Sunteți pe pagina 1din 4

c 

   






 
 




  
De Adrian VASILE

„ 
        
    

De foarte puţină vreme, actorii regionali principali implicaţi în geopolitica mondială au


început să ia în considerare spaţiul de interferenţă al Mării Negre.

Trebuie să recunoaştem faptul că importanţa Mării Negre nu este dată atât de mult de interesul
strategic militar, cât mai cu seamă de oportunităţile economice şi premisele dezvoltării
regionale cu păstrarea sau schimbarea influenţei geopolitice a unei din forţele aflate la zona de
congruenţă amintită.

Discutam aici de 3 mari centre de putere mondială: Uniunea Europeană, Federaţia Rusă şi
S.U.A.

Aşadar, discutam de 2 falii geopolitice majore, pe de o parte NATO ce înglobează strategic


U.E. şi S.U.A. şi pe de altă parte Federaţia Rusă.

În zona Mării Negre, raportându-ne la cele 2 falii mai sus amintite, se mai disting alţi 3
Ästabilopozi´ importanţi ca mijloc de echilibru în ceea ce se numeşte sinergia Mării Negre.
Aceştia sunt reprezentaţi de , care după victoria lui Victor Ianukovici, a devenit parte
integrantă în planul geostrategic rusesec sau ex-sovietic; , membră a U.E. şi partener
al S.U.A. în cadrul NATO şi; nu în ultimul rând, , membră NATO, aliat strategic şi
istoric al S.U.A.

În ultimii ani, NATO a suferit de o Ästagnare a pragurilor strategice´ datorită lipsei de viziune
şi neadaptare la condiţiile geo-politice şi economice mondiale. Acest lucru a fost sesizat şi
dezbătut efervescent în mediile politice americane mai cu seamă a celor din jurul Casei Albe.
Rezultatul acestei stagnării a permis încurajarea incisivităţii oponenţei NATO şi/sau a
mediilor geostrategice nealiniate militar şi politic.

În acest sens, exponenţii americani din NATO au declanşat, odată cu numirea noului Secretar
General, o amplă dezbatere de relansare a planului strategic al alianţei, în contextul geo-
politic şi economic actual.
Pentru această misiune extrem de complexă şi delicată a fost propus fostul secretar de stat
american, Madeleine ALBRIGHT care va activa un grup responsabil într-un comitet de
experti însărcinat să reflecteze la noul ³concept strategic´ ce urmează să definească misiunile
NATO.

Noul Secretar General al NATO, danezul Anders Fogh RASMUSSEN, va prezenta o lista
completă a membrilor comitetului de experţi atunci când acesta îşi va începe activitatea, în
luna august.

(Expertii ± n.red.) vor prezenta recomandarile, care vor conduce la ultima fază a procesului,
ale cărui rezultate vor fi prezentate la următorul summit NATO, ce va avea loc la Lisabona la
sfârşitul anului 2010.

La ultimul summit NATO, de la începutul lunii aprilie, liderii ţărilor aliate au acordat Alianţei
mandatul de a defini un nou concept strategic, care urmează să le fie prezentat la summitul ce
va avea loc in 2010, la Lisabona. Fostul document de cateva zeci de pagini, adoptat în aprilie
1999, după summitul de la Washington, este considerat în mare parte depăşit. Acesta a fost
elaborat dupa încheierea Razboiului Rece, ţinând cont în special de lecţiile învăţate în urma
conflictelor din Balcani. Conceptul viitor va lua în calcul atat terorismul cât şi transformările
bruşte apărute în urma crizei economice.

Grupul care va fi prezidat de doamna ALBRIGHT, care a fost prima femeie secretar de stat
american (1993-1997), în timpul administraţiei lui Bill Clinton va coordona cei 12 ³inţelepţi´,
invitaţi să contribuie la acest document de referinţă. Printre aceştia se numară fostul ministru
britanic al apararii Geoff HOON (1999-2005), vicepreşedintele grupului va fi fostul director
al grupului petrolier Royal Dutch Shell, olandezul Jeroen VAN DER VEER. Printre alţi
³experţi´ se vor număra mai mulţi ambasadori, profesorul polonez Adam Daniel ROTFLED
şi preşedintele Bibliotecii Nationale a Frantei, expert in strategie Bruno RACINE,
ambasadorul italian Giancarlo ARAGONA, ambasadorul canadian Marie GERVAIS-
VIDRICAIRE, ambasadorul spaniol Fernando PERPINA, ambasadorul Germaniei Hans-
Friedrich VON PLOETZ, ambasadorul leton Aivis RONIS, ambasadorul grec Yannis-Alexis
ZEPOS precum şi un fost ambasador turc la ONU, Umit PAMIR.

La ultimul summit, ce a avut loc la inceputul lunii aprilie la Strasbourg, liderii celor 28 de ţări
aliate au acordat NATO mandat sa îşi definească un nou concept strategic, deoarece fostul
document, de cateva zeci de pagini, adoptat în aprilie la întrunirea anterioară nu mai este de
actualitate.

