armament tradiţional ci şi cu cel modern .

b) Economia. Domnitorul moldovean a sprijinit procesul de dezvoltare economică a ţării în toate

domeniile: agricultură, creşterea animalelor, meşteşuguri şi negoţ. Vasile Vodă a înţeles foarte bine că
stabilitatea sa la conducerea Moldovei era strâns legată de progresul economic al ţării.
Moldova era o ţară bogată atât de la natură cât şi prin munca locuitorilor. Călătorind prin Moldova Paul
Beke observa că: „... pământul acesta este atât de roditor, încât nici cel al Ungariei, nici cel al
Transilvaniei nu-i pot fi asemuite...” .
Principalele domenii de activitate erau agricultura şi creşterea animalelor. Producţia agricolă, mai mare
acum, se realiza atât prin intensificarea muncii ţăranilor dependenţi, cât şi prin extinderea suprafeţelor
cultivate (prin defrişări). În Moldova, atât în mediul urban cât şi în cel rural, se constată în această
perioadă o înviorare a vieţii meşteşugăreşti. Creşterea numărului meşteşugarilor, adâncirea specializării
în cadrul diferitelor meşuguri sau conturarea unor noi ramuri sunt semne ale dezvoltării acestei laturi
productive. De asemenea în perioada 1634- 1653 se continuă procesul de transformare a frăţiilor din
bresle, aşadar în organizaţii profesionale mai închegate, cu rosturi mai complexe, mai bine precizate şi
riguros respectate .
Cele mai numeroase şi puternice bresle erau cele din oraşele Iaşi, Roman şi Suceava . Ele cuprindeau
diverse categorii de meseriaşi predominând: blănarii, cizmarii, cojocarii- deci cei angrenaţi în
confecţionarea obiectelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte.

Din datele furnizate de călătorii străini (Bandini,Paul Beke) aflăm despre principalele centre comerciale
ale Moldovei: Iaşi, Suceava, Ismail, Bârlad, Roman, Cotnari, Vaslui, Baia, Bacău, Galaţi etc.
Comerţul extern al Moldovei viza câteva direcţii principale: Constantinopolul (comerţ mai mult impus
decât voit), Polonia (mărturie stă tratatul încheiat între Poartă şi Polonia în 5/ 15 decembrie 1640), Rusia,
piaţa comercială din ce în ce mai vizitată de moldoveni şi bineînţeles Transilvania şi Ţara Românească.
Moldova exporta preponderent animale (ovine, porcine, cabaline), miere, grâu, vin, sare şi importa:
untdelemn, măsline, lămâi, arme, blănuri scumpe, ceramică orientală de lux, ş. a. .

Marile dări către Poartă, cheltuielile pentru oaste şi fastul curţii domneşti l-au făcut pe Vasile Lupu să
introducă treptat tot felul de dări, nu foarte mari însă numeroase: „lipsa de ban” (1635), „ortul”(1639),
„fălcuirea”(1641), „conacul”(1649), „ghiaţă” şi „tăslăritul”(1650) .
În paralel însă Vasile Lupu s-a dovedit a fi un bun gospodar, capabil să asigure ordinea internă şi să
creeze un climat de stabilitate, şi în ultimă instanţă, chiar de oarecare bunăstare, astfel că în vremea sa
fiscalitatea nu a dat naştere la mişcări sociale de amploare.
c) Cultura. În domeniul cultural se constatăun aport personal al domnitoruluila înnoirile care se fac
simţite la apariţia umanismului în formele sale caracteristice oglindite în opera istorică a lui Grigore
Ureche, a lui Eustaţie logofătu, în mărturiile unor călători străini, în opera mitropolitului Varlaam. Tot
datorită lui a fost introdus tiparul în Moldova cu sprijinul lui Petru Movilă, mitropolitul Kievului, prin
intermediul căruia a fost răspândită limba română literară în spaţiul carpato- danubian. În anul 1640 a
fost creat la Iaşi învăţământul superior după modelul Academiei kivene.
În domeniul artei (mai ales al arhitecturii) se constată cristalizarea unei adevărate epoci a lui Vasile Lupu
în cultura românească. Printre monumentele vremii ridicate atât în Moldova cât şi în afara graniţelor- la
Târgovişte, Lvov, Muntele Athos, Varna ş. a., un loc aparte îl ocupă bisericile Trei Ierarhi şi Golia din
Iaşi, împodobite cu picturi remarcabile.
1.2. Direcţiile politicii externe
Vasile Lupu este unul dintre puţinii domnitori români care indiferent de motivaţie a luptat pentru
înfăptuirea unei unităţi dinastice în Ţările Române, unirea lor sub conducerea unei singure familii
domnitoare.

