La “inceput” a fost singur.

In singuratatea sa, el nu-si dadea seama nici ca exista, el nu

simtea, el nu intelegea…el nu vedea. Apoi a inceput sa se joace. Se juca faurind cei ce se
numesc atomi. Apoi “a vazut ca este bine” si a inceput sa-si manifeste imaginatia in sisteme
mult mai complexe. De fiecare data varsand din ce in ce mai multa dragoste si din ce in ce
mai multa imaginatie. Acum nu se mai simtea singur, acum se regasea oriunde. In fiecare
copac, in fiecare fir de iarba, in fiecare raza de stea ce invia lumi peste miliarde de leghe. Se
bucura din ce in ce mai mult si varsa din ce in ce mai multa dragoste. Din imaginatia lui
nemarginita au nascut si organismele vii. Atat de complexe, atat de mirifice si fascinante.
Se simtea implinit, se simtea inconjurat de dragoste, dragoste pe care o impartasea tuturor
celor pe care-i crease. Se simtea a fi pretutideni, se bucura, plangea, se intrista odata cu
miliarde de suflete, asculta fosnetul frunzelor, simtea adierea vantului, suferea pentru
nedreptate, dar se bucura pentru dragoste…Atunci cand isi va aminti cine este El…atunci…va
sti ca este singur…si nimic din ceea ce crease nu a existat vreodata…

Datoria ta, fiinta umana extraordinara, este sa nu-L lasi niciodata sa-si aminteasca…