÷   
           
                 
 
       !!    !   " 
          # $    # 

În ultima perioadă, chestiunile diplomatice şi abordările politice au determinat în lanţ o


multitudine de acţiuni necorelate, reactive ale partenerilor din Alianţa Nord-Atlantică,
determinând stări aproape conflictuale în nenumărate rânduri.

Această tensiune este provocată de acţiunile diplomatice ofensive ale Iranului cu susţinerea
tacită şi ocultă a Chinei ca precursor al luptei pentru supremaţia economică în anumite regiuni
din lume.
%#&       
         
'          ÷  (    
!!  !     
 ) 
         
  !
&*
+   !     ,*#--* 
#     ( #  

*     ' ! )     "  
    $ . /! !)  '    "#    
 
 0    1 $  

La mai multe reuniuni NATO, s-a discutat de actuala criză economică care a pus
constrângerile financiare privind bugetul UE şi NATO, pe seama nerealizării obiectivelor de
securitate în paradigma privind schimbarea în securitatea globală. PAMIR a reiterat
oportunităţi, Äcriza poate oferi încă soluţii creative, este nevoie de unitate şi eficienţă în
NATO ca răspuns la o varietate de ameninţări de securitate actuale´.

NATO nu mai poate permite să-şi consume resurse pe chestiuni non-esenţiale, întrebarea este,
dacă NATO este în măsură să-şi abată atenţia spre acţiuni constructive şi pe termen lung cu
beneficii cunatificabile în instrumente civile şi militare în confruntarea cu provocări de
securitate.
Turcia a decis să numească ambasadorul retras Ümit PAMIR ca membru al ÄComitetului
înţelepţilor´, acel nou organism însărcinat să elaboreze planul de viitor al NATO şi misiunile
sale.

' %#&   /     ! 



       ) '   ( 
     

Tratatul de la Washington este cel care consfinţeşte celebrul principiu ³toţi pentru unul, unul
pentru toţi´: în care dacă un membru al alianţei este victima unui atac armat, ceilalţi membri îl
vor considera atac impotriva tuturor si vor fi indreptatiti să atace.

Expertii din grupul celor 12 se vor informa cu privire la poziţia si obiectivele României în
elaborarea Noului Concept Strategic şi vor discuta cu autoritaţile române concluziile şi
recomandarile ce vor fi incluse de catre grup în raportul ce urmează sa fie prezentat
secretarului general al NATO.
 ! "   #$$$%   cuprinde trei etape: o etapa de
reflecţie, una de consultare şi o alta de negociere interguvernamentală propriu-zisă,
considerată esenţială pentru definirea strategiei. În aprilie 1999, NATO a lansat Planul de
acţiune în vederea admiterii de noi membri (Membership Action Plan ± MAP). România şi-a
elaborat propriul Plan naţional anual de pregătire pentru aderare (PNA), care stabilea
obiective, măsuri şi termene de realizare în vederea aderării la Alianţă.
Liderii celor 28 de state membre ale NATO, reuniti la Strasbourg pentru a marca exact 60 de
ani de la fondarea organizatiei, au adoptat Declaratia Summitului de la Strasbourg/Kehl în
care se reafirmă valorile, principiile şi obiectivele fundamentale ale Alianţei Nord-Atlantice şi
lansează procesul de elaborare a noului concept strategic ce va defini rolul NATO în secolul
XXI.
In acelasi timp, toţi liderii ţărilor membre NATO subliniază faptul că indivizibilitatea
securităţii lor este un principiu fundamental al Aliantei.
Chiar dacă Turcia şi exponenţii americani în NATO, reafirmă solidaritatea în alianţă,
preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel au lansat un apel
pentru o ³cooperare adevarată´ între Uniunea Europeană şi NATO. Anunţul privind această
poziţie a fost facut prin publicarea unui articol comun, în pagina electronică a cotidianului
francez ÄLe Monde´. Ce doi lideri lansează ³discuţiile pentru un nou concept strategic´ şi în
această perspectivă, Sarkozy şi Merkel pledează pentru o ³veritabilă cooperare între UE si
NATO, bazată pe o complementaritate necesară´.

Această abordare este cel puţin bizară în contextul în care rolul Äcomitetului celor 12
înţeleţi´ este de a marca noile prvocări şi necesităţi. În relativă disonanţă, preşedintele
francez şi cancelarul german precizează că intenţia lor nu este să ³reinventeze principiile
fundamentale´ ale NATO, ci să ³dezbată fără ochelari de cal´ noi orientari şi transformarea
Alianţei într-un mod credibil de acţiune.

UE sugerează NATO că trebuie sa încerce să dialogheze cu Rusia şi să îi arate ca împreună


vor combate mai eficient problemele de securitate mondială. Acest punct de vedere contravine
opinei S.U.A. privind cooperarea UE /NATO/Rusia.

      !"  !  ) " 


      ("     !  '   
           2   1!  ! 
 

&)                 ! 
    '"           
                (     
   


3  &)       !   !     
    !"      '"      
4

S-ar putea să vă placă și