Pentru transpunerea acestui program politic în realitate, Vasile Lupu a desfăşurat o intensă activitate
diplomatică la Constantinopol, unde a obţinut în două rânduri consimţământul Înaltei Porţi . S-a izbit
însă de rezistenţa lui Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti, care pentru a se putea menţine pe tron, s-a
sprijinit de tratatele de alianţă încheiate cu Gheorghe Rákoczi I şi II, principii Transilvaniei.
Pe plan extern distingem câteva direcţii majore. Deşi Moldova se afla sub dominaţia otomană, ţara şi-a
păstrat totuşi autonomia politică internă (chiar dacă uneori, i-a fost ştirbită). Nu se constată acum noi
pierderi teritoriale, dar nici recâştigarea autorităţii asupra regiunii sud- estice ce se găsea sub stăpânire
otomană .
Dominaţia otomană îngrădea relaţiile externe ale Moldovei, cu toate că Vasile Lupu va încheia tratate cu
alte state, aderând chiar la coaliţia antiotomană- „Liga creştină” în anul 1646. Din coaliţie făceau parte
Polonia, Austria, Statul papal, Veneţia, Rusia şi Ţara Românească. Din păcate coaliţia se destramă la
scurt timp printre cauze numărându-se încheierea Războiului de 30 de ani şi moartea lui Vladislav IV al
Poloniei şi a lui Rakoczi I, toate în anul 1648.
În anul 1650 se încheie o altă alianţă antiotomană , alianţă la care au aderat şi Moldova şi Ţara
Românească, dar care a avut soarta Ligii creştine.

1.3. Sfârşitul domniei

În martie 1653 Vasile Vodă mediază pacea dintre poloni şi cazaci, însă nu-şi duce misiunea la bun sfârşit
căci la începutul lui aprilie 1653 se produce căderea sa din domnie ca urmare a complotului boieresc
condus de marele logofăt Gheorghe Ştefan . Sprijinit de oastea cazacului Timuş Hmelniţki, Vasile Lupu
îşi recapătă tronul la finele lui aprilie 1653 în urma victoriei de la Jijia-Popricani. El continuă marşul spre
Ţara Românească în urmărirea rivalului său, dar este înfrânt la Finta (17/ 27 mai) de oastea domnitorului
muntean Matei Basarab. Înfrângerea oştii moldo- căzăceşti este urmată de campania lui Gheorghe
Ştefan, cu ajutoare de la Matei Basarab şi de la Gheorghe Racokzi II, care va reuşi sa-şi învingă
definitiv rivalul pe malul pârâului Sârca , lângă Târgu Frumos, la 6/ 16 iulie 1653.
Astfel se încheia domnia lui Vasile Lupu care, prin realizările sale va rămâne o aleasă personalitate în
istoria românilor.
Durata de aproape două decenii a domniei lui Vasile Vodă- realitate singulară pentru perioada istorică de
peste 100 de ani ce va urma în Moldova - a fost un fapt pozitiv căci a permis realizarea de contacte
externe, a dus la stabilitate internă şi la întărirea ţării pe plan economic, politic şi cultural.

GRIGORATUS ANDREEA cls. 12 MI 1